Champions League

Guardiola, emotionat dupa ratarea finalei Ligii Campionilor

Pep Guardiola, antrenorul lui Bayern Munchen, a declarat marti seara dupa ratarea finalei Ligii Campionilor ca a facut tot ce a putut. Si-a laudat jucatorii si a spus ca, dupa plecarea sa, este posibil ca noul tehnician Carlo Ancelotti sa ofere echipei saltul de care are nevoie.

Pep a stat la Bayern timp de trei ani si a nu a reusit niciodata sa califice echipa in finala Ligii Campionilor. "Stiu ca voi fi judecat pentru ca nu am reusit sa iau titlul in Liga Campionilor cu Bayern, insa sunt mandru de jucatorii mei. Am facut tot ce era posibil. Sper ca Ancelotti sa reuseasca ceea ce eu nu am putut", a declarat spaniolul dupa meciul castigat cu Atletico, 2-1, marti seara in returul semifinalelor Ligii Campionilor, insa la finalul caruita Bayern a ratat calificarea cu scorul cumulat de 2-2, din cauza golului primit acasa.

[news-119024]

Bayern a ratat un penalty cand coducea cu 1-0, dupa care Atletico a egalat si a ratat la randul sau un penalty. Nemtii au marcat spre final golul de 2-1 si ar mai fi avut nevoie de inca unul pe care nu l-au mai reusit, desi au avut faze importante pana in ultimele secunde..

Guardiola a fost vizibil emotionat la conferinta de presa de dupa meci si a insistat asupra "jucatorilor excelenti" pe care i-a avut, dorind echipei "tot ceea ce este mai bun, pe viitor".

A spus ca tristetea sa se indreapta catre jucatorii sai si tot ceea ce ei au facut, "pentru ca meritau sa joace finala, chiar daca si Atletico o merita".

Guardiola a mai spus ca daca Thomas Muller nu rata acel penalty la 1-0 "ar fi fost mai bine". Intrebat daca nu simte ca si-a ratat misiunea la Bayern, el a afirmat ca "statistica este statistica in fotbal. In mod cert mi-as fi dorit sa ajungem in finala in fiecare an dintre cei trei petrecuti aici. Sper insa sa reuseasca acest lucru Carlo Ancelotti", a insistat el. 

A negat ca este deceptionat, spunand ca deceptia se produce "atunci cand nu ai jucat bine, insa eu nu am ramas dupa meci cu senzatia aceasta".



Guardiola, emotionat dupa ratarea finalei Ligii Campionilor