EURO2016

Italia face sah mat Belgia dupa cel mai spectaculos meci de la EURO

Excelent pusa in teren de Antonio Conte, Italia a invins Belgia, cu 2-0 (1-0), la Lyon in meciul disputat pe noua arena din Lyon. O victorie superba obtinuta de o echipa a Italiei care a jucat un fotbal impresionant timp de 90 de minute, in timp ce Belgia, echipa care pornea ca favorita, a fost lipsita de coeziunea necesara pentru a produce un rezultat mare. A fost un meci indracit, castigat de Italia ca la sah, dar jucat ca la nebuni.

Cu Hazard si De Bruyne la constructie, Belgia a dominat teritorial startul partidei si prima ocazie avea sa vina la poarta Italiei dupa 11 minute. Nainggolan a sutat in forta din afara careului si veteranul Gigi Buffon a respins cu un reflex spectaculos.

Italia a deschis scorul in minutul 33 dupa o faza care a aratat cat de eficient poate fi fotbalul simplu. Bonucci trimite o pasa de 39 de metri fix de pe linia de la centrul terenului pentru urcarea micutului Giaccherini in spatele aparatorilor belgieni si acesta il invinge pe Courtois cu un sut la coltul lung.

Alte doua ocazii au ratat italienii pana la pauza, mai intai pe contraatac prin Candreva, al carui sut l-a obligat pe Courtois la o respingere in corner, si mai apoi la lovitura de cap a lui Pelle cu mingea pe langa poarta.

Belgia a ratat cea mai mare ocazie in minutul 54 prin Lukaku, atacant care a incercat un lob din interiorul careului, insa mingea a ocolit de putin poarta lui Buffon. Totul a pornit de la un balon pierdut de Darmian, jucator schimbat imediat cu De Sciglio.

Italia a raspuns imediat prin Pelle, a carui lovitura de cap a fost respinsa cu o mana de Courtois, de departe cel mai bun jucator al Belgiei in acest meci.

Origi, jucator intrat in locul lui Lukaku, a ratat in minutul 83 ultima ocazie a belgienilor, nereusind sa gaseasca poarta cu o lovitura de cap din sase metri la centrarea lui Mertens.

Italienii au iesit pe contraatac in minutul 85 prin Immobile, insa Courtois s-a opus din nou golului. N-a mai avut insa ce face in prelungiri cand, la capatul unui alt contraatac de manual al italienilor, Pelle a inchis tabela cu un voleu devastator din interiorul careului. Al saselea gol marcat de Pelle la nationala Italiei in mandatul lui Conte.

Pentru Italia este al 17-lea meci la un turneu final european fara gol primit si cea dintai victorie intr-un meci inaugural la EURO dupa 16 ani.

Antonio Conte a aliniat cel mai batran 11 din istoria participarilor Italiei la EURO, cu o medie de varsta de 31 ani si 169 de zile.

Belgia: Courtois; Ciman (Carrasco 75), Alderweireld, Vermaelen, Vertonghen; Witsel, Nainggolan (Mertens 62); De Bruyne, Fellaini, Hazard; R Lukaku (Origi 73)

Italia: Buffon; Barzagli, Bonucci, Chiellini; Candreva, Parolo, De Rossi (Thiago Motta 78), Giaccherini, Darmian (De Sciglio 58); Pelle, Eder (Immobile 75)

Arbitru: Mark Clattenburg (Anglia).



Italia face sah mat Belgia dupa cel mai spectaculos meci de la EURO