Suedia a fost gazda turneului final din 1958, ediție marcată de decesul din urmă cu doi ani a părintelui competiției, Jules Rimet decedând la Paris la vârsta de 83 de ani.
Insipirată de un tânăr de numai 17 ani, Pele, Brazilia câștigat prima dată trofeul după ce marele fotbalist a marcat împotriva Țării Galilor, a reușit un hattrick în semifinala 5-2 cu Franța și a reușit o dublă în finala 5-2 cu Suedia.
Francezul Just Fontaine a marcat 13 goluri la turneul final, un record care continuă să rămână în picioare, Anglia și Brazilia au realizat primul meci alb din istoria turneelor finale, 0-0 în grupe, și pentru prima dată întreaga lume a avut ocazia să urmărească prin intermediul transmisiunilor televizate vedete precum Kopa, Fontaine, Charlton, Yashin, Garrincha, Vava și Pele evoluând la un turneu final mondial.
La începutul calificărilor s-a înregistrat un nou record, 55 de participante, iar nume importante precum Belgia, Olanda, Elveția, Spania, Uruguay sau Italia au fost eliminate rapid de nume mai puțin cunoscute atunci precum Țara Galilor, Irlanda de Nord, Suedia sau Uniunea Sovietică.
Inceputul gloriei lui Pele
Fata de editia din 1954, turneul final din Suedia a adus la start 16 echipe, care au fost impartite in patru grupe. In eventualitatea situatiei de egalitate la finalul celor trei meciuri departajarea s-a facut in urma unui meci de baraj.
Primul playoff a avut in Grupa A, Irlanda de Nord depasind Cehoslovacia dupa prelungiri, cu 2-1. Grupa a fost castigata de Germania Federala, care a incheiat cu patru puncte, dupa o victorie cu Argentina (3-1) si doua remize (2-2) cu Cehoslovacia si Irlanda de Nord.
Singura grupa fara meci de baraj pentru stabilirea celei de-a doua echipe calificate in sferturi a fost B, unde Franta si Iugoslavia au mers brat la brat in faza eliminatorie, ambele echipe acumuland cate patru puncte fiecare. Paraguay si Scotia au parasit competitia.
Cu doua succese si o remiza, Suedia a castigat Grupa C in fata Tarii Galilor, care a trecut de Ungaria in baraj, cu 2-1. Mexic a facut figuratie, acumuland un singur punct.
Brazilia a fost singura echipa fara gol primit dupa cele trei meciuri din grupa, sud-americanii incepand drumul spre primul titlu mondial cu victorii clare in fata Austriei (3-0) si Uniunii Sovietice (2-0). Meciul cu Anglia s-a terminat nedecis, scor 0-0, aceasta fiind prima remiza alba din istoria Cupei Mondiale.
In varsta de 17 ani, Pele a debutat abia in meciul cu Uniunea Sovietica, cand a fost titularizat alaturi de Garrincha, Vava si Zagalo.
Anglia a parasit in cele din urma competitia, dupa 0-1 cu URSS in meciul de baraj, Anatoli Ilyn marcand golul sovieticilor in minutul 67.
Pentru prima data in istoria Cupei Mondiale, toate cele patru natiuni ale Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord au fost prezente in competitie. Dintre acestea doar Tara Galilor si Irlanda de Nord au reusit sa ajunga in sferturi, faza a competitiei unde s-au si oprit.
Cu o dubla a lui Just Fontaine, Franta a depasit categoric Irlanda de Nord in sferturi, scor 4-0, in timp ce reusita lui Helmut Rahn a trimis Germania Federala in semifinale si Iugoslavia acasa.
Gazdele din Suedia au eliminat Uniunea Sovietice, scor 2-0, goluri Hamrin si Simonsson, pentru ca Pele sa marcheze singurul gol al meciului dintre Brazilia si Tara Galilor.
Noua stea in devenire a fotbalului mondial avea sa se remarce cu un hat-trick de senzatie in semifinala cu Franta, castigata de Brazilia cu 5-2. Vava a deschis scorul dupa doar doua minute, pentru ca Fontaine sa egaleze in minutul 9. Didi a facut 2-1 inaintea pauzei, pentru ca Pele sa se dezlantuie in minutele 53, 64 si 76.
In cealalta semifinala, Suedia a trecut de Germania Federala, cu 3-1, dupa ce nemtii au deschis scorul prin capitanul lor Schafer.
Just Fontaine a dat recital de goluri in finala mica disputata de Franta contra Germaniei, atacantul din Hexagon trecandu-si in cont nu mai putin de patru goluri prin care si-a asigurat gheata de aur a competitie. Medaliile de bronz au revenit Frantei, care s-a impus in cele din urma cu 6-3.
Finala mare s-a jucat pe Raasunda din Stockholm in fata a peste 50.000 de spectatori, Brazilia invingand Suedia, cu 5-2. Gazdele au deschis scorul in minutul 4 prin Liedholm, dar brazilienii au intrat in avantaj la cabine, dupa reusitele lui Vava din minutele 9 si 32. Pele a ridicat avantajul la 3-1 in minutul 55, pentru a inchide tabela in minutul 90.
Cu 13 goluri, francezul Fontaine a fost golgeterul competitiei, pe locul secund clasandu-se brazilianul Pele si germanul Rahn, fiecare cu 6 reusite.