Echipa Nationala

Cum i-a motivat Iordanescu pe jucatori: "Nu esti fotbalist daca nu ajungi la un turneu final"

Aflat in fata unei a patra calificari cu echipa nationala la un turneu final, selectionerul Anghel Iordanescu le-a transmis jucatorilor sai cateve cuvinte de motivare in conferinta de presa oficiala dinaintea meciului de joi cu Finlanda.

“Le-am spus baietilor ca nimic nu echivaleaza cu o calificare si participare la o competitie suprema. Un jucator de echipa nationala care nu ajunge la un turneu final nu se poate declara satisfacut ca a realizat o performanta in fotbal", a declarat Iordanescu.

Acesta a mai spus ca si-a facut temele inaintea meciului de joi si ca nu se teme de Finlanda, adversar caruia ii acorda respectul cuvenit.

“Temere vis a vis de adversar nu am. Ii stim, i-am vazut, i-am analizat, ii respectam, dar nu ne temem de ei. Probleme marunte de lot mai avem. Nu stiu daca jucam cu doi atacanti. De dapt stiu, dar nu pot sa va spun acum", a mai spus Iordanescu.

In opinia acestuia, echipa nationala are datoria morala de a se ridica la nivelul sustinerii spectatorilor din tribunele Arenei Nationala, una care va fi arhiplina la ora jocului de joi seara.

“Doresc si sper ca jucatorii sa dea dovada de concentrare si determinare pentru a rezolva cat mai rapid ecuatia calificarii. Jocul cu Finlanda fara spectatori ar fi fost extrem de delicat pentru noi. Din fericire FRF a obtinut o victorie importanta la UEFA si suntem siguri ca vom avea de partea noastra suporterii. Asa cum ii stiu, vor crea o atmosfera extraordinara. Imi doresc ca echipa noastra sa se ridice la nivelul suporterilor", a concluzionat Iordanescu.

Romania intalneste Finlanda, joi seara de la 21:45, pe Arena Nationala intr-o partida din Grupa D a preliminariilor pentru EURO 2016.

Va fi a 11-a infruntare intre cele doua natiuni, Romania castigand de sapte ori pana acum, iar alte trei meciuri s-au incheiat la egalitate.

In tur, la Helsinki, ne-am impus cu 2-0 prin dubla semnata de Bogdan Stancu, jucator convocat si pentru meciul de acum. Antrenor pe banca noastra la acea partida a fost Victor Piturca, cel care dupa meciul cu finlandezii a plecat direct in Arabia Saudita pentru a semna cu Al Ittihad.

Daca Iordanescu nu se confrunta cu nicio problema majore de efectiv, ci doar cu cateva “probleme marunte”, de la oaspetii nostri va lipsi unul dintre jucatorii de baza, este vorba de Roman Eremenko.



Cum i-a motivat Iordanescu pe jucatori: "Nu esti fotbalist daca nu ajungi la un turneu final"