Cupa Mondiala 2014

Olanda se califica dramatic in semifinalele Cupei Mondiale

Olanda a avut nevoie de loteria loviturilor de departajare pentru a trece de incapatanata echipa a Costa Ricai, care a rezistat fara gol primit in primele 120 de minute. Keylor Navas a fost imperial printr-o serie de parade care ne-a adus aminte de mexicanul Ochoa; iar cand paradele sale nu au fost suficiente, olandezii s-au ciocnit de bara portii. De trei ori. Van Gaal a mutat inspirat inainte de penaltiuri, cand l-a introdus pe Tim Krul in locul unui Cillessen neincalzit intre buturi si prea putin intrebuintat de adversar. Cel de-al doilea goalkeeper al Olandei si-a rasplatit antrenorul cu doua parade la executiile lui Ruiz si Umana, trimitand Portocala Mecanica in semifinale cu Argentina.
LINKURI RAPIDE: Grupe CM 2014 - Clasamente actualizate, rezultate, program | Golgheteri Tabloul faza finalaCalendar pe zile CM 2014 | Prezentare: Toate echipele | Loturi finale | Top 20 de lucruri de stiut despre Mondial

Fotbalistic, meciul de la Salvador a inceput undeva la mijlocul primei reprize, cand Van Persie l-a evidentiat pe Keilor Navas cu un sut pe coltul scurt, de la 9-10 metri. Aflat pe respingere, Sneijder nu a gasit executia perfecta de la limita careului mare.

Sapte minute mai tarziu, Depay a copiat executia lui Van Persie, iar Navas a lasat bine piciorul in spate, scotand de langa stalpul din dreapta sa.

Cu cinci minute inainte de pauza, la o lovitura libera a Portocalei Mecanice, Sneijder a tras puternic, langa bara, dar avea sa se izbeasca de o noua parada senzationala a aceluiasi Navas, care a dat in multe momente impresia ca a primit stafeta de la mexicanul Ochoa.

Prima parte s-a incheiat, cum altfel, daca nu cu Navas in prim-plan, furandu-i o minge lui Van Persie, angajat perfect in careu de Arjen Robben.

In minutul 63, Bolanos a contribuit din plin la coeficientul de fericire al costaricanilor cu un sut departe de poarta lui Cillesen, primul al meciului.

Olandezii s-au trezit pe final, cand Sneijder a zguduit stalpul din dreapta lui Navas la o faza fixa obtinuta de Arjen Robben in preajma careului (82).

Van Persie si-a continuat dialogul cu Navas, insa nici dupa 85 de minute nu a realizat ca Navas este imbatabil pe coltul scurt, asa ca a mai bagat o fisa, cu acelasi deznodamant.

Seara mizerabila a lui varfului olandez a continuat cu un luft din 3-4 metri, fara marcaj, la o minge pusa pe tava de Sneijder. Costaricanii au impins meciul in prelungiri cu multa sansa, dupa ce Vlaar a fost blocat partial de Tejeda, iar de aici mingea a ricosat in transversala.

In prelungiri, Vlaar a trecut pe langa deschiderea scorului, la o faza in care Navas a zburat din bara in bara. Costaricanii au ratat prima ocazie importanta prin Urena, blocat in-extremis de Cillessen.

Cu putine secunde inainte de finalul celor 120 de minute, Sneijder a semnat cea de-a treia bara a batavilor, iar Van Gaal a luat decizia de a-l schimba intre buturi pe Cillessen. Krul i-a luat locul la loviturile de departajare.

Filmul loviturilor de departajare 

Borges a tras pe sub Krul, 1-0 Costa Rica. Van Persie e restabilit egalitatea. 

Bryan Ruiz trimite in blocajul lui Krul, Robben executa perfect 2-1 Olanda.

Gonzalez a punctat de la 11 metri, 2-2, iar Sneijder a copiat executia lui Robben, in coltul opus celui in care a plonjat Navas (3-2 Olanda). 

Bolanos nu a iertat (3-3), iar Kuyt a readus Olanda in avantaj (4-3).

Umana a ratat penaltiul decisiv, iar Olanda va juca in semifinale cu echipa Argentinei.

Olanda: Cillessen - Vlaar, De Vrij, Martins Indi (Huntelaar 106), Blind - Wijnaldum, Sneijder, Depay (Lens 76) - Robben, Van Persie, Kuyt

Costa Rica: Navas - Gamboa (Myrie 79), Acosta, Gonzalez, Umana, Diaz - Ruiz, Borges, Tejeda (Cubero 97), Bolanos - Campbell (Urena 66)

Arbitru: Ravshan Irmatov (Uzbekistan)

Cartonase galbene: Indi 64, Huntelaar 112/ Diaz 38, Umana 52, Gonzalez 82, Acosta 107

Cartonase rosii: -

Stadion: Arena Fonte Nova (Salvador)



Olanda se califica dramatic in semifinalele Cupei Mondiale