Liga 1

Concordia Chiajna si-a dat drumul la joc. Victorie categorica la Botosani

Echipa Concordia Chiajna a obtinut cele trei puncte in deplasarea de la Botosani, dupa o victorie categorica obtinuta cu 3-0 in fata unei contracandidate la evitarea retrogradarii.

Golurile ilfovenilor au fost marcate de doi jucatori adusi in iarna, doi fotbalisti trecuti de prima tinerete dar care in carierele lor au evoluat la cel mai inalt nivel in fotbalul european.

Ucraineanul Artem Milevsky a deschis scorul in minutul 8 cu o lovitura de cap dintr-o deviere a lui Pena si tot el a majorat avantajul ilfovenilor in partea secunda prin transformarea unei lovituri de la 11 metri.

Gazdele au avut un gol anulat pentru offside la 1-0 pentru Chiajna la sutul lui Carralero.

In minutul 72, la 2-0 pentru Chiajna, cei de la Botosani au ratat o mare ocazie prin Bordeianu. Acesta a incercat o centrare, insa mingea se ducea sub transversala si doar interventia lui Balgradean i-a salvat pe ilfoveni.

Obodo, capitanul Chiajnei, a inchis tabela cu o executie de mare jucator in minutul 89. Purece, jucatorul care a scos si lovitura de la 11 metri din minutul 70, a sutat in portarul Plesca. Mingea a ajuns la nigerian in afara careului si fostul fotbalist din Serie A a trimis un lob cum rar vedem in Liga 1.

Cu acest succes al celor de la Chiajna lupta pentru evitarea retrogradarii se ascute. Concordia a acumulat 16 puncte, egaland pe FC Voluntari. Echipa din Botosani este in scadere de turatie dupa 1-0 cu Petrolul si 1-1 cu Voluntari ramanand cu 17 puncte.



Concordia Chiajna si-a dat drumul la joc. Victorie categorica la Botosani