PDA

View Full Version : Cluburi de gimnastica


mikeyy
21st November 2011, 14:33
M-am gandit ca ar fi bine sa avem si un thread special pentru cluburi. Astfel vom putea sa strangem la un loc informatiile despre fiecare club din tara.

Incep cu un articol despre CSS Sibiu:

Deși gimnastica românească se confundă cu nume ca Nadia Comăneci, Lavinia Miloșovici sau Marian Drăgulescu, Sibiul, la rândul său, a dat acestei minunate discipline nume importante, de-a lungul timpului.

Din școala de gimnastică sibiană au plecat spre cele mai înalte trepte ale podiumului Claudia Presăcan, Sabina Cojocar și Ioan Suciu, dar și Dorina Opriș și Cristina Elena Bobeș, antrenoarele de astăzi ale secției de gimnastică a CSȘ Sibiu. Prin setul complex de mișcări, gimnastica poate fi considerată sportul primordial, cel care stă la baza celorlalte sporturi. De la fotbal la natație sau baschet, în toate aceste sporturi se regăsesc elemente din gimnastică, fie la etapa de încălzire sau chiar în execuția mișcărilor caracteristice fiecăruia dintre ele.
Dacă cei mai mulți părinți nu cunosc pe deplin sacrificiile pe care urmează să le facă copiii lor, dorind doar ca „micuțul să practice un sport”, antrenorii sunt cei care se transformă în adevărați părinți. „La începutul fiecărui an școlar facem selecția în grădinițe. Pierderile sunt enorme. De exemplu, anul trecut am adunat în jur de 50-60 de copii, iar în primele două săptămâni, la primele lecții m-am trezit cu vreo 20. Din aceștia s-au mai triat iarăși, că ba unuia nu-i place, ba la altul nu au timp părinții să-i aducă la antrenament, să-i ia de la antrenament, să se ocupe de ei. Fiind mici, copiii trebuie aduși de părinți. Noi depindem de părinți. Avem două grupe, una care înaintează spre performanță și cealaltă, formată din copii care fie sunt mai mititei și înaintează un pic mai greu, dar se lucrează cu toți la fel și încercăm să scoatem tot ce-i mai bun din ei”, a spus Dorina Opriș, antrenoare a secției de gimnasitică fete, din cadrul CSȘ Sibiu.

Intră copii, ies campioni

Cu o experiență de o viață în gimnastică, Viorel Hoaghea, fost antrenor în cadrul CSȘ Sibiu, prin mâna căruia au trecut nenumărați campioni, Marius Gherman – campion european, Dan Burincă – campion olimpic și mondial, sau Lucian Sandu, actualul antrenor al fetelor de la Deva, spune că după 1990 lucrurile au început să se schimbe din rău în mai rău. „Altădată, înainte de competițiile oficiale, făceam două-trei întâlniri zonale neoficiale. Până în anii 90 aveam câte o competiție pe lună, era foarte important acest lucru. După fiecare competiție, nivelul copilului creștea foarte mult, pentru că ei veneau de acolo cu niște imbolduri noi. Aveau indemnizație de masă, care acum nu se mai dă. Făceam cantonamente de vară, la munte și la mare.Acum, nu. Cei care conduc destinele țării nu sunt interesați, cred eu, sportul de performanță. Ei au alte interese. Cei mai buni ambasadori din țara aceasta sunt și au fost sportivii. La campionatul anterior am capotat la gimnastică, nu știu ce se va întâmpla anul acesta” a declarat Viorel Hoaghea, care încă mai oferă mostre din vasta sa experiență, în fiecare zi, în sălile de antrenament ale Clubului Soprtiv Școlar Sibiu.

La fel, pe banii părinților și ai profesorilor

Pentru a participa la concursurile oficiale, copiii trebuie să împlinească vârsta de nouă ani, ceea ce le dă un timp de patru-cinci ani de zile lor și antrenorilor pentru antrenamente. Suportul financiar este însă vital dezvoltării sportive. „Este foarte important sprijinul financiar, dar contează foarte mult și baza materială pe care o ai – nu ne putem plânge, că sală avem, sunt și aparate. De doi ani de zile, de când sunt la băieți, am făcut cantonamente pe banii părinților, pe banii profesorilor. Tot ce am realizat cu grupa de avansați, am făcut-o cu ajutorul părinților. Părinții sunt baza, fără ei nu am cum, sincer. E foarte greu să găsești combinația perfectă: copilul să vrea, părintele să vrea și antrenorul să poată”, a spus Cristina Bobeș. Antrenorii de gimnastică sunt din ce în ce mai rari, iar nu puține sunt cazurile în care foști gimnaști aleg drumul străinătății, pentru a munci, în detrimentul antrenoratului. „Nu vine nimeni în sistem. În specialitatea aceasta găsești foarte greu oameni. Nu vine nimeni care să stea pe 6-7 milioane și să ridice la copii de zeci de ori pe zi. Copilul nu știe multe, când vine în sală noi îi oferim o educație, o disciplină, o ținută corporală – cam tot ce își poate dori un părinte. Gimnastica este un sport la care foarte puțini se înhamă să îl facă. Totuși, noi nu facem asta pentru bani, că dacă ar fi pentru bani… facem asta pentru bucuria pe care o vedem pe chipul copiilor când le ies elementele, când câștigă, pentru acea satisfație o facem”, a adăugat Cristina Bobeș, care și-a început cariera de gimnastă la vârsta de trei ani și jumătate.

http://www.turnulsfatului.ro/11512/sibiul-pepiniera-pentru-gimnastica-romaneasca.html

anna.09
14th December 2011, 09:56
CSS1 Constanta
http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/social/antrenorii-de-gimnastica-de-la-css-1-in-cautare-de-viitoare-campioane-galerie-foto-96837.html

"Sunt micuţe, firave, dar visează să devină campioane ca Simona Amânar, Dana Sofronie sau Cătălina Ponor. Vorbim despre gimnastele de la Clubul Sportiv Şcolar nr. 1, care în fiecare zi petrec ore bune pe bârnă, la paralele, la sol sau făcând sărituri
Cinci profesori de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Nicolae Rotaru şi antrenori la Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 (CSS1) încearcă să creeze condiţii cât mai bune pentru viitoarele gimnaste ale României. În acest sens, Mirela Semerjai, Sorin Bechir, Mădălina Hârbu, Cătălin Meran şi Petruţa Muşat au înfiinţat un Centru de gimnastică, după modelul Centrului de gimnastică de la Deva, unde fetiţele fac sport de performanţă. „La Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 avem 14 fetiţe din clasele I-II de la Liceul cu Program Sportiv, care fac parte din grupa de avansaţi. După terminarea orelor de curs, la ora 11.30 iau masa la LPS, după care un microbuz le aduce la Complexul Sportiv Tomis, unde se antrenează zi de zi, câte trei ore şi jumătate la Sala de Gimnastică Flămânda. Seara îşi fac temele şi a doua zi o iau de la capăt. Astfel, gimnastele noastre duc un mod de viaţă organizat. Mai mult, Secţia de gimnastică de la Liceul Sportiv este susţinută foarte mult de Asociaţia de părinţi şi de cei trei directori ai liceului: Andrei Semerjai, Cătălin Ganera şi Reghina Borcilă.

Avem întru totul şi susţinerea profesorilor Dan Drăgulescu, Ionela Martin şi Cristina Ochiuleţ, cărora le mulţumim", ne-a povestit antrenoarea Mirela Semerjai. Pe lângă grupa de avansaţi, la CSS 1 se antrenează şi grupa de performanţă, din care fac parte 10 fete: opt - din clasele V-VI, o fetiţă din clasa a III-a - Bianca Matei şi una din clasa a IV-a - Ştefania Trofin. „În urma rezultatelor bune obţinute în luna iunie la Campionatul Naţional de Juniori pe Echipe, şapte gimnaste din echipa de performanţă vor participa la Campionatul individual şi finala pe aparate", ne-a mai povestit antrenoarea Mirela Semerjai. De asemenea, în urma performanţelor înregistrate de micile gimnaste de la CSS 1, Federaţia Română de Gimnastică a oferit, în această vară, două săptămâni de cantonament la Centrul de la Deva pentru patru eleve: Ioana Coman, Iulia Milea, Mălina Milea şi Raluca Brutaru. Alte două eleve, Maria Holbură şi Lavinia Tofan, beneficiază de o masă caldă pe zi, în valoare de 30 de lei, achitată de Federaţia Română de Gimnastică. Septembrie a venit cu veşti bune pentru antrenorii de la CSS 1: gimnasta şi eleva de la LPS Ioana Coman a fost selectată în lotul naţional de gimnastică de junioare de la Deva.

Mirela Semerjai s-a născut pe 20 aprilie 1957. A făcut gimnastică de performanţă la Clubul Farul. Este cea care le-a descoperit pe Simona Amânar (campioană olimpică în 1996 şi 2000) şi pe Dana Sofronie (campioană în 2004 şi 2006). „Îmi place ceea ce fac. Sper că următoarea campioană cu care mă voi mândri va fi Ioana Coman, care pe 1 septembrie a fost selectată în lotul naţional de gimnastică de junioare de la Deva. Ioana are toate şansele să participe la Olimpiada din 2016", ne-a destăinuit Mirela Semerjai. Pentru micuţele de la CSS1, Mirela Semerjai este ca o a doua mamă. Le sfătuieşte, le învaţă să fie graţioase, le ceartă atunci când nu sunt atente şi se mândreşte cu ele. Antrenorii de gimnastică de la CSS1 invită părinţii să-şi aducă copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani pentru selecţii la Complexul Sportiv Tomis, la sala de Gimnastică Flămânda, între orele 12.00 - 16.00. "

anna.09
14th December 2011, 09:59
CS Farul Constanta
http://www.csfarul.ro/sport.php?pag=gimnastica-artistica

" Gimnastica artistica. Este sectia cu cele mai frumoase realizari din cadrul clubului, pentru care a dobindit zeci de medalii la marile competitii internationale. Aici au fost promovate adevarate stele ale gimnasticii mondiale : Simona Amanar, cu un total incredibil de 28 medalii la marile competitii (J.O.:3-1-3; C.M.:6-4-0;C.E.:5-3-3), CameliaVoinea (campioana mondiala in 1987, alte patru medalii de argint la J.O.,C.M. si C.E., de trei ori castigatoare a Cupei Campionilor), Daniela Maranduca (si ea campioana a lumii, in 1994), Catalina Ponor (J.O.:3-0-0; C.M.:0-3-2;C.E.: 5-1-1; in total 15 medalii !), Daniela Sofronie (J.O.: 1-1-0; C.E.: 1-1-0), Andreea Munteanu (argint la C.M. - echipe).

La C.S. "FARUL" a activat, in dubla legitimare cu C.S. Barlad, in anii 2001 si 2002, tripla campioana olimpica din 2000, Andreea Raducan. Pentru constanteni, Raducan a obtinut trei titluri mondiale si doua medalii de bronz, in anul 2001.

La Campionatele Nationale s-au obtinut peste 500 de medalii (numai in intervalul 1999-2009 s-au obtinut, la C.N., 132 medalii ).

Drumul glorios al gimnasticii feminine constantene a inceput in 1959, cu antrenoarea Jeana Balta. Au urmat alti tehnicieni de valoare : Constantin Stoicea, Radu Soare (1965-1968), Matei Stanei (din 1968 si pina in prezent), Olga Didilescu , Clementa Garabet (din 1977), Nicolae Forminte (din 1982 si pina in prezent, chiar daca a preluat, in doua randuri, si lotul olimpic), Camelia Voinea, Florin Uzum, Petruta Caraivan, Ciprian Cretu, Mirela Szemerjai, Gabriela Dosoftei, Nicoleta Profir, Catalin Meran. Un aport important l-au avut coregrafii si corepetitorii : Caracas Rodica, Fanica Lupu, Lucica Manolescu, Cornel Grigore, Mirela Damian, Gabriela Paun, Serif Filis, Nicoleta Culea.

Remarcabila a fost colaborarea, aproape permanenta, cu echipa Clubului Sportiv scolar nr.1 Constanta.

Sportivi reprezentativi :

Simona Amanar, Camelia Voinea, Daniela Maranduca, Catalina Ponor, Daniela Sofronie, Andreea Raducan, Andreea Munteanu, reprezinta, cu excelentele lor rezultate, varfurile unei veritabile piramide a performantelor, la care au contribuit : Tinca Telehoi (prima campioana nationala, chiar in 1959), Gabriela Paun Berescu, Niculina Gheorghe, Ana Moldoveanu-Ghise, Elena Calin, Petruta Coca, Temo Liri, Mariana Bozolan, Clementa Buta- Garabet, Constanta Ciocanel, Mirela Vella-Szemerjai, Agnes Bont, Nela Grigore, Ana Petrescu, Julieta Pacea, Luminita Ciorbaru, Gabriela Teodorescu, Laura Giurgiu, Elena Valsan, Gabriela Dosoftei, Daniela Tudorascu, Nicoleta Profir (campioana mondiala universitara), Laura Patras, Livia Dascalu, Teodora Boiangiu, Cristina Bont, Daniela Curta, Nicoleta Armeanu, Carmen Ene, Gabriela Agachi, Aurelia Ciurea, Andreea Tarnoveanu, Olimpia Popa si Elena Oprea (vicecampioane europene), Draguta Dobre, Ramona socarici, Luiza Dragomir, Nicoleta Coconea, Eleonora Dragnea, Adina Belbitoiu, Roxana Stan, Teodora Nasta, Georgiana Gica, Oana Zbenghea, Oana Albu, Catalina Prajescu,Georgiana Iatcov, Ioana Coman, Ioana Niculae, Rodica Iurea, Bianca Bisinicu."

anna.09
14th December 2011, 10:11
Si pentru ca tot s-a discutat despre cluburile din Cluj:

articol din 2010:
http://www.citynews.ro/cluj/sport-9/rezultate-notabile-pentru-gimnastica-clujeana-83098/

"Gimnastii clujeni, atat fetele cat si baietii, s-au intors cu rezultate bune de la campionatele nationale desfasurate in aceasta luna.
Ioana Crisan de la CSS Viitorul, in varsta e 9 ani, a castigat titlul national la individual compus. De asemenea, Ioana a castigat si medalia de argint la sarituri, dar si bronzul la sol. In cadrul acelorasi campionate, Ana Lazar a devenit campioana nationala la sol.
Campionatul National s-a desfasurat in perioada 12 - 15 mai la Buzau.
De asemenea, la Cupa Kids de la Deva, Malina Man a castigat locul 1 la paralele, Ana Tanase a obtinut locul 2 la sarituri, iar Eugenia Oleinic s-a clasat pe locul 3 la sarituri si barna.
De la Sibiu, gimnastele de la CSS Viitorul s-au intors cu doua medalii, una de aur, obtinuta de Nica Ivanus la individual compus si o medalie de bronz, obtinuta de Cipriana Pasc, tot la individual compus.
La CSS Viitorul se pregatesc pentru marea performanta aproximativ 100 de fete, iar la CSM Cluj se pregatesc aproximativ 30 de baieti.
Gimnastii clujeni s-au intors cu patru medalii si de la Campionatele Nationale de la Sfantul Gheorghe. Astfel, Catalin Drunea a cucerit titlul national la sol, la categoria 10 ani, iar Righeti Etien a castigat medalia de bronz la individual compus, argint la sol si bronz la cal cu manere.
Antrenorii care se ocupa de copiii de la CSS Viitorul si CSM Cluj sunt: Ioana Crisan, Dana Aron, Dan Florian, Ioana Bondor, Paraschiva Ciupei, Anton Ciupei, Anca Serban si Gabriela Roman."

articol 2011:
http://www.citynews.ro/cluj/sport-9/gimnastica-5-medalii-pentru-css-viitorul-la-nationale-116548/

"Gimnastele de la CSS Viitorul s-au intors cu cinci medalii de la Campionatele Nationale Scolare care au avut loc in perioada 15 - 17 aprilie la Buzau.

Ioana Crisan (9 ani) a obtinut locul 4 la individual compus, medalia de argint la barna si sarituri si locul 5 la paralele. Ioana Crisan a intrat in vederile antrenorilor de la lotul olimpic de la Deva."

Nica Ivanus (8 ani) a castigat titlul national la sarituri si o medalie de bronz la barna, iar la individual compus a fost a sasea. De asemenea, Eugenia Olenic (8 ani) a castigat medalia de argint la barna.

La competitie au mai participat pentru CSS Viitorul si Ana Tanase si Cipriana Pasc, locul 5 barna. In urma acestor rezultate, CSS Viitorul s-a clasat la final pe locul 4 pe echipe"

si mini articol despre rezultatul Ioanei Crisan de la Novi Sad:
http://www.cluj-sport.ro/2011/12/11/gimnastica-ioana-crisan-patru-medalii-la-novi-sad/

"Gimnasta clujeana Ioana Crisan a castigat patru medalii la concursul International de la Novi Sad, pentru juniori. Sportiva legitimata la CNS “Cetate Deva” a cucerit medaliile de aur la individual compus si barna, argint la sarituri si bronz la sol.

Ioana Crisan a fost descoperita la Cluj de antrenorii de la CSS Viitorul, Dan Florean si Dana Aron, iar in acest an a fost selectionata la Centrul National de la Deva."

ancaqwe
14th December 2011, 10:31
merci!!!! dintre antrenori, cel putin numele Ioanei Bondor il recunosc - ea a fost si la lotul national, nu? (ca gimnasta)
Nu stiam ca Matei Stanei mai antreneaza la club, ma bucur
Si vad ca si Catalin Meran e la club
E bine ca sunt si antrenori la cluburi. Sper numai sa fie si rasplatiti cat sa aiba o viata decenta
Carmen Glavan si Georgiana Juravle de unde sunt? CSS1 sau CS Farul Constanta?
Oricum, dupa o pauza Constata da din nou gimnaste frumoase :)
Ma bucur mult si pentru Cluj

anna.09
14th December 2011, 10:40
merci!!!! dintre antrenori, cel putin numele Ioanei Bondor il recunosc - ea a fost si la lotul national, nu? (ca gimnasta)
Nu stiam ca Matei Stanei mai antreneaza la club, ma bucur
Si vad ca si Catalin Meran e la club
E bine ca sunt si antrenori la cluburi. Sper numai sa fie si rasplatiti cat sa aiba o viata decenta

Da, Ioana Bondor a fost in lot. Sper sa nu gresesc dar cred ca ea o antreneaza pe Nica Ivanus.

Dl Stanei nu cred ca mai antreneaza totusi... nu stiu cat de actualizata e pagina de la Farul. Oricum acolo sunt amestecati antrenorii de la CSS cu cei de la Farul
Catalin Meran este la CSS, l-am vazut acum in noiembrie la nationale.

Carmen si Georgiana sunt la Farul. Din ce am vazut pe la nationale Carmen este antrenata de sotii Nicolai iar Geo de Olimpia Popa (si ea fosta gimnasta de lot).

Cata_RB
14th December 2011, 11:49
100 de fete si 30 de baieti? Oho! Chiar traiam cu impresia ca aproape au disparut cluburile...ce greseala.
Mult succes!

dracsor
19th January 2012, 17:35
http://gimnastica.net/cluburi/clubul-sportiv-scolar-gimnastica-focsani/ - despre CSSG Focsani :) Aplauze pentru Ama-chan

anna.09
19th January 2012, 17:45
http://gimnastica.net/cluburi/clubul-sportiv-scolar-gimnastica-focsani/ - despre CSSG Focsani :) Aplauze pentru Ama-chan

Super!Un club cu multa pasiune!

dracsor
2nd February 2012, 17:14
http://gimnastica.net/cluburi/clubul-sportiv-scolar-barlad/ - CSS Barlad

Clau93
2nd February 2012, 23:23
http://gimnastica.net/cluburi/clubul-sportiv-scolar-barlad/ - CSS Barlad

Super :yes:

dracsor
14th February 2012, 17:07
http://gimnastica.net/cluburi/clubul-sportiv-scolar-buzau/ - CSS Buzau

dracsor
25th February 2012, 22:36
http://cnscetatedeva.ro/ - Cetate Deva are un nou site. Mai au de pus poze, filmulete, prezentari. Va place site-ul?

Tess_AN
27th February 2012, 01:01
http://cnscetatedeva.ro/ - Cetate Deva are un nou site. Mai au de pus poze, filmulete, prezentari. Va place site-ul?
Arata bine. OuterBox Web Design se pare ca a facut o treaba buna. Sa vedem cum il vor intretine si cit de "cu informatii la zi" va fi. (eu personal nu stiu site-ul vechi sa am cu ce compara. Am putina vreme sa citesc si nu stiam ca au atit de multe ramuri sportive). Mi-a placut ca dau info despre insrierea in clasele de incepatori... sa speram ca vor merge copiii talentati sa faca sport.

dracsor
16th March 2012, 11:46
http://gimnastica.net/cluburi/clubul-de-gimnastica-css-brasovia/ - Clubul de la Brasov. Multumesc, Mona si Mihai!

Cata_RB
16th March 2012, 12:08
Alina, sugestie tehnica :)
La acele slide-uri cu poze nu s-ar putea pune niste butoane de "inainte" si "inapoi"?

mikeyy
16th March 2012, 13:52
Ce fain ca ati publicat! A fost o experienta inedita pentru mine din mai multe pct de vedere! Mai multe despre clubul din Brasov o sa apara si in Tare #4.

dracsor
16th March 2012, 13:56
Alina, sugestie tehnica :)
La acele slide-uri cu poze nu s-ar putea pune niste butoane de "inainte" si "inapoi"?

Stiu, dar nu stiu cum. E un plugin special de galerie si mi-e sa nu busesc ceva. :D

dracsor
2nd April 2012, 12:37
http://gimnastica.net/cluburi/clubul-de-gimnastica-css-constanta/ - CSS Constanta :)

dracsor
2nd April 2012, 22:10
/OLE/ http://gimnastica.net/wp-content/uploads/2012/04/Matei-Bianca-Andreea.jpg - pana n-am fost trasa de maneca nu am vazut. asa ca va poftesc sa sarbatoriti alaturi de mine.

ancaqwe
2nd April 2012, 22:14
Constanta? are palmiere? wooow!!!
hip hip, uraaaa

Ada24
10th May 2012, 11:10
Despre CS Farul:
http://www.cugetliber.ro/stiri-sport-cand-se-va-mai-na-te-o-simona-amanar-pentru-gimnastica-din-constanta-131124