Champions League

Ultimele cinci echipe calificate in optimile Ligii Campionilor

Liga Campionilor si-a desemnat miercuri seara ultimele cinci echipe calificate in optimile de finala, printre acestea strecurandu-se si debutanta Gent. Tragerea la sorti pentru optimile Ligii Campionilor este programata luni 14 decembrie si va fi live text pe onlinesport.ro

Grupa E
Deja calificata in optimi de prima pozitie, FC Barcelona a remizat in deplasare cu Bayer Leverkusen, scor 1-1. Lionel Messi a marcat al 80-lea sau gol in Liga Campionilor si al 7-lea impotriva “farmacistilor”.  Javier Hernandez a punctat pentru Leverkusen, dar nu a fost de ajuns pentru ca nemtii sa prinda optimile. AS Roma a remizat fara goluri pe teren propriu cu BATE Borisov si a prins locul al doilea datorita victoriei din meciul direct cu Leverkusen.

Grupa F
N-a fost loc de surpriza intre Olympiakos Pireu si Arsenal, echipele care s-au luptat in meci direct pentru locul al doilea. Francezul Olivier Giroud a fost omul decisiv pentru “tunari” cu primul sau hattrick in tricoul lui Arsenal. Cu acest 3-0 reusit in deplasare Arsenal se califica pentru al 16-lea sezon in optimile de finala, dupa ce echipa lui Arsene Wenger nu acumulase niciun punct dupa primele doua etape. Bayern Munchen, castigatoarea grupei, a castigat pe terenul lui Dinamo Zagreb prin dubla lui Robert Lewandowski.

Grupa G
Chelsea s-a impus pe teren propriu in fata lui FC Porto, cu 2-0, prin autogolul lui Ivan Marcano si a cincea reusita a sezonului european din partea brazilianului Willian. Chelsea a castigat grupa in fata lui Dinamo Kiev, a doua clasata, dupa 1-0 acasa impotriva lui Maccabi Tel-Aviv, echipa care termina faza grupelor fara niciun punct si un singur gol marcat. Dinamo Kiev ajunge in optimi pentru prima data dupa sezonul 1999/2000.

Grupa H
Gent, o debutanta in Liga Campionilor, s-a impus in fata castigatoarei grupei, Zenit, cu 2-1, si a devenit prima formatie belgiana din istorie care iese din grupe si continua in primavara europeana a Ligii Campionilor. Zenit a esuat in tentativa de a deveni doar a saptea echipa care castiga toate cele sase meciuri din faza grupelor. Lyon, deja eliminata inaintea ultimei etape, a castigat cu 2-0 pe terenul Valenciei. “Liliecii” continua in Liga Europa.

Echipele calificate in optimile Ligii Campionilor: 

Primul loc: Real Madrid (Spania), VfL Wolfsburg (Germania), Atletico Madrid (Spania), Manchester City (Anglia), FC Barcelona (Spania), Bayern Munchen (Germania), Chelsea Londra (Anglia), Zenit Sankt Petersburg (Rusia).
Locul al doilea: Paris Saint-Germain (Franta), PSV Eindhoven (Olanda), Benfica Lisabona (Portugalia), Juventus Torino (Italia), AS Roma (Italia), Arsenal Londra (Anglia), Dinamo Kiev (Ucraina), KAA Gent (Belgia).

Echipe care continua in Liga Europa:

Sahtior Donetk (Ucraina), Manchester United (Anglia), Galatasaray Istanbul (Turcia), FC Sevilla (Spania), Bayer Leverkusen (Germania), Olympiakos Pireu (Grecia), FC Porto (Portugalia), FC Valencia (Spania).



Ultimele cinci echipe calificate in optimile Ligii Campionilor