Astra Giurgiu

Oleg Protasov, demis de la Astra Giurgiu

Antrenorul ucrainean Oleg Protasov a fost demis, luni, din postul de antrenor al echipei Astra Giurgui, dupa ce patronul Ioan Niculae a lasat sa se inteleaga inca de la orele pranzului ca o despartire este iminenta.

Nicuale a dezvaluit, luni, ca i-a bagat in sedinta pe Oleg Protasov si Stefan Stoica, dar ca nu a reusit sa primeasa de la acestia un raspuns concret cu privire la jocul slab al echipei.

“Am discutat cu antrenorii, dar nu-mi dau nicio explicatie logica. Probabil vom ajunge la o despartire amiabila. Am plecat de la club si i-am lasat vorbind acolo”, a spus Ioan Niculae la Dolce Sport.

In cele din urma, la putine ore dupa aceasta declaratie, Protasov a fost eliberat din functie.

"Clubul Astra Giurgiu a luat decizia rezilierii contractului antrenorului Oleg Protasov, ca urmare a rezultatelor nesatisfacatoare din ultima perioada si indepartarea echipei de obiectivele de performanta stabilite. Protasov a preluat Astra in octombrie 2014, bilantul sau oficial pe banca echipei noastre fiind de doua victorii si sapte egaluri in Liga I, un esec si o victorie in Cupa Ligii, o victorie, un egal si doua infrangeri in grupele Liga Europa. Clubul Astra ii multumeste acestuia pentru munca sa si ii ureaza mult succes in continuare", anunta AFC Astra Giurgiu pe contul oficial de Facebook.

Astra Giurgiu a pierdut in acest an prima mansa a semifinalei Cupei Ligii cu Steaua, apoi a remizat pe teren propriu cu Chiajna (2-2), pentru ca in etapa a 19-a sa smulga in extremis un egal la Brasov prin golul lui Tembo din minutul 80.

Astra a coborat pe cinci in clasament dupa Steaua, Petrolul, ASA si CSU Craiova.



Oleg Protasov, demis de la Astra Giurgiu