Champions League

Mircea Lucescu aproape de o rasturnare uriasa cu Real Madrid

Condusa cu 4-0 la un moment dat de Real Madrid, echipa care s-a razbunat in Ucraina pentru esecul din El Clasico, Sahtior Donetk a avut puterea de a reveni in final si a marcat de trei ori in 11 minute.

S-a terminat in cele din urma 3-4, dar echipa lui Mircea Lucescu a salvat impresia in meciul de la Lvov prin cele trei goluri din final.

Meciul a debutat cu mare ocazie a lui Cristiano Ronaldo in minutul 2, acesta reluand peste poarta din interiorul careului. Peste doar 16 minute acelasi jucator nu a mai ratat tinta si a profitat de eroarea lui Rakitsky marcand al saselea sau gol in cinci meciuri.

Ronaldo a ratat in minutul 30 o noua sansa de gol, Pyatov reusind sa blocheze lovitura de cap a varfului de atac portughez.

La cinci minute de la reluare croatul Luka Modric a fost servit ideal de Cristiano Ronaldo si a majorat avantajul gruparii din capitala Spaniei cu un sut din interiorul careului.

Cristiano Ronaldo a ratat apoi in minutul 50 singur cu portarul dintr-o pozitie unu contra unu, dar un minut mai tarziu ocazia a fost razbunata de Carvajal. Acesta a inscris cel mai frumos gol al meciului cu un sut plasat la vinclu, trecandu-si in cont prima sa reusita din cariera in cupele europene.

Acelasi Cristiano Ronaldo si-a trecut in cont dubla in minutul 70 din pasa lui Gareth Bale. Un gol simplu marcat pe fondul erorii lui Rakitsky, a doua greseala majora in acest meci din partea fundasului ucrainean.

Sahtior Donetk s-a trezit tarziu si a redus din diferenta prin Alex Teixeira dintr-o lovitura de la 11 metri in minutul 77. Dentinho a facut 2-4 cu pieptul dupa un corner in minutul 83, pentru ca Teixeira sa faca dubla in minutul 88 cu un sut din interiorul careului, mingea fiind pasata de Taison.

Ca o mare echipa, Real Madrid a tinut cu inteligenta de balon in minutele de final si echipa lui Mircea Lucescu nu a mai avut nici macar o sansa de a mai pune in pericol poarta lui Kiko Casilla.

In cealalta partida a Grupei A, Paris Saint Germain a spulberat-o in deplasare pe Malmo, cu 5-0, prin golurile marcate de Rabiot, Angel Di Maria (2), Ibrahimovic si Lucas Moura.

Sahtior ramane pe trei dupa acest rezultat la egalitate de puncte cu Malmo, iar echipa care merge in Liga Europa se va decide in urma ultimei etape. Sahtior intalneste in deplasare pe PSG, in timp ce Malmo are meci la Madrid.



Mircea Lucescu aproape de o rasturnare uriasa cu Real Madrid