Stadionul echipei: Stadio Luigi Ferraris [Marassi] (41.917 locuri);
Palmares: - 1 titlu de campioana a Italiei (1991); - 4 Cupe ale Italiei (1985, 1988, 1989, 1994); - 1 Supercupa a Italiei; - 1 Cupa a Cupelor (1990); - ocupanta a locului III in 1994; - a disputat alte 2 finale de Cupa a Italiei (1986, 1991); - a pierdut 3 finale de Sipercupa a Italiei (1988, 1989, 1994); - finalista a Ligii Campionilor (1992: 0-1d.p. cu FC Barcelona); - finalista a Cupei Cupelor in 1989; - finalista a Supercupei Europei in 1990;
Cea mai categorica victorie: 7-0 (cu Pro Patria, 1956);
Cea mai severa infrangere: 1-7 (cu Internazionale, 1956 si Udinese, 1961);
Jucatori reprezentativi: M. Lippi, L. Suarez, H. Briegel, R. Mancini, A. Evani, E. Chiesa, F. Montella, G. Pagliuca, G. Souness, P. Vierchowod, G. Vialli, R. Gullit, V. Jugovic, S. Katanec, J. Klinsmann, A. Lombardo, D. Platt, C. Seedorf, G. Signori, D. Walker, W. Zenga, F. Bazzani;
Vedete actuale ale echipei: S. Volpi, L. Sala, D. Franceschini, C. Zenoni, C. Bellucci;
Fapt divers: imaginea care domina logoul formatiei reprezinta figura stilizata a unui pescar genovez tipic cu pipa, barba si palarie amintind de indeletnicirile celor de odinioara dar si de capacitatea de exploratori ai apelor;
Pe 1 august 1946 a fost creata una dintre cele mai de succes echipe italiene in ciuda faptului ca Federatia Italiana si competitiile sale aveau jumatate de secol in spate. Doua echipe genoveze: SAMPierdarenese si Andrea DORIA au fuzionat pentru a crea o echipa unica, mult mai competitiva; fiecare a venit cu elementele specifice: Doria cu albul-albastru si istoria (Andrea Doria fiind numele unui amiral si om de stat genovez din secolul al XVI- lea) iar Sampierdarenese cu negrul si albul; in plus fiecare a transmis noii echipe o parte din initialele sale intru aducere aminte Samp + Doria = Sampdoria.
Anul imediat urmator echipa este admisa in Serie A, iar in 1949 (an in care ocupa locul al 5-lea) ofera si primul jucator la echipa nationala: Giuseppe Baldini.
In 1962 participa pentru prima data intr-o cupa europeana, primind in turul al doilea o veritabila corectie din partea maghiarilor de la Ferencvaros (0-6), pentru ca in 1966 sa retrogradeze in Serie B. In 1980, cu Paolo Mantovani presedinte de club si cu o strategie bine definita, echipa iese din anonimatul in care vegetase de ceva timp reusind o revenire in forta in Serie A. Jumatatile de masura erau deja excluse; orasul genovez nu mai castigase nici un trofeu de cand cealalta reprezentanta a sa, Genoa 1893 facea legea in prima perioada a secolului XX. Drept urmare, 1985 a declansat “surasul genovez” cu o finala de Cupa adjudecata in fata “diavolului” milanez, suras care se va intinde pe 10 ani si va umple nu numai sufletele suporterilor ci si vitrina clubului cu trofee diverse: 4 cupe ale Italiei, 1 Supercupa, o Cupa UEFA, insa nimic nu poate inlocui titlul adjudecat in 1991 intr-o perioada in care AC Milan (mai ales) “zburda” prin competitiile interne si externe. Era timpul lui Vialli, a lui Mancini si Pietro Vierchowod fiecare unic in felul sau si cu o istorie aparte.
Anii au trecut, si rand pe rand vedetele au plecat spre noi provocari; la Genova isi facusera datoria castigand aproape tot ce se putea castiga. Adevarul este ca doar 7 minute au despartit-o pe “Doria” de a transa la penalty-uri soarta Cupei Campionilor din 1992, pierduta in fata Barcelonei dupa un meci echilibrat.
Au urmat retrogradari si lacrimi, deceptii si doar cativa pasi pana la prapastie; haul Seriei C era tot mai aproape, iar echipa era neputincioasa; este salvata din letargia de o noua alianta Garrone (coleric insa nici chiar efervescent!) ca si presedinte de club si Marotta ca si director sportiv. Alfredo Novellino a fost responsabilul cu “antrenamentele” reusind sa promoveze cu un lot complet restructurat format din 16 nume noi; printre ele: Turci, Paganin, Volpi, Valtolina sau Bazzani. Chiar daca au urmat retrogradari si reveniri destul de dese, Sampdoria nu s-a mai facut de ras. In sezonul curent echipa a fost implicata (dupa mult timp) in lupta pentru Europa, clasandu-se pe un loc 9 care ar fi putut deveni mult mai “mic”.
Stadionul cunoscut mult timp sub numele de Marassi a fost inlocuit (in ceea ce priveste denumirea) cu “Luigi Ferraris” numele provenind de la un fost jucator al echipei. Detine in jur de 42000 de locuri; a fost construit in 1911 si a gazduit meciuri in cadrul a doua Campionate Mondiale aflate la mare distanta intre ele in 1934 si 1990. Dimensiunile sale (pentru fotbal) sunt 107 x 67 metri, putand gazdui si meciuri de rugby.