Cupa Mondiala 2014

Nigeria trimite Bosnia acasa

Nigeria a invins Bosnia, scor 1-0, multumita golului inscris de Odemwingie in prima parte. Istoria meciului putea fi scrisa altfel daca arbitrul nu anula in mod eronat un gol valabil bosniacilor, care au fost destul de palizi pe parcursul celor 90 de minute. Cu doua infrangeri la activ, debutanta Bosnia nu mai are nicio sansa pentru a se califica in optimile CM 2014. Nigeria se bate cu Iran pentru acest obiectiv, intr-o grupa in care Argentina este lider cu 6 puncte si calificata deja.
LINKURI RAPIDE: Grupe CM 2014 - Clasamente actualizate, rezultate, program | Golgheteri Tabloul faza finalaCalendar pe zile CM 2014 | Prezentare: Toate echipele | Loturi finale | Top 20 de lucruri de stiut despre Mondial

Africanii au irosit o prima lovitura libera acordata de Peter O Leary la faultul comis asupra lui Musa. Odemwingie a trimis putin alaturi de la aproximativ 25 de metri (7).

Besic a oferit replica, la urmatorul atac, cu o executie frumoasa, destul de aproape de vinclul portii lui Enyeama.

Onazi l-a simtit nesigur pe Begovic si a testat poarta adversa cu un sut la semiinaltime din afara careului. Goalkeeperul Bosniei a fost la post, retinand in doi timpi executia in forta a lui Onazi.

Bosniacii au inscris dupa primele 20 de minute de joc, insa unul dintre asistentii lui Peter O Leary a ridicat in mod eronat fanionul la pozitia in care se afla jucatorul lui City, Dzeko.

Acelasi Dzeko a aparut la finalizare, in minutul 24, printr-un sut din unghi citit bine de Enyeama, care a stat bine pe picioare si respins in lateral.

Patru minute mai tarziu, Pjanic a reluat raidurile la poarta adversa cu un sut-bomba de la distanta, prin care l-a evidentiat din nou pe Enyeama.

Golul a picat in poarta lui Begovic, invins cu un sut printre picioare, din apropiere. Emenike a patruns pe partea dreapta si l-a deschis perfect in fata portii pe Odemwingie, care a modificat tabela de pe Arena Pantanal. Bosniacii au reclamat un fault asupra lui Spahic, dar in zadar.

Prima repriza s-a incheiat cu Dzeko  finalizand imprecis doua actiuni de atac promitatoare ale Bosniei.

Bosnia nu a fost capabila sa presteze consistent la nivelul gazonului, astfel incat Babatunde si-a permis sa il incerce pe Begovic cu o noua executie de la distanta, in minutul 61. La reluare, Emenike a fost blocat in situatie de unu la unu cu portarul Bosniei.

Spre final, Onazi si Emenike au cautat mult din afara careului golul linistii, care a intarziat sa vina si Nigeria-Bosnia s-a incheiat 1-0, rezultat in urma caruia Bosnia-Herzegovina isi poate face bagajele, in timp ce africanii vor intalni Argentina in ultimul meci din Grupa F.

Meciul s-a incheiat dureros pentru debutantii acestui mondial, dupa ce Dzeko a fost blocat de Enyeama, mingea lovind stalpul portii.

Bosnia: Begovic - Mujdza, Sunjic, Spahic, Lulic (Salihovic 58) - Besic, Medunjanin (Susic 64) - Hajrovic (Ibisevic 57), Misimovic, Pjanic - Dzeko

Nigeria: Enyeama - Ambrose, Yobo, Omeruo, Oshaniwa - Odemwingie, Onazi, Obi Mikel, Babatunde (Uzoyeni 75) - Musa (Ameobi 65), Emenike

Arbitru: Peter O Leary (Noua Zeelanda)

Cartonase galbene: Mikel 82/ Medunjanin 6

Cartonase rosii: -

Stadion: Arena Pantanal (Cuiaba)



Nigeria trimite Bosnia acasa