Liga 1

CFR a luat lumina de la Ceahlaul, 2-0

Zestrea de puncte realizata de Vasile Miriuta pe banca nemtenilor in prima parte a campionatului nu a fost suficienta pentru ca oaspetii meciului CFR Cluj-Ceahlaul, incheiat cu scorul de 2-0, sa aiba un final linistit de sezon. Costel Ilie si Marian Bondrea nu au fost capabili sa se ridice la nivelul omologului lor, in prezent antrenorul lui CFR, iar Ceahlaul a inregistrat, sambata, cea de-a cincea infrangere consecutiva in Liga 1.

CFR putea porni ca din tun, in minutul 7, dupa ce lusitanul Rui Pedro a inscris printr-un sut frumos, insa golul a fost anulat pentru o pozitie evidenta de ofsaid la Tade.

La mijlocul primei reprize, Gabriel Canu a ratat interceptia in fata lui Ogbu, iar varful clujenilor a ratat incredibil din pozitie ideala.

CFR Cluj a deschis scorul in minutul 33, la capatul unei centrari excelente din flanc a lui Maftei, materializata de Gregory Tade cu latul din cativa metri, singur cu basarabeanul din dintre buturile oaspetilor. Francezul a bifat astfel a doua reusita a sezonului.

Ardelenii au intrat la vestiare cu avantaj minim pe tabela, desi executia argentinianului Camora din afara careului promitea un nou gol. Calancea a fost atent si a scos de la radacina barei.

Deac a aparut la finalizare, in minutul 58, insa sutul cu pamantul al mijlocasului a fost respins de goalkeeperul Ceahlaului cu pretul unei lovituri de colt.

Scorul final a fost stabilit in minutul 86, 2-0, cand Calancea a gresit la o centrare transformata in sut a gruzinului Chanturia, aflat la primul gol in Liga 1.

In prelungiri, Ricardo Cadu a irosit lovitura de la 11 metri obtinuta de Sergiu Negrut in duel cu Gabriel Canu, iar nemtenii au amenintat de la distanta prin suturile lui Marc si lovitura de cap a lui Golubovic, intr-un meci in care tricourile lui Cadu si Felgueiras erau la fel de uscate ca in primul minut.

CFR Cluj: Felgueiras – Maftei, Cadu, Piccolo, Camora – Monroy – Deac, Rui Pedro, Costea (Chanturia 65) – Ogbu (Ammari 76), Tade (Negrut 87)
Rezerve: Amadio – I. Rada, Tiago Lopez, Veres, Ammari, Chanturia, Negrut

Ceahlaul: Calancea – Dumitras, Marc, Canu, L. Cazan – Ichim, Onciu (Tepes 76) – M. Constantinescu, Golubovic, Ad. Gheorghiu (Margina 67) – G. Jula (Popadiuc 46)
Rezerve: Jovic – Ntambue, Tabacariu, Chitosca, Popadiuc, Margina, Tepes

Arbitru: Alexandru Tudor

Cartonase galbene: Chanturia 84/ L. Cazan 26

Cartonase rosii: -

Stadion: Dr. C-tin Radulescu



CFR a luat lumina de la Ceahlaul, 2-0