Liga 1

Egal echitabil intre Viitorul si Concordia

Viitorul a remizat in fata Concordiei, 2-2, in meciul care a deschis etapa a XV-a a Ligii 1, disputat pe gazonul artificial din Chiajna, acolo unde cele doua grupari isi desfasoara jocurile de pe teren propriu. Florin Tanase si Bogdan Mitrea, din penalti, au inscris pentru Viitorul in prima repriza, iar Mihai Dina si Daniel Florea, in primul minut de prelungire, au contribuit la punctul obtinut in-extremis de ilfoveni.

Concordia a avut un inceput mai curajos de meci, dupa ce a ratat prima ocazie prin brazilianul Wellington. Varful oaspetilor a fost lansat in careu de Pena, fiind blocat de Alex Buzbuchi (9).

Cinci minute mai tarziu, acelasi Buzbuchi s-a evidentiat la executia din lovitura libera a lui Boldrin, care a vizat vinclul de la aproximativ 30 de metri. Moment urmat de un sut asemanator venit din partea croatului Bagaric, anulat de portarul echipei lui Gica Hagi printr-o parada spectaculoasa.

Ocaziile ilfovenilor au fost razbunate de Florin Tanase, la mijlocul primei reprize. "Perla" Viitorului s-a demarcat excelent la coltul scurt si a reluat imparabil, cu capul, la centrarea din faza fixa a lui Ionut Mitrita.

Cu zece minute inainte de pauza, i-a venit randul lui Matache sa se remarce printr-o interventie eficienta la incercarea lui Cristi Daminuta.

Viitorul a intrat la cabine cu un avans de doua goluri, dupa ce capitanul Bogdan Mitrea a transformat lovitura de pedeapsa obtinuta de Markus (44). 

In minutul 55, Markus putea incheia socotelile cu un sut din preajma careului mare, insa Matache s-a opus cu pretul unei lovituri de colt.

Tanase a trecut pe langa dubla, in minutul 61, cu o lovitura de cap din apropiere.

Nici Mitrita nu a fost mai precis la finalizare, in minutul 70, cand a patruns periculos in careu si a saltat mingea peste Matache. Ricardo Martins s-a repliat in timp util, reusind sa respinga de pe linia portii.

Mihai Dina, introdus in partea secunda, a redus din diferenta printr-un sut de la aproximativ 18 metri, la care Buzbuchi nu a mai gasit raspuns (76).

Finalul de meci a fost unul incendiar. Mitrita a ratat incredibil din interiorul careului mic, iar Daniel Florea, intrat de asemenea in repriza a doua, a stabilit scorul final in primul minut de prelungire.

Viitorul: Buzbuchi - Manea, Mamele, Tiru, Mitrea - Daminuta (Nikolov 58), Benzar - Andjelkovic (C. Perju 81), Tanase, Mitrita - Markus (S. Pana 65)

Rezerve: Balauru, Pana, Bonilla, Razvan Marin, Perju, Nikolov, Vana

Concordia: Matache - Stan, Bagaric, Lovin, Bucurica - Serediuc (Purece 59), Boldrin, Brlecic, Martins - Pena (M. Dina 55), Wellington (D. Florea 63)

Rezerve: Ramniceanu, Dyulgerov, Dina, Purece, Florea, Dragarski, Rosu

Arbitru: Cristi Balaj (Baia Mare)

Cartonase galbene: Andjelkovic 19, Markus 29, Mamele 45+1, Tiru 48/ R. Martins 2, Boldrin 31

Cartonase rosii: -

Stadion: Concordia (Chiajna)



Egal echitabil intre Viitorul si Concordia