Champions League

Lazio – Bayern, duel in premiera. Profita gazdele de numeroasele absente ale campioanei?

Sursă foto: https://twitter.com/OfficialSSLazio/

Stadio Olimpico din Roma gazduieste, marti seara, duelul dintre Lazio si Bayern Munchen.

Vedeti aici cotele oferite de CASA Pariurilor pentru Lazio - Bayern

O partida in care oaspetii pornesc ca favoriti, insa Lazio este capabila de un rezultat pozitiv pe teren propriu.

“Noaptea campionilor” si “este o sansa de a face istorie”, a titrat prestigiosul Corriere dello Sport in avancronica meciului de marti.

Si cei de la Tuttosport se arata extrem de optimisti in contextul numeroaselor absente de la Bayern.

“Bayern e obosita si are numeroase accidentari. Indrazneste, Lazio”, au titrat cei de la Tuttospor.

Formatia bavareza vine pe Olimpico dupa o infrangere in campionat pe terenul lui Eintracht Frankfurt, prima infrangere dupa noua meciuri in toate competitiile.

Lazio a ajuns in optimile Champions League dupa un parcurs cu doua victorii si patru remize intr-o grupa cu Borussia Dortmund principala adversara.

Pe teren propriu formatia lui Simone Inzaghi a invins Dortmund, cu 3-1, in chiar prima runda a fazei grupelor, pentru ca la returul din Germania sa obtina o remiza.

Pentru antrenorul Simone Inzaghi meciul cu Bayern reprezinta apogeul ultimilor cinci ani de munca la carma lui Lazio.

“Pana acum am disputat multe meciuri ca adevarate finale, asa ca stim cum sa abordam astfel de partide”, a spus fostul atacant italian.

“Avem o idee despre cum vrem sa jucam si vrem sa aratam asta inca de la inceputul meciurilor. Am incredere deplina in echipa mea la partida de marti seara”, a spus si Hansi Flick, managerul lui Bayern.

Lazio Roma si Bayern Munchen se vor duela in premiera la nivel oficial.

Echipele probabile

Lazio: Reina; Patric, Acerbi, Musacchio; Lazzari, Milinković-Savić, Lucas Leiva, Luis Alberto, Marušić; Correa, Immobile.

Bayern: Neuer; Süle, Boateng, Alaba, Davies; Kimmich, Roca; Sané, Goretzka, Coman; Lewandowski

Meciul de la Roma va fi arbitrat de o brigada din Israel, cu Orel Grinfeeld la centru.



Lazio – Bayern, duel in premiera. Profita gazdele de numeroasele absente ale campioanei?