Liga 1

Academica Clinceni - FCSB 0-2. Dubla Florin Tanase!

Sursă foto: https://www.facebook.com/FCSBOfficial

Echipa FCSB a revenit pe primul loc in clasamentul din playoff in Liga 1, dupa victoria obtinuta joi seara in deplasare cu Academica Clinceni. Meciul s-a disputat la Calarasi.

Asa am trait Academica Clinceni - FCSB

Florin Tanase, capitanul celor de la FCSB, a marcat cele doua goluri ale formatiei bucurestene, in minutele 26 si 57.

Prima reusita a fost una cu capul din centrarea lui Cretu. Apoi, la golul de 0-2, Tanase a reluat din cadere la pasa lui Pantiru in 6-7 metri.

O partida cu implicatii in lupta pentru titlul din Liga 1, dupa ce FCSB pierduse primul loc dupa victoria celor de la CFR Cluj in deplasare cu Sepsi Sf.Gheorghe (1-0).

FCSB era astfel obligata sa invinga pe Academica Clinceni pentru a-si recapata prima pozitie in clasament, ceea ce s-a intamplat fara ca ilfovenii sa puna prea multe probleme la poarta aparata de Vlad.

Ilfovenii au pierdut primul lor meci din playoff la un scor categoric, 0-3, in deplasare cu CFR Cluj si raman pe ultimul loc dupa doua partide.

Cei de la FCSB au revenit de la 0-1 si au invins pe FC Botosani, scor 2-1, dupa o gafa a portarului advers.

Academica Clinceni castigase ultima disputa directa cu FCSB, 1-0 chiar pe Arena Nationala, in 7 februarie 2021. A marcat atunci Jutric in minutul 60.

FCSB ajunge la trei victorii consecutive in deplasare cu Academica Clinceni fara gol primit: 3-0, 2-0 si 2-0.

Caseta tehnica

Academica Clinceni: Vâlceanu – Achim, Gardoş, Patriche, Dobrescu – Cordea (Andronic ’76), Cebotaru (Ventura ’77), Moulin, C. Tănase (Rusescu ’59) – Chunchucov, Jerdea (Chandarov ‘6, Popa ‘59). Antrenor: Ilie Poenaru.

FCSB: A. Vlad – Creţu, Haruţ, I. Cristea (Miron ’46), Panţîru – Ov. Popescu, Şut, Perianu (Oaidă ’38) – Moruţan (Simion ’77), Fl. Tănase, Oct. Popescu (Radunovic ’64). Antrenor: Anton Petrea.

Cartonaşe galbene: Patriche ’30, Achim ’75, Rusescu ‘88 / Şut ‘18.

Arbitri: Adrian Viorel Cojocaru – Vasile Marinescu, Marius Badea – Andrei Antonie.

Pe banca gazdelor a stat Marin Duna in absenta lui Ilie Poenaru, infectat cu noul virus gripal Sars-Cov-2.



Academica Clinceni - FCSB 0-2. Dubla Florin Tanase!