Liga 1

CFR Cluj loveste puternic la Iasi

Victorie in zece oameni pentru CFR Cluj in deplasare cu CSMS Iasi, sambata seara, in prima etapa de playout in Liga 1.

Bud in prima repriza si Dani Coelho in prelungirile meciului au adus victoria pentru echipa lui Toni Conceicao, un succes care o scuteste pe CFR Cluj pentru moment de grijile zonei alunecoase din clasament.

In minutul 21 oaspetii arenei Emil Alexandrescu din Iasi au deschis scorul pe fondul dominarii jocului. Fundasul iesean Madalin Ciuca a respins in fata un balon si Cristi Bud aflat in alergare a trimis din afara careului invingandu-l pe italianul Caparco.

Pana la deschiderea scorului, in minutul 9, acelasi Caparco a oferit faza meciului cu o tripla interventie pe linia portii, faza la care clujenii au trimis si mingea in transversala.

Iesenii au impins jocul spre poarta adversa in repriza secunda si cea mai mare ocazie a venit in minutul 56 la sutul in forta trimis de Bole. Portarul Marc a respins in corner.

CFR Cluj a ramas in inferioritate numerica din minutul 69, cand Vitor Bruno a primit al doilea cartonas galben pentru un fault in lateralul terenului.

Ocazie mare pentru CSMS Iasi in minutul 87 la lovitura de cap a lui Andrei Cristea. Mingea a fost respinsa intr-o prima faza de portarul Traian Marc si apoi degajata de pe linia portii de Camora.

Clujenii au lovit apoi decisiv la cealalta poarta prin fundasul Dani Coelho, al carui sut din afara careului a trecut printr-o padure de picioare in drumul spre plasa portii gazdelor.



CFR Cluj loveste puternic la Iasi