Liga 1

CSU Craiova matura cu Dinamo pe jos si urca pe loc de playoff

Victorie spectaculoasa obtinuta de CSU Craiova, duminica dupa-amiaza, pe teren propriu in fata rivalei istorice Dinamo intr-o partida din etapa a 16-a din Liga 1. Oltenii s-au impus cu 3-0 (1-0) si au urcat pe locul sase, loc de playoff, depasind la goleveraj pe ASA Tg.Mures.

Craiova a inceput ofensiv, cu entuziasm, si Andrei Ivan a ridicat pentru prima data pulsul tribunei in minutul 3 cu o urcare in careul advers. Atacantul Stiintei si-a prelungit insa prea mult mingea si i-a permis lui Mevlja sa degajeze in corner.

Dinamo a incercat sa controleze mijlocul terenului, dar golul venit in minutul 14 dupa o eroare in propria jumatate a destabilizat formatia lui Mircea Rednic.

“Cainii” au pierdut un balon in propria jumatate, Bawab a preluat si a continuat in stanga pentru urcarea lui Vatajelu, iar acesta a trimis inapoi pentru iordanian si acest a scuturat plasa cu un sut care a trecut printre picioarele a doi adversari.

Dinamo a acuzat din plin primirea golului si pana la pauza fazele la poarta lui Balgradean au fost putine. Mai intai Mateiu a intervenit decisiv la o minge care il cauta pe “Bizonul” Gnohere, pentru ca in minutul 43 Rotariu sa trimita din voleu pe langa poarta.

Craiova l-a pierdut in minutul 39 pe fundasul central Valentin Iliev, fost la Steaua intr-o perioada, in locul acestuia intrand Andrei Dumitras.

Partea secunda a debutat cu un galben primit de Nuno Rocha pentru o simulare in careul advers, dupa care Rotariu a trimis pe langa poarta dupa o faza creata in stanga de Filip.

Rotariu a primit si cartonasul galben in minutul 52, astfel ca va fi suspendat etapa urmatoare cu Viitorul.

Craiova a lovit decisiv in trei minute si practic a inchis meciul in minutul 66. Mai intai Bawab l-a invins pe Cerniauskas cu un sut din sase metri, lateral stanga, pentru ca doua minute mai tarziu Bancu sa loveasca dupa o pasa foarte buna primita in spatele liniilor dinamoviste.

In minutele de prelungire capitanul lui Dinamo, Paul Anton, si-a pierdut capul si l-a faultat salbatic pe Nuno Rocha cu talpa inainte, gest pentru care a primit rosu direct.

Caseta tehnica

Universitatea: Balgradean – Achim, Iliev (38 Dumitras), Popov, Vatajelu – Kay, Mateiu – Ivan (76 Hergheligiu), Bawab (84 Madson), Bancu – Nuno Rocha. 

Dinamo: Cerniauskas – Fai, Marc (69 Puljic), Mevlia, Filip – Anton, Vojnovic (59 Van Haaren) – Rotariu, Palic, Matei (59 Shalaj) – Gnohere. 

Brigada de arbitri: Istvan Kovacs – Alexandru Cerei, Gero Szabo. Rezerva: Catalin Busi

sursa foto: csuc.ro



CSU Craiova matura cu Dinamo pe jos si urca pe loc de playoff