Cupa Mondiala 2014

Messiune aproape imposibila: Argentina-Iran 1-0!

Argentina a invins la limita Iranul, scor 1-0, in al doilea meci din Grupa F a Cupei Mondiale. Putea fi pentru a doua oara cand iranienii reuseau sa inchida perfect poarta, dupa 0-0 cu Nigeria, insa cu acest lucru nu a fost de acord Messi, in prelungiri, cand a gasit trasorul castigator. Iranienii au irosit in partea secunda cateva bune sanse de a marca, la care adaugam si un penalti neacordat. Jocul argentinienilor, pe de alta parte, a semanat foarte mult cu un meci in care regizorul transmisiei a gresit la butoane, atacurile "pumelor" desfasurandu-se intr-un slow-motion continuu. Messi a dus Argentina in optimi, cu un sut in cros din marginea careului.

Jocul de la Belo Horizonte a debutat cu o faza la poarta lui Romero, dupa ce Hosseini nu a reusit sa cadreze un balon centrat din lovitura libera de Dejagah (5).

Zece minute mai tarziu, Higuain a scapat fata in fata cu Haghighi, la o pasa trimisa pe culoar, insa varful Argentinei a fost blocat excelent de portarul Iranului.

La mijlocul reprizei, Di Maria nu a putut finaliza corespunzator o actiune de atac desfasurata la 20 de metri de poarta iranienilor. Aguero a fost o idee mai precis, dupa pasa inapoi a lui Higuain, dar Haghi s-a aruncat aproape de stalpul din stanga sa si a scos printr-o parada spectaculoasa.

La randul sau, Rojo putea deschide scorul, in minutul 24, putin lipsind ca lovitura sa de cap sa prinda poarta adversa, la o minge aruncata de la coltul terenului de Angel Di Maria.

Tabela a ramas imaculata pana la pauza, in ciuda incercarilor lui Lionel Messi (33), din faza fixa, si, respectiv, Garay (37).

Mai mult decat atat, Hosseini a aparut din nou in pozitie de finalizare, peste alte cinci minute, cand a trimis cu capul la o palma peste bara portii lui Romero.

Surprinzator, partea secunda a inceput tot la buturile argentinienilor, care au scapat cu fata curata la mingea reluata cu capul de Reza Ghoochannejhad pe directia lui Romero (53). La urmatorul atac, Dejagah a solicitat penalti la un presupus fault in careu comis de Zabaleta.

Lipsa acuta de inspiratie din jocul Argentinei a facut ca Dejagah, in minutul 68, sa prinda curaj si sa reia cu capul sub bara lui Romero. Portarul Argentinei, surprins putin in fata, a impins cat a putut din picioare si a deviat balonul in corner cu varful degetelor.

Cu un sfert de ora inainte de final, Higuain nu a gasit solutia prin care sa dezloce apararea de beton a asiaticilor. Haghighi a intervenit prompt la sutul din interiorul careului al argentinianului.

S-a terminat 1-0, cu mentiunea ca Ghoochannejad a irosit spre final o ocazie imensa de gol, pe contraatac, pentru ca Messi sa gaseasca sutul castigator, de 3 puncte, echivalent cu o prezenta in optimi a "pumelor".

Argentina: Romero, Garay, Zabaleta, Gago, Di Maria (Biglia 93), Higuain (Palacio 77), Messi (c), Mascherano, Rojo, F. Fernandez, Aguero (Lavezzi 77)

Iran: Haghighi, Haji Safi (R. Haghighi 88), Hosseini, Sadeghi, Nekounam (c), Shojaei (Heydari 77), Timotian, Montarezi, Ghoochannejad, Dejagah (Alireza 85), Pooladi 

Arbitru: Milorad Mazic (Serbia)

Cartonase galbene: Nekounam 53, Shojaei 73

Cartonase rosii: -

Stadion: Estadio Mineirao (Belo Horizonte)



Messiune aproape imposibila: Argentina-Iran 1-0!