Liga 1

CFR Cluj revine spectaculos si salveaza remiza cu Voluntari

FC Voluntari a ratat in extremis a doua victorie a sezonului dupa ce a condus CFR Cluj cu 2-0 pe teren propriu in Stefan cel Mare.

Echipa ilfoveana a reusit cea mai buna prima repriza din acest sezon, cand a marcat primul gol prin Vodut si a ratat alte cateva ocazii de a majora avantajul.

Deschiderea scorului a fost prefatata de o mare ocazie ratata de Balan. Acesta a scapat singur cu portarul Marc, dar Larie a venit din lateral si s-a aruncat la sacrificiu in calea balonului.

Vodut a deschis scorul cu un sut la coltul lung in minutul 10 dupa un corner executat de Kone din partea dreapta in directia de atac.

Cei de la CFR Cluj au acuzat golul primit si s-au clatinat serios pana la pauza, insa Voluntariul a irosit ocazii cat pentru un campionat intreg.

Vodut a scapt singur cu portarul Marc si nu l-a putut invinge pe acesta, dupa care Kone a sutat pe langa poarta.

La trei minute de la reluare Novac a majorat avantajul gazdelor, iar Vodut avea sa rateze apoi o noua sansa de gol.

Cei de la CFR Cluj au revenit pe tabela prin dubla lui Cristian Lopes, acesta marcand cu sansa in minutul 75, dupa care tot el a transformat o lovitura de la 11 metri cu sapte minute inaintea finalului.

In minutul 90 cei de la Voluntari au ratat victoria la patrunderea lui Balan unu contra unu cu Marc, fostul dinamovist reusind sa respinga.

FC Voluntari: Balauru - Rus, C. Achim, S. Radoi, Briceag - Novac, Todoran (Pancu '46), Goossens - H. Kone, A. Balan, Vodut (V. Mihai '66, Ionita '86).

CFR Cluj: T. Marc - Tiago Lopes, Larie, A. Muresan, Camora - Petrucci, Gomelt (Beleck '46) - V. Bruno (Jakolis '64), Cristian Lopez, Al. Paun (Nouvier '60) - Nascimento.

Cartonase galbene: V. Mihai 77', Balauru 82', Briceag 87' / Beleck 68', Jakolis 87'.



CFR Cluj revine spectaculos si salveaza remiza cu Voluntari