Europa League

Pasa de gol oferita de Stanciu in victoria lui Anderlecht cu Qabala

Nicolae Stanciu si Alexandru Chipciu au fost titulari la Anderlecht, joi seara, in meciul sustinut pe teren propriu contra azerilor de la Qabala in grupele Europa League.

Anderlecht s-a impus cu 3-1, iar Stanciu a pasat decisiv la golul trei al formatiei belgiene.

Polonezul Teodorczyk a deschis scorul in minutul 14 cu un sut la vinclu din interiorul careului, insa avantajul lui Anderlecht a fost anulat dupa doar sase minute. Dabo a inscris pentru Qabala cu un sut din sase metri.

Anderlecht avea sa intre in avantaj la cabine dupa un autogol antologic inscris de Santos in urma unui contraatac trei contra doi purtat in mare viteza de Acheampong.

Capel a inchis tabela in minutul 77 cu un sut din interiorul careului mic la o excelenta pasa oferita de Stanciu. Acesta a citit foarte bine faza si a urcat in careul advers creand acolo superioritate.

Stanciu a ramas pe teren pana la final, in timp ce Chipciu a fost inlocuit in minutul 73 chiar de Capel, autorul golului de 3-1.



Pasa de gol oferita de Stanciu in victoria lui Anderlecht cu Qabala