Echipa Nationala

Burleanu admite ca are „spate” politic

Razvan Burleanu a declarat miercuri ca are legaturi politice importante si ca acestea il vor ajuta sa intrerpinda lucuri bune in sport.

„L-am intalnit pe Traian Basescu cand am lucrat la Administratia Prezidentala pana cand am plecat in noiembrie 2011, dupa aceea nu. Inainte de Cotroceni am lucrat la nivel local, la Primaria Municipiului Bacau, apoi in Parlamentul Romaniei, in Senat, la Comisia Juridica, Autoritatea Electorala Permanenta si apoi la Administratia Prezidentiala. Niciodata nu am fost membru de partid, nu voi fi membru de partid. Federatia Romana de Fotbal trebuie sa se disocieze, sa stea deoparte de disputele si mizele politice”, a spus Burleanu pentru Mediafax.

„Am prieteni in toate partidele politice, care m-au asigurat de tot sprijinul lor in ceea ce priveste demersurile legislative pe care vrem sa le facem in perioada urmatoare, de a modifica cadrul normativ in care si fotbalul romanesc isi desfasoara activitatea”, a mai declarat acesta.



Burleanu admite ca are „spate” politic