Champions League

Liga Campionilor: Totul despre finala Real Madrid-Atletico Madrid

Pentru a doua oara in ultimii trei ani rivalele Real Madrid si Atletico Madrid se intalnesc in finala din Liga Campionilor, de aceasta data la Milano dupa ce in 2014 Real a castigat la Lisabona dupa un final de nebun de partida.

Lipsit de aportul fundasului francez Raphael Varane, accidentat si scos chiar din lotul pentru Campionatul European, Zinedine Zidane poate conta pe Cristiano Ronaldo.

”A simtit o mica durere, dar este in regula. Va fi suta la suta la ora meciului. Va fi un meci dificil, extrem de dificil, dar stim deja acest lucru si ne-am pregatit in consencinta. Sa pierdem acest meci nu ar fi pentru noi un esec. Esecul se vede in atitudine, atunci cand nu dai pe teren tot ce ai mai bun. Nu stim ce se va intampla, dar noi suntem foarte bine pregatiti”, a declarat Zidane inaintea meciului de sambata seara.

Pentru Diego Simeone, omul care a fost la doar cateva minute distanta de cucerirea trofeului in 2014 tot ce conteaza acum este doar victoria. Locul doi ii este prea bine cunoscut si tehnicianul argentinian n-ar mai vrea sa repete experienta de la Lisabona.

”Meciul va fi foarte tensionat, mai ales la inceput. Cine va castiga batalia de la inceputul terenului in primele minute va avea un avantaj. Cei de la Real, cu calitatile lor tehnice vor incerca sa tina mai mult de minge. Sa joci o finala este fantastic, dar sa o castigi e si mai bine. Imi place sa am in spate istoria de 113 ani. Imi place si iubesc presiunea. Doar victoria ma satisface”, a spus si Simeone.

Echipele probabile

Real Madrid: Navas; Carvajal, Pepe, Ramos, Marcelo; Casemiro, Kroos, Modric; Bale, Benzema, Ronaldo.

Atletico: Oblak; Juanfran, Godin, Gimenez, Filipe Luis; Koke, Gabi, Fernandez, Niguez; Griezmann, Torres.

Real Madrid sta mai bine la capitolul statistica in ultimele sase meciuri, cu cinci meciuri castigate si o singura remiza, in timp ce Atletico Madrid are patru victorii si doua infrangeri la rand.

Cele doua echipe s-au intalnit de 202 ori in fotbalul spaniol (campionat, Cupa si Supercupa), iar bilantul este urmatorul: 102 victorii pentru Real, 51 pentru Atletico si 49 de remize. De la finala europeana pierduta in 2014, Atletico nu a mai pierdut in fata rivalei Real in fotbalul intern, inregistrand de atunci cinci victorii si trei remize.

Este pentru a patra oara cand cele doua echipe se intalnesc in cupele europene, de fiecare data Real Madrid iesind castigatoare: in semifinalele sezonului 1958/59, in finala din 2014 si in sfertul de finala din sezonul precedent. Real s-a impus cu 1-0 la general in 2015.

Pentru Real Madrid este a 14-a finala de Cupa Campionilor Europeni/Liga Campionilor, iar o eventuala victorie ar aduce al 11-lea trofeu in vitrina clubului. De cealalta parte, Atletico Madrid disputa a treia finala, dupa cele pierdute in 1973/74 (cu Bayern Munchen) si 2014.

Atletico Madrid ar deveni al 23-lea club care triumfa in Liga Campionilor in eventualitatea unui succes la Milano si prima noua echipa de la victoria lui Chelsea in 2012 la Munchen.

Aceasta va fi a patra finala europeana la Milano si prima in ultimii 15 ani.

Partida va fi condusa de o brigada din Anglia, cu Mark Clattenburg la centru ajutat la cele doua margini de Simon Beck si Jake Collin.

1
X
2
2,5
3,2
3,1


Liga Campionilor: Totul despre finala Real Madrid-Atletico Madrid