Echipe
AJ Auxerre | AS Monaco | Bordeaux | Nantes | Le Mans | Lens | Lille | Lorient | Nancy | Nice | Lyon | Olympique Marseille | P.S.G | Rennes | Saint-Etienne | Sedan | Sochaux | Toulouse | Troyes | Valenciennes | Metz | Caen | Strasbourg


Nume complet: Lille Olympique Sporting Club Métropole;

Anul infiintarii: 1944 (23 septembrie);

Culori: alb-rosu;

Stadionul echipei: Stade Lille-Metropole (18.185 locuri);

Palmares: 2 titluri de campioana (1946, 1954);
                  5 Cupe ale Frantei (1946, 1947, 1948, 1953, 1955);
                  1 Cupa UEFA Intertoto (2004: 0-0 si 2-0 cu UD Leiria);
             de 5 ori a fost vicecampioana a Frantei (1948, 1949, 1950, 1951, 2005), iar de 3 ori a ocupat locul al III-lea (1952, 2001, 2006);
             finalista a Cupei Frantei de 2 ori (1945, 1949);
             finalista in Intertoto (2002: 1-2 cu VfB Stuttgart);

Cea mai categorica victorie: 10-0 (cu Antibes in 1935)1

Cea mai severa infrangere: 1-7 (cu Nice in 1956)

---

Jucatori reprezentativi: M. Sommerlinck, J. Barrate, P. Berrgerou, B. Lama, J. Angloma, A. Pele, Vilfort, Kennet Andersson, G. Soller, E. Abidal, Kader Keita;

Vedete actuale ale echipei: T. Sylva, S. Youla, Makoun, G. Tafforeau, P. Odemwigie, D. Gygax;

Jucatori romani la aceasta echipa: Marius BACIU (2002-2004)

Clasari in ultimele 6 sezoane (2002-2007): 5B, 14A, 10A, 2A, 3A, 10A;

Fapt divers: Lille OSC a fost cunoscuta sub numele de “Masina de razboi” (“La machine de guerre”) datorita prestatiei deosebite in perioada care a urmat celui de-al II-lea razboi mondial (1944-1955).

---

Iata ca au si francezii cainii lor; dar acestia nu seamana deloc cu Nero, cainele-lup al lui Cornel Dinu, nici cu cei de pe emblema lui Dinamo. Aici este vorba de rasa bull-mastif, una destul de agresiva (porecla celor de la Lille este chiar “Les Mastifs”), desi personal imi pare ca aduce mult cu una dintre “coverurile” celebrului roman al lui Sir Arthur Conan Doyle – “The Hound of the Baskervilles”.

Desi inceputul fotbalului pe plan local se pierde in negura timpului, clubul existand din 1902, datorita unei situatii create la inceputul anilor ’40, echipa a fost “nascuta” a doua oara in 1944 cand doua teamuri rivale pana atunci, SC Fives si Olympique Lillois, fuzioneaza.
“Masina de razboi” demareaza si distruge totul in cale, reusind in doar 11 ani sa cucereasca doua titluri de campioana, 4 de vicecampioana, si sa dispute 7 finale de Cupa, facandu-le pe celelalte echipe din Hexagon sa se intrebe: “oare cand se va opri? Iar daca nu se opreste, noi ce ne facem?!”

Daca englezii il au pe Arsene Wenger, si francezii l-au avut pe George Berry, antrenorul englez reusind o spectaculoasa dubla Cupa-campionat in 1946. Acel an a fost cat pe ce sa se transforme intr-o drama, afluenta publicului (majoritatea intrata in mod ilegal pe stadion) intr-unul din ultimele meciuri din sezon face ca o tribuna sa cedeze, din fericire au existand doar in jur de 50 de raniti (nici unul grav), imediat stadionul fiind “bandajat”.

O alta intamplare, de aceasta data survenita in 1950, ramane proaspata in memoria suporterilor fideli ai echipei; datorita unei slabe comunicari club-jucatori (jucatorii intra intr-un fel de “silenzio stampa” din cauza neplatii unor salarii) avansul de 6 puncte risipindu-se practic instantaneu, iar cei de la Bordeaux devin campioni. Desi conflictul se va incheia, a fost prea tarziu pentru un nou titlu de campioana. Totusi, isi vor lua revansa in fata celor de la Bordeaux patru ani mai tarziu, cand, cu o aparare “de fier” echipa reuseste al doilea titlu din istorie.

Letargia intervine in cadrul clubului, desi sunt vanduti jucatori valorosi pe sume frumusele (Jean Vincent, vedeta echipei, este cedat la Reims in schimbul a 19 milioane de franci francezi) si beneficiind si de o suma buna din partea municipalitatii, echipa nu reuseste sa isi echilibreze bugetul, criza financiara fiind atat de mare incat, in 1955 echipa se desparte de prima liga dupa un usturator 0-4. La club incepe nebunia; se vorbeste despre delapidari, acuze din toate partile, atmosfera care adanceste si mai mult temerile suporterilor. Cu toate acestea, gratie unui joc ofensiv deosebit (99 de goluri marcate) echipa revine 2 ani mai tarziu in prima divizie.

Va urma efectul de “yo-yo” dupa cum glumeau jurnalistii francezi cu retrogradari si reveniri aproape an de an.

Privatizarea clubului survenita in 1994, a fost de bun augur se pare, echipa facand uitate retrogradarile si “come back-urile” din linia a doua in 2000, mentinandu-se de 7 ani in elita fotbalului francez.
Reuseste clasari foarte bune, disputa doua finale de Cupa Intertoto (2002 si 2004) si in plus se califica in Liga  Campionilor, “lasand la vatra” acum 2 ani pe Manchester United (razbunarea venind in acest an, cand Manchester a reusit sa o elimine in optimi).

Si sezonul trecut a fost destul de bun (pentru ca foarte bun exista doar pentru Olympique Lyon), echipa avand sanse sa evolueze la un moment dat din nou la masa bogatilor, in Champions League, insa efortul depus in aceasta competitie epuizanta si-a spus cuvantul, Lille terminand sezonul in afara Europei.
Echipa este“exilata” temporar pe “Stade Lille Metropole”, noul stadion proiectat, Stade Borne de l’Espoir, cu 50000 de locuri, va fi gata peste aproximativ 3 ani.

De notorietate este derby-ul cu “vecina” Lens.