Liga 1

Dorin Rotariu aduce victoria pentru Dinamo cu CSU Craiova

Atacantul Dorin Rotariu, cel care a preluat numarul 9 dupa plecarea lui Kamil Bilinski, a fost omul potrivit la locul potrivit pentru Dinamo, vineri seara, in duelul cu CSU Craiova.

Pe vremuri unul dintre derby-urile incinse ale campionatului, meciul dintre Dinamo si Craiova nu a starnit prea mult interes in randul suporterilor, nu mai mult de 5000 de oameni fiind prezenti in Stefan cel Mare. Si aceasta lasand la o parte gradele cu plus din termometre.

Unicul gol al meciului a venit tarziu, dupa un meci care a parut mai mult un chin pentru ambele echipe. Fai, omul care a desfascut jocul ofensiv al lui Dinamo in repriza a doua, a centrat de pe stanga la intalnire si Rotariu a reluat cu capul sub transversala. 

Nici urma de marcaj la singurul jucator cu veleitati ofensive din 11-le trimis in teren de Mircea Rednic. Chiar daca mai are mult de crescut, Rotariu a dovedit cel putin la faza golului un simt al portii care uneori lipseste si atacantilor mai cu pretentii.

CSU Craiova a dominat teritorial partida si a ratat cele mai mari ocazii, desi nici Dinamo nu a fost lipsita de sansa.

Gazdele au solicitat o lovitura de la 11 metri la caderea lui Nedelcearu din minutul 11, insa centralul Istvan Kovacs a lasat jocul liber.

A urmat sutul lui Bawab din afara careului, retinut in doi timpi de Cerniauskas, dupa care noul capitan al lui Dinamo, Vojnovic, a reluat putin peste transversala din centrarea lui Filip.

Craiova a ratat cea mai mare ocazie la zece minute dupa pauza, cand Curelea a castigat duelul cu Marc si a cautat coltul scurt cu un sut in forta. Cerniauskas si-a dovedit calitatile si a respins in corner.

Patru minute mai tarziu Dinamo a avut o mare sansa prin Matei, insa acesta a reluat imprecis cu capul singur singurel din careul oltenilor.

Meciul a scazut in intensitate spre final si se indrepta spre un 0-0 cenusiu cand Rotariu a ridicat in picioare suporterii cu golul sau.

Primul gol si cea dintai victorie a lui Dinamo in noul sezon, o echipa cu patru puncte in doua etape.

Dinamo: Cerniauskas - Feussi, Marc, Mevlja, Filip (Fai '53) - Nedelcearu, Van Haaren (Lazar '46) - Gavrila (Himcinschi '75), Vojnovici, Matei - Rotariu. Antrenor: Mircea Rednic.

CSU Craiova: Balgradean - Dumitras, Kay, Izvoranu, Vatajelu - Baluta (Bancu '77), Mateiu, Ferfelea, Nuno Rocha (Mazarache '90) - Curelea (Herghelegiu '73), Bawab. Antrenor: Emil Sandoi.

Cartonase galbene: Feussi '69, Marc '75, Lazar '90+3 / Ferfelea '64, Baluta '72

Arbitri: Istvan Kovacs (central) - Miclos Istvan Nagy, Valentin Avram (asistenti) - Eduard Ionita (rezerva).

sursa foto: facebook.com/FCDinamoOfficial


Dorin Rotariu aduce victoria pentru Dinamo cu CSU Craiova