Dinamo

Flavius Stoican indepartat de la Dinamo. Mircea Rednic, noul antrenor

La o zi dupa ce si-a incheiat colaborarea cu Petrolul Ploiesti, Mircea Rednic a fost instalat pe banca tehnica a lui Dinamo.

Aceasta dupa ce contractul lui Flavius Stoican a fost reziliat de conducerea dinamovista.

“Am venit la Dinamo, ca si in primul mandat, cu inima deschisa si am incercat sa fac totul pentru a urca echipa in clasament. Am venit intr-un moment greu, luand echipa din mers, dupa trei etape din returul campionatului. Din pacate, lucrurile nu au iesit asa cum mi-am propus. Multumesc clubului Dinamo pentru sansa oferita si le urez mult succes viitorului antrenor si tuturor fostilor colegi si elevi”, a declarat fostul antrenor al echipei din Stefan cel Mare, Flavius Stoican, pentru www.fcdinamo.ro.

Mircea Rednic va fi prezentat oficial in cursul zilei de miercuri, cand va conduce si primul antrenament la baza lui Dinamo de la Saftica.

Stoican revenise la Dinamo pe 12 martie cand l-a inlocuit pe Mihai Teja, antrenorul care incepuse returul de campionat.



Flavius Stoican indepartat de la Dinamo. Mircea Rednic, noul antrenor