Cupa Africii

Selectionerul Zambiei a amenintat si insultat un jurnalist la o conferinta de presa

Selectionerul reprezentativei Zambiei, francezul Herve Renard, a amenintat si insultat in limba engleza un jurnalist zambian, luni, la inceputul conferintei de presa de dupa meciul pierdut cu Nigeria, scor 4-5 la loviturile de departajare, din sferturile Cupei Africii pe Natiuni, informeaza AFP.

"Esti un om de rahat. Esti singurul cetatean din Zambia care este fericit in seara asta! Te astept dupa, fata in fata, vino sa ma vezi daca ai tupeu. Te astept. Chemati securitatea inainte sa iasa din camera asta", a vociferat Renard.

Tehnicianul a facut un gest cu mana spre jurnalistul din Zambia aflat in primul rand, la un metru in fata mesei de la conferinta, dar care s-a ridicat pentru a se plasa in spatele camerei, ramanand in acelasi timp tacut pe tot parcursul incidentului.

Jurnalistul in cauza, Kalumiana Kalumiana, lucreaza pentru ziarul zambian Post. "El era suparat pentru o metafora pe care am folosit-o. Am scris ca a fost invitat la banchetul de glorie si era in stare de ebrietate", a declarat Kalumiana pentru AFP.

Herve Renard a mentionat ca aceasta publicatie critica "in fiecare zi" echipa nationala si antrenorul ei pentru "a vinde ziarul".

Echipa nationala a Nigeriei s-a calificat in semifinalele Cupei Africii pe Natiuni, dupa ce a invins, luni, la Lubango, cu scorul de 5-4 la loviturile de departajare, reprezentativa Zambiei, in sferturile de finala ale competitiei.

Mediafax



Selectionerul Zambiei a amenintat si insultat un jurnalist la o conferinta de presa