Palmares: - 15 titluri de campioana a Italiei (1910, 1920, 1930, 1938, 1940, 1953, 1954, 1963, 1965, 1966, 1971, 1980, 1989, 2006, 2007): - 5 Cupe ale Italiei (1939, 1978, 1982, 2005, 2006); - 2 Supercupe ale Italiei (1989, 2005); - 2 Cupe ale Campionilor: (1964, 1965); - 3 Cupe UEFA (1991, 1994, 1998); - 2 Cupe Intercontinentale (1964, 1965); - de 13 ori vicecampioana a Italiei (1933, 1934, 1935, 1941, 1949, 1951, 1962, 1964, 1967, 1970, 1993, 1998, 2003), iar de 14 ori ocupanta a locului al III – lea (1039, 1950, 1952, 1956, 1959, 1961, 1983, 1985, 1987, 1990, 1991, 1997, 2002, 2005); - finalista a Cupei Italiei in alte 5 randuri (1959, 1965, 1977, 2000, 2007); - a pierdut 2 finale de Cupa a Camponilor (1967, 1972); - finalista a Cupei UEFA in 1997; - finalista a Cupei Intercontinentale (1968); - a pierdut o finala de Supercupa a Italiei (2000);
Cea mai categorica victorie: 9-0 (cu Casale, 10 sep. 1933);
Cea mai severa infrangere: 1-9 (cu Juventus Torino, 10 iun. 1961);
Jucatori reprezentativi: A. Altobelli, D. Baggio, R. Baggio, G. Bergomi, N. Berti, R. Boninsegna, F. Cannavaro, S. Mazzola, G. Meazza, G. Pagliuca, C. Panucci, A. Picchi, S. Schillaci, M. Tardelli, W. Zenga, C. Vieri, D. Passarella, G. Batistuta, D. Simeone, J. Veron, V. Scifo, Ronaldo, I. Zamorano, P. Ince, L. Blanc, Y. Djorcaeff, A. Brehme, J. Klinsmann, L. Matthaus, K-H Rummenigge, M. Sammer, D. Bergkamp, C. Seedorf, S. Mihajlovic, N. Kanu,;
Vedete actuale ale echipei: F. Toldo, J. Zanetti, I. Cordoba, L. Figo, Z. Ibrahimovic, Adriano, F. Grosso, P. Vieira, H. Crespo, M. Materazzi, W. Samuel;
Jucatori romani la echipa: Nicolae SIMATOC (1947-1949), Adrian MUTU (1999-2000), Ianis ZICU;
Fapt divers: Inter este singura echipa din italia care nu a retrogradat niciodata; in plus a doborat recordul de victorii consecutive in Serie A, 17, obtinute in perioada 25 octombrie 2006 – 25 februarie 2007!;
Una dintre cele mai importante echipe din Italia, cu siguranta in Top 3, a luat nastere in anul 1908 ca forma de protest indreptata catre cei de la AC Milan care acceptau numai jucatori autohtoni, Inter, prin insasi denumirea sa alegand sa reprezinte interesele tuturor persoanelor indiferent de nationalitate si, mai ales sa “inregimenteze” in cadrul sau si jucatori veniti din afara granitelor tarii.
Despre echipele mari se pot spune mii de lucruri si pune tot atatea probleme. Asa ca m-am decis sa punctez numai o parte dintre lucrurile care mi s-au parut interesante.
La Inter mi-a placut mai ales “nebunia” lui Massimo Moratti, presedintele interistilor fiind cel care an de an a dat tonul pe piata transferurilor insa cei care s-au bucurat au fost “zagarcitii” juventini (zgarciti in “monetar”) sau “zgarcitii” diavoli-milanezi (zagrciti in spectacol fotbalistic) in functie de noroc “echilibrat”.
Iata ca tot ceea ce a incercat Moratti prin mijloace banesti a reusit Moggi prin mijloace “tehnice”, scandalul meciurilor trucate care a zguduit “Il Calcio” a aruncat titlul in ograda interistilor asta dupa ce a plutit asa… pret de cateva nanosecunde si prin fata lui Berlusconi. Ar fi fost culmea ca Interul sa refuze acest titlu insa sunt sigur ca i-a fost dedicat lui Massimo. Din pacate unii sunt de parere ca nici titlul (de data aceasta “pe bune”) din acest sezon nu este unul plenar, pe deplin meritat si aceasta din cauza faptului ca cel putin 3 echipe “incomode” au fost penalizate: AC Milan, Fiorentina si Lazio, mult, putin, cu apel sau recurs au fost niste puncte care au folosit la “marsalier”; una este sa pleci cu 0 puncte la atac, alta este cu “minus nu-stiu-cate” atat din punct de vedere psihologic cat si din punct de vedere al “adversarului”. Asa ca batranul (de acum) Moratti va trebui sa astepte pana cand va reveni printre noi si “Batrana Doamna” pentru ca razbunarea sa ii fie deplina.
Nu am vrut sa par rautacios cu acest “intro”, din contra respect valoarea unei echipe muncitoare care doboara record dupa record si a unui antrenor tanar cum este Mancini (iata ca se poate ca fosti jucatori valorosi sa detina si abilitati “tactice” la fel de inspirate). Oricum exuberant fotbalul practicat de Inter, ofensiv, productiv, spectaculos. Spre deosebire de era “Helenio Herrera” atunci cand Interul zburda prin Cupa Campionilor “inventand” noi si noi tactici de … aparare si conservare a rezultatului. Totusi, paradoxal, cei care au ucis “masina defensiva” au fost nabadaiosii scotieni de la Celtic, care in finala Cupei Campionilor din 1967 au reinventat fundasii laterali si s-au impus gratie patrunderilor acestora. A fost ziua in care spectacolul a invins ultraconservatorismul, peste 5 ani, Ajaxul lui Cruyff si Stefan Covaci va pedepsi din nou Interul; daca nu ar fi existat Celticul si Ajaxul probabil ca Interul ar fi devenit mult mai titrata (in privinta titlurilor continentale) decat este acum.
Interesanta este si disputa intre “sarpele-milanez” si “diavolul-milanez” (coincidenta-stranie) nu numai in ceea ce priveste palmaresul in sine sau duelul “tifossilor” ci disputa existenta pe denumirea stadionului pe care ambele echipe isi disputa meciurile de pe teren propriu. Ca si cand ar fi vorba despre razboiul Malvinelor, a Gibraltarului sau si mai elocvent “batalia” aceea simpatica intre stramtoarea care desparte Franta de Marea Britanie: Francezii o numesc Pas-de-Calais, britanicii Dover, iar pe harti fie apare sub ambele denumiri fie apare in functie de “directia vantului”; asa si in cazul “surorilor” milaneze: pe de-o parte este denumit “Giuseppe Meazza” pe de cealalta parte “San Siro”; plus de asta federatia trebuie sa programeze alternativ cele doua “rebele” cutuma care s-a impamantenit si in ceea ce priveste evolutiile in Cupele Europene, fiind cazuri in care datorita faptului ca ambele echipe s-au “nimerit” in faze ale competitiei asemanatoare, una dintre echipe sa fie reprogramata peste o saptamana!