Petrolul Ploieşti a apărut prin transferal la Ploieşti al echipei Bucureştene Flacăra, în anul 1952. Juventus Bucureşti apare în ziarele sportive ale vremii în decembrie 1924, rezultând din fuziunea cluburilor Triumf şi Romcomit, ambele având rezultate modeste în acel timp, având o viaţă scurtă. Juventus este admisă în campionatul Bucureştiului, categoria Onoare, în 1924 neexistând un campionat naţional stil divizie. În acel sezon, 1924-25, Romcomit jucase un singur meci, cu CFR Bucureşti, de care a dispus cu 6-1. Triumf active în seria B a categoriei Onoare, jucând 5 meciuri din care a câştigat 4, cel mai detaşat cu Sportul Studenţesc (4-0) şi a pierdut unul: 0-1 cu Tricolor Bucureşti. Toate aceste rezultate se vor anula după fuziune, iar Juventus va juca în primăvara anului 1925 tur-retur cu celelalte 6 echipe din serie, unde va termina pe locul 4. În sezonul următor, 1925-26, Juventus va câştiga campionatul Bucureştiului şi va ajunge până în finala campionatului naţional, pe care o va pierde cu 3-0 în faţa Chinezului Timişoara, campioana ţării şi a districtului Timişoara în 1921-27 (de 6 ori consecutive, performanţă egalată doar de Steaua în 1993-98).
Juventus nu va fi cea mai bună, nici cea mai iubită echipă a Capitalei, aceste locuri fiind “ocupate” de Venus Bucureşti, de 8 ori campioană, CFR Bucureşti (din 1937 FC Rapid) cu 7 cupe, Unirea Tricolor Bucureşti o dată campioană (1941).
Dar primul deceniu din viaţa Juventusului va aduce echipei roş-albastre un titlu de campioană, în 1930. La startul crizei economice (1929-33), Gloria Chinezului a apus, iar titlul naţional se va duce la Colţea Braşov (campioană de conjunctură în 1928) şi Venus Bucureşti (1929). Juventus va aduce jucători de valoare de la Timişoara, cu ajutorul cărora va la titlul din 1930, cei mai importanţi fiind Rudolf Wetzer, Emeric Vogl şi Ladislau Raffinsky, ultimul stabilind un record foarte greu de doborât: 10 goluri marcate într-un singur meci şi acela în deplasare, în sferturile de finală ale campionatului 1929-30, cu Dacia Unirea Brăila.
Dar titlul nu va putea fi apărat cum se cuvine în anul următor, iar în 1932 Juventus ajunge pe locul 4, primul care nu îi va da dreptul să participle la divizia naţională 1932-33. Ajunge în divizie în 1933, fiind campioană a Ligii de Sud, de fapt un fel de divizie B, fără a purta acest nume.
Juventus are comportări meritorii în divizia A în perioada 1933-40, vârful de formă fiind în 1935-36 când se clasează pe locul 3, la 4 puncte de locul 2 şi 6 de campioana Ripensia.
Trece războiul, echipa revine în prima divizie şi intră în cea mai frecventă schimbare de nume din fotbalul românesc. Astfel, după 23 de ani în care a purtat numele de Juventus, probabil vrând să fie o soră mai mică a echipei din Torino, numele echipei va fi Distribuţia (primăvara lui 1948), Petrolul (sezonul 1948-49, când va deveni campioană de juniori a ţării), Competrol (toamna lui 1949), Partizanul (în 1950), Flacăra (1951).
Fotbalul românesc se va reorganiza în perioada comunistă, echipele de tradiţie de până în 1946 fiind nevoite să se alipească diferitelor ministere sau au dispărut pur şi simplu. Astfel Unirea Tricolor va fuziona cu Ciocanul Bucureşti, urmaşa echipei evreilor, Maccabi, şi va deveni Dinamo Bucureşti (1948). CFR Bucureşti se va lipi şi mai bine de activitatea CFR, jucătorii ei continuând să fie angajaţi în CFR, dar vor practica fotbalul. Venus se va uni cu UCB şi va dispare cu timpul din eşaloanele naţionale. Apare, în 1947, ASA Bucureşti, actuala Steaua, ca echipă a Ministerului Apărării Naţionale.
Juventus va fuziona cu Distribuţia Bucureşti şi va prelua numele acesteia în 1948. Jucătorii echipei vor fi salariaţi ai sistemului de distribuţia a produselor petroliere, iar în martie 1952 va decide să-şi mute activitatea la Ploieşti, oraş în plină ascensiune, bazată pe extragerea şi prelucrarea ţiţeiului.
Dacă Flacăra Bucureşti a terminat în 1951 pe locul 5, nu toţi jucătorii ei vor activa şi în următorul sezon, la Ploieşti şi echipa începe să fie formată din jucători autohtoni. 1952 va aduce retrogradarea echipei transferate, Ilie Oană care vine la timonă după sfârşitul turului 1952 nu va reuşi să salveze echipa, dar va ajunge în finala cupei, câştigată cu 2-0 de CCA Bucureşti, actuala Steaua.
Aflată în divizia B, Flacăra va începe modest şi va continua “prahovenizarea”. Meciul decisiv jucat cu Spartac Bucureşti (actuala FC Naţional) va fi pierdut de ploieşteni, dar muştruluiala din presă va decide starul unei serii de 9 meciuri câştigate consecutiv, la care Spartac nu va face faţă.
Urmează o ascensiune ponderată: locul 7 în 1954, 2 în 1955 (dar a stat pe primul loc doar o săptămână), locul 5 în 1956. Flacăra Ploieşti urmează moda din acei ani şi devine Flacăra Energia (1956), apoi numai Energia (1957) şi din decembrie 1958 Petrolul.
Un campionat foarte interesant este cel din 1958. După 3 etape Energia era pe locul 8, dar apoi după fiecare etapă urcă un singur loc, deci va ocupa locurile 7,6,5,4,3,2 şi 1 la 24.11.1957. Returul începe cu un 1-0 cu CCA Bucureşti la Ploieşti, dar şi acum ciudăţeniile continuă. Petrolul se va menţine până în final pe locul 1, deşi va pierde chiar două meciuri consecutive pe teren propriu. Şi mai ciudat, Petrolul va pierde în faţa ultimei clasate, CS Oradea, acel meci fiind singura victorie a orădenilor, care erau condamnaţi la ultimul loc chiar de la sfârşitul turului. Campionatul 1957-58 se va încheia în “prelungiri” şi Petrolul îşi va menţine primul loc, principala contracandidată Ştiinţa Timişoara pierzând cu 7-0 meciul cu Progresul, la Bucureşti, dar îi va bate pe bancari în finala cupei. Şi mai ciudat este clasamentul final. Noroc cu golaverajul, care atunci se făcea prin împărţirea golurilor marcate la cele primate, astfel Petrolul va fi mai bun ca CCA şi Ştiinţa Timişoara, dar dacă facem golaverajul prin scădere, care a intrat în vogoare în 1965, vom observa că acesta este egal. Echipele clasate pe locurile 4 şi 5 au terminat la numai un punct de ocupantele locurilor 1-3, iar Progresul, care a terminat pe 4 a pierdut în ultima etapă la Ploieşti, iar în restanţă a bătut Ştiinţa Timişoara cu 7-0!
Va urma