Fotbal International

Alegeri la FIFA: Blatter sau printul Ali?

Zi decisiva la FIFA pentru alegerea noului presedinte, iar optiunile sunt doar doua: continuare cu Joseph Blatter (79 ani), un personaj strans cu usa dupa ultimele actiuni ale justitiei elvetiene, sau Printul Ali bin Al-Hussein. UPDATE: Procesul de votare va incepe la ora Romaniei 18:00.

Blatter este puternic contestat in aceasta perioada si chiar i s-a cerut demisia, dar acesta nici nu vrea sa renunte la postul sau argumentand ca este cel mai potrivit om pentru a indrepta lucrurile.

Actualul presedinte a declarat in alocutiunea sa ca "sunt vremuri grele si fara precedent in activitatea FIFA", dar a adaugat ca responsabilitatea pentru bunul mers al organizatiei ii apartine lui.

Cu alte cuvinte, Blatter s-a promovat ca omul potrivit pentru a redresa o corabie care a inceput sa ia apa si care tinde sa se scufunde.

Blatter ocupa functia de presedinte din anul 1998, cand i-a succedat in functie lui Joao Havelange si l-a invins la vremea respectiva pe suedezul Lennart Johansson, presedintele UEFA din acel moment.

Patru ani mai tarziu Blatter isi pastra functia intampinand o rezistenta minima din partea lui Issa Hayatou, presedintele confederatiei africane de fotbal (CAF), pentru ca in 2007 sa candideze de unul singur.

In 2011 Blatter a fost reales tot dupa o candidatura solitara, aceasta pentru ca Mohamed Bin Hammam, presedintele confederatiei asiatice si cel care se inscrisese in cursa electorala, si-a pierdut dreptul de a fi eligibil in urma acuzatiilor de coruptie care au fost formulate impotriva sa.

De cealalta parte, printul Ali Bin al-Hussein este cel mai tanar vicepresedinte al FIFA si membru al Comitetului Executiv. Fiu al regelui Hussein al Iordaniei, acesta este un personaj bine ancorat in lumea occidentala, fiind scolit in Marea Britanie.

Revenit in tara natala dupa ce a absolvit Academia Militara de la Sandhurst, printul Ali Bin al-Hussein s-a integrat in fortele armate iordaniene si a inceput sa duca o viata activa in interiorul FIFA, avansand rapid pana la statutul de candidat la functia de presedinte.

Cum se voteaza la FIFA?

Inaintea procedurii de vot fiecare candidat are dreptul sa-si sustina programul intr-un discurs de cate 15 minute.

Fiecare dintre cele 209 de asociatii si federatii afiliate la FIFA beneficiaza de cate un vot care cantereste egal indiferent de numele tarii sau de palmaresul in fotbal. Un vot ramane un vot pentru toata lumea.

Votul este exprimat in ordinea alfabetica a asociatiilor si federatiilor, este un vot liber, secret si pe hartie, nu unul electronic.

Un candidat poate obtine victoria din primul tur daca obtine doua treimi din totalul voturilor valabil exprimate. In cazul in care se ajunge in turul doi, invingatorul va fi decis prin majoritate simpla.

Voturile sunt impartite dupa cum urmeaza: Africa (54), Europa (53), Asia (46), CONCACAF (35), Oceania (11), CONMEBOL (10).



Alegeri la FIFA: Blatter sau printul Ali?