Liga 1

Egal in Copou, 0-0 pentru Otelul

CSMS Iasi a remizat, scor 0-0, in meciul de pe teren propriu cu Otelul Galati, luni seara, la finalul unui joc in care galatenii, veniti cu gandul de a scoate un punct, si-au indeplinit obiectivul, inregistrand pe final si cele mai mari ocazii, dupa bara lui Ciftci si ocazia lui Stoian. In urma acestui rezultat, CSMS Iasi si Otelul, ambele fara victorie in actuala editie de campionat, se inscriu cu "succes" in randul echipelor care vor incerca sa evite retrogradarea in esalonul secund.

CSMS Iasi a controlat startul partidei de pe Emil Alexandrescu, insa prima faza de poarta avea sa fie inregistrata la buturile lui Grahovac, intrebuintat de executia din interiorul careului a lui Vasile Gheorghe.

La mijlocul reprizei, Palimaru a dezmortit atmosfera din tribune cu o deviere de mare atacant, la care portarul Otelului, Plopeanu, a raspuns printr-o parada pe masura.

In minutul 25, Wesley Lopes a iesit la rampa in stilu-i caracteristic, cu o foarfeca din zona punctului cu var, care insa nu a prins spatiul portii.

Pana la pauza, Wesley Lopes (32), cu o lovitura de cap plasata din 8 metri si Cristi Munteanu, la o minge scoasa in-extremis de sub bara de Plopeanu, au semnat alte doua ocazii importante pentru formatia pregatita de Marius Lacatus.

CSMS s-a incalzit greu dupa pauza, in conditiile in care Wesley avea sa apara periculos in fata portii lui Plopeanu undeva prin minutul 70, cand goalkeeperul fostei campioane a Romaniei l-a blocat, repetand procedeul si la reluarea lui Ciucur din interiorul careului.

Meciul a luat foc spre final, cand Ciftci, scapat spre poarta lui Grahovac, a trimis in stalpul din dreapta, de la 11 metri. Pe contraatac, Palimaru nu l-a putut pacali pe Plopeanu cu un sut pe coltul scurt, la firul ierbii.

"Spiderman" Plopeanu si-a incheiat prestatia cu o parada fabuloasa la devierea cu capul, spre vinclu, a lui Alexandru Cretu.

Pe contraatac, Ionut Voicu a evitat rusinea, dupa ce a respins in corner mingea trimisa din apropiere de Stoian, care il driblase in prima faza pe Grahovac.

CSMS Iasi: Grahovac - Voicu, Mihalache, Munteanu, Vladu - Novac (Al. Cretu 68), Dedu (Ad. Olah 58) - Bosoi, Wesley, Ciucur (M. Calugaru 77) - Palimaru

Otelul: Plopeanu - Marus, Karlik, Sipovic, Popescu - Zaharia, Cucu, Vasile (Adascalitei 59), Murgoci - Tudorie (C. Stoian 79) - Cristea (Ciftci 63)

Arbitru: George Gaman

Cartonase galbene: Vladu 33/ V. Gheorghe 43, Stoian 85, Zaharia 90+3

Cartonase rosii: -

Stadion: Emil Alexandrescu



Egal in Copou, 0-0 pentru Otelul