Twilight Zone (+16)

[Paul Atreides]

...sa te numesti Tismaneanu si sa lovesti in Mizil

***

Am si eu zilele mele in care ma autoflagelez parcurgand productiile aliterate ale slugoilor basescieni. Azi mi-a picat sub ochi un text semnat de catre Vladimir Tismaneanu, unde politologul sticlelor de macheala basesciene ataca gestul Oanei Niculescu-Mizil de a se prezenta in Parlament imbracata intr-o uniforma de detinut. Cu ce argumentatie? Pai dati un click aici si judecati si voi. Redau mai jos cateva paragrafe din gandirea acestui titan obosit al anticomunismului de budoar:

"Membru al Comitetului Politic Executiv, activist devotat al “frontului ideologic”, magnat al dictaturii, Paul Niculescu-Mizil a stat alaturi de cuplul Ceausescu in sediul CC al PCR ..." Du-te dom'ne de aici! Asa zici? Paul Niculescu-Mizil e de vina pentru demonstratia din Parlament a nepoatei sale, asa-i? Dar stati sa vedeti ca Tismaneanu este statornic in argumentatie. Ia cititi: "Mizil fusese apropiat si de Valter Roman, tatal noului premier, emanat, ca si Iliescu, din intrigile sordide ale nomenklaturii(...)Probabil ca deputata PSD nu poate uita vizitele la inchisoare cand il vedea pe adoratul ei bunic, campionul national-stalinismului, nostalgicul alegerilor furate din noiembrie 1946, al Gulagului romanesc, in straiele ce i cuveneau. Travesti ieftin si kitsch politic, demonstratia Oanei Niculescu-Mizil tine de ceea ce Andrei Plesu numeste obscenitatea publica."

Asa! Deci v-ati lamurit, da?Raposatul Paul Niculescu-Mizil este instigatorul direct al actiunii nepoatei lui, da? Si nu asa, oricum. Mizil-batranul fusese un apropiat al lui Valter Roman, tatal lui Petre Roman, si al lui Ion Iliescu. Capisci,da? Faptul ca "adoratul" ei bunic fusese un nostalgic al alegerilor furate din 1946 a facut din Miziloaica a mica o tuta care se imbraca in detinut in plenul Parlamentului. Bun, acum sa ne enervam!

Pai bai Dobitocule cu D mare, bai Tisminetki, bai Nenorocitule, pai nu tu te exonerezi continuu de trecutul comunist al tau si al familei tale prin argumentul ca copiii nu trebuie sa plateasca pentru pacatele inaintasilor? Nu tu urli ca din gura de sarpe atunci cand iti este asociat numele si mutra cu cea a lui Leonte Tisminetki, prieten cu Valter Roman si Ion Iliescu si, mai presus de toate, tatal prezumtiv al Idiotului care scrie sub numele de Vladimir Tismaneanu? Pai nu Tisminetki asta se pupa buze in buze cu to'arsa Ana Pauker? Nu el a sosit in Romania cu tancurile sovietice si cu Divizia Tudor Vladimirescu? Pai atunci?

Mai are dreptate si Mircea Badea asta. Romania e tara in care curvele se cred fete mari. Iar aceasta asertiune are o bataie mai lunga decat s-ar crede.
Publicat de Garcia Muerte

[Paul Atreides]

Democratia se apara si cu parul in mana!

***
Ma uit la cazul presedintei Camerei Deputatilor si nu imi vine sa cred ochilor ce vad si urechilor ce aud. Sever Voinescu, singurul Cotoi ajuns in Parlamanetul Romaniei, ne spune ca nu a numarat foarte corect padurea firava de maini ridicate pentru votarea amendamentelor la Legea Pensiilor. Diferenta este de vreo suta de voturi, dar mai conteaza? Roberta Anastase, acest pui de securist de stil vechi pusa sef peste derutatii romani de catre Vod(k)a Basescu, isi permite sa afirme senin ca acum, daca s-a fraudat votul ea este dispusa sa reia operatiunea de votare. Hai, zi sa mori tu, fa Roberto!

O cutuma a revolutiilor democratice ne spune ca cetatenii au dreptul de a se ridica impotriva unei conduceri arbitrare. Numai ca romanii nu sunt cetateni. Ei sunt doar niste oi manate la vot din patru in patru ani pentru a legitima prin prezenta lor o conducere pseudo-democratica. Intamplarea din plenul Camerei Deputatilor nu face altceva decat sa imi intareasca aceasta idee. Cam aceasta este esenta Democratiei in Romania. Un Betivan care arata mai mult precum o bulibasa, care troneaza deasupra unei tari tranformate intr-o imensa satra. Niste pipite de Dorobanti gen Udrea, Anastase, Ridzi, Boagiu, Turcan, promovate doar pe criteriul prieteniei pamatufului fata de augustul madular prezidential.

Si atunci de ce ne mai miram ca s-a ajuns pana aici? De ce facem fata aceasta de mirati, cand noi, prin inactiunea noastra, am permis ca aceste fenomene sa se generalizeze? De ce rezista inca gasca aceasta de lacuste la guvernare, intr-o tara membra a Uniunii Europene? Suntem noi cu adevarat europeni? Putem sa ne denumim fara sa rosim la fata, cetateni? Nu cred. Nu suntem altceva decat niste oi bete, incapabile de a articula opinii, atitudini. Suntem rezultatul tuturor minusurilor noastre ca si popor. Asa este. In ultimii ani am contabilizat in dreptul poporului roman mult mai multe minusuri decat plusuri. Degradarea fibrei acestei natii este vizibila, dar in acelasi timp este bagatelizata si trimisa in desuetudine.

Democratia se apara si cu parul in mana, prieteni! Unde abuzurile Statului devin de neindurat, cetateanul este perfect indreptatit de a se ridica impotriva stapanirii. Iar cand insasi esenta democratica a Statului este amenintata de catre reprezentantii sai vremelnici, acei reprezentanti sunt demni de a fi judecati si supusi oprobiului in piata publica. E timpul actiunii, daca nu cumva dorim sa ne transformam in niste larve.
Publicat de Garcia Muerte

[Paul Atreides]

Familia reprezentativa romaneasca. Microstudiu de caz

***

Patternul familiei traditionale romanesti a suferit modificari de-alungul istoriei. Sub influenta factorilor sociopolitici si economici, celula de baza a societatii - dupa cum este denumita aceasta in Codul Familiei - a suferit mutatii importante, atat in cea ce priveste rolurile partenerilor cat si a importantei economice a acestora. Hai sa luam ca si exemplu ilusta familie prezidentiala, cea care ilustreaza plenar insusirile si nazuintele acestui neam.

El, vaporean la baza, cu misiunea clara de a aduce bani familiei prin toate mijloacele. Ea, stearsa, casnica, mama...si atat. Ba, mai e ceva; buna incasatoare a palmelor si a pumnilor consortului., razbunandu-se la randul ei asupra copiilor.E o calitate si asta, ce dracu! Doi copii crescuti intr-un mediu infectat de un tata care, in timpul in care nu se afla pe mare sau in misiune la Antwerpen, statea acasa si isi tabacea consoarta. Amantlicuri peste amantlicuri, povesti ciudate despre folosirea oamenilor pe post de lift, colaborari directe cu organele de securitate si alte fapte pe care un om normal in sensul comun al cuvantului, nu le-ar comite. Cam asa s-a derulat viata presedintelui nostru mult iubit pana in acel decembrie 1989.

Dupa evenimentele din 1989 cariera lui Traian Basescu a fost una ascendenta, ajungand pana la demnitatea suprema in statul roman. Familia a fost alaturi de el. Nu a contat draga de Maria incasa palme din te miri ce, nu a insemnat nimic corectiile fizice aplicate cu darnicie copiilor. Dupa expresia primei Incasatoare a tarii, familia Basescu a insemnat armonie. Rezultatul acestei armonii de cuplu il vedem zilnic; o beizadea care se crede politician dar nu poate deschide gurita din cauza botoxului in exces din buze si a absentei acelei materii care in cazul oamenilor normali determina gradul de inteligenta, iar cea de-a doua, esuata prin instrumentele unor muzicieni ratati sau a unor producatori italieni de rahat, dar mentinandu-si pe buze acelasi zambet tamp care o scoate de ani de zile din anonimat.

Cat despre El, masculul Alpha al turmei (si singurul, de-altfel), el isi continua vechile lui obiceiuri; injura ziaristii (precum ilustrul sau fratior), vorbeste porcos, isi tine tiitoarea pe gramada de bani publici si vorbeste de reformarea statului, nu? Unii s-au intrebat si inca se intreaba cum a fost posibil ca Traian Basescu sa castige un nou mandat de presedinte? Simplu. Acest om reprezinta esenta netrebniciilor de zi cu zi, comise de catre cei apartinatori acestui neam; bea de stinge, are amanta tanara, injura, isi cafteste sotia si vorbeste ipocrit despre valorile familiei. Pai si atunci?
Publicat de Garcia Muerte

[Paul Atreides]

Puterea baronilor. Precum PSD - ul asa si PD - ul

***

Ca o concluzie dupa remanierea de saptamana trecuta, putem spune ca PD - ul a reusit un melange interesant intre destinul PSD din anii 2001-2004 si cel al PNTCD din anii 1998-2000. De ce spun acest lucru? Principalul partid de guvernare a luat decizia de a calca vartos pe urmele PSD - ului lui Adrian Nastase, prin legitimarea la nivel guvernamental a puterii dobandite in timp de catre diferitele feude locale ale partidului. Cu exceptia Ancai Boagiu, toti ceilalti noi ministrii sunt "finii" "nasilor" politici locali ai PD - ului. De unde pana unde asemanarea cu PNTCD? Stati linistiti, ea nu vine din fermitatea convingerilor democratice antitotalitare. Nu. Similitudinile le observam atunci cand analizam de aproape trendurile acestor partide, e adevarat, in intervale de timp diferite.

Putem constata prabusirea totala ca si cota de incredere, a actualului partid de guvernamant si a aliatilor lui. Remanierea a adus in fruntea ministerelor oameni din esalonul al treilea al partidului, fara functii vizibile in cadrul organizatiei politice. In fapt avem de-aface cu o repliere in partid a fostelor capetenii pediste, oameni care au cunoscut afirmarea alaturi de Traian Basescu. Ialomitianu, Ariton, Vreme si ceilati sunt niste necunoscuti pentru membrul de partid de rand, nefacand parte din Cupola care conduce acum acest partid.

Eu cred ca ne apropiem cu pasi mari catre o ruptura majora in PD. Facand o analogie fortata, PD - ul se va regasi, in cateva luni, in situatia echipei de fotbal divizionare A Unirea Urziceni, campioana nationala si participanta in Liga Campionilor acum un an dar aflata in disolutie in acest moment, toate echipele mari ale campionatului aprovizionandu-se acum cu fotbalisti la pret redus de acolo. Acest partid va rezista atata timp cat este conectat direct la banul public. In momentul in care se va produce decuplarea de la bugetul tarii, atunci vom avea imaginea reala a nucleului dur care formeaza in realitate, electoratul stabil al PD - ului. Si vor fi surprize mari!

Partidul condus de dl. Boc a atras in ultimii ani oameni cu asteptari mari in cea ce priveste accesul la resurse guvernamentale. Acesti transpartinici formeaza o masa destul de importanta de membrii, care au avut deja acces la functii politice locale sau nationale. Ei se vor misca in functie de evolutia viitoare a politicii romanesti. Daca PD - ul va pierde guvernarea, atunci vom avea de-aface cu un partid de 5-9% ca si puncte electorale si nimic mai mult. Adica vom intra in Normalitate.
Publicat de Garcia Muerte

[Paul Atreides]

Cronologia si modul de operare al hotilor in perioada postdecembrista



***
Prietenul Dan M. imi trimite pe email un text al carui paternitate nu o cunosc dar exprima mult adevar. Cu scuzele de rigoare pentru eventuala incalcare a drepturilor de autor, redau mai jos acest text.

Inainte de 1989 toti romanii furau echitabil unii de la altii. Statul ii fura echitabil pe tovarasi, iar tovarasii furau statul.

1990-1996 se fura pe scheme si inginerii financiare de tip piramidal. Cei care au furat s-au numit mai tarziu oameni de afaceri.
1996-2000 se fura din privatizari. Comisioane de zeci de milioane de euro, industrii intregi vandute pe 1 leu. In perioada asta se nasc industriasii gen Patriciu.
2000-2004 se fura din marile privatizari, retrocedari si derogari de la plata taxelor si impozitelor. Cei care au furat s-au numit mai tarziu moguli.
2004-2008 se fura din investitii si contracte cu statul. Statul a investit in buzunarele smecherilor. Cei care au furat azi le spunem ? Baieti destepti!.
2008-2010 privatizari nu se mai pot face, investitii nu, ca a venit criza. Asa ca s-a furat direct din bugetul statului.
2010 In prezent bugetul nu mai exista. Asa ca se fura direct din buzunarul romanilor, salarii, pensii , ajutoare sociale, etc

Ce ziceti? Recunoasteti patternul?
Publicat de Garcia Muerte

[Paul Atreides]

Scrisoarea unui intelectual neangajat politic. Serban Foarta - apel pentru inlaturarea guvernului Boc


***
Poetul Serban Foarta, profesor la Facultatea de Jurnalistica a Universitatii de Vest din Timisoara a adresat o "scrisoare nedeschisa inca" celor doi lideri ai Opozitiei politice din Romania, Crin Antonescu si Victor Ponta. Autorul versurilor cantecelor legendarei formatii Phoenix (alaturi de Andrei Ujica), pune punctul pe i in disputa contraproductiva care macina de ceva vreme opozitia din Romania. Dar iata mai jos textul intreg al acestei scrisori:

SCRISOARE NEDESCHISĂ ÎNCĂ,


scrisă de scriitorul Şerban Foarţă şi adresată Preşedintelui PNL Crin Antonescu şi Preşedintelui PSD Victor Ponta

SCRISOARE NEDESCHISĂ ÎNCĂ
Timişoara, 28 august 2010
Stimate domnule Crin Antonescu,
Stimate domnule Victor Ponta,
Ordinea în care vă numesc e una alfabetică, desigur; dezordinea la care (cu voie, fără voie) contribuiţi şi Dvs, e una analfabetică la culme.
Nu fac parte dintre indivizii care umplu, seară de seară, micile ecrane (sau… ecranii!) şi nu vorbesc decât în nume propriu.
Iată, pe scurt, cam despre ce e vorba, domnilor Crin şi Victor: aveţi nu doar o şansă unică, se pare, dată fiind degringolada actualei noastre guvernări, dar şi datoria istorică, aş zice, s-o măturaţi, cât mai e timp, de la Putere.
Or, Dvs vă tot hârjoniţi, făcând caz de marile principii doctrinare pe care vreţi să le întruchipaţi.
Dacă unul e pe cale să se-nece şi vă stă-n putere să-l salvaţi, nu cred că, înainte să o faceţi, îl întrebaţi dacă-i de dreapta sau de stânga!
Actualii noştri guvernanţi (sau guvernante) vă râd în nas, domnilor „cu principii”, deoarece aceştia n-au niciunul: nu sunt de dreapta, nici de stânga, ci de dedesubt, ca orice mafie.
Nu ştiu ce vă împiedică, de fapt – egolatria, vanitatea sau capriţul?! –, să vă daţi mâna temporar, alcătuind, cu ajutorul a vreo zece transfugi ai coaliţiei guvernamentale, o majoritate aptă să-i imprime acestei ţări în comă un alt curs.
Altminteri, fără să vreau să cad în vorbe mari, va trebui, odată, să răspundeţi nu numai în faţa Istoriei (cu „I” majuscul), dar şi în faţa unui derizoriu viitor electoral al Dvs şi al partidelor pe care le conduceţi.


În aşteptare, – Şerban Foarţă, scriitor (membru al niciunui partid politic, nici în trecut, nici azi)
Publicat de Garcia Muerte

[Paul Atreides]

Despre consecventa opiniilor. Mircea Mihaies, viitor sustinator aprig al lui Crin?


***

Unul dintre cei mai vajnici aparatori ai presedintelui rusinii noastre este dl. Mircea Mihaies. Vice la ICR, prin voia lui Voda, acesta nu poate decat sa isi exprime in scris, non-stop, adeziunea fata de ideile de "modernizare" a statului propuse noua de catre primul Betivan al tarii. Subsumat acestei activitati, respectivul domn Mihaies a dezvoltat o obsesie personala, bolnavicioasa, usor psihanalizabila, la adresa celui mai vocal contestatar al lui Voda, Crin Antonescu. Liderul liberal este prezentat ca las, lenes si celelalte atribute lansate dinspre tabara basesciana.

Insa Crin nu are de ce sa isi faca probleme in cea ce-l priveste pe Mircea Mihaies. Ba mai mult, indraznesc sa spun ca actualul basescoman va deveni cel mai aprig sustinator al sau. Pe ce ma bazez cand fac aceste afirmatii? Pai haideti sa vedem cum a evoluat relatia Mihaies-Basescu de-alungul inceputului anilor 2000. Redau mai jos cateva citate despre Basescu si PD, cuprinse in doua lucrari semnata de catre Mircea Mihaies in anul 2000, "Masca de fiere" si "Incet, spre Europa. Interviu cu Vladimir Tismaneanu".

"Ilustrata superlativ de cazul Basescu, in care orgoliile mitocanesti, interesele de gasca, proasta crestere, incompetenta si nerusinarea isi dau gratios mana, viata politica de la noi pare, tot mai mult, o afacere intre mafioti. Clientelismul generalizat, teama pierderii privilegiilor (de la cele marunte la cele inimaginabil de mari), reflexele totalitare fac din Romania o tara in care normalitatea e tot mai mult exceptia, si nu regula".

"Sunt departe de a impartasi simpatia multora dintre gazetari fata de fostul capitan de vapor ajuns multiplu ministru. N-am apreciat niciodata umorul lui cam grosolan, smecheria unsuroasa a superiorului care se bate pe burta cu subordonatii. Nu cred nici in marile lui calitati manageriale, pentru simplul motiv ca prezenta in acelasi minister, in urma cu cinci ani, n-a depasit in consecinte trecerea gastei prin apa".

"Nesimtirea lui Basescu and comp. va atinge dimensiuni tropicale, acum, dupa ce ultimul ghimpe ce le statea in cale a fost smuls. Stiindu-se intangibili, santajand cu nerusinare carpele de la guvernare, ei isi vor da, cu inca mai multa agresivitate, arama pe fata".

"Si-a facut guresul domn Basescu auzita vocea de stentor in vreo sedinta de guvern? A atras el atentia asupra starii soselelor, a liniilor de cale ferata, a pistelor aeroporturilor? Nici vorba! Domnia-sa avea pregatit, inca de acum un an, inca de acum doi si de cand se stie ministru, raspunsul-ghilotina: nu avem bani! Pai daca nu are bani, de ce mai sta in fotoliul de ministru? Ce nevoie mai e de un minister fara bani? Doar pentru a le da de lucru soferilor si mecanicilor de la intretinerea limuzinelor ministeriale?"

"PD a fost de fiecare data eroul, daca nu chiar initiatorul crizelor din coalitie".

Hmmmm! Ce interesant! Aviz lui Crin Antonescu: dom' Presedinte ai grija ca asta te iubeste.
Publicat de Garcia Muerte

[Paul Atreides]

Despre moartea lor care este viața noastră

În această zi zbuciumat-solemnă, în care fie se pun coroane și flori, zgribuliți în frig, fie se semnează petiții și "se exprimă puncte de vedere" sindicale, vă rog să facem un pas în lateral în emisfera dreaptă și în istorie și în respect și să ne aducem aminte cum este să mori între linii.

Mai ales noi, ăștia, care n-am murit niciodată între linii.

Doamnelor și domnilor, o voi cei care n-am murit acolo, aduceți-vă aminte de ce azi este 25 octombrie: Grivița. Plevna. Mărăști. Oituz. Mărășești. Mateiaș. Cotul Donului. Oarba de Mureș. Tatra. Afghanistan. Irak.

Dumnezeu să-i odihnească pe cei morți și să-i apere pe cei vii.

:/ :salute:



Demostene Botez - Rănitul dintre linii
Ce plumb mă leagă de pămînt
Ce greu mi-e trupul și ce frînt
Ce liniște e-n jur acum
Mi-e viața numai ca un fum

Îmi cad pe față fulgi de nea
Ca pe un bulgăr de mormînt
Și nu-i nici ploaie și nici vînt
Ce rece e pe fața mea

De unde-n gură-atît cobalt
Ce mult aș vrea să-mi fie cald
Să nu se-audă nici un tun
Ce-nalt e cerul și ce bun

Toate-s aproape și departe
Și parcă-s legănat de ape
Cu ochii în eternitate
Ce stranie singurătate

Iar ninge tare și mi-e frig
Aș vrea să mă ridic, să strig
Cine-i alături și mă cheamă
Mamă, mamă




* * *

Fotografiile sînt făcute recent, acum două săptămîni, la Mausoleul de la Mărășești. Îngerii sabiei și ai dreptății au tencuiala căzută, dar stau în picioare.

Iar psalmul 59, cel care dă rotocol capetelor îngerilor, își cîntă furia, chiar de-ar cădea toate tencuielile din lumea asta plină de uitare.


PSALMUL 59
Al lui David.

1. Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi şi ne-ai doborât; mâniatu-Te-ai şi Te-ai milostivit spre noi.
2. Cutremurat-ai pământul şi l-ai tulburat pe el; vindecă sfărâmăturile lui, că s-a cutremurat.
3. Arătat-ai poporului Tău asprime, adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinţei.
4. Dat-ai celor ce se tem de Tine semn ca să fugă de la faţa arcului;
5. Ca să se izbăvească cei iubiţi ai Tăi. Mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi.
6. Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Său: "Bucura-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul şi valea Sucot o voi măsura.
7. Al Meu este Galaadul şi al Meu este Manase şi Efraim, tăria capului Meu,
8. Iuda împăratul Meu; Moab vasul nădejdii Mele.
9. Spre Idumeea voi întinde încălţămintea Mea; Mie cei de alt neam Mi s-au supus".
10. Cine mă va duce la cetatea întărită? Cine mă va povăţui până la Idumeea?
11. Oare, nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare, nu vei ieşi Dumnezeule, cu oştirile noastre?
12. Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoţi din necaz, că deşartă este izbăvirea de la om.
13. Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe cei ce ne necăjesc pe noi.


la 13:25

sursa:turambar

[Paul Atreides]

Este viaţa preşedintelui Traian Băsescu în pericol?

Cel puţin asta reiese din ceea ce am văzut azi în faţa Palatului Copiilor unde s-a desfăşurat o ceremonia militară şi religioasă pentru dezvelirea Monumentului închinat Eroilor militari români căzuţi la datorie. Peste tot plin de ofiţeri SPP, de ofiţeri SRI şi de la Poliţia Militară. În balcoanele blocurilor din jur şi de pe alte clădiri era plin de lunetişti, iar în mulţime ofiţerii în civil erau cu glonţ pe ţeavă.



Şi mai curios e altceva - nici picior de Poliţie sau Jandarmerie. Hm... Poliţia Militară dirija traficul, iar ofiţerii SPP şi SRI scrutau vigilent mulţimea. Notă discordantă a făcut preşedintele - a râs tot timpul slujbei şi cel mai tare l-a distrat atunci când preoţii militari care cântau "Veşnica pomenire".

sursa:iosif buble

[Paul Atreides]

Sorina Matei despre creierele de borfași.



Despre Sorina Matei aș putea să vă spun multe. Dar dacă îi citiți textele de pe blog puteți înțelege un lucru. A rămas unul din puținii ziariști de investigații din presa română. De fapt, din blogosferă, pentru că în trustul Intact anchetele ei au un iz de interzis. Eu o consider un specialist în dedesubturile politichiei românești. A scris nenumărate articole despre rețeaua Mitică Iliescu/Cătălin Voicu, dar tot pe blog, pentru că așa e în tenis…

Vă rog să citiți textul de mai jos și să fiți de acord că Sorina Matei a scris unul din cele mai bune texte pe tema scandalului SOV.

Sorina : “Îmi tot vin comentarii pe mail…de ce nu mai scriu de Voicu şi, mai nou, de Vântu. Şi am să vă răspund la modul cel mai sincer cu putinţă. N-am timp. N-am timp nici să mor, nici să dorm, nici să mănânc.

Dar o să scriu. Nu ştiu când, dar o voi face. Pentru că e adevărat. De la Voicu i s-a tras şi lui Vântu. A picat pe un mandat de siguranţă naţională şi, de aici, lucrurile au evoluat. Inimaginabil de mult. Pentru că au fost la fel de proşti şi la fel de siguri pe ei. Amândoi.
Şi nu numai în acţiuni, dar şi în mentalităţi şi profiluri îi leagă multe. Malefici, aroganţi, îngrozitori, combinagii, infractori, rudimentari în gândire…Vorba aceea, marile spirite întotdeauna se întâlnesc.

Amândoi au avut ani de zile la picioarele lor serviciile de informaţii. Amândoi au devenit, graţie guvernărilor ultimului deceniu, o putere în stat. Fiecare, e adevărat, cu puterea lui.
Dar sistemul care i-a tolerat şi le-a dat puterea e la fel de vinovat pentru tot ceea ce se întâmplă de la alegeri încoace. Pentru mizeria care iese la suprafaţă. Şi stai şi te întrebi: ce e mai rău? Că s-au întâmplat, că i-a lăsat să devină puternici? Că s-a ştiut şi s-a tăcut? Sau că murdăria iese la suprafaţă şi împroaşcă pe mulţi acum?

Eu de trei ani scriu de Voicu şi gruparea- minune. Şi am fost singura. Iar până când nu s-a spart buba, n-a preluat nimeni. Şi am înghiţit multe pentru asta de la toţi neisprăviţii, tupeiştii şi pseudo-jurnaliştii acestei ţări. Dar am mers mereu pe un principiu. Sănătos, zic eu: îţi faci meseria, orice ar fi, şi până la capăt. Dacă ţi-o faci corect, nimeni care o respectă nu are nimic a îţi reproşa. Şi încă un lucru. De reţinut. Mizerabili sunt pe toate drumurile. Cine are curaj şi argumente să te înfrunte, s-o facă. Cine nu, la coşul de gunoi cu ei.

De ce nu s-a întrebat nimeni cum de un personaj al crimei organizate ajunge să aibă influenţă uluitoare în politică, la Curtea Supremă şi în Justiţia românească? De ce un analfabet ca Voicu a fost cât p’aci să ajungă Ministru de Interne înainte şi după alegeri? De ce îşi dorea atât de tare Mitică Iliescu – creierul organizaţiei- să pună mâna pe DGIPI şi pe multe alte structuri? De ce oamenii ăştia au reuşit să facă toate numai prin şantaj, şpagă, combinaţii, droguri, casete cu fete, lume interlopă şi numai nenorociri de tipul ăsta?
Pentru că 20 de ani au avut succes. Iar politicienii ţării au fost mici.

Vă întrebaţi de ce Vântu făcea ce făcea din minţile şi conştiinţele unor oameni( o parte dintre ei) sănătoşi la cap de la Realitatea? De ce infractorul Vântu favoriza un alt infractor care-l putea băga definitiv în puşcărie…şi o făcea de 10 ani?
Pentru că şi lui i-a mers. Şi le-a mers ambilor bine până pe 6 decembrie 2009. Erau încrezători în victoria măreţului lor candidat pe care-l înjurau ca la uşa cortului din sculare şi până-n culcare. Viitorul preşedinte al României, să ne înţelegem bine. Nu dădeau doi bani pe el, nu că individul ar musti de inteligenţă. Dar Geoană era, în fapt, doar un vehicul. Câştiga el, Mitică şi Vântu aveau totul. Ce mai, erau stăpânii lumii, erau făuritorii noii Românii.

Numai că rezultatul a fost altul. Şi aici s-a rupt filmul. Iar nopţile de 2 şi 6 decembrie 2009 poate, într-adevăr, ar trebui trecute în catastifele istoriei recente ale acestei ţări.

Eu am 32 de ani şi vreau să trăiesc într-o ţară în care nu analfabeţii crimei organizate să mă conducă. Şi nici marii literaţi de tip Vântu- cu rafturile bibliotecii burduşite de Colecţia Săracului de 10 ron de la Adevărul, ca să dea bine. Nu, nu vreau să modernizeze statul somităţile infracţionale ale României care au lăsat pe drum 318.000 de români.

Şi d’aia, tocmai d’aia am să scriu. Repet, când o să am timp….“

sursa:danandronic

[Paul Atreides]

De ce cred că sunt relevante stenogramele SOV.



I-am văzut ieri și azi pe unii jurnalişti întrebându-se care este justificarea stenogramelor apărute ieri în dosarul făcut de procurori lui Sorin Ovidiu Vântu. Răspunsul este simplu și a fost dat într-o formă sau alta de procurori: din libertate, SOV putea să coordoneze mult mai bine acţiunile trustului de media pe care îl deține pentru a îngreuna/împiedica ancheta şi procesul.

Dintr-un fragment al stenogramelor reiese clar că SOV înțelegea capacitatea mass media de influenţarea judecătorilor şi procurorilor: „Se gândesc că procurorii, judecătorii ăştia sunt speriaţi de mine şi, dacă se aude că nu mai am Realitatea, o să procedeze cum procedează cu cârnăţarii pe care-i prind la schimb de valută (..) De-aia am şi fost eu în interviu, lăudându-mă cu banii mei că, de obicei, după cum bine ştii, n-o fac”.

În cererea de arestare preventiva a lui Sorin Ovidiu Vantu trimisă Tribunalului Bucuresti, procurorii considera ca SOV prezintă pericol public pentru că, din libertatea, poate acţiona pentru „ a zădărnici şi îngreuna” desfăşurarea procesului. Cum ? Prin folosirea trustului de presă. Existau precedente? Am spus de câteva ori că Realitatea TV a susținut protestul ilegal al magistraților pentru că SOV avea interesul să se consume termenul de prescriere al unei infracțiuni pentru care fusese deja condamnat în două instanțe. Greva a durat peste două luni, termenele de judecată au fost aruncate în aer, iar la Curtea de Apel București s-a constat că se depășise termenul în care putea fi condamnat. Fatalitate…

Din aceeași perspectivă legală, atitudinea lui SOV față de normele profesionale care guvernau trustul Realitatea-Cațavencu este în același ton: Dacă vă convine, bine, dacă nu, plecați…Adică, pe banii mei, spuneți și scrieți ce vă spun eu!

Faptul că magistrații nu au considerat că aceste atitudini sunt relevante pentru reținerea lui SOV ne demonstrează încă o dată că Justiția este independentă! Ceea ce este în beneficiul tuturor…


Q.E.D.

sursa:danandronic

[Paul Atreides]

Urmează valul doi din stenogramele SOV.



A vorbit Vîntu la telefon cu una din judecătoarele de la CAB? Informația nu se confirmă. Era doar o coincidență de nume.
Se pare că această convorbire a existat, sau cel puţin aşa susţin sursele mele. E vorba de una din judecătoarele de la Curtea de Apel Bucureşti care a făcut parte din completul care l-a eliberat pe SOV. Că doar nu era pericol social…

Update: informația nu se confirmă. Era doar o coincidență de nume.

sursa:danandronic

[Paul Atreides]

Exclusivitate!


S.O. Vîntu către şeful de la Realitatea TV:”Nu sunteţi liberi, nene. Vă convine, lucraţi, nu vă convine, plecaţi, ce mare căcat!”

Am primit un fragment din stenogramele convorbirilor lui SOV. Citiţi şi judecaţi singuri…

S. TOADER: E corect. Pentru mine e important şi ce am construit eu la comanda ta.
S. O. VÎNTU: Alo! N-ai înţeles! A fost o etapă. Eu nu-mi reproşez, băiatule, a fost o etapă.
S. TOADER: OK.
S. O. VÎNTU: A fost o etapă care a avut şi bune, şi rele. Fără discuţie! De-aia nu stau să fac o analiză pe ce a fost bun, ce a fost rău. Ştiu ce am nevoie astăzi, astăzi am nevoie de o organizaţie să răspundă comenzilor mele, ca la Audiul pe care îl am. Am dat de cheie, a pornit, am întors cheia pe stânga, s-a oprit.
S. TOADER: Absolut!
S. O. VÎNTU: De asta am nevoie.
S. TOADER: Eu, când mă întorc, să ştii că lucrurile nu pot fi… Oamenii pot fi manipulaţi. Manevraţi, cu rezultate foarte nasoale.
S. O. VÎNTU: Eu nu manipulez pe nimeni, oamenii trebuie să creadă ceea ce este: este organizaţia lui Vîntu şi răspunde la comanda lui Vîntu.
S. TOADER: Asta vreau să le spun.
S. O. VÎNTU: Corect.
S. TOADER: Că, altfel nu ştiu cum se construieşte.
S. O. VÎNTU: Dar nu vreau altceva, nu mă interesează! Nu vreau să comunic o falsitate, adică: Băi, sunteţi liberi!
S. TOADER: Nu, nu.
S. O. VÎNTU: Nu sunteţi liberi, nene. Vă convine, lucraţi, nu vă convine, plecaţi, ce mare căcat!
S. TOADER: Exact asta vroiam să-ţi spun, când mă întorc acolo, la butoane, asta trebuie să le spun oamenilor, pentru că mi-ai cerut să fac asta, asta fac, să-mi bag p… dacă nu. Într-adevăr, dacă ai nevoie de asta, îţi garantez, o să fie o construcţie beton, foarte eficientă.
S. O. VÎNTU: Da, bătrâne, de asta am nevoie, de o construcţie foarte eficientă, să răspundă comenzilor economice la care este supusă. Nimic altceva. Asta încerc… În sfârşit, ne-am clarificat! Dar asta trebuie comunicat în clar, care vrei rămâi, care vrei, pleci. Eu nu vreau să manipulez, să prostesc pe nimeni, eu sunt foarte corect. În general, cu oamenii sunt corect.

sursa:danandronic

[Paul Atreides]

DAN VIZANTI, ROMÂN DE ELITĂ ŞI ÎN CONSECINŢĂ, EROU IGNORAT. PERSONAJ AL PROPRIEI VIEŢI DE THRILLER RASAT. PILOT DE VÂNĂTOARE, DECI ÎNCHISORI RECUNOSCĂTOARE. INDUSTRIA AERONAUTICĂ ROMÂNĂ, DEMONTATĂ ŞI FURATĂ DE MOSCOVA, BUCATĂ CU BUCATĂ

duminică 24 octombrie 2010 prin Roxana Iordache


Am citit de curând o carte extraordinară, poate n-o să vă vină să credeţi, dar ea se referă la un erou naţional. De pe vremea în care eroii contau. România regală.



Video de igorks

Cartea, apărută la Editura Institutul European din Iaşi, sub titlul “Destinul unui pilot de vânătoare” îl are ca erou pe Dan Vizanti. Dan Valentin Vizanti. Vizanti, de la Bizanţ, cum arată domnul Neagu Djuvara în prefaţă. Nobleţea pilotului e, însă, nu doar de sânge, ci şi de caracter.



Cartea pune în lumină un destin emblematic pentru o ţară care nu mai este decât în memoria supravieţuitorilor temniţelor comuniste şi în memoriile celor care nu mai sunt printre noi. Şi nici poporul nu mai e acelaşi. Chiar dimpotrivă. Adică împotriva lui însuşi.

Pentru că dacă n-am fi un popor care se urăşte pe sine, atunci nu ne-am ignora reperele. Noi o facem şi acceptăm să ni se impună false repere, oameni mici, impostori, manelişti. S-a gândit vreodată cineva să organizeze un miting pentru istoria adevărată a poporului român? Preferăm să fim spălaţi pe creier.



Video de sebipatru

Dacă s-ar face un chestionar, cred că, din păcate, 99% n-ar şti cine este Dan Vizanti. Procentele n-ar fi cu mult mai breze nici în privinţa lui Iuliu Maniu, Ionel Brătianu, ce să mai vorbim de Rică Georgescu! Nu ştim şi nici nu ne pasă că avem cu adevărat eroi, eroi naţionali, care ar trebui să fie motivul nostru de mândrie naţională, nu în ultimul rând Majestatea Sa Regele Mihai I, a cărui aniversare este mâine.

Tot mâine e ziua Armatei şi tot aşa cum Ana Maria Vizanti a ţinut ca această carte să apară la centenarul tatălui ei, la fel ţin şi eu să scriu despre ea în pragul unei aniversări pe care eroi ca acest pilot de elită au făcut-o posibilă.




Video de MGB1977Red

Dan Vizanti a avut un destin fabulos şi o vocaţie a evocării literare la fel de fabuloasă. Din păcate, nu şi-a scris memoriile, iar cartea este o colecţie de articole evocatoare apărute în prestigioase publicaţii străine. Succesiunea articolelor, traduse din franceză de fiica lui, sugerează un fragment de jurnal, jurnalul unei vieţi binemeritate. O viaţă plină de evenimente, trăite la maximum. O viaţă ca o profesiune de credinţă.

“Zborul era adevărata lui identitate”, scrie Ana Maria în Postfaţă. La propriu şi la figurat. Pe cât de măiastru zburător era, pe atât de iscusit causeur, devotat camarad şi etern îndrăgostit. La concurenţă pentru inima femeilor cu alt as al aviaţiei române, Bâzu Cantacuzino.

Ceea ce-i caracteriza pe amândoi era generozitatea. Prea-plinul şi dorinţa permanentă de a da tot ce au mai bun în ei, spiritul de dăruire ca desăvârşire a vocaţiei. Camaraderia de arme şi de dincolo de arme este una din cele mai frumoase poveşti apuse a poporului român. Din tot ceea ce scrie Dan Vizanti rezultă solidaritatea. Devotamentul, abnegaţia, frumoasa nebunie a riscului pentru victorie. Şi în plus, plusul din harul de la Dumnezeu, gratuitatea spectacolului. Tot ca dar. Pentru privitor. Dar asta, bineînţeles, la zborul de frumuseţe. La cel de război, iscusinţa făcea corp comun cu pragmatismul. Decizia imediată, pe viaţă şi pe moarte.

Constat că, de fapt, nu v-am spus nimic despre ce scrie propriu-zis în carte. Şi tare m-ar tenta să vă spun: mai departe, scrie-n carte. Ca s-o citiţi. Fiindcă merită din plin. Bref, Dan Vizanti a comandat Grupul 6 Vânătoare care, în principal, a apărat cu succes rafinăriile de la Ploieşti în faţa bombardamentelor americane şi după 23 august 1944, Bucureştiul de bombardamentele germane. Eroul a participat şi la campania pentru care nu ni s-a recunoscut cobeligeranţa.

Dan Vizanti, monarhist ca toţi militarii României antecomuniste şi ca tot poporul român înainte să fie spălat pe creier, avea să devină personajul unui teatru al absurdului, după încetarea războiului. În cadrul unei misiuni a Crucii Roşii la Viena, aviatorul se bucură de zbor şi totodată, la aterizare, are presentimente negre. Nu doar din pricina îngrijorării cu privire la cizma sovietică. Absurdul a făcut ca Dan Vizanti să fie arestat de un ofiţer al serviciului britanic de informaţii beat şi care s-a enervat pentru că a citit în ochii interlocutorului intenţia de a-l corija, în momentul în care a batjocorit cea mai înaltă decoraţie a statului român, Ordinul Mihai Viteazu, confundându-l, probabil, în ignoranţa lui căutătoare de pretexte, cu vreo decoraţie germană. După o detenţie pe cât de absurdă, pe atât de stupidă şi de natură să contrarieze la maximum filobritanicii ca mine – citiţi ca să aflaţi despre ce este vorba – Dan Vizanti revine în ţară şi măreaţa vatră îl condamnă, la rândul ei, la închisoare. Drept recompensă pentru patrie. Care n-are nici o legătură cu statul comunist. Dat în judecată de Vizanti, după ieşirea din închisoare. Şi obligat să-i plătească daune morale şi materiale.

Recunoscut pe plan internaţional ca aviator de elită, Dan Vizanti pleacă din ţară cu ocazia unui simpozion şi se stabileşte la Paris, visul lui de om crescut în educaţie franceză. La 67 de ani, ia viaţa de la capăt. Dar tot legat de aviaţie.

Articolele evocatoare publicate în afara ţării constituie omagii la adresa unor camarazi. Şi imortalizări ale unor evenimente de glorie pentru Aviaţia Română în particular, pentru Armata României, în general. Mai ales ziua de 10 iunie 1944, o glorie, probabil, absolută pentru România în materie de victorii în război faţă de adversarii cei mai performanţi. În cazul acela, americanii. Veniseră cu zecile şi credeau că vor distruge Ploieştii surprinzând la pământ flotila românească. Rezultatul a fost pe dos. Un contraatac de 24 k.

„Ofensiva noastră fulgerătoare a fost o surpriză totală. Într-adevăr, cu toţii, ca un singur om, într-un picaj vertiginos, ne-am năpustit asupra Lightning-urilor care, în acel moment, se aflau la nivelul liniei de centură a capitalei şi se pregăteau să ne nimicească la sol. Cădea cerul peste ei, la propriu şi la figurat. Recunosc, primul nostru atac a fost decisiv şi am avut norocul, chiar din primele clipe, să-l doborâm pe comandantul formaţiei care, de altfel, a fost singurul supravieţuitor dintre piloţii americani participanţi la raid”.



Video de JohnyKage

Sincer, mi-a fost greu să înţeleg de ce autor al cărţii figurează istoricul Daniel Focşa şi nu eroul însuşi. Mai ales că trei sferturi din sfertul de carte scris de istoric se compune din citate. Pe care le regăsim, apoi, evident, în evocările pilotului de vânătoare. Pe Daniel Focşa îl mustră şi mai zdravăn domnul Neagu Djuvara, în prefaţă, referitor la modul superficial în care se pronunţă cu privire la 23 august 1944, ca şi cum noi am mai fi avut de ales şi ca şi cum decizia Regelui-erou n-ar fi fost ceea ce americanul numeşte damage control: la maximum. Domnul Djuvara o mărturiseşte, Antonescu tergiversa orice iniţiativă de armistiţiu, continua să spere într-o rezistenţă pe linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi care era încă în construcţie!

Totodată, ceea ce m-a deranjat din consideraţiile domnului Focşa a fost desconsiderarea IAR-urilor sau a industriei aeronautice româneşti, în contrast flagrant cu elogiul pe care Dan Vizanti i l-a adus atât în evocarea victoriei din 10 iunie, în care pomeneşte despre modul în care românii dominau lupta cu americanii prin IAR-uri 80, “datorită extraordinarei lor manevrabilităţi” cât şi într-un articol special privind performanţele Industriei Aeronautice Române – de unde I.A.R. – , demontată şi furată de Moscova bucată cu bucată. Îmi permit să adaug că nici tembelii de guvernanţi postcomunişti nu s-au învrednicit să păstreze şi să perfecţioneze o mină de aur a industriei şi inteligenţei româneşti: industria aeronautică.

Merită, în schimb, apreciat efortul de documentare pe care în mod evident l-a depus istoricul Daniel Focşa. Dacă şi-ar fi intitulat contribuţia “Cuvânt înainte” ar fi fost adecvat. Somităţi culturale au făcut asta, pe zeci de pagini, neîndrăznind să-şi aroge meritele eroului în cauză: adevăratul autor.

Dan Vizanti era un om credincios, tot timpul a considerat că Dumnezeu l-a ajutat, adesea, prin miracole, în situaţii-limită. Citiţi şi aflaţi! Merită să renunţaţi la pierderea de vreme cu televizorul şi alte prostii.



Video de miruna11

Citind asemenea cărţi vom afla cât de puţin ne cunoaştem istoria. Faptele de atunci. Eroii. Şi cum era România. Cum era poporul român. Care erau reperele. Cum în momente cruciale nu factorul politic, ci profesionistul determina decizia. Cum s-a întâmplat cu Dan Vizanti. Nu ministrul Aerului a avut ultimul cuvânt într-o situaţie crucială, ci aviatorul de elită. Dar cui îi mai pasă, azi? În afara unora foarte-foarte puţini. Cu care la rându-le ar trebui să ne mândrim, dar îi ignorăm.

N-avem cultura vieţii. Şi nici cultul eroilor. N-avem respect de sine. Caut vreo două ore pe net să văd ce găsesc cu aviaţia română, ce găsesc despre 10 iunie 1944. Şi nu găsesc decât câteva postări patriotice ale unor entuziaşti, despre IAR-uri şi despre câţiva aşi ai aviaţiei de vânătoare. O singură postare despre Dan Vizanti. Două despre Bâzu Cantacuzino. Câte una despre Milu, Ciocănel, Agarici şi vreo doi-trei alţii, iar faptul că acum nu-mi amintesc numele lor spune acelaşi lucru şi despre mine. Că nu merităm eroi.

Americanii au băgat contrafaceri propagandistice despre „Tidal Wave”. Tidal Wave like shit, că a fost un fâs. I-au contracarat ai noştri big time, conduşi de Vizanti. Daunele pentru români au fost minore, în comparaţie cu operaţiunea grandioasă de distrugere programată. Dar despre 1 august 1943 aşa spune netul. Că a fost cea mai mare desfăşurare de forţe din istoria aviaţiei de război – ceea ce e real, dar şi că americanii ne-au zdrobit, ceea ce e ridicol de fals. Că altfel n-ar fi revenit cu bombardamente asupra rafinăriei. Ploieştiul, benzinăria lui Hitler. Şi pânzele albe ale lui Antonescu. Cât despre 10 iunie 1944, o glorie a aviaţiei române, victorie cu care orice ţară s-ar mândri, nimic. Pe net apare doar data dezastrului francez de la Oradour. Suntem lamentabili ca naţie.

Dacă Dan Vizanti şi-ar fi aniversat centenarul ar fi constatat că actualii guvernanţi se nutresc de la acelaşi izvor al recunoştinţei sovietice: pensia i s-ar fi tăiat. Diferenţa e că, dacă trăia, în mod sigur şi la 100 de ani s-ar fi bătut pentru dreptate. Ar fi însufleţit naţia să-şi apere Armata. Şi reciproca.

sursa:roxanaiordache

[Paul Atreides]

Cine?

Într-un editorial recent din “Dilema veche”, domnul Pleşu postulează solemn şi suficient:

“O regulă de bun-simţ ar fi aceasta: ca să conteşti statutul cuiva, trebuie să ai tu însuţi un statut. Să exişti. Să pui, la o adică, ceva pe masă. Nu orice nubilă ţanţoşă poate ieşi la portiţă ca să bombăne genunchii Ginei Lollobrigida. E nevoie de un dram de îndreptăţire, de oarecare acreditare: să fii măcar Miss Ferentari, sau Miss Tecuci! “

Chiar dacă, nu de puţine ori, luările publice de poziţie ale domnului Pleşu respiră un subiectivism suspect, explicit asumat sau nu, sunt imposibil de ignorat. Fie că ne este agreabil ori antipatic ( în mod direct sau prin afiliere), Andrei Pleşu este o voce care contează. Dacă nu întotdeauna este şi respectată aşa cum ar merita, este, poate, şi pentru că vocea domniei sale se face auzită, uneori inoportun, când toţi ceilalţi păstrează o pioasă tăcere. Ori pentru că glasul domniei sale tace, atunci când toţi ceilalţi strigă. Dar asta nu e în mod necesar un cusur.

În editorialul cu titlul “Cine pe cine beşteleşte” , din care am citat mai sus, enunţă un criteriu valid, cu care – dacă eşti vizitat de bun-simţ- nu ai cum fi în dezacord. Principiul e onorabil, enunţul perfect articulat. Şi atunci unde e problema? Domnul Pleşu invită la altitudinea principiilor, de unde, cu marcat dispreţ, ţinteşte spre toată lumea: anonimi forumişti, prăpădiţi de jurnalişţi ( “mănâncă şi ei o pâine”) , intelectuali cu o operă pe care domnia sa o socoteşte insuficientă. Toţi, laolaltă, reprezintă o gaşcă: “gaşca anti”. Gaşcă ignobilă, sumă a nimicului. Care sumă/gaşcă, ori cum am dori să-i mai spunem, nu contează, pentru că nu este validată de domnia sa. Iar “gaşca” aceasta anti are şi păcatul fundamental de a ridica din sprânceană, de a vocifera ( pe un ton nu de puţine ori nepotrivit, e drept) împotriva “găştii pentru”. Adică a găştii la care domnia sa îşi admite aflilierea. Adică “intelectualii lui Băsescu”. Sau foarte explicit: amicii Liiceanu şi Patapievici. Şi cu asta altitudinea principiilor e spulberată, postamentul somptuos devine ridicol prin aşezarea pe el a nimicului! În cazul domnilor Liiceanu şi Patapievici criteriul operei devine pasabil.

Nemulţumirea domnului Pleşu nu vine carevasăzică din reaua aşezare a valorilor în societatea noastră; nu dizolvarea criteriilor, în general, îi strică liniştea domniei sale. Ci ofensa pe care unii, din “gaşca anti”, o aduc amicilor domniei sale, Liiceanu şi Patapievici, onorabili reprezentanţi ai “găştii pentru”. Ori e deja stabilit: “gaşca pentru” contează. Nu de acolo se recrutează consulii, ambasadorii şi candidaţii pentru alte varii sinecuri?

Nu am cum înceta să-l preţuiesc pe domnul Pleşu. Lucru care poate continua să-i fie indiferent. Pot admite calitatea intelectuală a domnilor Liiceanu şi Patapievici. Şi, în fine, ader fără rezerve la raţionamentul domnului Pleşu. Îmbrăţişez principiul enunţat de domnia sa. Tocmai de aceea am să spun că aşa e drept, ca cel care mustră să aibă statura potrivită. Doar că, în cazul de faţă, despre statura morală este vorba. Ori, dacă înţelegem asta, raportul de mărime între staturile supuse comparaţiei, vom descoperi cu surprindere, se va inversa brusc. Iar argumentul superiorităţii opţiunii “pentru” a unei găşti naşte ipoteza că, de exemplu, “gaşca” scriitorilor de omagii adresate “tovarăşului” înainte de ’89 e indiscutabil superioară unei “găşti” din care (iertat să fiu!) ar fi făcut parte Paul Goma, Doina Cornea sau Monica Lovinescu. Ceea ce e cel puţin absurd. Şi dacă pare nepotrivită analogia cu “epoca de aur”, atunci admit orice altă comparaţie. Cu orice epocă în care se poate demonstra că lăudătorii supuşi puterii, cu o obedienţă interesată şi generos răsplătită, sunt mai merituoşi decât cei care au ales să reprezinte “gaşca anti”.

Chiar aşa. Cine pe cine beşteleşte?

sursa:moshe

[Paul Atreides]

Lista de posibili premieri



O facem noi. Că Băsescu oricum îl numeşte tot pe Boc. În cazul în care trece moţiunea. Ceea ce e puţin probabil. Pesediştii l-ar propune pe Ponta. Nţ-nţ! Deşi mi-ar prinde bine. Că abia aştept să-l înjur şi pe Ponta. Şi până acum n-aveam elan, că era în opoziţie. Liberalii ar zice Johannis. Ceea ce sună mult mai bine decât e de fapt. Nea Mătreaţă l-ar vrea pe nea Stere. Nea Stere l-ar vrea pe Patină ( nu-l ştiţi pe Patină, dar o să aflaţi despre el luni), că a lucrat în Germania la Opel. De fapt a lucrat la un atelier de vulcanizare, dar astea-s detalii.

Aşa că ia să propunem noi nişte posibili premieri. Adică să propuneţi. Şi să comentăm. Acum, desigur, îi puteţi propune şi pe Mickey Mouse sau Captain Planet, dar eu zic că nu-s nişte propuneri foarte fezabile. Deşi… nici Boc nu era o propunere mai brează şi … poftim.

sursa:moshe

[Paul Atreides]

E constănţeancă de-a mea!


Pe lângă chelfăneli, şuturi în cur şi vafanculisme, se pare că românii din Italia reuşesc să mai aibă parte şi de altceva.

Ia uitaţi-vă aici, la puştoaica asta de 14 ani, care cântă alături de Leali. E drept că Leali nu-i Salam, dar orişicâtuşi. Sau aici unde execută una din gură cu Albano. Până acum puştoaica a câştigat 3 runde ale concursului organizat de cei de la Canale 5 Mediaset. Iar vinerea aceasta, de la 22:10 ( ora noastră) are loc o nouă rundă. Şi, dacă tot ne-am ambalat cu busuiocu’ ăla, acum doi ani, de ce nu i-am ţine pumnii şi ciutancei din Constanţa? Că-i de a mea!

Am încercat să aflu mai multe despre Andreea Olariu şi primul articol peste care am dat a fost cel de aici. Deci puştoaica e membră a Clubului de excelenţă Dan Voiculescu. Am mai aflat că asta mică a luat premii căcălău. De ce naiba vorbim noi atât despre scârba aia de Anastase şi atât de puţin despre copii ca fetiţa asta?

Deci diseară pe Canale 5. Apropos, domnu’ Mogulu’, nu găsim soluţii să preluăm emisiunea? Hai, Andreea! Hai, Constanţa!

sursa:moshe

[Paul Atreides]

Monşer, mă ia cu junghi de la moţiune!


Moţiunea de cenzură este, pentru un partid de opoziţie, fix cum e ficatul pentru beţiv. Adică pentru beţivi în general, nu pentru unul anume. Nu pentru ăla anume. Prinde bine, da’ nu rezolvă nimic. Pentru putere, în schimb, moţiunea de cenzură e precum părul de pe coaie ( adică n-ajută, mai mult încurcă şi dacă-l tunzi creşte la loc).

Bun. Vestea bună e că lui Boc i-a crescut foarte mult păr pe coaie. Vestea rea e că încă îi funcţionează maşina de tuns. Să mai discutăm despre moţiunea de cenzură sau s-a lămurit ce aveam de spus?

În mod esenţial rostul moţiunii ar fi de a dărâma puterea. În subsidiar oferă opoziţiei şansa de a prezenta o alternativă. În concret e prilejul, pentru noi toţi, de a asista la o nouă tură de ţigăneală sub cupola Parlamentului. Într-o lume idilică, discutarea unei moţiuni de cenzură ar trebui să fie prilejul unui dialog între opoziţie şi putere. N-avem noi treabă cu idilele!

Mă tem că această nouă moţiune reprezintă un risc mai degrabă pentru opoziţie, decât pentru putere. În societate s-au acumulat tensiuni considerabile, generate de cretinismul şi ticăloşia actualei puteri. Neliniştea socială a atins cote de-a dreptul periculoase. Liderii opoziţiei, cu precădere cei de la PSD, vin pe valul acestor nelinişti acumulate în societate şi încearcă să le dea acestora o expresie politică. În mod constant, liderii opoziţiei şi, repet, mai ales cei ai PSD şi-au asumat( mai mult sau mai puţin legitim) rolul de reprezentanţi ai unei societăţi tot mai nervoase. Afirmând că au capacitatea de a genera schimbarea. În momentul în care nu vor reuşi ( şi mă îndoiesc că vor reuşi) să livreze schimbarea promisă se vor fâsâi extrem de rapid. Pentru că societatea aşteaptă soluţii şi nu zbateri; electoratul aşteaptă lideri care pot livra şi nu vorbăreţi care pot promite. Scuza lipsei majorităţii necesare adoptării moţiuni va interesa foarte puţină lume; asta e problema PSD şi ar trebui să ţină de capacitatea sa de negociere şi mobilizare a resurselor. Repet, dacă nu vor reuşi să livreze, vor plăti un preţ important. Iar eşecul moţiunii poate întâri poziţia PDL. Într-o astfel de situaţie se poate întâmpla ca nemulţumirea socială să caute alte forme de expresie, câtă vreme soluţia politică nu funcţionează. Iar asta poate genera instabilitate pe termen lung.

Personal nu cred că moţiunea poate trece. Pentru că nu văd la PSD tocmai capacitatea de negociere despre care vorbeam. Pentru că PSD greşeşte încercând să capitalizeze politic nemulţumirea socială, în folos propriu, în loc să o lase să erodeze temelia actualei puteri. Iar, ca un mare rispitor, PSD risipeşte grăbit acest capital pe cauze dinainte pierdute.

Rămâne de văzut. Dacă o să conducă şedinţa Anastase şi Cotoi numără voturile, moţiunea va fi respinsă cu un număr de voturi împotriva moţiunii de două ori mai mare decât numărul total al senatorilor şi deputaţilor ( e mai bine să joci la sigur). Dacă va conduce Oltean şedinţa şi se votează ca la reducerea TVA, atunci e loc de mari surprize.

sursa:moshe

[Paul Atreides]

Chinte cu sintetizator, mai modern este!


Ştirea poate fi rezumată astfel: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a decis să dea afară peste 600 de oameni. Din muzeele ţării, Teatrul Naţional, operă. Explicaţia ministrului Kelemen Hunor este halucinantă:

“Economia ce se va realiza este mică, cu puţin peste 2 milioane de lei noi. După gustul meu nu se justifică dar aici este vorba şi despre solidaritate în Guvern. Oricum sunt reduceri la limită, mai mici decât în orice alt domeniu”

Asta e ca la nuntă. Dacă Stănică n-a venit la nuntă, dar a trimis darul de ţăşpe lei -n-a mâncat, n-a bauuut!- musai tre’ să dai şi tu cel puţin la fel.

Probabil am eu o problemă şi nu înţeleg conceptul de solidaritate. Eu, în îngustimea minţii mele, gândesc că ministrul ar trebui să fie solidar cu salariaţii ministerului; ca ministru al culturii ce se află ar trebui să fie solidar cu ceea ce are legătură cu tot ce ţine de cultura naţională. Mai cred că rostul ministrului e să se bată în guvern pentru instituţiile şi oamenii pe care-i reprezintă. Că grija lui trebuie să fie îndreptată spre bătrânul muzeograf, care a orbit cercetând la manuscrise şi nicidecum nu are de ce să-l străbată solidaritatea cu Boc, Funeriu şi Udrea. Ministrul culturii ar trebui să fie ceva mai mult decât un ministru oarecare, mai mult decât un politruc tălâmb; în mod firesc el ar trebui să fie paznicul lăzii noastre cu zestre. Şi sănătos ar fi ca el să sporească această zestre. Iar dacă nu e în stare de asta, măcar să nu vatăme puţinul rămas acolo.

Şi uite aşa, ca să fie solidar cu Udrea şi Boc, Hunorul dă nişte oameni afară. Admite că e inutil şi greşit, da’ e băiat salon şi cinsteşte şi el masa lu’ Boc.

În Amadeus, al lui Milos Forman, există un dialog memorabil. Monarhul, iubitor al artelor, socotindu-se teribil de priceput în ale muzicii, îi reproşează lui Mozart că o lucrare a sa … nici mai mult, nici mai puţin, are… “prea multe note” şi că Mozart ar face bine să mai taie din ele. Mozart îi răspunde mucalit, mimând docilitatea: “Sigur, majestate! Pe care să le tai?”. Împăratul, stânjenit, lasă nasul în pământ. Ăla era film, iar împăratul era împărat. Al nostru e kelemen şi mai e şi hunor.

Parcă vezi kelemenul mergând la operă:

- Directore!

- Da, şefu’ !

- Trebuie se face reducere la voi! Che suntem solidari cu asta guvernu’.

- Trebuie?

- Musai, no. Igen.

- Păi şi pe cine dăm afară, şefu’?

- Ia stringe tu pe toţi salariate se vedem.

Se strâng “salariaţii”, iar kelemenul îi cercetează cu ochi priceput, de ministru udemerist al culturii române.

- Măi, ăia grasule dai afară!

- Tenorul? Nu se poate, şefu’! Păi el cântă în Tosca, rămân fără Cavaradossi!

-Lasă, draghe. Uite, pui doamna simpatic de acolo se cântă ce cântă Pavarotti ala grasu’. Şi oameni alea mulţi cine este?

- Orchestra, şefu’!

- Dai la ele afare!

- Şi cum cântăm fără orchestră, dom’ ministru’?

- Chinte cu sintetizator, bistoş? Mai modern este!

sursa:moshe

[Paul Atreides]

Forrest al nost’
Funeriu nu ar trebui sub nicio formă demis.

Ori de câte ori îl văd, dar mai ales îl aud vorbind, pe actualul ministru al educaţiei, îmi amintesc că viaţa e o cutie cu bomboane de ciocolată. Nu pentru că Funeriu ar fi cine ştie ce dulceaţă de băiat, pur şi simplu e replica aceea cheie din Forrest Gump al lui Zemeckis. Iar Funeriu îmi aminteşte de blândul Forrest. Nu vreau să fiu greşit înţeles, îmi aminteşte de Forrest Gump tot astfel cum un vas de toaletă îmi aminteşte de o ceşcuţă de cafea, în sensul că ambele sunt făcute din porţelan.

Funeriu al nostru (oh, ioi, al nostru!) are, deci, ceva din Forrest Gump. Adică ambii au un iq echivalent cu numărul de la pantofii unui preşcolar. Altfel, desigur, există distincţii notabile. Forrest e un naiv inocent, Funeriu e un tălâmb încrâncenat; dacă Forrest Gump e un copil perpetuu, Funeriu e un dobitoc incurabil. Nu vreau nicicum să-l insult pe Funeriu; pur şi simplu constat. Dacă personajul imaginat de Winston Groom are o simplitate fermecătoare, la Funeriu e vorba de prostie colţuroasă, extrem de contondentă. Forrest îşi recunoaşte încetineala minţii, pe care natura sa generoasă o face tolerabilă. Forrest Funeriu, în schimb, e sedus de personajul din oglindă; rosteşte banalităţi stângaci formulate cu o solemnitate ridicolă.

Apariţiile lui Funeriu sunt un spectacol în sine. Omul e mereu încruntat, are o poză studiată, ministerială, care ar vrea să sugereze că avem de a face cu un mic Atlas, care duce pe umerii săi toată povara problemelor învăţământului românesc şi nu numai. Ridurile frunţii sunt desenate într-un fel anunte, încercând să convingă că acolo, în spatele frunţii, are loc o febrilă activitate. Postura, jocul, totul încearcă să vândă imaginea unui gânditor frământat. Asta până deschide gura. Şi atunci se face un curent îngrozitor, care dă cu otita prin cei din preajmă. Pentru că poza e o glumă nevinovată pe lângă vorbirea lui Forestache de la educaţie.

La Funeriu discursul e o activitate eminamente fizică. Năduşeşte, gâfâie, mai repede trei dezacorduri, dă şuturi ideilor puţine şi formulate în condiţii de austeritate a vocabularului, până când tot ceea ce emite se transformă într-o enormă onomatopee. Agramat, dar solemn; prolix, dar hotărât. Orice vorbire a lui este un supliciu pentru limba română şi un test de torsiune pentru logică, dar o desfătare pentru ego-ul nătângului care, narcotizat de ambiţia parvenirii, îşi imaginează că e făclia de la care educaţia românească îşi aprinde ţigarea. Şi întotdeauna, dar întotdeauna, recitalul de tâmpenii şi dezacorduri se încheie cu un post scriptum. Pentru că îşi mai aminteşte că mai are de spus ceva ce, socoteşte el, ar trebui să fie memorabil. Aşa că adaugă o ultimă frază descheiată la prohab şi cu predicatul în încăierare cu substantivul.

Ce s-o mai lungesc, Forestiu ăsta e un Boc care n-a eclozat încă.

De câte ori îl aud scoţând sunete pe găurica de sub nas îmi vine să-i strig: run, Forrest, run!

Spuneam că Funeriu nu trebuie, sub nicio formă, demis. Trebuie păstrat. Conservat. Împăiat şi ţinut în scaunul de ministru al educaţiei pentru încă multă vreme. Iar când mai vin unii, alţii să se plângă de starea lucrurilor, trebuie doar să li-l arătăm. Se vaită occidentalii că românii sunt necivilizaţi? Ia, uite, băi vestule! Vedeţi pe cine avem noi ministru la educaţie? Deci… asta e. Se plâng unii că românii sunt tot mai agramaţi şi mai rudimentari? Îl scoţi pe Funeriu: “păi, ce să faci? ăsta e ministrul educaţiei!”. Scot facultăţile de medicină promoţii de Ciomu? Bagi poza cu Funeriu. Aşa că, pe bune, gândiţi-vă serios: chiar îl vreţi demis?

sursa:moshe

[Paul Atreides]

Nevroze



Mărturisesc că am dificultăţi serioase atunci când mi se cere să definesc profilul omului de succes, în România de astăzi. Şi nu o dată mi s-a cerut asta. Există o incongruenţă mai mult decât evidentă, supărătoare, între criteriile cu care operez eu şi cele pe care societatea pare să şi le fi definit. E foarte probabil ca setul de criterii pe care îl folosesc eu să fie nepotrivit – nu o dată am avut sentimentul inadecvării. Dar îmi este extrem de dificil să accept criteriul notorietăţii în detrimentul seriozităţii. Am slăbiciunea de a judeca oamenii după ceea ce au împlinit şi nu după ceea ce strigă. În fine, mă las sedus mai degrabă de supleţea argumentului decât de cadenţa rostirii şi numărul decibelilor. Într-o lume în care cu toţii sunt extrem de ocupaţi să pară, îi prefer pe cei care reuşesc să fie.

De ceva vreme observ că gălăgia reprezintă un element al succesului. Agregarea zgomotului, tonul răstit şi indignarea jucată, dar bine răstită, devin atribute ale unui tip de om de succes. În vremea în care am crescut ( mai bine, mai rău) auto-referinţa, lauda de sine şi vorbirea răstită erau semne ale proastei creşteri. Astăzi se vădesc a fi ingrediente esenţiale ale unui anumit tip de succes. V-am spus că am probleme de adecvare!

Zbierătul pare a fi singura formă de comunicare convingătoare. Iar dacă nu ai ştiinţa zbierătului, cu venele umflate, eşti neconvingător. O nevroză bine jucată e infinit mai convingătoare decât un concert de argumente. Priviţi în jurul vostru, veţi descoperi nenumărate exemple. Moderatorul tv ambalat de indignări perpetuue; liderul de sindicat răguşit, zbierând, într-o limbă rudimentară, fraze mai mereu lipsite de sens, dar pătrunse bine de sucul isteriei; politicianul tălâmb, cu discurs tălâmb, incoerent, dar cu glasul bine îngroşat de decibelii vehemenţei, răţoindu-se în numele unui adevăr indefinibil, care nici nu contează, câtă vreme tonul e îndeajuns de răstit, nevroza e evidentă. Argumentul e dizolvat de acidul răcnetului, raţionamentul e anulat de aplitudine gesticulaţiei.

Încercaţi, vă rog, să urmăriţi un discurs al doctorului Oprescu. Apoi încercaţi să rezumaţi ce a spus omul ăsta. Cu toată simpatia pe care i-o port, din motive pe care nu le voi pomeni acum, de cele mai multe ori veţi constata că nu spune absolut nimic. E dezlânat, haotic, alternând glumiţele pentru galerie cu răsteli inargumentabile, dar e mereu vehement, nevrotic, la un pas de comoţie. Ori priviţi-l pe liderul ăla de sindicat, Marica. Agramat, absolut incoerent, dar posesor de isterie convingătoare. Şi pot da nenumărate astfel de exemple.

Îmi e teribil de greu să mă acomodez cu regula aceasta care solicită intens corzile vocale şi deloc neuronii. Mi s-a reproşat asta; că în cele câteva apariţii tv am fost “prea calm”, “prea blând”, că n-am “sărit la venă”. În menajeria asta plină de guşteri isterici, pupeze nevrotice, ciocănitori grandilocvente, dihori revoltaţi, şobolani indignaţi şi măgari nevrotici, nu reuşesc să fiu altceva decât un bursuc morocănos.

Cu siguranţă eu sunt cel care are probleme. Iar societatea noastră e pe drumul cel bun. Şi eu sunt cel nebun pentru că mi se pare că, astăzi, te face demn de respect ceea ce altădată te făcea bun de balamuc.

sursa:moshe

[Paul Atreides]

Al treilea Beatle(s)



Cinstit să fiu, niciodată nu am fost un fanatic al Beatles. Îmi plăceau cu moderaţie, dar mă agasa amorul devotat şi, nu de puţine ori isteric, al fanilor pentru John & Paul. Practic Beatles se rezuma la cei doi. Într-o anume măsură justificat. Cele mai multe cântece fuseseră scrise de ei. Gagicile se topeau după ei ( cine să fi râvnit la Urechilă George?). Cariera lor solo, ulterioară destrămării trupei, a fost remarcabilă. Dar tot mă călca pe nervi idolatrizarea ăstora doi. Ringo nu conta. Bătea la tobe, avea breton şi zâmbea mereu. Dar mai exista unul în trupă. George.

Ei bine, eu eram fan George Hrrison. Şi nu doar pentru că mă sastisisem de rebelul John şi genialul Paul. Pur şi simplu descoperisem că piesele care mă atrăgeau cel mai mult erau scrise şi cântate de el. Norwegian Wood, Here Comes The Sun, Something, While My Guitar Gently Wheeps etc. Îmi plăcea urecheatul. Mi-a plăcut concertul pentru Bangladesh şi Cloud 9. În 2001 a dispărut dintre noi. Discret, cum trăise.

Asta am avut eu chef să scriu duminica asta. Scurt şi concis. Şi sigur am enervat pe cineva şi de data asta. Miss ya, Big Ears.

sursa:moshe

[Paul Atreides]

Hai cu soluţiile. Concrete




Atunci când pesediştii au refuzat să participe la consultările de la Cotroceni, invocând golănia transformării UNPR în partid parlamentar, îi stropeam cu zeamă de caterincă. Nu pentru că obiecţiunea lor n-ar fi corectă, ci pentru că, de fapt, cu Băsescu nu poţi avea nici dialog, nici consultări.

Cei pe care nu-i necăjeşte o amnezie severă, îşi amintesc o altă golănie băsesciană, din campania pentru prezidenţiale de anul trecut. Pentru o mai eficientă prostire a ştampilacului se inventase atunci o caricatură de referendum. Mai ţineţi minte: de ce le e frică nu scapă! ( poză cu privirea câş şi chelia incompletă). Adică o reformă a sistemului parlamentar la hoha. Obiectiv îndeplinit. Au votat suficient proşti ca să completeze voturile deja ciordite sau mânărite în ambasada condusă de cel care avea să devină ministru de externe. Cu reforma sistemului parlamentar rămâne ca şi cu trăitul bine.

Dacă tot nu a primenit parlamentul pe care l-a umplut de Ridzi, Prigoană, Anastase şi alte asemenea minunăţii, Bălălău a găsit potrivit să apese pe butoanele de la maşina de colectat securiştii şi a transformat gaşca de panarame cu bube în cap în partid parlamentar. Despre UNPR vorbim. Niciun fel de principiu constituţional, nicio normă de drept, niciun rudiment de bun-simţ nu-l poate împiedica să facă altceva decât ceea ce necesită muşchiul lui aţos. Pentru că majoritatea parlamentară care susţine puterea actuală ( aici adăugaţi voi epitete: de rahat, ticăloasă etc.) are nevoie de voturile dubioşilor grupaţi sub sigla “UNPR”. Chiar dacă voturile sunt numărate de Anastase, unepârţiştii tot sunt necesari pentru liniştea lu’ Bălălău şi imunitatea lu’ Anastase. Iar băieţii cu dosare la sertar vor şi ei grup parlamentar. Cu buget, birou, secretară, şoferi şi lăutari. Că plăteşte contribuabilul. Şi nu se făcea să-i trateze Bălălău cu refuz.

Cum poate deveni partid parlamentar un partid care nu exista la data alegerilor, un partid care s-a constituit mult ulterior alegerilor parlamentare? Uite că poate. Pentru că în ţara asta singura normă care mai contează e: ce vrea muşchiul bulibaşei! Aşa cum s-au câştigat alegerile prezidenţiale, aşa cum s-a format actuala majoritate, aşa cum a fost desemnat premierul, aşa cum Anastase şi Ridzi sunt bine merci. Pentru că aşa vrea inghinalul lui. Te caci în ele de norme, dacă nu-i plac lui Bălălău. Sau aşa cum UDMR a obţinut, după 20 de ani, învăţarea geografiei şi istoriei în limba maghiară.

Băsescu nu are nimic sfânt. Am mai spus asta. În dorinţa lui de a se agăţa de putere este în stare de absolut orice. Şi, spunând asta, mă tem pentru ce va urma în săptămânile ce vor veni.

În timp ce scriu, trag cu ochiul şi urechea la ce se întâmpla pe la congresul PSD. Alţi breji! Aud de două zile tot felul de pesedişti, iar sintagma “soluţii concrete” am auzit-o repetată până dincolo de saturaţie. Când vine însă vorba despre soluţiile concrete auzi aceleaşi băşite sloganuri :”va creşte numărul locurilor de muncă” etc. etc. Şi dă-i iar cu soluţiile. Concrete. Buni şi ăştia!

Apropos, cum mă pot convinge pesediştii că sunt, fie şi cu un muc, mai buni decât pedelicii, câtă vreme au aceleaşi apucături, încă de pe acum? Altfel cum mi se poate explica felul în care fugarii de la pedelic sunt primiţi cu braţele deschise în PSD? Exemplul Gabriel Mutu e mai mult decât grăitor. Băi, băieţi, dacă un singur trandafir mi-a făcut atâta scârbă, mă tem de ce mă aşteaptă când or fi trei trandafiri. Soluţii concrete, hă? Ptiu, panaramelor.

sursa:moshe

[Paul Atreides]

Rămâne întrebarea



La alcoolicii anonimi orice recitare de tării începe cu : “mă intitulez Tase şi sunt alcoolist! – Să trăieşti, Tase, eşti de-al nostru, bre!” Pe la noi orice vorbire despre banul public începe în felul următor: “nu iau leafă de la buget!”.

Aşadar să începem cu începutul:

Nu iau, nu am luat şi nu cred că voi lua vreodată leafă de la stat. Spre deosebire de Băsescu şi familia. Care şi-au făcut teşchereaua exclusiv pe banul public.

Am mai spus chestia asta: mi se pare de mare caca împărţeala asta, în lefegii la stat şi la privat. Ca şi cum privaţii ăia, în covârşitoarea lor majoritate, nu s-ar hrăni cu polonicul tot din banul public. Adică de ce eşti mai breaz dacă iei leafă de la Cocoş sau Căşuneanu?

Primesc următorul comentariu, de la un amic ( îi pot spune aşa, deşi avem păreri diferite despre caroten):

toate ca toate, da mie mi se pare de foarte mare angajament “argumentul” forte al tutulor bugetarilor:
“da io cu ce mai platesc banca?”

pai XXXxxxXXxX in inima ta, cand ti-ai luat casa si masina, m-ai plimbat pe mine cu masina aia, sau am dormit io la tine in dormitor?
la ca pisicii ma-sii sa tre sa ma simt io sa scot banu din buzunar, pentru ca el a fost bou si si-a imaginat ca, la fel ca imobiliarele, salariile “numa creste”?
in rest, is foarte curios, abia astept sa ii vaz pe altii la guvernare. sa dea drumu la lapte si miere pe dunare. ca daca ii asculti, cam asta se intampla de a 2-a zi dupa ce pica Boc.

Ăsta e comentariul. De ceva vreme nu mai răspund comentariilor. Oamenii au opiniile lor, nu au nevoie de mine să le validez sau invalidez. Nici nu ar fi treaba mea să o fac. Dacă acestui comentariu îi răspund aici, mai pe îndelete, o fac pentru că acest comentariu reproduce un tip de gândire nu tocmai isprăvită.

a) când Icsulescu, bugetar, contractează un credit cu banca, atât el cât şi partenerul de tranzacţie, bancherul, pleacă de la nişte date care se presupun că ar fi certe. În cazul de faţă adeverinţa de venit. Iar atunci când e vorba de un salariat la stat, se pleacă de la premiza că veniturile sunt certe şi previzibile. Sau aşa este în ţările normale. Ori în ţările care n-au Boc la guvern. Nimeni, nici bancherul, nici debitorul, nu pleacă de la premiza că salariile vor tot creşte, ci de la ideea sănătoasă că veniturile respective sunt, repet, certe şi/sau previzibile.

b) e o prostie cât toate zilele să spui “m-ai plimbat pe mine cu maşina aia?” . Că nu te-ai plimbat nici cu maşina lu’ Băsescu, nici în vilele lui sau ale fiicelor n-ai dormit.

c) impozitele le plăteşti statului. Iar felul în care îşi bate statul joc de bani este decis de Boc & Băsescu, nu de amărâţii de lefegii. Asta în cazul în care tu chiar plăteşti vreun impozit statului. Şi nu e cazul vocalului meu comentator.

d) o altă prostie e aia că tu, contribuabil, îi plăteşti leafa ăluia. Cum un mare cretinism e ăla că patronul îţi plăteşte leafa. Nu, dom’le. Leafa ţi-o plăteşti singur, din munca ta. Statul sau patronul decid doar cât din munca ta se întoarce sub formă de leafă şi cât rămâne spre îmbuibarea sa.

e) dacă ne aşteptăm ca după plecarea lui Boc şi (adaug eu!) Băsescu va curge bunăstarea pe aici. Foarte probabil nu. Dar hoţia şi sărăcia vor intra în cote ceva mai rezonabile. Alde Udrea şi Ridzi nu-şi vor mai bate joc de banii ăia pe care te lauzi tu că-i plăteşti statului.

Cam asta e. În rest rămâne întrebarea:

CÂND INTRĂ ANASTASE ÎN PUŞCĂRIE?

sursa:moshe

[Paul Atreides]

Despre proteste




V-aţi aştepta, probabil, să scriu ceva despre protestul celor de la finanţe. Aşa cum s-ar fi cuvenit să scriu despre protestele celor din sănătate, celor din învăţământ, despre nemulţumirile poliţiştilor, despre nemulţumirile funcţionarilor publici, despre protestele bicicliştilor, culturiştilor, ornitologilor, consumatorilor de ciorbă de burtă. Şi? Dacă scriem, mormăim, înjurăm sau intrăm în greva foamei, credeţi că de-aia îi stă măslina-n gât lu’ Videanu? De-aia bea Bălălău fără gheaţă? De-aia tropăie Boc din picioruşe, la TVR, văitându-se că n-a primit porţia de pupat în cur?

Paradoxal, în situaţia de la finanţe, adevărul e la mijloc. Salariaţii au dreptate să strige că veniturile lor din ultimele două luni sunt de mizerie. Conducerea ministerului pare a avea dreptate când reclamă că aşa zisele stimulente nu mai puteau şi nu mai aveau de ce fi acordate. Situaţia de acolo, e drept, durează de multă vreme şi nu e deloc cuşeră. Pentru că oamenii ăia au avut întotdeauna salarii de mizerie, dar veniturile erau binişor rotunjite şi duse în zona decenţei tocmai cu ajutorul acelor “stimulente”. În momentul în care s-a decis că acest sistem al “stimulentelor” era nesănătos şi nu mai putea continua, trebuia înlocuit cu nişte salarii civilizate. Lucru care nu s-a mai întâmplat. Pentru că ai lui Boc ştiu doar să taie, de la cei mulţi ( ce stângist sună!) şi să îndese în teşchereaua clientelei.

Discuţia e lungă şi ar merita făcută. Despre eficienţa administraţiei finanţelor publice, despre sistemul de salarizare etc. Şi o putem face. Dar o astfel de discuţie are sens doar dacă discutăm si despre responsabilitatea guvernării şi nu doar despre “beneficii nejustificate ale salariaţilor”.Iar discuţia asta, pe mai departe, nu va schimba nimic. Pentru că protestele de săptămâna aceasta şi mai ales protestul de la finanţe arată o realitate evidentă, de la care trebuie să pornim: o ruptură dramatică ( şi pe cale să devină insurmontabilă) între clasa conducătoare şi cetăţeni. Iar pentru partidele din opoziţie ar fi o enormă greşeală să îşi imagineze că revolta îi vizează exclusiv pe portocalii. Practic asistăm la o disoluţie a instituţiilor, la o dizolvare a pactului social.

Dacă ceva m-a scos din sărite, în protestul de ieri, mai tare decât nesimţirea conducerii ministerului, a fost aglomeraţia de lideri sindicali veniţi la băgare în seamă, după ce protestul luase deja contur. Vom mai vorbi despre asta.

Chiar dacă ar aplica măsuri juste şi necesare, guvernului Boc îi lipseşte credibilitatea. Şi trebuie să plece, altfel ţara p0ate, foarte repede, deveni neguvernabilă. Cu excepţia lui Băsescu şi a câtorva din jurul lui nimeni în ţara asta nu mai tolerează prezenţa lui Boc la palatul Victoria. Tot aşa cum prezenţa lui Băsescu la Cotroceni e tot mai puţin tolerată. Actuala putere e lipsită de credibilitate şi legitimitate ( da, e lipsită de legitimitate!). Iar o nouă putere ( nota bene, PSD+ PC şi PNL) nu va beneficia de mari resurse de indulgenţă. Pentru că ruptura la care asistăm e o ruptură între clasa politică si cetăţean. Iar rolul unei viitoare puteri va fi, dincolo de imperativele economice, acela de a reformula un pact social şi de a obţine indulgenţa cetăţeanului în aplicarea acelui viitor pact.

S-a tot vorbit despre “moştenirea guvernării anterioare” în ultimii 20 de ani. Niciun guvern nu a primiti o moştenire mai cumplită ca cea care îi aşteaptă pe cei care vor constitui puterea post-Băsescu & Boc. Pentru că Băsescu şi Boc au preluat o ţară, un stat, cu probleme şi vor lăsa moştenire haosul. Iar suma a ceea ce vedem zilele acestea cu greu se mai poate numi stat. Sau ţară.

sursa:moshe

[Paul Atreides]

Greșeala?
octombrie 21, 2010 prin mihaivoicu
Marea Adunare Națională care va să zica. În partea sa portocalie, desigur.

Colegul meu, de județ și nu de partid, Gelu Vișan, a declarat că a fost vorba de ”o eroare de tehnică legislativă”. Nu e chiar așa, penru că tehnica legislativă de referă la elaborarea proiectului de lege, la modul de formulare a textelor adică, nicidecum la votul parlamentarilor.

Nici măcar o eroare simplă nu văd cum ar putea fi. Și o să încerc să explic de ce. Pentru că evenimentul de care râdem noi în ultimele două zile este doar votul final, însă înainte de acea zi s-au întâmplat multe lucruri pe care doar un marțian nu le-ar fi putut observa.

Proiectul respectiv este o inițiativă parlamentară a 56 de senatori și deputați din opoziție. Un astfel de proiect, înainte de a fi trimis în comisiile primei camere sesizate, trebuie să primească un punct de vedere din partea Guvernului, consultativ, desigur. Acest punct de vedere a fost negativ.

Apoi vine la rând faptul că proiectul s-a dezbătut întâi în Senat. Unde a fost respins cu voturile împotrivă ale senatorilor puterii. Oare nu vorbesc între ei?

Chiar și în Camera Deputaților proiectul a mers întâi la comisie. Unde de asemenea parlamentarii puterii au votat împotrivă.

A patra etapă s-a petrecut în plenul Camerei, la dezbaterea pe articole. Atunci un parlamentar PD, Petru Călian, a intervenit și a explicat cum că e nenorocire dacă se adoptă proiectul și că opoziția este rea. Când se întâmplă așa ceva, adică rezultatul votului în comisie este defavorabil puterii, liderul grupului parlamentar PD poate cere re-trimiterea la comisie. S-a întâmplat de zeci de ori, nu și acum. Ca să nu mai pomenim faptul că oricum nu au depus amendamente la acest proiect.

Și apoi a venit votul în plen. Ce tare!

[Paul Atreides]

Long live BaZeus
Scris in data de 21 October 2010 de Adriana Dutulescu - 819 citiri
Crin Antonescu, aflat in premiera pe scaunul unde obisnuiesc sa stea fundurile pe care le pupa cu pasion Radu Moraru, anunta acum 5 minute moartea Opozitiei unite. “Nu ma tem atit de PDL cit de PSD, PDL este ceea ce trebuie sa dam jos, insa PSD, dupa ce noi am discutat ieri, am luat si niste decizii, am facut si niste propuneri, am convenit impreuna sa sustinem un premier independent, vad ca domnul Ponta a spus astazi ca <<discutam miercuri seara>>. Mi-e ca nu mai avem ce sa discutam miercuri seara”.

Miercuri seara fiind dupa votul pe motiune din Parlament, adica atunci cind, daca motiunea ar trece, Basescu i-ar chema la Cotroceni, pentru consultari ca sa faca alt guvern.

“Exista riscul ca miercuri seara sa nu avem ce sa discutam. Daca nu avem alternativa pe care sa o prezentam la Cotroceni, Basescu isi va pune premier pe cine va dori”, a spus Crin. Suna minunat ca mobilizare a Opozitiei la vot, nu?

Deci Ponta a pus din nou talpa la facerea aliantei Opozitiei. Acuma, are si el dreptate, la dracu’ mai discutam ce guvern ii propunem lu’ Basescu daca noi tragem sa nu treaca motiunea? Hehe…

[Paul Atreides]

Ăştia ,,ne fac” cu degetul… 2010 Oct 21

Tot se vorbeşte despre degetul lui Mircea Toader, Râsu’-Plânsu’ ăla de la PDL, şeful portocalezilor din Camera Deputaţilor. Cică, insul avea un semn distinct prin care îşi dirija deputaţii subalterni: ridica americăneşte degetul mare.



Înţeleg cum stătea treaba: vătaful dădea ordin, iar valeţii executau fără crâcnire. Nu mă interesează dacă s-a produs sau nu vreo defecţiune în acest ,,sistem” de vot. Nici dacă prostia oamenilor Puterii a atins cote alarmante. Puţin îmi pasă, de asemenea, şi dacă simpatizanţii ăstora resimt vreo jenă la vederea acestor scene penibile.



Spun doar că circul va fi şi mai amuzant atunci când arătarea degetului va fi înlocuită cu băgarea lui. Căci abia atunci vor vedea cu ochii lor şi capsomanii acestei ţări cine s-a făcut de cacao. Mai ales că treaba o să şi pută…

Postat de Florin Matei in Politic

[Paul Atreides]

Criteriul de performanţă – funia din guvernul spânzuraţilor 2010 Oct 19

De când cu sfioasa răzmeriţă de la Finanţe, portocalezii - în frunte cu Traian Băsescu, Primul Guvernant Al Ţării – au mai aruncat pe piaţa capsomanilor o manipulare. Cică, ,,băăăă, funcţionarilor publici, veţi mai pupa stimulente doar pe criterii de performanţă!” I-auziţi la diversionişti! Ia ascultaţi-i pe cinicii ăştia! Păi, dacă acest criteriu – al performanţei, cum bombastic se exprimă - ar funcţiona măcar o secundă în putredul lor sân guvernamental, ţara asta, cetăţenii ei, n-ar bâjbâi prin tunelul spre nicăieri, pe care, ca ,,bune” călăuze ce sunt, şarlatanii ăştia l-au pavat cu cele mai rele intenţii posibile. Ei vorbesc de performanţă, de eficienţă, de competenţă? Ei sar ca arşi când îi arată oamenii cu degetul pentru cât de breji sunt? Ei?



Sigur că, azvârlind nada cu criteriul de performanţă, specimenele astea ce se declară de dreapta nu au decât un gând: să aţâţe în minţile simpatizanţilor (încă destui) angajaţi ,,la patron” mânia proletară. Adică, ce, bă, eu, cărătorul cu spinarea de la ,,privat”, eu, contributorul din ,,economia reală”, eu, găuritorul macaroanei, eu, inventatorul mersului pe jos şi al apei calde, eu, carevasăzică, ăsta, importantul şi utilul, eficientul şi competentul, la cât de performant sunt, de ce n-am stimulente? Hai?



La câţi oameni care judecă superficial – ca să nu le zic altfel - se uită în gura lui Băsescu şi la câţi naivi îşi apleacă urechea la spusele fără substanţă şi fără fundament logic ale pedeliştilor, eu cred că Ăştia-De-Acum vor stăpâni România mult şi bine. Nu numai că o vor stăpâni, dar prevăd că, sprijiniţi de populime şi, bineînţeles, de ,,cine trebuie” din instituţiile statului, puternicii zilei de azi vor deveni, peste noapte (ca de obicei), atotputernicii zilei de mâine.

Postat de Florin Matei in Politic

[Paul Atreides]

Badea. Mircea Badea… 2010 Oct 12

Foto: paginademedia.ro



A trecut cam mult timp de când n-am mai scris pe-aici. Îmi cer scuze, dar viaţa mă obligă să-mi câştig existenţa (şi) hălăduind prin ţara asta carpato-danubiano-pontică. Nu fac turism, cum ar crede capsomanii care o iubesc pe Elena Udrea. Alerg în interes de serviciu, azi în Băicoi, mâine în Pleşcoi. Uneori, însă, seara, printre picături (de toamnă), îmi rezerv câteva minute – 10, 20, 30… – ca să mă documentez în ce ţară trăiesc. Nu că n-aş fi dumirit – sunt, demult -, dar o noutate în plus nu cred că strică. Mă informez, desigur, prin intermediul televizorului. Mai precis, urmărind emisiunile de pe mult-hulitele Antene, dar şi de pe Realitatea TV. Astea-mi plac! Ce să-i faci, nu toată lumea are gusturile lui Băsescu în materie de televiziuni mogulice. De pildă, eu nu pot suporta B1 TV, post finanţat de săracul clan al Păuneştilor, iar pe lingăul ăla de Radu Moraru îl detest până la suprema silă. Mă delectez, în schimb, cu Mircea Badea ori de câte ori am prilejul, şi zău dacă nu îmi place tipu’ la nebunie. Nu pentru că ar fi un anti-portocalez declarat, ci pentru că – dincolo de maimuţărelile lui (oarecum fireşti, câtă vreme emisiunea ,,În gura presei” e un pamflet) – are o logică indestructibilă. Pentru că lătrăilor şi gudurăilor pro-băsişti, pro-udrişti şi pro-anastasişti le este greu, dacă nu imposibil, să-l combată. De-aia-mi place omu’, pentru că dă, dar nu fuge, cum s-ar presupune, preferând să le alunece mereu şi mereu, viclean şi caustic, printre degete. De-aia îl simpatizez, pentru că – spre deosebire de naşul marţafoi de la B1 – îşi face publice antipatiile, nu se ascunde în spatele unor aparenţe salvate degeaba. Nu se pretinde, adicătelea, echidistant, precum dezagreabilul Radu Moraru, Formatorul-De-Opinii-Favorabile-Puterii. Nu se dezice şi nu se contrazice, iar lucrurilor le spune pe nume, în felul lui inimitabil. E franc, iar maniera necruţătoare la care recurge pentru a-i şfichiui pe potentaţii portocalii îmi mângâie orgoliul, îmi potoleşte mânia şi-mi dă forţe noi pentru ziua următoare. Întărindu-mi convingerea că nu sunt singur, îmi dă imbold să lupt în continuare pentru mine şi pentru familia mea. Nu e puţin lucru şi, de aceea, în serile în care îmi permit acest lux, apelez la Mircea Badea: pentru că mă destinde, pentru că mă răzbună şi, nu în ultimul rând, pentru că, efectiv, mă reprezintă.



Postat de Florin Matei in Social

[Paul Atreides]

The land of, of, of! 2010 Aug 11

Deja e prea de tot! Ăsta nu mai e doar cinism, e deşănţare în toată regula! Ăsta nu e nici măcar dispreţ suveran, e duşmănie cum mă vezi şi cum te văd! Din antichitate ne-a rămas constatarea anonimă că e o măsură în toate. Privind astăzi în jurul meu şi încercând să înţeleg în ce lume am nimerit şi ce perspective am în lumea asta, anexată cu vieţile noastre cu tot de un regim despotic, constat că măsura în sine e, în fond, o unitate ambiguă şi irelevantă. Pentru că, să mă bată Dumnezeu dacă eu, unul, mai înţeleg ceva din logica lui Traian Băsescu! Şi să mă trăsnească aceeaşi Divinitate dacă-mi pot explica în vreun fel de ce un preşedinte care-şi bumbăceşte norodul în ultimul hal mai are încă aderenţi. Ba chiar în procente indecente, formate din două cifre!



Cum e posibil să spui că lucrezi 16 ore pe zi, că te speteşti, adicătelea, pentru popor, când poporul tău are cel mai mic venit pe cap de locuitor din întreaga Uniune Europeană, iar ţara ta, pe care pretinzi că o iubeşti de-i sar capacele, e o ţară căreia îi interzici orizonturile şi căreia îi cânţi periodic prohodul, cu glas de răspopit sadic? Înseamnă că eşti preşedinte al Cooperativei ,,Munca În Zadar”, câtă vreme activitatea ta de zi-lumină n-are niciun spor. Sau sunt eu orb?



Nu cumva în acele 16 ore zilnice Traian Băsescu osârdeşte în a le pregăti cetăţenilor români fericirea obligatorie, precum Pol Pot cambodgienilor în Kampuchia anilor ‘70? Nu cumva sfruntările şi insolenţele astea care parcă nu se mai termină, care se ţin lanţ şi care relevă o cruzime înspăimântătoare, au darul de a ne transmite că de regimul acesta, în cazul în care rămânem aici, doar moartea ne va despărţi? Că tendinţele noastre spre o minimă decenţă şi spre o brumă de onestitate sunt pure himere?



Recunosc că, pentru prima dată în viaţă, mi-e frică de Traian Băsescu. Mi-e teamă de puterea lui brută şi nemiloasă, de viclenia-i debordantă şi subterană, de maleficul pe care-l cultivă cu un sârg apocaliptic. Privesc uluit cu câtă lejeritate omul acesta se leapădă de scrupule şi mă umple groaza la ce efecte devastatoare poate produce intrigantul din el.



Cred că are o părere foarte bună despre el şi foarte proastă despre cei pe care îi cârmuieşte. Şi că, văzând cât de uşor a dus cu preşul atâtea milioane de votanţi la alegeri, i se pare că a face ce vrea cu vieţile oamenilor e un act la fel de facil. Convingerea sa e clădită, desigur, pe faptul că se află la cârma unei ţări de mâna a doua, definită astfel chiar de el. La cârma unei ţări pe care, în docilitatea noastră proverbială şi cu moştenitul nostru haz de necaz, am putea-o alinta ,,The land of, of, of!”

Postat de Florin Matei in Politic

[Paul Atreides]

Secretar de stat sau mincinos de stat?



Cu circa o lună în urmă insul - secretar de stat, din câte înţeleg - ieşea pe posturile de televiziune cu o declaraţie fulminantă: ,,banii alocaţi în 2008 construirii digurilor s-au furat ca-n codru”. Ba, afirma că a intrat în posesia unui raport al Curţii de Conturi care, cică, dovedea fără putinţă de tăgadă fapta incriminată. Şi promitea că, în scurt timp, îl va face public, ca să afle ţara la ce furăciuni s-a dedat guvernul Tăriceanu.





Vremea a trecut, dar insul cu pricina – secretar de stat pe undeva, înţeleg – nu şi-a mai probat acuzaţiile. Guvernul Tăriceanu, dar şi PNL, ca formaţiune politică, au rămas cu stigmatul de hoţi – e drept, nedovediţi – şi cu anatema murdărindu-le, ca nişte zoaie, imaginea.





Eu înţeleg să faci declaraţii politice, dar într-un cadru oficial, de la tribuna parlamentului, de pildă. Altfel, orice ticălos din ţara condusă de Partidul Debandadă poate spune ce-i puie mintea, la adresa oricui. Fără să suporte consecinţe pentru învinuirile neîntemeiate.





Normal ar fi să nu bag în seamă un plimbăreţ precum insul din imagine. Omul a fost în trecut în PUNR, apoi în ApR, apoi în PSD, a deţinut oareşce funcţii pe-acolo acolo şi a pătruns în Parlament pe listele Alianţei D.A. PNL-PD. Tipul, altfel insipid, e doar un lătrău ca atâţia alţii, obişnuit să muşte mâinile care l-au mângâiat cândva şi să îşi scuipe din toţi bojocii foştii parteneri. Atâta poate, atâta face…



Numai că, din punctul meu de vedere – al meu, al contribuabilului – nu-i în regulă. Eu vreau să ştiu cine-i hoţul, dacă eu sunt prostul, sau cine-i mincinosul, dacă eu, cetăţeanul simplu, sunt luat de fraier.





Ştiu că insul din imaginea de mai sus nu-i obligat să răspundă, chit că – din postura de secretar de stat pe la nu-ştiu-ce-minister – ia leafă şi din banii mei, dar eu tot îi pun o întrebare: bă, când dovedeşti furtul ăla?

Postat de Florin Matei in Politic

[Paul Atreides]

Revolte “spontane-regizate”

Deceneu

La o emisiune D-na Tatoiu afirma ca in Romania nu exista revolte “spontane”, nici cea din ’89 nu a fost spontana si ca doar accidentele de circulatie sunt spontane. Are mare dreptate?
“Sistemul ticalosit” simte ca scapa situatia de sub control.
Au adus economia in ruina si vorba lui I Serbanescu “nu are ce sa reporneasca” pentru ca nu mai sunt capacitati de productie.
Politicienii ca sa-si apere pielea trebuie sa se mentina la putere si pentru asta au nevoie de un stat autoritar. Democratia trebuie suprimata, altfel exista pericolul sa piarda toate privilegile si fie trasi la raspundere.

Basescu este “pompierul piroman”, care pune focul sa poata avea motiv de interventie.
El are nevoie de pretexte sa suprime democratia si sa instaureze un sistem militarizat, la inceput prin decretara starii de urgenta, pentru ca “situatia devine neguvernabila”, situatie care apoi se “cronicizeaza”. Probabil pentru asta l-a luat pe langa el pe Oprea.
Ca sa iesim din criza avem nevoie de 20 de ani, timp in care se intra direct intr-o societate de tip lartino-american, in care cativa de la putere controleaza toata economia.
Se stie ca Basescu este cu un pas inaintea evenimentelor, le anticipeaza si le deturneaza.
Basescu a dorit sa acuze mass-media de subminarea puterii si de provocarea dezordinii sociale, dar pericolul nu era credibil in cancelarile occidentale.
Deturnarea manifestatiei politistilor, probabil a facut parte din scenariu pentru suprimarea democratiei.

In cazul revoltei de la finante, un scenariu plauzibil este ca ea a fost provocata chiar de putere.
Vladescu nu era omul dispus sa faca orice, motiv pentru care a fost adus Ialomiteanu.
De la instalare in functie Basescu i-a spus sa nu mai faca erorile predecesorului, sa ia masuri impotriva stimulentelor si Ialomiteanu s-a executat.
Diversiunea cu suprimarea stimulentelor este inca o masura prin care incearca sa provoace tulburari ce pot fi controlabile, inainte ca lumea sa ajunga la disperare.
A adus la disperare doar un sector cel financiar, un sector care poate provoca blocaj economic, sistemul in care au “implementati” multi oameni de incredere, multi incompetenti care se tin cu disperare de post. Finantele sunt populate cu conducatori “acoperiti” cu norma in servicii, meniti sa protejeze “baronii locali”.
Trebuia sa fi credul sa crezi ca daca diminuezi veniturile cu peste 50% lumea nu se revolta.
Cand nu au acordat stimulentele guvenantii stiau la ce sa se astepte, dar probabil au dorit dezordinea. Promisiunea lui Ialomiteanu si refuzul lui Boc au rolul sa puna “paie pe foc”.
Mass-media a fost prezenta pentru a instiga si pe cei din teritoriu. Televiziunile lui Vantu si Voiculescu foarte posibil sa participe la scenariu. Toata mass-media trebuie sa cante aceeasi partitura sa nu se prinda “prostimea”.

Prevad ca vor fi multe inscenari si “revolte regizate”.
Politicienii de la putere si din opozitie au nevoie de masuri autoritare ca sa nu scape puterea din mana.

Nu-i exclus ca daca “intind coarda” prea tare sa aiba surpriza ca populatia o sa iasa masiv in strada si o sa spuna “fara politicienii care ne-au condus in ultimii 20 de ani” si “fara baroni”, asa cum in ’89 au strigat “fara comunisti”.
Pe fondul austeritatilor, un grupuscul mic de cetateni, care sa ceara creearea unei puteri fara legatura cu politicienii care au guvernat si care sa cerceteze responsabili de situatia Romaniei, ar putea sa provoace fenomenul “bulgarelui de zapada” si sa duca la prabusirea “actualilor scenaristi”.

Cetatenii trebuie sa fie foarte atenti sa nu participe la manifestari de violenta.
Daca participa la manifestatii sa participe in grupuri de cunostinte, sa filmeze si sa fotografieze pe “turbulenti”, si sa transmita organelor de ordine documente/dovezi cu cei care provoaca agresiuni.
Manifestatile trebuie sa fie pasnice dar ferme. Numai asa se pot contracara “provocarile” si instigarile la violente, violente pe care cei de la putere le doresc tot asa cum le-a dorit si le-a provocat si puterea din ’89.
Sunt aceeasi scenaristi. As fi pacat sa ne lasam pacaliti pentru a doua oara.

Guvernantilor trebuie sa li se spuna ca revoltele se linistesc daca cetatenii au incredere in putere, ori cei care s-au perindat pe la putere si au provocat colapsul nu se mai bucura de incredere si nu au cum sa linisteasca spiritele. Ei pot suprima multimea, dar nu mai pot conduce democratic.

Actualii politicieni nu vor schimba in bine situatia din Romania.
Din pacate intre partidele de la putere si cele din opozitie se pare ca exista un pact secret de neagresiune, pentru ca sunt legate de complicitati si interese comune.
Ori se schimba radical clasa politica ori ne intoarcem la situatia anterioara lui ’89.

PS Falimentul clasei politice româneşti anunţă trezirea politică a poporului român, o analiza pertinenta.

[Paul Atreides]

236 e un număr interesant

Sper din tot sufletul să nu ne mai împiedicăm de 8 voturi ca tura trecută.

Update: Cum paştele mă-sii să votezi "din greşeală" ?
Postat de Dan Chichernea

[Paul Atreides]

Mimetismul opoziţiei din România

Colegul nostru de specie, recte primul matelot al ţării, abera ieri pe gură cum c-am fi depăşit vârful crizei de la noi, din România. L-am depăşit a doua oară, acum jucăm în liga mare. Prima depăşire am impresia c-a fost pe interzis, aşadar nu se pune.
Mai abera el ceva de economia românească da' mi s-a umplut iarăşi curu' de lacrimi şi-am mutat repede pe Trinitas. Aşa că...la dracu'...iar am înfrânt !

Când mai ieşim din criză, treziţi-mă careva şi pe mine !

În altă ordine de idei, nu-mi pot livra nicio explicaţie logică la faptul că PSD (şi toată opoziţia în general) părăseşte sala în semn de protest. Care semn de protest, băi, sensibililor ? Altă modalitate de-a vă manifesta protestul nu aţi găsit în ăştia 20 de ani?
Una dintre soluţii era să vă întoarceţi cu spatele la băsescu pe tot parcursul monologului său aplaudat frenetic de toţi acei pedelişti servili şi să staţi în pula mea-n sala aia că d-aia vă numiţi opoziţie. Sau poate vi s-a părut un gest futil ? Mă rog...
Postat de Dan Chichernea

[Paul Atreides]

Tag-uri româneşti

parteneriate strategice şpagă moaşte circ decese sănătate autostrăzi medievale băsescu emigrare grevă condiţii precare milogi comisii parlamentare neglijenţă boc I - V guvern corupt opoziţie constantinescu repetiţii roşu dificultate muncitor patriotism continuitate iliescu aspiraţii prieteni monumente biserica dentişti terase berceanu telefoane ascultător noimă coridoare înguste speranţă decantare fraieri udrea macrameuri pistoale vise răpiri combatanţi blaga ropote solitar droguri săpun decrete mişto badea volum ratat FMI milă rahat EU

Postat de Dan Chichernea

[Paul Atreides]

Intacţii la a patra "deraiere"

Ultima realizare a celor "Intacţi" este, după părerea mea, un ultim suflu dat de-un biet maidanez călcat de-o limuzină de la Senat pe DN 1. Probabil, reclama, va trece neobservată.
Cele anterioare (una chiar interzisa de către CNA) parcă erau mai motivate. Nu mai spun de cea din preajma alegerilor. Asta, ultima, parcă e de resemnare. Cel puţin, mie, aşa mi se pare.

Mă rog, poate-am avut eu prea mult concediu în ultimul timp.

Postat de Dan Chichernea

[Paul Atreides]

Trei de NU


1. NU fac link-exchange ! Aceasta este varianta normală. Pentru oameni înţelegători.
Vă mulţumesc frumos !

2. NU fak linc-eşceingi, extaziatule ! Asta-i varianta pentru manelişti, cretini inadaptaţi, noi descoperitori ai internetului, euglene verzi şi-o gamă largă de nevertebrate.
N-am găsit niciodată modalitatea de-a vă spune "mulţumesc". N-am să-'ncerc nici pe viitor.

3. NU fac promovare pentru alte bloguri ! Asta-i varianta pentru toţi retardaţii bipezi şi toate răpăndulele-n călduri ce-mi trimit cu o ritmicitate de invidiat tot felul de variante de e-mail-uri cu propuneri de link-exchange şi vor să-şi promoveze, prin orice mijloc, cu disperarea unui onanist fără mâini, blogul sau site-ul.
Mori încet ! Poate aşa ai vreme să te mai gândeşti la rostul tău pe Terra.

PS: Acest post este dedicat strict celei de-a treia categorii de insistenţi, deşi am mai avut cazuri şi din cea de-a doua categorie şi unul (UNUL !!!) din prima.

Postat de Dan Chichernea

[Paul Atreides]

La dracu'...
...am înfrânt !

Vulpea aia doritoare de struguri din dreapta sus se pişă pe vie cu dedicaţie de 51%. Fiftiuanpărsent cum ar spune colegu' de braţ din imaginea alăturată. Alt om, altă ţară, alte destine. Amici dealtfel. Culoarea e doar pentru daltonişti şi discromaţi (culoarea straielor, desigur)

M-am trezit aberând pe Arpeggios from Hell a lu' Yngwie Malmsteen. Aproape normal...

Se poate alege, încă din primele rânduri, opţiunea de a nu lectura aceste aberaţii. Pun rămăşag că veţi lectura în continuare aberaţiile, dar asta nu mai contează. Dorinţa de-a fi citit de cineva îmi provoacă, cel puţin, simpatie. Mai nou...

Scriu, după o perioadă de căcat care încă mai persistă, NIMIC ! Pur şi simplu, scriu.

- Despre ce-i vorba-n propoziţie, Kick* ?
- Habar n-am, prietene !

Poate că doar scriu. Şi atât !
Multe sunt de spus, doar că n-o fac pe platforma asta de-i spune blogspot.com. Din fericire pentru mine mai sunt câteva perechi de urechi să m-asculte live. Le mulţumesc !

Le mulţumesc şi-i respect !

* Kick = Dan Chichernea

Postat de Dan Chichernea

[Paul Atreides]

Dacă e duminică, e comics: relaţiile americano-israeliene şi ce face Iranul în acest timp…

Relaţiile americano-israeliene sunt puse în cumpănă de construcţiile coloniilor evreieşti…


… ceea ce-a dus în ultimul an la adevărate cutremure politice bilaterale…


by Bob Englehart, 2010

… timp în care Iranul îşi vede mai departe de programul său nuclear.

[Paul Atreides]

Europa unită: are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi (3/7)
Are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi.
Europa unită, astăzi
Adrian Cioroianu

(1/7) – (2/7) - (3/7)

În toată această fabulă modernă, Germania a fost motorul principal al alianţei. Inventivă, deprinsă cu munca şi un excelent exportator de bunuri tehnologice, ea trage în jugul comun ca un taur mecanizat şi aduce cel mai mult la masa comună. Îndeobşte, europenii se enervează când vreo puştoaică din Germania se întâmplă să câştige un concurs precum Eurovision-ul[1] sau când echipele de fotbal germane (butucănoase în raport cu graţia dezinvoltă a echipelor latine) se întâmplă să pună ceva probleme vreunui mare club de fotbal mediteranean. În vremuri de prosperitate şi siguranţă, germanii sunt numai buni de ironizat; dar când apar norii, e de la sine înţeles că ei trebuie să construiască umbrela comună. Sub care să se adăpostească cu toţii: şi porcuşorii de ocazie, şi veteranii clubului, şi nou veniţii.

Soarta ideii europene, astăzi, depinde de imaginaţia liderilor săi politici. Şi nu mă refer neapărat la liderii săi comunitari, proaspăt instalaţi anul trecut la Bruxelles (van Rompuy şi lady Ashton), ci la acea generaţie de oameni de stat cu răspunderi naţionale (şi consecinţe europene ale gesturilor lor!) care au dat contur noii Europe la începutul anilor ’90. Va fi cancelarul Merckel capabilă să se ridice la înălţimea vizionară a lui Helmut Kohl? Britanicul Cameron va fi învăţat el oarece din thriller-ul politic cu pasaje gotice al doamnei Thatcher? Va ajunge vreodată hiperenergicul Sarkozy la amploarea regală a gesturilor politice ale fostului preşedinte Mitterand? Altfel spus: va fi actuala generaţie de lideri comunitari la fel de isteaţă (sau de norocoasă) precum precedenta? Şi mai există un detaliu. Într-un recent editorial, filozoful german Jürgen Habermas deplângea faptul că nimeni nu pare a conştientiza pe deplin «acest important punct de cotitură» pe care criza de acum a euro (şi a Europei) îl reprezintă[2]. La doar doi ani de la semnarea Tratatului de la Lisabona (şi la câteva luni de la validarea lui în toate statele membre), acest contract comun ce stă la baza Uniunii îşi vede limitele: lipsa unui “instrument comun” sau a “unui mecanism de criză” apt să contrabalanseze tendinţele centrifuge proprii stării de insecuritate financiară.

Sfârşitul unei fantasme?

O precizare: în ciuda în ceea ce îndeobşte se crede spre periferiile (geografice) ale Europei – vezi cazul României sau Bulgariei, de exemplu, unde abia dacă există o preţuire simbolică faţă de moneta naţională leu/leva –, ideea monedei comune europene (adoptată în mod formal în Tratatul de la Maastricht, din 1992) a stârnit de la bun început multiple proteste în mediul economiştilor occidentali (mai cu seamă germani, e adevărat[3]). Principala problemă – spuneau aceştia – era aceea că viitorul euro aducea, într-adevăr, unirea diferitelor monede naţionale, dar tot el lăsa politicile fiscale naţionale la fel de coordonate între ele precum fuseseră şi mai înainte[4] (adică relativ). Altfel spus: prin ce magie 1 euro grec urma fi obligat să rămână la fel de puternic precum 1 euro german?

Într-o implicită legătură cu acest detaliu s-a aflat decizia Marii Britanii de a nu adera la zona euro. Problema e, în esenţă, una tehnică – dar poate fi totuşi comprehensibilă nespecialiştilor care suntem: Banca Centrală Europeană nu poate (teoretic, prin statutul său) împumuta direct bani unui guvern al unei ţări UE care intră în deficit (precum cazul Greciei azi, să zicem), iar pe de altă parte nu există nici mecanismul prin care ţara respectivă să iasă (sau să fie exclusă, la nevoie) din zona euro. Spune istoricul Ferguson: «această rigiditate a fost una dintre raţiunile pentru care expertul Martin Feldstein de la Harvard a prezis că moneda unică va conduce nu la o mai mare armonie, ci la conflict». Ce putem adăuga noi, ca europeni? Să sperăm că se înşeală, amândoi. (va urma)


--------------------------------------------------------------------------------

[1] Precum s-a întîmplat la ediţia din mai a.c. Atunci, brusc, toţi comentatorii şi-au adus aminte că Germania este principalul contributor financiar pentru show-ul cu pricina şi, evident, au spus aceasta cu multe nuanţe de reproş şi insinuare.

[2] Jürgen Habermas, “Destinul nostru impune acţiunea”, în Die Zeit, 26 mai 2010.

[3] Va rămâne în istorie, de exemplu, scrisoarea deschisă pe care, la finele anilor ’90, peste 100 de economişti germani au adresat-o guvernului de la Berlin – în ideea apărării monedei naţionale marca; fără succes.

[4] Niall Ferguson, “The end of the euro”, în Newsweek, 20, 17 mai 2010.

[Paul Atreides]

Dacă-i joi, e o poveste din “Dilema veche”: O soluţie concretă pentru ieşirea din criză!
O soluţie concretă pentru ieşirea din criză
Adrian Cioroianu

Mare-mi fu bucuria mai ieri, întîlnind cîţiva studenţi din cea mai nouă recoltă, abia înscrişi la facultatea în care lucrez. Ba încă dînşii-mi lăsară de-nţeles că nici Dilema veche nu le e chiar străină (voi verifica acest lucru, la sînge, la primul examen al iernii!). Iar la un moment dat unul dintre ei îmi spuse aşa, într-o doară, de-un pamplezir: Ce putem face cu criza asta, s-o trecem mai repede? Refrenul, în sine, nu-mi era necunoscut. Mulţi dintre distinşii cititori (mai ales din partea lor pixelată) trimit aceeaşi replică celor care scriu la gazete: Bun-bun, le zici bine mata, dar o soluţie concretă de ce nu dai, dacă o ai? – aşa ne dezmiardă dînşii şi pesemne că au şi rezon.

Drept care m-am pus pe treabă. Nu oricum, ci metodic. Am luat un pix în mînă, mi-am pus o foaie albă în faţă şi am început a gîndi. N-a fost uşor! Foaie prinsese a se îngălbeni iar pasta din pix era uscată iască în momentul în care, fix din spatele urechii drepte, ţuşti!, sări revelaţia!

Premisa de la care am plecat a fost că trebuie să învăţăm ceva din experienţa altora. Sîntem noi în UE? – m-am întrebat. Sîntem! Sînt şi alte ţări din UE în criză? Sînt! Ce fac ele ca să scape? Ce fac nemţii, bunăoară? Nemţii muncesc – mi-am răspuns eu spontan, abia apoi înţelegînd că, în ce ne priveşte, această opţiune e una second best. Dar alţii ce fac? – am insistat. Şi aşa am ajuns la miezul soluţiei, care-i gata coaptă: m-am gîndit la veţinii noştri greci, care sînt gata să-şi vîndă unele dintre pietroasele şi plinele de măslini lor insule, ca să aducă bani la vistieria ţării; m-am gîndit la verişorii noştri francezi, care-şi vînd castelele de pe Valea Loirei ca să aibă bani pentru a da bilete de avion pe ruta Paris – Bucureşti unor persoane pentru care acest voiaj nu era deloc o prioritate.

[[[ Diva şi ţînţarul din orgia latină ]]]

Aşadar, hai să vindem şi noi ceva! – mi-am zis. Dar ce? Aici am zăbovit sensibil mai mult, trecînd în revistă opţiuni care de care. Am putea vinde, de-o pildă, piatra cubică din Bucureşti – adică granitul pe care au călcat Carol al II-lea, tancurile lui Stalin, tancurile lui Hitler, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nikita Hruşciov, Ceauşescu, Ceauşeasca, Robert Turcescu ş.a. Dar apoi mi-am adus aminte că Germania de Est a avut un ditamai Zid, pe care încă îl mai vinde la gramaj, şi tot degeaba dacă nu era în spatele ei o Germanie de Vest. Sau am putea să vindem acei stîlpi de iluminat din toată ţara pe care sînt lipite foi A4 cu inconturnabilul text Forăm puţuri la mică şi mare adîncime – dar apoi am aflat ceva senzaţional în legătură cu ei (o să revin asupra subiectului, promit). Şi, pe cînd întrebarea Ce avem noi mai mult în ţara asta mă chinuia mai rău, deodată m-am luminat: cel mai mult şi mai mult noi avem în România vedete!

A fi vedetă – şi mai ales una TV – în România este o profesie în sine. Una care nu necesită şcoli, diplome sau vreun talent anume. (E drept că presupune uneori anumite înclinaţii dar, din pudoare, nu voi lua în discuţie unghiurile respective). A fi vedetă este, pentru multe şi mulţi, încununarea firii şi apogeul fiinţei. Mai există, desigur, anumiţi recalcitranţi, care strîmbă din nas şi spun că s-au sastisit de atîtea, citez, panarame. Numai că promotorii vedetelor spun: Dacă nu vă convine, stingeţi televizorul! – ceea ce e cu totul inutil, pentru că a doua zi vei vedea vedetele (sau comportamentul lor) pe stradă sau la locul de muncă. Vedetele se vînd bine în România – aşa încît mi se pare logic să le vindem şi pe-afară (nu văd de ce le-am ţine numai pentru noi; în acest caz am fi ori egoişti, ori masochişti). Am avea de unde alege: bunăoară, omniprezenta creatură blondă (mai nou şatenă, dar ce mai contează) cu înfăţişare de pupetă gonflabilă şi zîmbet aşijderea. Sau, la capitolul masculin (?), domnul cu sexualitate incertă şi de unii contestată dar care, ca prin farmec şi PR, a ajuns flăcăul (tomnatec) cel mai jinduit al naţiunii. Sau doamna jună cu nume de plugăriţă şi înfăţişare de taxatoare de autobuz care, din nimic (mais rien! – cum i-ar spune dl Sarkozy dlui Băsescu) a ajuns regină cu trei de ics. Sau altele şi alţii. Dacă 25 de cenţi am luat pe fiecare dintre aceste podoabe ale televiziunilor, ne-am plăti datoria externă, am finanţa viitoarele cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice şi am da şi ceva credite Băncii Centrale a Chinei.

În fine, să mai spun că, totuşi, o incertitudine există: pe care dintre vedete s-o vindem mai întîi? Aceasta mi-aduce aminte de dilema ţînţarului latin care, într-o caldă seară de vară, intra pe fereastra unei vile din Roma antică unde tocmai se desfăşura o încrîncenată orgie; privind el la înlănţuirea de mîini, picioare şi pîntece, şi-a spus: În principiu cam ştiu ce trebuie să fac, dar al naiba să fiu dacă ştiu de unde să încep!

______________________

- text publicat în Dilema veche, nr. 345, 23 septembrie a.c.

[Paul Atreides]

Europa unită: are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi (2/7)
Are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi.
Europa unită, astăzi
Adrian Cioroianu

(1/7) – (2/7)

De la taur la porcuşori (plus un cocoş!)

Adevărul este că 50 de ani reprezintă – uman vorbind – o vârstă uneori critică. Şi, aşa cum ne-o imaginăm noi atunci când îi dăm chipul nostru, Europa chiar pare să fi ajuns acolo: la punctul critic. În caricaturile ilustratorului de la The Economist ea este o doamnă bine şi puţin corpolentă, care nu mai este tânără dar nici n-a ajuns pensionară. Nu mai este în stare să încalece taurul emblematic, dar – deşi aproape în exces şi ostentativ urbanizată – mai nou are ceva probleme cu câţiva porcuşori care riscă s-o bage în faliment.

Pentru că fix la această frumoasă vârstă ea, Europa, s-a întâmplat să intre în cea mai dură criză din istoria vieţii sale de până acum.



Cum ideea europenitate (la fel ca şi cuvîntul «criză»!) s-a născut în Grecia, ne-am putea întreba dacă nu cumva tot acolo va şi sfârşi. Dar criza actuală nu a început acolo. Mai întâi a fost un şoc venit de peste ocean. Din haosul relativ care a urmat în viaţa celor 27 ce dau contur Europei s-a prefigurat treptat crudul adevăr, căzut ca un trăznet: că un anume membru (cunoscut mai cu seamă pentru brânza sa albă, marea sa albastră şi dansul lui Zorba) dusese în ultimii (mulţi) ani o politică monetară de o impresionantă lipsă de rigoare. Pentru prima dată în istoria de 50 de ani a Uniunii şi în istoria de abia un deceniu a monedei sale unice, un stat din zona euro este în pragul insolvabilităţii[1], iar şocul ce se propagă aduce temerea că moneda euro, ca atare, s-ar putea dezintegra, lăsând – după o perioadă de comă – loc fostelor monede naţionale. În martie a.c., premierul socialist grec Papandreou, pus cu spatele la zid de realitatea de acasă, a anunţat posibilitatea – între timp materializată – ca ţara sa să apeleze la asistenţa Fondului Monetar Internaţional. FMI este un organism extra-comunitar; gestul (disperat) al Greciei reprezanta o premieră în istoria UE; prilej cu care a devenit evident că Uniunii îi lipseşte aşa ceva: un organism financiar la care statele membre să poată apela în caz de restrişte.

Scindarea Europei de azi nu mai e vizibilă pe axa Est-Vest (ca la începuturile proiectului unionist, cu decenii în urmă), ci pe falia economică şi civilizaţională ce opune Sudul şi Nordul aceluiaşi continent (în acest sens, Irlanda e o excepţie; dar, cum se va vedea mai jos, ea a tot fost o excepţie în spaţiul anglo-saxon de mai bine de un deceniu). Grecia n-a dat decât primul pacient – şi cel mai grav. Dar nici alţii, din Sudul continentului, nu o duc mult mai bine. Un desen al cartoonist-ului american Danziger[2] reduce povestea Europei de azi la o scenă banală de familie: trei bărbaţi şi două femei (identificaţi nominal ca fiind Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia şi Spania) stau în living, pe canapea şi pe fotolii, privind la televizor; unul dintre ei este prins în momentul în care strigă spre bucătărie «Hei! Ce-avem astăseară la cină?» – iar în uşa bucătăriei, nervoasă şi cu făcăleţul în mână, stă o femeie pe care scrie Germania (şi care seamănă cu Angela Merckel), în timp ce în spatele ei un bărbat cu chipul lui Sarkozy trage o duşcă dintr-o sticlă de cognac. Acestea sunt cele două tabere: pe de o parte, cei cinci (PIIGS) fraţi cu probleme şi, de cealaltă parte, singurele două state de la care, dacă-şi unesc eforturile, poate veni salvarea pe continent: Germania şi Franţa. (va urma)


--------------------------------------------------------------------------------

[1] Milada Jedrysik în dialog cu Ivan Krastev, “O grea întoarcere la realitate”, în Gazeta Wyborcza, 28 mai 2010.

[2] Vezi http://geopolitikon.wordpress.com/2010/05/30/30mai2010-e-duminica-e-comics-despre-cine-munceste-in-familia-europeana/.

[Paul Atreides]

Acum 20 de ani: ultimele spasme politice ale URSS
24 septembrie 1990 – Gorbaciov aderă la tabăra conservatorilor


Președintele Mihail Gorbaciov și Gennadi Yanaiev (Consiliul Central al Sindicatelor)

Igor Caşu

Gorbaciov nu înţelesese un lucru fundamental: că există o relaţie directă între proprietatea privată şi democraţie.

La 24 septembrie 1990, Gorbaciov îşi revendică dreptul de a supraveghea şi coordona personal trecerea la economia de piaţă, prin intermediul decretelor. Situaţia economică a Uniunii Sovietice era din ce mai dezastruoasă şi astfel şeful statului a considerat de cuviinţă să ia sub conducerea sa directă problema în cauză. Primăvara lui 1990 o arătase cum nu se mai poate mai clar că totul se prăbuşte pe zi ce trece. Majorarea preţului la pâine în mai 1990, decisă formal de către premierul Râjkov, provoacă o panică ieşită din comun în societatea sovietică. Ţăranii nu mai au încredere în rublă şi preferă să facă troc, adică să schimbe direct produsele lor pe altele de care au nevoie. În oraşe, inclusiv la Chişinău, vânzătorii cer cumpătorilor legitimaţia care să ateste viza de reşedinţă în localitate pentru a le putea onora cererea. Repartizarea celor mai importante produse se face prin sistemul de cartele. Cei care au devenit studenţi în septembrie 1990 îşi amintesc cum au primit aceste cartele, dar de multe ori nu puteau să facă nimic cu ele. Deficitul bugetului de stat al URSS atinge oficial peste 10 la sută, în timp ce chiar în anii stagnării brejneviene nu depăşea de regulă 2-3 la sută. Inflaţia este şi ea invocată din ce în ce mai des în presă, dar şi în discursul oficial. Aceasta era determinată de mai mulţi factori, printre care unul nou era acela legat de augmentarea nejustificată a salariilor de către primii manageri ai întreprinderilor industriale sovietice aleşi în mod democratic care se doreau neapărat realeşi, deci încercau să facă pe plac subalternilor lor. Complexul militar-industrial alcătuia acum în toamna lui 1990 încă 50 la sută din totalul economiei sovietice, angajând o treime din forţa de muncă.

În aceste condiţii se impun reforme economice radicale care să pună capăt haosului. Sunt articulate două scenarii de ieşire din criză, unul elaborat de Leonid Abalkin, consilierul economic al lui Gorbaciov, şi premierul sovietic Nikolai Râjkov; al doilea plan este cel propus de doi economişti, Snanislav Şatalin şi Grigori Iavlinski. Planul Abalkin-Râjkov era axat pe introducerea treptată a economiei de piaţă, eşalonată pe o perioadă de 5 ani de zile şi este considerat de experţi o încercare de a sabota de fapt trecerea la economia de piaţă prin măsuri de tergiversare a unui proces care era ireversibil. Economia sovietică nu putea fi reformată, ci contruită din nou, pe temelii noi şi cu investiţii care să ţină cont de competiţia deschisă pe piaţă şi de necesităţile reale ale consumatorilor, nu ale statului hipermilitarizat.

La rândul său, planul Şatalin-Iavlinski era mult mai ambiţios şi programat pentru o perioadă de un an şi jumătate, numit şi planul „cele 500 de zile”. Oricât de radical şi inacceptabil părea al doilea plan, era vorba însă de măsuri inevitabile şi cu cât mai repede erau adoptate acestea, cu atât erau mai multe şanse de reuşită. Mai mult, viziunea Şatalin-Iavlinski era susţinută de republicile unionale, inclusiv de Elţân, pentru că reitera respectul faţă de suveranitatea locală.

Gorbaciov, prin invocarea dreptului său de a tranşa maniera de trecere la economia de piaţă prin decizia din 24 septembrie 1990 a încercat de fapt să spună că nici un plan nici altul nu este acceptabil. A ordonat de aceea crearea unei comisii speciale conduse de fostul său consilier economic Agabedjean care să propună o versiune combinată a celor două concepţii. Până la urmă, s-a ajuns la o mare încurcătură, considerată de istorici o sabotare mai mult sau mai puţin subtilă de către Gorbaciov a ideii de trecere la economia de piaţă.

Martin Malia, de exemplu, un autor a unei sinteze clasice a istoriei Uniunii Sovietice de la Revoluţia din Octombrie 1917 până la destrămarea sa în 1991 aminteşte şi de agenda încărcată a lui Gorbaciov în domeniul intern şi extern: pregătirea unui nou congres al partidului, semnarea unui nou tratat unional, reunificarea Germaniei. Astfel, Gorbaciov a trecut pe planul doi un domeniu care merita a fi pe primul dacă dorea într-adevăr schimbarea. În momentul însă în care a înţeles că schimbarea îi pune în pericol funcţia şi elita conservatoare – în primul rând armata şi KGB-ul – poate să-l detroneze, a ales să se alieze cu aceştia în detrimentul unei alianţe cu democraţii, în primul rând cu Boris Elţân, fostul său favorit, devenit rival. Or, în septembrie 1990, Gorbaciov nu înţelesese un lucru fundamental: că există o relaţie directă între proprietatea privată, economia de piaţă, pe de o parte şi democraţia, pe de alta.

_________________________

- text difuzat de RFE/RL, 24 septembrie a.c.

[Paul Atreides]

Despre Rusia, despre Albert Camus şi Michel Foucault ş.a. – un nou număr al revistei “Scrisul românesc”
… din sumar:

Florea Firan despre Dumitru Radu Popescu * Gabriel Coşoveanu despre cartea ”Visul lui Machiavelli” de Adrian Cioroianu * Sorana Georgescu-Gorjan despre Constantin Brâncuşi * Ovidiu Ghidirmic despre ”pseudointelectualitatea” în România de azi * Constantin M. Popa despre Mircea Muthu * Marian Victor Buciu despre ”Cum trăiră oltenii lui Sorescu pînă la comunism” Ioan Lascu despre traducerea lui Auguste Comte * Mihai Ene despre ”estetismul englez” * Dumitru Radu Popa despre opera lui José Saramago * poeme inedite de Marin Sorescu * proză de Carmen Firan şi Adrian Sângeorzan * Felicia Burdescu despre Michel Foucault * Cornelia Cîrstea despre ”Cronica de familie” a lui Petru Dumitriu * Maria Tronea despre Albert Camus * un interviu cu dramaturgul japonez Hirata Oriza * şi alte texte de Irina Mavrodin, Adrian Cioroianu, Ion Buzera, Dan Ionescu, Geo Constantinescu, Aloisia Şorop, Haricleea Nicolau-Rădescu, Rodica Grigore, Ion Parhon, Mihaela Chiriţescu, Gabriela Rusu-Păsărin, Florin Rogneanu ş.a.

- aici, sumarul integral: scrisulromanesc_7_iulie_2010



Adrian Sângeorzan, Adrian Cioroianu, Cristi Botofei, Dana Botofei, Mircea Cornişteanu, Carmen Firan, Florea Firan, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“, după spectacolul cu piesa Lumina din pod de Carmen Firan (iulie a.c.)

sursa:geopolitikon

[Paul Atreides]

Europa unită: are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi (1/7)
Are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi.
Europa unită, astăzi
Adrian Cioroianu

(1/7) –

Pe când eram ministru de Externe mi-a fost dat să trec printr-un episod (din fericire!) ieşit din comun: la una dintre şedinţele lunare ale celor 27 de miniştri de resort ai UE, în timpul mesei de prânz (care avea loc în localul Comisiei Europene din Bruxelles), pe la momentul servirii cafelelor şi desertului, numai ce apare – într-un colţ al sălii dreptunghiulare în care avea loc dejunul, de sub o muchie a podelei tapisate – un şoricel. Agil şi speriat (şi probabil înfometat), a traversat o latură a sălii, pesemne privindu-ne în felul său. Să fi vrut să ne dea un mesaj?

Nu era şobolanul lui Camus. Nici criza nu-i ciumă

Evenimentul a stârnit un amuzament de zile mari – accentuat, mi-aduc aminte, de spaima distinsei doamne ministru austriece Ursula Plassnik. Cred că era începutul anului 2008. Deseori mi-aduc aminte de acest episod inofensiv, în diferite contexte. Uneori îmi spun că ar fi fost o dramă dacă acest şoricel ar fi străbătut sala de mese ministerială a UE dintr-un local similar din Bucureşti sau din Sofia; probabil că presa noastră (în cazul în care ar fi aflat – iată motivul pentru care la Bucureşti sau Sofia sunt atât de vizibil manipulate informaţiile «pe surse») ar fi transformat evenimentul într-un cataclism naţional. Dar acolo, la Bruxelles, şoarecul din clădirea Comisiei Europene (care, cred, avea şi fraţi, şi surori, poate şi ceva bunici etc.) n-a stârnit decât zâmbete. La un minut după ce a dispărut sub mochetă toţi au părut a uita de el.

Alteori am impresia că acel şoarece bruxellez inofensiv a dat un mesaj pe care niciunul dintre comeseni nu l-a descifrat cum se cuvenea: un fel de avertisment. Într-un roman celebru al lui Camus, un şobolan aduce ciuma, într-o zi de aprilie, într-un oraş până atunci fericit. Să fi adus şoarecele despre care vorbesc criza în Europa? Puţin probabil. Şi totuşi, uneori – gândindu-mă la acest episod – îmi surâde paralelismul. În 2008 Europa era un continent fericit, cu salarii în creştere şi şomaj în scădere. Până ce, în pragul unei săli din propria sa capitală, de sub o duşumea, numai ce-a apărut un mic rozător, ca o pată în mişcare vie pe covor…

* * *

Europa unită s-a născut din dorinţa de pace şi a izbutit să gireze cele mai prospere decenii din istoria continentului. După al doilea război mondial, în Europa însângerată, nimeni nu era propriu-zis euro-optimist iar euro-scepticismul, nici el, nu exista. Ci exista doar o mare teamă. Mai întâi era teama de precedent: cu 25 de ani în urmă primul război mondial adusese milioane de morţi şi nici o lecţie majoră. Aşadar, era posibil – pentru că se mai întâmplase – ca stihiile să renască dintre ruine. Apoi era teama de stalinism – şi de omnipotenţa lui Stalin, care la finele anilor ’40 ar fi putut face ceea ce nici un lider occidental n-ar fi îndrăznit: să-şi cheme în numele patriei din nou bărbaţii la arme, sub un pretext oarecare. Dacă ar fi vrut şeful ei suprem, probabil că Armata roşie ar fi ajuns, în şase luni, pe plajele europene ale Atlanticului. Germania (ruinată şi tarată moral), Franţa (surâzătoare, dar în corzi) şi Anglia (eroică, dar stoarsă), chiar toate laolaltă, s-ar fi opus cu greu Sovietelor – şi, fără banii Americii, e clar că şi-ar fi amânat recuperarea şi probabil că şi-ar fi găsit subiecte (vechi sau inedite) de dispută.

Averea comună a venit mai apoi. Pentru că a fost ajutată la timp şi pentru că îi plăcea comerţul, iubea iniţiativa şi preţuia munca, Europei nu i-a fost foarte greu să renască. Comunismul era departe şi nu pe-atât de salvator precum se descria; America era tot mai puternică şi, prin trupele ei, era foarte aproape; petrolul era ieftin şi mult; iar rata vest-europeană a natalităţii era încă dătătoare de speranţe.

Cu victorii sau cedări, cu preţuri tot mai mari pentru mărfuri tot mai exotice, cu vămile transformate în restaurante drive in şi cu un şir nesfârşit (şi binevenit) de compromisuri, Europa s-a văzut pacificată, apoi s-a văzut unită şi înstărită. Mai întâi s-a lărgit în interiorul său – primind la sânul ei milioane de turci, de asiatici sau de magrebieni; apoi s-a lărgit spre exterior, deschizând uşile către un Est ex-comunist ameţit de libertate şi dornic să facă shoping pe Kertnetstrasse sau pe Bond street.

Şi astfel Europa a ajuns la 50 de ani.

[Paul Atreides]

Scandalul Thilo Sarrazin a încins sfârşitul verii în Germania
Mai mulţi copii de la cei deştepţi
Matei Martin

Un înalt funcţionar al landului Berlin a fost demis, în urma publicării unei cărţi în care critică politica Germaniei în domeniul imigraţiei. Thilo Sarrazin a ajuns, datorită cărţii Deutschland schafft sich ab. Wie wir unser Land aufs Spiel setzen („Germania se dezintegrează. Cum ne punem ţara la bătaie“), în acelaşi timp, cel mai admirat şi cel mai detestat politician al momentului. Nu e prima dată cînd Sarrazin tulbură apele – opiniile sale cu privire la străini sînt binecunoscute –, însă faptul că părerile au acum şi un (aşa-zis) fundament ştiinţific, un background academic, e o premieră. Sarrazin atacă, în acest volum, un subiect sensibil, o zonă tabu a opiniei publice: imigraţia şi integrarea străinilor. Autorul e de părere că identitatea Germaniei e condiţionată genetic. De pildă, inteligenţa ar fi moştenită în proporţie de 50-80% – argumentează autorul, care citează un studiu din care reiese că imigranţii din China, Vietnam sau India ar fi mai dotaţi, mai inteligenţi decît cei din Pakistan, Maroc sau Turcia. Emigranţii musulmani ar fi „în mod evident mai puţin interesaţi de schimbul cultural“. Pentru că imigranţii (musulmani) fac mai mulţi copii decît germanii get-beget, scade şi nivelul mediu al inteligenţei în Germania. Ţara devine astfel „mai mică şi mai proastă“. Capitolul „Mai mulţi copii de la cei deştepţi, pînă nu e prea tîrziu“ constituie punctul cel mai sensibil al cărţii. Autorul este acuzat că foloseşte noţiuni (precum „disgenie“) şi argumente din acele teorii ale purităţii rasiale pe care s-a fundamentat şi ideologia nazistă. Chiar dacă acuzaţia este poate exagerată – de altfel, autorul însuşi s-a distanţat cît a putut de orice asociere de acest tip – demersul este viciat prin însăşi natura lui.

În momente de criză, statul (oamenii săi, instituţiile sale) caută cu disperare ţapi ispăşitori. Imigranţii – pe care aproape nimeni nu-i iubeşte, indiferent de provenienţa lor – sînt cei mai la îndemînă: ei sînt răspunsul cînd guvernanţii sînt interogaţi în legătură cu creşterea infracţionalităţii, ei stau la originea şomajului, pentru că ocupă, la negru, locuri pe care le-ar putea ocupa cetăţenii corecţi, ei falimentează sistemul de asigurări sociale etc. Şi Sarrazin tot cam într-acolo bate cu teoria sa, punînd degetul pe o rană dureroasă a Germaniei de azi. Oamenilor politici le este teamă să discute despre problemele imigraţiei, pentru că orice dispută despre turci sau curzi, de pildă, riscă să alunece de pe terenul stabil şi confortabil al corectitudinii politice. El consideră că, pe de o parte, statul nu acordă suficient de multă atenţie integrării imigranţilor şi că se vorbeşte prea puţin despre costurile sociale ale migraţiei – corectitudinea politică fiind, de fapt, pretextul pentru o nepăsare complezentă. Mai ales imigranţii musulmani ar avea probleme de integrare – spune Sarrazin –, ei ar fi principalii beneficiari ai ajutorului social, deci sursa unor pierderi (uriaşe) pentru statul german. În aceste familii cu natalitate ridicată, peste medie, educaţiei nu i se acordă aproape niciodată un loc privilegiat, ceea ce îi transformă şi pe tineri în inadaptaţi – deci viitori asistaţi sociali. Astfel s-ar crea o societate paralelă şi deviantă de la norma germană – conchide Sarrazin. Pe de altă parte, comunităţile islamice ar împărtăşi valori foarte diferite de populaţia majoritară, ar fi marcată de convingeri „misogine şi criminale“, de tentaţia terorismului. Totul cu sprijinul tacit al statului social.

Criticile mai virulente la adresa lui Sarrazin au venit – doar aparent paradoxal – tocmai dinspre membrii şi partizanii propriului partid, SPD. Demis din funcţie şi în pragul excluderii din partid, Sarrazin pozează în victimă şi riscă să devină erou naţional: le-a dat apă la moară populiştilor şi extremiştilor de dreapta, i-a provocat pe stîngişti, încercînd o dezbatere polemică despre rolul statului, naţiune şi cetăţenie, de pe o poziţie dificilă. Fireşte, cartea se vinde bine şi Internetul e doldora de mesaje de susţinere pentru „curajul de a spune lucrurilor pe nume“, dar şi de ameninţări de la cei ultragiaţi de incorectitudinea politică. Între timp, afirmaţiile lui Thilo Sarrazin au depăşit graniţele Germaniei, găsindu-şi un echivalent în disputele din Franţa legate de expulzarea cetăţenilor europeni de etnie romă provenind din state membre ale Uniunii Europene, precum România sau Bulgaria.

___________________________

- text publicat în Dilema veche, nr. 344, 16 septembrie a.c.

[Paul Atreides]

Dacă e joi, e o poveste din “Dilema veche”: o propunere pentru noua conducere a TVR
O propunere pentru noua conducere a TVR
Adrian Cioroianu

De cîte ori am ajuns, în anii din urmă, în republici din spaţiul fostei URSS, o creatură anume s-a ţinut scai de mine prin orice cameră de hotel mi-a fost dat să intru. Cînd tăceam eu, vorbea ea. Cînd mă băgam în pat, venea după mine. Pe scurt: ori de cîte ori, serile, pipăiam telecomanda, rămîneam finalmente captat de o emisie anume, a cărei limbă n-o înţelegeam ioc, dar care avea un ce foarte captivant. E vorba despre un post TV (bănuiesc) moscovit, ce emite încă (m-am reîntîlnit cu el recent, la Chişinău) şi care se cheamă, simplu, Nostalgia. Deloc întîmplător – pentru ca mesajul intrinsec să fie clar –, litera S din acest Nostalgia (C, în alfabetul chirilic) este astfel alăturată literei T încît cele două formează, grafic, secera şi ciocanul. Acest post (re)transmite zilnic, pentru ex-cetăţenii fostei URSS, crîmpeie consistente din programe TV de altădată – de la vizitele de lucru ale lui Hruşciov pînă la spectacolele Alei Pugaciova, de la medaliile olimpice ale blindatelor gimnaste Turişceva & Korbut la filmele despre Marele Război antifascist, de la lungile şi desele şedinţe ale perestroikăi lui Gorbaciov şi pînă la desenele animate cu Zaieţ, nu pagadi!. Bineînţeles, televiziunea Moscovei de altădată era în primul rînd propagandă de partid (unii spun că şi azi ar fi la fel) – dar, cu timpul, detaliul acesta se uită şi ce rămîn sînt amintirile benigne ale unor feţe familiare şi ale unor evenimente din tinereţea multora. Balerine, cosmonauţi, kolhoznice, partizani, pionieri, oţelari, cîntăreţe de operă, comici, voleibalişti, mineri, secretari de partid, scriitoare pentru copii, vatmani de tramvaie, marinari, crainici de legendă etc. – aceştia, cu toţii, animă cotidian, în alb-negru sau color, acest canal TV care are – mi se spune – audienţe cu mult peste nivelul nişei căreia, teoretic, îi aparţine. Cel puţin telejurnalele postului Nostalgia sînt beton: să zicem că azi este 16 septembrie – atunci, jurnalul TV de deseară va fi alcătuit dintr-un mozaic de ştiri & reportaje culese din zilele de 16 septembrie petrecute de-a lungul ultimilor 50 şi mai bine de ani. Curată călătorie în timp!

[[[ Nostalgia comunismului ca reţetă comercială ]]]

Ce are aceasta de-a face cu TVR? Văd aici două similitudini clare. Prima: TVR, indiferent de conducerile care au trecut pe la capul ei, stă pe o mină de aur – anume, producţiile realizate de-a lungul a 50 de ani de istorie contemporană, de la interviurile cu oameni ce azi sînt capitole în istoria culturii naţionale la excepţionalele spectacole de teatru TV, de la unele adunări istorice ale PCR şi pînă la spectacolele de varietăţi care chiar aveau la paritate umor şi bun simţ, de la marile meciuri ale naţionalei de handbal la salturile Nadiei pe bîrna montrealeză sau la desenele animate cu Mihaela lui Nell Cobar. Contractul, cum o fi el, cu firma TVR Media (cea care reproduce înregistrări video din acei ani) nu pare a valorifica optim această comoară. Şi doi la mână: ca peste tot în Estul ex-leninist, în România de azi numai un răuvoitor mai poate nega existenţa unor forme de nostalgie după deceniile “comuniste”. În istoriografie, acest fenomen circumscrie “mitul vîrstei de aur”: adică trecutul, în rememorare, e mereu mai bun decât prezentul (vezi cum Eminescu îi beştelea pe Brătianu & Rosetti şi-i regreta pe Mircea Bătrînul & Vlad Ţepeş). Iar un psiholog ne va spune că românul ce se distrează, aproape lunar, tot revăzînd la TV cîte un episod din seria BD în alertă ş.cl. nu regretă, de fapt, miliţia de altădată (al cărei elogiu aceste filme îl făceau), ci doar tinereţea lui şi securitatea lui socială de antărţ.

În fine, mai aflu că un proiect similar se dezvoltă în Marea Britanie sub numele Vintage TV – un canal ce va (re)transmite numai programe (muzică, seriale, documentare etc.) din anii ’50-’80. Într-o Europă care, demografic-statistic, îmbătrîneşte, pensionarii (în creştere numerică) devin un public-ţintă de luat în seamă. Şi nu numai pensionarii. De unde rezultă că nostalgia pentru trecutul recent nu e nici măcar monopolul foştilor cetăţeni ai Estului.

Aşadar: în locul emisiunilor de azi, disparate (şi modeste, ca realizare), cu reluări clasice, pe cînd un post TVRetRo care să retransmită, cu ceva logică, din programele de altădată? Reţete există în lume, în Est şi în Vest. Oameni care să discute critic contextul respectivelor producţii există şi ei. Pun pariu că un TVR oldies but goldies ar depăşi audienţa unora dintre cele cinci TVR-uri de acum. Nostalgia, într-o societate în îmbătrînire (cum sîntem), are un viitor bun în faţă. Iar ea – doamnă Culcer, domnule Lăzescu – e doar consecinţa faptului că, dincolo de partizanatele noastre de azi, trecutul aparţine categoric ofiţerilor, pe cînd viitorul e mereu în raniţa junelor cătane!

_________________________

- text publicat în revista Dilema veche, nr. 344, 16 septembrie a.c.

[Paul Atreides]

Povestiri din “Dilema veche”: competiţia culturală româno-rusă la Chişinău
Basarabene, iarăşi (2)

Ia auzi, măi Alioşa…!
Borşul roşu de viţel, în ce limbă oare se consumă el? Pariez că nu aceasta-i întrebarea care vă macină timpul peste zi sau care vă amînă somnul noaptea. Şi nu mă aştept ca decriptorii de mituri – de la Raul Girardet la Lucian Boia – să-mi fure ideea şi să scrie o carte pe acest subiect. De fapt, am pus borşul în capul acestui paragraf doar pentru a mă întreba, retoric, dacă există ceva tensiuni etnico-lingvistice, la nivelul oamenilor de rînd, astăzi, în capitala numită Chişinău. Şi iată că şi răspund: n-aş zice că există – dar nici n-am pretenţia că, după cîteva vizite acolo, aş fi un bun cunoscător al problemei, astfel încît să dau un răspuns tranşant.

Am avut totuşi o vagă incertitudine în acea seară în care, alături de admirabilul Mihai Fusu – regizor din Chişinău şi, totodată, realizatorul unui talk show la postul local Publika Tv – tocmai văzusem, pe un ecran gigant din centrul oraşului, unul dintre ultimele meciuri ale Campionatului mondial. După meci (şi după cîteva beri), în miez de noapte, ni s-a făcut (cum ar spune Amicul Dejun) niţică fomiţă. Hai într-o plăcintărie sau într-un McDonald’s, ceva – am zis eu, neiniţiat, dar respectabilul domn Fusu s-a uitat la mine ca la o ciudăţenie şi iaca aşa am ajuns pe terasa unei locante unde nu se vorbea decît ruseşte şi unde primul chelner ne-a fentat aproape ostentativ, ocolindu-ne larg. O fi din cauza dulcelui meu grai oltenesco-regăţean! – mi-am spus eu atunci, temător. Dar a venit şi un al doilea chelner, amabil – iară distinsul regizor, connaisseur, a şi comandat pe româneşte cîte un păhărel de vodkă Jelenaia nu mai ştiu cum şi cîte un borş roşu cu costiţă de viţel. Rog pe toţi analiştii globalizării să fie atenţi şi să ia notiţe: aşadar, la Chişinău, capitala unuia dintre statele cele mai – statistic vorbind – sărace ale Europei, tocmai văzusem, cu o bere ucrainiană Starîi Melnic în faţă, pe un ecran japonez made în China, cum Brazilia masacrase Chile la fotbal şi ne pregăteam să livrăm sub nas alte simboluri al bucătăriei slave, alături de excelenta pîine neagră făcută din grîu moldav.

[[[ Ploi diluviene, clasici ruşi şi alte borşuri ]]]

Dar, acestea fiind spuse, vă invit să vă calmaţi sucurile gastrice şi să trecem la lucruri serioase. Pentru că, la Chişinău, competiţia (lingvistică) româno-rusă nu se dă în restaurante. Ci în alte locuri. Cum ar fi satele de pe Prut şi de pe Nistru. Au venit ultimele ploi şi, cu ele, viituri producătoare de morţi şi de mari pagube. Ca şi în România (şi ca şi în Rusia rurală, de fapt), aceste sate lovite crunt nu arătau mult mai bine nici înainte de viitură decît după. Case amărîte, cămămidă ieftină şi chirpici, oameni îmbătrîniţi şi fără dinţi în gură, animale puţine în grajduri improvizate. Am văzut pe un post TV chişinăuan cum e cu limba maternă în caz de calamitate: într-un astfel de sat amărît, nişte localnice şi nişte militari veniţi cu ajutoare discutau între ei pe zece voci şi pe două limbi. Unii spuneau ceva în româneşte, alţii răspundeau pe ruseşte. Şi e clar că se înţelegeau între ei. Ascultă, măi Alioşa – îi spunea o femeie cu batic unui subofiţer cu chipiu; iar acesta din urmă asculta, apoi răspundea dolgorughi gongorughi, pe limba lui. Aşadar, în Moldova rurală, în meciul dintre română şi rusă e scor egal – aproape nul de egal ce e!

La oraş e oleacă altfel. În librăriile Chişinăului – fie că ele se numesc Eminescu, Luceafărul ş.a.m.d. – vezi carte rusă la greu. De la tratate ştiinţifice la ediţii din clasici ruşi sau traduceri ruseşti din clasici ai literaturii universale – toate-s copertate, bine legate, grele şi ieftine (precum tomurile menite să dureze de la Cartea Rusă din România anilor ’50, pe cînd şi comunismul părea că va dura de-a pururi). Cartea în limba română – mai timid. Chiar dacă vezi titluri ale editurilor locale (gen notabila Cartier ş.cl.) sau trimise de la Bucureşti de Polirom, Curtea Veche sau Humanitas, limba română e clar pe locul doi în librării.

La standurile de ziare – aceeaşi situaţiune. De la cărţuliile de integrame la ziarele social-politice şi de la revistele pentru gospodine pînă la cele pentru copii sau tineret, titlurile ruseşti domină copios. Iar cea mai spectaculoasă (la propriu) bătălie româno-rusă se dă, la Chişinău, în mass media vizuale – prin televiziuni, mai exact. Aici merită să discutăm pe larg – dar iată că zorii unei cvasi-Şeherezade moldave deja se iţesc la căpătul acestei poveşti şi trebuie să tac. (Dar nu înainte de a vă dezlega astronomica enigmă de săptămîna trecută: da, Hotelul Cosmos din Chişinău se află pe axul bulevardului Gagarin! Care Gagarin? Cel care cred că a apreciat borşul roşu, sub toate formele sale, mult mai mult decît Ştefan cel Mare – acesta din urmă fiind un alt mare bulevard, aflat în vecinătate!).

__________________________

- text publicat în revista Dilema veche, nr. 335, 15 iulie a.c.

sursa:geopolitikon

[Paul Atreides]

Invitatul din weekend: Igor Caşu (Chişinău) despre o carte-program a lui Al. Soljeniţîn
20 de ani de la publicarea broşurii lui Soljeniţîn „Cum să reconstruim Rusia”
Igor Caşu

Text seminal care dinamitează fundamentele orânduirii comuniste şi demască crimele în masă sovietice. * 18 septembrie 1990 – publicarea broşurii lui Soljeniţîn „Cum sa reconstruim Rusia”

Spre sfârşitul anilor 1980 numeroşi autori şi societatea sovietică în ansamblu se îngrijorează asupra viitorului URSS. Puţini prevăd sfârşitul statului sovietic, dar mulţi înţeleg şi admit criza iremediabilă a ideologiei comuniste. Printre intelectualii de marcă care sugerează un anumit scenariu care trebuie urmat de URSS şi în special Rusia este şi Alexandr Soljeniţîn. Cunoscut iniţial datorită nuvelei „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” publicată în 1962 prin consimţământul personal al lui Hruşciov, Soljeniţîn avea să obţină faimă graţie romanului „Arhipelagul Gulag”, pentru care i se acordă Premiul Nobel pentru literatură în 1970. Este expulzat din URSS în 1974, fiind învinuit de „agitaţie antisovietică” şi „trădare de patrie”. (foto: EPA)



Fiind încă în America, el scrie în iulie 1990 o broşură întitulată „Cum să reconstruim Rusia”, publicată în 18 septembrie şi discutată pe larg în toată Uniunea, inclusiv în Moldova. În primul rând, autorul reiterează ideile sale faţă de sistemul comunist şi deplânge soarta care s-a abătut asupra poporului rus şi a atâtor popoare după revoluţia bolşevică din 1917. Mai exact, Soljeniţîn consideră că toate nenorocirile s-au început după revoluţia din februarie 1917 când a fost abolită monarhia, el îmbrăţişând convingeri monarhiste şi mesianice cu privire la destinul istoric al Rusiei. Nu aprobă însă imperialismul, fie de factură ţaristă sau sovietică. Rusia, crede el, nu are resurse, nici materiale nici spirituale, necesare pentru asimilarea periferiilor neruse, din contră, această ambiţie vlăguieşte nucleul naţional rusesc. Mai mult, Alexandr Isakovici spune răspicat că ruşii nu au nevoie de imperiu deoarece acesta nu îi face mai puternici, ci reprezintă drumul direct spre pierzanie. Drept exemplu invocă Japonia care abia după ce a renunţat la ambiţiile sale de mare putere mondială a reuşit să construiască o economie dezvoltată şi o societate prosperă. O altă pildă istorică încă şi mai moralizatoare în sensul bun al cuvântului este cea a Germaniei occidentale de după 1945. Numai după ce a trecut printr-un catharsis – purificare morală – au reuşit nemţii să edifice un sistem economic performant.

Aici Soljeniţîn sugerează explicit calea care trebuie urmată de Rusia aflată în acel moment la răspântie – anume că ieşirea din comunism şi crearea unei Rusii prospere trebuie să treacă printr-un ritual de condamnare a comunismului şi a responsabililor crimelor perpetrate. Sunt menţionate şi consecinţele dezastruoase ale războiului germano-sovietic asupra fiinţei naţionale ruseşti, disidentul rus opinând că nu trebuie numit „de apărare a patriei” un război care a dus la pierderea a 30 de milioane de concetăţeni şi a consolidat regimul despotic comunist. Aici Soljeniţîn a atacat un mit fundamental al statului sovietic alimentat şi astăzi în Rusia post-comunistă de noua elită politică care a reanimat imperialismul ca politică de stat în teritoriile fostei Uniuni Sovietice.

În Moldova, textul seminal al lui Soljeniţîn a stârnit un viu interes datorită acestor idei sincere exprimate de o personalitate respectată pentru meritele sale în condamnarea imperialismului rusesc, dar şi în dinamitarea fundamentelor orânduirii comuniste şi demascarea crimelor în masă sovietice. A fost foarte preţuit la Chişinău şi pentru că a admis, un an mai devreme de cele întâmplate, independenţa Republicii Moldova. El a acceptat chiar dreptul moldovenilor de a se uni cu România, dacă aceştia sunt atraşi de o asemenea perspectivă. Anume aşa vedea lucrurile din America marele scriitor şi intelectual rus. Apariţia conflictului transnistrean şi alte evoluţii externe şi interne din perioada ulterioară au zădărnicit însă traiectoria sugerată de Soljeniţîn în privinţa viitorului Republicii Moldova.

____________________________

* 18.09.2010 * Radio “Europa liberă”

[Paul Atreides]

Papa – vizită cu probleme la Londra şi un posibil atentat
Papa, scrisoarea şi britanicii
update după Patricia Mihail * 16 septembrie a.c. * exclusiv web Dilema veche



Regina Elisabeta a Marii Britanii şi Suveranul Pontif – foto The Guardian

Suveranul Pontif se află în Regatul Unit, între 16 şi 19 septembrie, pentru a-l sanctifica pe cardinalul John Henry Newman. Prima vizită oficială de stat a unui Papă în Marea Britanie, după aproape 500 de ani de la ruptura de Vatican provocată de regele Henry al VIII-lea, a stîrnit numeroase controverse printre personalităţile britanice. Acestea (în număr de 50 – printre care se regăsesc Stephen Fry, Terry Pratchett, Philip Pullman şi Richard Dawkins) au semnat o scrisoare către The Guardian, în care îşi explică dezacordul legat de venirea Papei, nu în calitate de lider religios, ci de lider al unui stat care, de-a lungul timpului, a propovăduit nişte lucruri contestabile legate de probleme actuale delicate, precum drepturile homosexualilor sau avortul, ne informează The Guardian. Acesta transmite, de asemenea, informaţii live ale vizitei papei aici.

Ultima oră: poliţia britanică anunţă arestarea a şapte cetăţeni (algerieni?), bănuiţi de a fi pregătit un atentat la adresa Papei pe timpul vizitei acestuia la Londra.

[Paul Atreides]

Rusia îşi descreţeşte fruntea şi încearcă zâmbetul – despre noul PR al Moscovei (2/2)
Rusia învaţă să zâmbească
Adrian Cioroianu

(1/2) – (2/2)

Răspunsul are două jumătăţi, aproximativ egale:

i) pe de o parte, Rusia a cules în ultimii ani şi ceva roade ale agresivităţii sale (verbale sau armate). Ucraina are din februarie a.c. un nou preşedinte – Viktor Ianukovici –, mai curând prorus decât prooccidental. Provinciile Abhazia şi Osetia de Sud au fost desprinse din graniţele Georgiei şi, chiar dacă (aproape) nimeni nu s-a grăbit să le recunoască independenţa, cert este că ele depind acum de Moscova – şi nu de Tbilisi. Confruntat cu numeroasele sale probleme acasă (sau în Afganistan), preşedintele american Obama a propus Rusiei o “resetare” a relaţiilor (care atinseseră o nouă cotă de alarmă, după criza din 2008) şi este de presupus că cele două state se vor ghida în viitor după un pragmatism benefic amândurora – chiar dacă unele ţări terţe (precum numita Georgia, bunăoară) s-ar putea să nu se bucure foarte mult din acest motiv.

ii) Pe de altă parte, Putin & Medvedev sunt în egală măsură conştienţi că fără sprijinul Occidentului reformarea Rusiei nu are nici o şansă. Rusia este extraordinar de bogată – dar ea rămâne încă o exportatoare de materii prime şi nu una de valori adăugate prin muncă sau tehnologie. Recent, un document important “s-a scurs” (cu voie de la cine trebuie) către redacţia ediţiei moscovite a revistei Newsweek: nimic altceva decât proiectul noii doctrine naţionale ruse a politicii externe! Ai cărei autori dau de înţeles că Rusia nu va mai avea prieteni sau duşmani, ci numai interese[1]. În acest context spunea Medvedev că Rusia trebuie să reînceapă să zâmbească – dar nu de dragul zâmbetului, ci mai ales dacă acest zâmbet îi va aduce beneficii. Ideea unui parteneriat concret NATO – Rusia nu mai este azi deloc bizară, problemele de frontieră cu Norvegia au fost în bună parte reglate, la fel problemele de memorie cu Polonia. Cu Germania, proiectele comune abundă: conducte de gaz (Nord Stream), trenuri de mare viteză şi, mai nou, înfiinţarea unor unităţi de producţie Volkswagen, Daimler sau BMW pe teritoriu rusesc – prin care Rusia va da mână de lucru, dar va “fura” şi pricepere şi meşteşug nemţeşti.

La ce ne putem aştepta pe termen mediu? Chiar dacă nu va renunţa la pretenţiile sale geopolitice, Rusia nu mai are nici un interes într-o nouă criză cu Occidentul – şi nici Occidentul (SUA, NATO, UE) într-una cu Rusia. Atât pentru Rusia, cât şi pentru America, un competitor cu mult mai apropiat (şi mai dinamic, şi mai ambiţios) este China. Atât pentru Rusia, cât şi pentru Occident, un inamic real este islamul radicalizat ce se manifestă în Nordul Caucazului, în Europa, în Africa sau în Orientul Mijlociu. În fine, atât Rusia cât şi Occidentul se adâncesc pe zi ce trece într-un declin demografic: populaţia lor îmbătrâneşte, iar floarea tineretului, la nivel mondial, este tot mai mult în afara graniţelor lor.

Aşadar, este foarte posibil ca Rusia de mâine, la fel de orgolioasă dar ceva mai pragmatică, să fie mai puţin încruntată. Rămâne de văzut însă şi ce va fi în spatele zâmbetelor sale.


--------------------------------------------------------------------------------

[1] Owen Matthews & Anna Nemtsova, “The New Putin Profile”, în Newsweek, 21 iunie a.c.

[Paul Atreides]

Rusia îşi descreţeşte fruntea şi încearcă zâmbetul – despre noul PR al Moscovei
Rusia învaţă să zâmbească
Adrian Cioroianu

În februarie anul trecut scriam tot aici despre inabilitatea Rusiei de a se autopromova în exterior – altfel spus, despre incapacitatea sa de a dezvolta ceea ce, în limbajul globalizării, se cheamă mai nou acţiuni de public relations (PR). O altă sintagmă folosită pentru a denumi ceva asemănător este acela de soft power – expresie pe care o datorăm profesorului şi politologului american Joseph S. Nye şi care desemnează capacitatea unui stat de a-şi impune valorile şi principiile prin intermediul unor produse (sau strategii) de ordin cultural sau mediatic – spre deosebire de hard power, care desemnează forţa demografică sau armată. Deloc suprinzător că, în momentul de faţă, Statele Unite ale Americii sunt campioane atât la hard, cât şi la soft power: pe de o parte, armata şi tehnologiile militare americane nu au încă rival în lumea de azi (ceea ce nu înseamnă că nu ar avea vulnerabilităţile lor!), iar produsele culturale (cu sau fără ghilimele) americane dau tonul modernităţii contemporane. Chiar dacă în lumea de azi unii lideri ai lumii a treia – venezueleanul Hugo Chavez, iranianul Ahmadinejad ş.a. – numesc SUA “jandarmul beat”, “marele Satan” ş.a.m.d. şi chiar dacă arderea steagului american pentru unii încă înseamnă o formă (stupidă, în opinia mea) de răzbunare, totuşi la capitolul soft power America, deşi într-o scădere de formă, deţine supremaţia. Mai simplu spus: poate că în 2050 China va fi noua superputere a lumii, dar deocamdată milioane de chinezi cumpără bilet la filmul Avatar; când milioane de americani se vor înghesui pentru a vedea un film sau un pop-star chinez, atunci vom spune că s-a întors roata.

Revin la Rusia, pentru a spune că ea nu a excelat niciodată la acest capitol al autopromovării. Dar sunt semnale că face eforturi disperate pentru a recupera în acest sens. Recent, preşedintele Medvedev – cel care şi-a asumat rolul unui modernizator, chiar dacă mulţi îl văd încă sub pulpana hainei premierului Putin – spunea că Rusia trebuie să nu se mai încrunte şi să înceapă să zâmbească către lume. Înseamnă acest lucru că Rusia ar putea deveni mai îngăduitoare şi mai permisivă, sau că ar renunţa la tradiţionala sa suspiciune faţă de Occident? Nu neapărat. Ci doar că va încerca să-şi atingă scopurile şi altfel decât prin forţă.

Când este vorba despre orgoliul lor, ruşii investesc foarte mult (uneori prea mult) în spectaculozitatea manifestărilor proprii. Aduceţi-vă aminte de gala Eurovision din mai 2009, desfăşurată la Moscova. Pentru un spectacol de televiziune cu mare audienţă dar cu credibilitate din ce în ce mai debilă, pasiunea pusă de ruşi în organizarea ediţiei căreia i-au fost gazdă nu avea cum să treacă neobservată. Premierul Putin însuşi a monitorizat pregătirile pentru acel show care avea să fie, într-adevăr, grandios. Ce alt premier dintr-o ţară europeană s-ar mai ocupa cu aşa ceva? Probabil că nici unul. Numai că Rusia a văzut în acea ediţie a Euroviziunii o problemă de mândrie naţională. S-a dat peste cap să impresioneze şi a reuşit.

În ultimii ani, parada de 9 mai din Piaţa Roşie a jucat acelaşi rol, al unei acţiuni de PR destinată în primul rând cetăţenilor proprii. În ediţia 2010, parada s-a întrecut pe sine – cu menţiunea că a făcut parte din aceaşi campanie de “îndulcire” a relaţiilor dintre Rusia şi Vest. Pentru prima dată, trupe ale unor ţări din NATO (Marea Britanie, Polonia ş.a.) au mărşăluit în centrul Moscovei – exact acel NATO despre care Dimitri Rogozin (ambasadorul rus la Alianţă) spunea acum câţiva ani că se comportă ca un “rinocer orbit”. Ce s-a întâmplat între timp şi cum se explică această schimbare? (va urma)

___________________________

- text publicat în revista Scrisul românesc, nr. 7, iulie 2010.

[Paul Atreides]

Poveşti din “Dilema veche”: cum ajungi în Cosmos, via Chişinău
Basarabene, iarăşi (1)

Cum ajungi din codru în cosmos, via Chişinău
Adrian Cioroianu

Iată-mă-s revenit la Chişinău şi, ca să vezi!, soarta le potrivi atît de bine încît şi acum mă gîndesc dacă nu cumva o fi aici vreun semn de la Providenţă: dacă la ultima vizită am locuit la hotelul Codru – aflat pe strada 31 august 1989 (ziua în care s-au decretat româna ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin) –, acum drumurile vieţii (plus o şcoală de vară a francofoniei) m-au dus fix spre hotelul Cosmos, care se află pe bulevardul… vă zic mai jos care. Acest hotel (de 19 etaje, datînd probabil din anii lui Brejnev) oferă măcar o surpriză de proporţii intergalactice: chiar în faţa sa se află statuia ecvestră a regretatului (cel puţin de cîteva dame) Grigori Kotovski. Cine-i Kotovski? Un fost revoluţionar bolşevic, mort de tînăr din cauză că el a luat comunismul într-atît de în serios încît (şi ce vă spun acum nu veţi găsi în Sovieţkaia enţiklopedia) ajunsese să considere soţiile tovarăşilor săi drept un fel de bunuri comune – motiv pentru care a şi fost asasinat de unul dintre soţii la a căror încornorare participa cu fervoare proletară.

Amplasarea contrastantă a unui hotel cu nume dedicat expansiunii cosmonautice a Sovietelor în spatele unei statui ecvestre a unui bolşevic nu este decît unul dintre multele detalii care fac din Chişinău un oraş predispus unei lecturi în căutare de simboluri. Chiar dacă e curat şi verde cel puţin la nivelul străzilor centrale (par a fi unele probleme cu calitatea aerului, dar nu intru acum în detalii), chiar dacă are bulevarde largi, firme de servicii relativ puţine, o industrie publicitară la începuturi şi destule clădiri mari în construcţie (semn că zona are un potenţial economic în mare parte virgin – şi încă nu mi-e limpede cine va profita de el modelîndu-l, UE sau Rusia!), Chişinăul oferă la tot pasul acele distonanţe care, unui vizitator cît de cît atent, sigur nu-i vor trece neobservate.

[[[ Ocupaţia “ex-sovietică” şi fostă “germano-fascistă” ]]]

Drept care în acelaşi perimetru urban poţi vedea un monument închinat “eliberării” Moldovei sovietice “de sub ocupaţia germano-fascistă” (pe bulevardul Negruzzi, în faţa Academiei de Ştiinţe), dar şi un monument (a cărui piatră de temelie a fost pusă în plin centru mai alaltăieri, cu ceva polemici) ce va comemora “ocupaţia sovietică” a Basarabiei, pe 28 iunie 1940. Pe aceleaşi străzi vezi galerii comerciale şi mall-uri de ultimă generaţie (precum MallDova, ultraelegant şi la fel de scump ca cele din Bucureşti), dar şi un comerţ stradal haotic şi pastelat, cu plăcinte, siropuri sau pahare de cvas albicios – ceva stil Big Berceni ’90. Într-un restaurant chic şi cu mîncare foarte bună din zona centrală tocmai admiram marmura neagră ce placa pereţii răcoroşi cînd am observat ceva mai sus, deasupra unor oglinzi meşteşugite, o gură de aerisire desprinsă din montura prost făcută şi lipită copilăreşte, cu scoci. Într-o seară, aproape de ora 23., mare (şi totuşi fugară) mi-a fost mirarea cînd, trecînd prin faţa hotelului Chişinău, am văzut că ceasul cu leduri de pe faţadă indica ora 16 şi 15 minute – îţi va fi aici încă şi mai greu decît la Bucureşti să găseşti un ceas stradal care să indice ora cît de cît corectă. Dacă faci imprudenţa să iei un taxi de pe stradă, e inutil să aştepţi pornirea contorului – preţul trebuie negociat cu şoferul înainte de cursă.

Într-o zi, după prînz, aproape de Piaţa Marii Adunări Naţionale, am văzut următoarea scenă: în staţia de autobuz aşteptau cîteva persoane, printre care şi o localnică totuşi majoră, cu picioare de circa doi metri virgulă patruzeci şi şapte de centimetri fiecare şi cu un piept avîntat ce împigea cu atîta forţă aer cald către Polul Nord încît, dacă ar fi văzut-o, Al Gore şi alţi ecologişti ar fi făcut stop cardiac. Spre staţie venea, agale, un troleibus – care, ajuns la vreo trei metri distanţă, taman îi cade sau i se desprinde una dintre antenele acelea de alimentare electrică şi se opreşte, inert. Din troleu coboară şoferul; de fapt, o bravă şoferiţă de vreo 55 de ani şi care avea nişte mîini vînoase şi musculoase cam ca Stallone în primul Rambo – semn că troleului ei îi cădeau sîrmele cam des. Nu ştiu ce îndemn sau rugăminte a adresat atunci şoferiţa musculoasă către juna pieptoasă – cert este că în minutul următor, una lîngă alta, umăr la umăr, ele au început să tragă forţos de frînghiile antenelor etc. A mai sărit în ajutor şi un bărbat ce aştepta în staţie şi peste alte două minute troleul o lua din loc, cu personajele amintite la bord.

Şi, stimabile cititor de dincoace sau dincolo de Prut, pentru că a început să plouă închei această parte a poveştii invitîndu-te pe dumneata la o probă de intuiţie: ghici cum se cheamă bulevardul din Chişinău pe al cărui ax se află hotelul Cosmos? (va urma)

________________________

- text publicat în revista Dilema veche, nr. 334, 08 iulie a.c.

[Paul Atreides]

Note pe marginea actualităţii internaţionale
Irakul, Afganistanul şi Romanistanul
Bedros Horasangian

Înlocuirea generelului McCristal cu generalul Petraeus la comanda forţelor militare americane în Irak nu a adus cine ştie ce îmbunătăţiri simţitoare pe teatrele de operaţiuni. Ce să se mai întîmple în ultimul moment ? Situaţia în teren este complexă şi fără sorţi de izbîndă definitivă. Războiul dus cu tehnologii avansate – ca şi în Coreea, ca şi în Vietnam,ca şi în Irak sau Afganistan americanii au avut un net avantaj – s-a împotmolit într-unul de uzură. Deja e clar că luptele om la om nu au putut elimina luptătorii de guerilă irakieni sau pe talibanii afgani şi întreaga operaţiune militară de anvergură este acum măcinată de incidente locale. La ce a dus ocuparea Irakului? Cu ce preţ, cu ce costuri umane, cu ce soluţii pentru viitorul imediat? Dincolo de afacerile lui Donald Rumsfeld şi gologanii păpaţi de Helliborton. Au şi americanii asfaltangii lor, nici la ei iarna nu-i ca vara.



by Scott Stantis, 2009

Ce zice Congresul ? Dar opinia publică, dar strategii de la Pentagon şi analiştii de la Departamentul de Stat? Deja Preşedintele Barack Obama a declarat retragerea trupelor combatante americane de pe teatrele de operaţiuni începînd cu 1 septembrie. Este clar că soldaţii americanii au deja bagajele făcute şi masivele avioane Hercules vor duce acasă zeci de mii de militari. Deja Preşedintele Barack Obama a declarat că pînă la sfîrşitul anului viitor nu vor mai fi soldaţi americani pe teritoriul irakian. Totuşi un corp expediţionar de încă 50 000 de soldaţi americani non combat vor fi prezenţi încă un an în Irak. Retragerea definitivă va fi abia peste un an. Sună frumos şi în mod cert aşa va fi. Ce se va întîmpla şi cum va continua lupta împotriva terorismului după încetarea intervenţiei militare NATO în Irak şi Afganistan? Britanicii se pregătesc şi ei de retragere. În ultimele zile, ca un făcut, 8 soldaţi americani şi 4 britanici au fost ucişi. Ceea nu sună bine şi nici încurajator. Ce se va întîmpla la Basra, Falujah, Tikrit sau Bagdad după retragerea definitivă a militarilor NATO? Vor începe iar lupte intestine între suniţi, şiiţi şi kurzii din nord? Ce fel de democraţie, pace şi prosperitate rămîne în Irak după plecarea americanilor? Greu de făcut evaluări corecte. Dar cu militarii români ce se întîmplă? Noi decidem dacă retragem ostaşii noştri sau decid americanii? Dacă ar fi după noi, s-ar găsi destui ca să şi meargă şi acum, dacă ar fi de cîştigat bani. E bine, e rău, banu-i ban şi banul la ban trage. Dacă nu moare sau nu e nici un soldat român rănit, atunci este bine. Şi toată lumea e fericită, noi că suntem alături de americani – nu doream asta de zeci de ani ? –, cîteva sute de familii româneşti frecîndu-şi mâinile că mai vin nişte dolari şi vor avea ce să cheltuiască în vremurile astea de restrişte. Dacă rromii trimişi înapoi din Franţa au primit cîte 300 euro de căciulă şi 100 de euro de [copil], militarii vin cu mult mai mulţi bani. Toată chestia e bine, Doamne ajută şi toata lumea e fericită pînă se întîmplă vreo nenorocire, Doamne fereşte, cu o mină sau vreo rafală de Kalaşnikov. Dar, în fine, la război, ca la război.

Totuşi, ce se va întîmpla în continuare? Putem face oarece speculaţii.

Turcii joacă o carte nouă în Orientul Mijlociu. Israelienii nu privesc cu ochi buni nici ce se întîmplă la Ankara, nici la Teheran. Iranienii rămîn în continuare o ameninţare la securitatea lumii, nu are rost să ne ascundem după vorbe sau cireş. Islamul a devenit agresiv şi intoleranţa afişată nu poate duce la nimic bun. Nu putem ignora femeia lapidată ca în evul mediu sau acele imagini îngrozitoare cu o tînără iraniană cu nasul şi urechea tăiate. Sinistru. Suntem în secolul XXI şi nu pe vremea lui Aladin! Ruşii s-au înfipt şi ei iar tare în Iran şi Armenia. Prezenţa a mii de soldaţi ruşi la Gumri (baza rusească în Armenia, închiriată recent pe încă 50 de ani) cu rachete sol-aer şi Mig 29 în dotare poate tăia avînturile belicoase ale azerilor. […] În Caucaz treburile rămîn încîlcite. În Iran, unde buba cea mare: specialiştii ruşi au fost alături de cei iranieni la încărcarea reactoarelor. Ar putea ataca aviaţia israeliană (cum a procedat în Siria) sau cea americană (cum a procedat în Libia) obiective iraniene acolo unde sunt şi militari/experţi ruşi? Puţin probabil. NATO, americanii şi israelienii vor trebui să privească şi să gestioneze extrem de atent acest complex dosar iranian.

Pentru ai noştri însă, doar chestiunea rromilor din Franţa şi cea basarabeană par de mare actualitate. Nu ne este indiferent cum vor evolua lucrurile la Chişinău. Chiar dacă ruşii îşi încordează muşchii şi nu privesc cu ochi buni ce se întîmplă acolo. Apropierea Moldovei de România şi UE, atît de dorită de actuala conducere de la Chişinău – dar şi de cei de la Bucureşti, sotto voce – ar fi benefică pentru viitorul românilor. Dincolo de actualele graniţe. E bine să ştim cum să acţionăm cu eficienţă şi pragmatism. Măcar în chestiunea Moldovei să fim inteligenţi, dacă în cazul altor dosare externe am pus-o de mămăligă. Totuşi o întrebare rămîne. Cînd revin în ţară trupele române din Irak? Şi cu scutul antirachetă cum rămâne? Iată că sunt două întrebări.

Trăim în Romanistan şi o să trăim şi mai bine. Cică.

________________________

- text publicat în săptămînalul Observator cultural, septembrie a.c.

[Paul Atreides]

G E O P O L I T I K O N 2.0., într-o lume cel puţin la fel de complexă

G E O P O L I T I K O N & EURAST Center intră în cel de-al doilea an al existenţei.

Vom avea, începând din această toamnă, colaboratori mai mulţi şi, sperăm, analize tot mai bune, mai diverse şi mai interesante pentru cititorii noştri de zi cu zi. Domeniile noastre de interes rămân aceleaşi: actualitatea internaţională – cu un accent pus pe spaţiul ex-sovietic şi eurasiatic –, analize de politică externă, incursiuni în istoria sau prezentul Republicii Moldova, texte de istorie naţională şi universală, dar şi cronici de artă (literatură, teatru etc.). Nu, n-am uitat nici comics-urile pe care mulţi dintre dvs. le apreciaţi în mod deosebit (chiar dacă autorii lor nu suntem noi!).

Condiţiile, pentru toţi corespondenţii noştri – şi mai ales pentru cei care trimit texte în vederea postării – rămân aceleaşi pe care le ştiţi. La capătul unui an de activitate, o parte din inabilităţile redacţiei sitblog-ului nostru sperăm să fie rezolvate. Orice sugestie din partea dvs. este binevenită.

Am avut surpriza ca în aceste săptămâni de vacanţă să rămânem, zilnic, în atenţia celor mai mulţi dintre cititorii noştri fideli. Numărul de accesări, pe toată această perioadă, a rămas ridicat, chiar dacă articole sau analize noi nu au mai fost postate de la finele lunii iulie. Drept care un simplu “mulţumesc!” complice spre toţi cei care nu ne-au uitat peste vară şi pentru cei care au crezut că arhiva noastră este la fel de interesantă la orice nouă accesare.

Acestea fiind spuse, la bună revedere şi fiţi convinşi că ne aşteaptă, în faţă, o mulţime de provocări intelectuale!

G E O P O L I T I K O N & EURAST Center,

[Paul Atreides]

Tu ce-ai vrea sa afli daca ai putea vedea viitorul?



Ar fii cateva lucruri interesante pe care as vrea sa le stiu daca as putea vedea viitorul pentru o zi macar :

1.Sa stiu care mi-e sufletul pereche
2.Sa stiu daca merita sa fac cariera in jandarmerie . (Asta mi-as dorii sa fac dupa liceu)
3.Sa stiu rezultatele meciurilor de fotbal inainte de a se juca . (Imi plac pariurile sportive dar nu le prea nimeresc )
4.Sa vad daca o sa apara la stiri si altceva decat crime , accidente si scandaluri
5.Sa aflu daca in Romania se mai poate traii decent . (Altfel te-am pa baiatu )
6.Sa stiu unde este ascuns Osama Bin Laden sa se termine odata razboaiele din orient .
7.Sa ma conving de prostiile spuse despre anul 2012 .
8.Sa stiu numerele la loto 6/49 .
9.Sa stiu cand Guta este pregatit sa scoata un nou album ca sa il opresc . SAVE THE WORLD
10.Sa stiu exact ziua cand voi muri sa-mi fac de cap cu ceva timp mai inainte .
11.Sa aflu ziua in care politicienii vor lucra pentru tara si nu pentru buzunarul lor .

sursa:haipa

[Paul Atreides]

Top 5 hituri ale toamnei

Dintre multe hituri ale acestei toamne am ales 5 cele mai bune .

1.DJ Robert Georgescu & Lara – I Can Feel

2.Alexandra Stan – Saxo beat

3.DJ Robert Georgescu &Annamari Dancs – Oneira A ha

4.Qpido Level – The Pitzi Song

5.Deepcentral – Music Makes Me Free

sursa:haipa

[Paul Atreides]

Axa Bucuresti-Washington exista: si la Casa Alba se pregateste suspendarea lui Obama !

George Valah


Edward Spannaus de la Executive Intelligence Review, declara vineri intr-un interviu cu Press TV, ca in baza amendamentului 25 al Constitutiei US, Presedintele Obama ar fi “incapabil mental sa indeplineasca oficiul de presedintie”! Iar in cercurile de la Washington si printre membrii guvernului deja se discuta despre posibilitatea indepartarii acestuia de la Casa Alba! (Ooo… interesanta “abordare” a ..Constitutiei! De luat aminte! NT) Referindu-se la caderea abrupta a popularitatii, mai ales datorita masurilor economice luate, ce au adancit colapsul economic (mai stim si noi..”cazuri”! NT), indiferent cine ar castiga alegerile din Noiembrie, nu ar putea sa-l mai sustina pe Obama! (Damn! Si era asa de popular!! NT) ” El nu era apt sa devina presedinte inca de la inceput, fiind doar o marioneta in mana cercurilor financiare ale Wall Street si Londra!” (I-auzi! Ca sa vezi! O fi…”singurul”? NT) Un sondaj recent arata ca mai mult de jumatate din populatie nu-l mai sustin pe Presedinte! ( Ohoo…la noi nici macar un sfert, o cincime, o.. ! NT)

‘White House seeks to remove Obama’

sursa:georgevalah

[Paul Atreides]

Boala Alzheimer se poate transmite si prin… transfuzii !

George Valah


Un studiu condus de Lary Walker de la Emory University si Mathias Jucker de la University of Tübingen, arata ca plagi ca cele provocate pe creer de boala Alzheimer, s-au constatat la soareci injectati in burta cu proteina responsabil pentru provocarea bolii! Intrebarea era: daca injectarea in stomac, a provocat plagi pe creer, in mod similar, transfuzia de sange de la un organism bolnav la unul sanatos, poate provoca boala? Desi cercetarile nu sunt terminate, se pare ca … asa este!

Can Alzheimer’s be transmitted in humans through blood transfusion?

[Paul Atreides]

Dl. Vasilescu de la banca, bate campii la TV !

George Valah

Dandu-si din el pareri despre “cum nu se poate aplica legea cu 5% TVA la alimente” dl. Vasilescu spune ca “nu se intelege” ce-i aia carne proaspata (din lege) si ca cea bagata in frigider sau congelata nu ar mai fi..”proaspata”! Daca pe dl Vasilescu, l-ar parasuta cineva, asa cum se gaseste, la Polul Nord, si ar “da coltul”, el ce ar fi: carne prospata sau… ?

[Paul Atreides]

Cascada de foc !

George Valah


Imaginile au fost obtinute in rarile momente cand soarele loveste sub un anumit unghi apele ce curg in cascada in Valea Yosemite! Aceasta se intampla numai in perioada ultimelor doua saptamani din luna Februarie! Si mai trebuie sa fie o zi senina, un fotograf in pozitia ideala si… mult noroc!

Merita sa vedeti imaginile din link!

http://www.freerepublic.com/focus/f-chat/2551514/posts

[Paul Atreides]

De ce sustin parlamentarii PD-L ca “au gresit” la vot ?

George Valah

Raspuns: “…ca sa-i ierte!”

Intrebare: “Cine?”

[Paul Atreides]

Jurnal de (pregatiri) razboi !

George Valah


- SUA aduce al doilea portavion in Golful Persic! (US deploys second air carrier in Persian Gulf with 60 warplanes) Capacitate: 60 avioane de lupta!

- Rusia isi construieste o “armata” de tancuri..gonflabile ! (Russian Inflatable Tanks, Prophecy, and WWIII) O teorie sustine ca nu pentru a si le desfasura in diverse locuri, ci… pentru a masca “lipsa” celor DSFAURATE DEJA, unde nici nu se banuieste!

- Un atac cibernetic, ar putea insemna un al doilea.. Pearl Harbor! (Cyber attack threat ‘could be next Pearl Harbor’)

- Amenintarea nr 1: “Ciberteroristii, ar putea prabusi un avion din zbor!” (Our No.1 threat: Cyber terrorists who can knock a jet out of the sky !)

- China stopeaza vanzarea de elemente chimice rare, catre America ! Preludiu de razboi? (China Stops Rare Earth Sales To US – Prelude To War?)

- China controleaza 90% din rezervele mondiale de elemente rare! (China Controls Over 90% Of World’s Rare Earths )

- Coreea de Nord planuieste noi teste nucleare! (North Korea Plans New Nuclear Test) Sa fie un… “avertisment”?

- Mesajul lui Fidel Castro despre un nou razboi nuclear! ( Fidel’s Message Against Nuclear War – Vid)

- UK, isi mai construieste 8 centrale nucleare, producatoare de …plutoniu! (folosit la bombele atomice!) (Eight new nuclear power stations despite safety and clean-up concerns)

[Paul Atreides]

Usa de acum… 5000 de ani !

George Valah



La Zurich in Elvetia, s-a descoperit cu ocazia amenajarii unui parking, o usa din neolitic! Ea dateaza cu aceeasi perioada cand era construit Stonehenge! Din inelele lemnului usii, aceasta se pare ca ar fi fost facuta pe la 3063 ien! Sunt bine conservate balamalele si zavorul si este una din cele mai vechi descoperite in Europa! Ea are o constructie solida si ingenioasa si e depasita ca varsta de o alta usa gasita la Pfaeffikon, dintr-o singura bucata de lemn si care se pare a fost facuta cu 3700 ani i.e.n.!

Swiss unearth 5,000-year-old door

[Paul Atreides]

De ce cad meteoriti de pe… Marte ?!

George Valah


Numai in 2003, peste 30 de meteoriti cazuti pe Pamant, s-au dovedit a fi de pe… Marte! Determinarea s-a putut face datorita ampentei atmosferice, identica celei de pe Marte, asupra meteoritilor. De fapt, in legendele antice, se vorbeste mereu de “razboiul zeilor, cu fulgere si pietre cazatoare de pe Marte!” Mai mult, adeseori Marte e infatisat cu o cicatrice (atat la babilonieni, cat si la indieni sau amerindieni) . Se stie ca planeta Marte are o cicatrice adanca “Vales Marineris”, care se pare ca a fost creata de o descarcare electrica uriasa ! Aceasta e responsabila pentru peisajul martian plin de sfaramaturi, dar si de numarul mare de meteoriti care au fost ridicati de la suprafata sa, ajungand apoi pe Pamant! Chiar si saelitul sau natural, Phobos, are o compozitie foarte asemanatoare cu a lui Marte, putand fi o … bucata desprinsa cu acea ocazie! De fapt, intrucat rocile au fost desprinse de la mari adancimi din solul martian si deci n-au fost in contact cu atmosfera sa, e posibil ca mult mai multi meteoriti sa provina din acel loc, fara ca noi sa ii fi putut identifica… Poate, chiar “viata” pe Pamant, a fost adusa de pe… Marte!

NOTA: Imaginea de mai sus e de pe Marte. Mariti-o cat puteti (400x apoi, 1000x) daca va uitati atent, nu poate sa va scape 3 turnuri(stalpi metalici din grinzi cu zabrele) uriase asemanatoare cu cele de “telefonie” de pe la noi! Evident, au fost blurate, dar.. tot se vad! De asemeni, constructii, un fel de tunel dublu ce iese din sol, drum in zigzag, baraj din pietre si… altele! Fara a mai spune de nuanta verzui / galbuie a peisajului, aidoma pajistilor alpine spre toamana, un pom si tufisuri, unul sau doua animale pascand, poduri, in stanga imaginii… smocuri de iarba, plante, dreapta jos… (http://picasaweb.google.com/lh/photo/AOQ287R_B3h2sokWz7-o0A)

http://www.thunderbolts.info/online_videos.htm VIDEO

[Paul Atreides]

LUME-lume…

George Valah

http://www.wimp.com/smallworld/

http://www.wimp.com/menfilm/

http://www.wimp.com/windowsmusic/

[Paul Atreides]

Fara bani si fara griji…

George Valah

http://www.wimp.com/streettap/

http://www.wimp.com/insanebeatboxer/

http://www.wimp.com/funnypuppet/

http://www.wimp.com/monkeyman/

[Paul Atreides]

Deasupra Pamantului…!

George Valah


Ceea ce se vede e un zbor… Un nou avion de spionaj si doi piloti la 23.000 m altitudine! De acolo se vede Pamantul: o coaja de atmosfera, fragil si… viu! Dupa o astfel de experienta, esti schimbat, pentru totdeauna: altfel vezi politicile, religiile, viata!

http://www.wimp.com/breathtakingfootage/ VIDEO

[Paul Atreides]

Nava calatoriei in timp !

George Valah


Poate fi calatoria in timp posibila? Dr. Richard Obousy spune ca da, daca vom gasi o cale sa folosim “energia intunecata” (sau invizibila NT)! Asa, chiar navele interstelare s-ar putea deplasa cu o viteza mai mare ca cea a luminii ! Aceasta energie este cea care penetreaza intreg Universul , ea fiind asociata cu expansiunea acestuia. Ea este cea care a propulsat materia cu viteze superioare vitezei luminii in explozia initiala de acum 13, 73 miliarde de ani, Big Bang, si tot ea este cea care deformeaza spatiul si timpul, asa cum suprafata bidimensionala a unui “balon”, se curbeaza si devine tridimensionala, atunci cand acesta e umflat!

Forma navei spatiotemporale a fost aleasa astfel incat sa optimizeze manipularea “energiei intunecate” si crearea unui “balonas spatiu-timp” . Cum va fi creat acest “balons” e inca o .. necunocuta, dar admitand ca va putea fi creat , spatiul-timp din fata navei va fi comprimat, iar in sptele ei va fi dilatat, in timp ce in interiorul ei va ramane neschimbat! Astfel, nava va pluti in interiorul unui spatiu stationar, iar “balonasul” se va deplasa prin spatiu -timp, cu viteze arbitrare, mai mari decat ale luminii! Ar mai ramane cateva probleme de rezolvat, cum ar fi … impiedicarea formarii de “gauri negre” artificiale sau… prevenirea colapsarii “balonasului spatiu-timp”, cand se intrerupe alimentarea cu energie!

http://news.discovery.com/space/introducing-warpship-dark-energy.html

[Paul Atreides]

Inel gigantic, aparut in … Soare !! Ce este ?!

George Valah


Asta s-a intamplat pe 16 Octombrie anul acesta! Pata solara 1112, localizata in quadrantul de sud-est, a fost sursa unui filament gigantic de 400.000Km diametru, pe suprafata Soarelui ! Apoi acesta s-a dezvoltat in acest inel urias care poate fi observat zilele acestea pe SDO (Solar Dynamics Observatory) – NASA website. Ceea ce este cu adevarat intrigant e ca aceasta pata inel magnetic gigantica, este cu fatza spre… Pamant! Daca ar erupe, poate intregul filament ar exploda intr-o CME? (coronal mass ejection – ejectie de masa din corona solara). In fapt ar fi o ejectie de radiatie electromagnetica de o intensitate deosebita! Ar putea afecta comunicatiile, satelitii..etc…

Enormous Ring is Developing on the Sun

[Paul Atreides]

76 de milioane euro, contra 32 milioane !

George Valah


In timp ce pe la noi E Udrea dorea sa faca in Parang un telescaun, tele..etc, cu 76 milioane de euro, aflam ca in Armenia s-a construit cel mai lung teleferic din lume, de 5,7 Km lungime, cu… 32milioane de euro!El uneste capitala Erevan cu Manastirea din sec 9 Tatev, aflata pe varful unui munte… Ei, da! Dar al nostru e mai… “gros”!



Armenia opens the world’s longest aerial tramway

[Paul Atreides]

Ecranarea Soarelui, va fi curand..ilegala?

George Valah



Asa se pare, si bine se face! Prin aceste masuri care sunt adoptate de UN la Convention on Biological Diversity, se interzic sau limiteaza actiunile din spatiu, prin care sa se “ajusteze” cantitatea de lumina solara care ar ajunge pe Pamant! Se au in vedere si asa zisele “masuri de protectie” impotriva “incalzirii globale” (care incalzire? NT) care ar avea ca efect tocmai cresterea consumului de combustibili fosili si deci a poluarii…

NOTA: Desi nu se specifica in clar, cred ca se au in vedere “darele chimice” sau “chemtrails” care de ani de zile sunt raspandite in atmosfera sub pretextul “incalzirii globale” si nevoii de “control climatic”! A slabit America…

Blotting Out Sun May Soon Be Banned

[Paul Atreides]

In Romania se legifereaza “munca fortata”?

George Valah


Daca exista salarii de 500 lei + “stimulente” pana la o valoare la care se poate atinge limita “normala” de subzistenta, dar aceste “stimulente” sunt conditionate de “venire la lucru in timpul liber si ramanerea peste programul normal de lucru”, inseamna ca:

- Salariatul este obligat la munca fortata, pentru a-si asigura traiul minim

- Munca fortata nu va fi probabil platita conform orelor prestate si in acord cu Codul Muncii, caci motivarea cu “stimulentele” va fi “suficienta”!

- De fapt, salariul de baza nu se va mai referi la timpul normat de 8 ore/zi lucratoare, ci 8+n ore/ zi lucratoare, adica o scadere salariala mascata !

- Timpul de lucru va deveni discretionar, arbitrar si fara limita, salariarului putandu-i-se cere sa ramana NON-STOP la lucru sub amenintarea ca nu isi va primi banii de subzistenta !

- Intrucat exista “contracte de munca” ceea ce implica acordul intre doua parti egale, orice modificare se face cu acordul partilor si nu pot fi modificate unilateral, doar de angajator! In fapt se trece la o noua forma de angajare/munca, cea silnica, in care “angajatul” are numai obligatii, nemaifiind parte egala cu angajatorul, ci supusul acestuia!

Aceste conditii sunt NECONSTITUINALE, ILEGALE si ABUZIVE ! Deci inacceptabile ! Daca vor fi acceptate, ele se vor extinde sub o forma sau alta si la alte categorii de salariati !

[Paul Atreides]

In Romania se legifereaza “munca fortata”?

George Valah


Daca exista salarii de 500 lei + “stimulente” pana la o valoare la care se poate atinge limita “normala” de subzistenta, dar aceste “stimulente” sunt conditionate de “venire la lucru in timpul liber si ramanerea peste programul normal de lucru”, inseamna ca:

- Salariatul este obligat la munca fortata, pentru a-si asigura traiul minim

- Munca fortata nu va fi probabil platita conform orelor prestate si in acord cu Codul Muncii, caci motivarea cu “stimulentele” va fi “suficienta”!

- De fapt, salariul de baza nu se va mai referi la timpul normat de 8 ore/zi lucratoare, ci 8+n ore/ zi lucratoare, adica o scadere salariala mascata !

- Timpul de lucru va deveni discretionar, arbitrar si fara limita, salariarului putandu-i-se cere sa ramana NON-STOP la lucru sub amenintarea ca nu isi va primi banii de subzistenta !

- Intrucat exista “contracte de munca” ceea ce implica acordul intre doua parti egale, orice modificare se face cu acordul partilor si nu pot fi modificate unilateral, doar de angajator! In fapt se trece la o noua forma de angajare/munca, cea silnica, in care “angajatul” are numai obligatii, nemaifiind parte egala cu angajatorul, ci supusul acestuia!

Aceste conditii sunt NECONSTITUINALE, ILEGALE si ABUZIVE ! Deci inacceptabile ! Daca vor fi acceptate, ele se vor extinde sub o forma sau alta si la alte categorii de salariati !

[Paul Atreides]

Cum se vand in Germania becurile clasice, mai mari de 60 W !

George Valah


Deoarece becurile cu incandescenta cu putere mai mare de 60 W au fost interzise spre comercializare in UE, un antreprenor german, Siegfried Rotthaeuser, a venit cu ideea sa vanda… “mini incalzitoare” electrice, adica becuri ! Asta intrucat 95% din energia cnsumata de aceste becuri, este “caldura”! In siteul http://heatball.de/, aceste becuri sunt si o forma legala de rezistenta impotriva obligarii consumatorului sa folosesca numai “becurile economice” care sunt mult mai scimpe si nesanatoase !

German “heatball” wheeze outwits EU light bulb ban

[Paul Atreides]

Cele mai spectaculoase 5 video ale sondei Cassini langa Saturn !

George Valah

Acestea sunt in ordine pe link:

1 Ricoseul satelitului Prometeus, de interiorul inelului lui Saturn !

2 Misteriosul hexagon de la polul nord al lui Saturn! Are diametrul de 23.000Km si este inconjurat de o furtuna cu vantul atingand 500Km/h ! Nu se stie de ce are aceasta forma ciudata!

3 “Ochiul: lui Saturn, care este la polul sud! Tot o furtuna puternica…

4 Zbor deasupra satelitului Iapetus… Cassini zburand la cateva mii de Km distanta de Iapetus, s-a putut reconstrui imaginea spectaculoasa a acestui satelit!

5 Precesia inelului lui Saturn ! Este surprins momentul cand inelul “basculeaza” dintr-o parte in cealalta…

http://news.discovery.com/videos/space-top-5-saturn-videos.html

[Paul Atreides]

NASA construieste “masina de zbor, individuala” ?

George Valah


Se cheama “puffin” dupa numele unei pasari care arata prea groaie c sa zboare, si.. totusi o face! Va avea motoare electrice, autonomie de zbor de 75Km si vitez de 225Km/h ! Greutatea masinariei … aproape 200Kg si poate transporta o ingurprsoana… Dar mai bine vedeti clipul de mai jos si va faceti o idee.. http://news.discovery.com/videos/tech-nasas-puffin-your-personal-aircraft.html

[Paul Atreides]

In China, un sat intreg a disparut, dupa trecerea unui… UFO ?!!

George Valah


13 Octombrie a insemnat sfarsitul satului de munte Qinling, care a disparut peste noapte! Si asta s-ar fi intamplat pe la 4 dimineata, odata cu aparitia unor lumini stranii pe cer! Militarii ar f i incercuit apoi locul si fara nici-o confirmare oficiala, totul poate fi doar un.. zvon! Exista insa si un videoclip la:

http://video.godlikeproductions.com/video/OCTOBER_13TH_DISCLOSURE_Qinling_Mountains_VILLAGE

[Paul Atreides]

Geoglifele din Peru…

George Valah


http://news.discovery.com/archaeology/geoglyphs-peru-slide-show.html

[Paul Atreides]

Cancerul este o boala creata de om !

George Valah

Cercetarile asupra ramasitelor umane antice, arata: ” cancerul este o boala creata de mana omului si sustinuta de excesele vietii moderne”! Tumorile erau rare pana in timpurile recente, cand poluarea si hrana nesanatoasa au devenit probleme! O mai buna intelegere a acestor cauze ar putea conduce la o noua abordare in tratamentul acestei maladii.



In urma studiilor asupra a sute de mumii egiptene, numai una dintre ele a dovedit ca ar fi avut o tumoare, desi in urma mumificarii tesuturile cancerose se conserva mult mai bine ca cele sanatoase… Acelasi lucru s-a observat si la fosilele oamenilor primitivi si chiar si in cazul oamenilor de Neanderthal, doar un singur caz a prezentat acesta boala. Chiar si vechile texte egiptene, fac referiri doar la lepra si vene varicoase… Grecii antici, au fost primii care sa identifice cancerul ca o boala specifica si chiar sa faca distinctie intre tumori maligne si benigne. Cercetatorii nu stiu insa daca aceste observatii ale grecilor s-ar fi datorat unei mai mari raspandiri a bolii sau doar cunostintelor lor mai avansate. In sec XVII apare prima descriere a unei operatii chirurgicale de cancer de san, si apoi pe la 1761 descrieri de cancere la cosari si cancer la nas, pentru cei ce prizau tutun. Concluzia este: nu exista nimic in mediul natural, care sa cauzeze cancer ! O dieta sanatoasa si miscari fizice regulate, pot prevenii cel putin 1/3 din cancerele actuale!

Cancer ‘is purely man-made’ say scientists after finding almost no trace of disease in Egyptian mummies

[Paul Atreides]

Muzeul sculpturilor subacvatice…

George Valah


http://news.discovery.com/earth/underwater-sculpture-museum.html

[Paul Atreides]

Au animalele trairi spirituale..?

George Valah


Un neurolog si alti oameni de stiinta sustin ca nu numai oamenii dar si animalele sunt capabile de a avea experiente spirituale ! Cercetatorii spun ca trairile spirituale rezida intr-o anumita zona ancestrala a creerului, pe care si animalele o au… Provocarea consta in a dovedi ce fel de trairi spirituale experimenteaza animalele ! Neurologul Kevin Nelson, profesor in neurologie la University of Kentucky a studiat trei decenii aceste fenomene. El spune ca la om, daca se intrerupe in creer zona care e responsabila cu vederea, sensul de miscare, orientarea in campul gravitationl terestru si cunoscandu-se pozitia corpului, experientele de “iesire din corp” pot avea loc aproape instantaneu! Nu exista nici un motiv sa credem ca nu ar fi la fel si pentru caini sau maimute primate! (Limitare numai la doua categorii , de ce? NT). Ele pot avea si viziunea “tunelului” si a “luminii” in momentul mortii si poate se pot aseza in fata unui fenomen precum o cascada si sa-si puna intrebari: “ce este aceasta?”…

NOTA: Din observatii personale, cred ca este vorba de ceva mult mai profund si mai sofisticat decat simple “experiente spirituale” la animale… In doua documentare separate, am observat ca cel putin in cazul a doua specii: lupul arctic si hienele africane, exista si o forma de “ritual religios” si “mama/stapan Universal” pe care il “venereaza”!

1) In cazul lupului arctic, exista ritualul ca dupa uciderea prazii, “seful” haitei este cel care imparte la fiecare mancarea… Nu este vorba de frica, caci nu exista maraieli si amenintari, ci de respect, ritual si posibila impersonificare a unui “Stapan Absolut” intruchipat de seful haitei!

2) In cazul hienelor, venereaza “Pamantul” ca “Mama/Stapan Absolut” careia i se “plang” daca sufera… (urlete cu botul in jos, spre pamant..)

Si… cunosc cel putin “un caz” in care un urs admira un… apus de soare…

Animals Said to Have Spiritual Experiences

[Paul Atreides]

Alternativa la scarile rulante: levitatorul !

George Valah

Spre deosebire de scarile rulante care merg numai “drept”, levitatorul poate lua orice traseu, inclusiv circular…

[Paul Atreides]

Sfarsitul Universului, mult mai aproape decat se credea !

George Valah


Asa a inceput, cand Big Bang a creat Universul nostru acum 13,7 miliarde de ani… Dar un grup de fizicieni condusi de Raphael Bousso de la University of California, Berkeley, a calculat ca sunt… 50/50% sanse ca Universul sa se sfarseasca in urmatorii… 3,7 miliarde de ani ! Dupa Big Bang, Universul a continuat sa se indeparteze, cu miscare accelerata si se presupune ca aceasta expansiune va continua pentru totdeauna… Grupul de fizicieni a aplicat calculele teoriei “inflatiei”, prin care se presupune ca in spatiu pot apare spontan “un fel de balonase” , din care unele se dilata pentru totdeauna, iar altele colapseaza si dispar… Aceste balonase, unde fiecare din ele reprezinta un univers, apar si dispar in existenta, asa cum se intampla si in.. “fierbere apei”! Aici poate interveni faptul ca intr-un numar infinit de nasteri/disparitii de universuri, devine imposibil sa se poata determina cand se va naste un anumit univers… Dar daca un numar infinit de obseratori castigatori din Univers castiga “loteria”, cum se mai poate spune ca a o castiga este un fapt improbabil..? Bousso si echipa sa, au cautat sa determine numarul de “balonase” care exista in fiecare moment si numarul de observatori din fiecare balonas, pentru a determina frecventa reativa a observatorilor care pot exista intr-un Univers, comparata cu frecventa relativa a observatorilor care pot trai in alt Univers. Dar problema nu are solutii, decat daca se introduce arbitrar un punct limita finala… Cu aceasta ipoteza, rezulta prin calcule valoarea de 3,7 miliarde ani, ca timp ramas pana la .. sfarsitul Universului nostru !

The End of the World as We Know It?

[Paul Atreides]

Tehnica … azi !

George Valah



Ce vedeti e doar… una din mult altele de pe link, mai jos !

http://unwantedpublicity.media.officelive.com/Gallery.aspx

[Paul Atreides]

Aselenizarea… restaurata !

George Valah

Filmul primilor pasi ai omului pe Luna a fost restaurat digital … Iata-l mai jos cum arata, asa nou-noutz !

http://www.express.co.uk/posts/view/204103/Moon-landing-tapes-remastered

[Paul Atreides]

Datorita haosului legislativ, bancile nu mai pot reposeda casele ! (in SUA!)

George Valah


Datorita inconsistentelor si erorilor administratiei americane cat si al scandalului privind reposedarile datornicilor, bancile nu ii mai pot executa silit pe oameni! Se iau deja masuri legale in mai multe state, de a se impiedica bancile sa reposedeze proprietatile, pe baza unor dosare sumare si fara o investigare daca aceste banci indeplinesc toate masurile in concordanta cu legile statului respectiv! De asemenea, se iau la puricat tote aspectele legate de procedura, informare, etc.

NOTA: In cazul de fata, statele americii isi protejeaza prin masuri legale cetatenii impotriva abuzurilor bancilor. Romania este la 10 ore diferenta fata de SUA!

Legal chaos forces US banks to halt repossessions

[Paul Atreides]

Dolarul, “programat” pentru…devalorizare ?!

George Valah


Asta urmeaza sa se produca in urmatoarele 12 luni, isi afirma miercuri Goldman Sachs previziunile , in timp ce la Washington se pregatesc tiparnitele sa se arunce pe piata hartia de valoare! Se asteapta ca paritatea dolarului sa ajunga la 1,79 lire sterline in urmatoarele 6 luni si la 1,85 LS in 12 luni. Paritatea fata de euro va fi de 1,50 in urmatoarele 6 luni si 1,55 in 12 luni! In urmatorul interval 6-9 luni, se asteapta ca economia americana sa oscileze intre: slab-foarte rau estimeaza economistul de varf al Goldman Sachs, Jan Hatzius.

Dollar set for sharp decline, Goldman forecasts

[Paul Atreides]

“Incalzirea globala” – esec total ! Urmeaza “racirea globala” !

George Valah

Noi cerecetari in perioada 2004-2007 arata ca o diminuare a activitatii solare datorita sfarsitului de ciclu, a avut drept consecinta o incalzire a Pamantului, contrar a ceea ce se credea pana acum… In aceeasi logica, oamenii de stiinta spun ca exista posibilitatea ca odata cu noul ciclu solar si cresterii activitatii sale, sa aibe loc o..racire globala!









Daca activitatea solara este defazata in raport cu radiatia sa calorica , ar trebui sa ne schimbam parerea in interpretarea fenomenelor ce guverneaza stratosfera si troposfera si rolul acestora in incalzirea Pamantului, spune fizicianul spatial Michael Lockwood de la University of Reading in siteul Nature.com.

NOTA: Acum cateva luni, postam un blog : http://georgevalah.wordpress.com/2010/01/10/o-miniera-glaciara-s-ar-putea-declansa-in-cateva-luni/

Acum, a venit…”sorocul”! Si se si suprapune cu teoriile de mai sus ! Diferenta este ca acum Curentul Golfului a fost intrerupt de dezastrul din Golful Mexic!

Global warming theory in chaos after report finds increased solar activity may COOL the Earth

[Paul Atreides]

CERN – creaza … extinctia vietii pe Pamant ?!

George Valah

Niste documente “scurse” de pe serverele interne ale CERN, despre proiectul CASTOR, Centauro si STrangelet Subject Research, vorbesc despre particulele “ciudate” care se spera sa se creeze in LHC !

Dupa cum reiese din aceste documente, CERN minte de ani in sir, afirmand ca n-o sa incerce sa produca particulele ultrapericuloase si ultradense, lichidul exploziv alcatuit din quarci stranii si instabili, responsabili pentru producerea supernovei din nuvela ice9 ! LHC cu o putere de 7 Teravolti este un supraconductiv, suprafluid “tun” de quarci, care va comasa cea mai densa si cu putere de atractie substanta din Univers , quarcii, pentru a studia lichidul exploziv quark-gluon, care e responsabil pentru anihilarea cosmica a novelor, supernovelor si poate chiar si al declansarii Big Bang-ului initial care a creat Universul! Fizicienii din conducerea CERN , care planuiesc sa obtina acest lichid exploziv, aici, pe Pamant, fara nici-o supervizare din partea politicienilor sau militarilor, vin cu argumente de tipul : LHC este o masinarie prea mare, ca sa dea gres! Singurul lor scop fiind in beneficiul marilor corporatii si al producatorilor de bombe atomice! Ori in aceste documente, se afirma ca LHC are “suficienta putere” pentru a produce tocmai aceste particule ‘ciudate”, care sunt responsabile pentru reactii in lant de tip ice-9, care pot transforma stelele in supernove! Compania are si o masinarie CASTOR, pentru Centauro si STrangelet detecTOR, creata anume pentru a le studia! (aceste particule, quarcii, pe care ei le negau ca ar incerca sa le creeze, fiind prea periculoase! NT). De atunci, echipa CASTOR, afirma ca LHC va fi capabil sa produca “particulele ciudate stabile” acum, pe… 11/9/ 2010 ! (9 noiembrie ! Ciudata asemanarea cu… 9-11/2001 ! NT)



Si acum lovitura de teatru: exista 4 sanse din 6, sau 66%, ca experimentul sa declanseze EXTINCTIA! Sau calculand pe probabilitatea de 66%, rezulta ca chiar daca vom supravietui acestui genocid urias, 66x 6,6 miliarde oameni= 4,2 miliarde de oameni DECEDATI ! Deci, s-ar putea sa mai avem… o luna de trait, ca specie si ca indivizi!

1st extinction event: Leaked CERN documents state LHC has 70% chances to produce strangelets on 11/9

[Paul Atreides]

Secretul lui Michelangelo, din Capela Sixtina !

George Valah

Analiza detailata a frescelor lui Michelangelo din Capela Sixtina, au dezvaluit un secret ascuns de… 500 de ani: o imagine a creerului omenesc, in panoul infatisandu-L pe Dumnezeu la inceputul Creatiei ! Articolul a aparut in Mai in revista oficiala Neurosurgery editata de Lippincott Williams & Wilkins, la Congress of Neurological Surgeons. Ideea este ca Michelangelo, care era un bun anatomist dar si foarte religios, a incriptat in panoul respectiv imaginea complexa neuroanatomica a creerului ! Observatia a fost facuta cand unele detalii ale panoului nu se “potriveau” parand “stangacii” pa care maestrul nu avea cum sa le faca ! De ex. reprezentarea gatului lui Dumnezeu este incorecta anatomic, parand ca ar avea tiroida mult marita, de asemenea sursa de lumina pentru acelasi detaliu pare a fi diferita de restul picturii. Tot acolo barba lui Dumnezeu pare rasucita in sus, parca voind sa dezveleasca gatul, in timp ce in restul reprezenterilor, Creatorul apare cu barba stufoasa in jos… Toate acestea cat si alte amanunte, sunt pentru a infatisa – in acest caz – cat mai corect partea ventrala a creerului …

Michelangelo Hid Anatomy Lesson in the Sistine Chapel
Human Brainstem Is Depicted in Image of God, Neurosurgery Authors Argue

[Paul Atreides]

Despre 2012… rusii spun ca vor fi doar “ceva radiatii”, nu sfarsitul !

George Valah


Cel putin asa crede un om de stiinta, care vede afectate doar aparatele de comunicatie, satelitii si posibil sa fie expusi cosmonautii care s-ar afla atunci in spatiu… Asta e tot.

NOTA: Si eu cam tot asa cred… dar… Fara comunicatii, cu calculatoarele (inclusiv ale bancilor, documentatie, militare, etc) facute praf, “Unii” vor incerca sa profite… Deci va fi ceva “deranj”.. Apoi odata bulgarele pornit la vale… cine mai stie…

Russian scientists expect increased solar radiation, not doomsday in 2012

[Paul Atreides]

Cea mai rece iarna europeana din ultimii 1000 de ani !

George Valah



Dupa ce pres Obama anunta ca acesta va fi “cel mai calduros an din istorie”, prognozele arata ca iarna asta va fi… “de groaza”! Moscova si N-E Europei vor avea prin Ianuarie temperatri de -20, -25 C care vor… tine zile in sir! Cauza principala ar fi… Curentul Cald al Golfului care s-a incetinit, aproape de a disparea de tot, din cauza poluarii cu petrol din Golful Mexic! Se prefigureaza inceputul unei noi “ere glaciare”…

NOTA: Nu sunt sigur ca numai Curentul Golfului e cauza… Sa ne amintim de primavara friguroasa a acestui an, cand inca nu avusese loc catastrofa cu sonda de petrol din Golful Mexic, de iarna geroasa din America de Sud… Altceva s-a intamplat si se pune un paravan in fata realitatii… Sa fie de vina, ceea e avioanele au raspandit, prin darele chimice(chemtrails), de mai bine de 15 ani in aer? Asta mai curand mi se pare adevarat…

Coldest winter in 1,000 years on its way - VIDEO

[Paul Atreides]

Universul in miscare…

George Valah


Sau… cum se manifesta “energia neagra”…



http://news.discovery.com/videos/space-study-sheds-light-on-dark-energy.html – VIDEO

[Paul Atreides]

Tunel antic descoperit in Gaza si…cea mai veche biserica crestina !

George Valah


Tunelul este la granita cu Egiptul, chiar in aeeasi zona cu tunelele actuale de “contrabanda” ! De fapt se pare ca era un intreg “oras subteran” vechi de cel putin 2000 de ani, si care a fost locuit de greci, romani.. Tot in Gaza, s-au gasit ruinele unei biserici crestine din sec III si care se pare ca este cea mai veche descoperita pana acum… Mozaicurile deosebite sunt multe inca intacte..

http://english.aljazeera.net/video/middleeast/2010/10/20101039027262314.html VIDEO

[Paul Atreides]

Rondul animalelor…pe Marte !

George Valah


Aceasta imagine de pe Marte arata: culturi agricole si forestiere in exploatare sistematizata alternativa, constructii in dreapta imaginii etc. Dar ce mi s-a parut chiar “interesant” este dreapta sus… Un cap animalier urias (ca de balaur!) care pare sa priveasca in jos la o platforma in care sunt asezate la distante egale… diverse statui intunecate de animale! (daca se mareste imaginea, se obs. si mai bine!) Partea de jos a platformei, aminteste vag un chip uman…

[Paul Atreides]

“Elitele” se pregatesc pentru 2012 cu… “bunkere subterane” !

George Valah

Unul din cele ma mari dintre ele in America: 30.000 mp sprafata ! Rezista 100 ore sub apa si 6 zile cu temperatura de “deasupra” 700 C ! Si… a fost special construit pentru.. 2012 !

http://www.youtube.com/user/saluki420#p/search/4/4h3dx9baiwE VIDEO

[Paul Atreides]

Inventatori ucisi de… propriile inventii !

George Valah

http://news.discovery.com/human/inventors-killed-by-invention.html

[Paul Atreides]

Cum vor arata constelatiile …peste 50.000 de ani !

George Valah


http://news.discovery.com/space/changing-constellations-50000-years.html

[Paul Atreides]

Protestu’…

George Valah


La Iasi, unu’ s-a urcat pe catedrala, tocmai sus pe cruce! De acolo a inceput sa strige ca n-are bani sa manace, are datorii, etc, sa vina.. Boc, sa-i zica! Cei de jos, cativa rasleti : unii se hlizeau “superior”, o voce, il chema jos, sa-i…”ia tensiunea”, popa ii zicea ca “nu rezolva nimic”, o “credincioasa” batea cruci, zicand sa “dispara diavolul” de unde s-a urcat, doar unu mai negricios si stirb, spunea ca … are 3 copii si a fost dat afara de la servici-salubritate…

Ne mai miram de ce a ajuns Romania… ceea ce este azi…!

[Paul Atreides]

Iluzii… optice !

George Valah


Pisica se invarte in orice directie, dupa voie…

Pentru mai multe…”iluzii”:

http://videogames.yahoo.com/events/brain-teasers/brain-teasers-and-optical-illusions/1400154

[Paul Atreides]

Omul de zapada… cosmic !

George Valah


Aceasta foto, a fost facuta de sonda spatiala Cassini si infatiseaza doi sateliti ai lui Saturn: Rhea 1520Km diametru si Dione 1120Km diametru, trecand unul prin dreptul celuilalt la… 500,000Km distanta! Evenimentul a fost surprins pe 27 Iulie 2010

Snowman in space? Saturn’s moons line up to create odd optical illusion

[Paul Atreides]

Filmele de propaganda ale lui Hitler, erau facute de… FOX News !

George Valah


Ca sa vezi, cum se incurcau in interese lucrurle prin..1932 ! German newsreel, era o subsidiara a Fox News Channel’s corporate, care intervenea in alegerile din Germania ! Iar candidatul sustinut de FOX era…nazistul Adolf Hitler ! Nimic nu scapa ingeniozitatii naziste, iar filmul, a fost exploatat din plin! Sub influenta lui Goebbels, inca din anii 1930, filmele erau capabile sa ajunga in Germania, acolo unde nu se putea ajunge personal de .. lideri ! Mai ales, pentru realizarea sonorizarii in cadrele din natura, s-a apelat la compania americana Twentieth Century Fox ! In mod special s-au remarcat peliculele electorale din 1932: Der Führer si Hitlers Kampf um Deutschland (Hitler se lupta pentru Germania) produse de Fox Tönende Wochenschau . In primul film (Führer), care dura cam 5 minute, Fox aplica si o rumoare a une multimi in banda snora, pentru a creste impactul de adeziune al ascultatorilor! Tema filmului: “cum armata a fost tradata de politicieni… si mai ales de Social Democrati !” Al doilea film a fost de doua ori mai lung si pentru ca a avut succes, a mai fost reluat si in 1933 dar cu nume schimbat: Reichskanzler Adolf Hitler Spricht (Cancelarul Reichului, Adolf Hitler va vorbeste!) In acest clip, Hitler spunea: “.. avem un singur scop, sa luam cu lopata toate aceste partide politice!”

NOTA: Dupa ce am aflat ca baza informatica cu evidenta prizonierilor si a tuturor bunurilor din lagarele naziste, inclusiv Auschwitz, era tinuta de…IBM, nimic nu ma mai mira!

In 1932, Fox Helped Make Propaganda Films for Hitler

[Paul Atreides]

Soft de identificarea …

George Valah


Vinerea trecuta, a avut loc un simpoziom la Hilbert College, in Hamburg. Audienta, cam 120, foarte diversa: politisti, militari, alte servicii legate de lege, lucratori in sanatatea mintala… Subiectul: un soft care poate indeplini doua actiuni, prezentat de un profesor elvetian, Mathieu Guidere de la University of Geneva, lucrat in colaborare cu cercetatori de la Massachusetts Institute of Technology, care erau creatorii “the Mind Machine Project …. “. Dar, iata ce face acest soft: scaneaza computerizat apelurile telefonice si e-mailurile, cat si networkingurile de socializare. Apoi… computerul detectaza “resentimentele”, dupa decibelii tonului conversatiilor si alte aspecte biometrice ale vocii. Computerul detecteaza de asemenea revenirea “obsesiva” la anumite subiecte “sensibile”, masurand si crescendoul… Similar, programul detecteaza si pentru subiectele scrise, repetarea si mesajul acestora! In prezent, se pot scana 10.000 voci/ora, dar se intentioneaza sa se ajunga la 100.000 voci/ora !

Technology identifies troubled individuals

[Paul Atreides]

Eroi si ticalosi, in politica romaneasca de dupa ’90 !

George Valah



Eroi, nu avem.

[Paul Atreides]

Case ecologice…

George Valah


http://news.discovery.com/videos/news-solar-decathlon-illuminates-future-homes.html

[Paul Atreides]

Ziua cand vin… pestii ?!!

George Valah


America si Asia (China) milioane de pesti morti ! Sa fie vre-o legatura cu vechile profetii inscris in piatra, care spun despre o lumina spiralata (Norvegia, China), aparitia celei de a zecea planete Nibiru si… moartea pestilor?

[Paul Atreides]

Poza zilei sau.. a noptii !

George Valah


Poza e reala, needitata, si a fost facuta de Chris Thomas in South East Queensland, Australia. El s-a echipat special pentru a reusi o astfel de foto, si… a reusit!

http://dvice.com/archives/2010/09/stunning-photo-1.php

[Paul Atreides]

Sandalele egiptenilor…

George Valah


Deschideti linkul de mai jos si…

http://news.discovery.com/archaeology/fancy-footwear-ancient-egypt-slides.html

[Paul Atreides]

Casca… “romana” !

George Valah

Aceasta casca veche de 2000 de ani a fost scoasa la licitatie sub numele de “casca romana”. Nu stiu pe unde a fost gasita dar.. mie mi se pare “casca daca” din cel mai clasic stil dac! Sa fi fost ..”trofeul” vreunui roman, dupa razboaiele dacice? Daca ar mai ramane vre-o indoiala, “ornamentul” calaretului din varful castii e graitor: tracii au fost primii care au introdus cavaleria in armata ! Cavaleria romana, nu a fost niciodata “elita” sau macar faimoasa in istoria armatelor imperiului!

[Paul Atreides]

“Ciorna Programului de Guvernare Mondiala UE-US” !

George Valah



Se refera la programul de Guvernare Mondiala pana in anul 2025 . Marile centre de putere: US, UE, Brazilia, China, Rusia, India, Africa de Sud se pregatesc pentru a actiona comun in cazul “marilor dezastre naturale” (se… prevede sau asteapta asa ceva? NT) si al conflictelor. Este de observat in Graficul de Distribuire al Puterii Mondiale pana in anul 2025, cum va scadea ponderea US, UE, Japonia si chiar Rusia, dar vor creste in pondere: China, India si Brazilia.

Mai jos, textul integral al documentului si grafice, netradus. (format pdf)

http://www.foia.cia.gov/2025/2025_Global_Governance.pdf

[Paul Atreides]

Aurora boreala pe… internet !

George Valah


Canadian Space Agency, va posta pe internet video live si poze, ale aurorii boreale! Lansarea acestui web site coincide cu inceputul sezonului de aparitie al aurorelor care este sfarsitul lunii August/inceputul lui Septembrie si dureaza pana spre Mai.

Northern Lights Beamed Over Internet

[Paul Atreides]

“Racirea globala” si… Noua Ordine Mondiala !?

George Valah


In Iunie anul acesta, a avut loc in Sitges, Spania, a 58 -a intalnirea a grupului Bilderberg! Printre participanti au fost: chairmanul FIAT, Avocatul (echiv. procurorul) General al Irlandei, Paul Gallagher, Trimisul Special al US pentru Afganistan si Irak Richard Holbrooke, Henry Kissinger, Bill Gates, etc. Temele discutate cuprind: Financial Reforita temperaturilor mai reci)m, Security, Cyber Technology, Energy, Pakistan, Afghanistan, Problemele Mondiale cu Alimentele, Racirea Globala , Social Networking, Medical Science, relatiile EU-US . Ceea ce inseamna ca “elitele” mondiale nu mai sunt preocupate de “incalzirea globala” ci de… opusul acesteia! Asta da peste cap planurile mai ales ca unele consecinte imediate ar fi, scaderea productiei agricole (datorita scaderii temperaturilor), cresterea consumului de energie, etc, etc! Toate astea dupa o campanie furibunda cu “temperaturile anormal de ridicate” cu care ne intoxicau buletinele meteo, cu necesitatea “taxelor pe carbon” – ca sa se opreasca “incalzirea”, cu becurile de neon “obligatorii”, etc! Deci, repozitionarea cu 180 de grade a “pozitiei oficiale” va fi cam… “greu de digerat” pentru “alegatorii” mintiti! (nu la cei de la noi, se refera articolul NT)

Global Cooling and the New World Order

[Paul Atreides]

UN desemneaza “ambasadorul spatial” pentru primirea ET !

George Valah


Daca extraterestrii vor vizita Pamantul, ei nu vor mai fi lasati la voia inramplarii, ci primiti de Mazlan Othman, cea care va fi desemnata cu atributii in acest sens din partea UN! Doamna Othman se ocupa in prezent cu UN’s Office for Outer Space Affairs (Unoosa), (Biroul UN pentru Afaceri Extraterestre).

NOTA: Se pare ca deja s-a ajuns la concluzia: “ei” ne vor gasi primii, noi…mai avem de lucru “pe-acasa”!

United Nations to appoint space ambassador to act as first contact for aliens visiting Earth

[Paul Atreides]

Javroche !

George Valah

Casa chestorului de politie ”T”, a fost “calcata de hoti”! Azi noapte ! Ce s-a luat.. ce s-a pus… Da, mesajul e mesaj: “Vedeti ba, o sa va fure cu pat cu tot noaptea in somn! Iar voi va tineti de … “manifestatii” !” Semnat: “feru’ de calcat”!

[Paul Atreides]

Lucrarea !

George Valah


Actiunea se petrece pe… Marte!

Sunt doua structuri “rivale”: Politia si.. “Serviciile”. E traditie veche cu .. “rivalitatea” asta! Dar a culminat in anul asta: la unii li se mareste bugetul cu.. 40%, la ailalti, li se micsoreaza cam cu 30%! La unii le cresc salariile, la ailati se micesc ! “Jupanu al mare”, are niste trebi de facut, ca i-au venit de mai de sus si mai departe si e musai! El, Jupanu, bineinteles ca e cu aia cu staif, de aia le-a si dat banetu’ ghiotura, da ce te faci cu “ailalti”, ca maraie, si vad, si cer, si pe deasupra se mai ocupa (unii din ei!) si cu tot felul de cotcarii, sa iasa banu, da… nu te poti lua de ei “tare” ca de, sunt si ei vlajgani! Asa ca … “baietii destepti” vin cu “lucrarea”: “Jupanu, dupa ce ca le-a luat si a dat la “rivali”, le mai si zice de alaea serbede, ca sa-i intarate! Asa se face de-o iesire in piata. Acolooo… sunt “baietii” ca sa garniseasca ‘lucrarea”: unul scuipa pe jos, altu’ se face ca-i scapa cashcheta, unu zice ca la meci si da tonul , si uite asa…” Apoi iese Jupanu: “Baaa… unde va treziti? Va ragaiti la mine si ma vizitati fara invitatie?! Ia, dispareti din fata ochilor ca sunteti ciufuti! ” Si da-i, cu retorica, cu onoarea nereparata, cu niscai dojeni cu miez… Si face vant la capeteniile “vicioase” si pune unu’ in loc…. “painea lui Dumnezeu!” (sau… Zeus? ). Asa se asezara “cal si calaret” la drum de seara… Da frau’? Eee… era tot in mana alora, cu … “mana fina”…

PS. Pariez pe.. cal! “Nu mor caii, cand vor cainii!”

(Va urma)

[Paul Atreides]

Fetzele stramosilor… 6-8 milioane de ani !

George Valah


http://news.discovery.com/human/early-human-ancestors-faces.html

[Paul Atreides]

Loja Regelui Irod !

George Valah


Arheologii au descoperit un teatru cu 400 de locuri si care avea si o loja de lux in care sedea Regele Irod! In poza se vad decoratiuni ceramice si frescele care impodobeau peretii pe la anul 15 ien care au fost facute de artisti romani, dar angajati de Regele Iudeii. Desi teatrul fusese descoperit din 2008, loja regala este insa o descoperire de ultima ora…

King Herod’s Palace Contained Luxury Theater Box: Big Pic

[Paul Atreides]

Se inchid granitele…?!

George Valah


Declaratiile lui bas si boc de a renunta la politie si jandarmerie in ceea ce-i priveste, amintesc de ultimele zile din mandatul ( ca si el a fost “presedinte ales”!) lui…Ceausescu! Doar ca el in disperare inchidea granitele… Apoi, le-a mai ramas… “colegii” care sa-i razbune !

[Paul Atreides]

Principii economice…

George Valah


Enuntate de renumitul economist Manfred Max-Neef, in lucrarea premiata: From the Outside Looking in: Experiences in ‘Barefoot Economics’ si in care afirma ca o a doua recesiune, mult mai adanca, va avea loc, intrucat economia e asezata pe o cale “toxica” ! Mergand pe un context mai larg, in legaturile dintre: biosfera, creativitatea umana, securitate, fericire si viata, in toate formele ei, el arata ca desi economistii cunosc multe, ei totusi inteleg putin, din ansamblul situatiei ! Aceste principii el le enunta astfel:

1 Economia este pentru a sluji oamenii si nu oamenii sunt pentru a sluji economia

2 Dezvoltarea se refera la oameni si nu la obiecte

3 Cresterea nu este acelasi lucru cu dezvoltarea; dezvoltarea nu are neaparata nevoie de crestere

4 Nici-o economie nu e posibila in afara serviciilor de ecosistem

5 Economia este un subsistem al unui sistem finit mai mare: biosfera. Deci cresterea continua e imposibila.

Valoarea fundamentala a noii economii este: ” Nici-un interes economic si sub nici-o circumstanta, nu poate fi mai important decat VIATA, in toate manifestarile ei”. E de asteptat ca atunci cand colapsul regizat va veni, marile corporatii sa “vina cu solutii”. Dar solutia nu este simpla opozitie contra tiraniei, ci… economia “umanizata”, reconstructia acesteia dupa criza, pe baze noi, in care viata si fericirea au intaietate.

NOTA: Aplicabil la situatia si masurile ce se iau in tara noastra !

http://www.activistpost.com/2010/09/dramatically-poisonous-economy-heading.html

[Paul Atreides]

Civilizatia de dinaintea civilizatiei… precolumbiene !

George Valah


Ce se constata prin dovezile arheologice existente, este ca:

- A existat o civilizatie preistorica, prediluviana in America de Nord

- Acesta civilizatie a fost capabila sa construiasca asezari pe sute de km intre Maine si Florida, continuand si in statele din Golful Mexic, Texas si pana in Mexic !

- Civilizatia era “o cultura a apei” – adica se folosea de canale de irigatie avansate si asezari pe malul apelor, datand de dinaintea cresterii nivelului ocaenului cu 5-7m ! Mai exact, ea a existat cam acum 10.000 de ani… iar unele constructii sunt azi pe fundul apelor oceanului si la 7-8 m adancime! In graficul alaturat, este aratata cresterea nivelului apelor oceanului in timp, pentru a se putea determina CAND anumite constructii au putut fi realizate.

Link-ul este deosebit de interesant, cu foto si vederi Google Earth, care aduc o perspectiva noua in istoria si civilizatia .. Pamantului!

Ancient Canal Builders in America

[Paul Atreides]

Bomba atomica din… servieta !

George Valah


Are dimensiunile 60x40x20 cm si contine o masa critica de plutoniu sau U233 la cea mai densa masa in conditii normale! Pu 239 cantareste 10,5Kg pentru o bara de 10,1 cm diametru. Poate dezvolta o explozie de puterea 10-20t !

Alta arma nucleara portabila este “black-pack” produs de sovietici prin anii ’60. Consta din 3 cutii de aluminiu de marimea unor cutii de cafea (ness, de ex) intr-o sacosa de ex. Trebuie ca toate ceole 3 cutii sa se interconecteze, pentru ca explozia sa aibe loc. Putere: 3-5 Kt !

Suitcase Nukes

[Paul Atreides]

Arsenalul nuclear al SUA, compromis de… UFO ?!

George Valah


120 de ofiteri trecuti in rezerva, spun ca “necunoscuti” au monitorizat si chiar “intervenit” in arsenalul nuclear al SUA ! Acei “necunoscuti” erau OZNuri si au facut “modificari” in starea arsenalelor nucleare, cel mai recent in 2003! Aceste modificari au constat in defecte de functionare ale armamentului nuclear, atunci cand un OZN zbura pe deasupra locatiei. Ofiterii relateaza mai multe astfel de cazuri si spun ca guvernul ar trebui sa dezvaluie mai mult despre aceasta situaie si cauzele ei.

U.S. Nuclear Weapons Have Been Compromised by Unidentified Aerial Objects

[Paul Atreides]

Basescu suspendat ?!

George Valah


Asa va fi, din urmatoarele motive:

- Am zis-o, si suntem in fazele combinate 3-4-5 ! (am picat aproape corect si pe… noul imprumut: 5 miliarde!)

- E o problema de aritmetica: daca sunt numarul de voturi, se face! Iar acum, UDMR a zis ca ei sunt in alianta cu PD-L, nu cu presedintele! Ceilalti, care au “iesit din sala” la votul cu furaciune, sunt deja observati si de unii… si de altii!

- Basescu a devenit “raios” si in tara si pe oriunde s-ar mai duce, dupa ce a declarat ca “ar promulga legea” cu frauda cu tot! Prin asta se creaza un precedent de ti se face greata! Ceilalti “omologi” ai lui bas. nu si-ar freca hainele de el… sau nu in public!

- Aia din afara care il sustin pe bas si la care boc le raspundea la telefon cu “Yes”, stiu ca “oricine” ar fi la conducerea tarii, ei nu sunt “uitati”… Deci… “unul nou” ar da bine …

- Cei ce-l sustin pe bas pe la TV.. e de ajuns sa le vezi figurile si cum isi misca mainile, cand cred ca nu ii vede camera, (cat despre picioare, probabil ca pe sub masa nu se mai opresc din bataiala!), ca sa iti dai seama ca … abia asteapta sa ajunga acasa si sa faca dus!

- bas e obosit, saracu si chiar incep sa banui ca are oarece lucraturi cu sanatatea, ca prea are vocea schimbata… “din cand in cand”.

Problema nr1 este ca…. Crin Antonescu NU VREA sa devina el presedinte! Sau… nu acuma! De ce? Pai… “stie” …

[Paul Atreides]

Unul din avioanele care au lovit WTC la 9-11, scos la… VANZARE ?!

George Valah

Ooops ! Damn ! Internetul asta, necenzurat complet inca, e… de groaza! Se gaseste cineva si se uita la … “fleacuri”! Ca de exemplu, anuntul de vanzare al avionului Boeing 767 cu seria 22332… Dar asta era tocmai unul din avioanele care au lovit… Turnurile Gemene, pe 9-11 ! Uuuu…! Si asta tocmai acum, cand au aparut nu intrebari ci… dovezi, ca tot ce s-a intamplat atunci a fost mai curand o … “operatiune interna”, decat un atentat din afara..! Acuzatia de “terorism” ramane.



Intai se vede cum unul din turnuri se prabuseste, iar la etajele inferioare nivelului de colapsare se vad detonatiile exploziilor controlate de demolare… Apoi, dand in balbaiala, unul din proprietarii cladirii nr 7 care a picat si ea, in aceeasi zi, de.. sperietura, recunoaste ca “ei” au decis sa se “demoleze” acea cladire… Ori pregatirile pentru asa ceva dureaza… luni de zile! Si unde sunt “resturile” celor doua cladiri, care se pare ca s-au… volatilizat!? Eee… si alte asemenea. de iti vine sa scuipi in san, si sa-ti faci cruce!



Si peste toate, “avionul care a lovit Pentagonul” daca avion sau ce-o fi fost, a facut un ocol larg, ca sa darame o aripa cam pustie ca era in… “reparatii” si nu cumva sa nimereasca ce era direct pe directia de zbor, adica aripa ultrasecreta, unde se tin si conferintele si documentele si birourile generalilor si… Ca nu s-au gasit resturile acestui “avion” nici pana azi… probabil ca … inca nu s-au incheiat cautarile… !

Si al patrulea avion, cel cazut in camp ca “s-au luptat pasagerii cu teroristii” inarmati cu cutitase de plastic… ei bine dupa inregistrarile companiilor de telefonie, NU A EXISTAT convorbirea telefonica dintre sotul si sotia – o cunoscuta crainica TV, prin care s-au “aflat” toate detaliile cu lupta, teroristii, etc ! Peste toate, pe langa faptul ca nici-un aparat de zbor nu se poate apropia de Pentagon, fara sa fie facut tzandari de aviatia militara si asta la… 50 minute DUPA ce se stia ca la NY au fost atacate turnurile gemene, mai apare si anuntul asta nenorocit, cu datele si seria avionului scos la vanzare de o firma gen “casuta postala”, dupa 10 ani, si tot sunt unii sa se..”prinda”! Dar… se rezolva cu internetul asta…. Se vor lua masuri !

Boeing 767-200ER For Sale !’ is this AA 11 that ‘crashed’ in 9-11? SAME Serial Number: 22332

[Paul Atreides]

Britania… de jos

George Valah


http://www.telegraph.co.uk/travel/picturegalleries/8018761/Britain-from-the-Air-an-exhibition-of-aerial-photographs-in-Bath.html

[Paul Atreides]

Femeile lui Berlusconi….

George Valah


Cateva din ele sunt chiar dragute…

http://www.telegraph.co.uk/news/picturegalleries/worldnews/7270159/Silvio-Berlusconis-women.html

[Paul Atreides]

Casele de dupa … cataclism !

George Valah

Unii, s-au gandit la “casele viitorului” ! Sau… cea ce s-ar mai putea construi dupa Marele Dezastru… despre care se “vorbeste” … Asa au aparut, vilute cochete din… pamant si “cartoane”!

Din pacate ele sunt bune in… Australia!



http://io9.com/5644598/a-modular-reconstituted-cardboard-house-for-post+apocalyptic-instant-cities/gallery/

[Paul Atreides]

Raportul semestrial Google….

George Valah

Este un raport al Google despre cererile guvernelor din toata lumea, de a se scoate anumite servicii sau … informatii despre anumiti “useri”!



Harta interactiva:

http://www.google.com/transparencyreport/governmentrequests/

[Paul Atreides]

Dezastrul din Golful Mexic ar putea declansa…sfarsitul vietii pe pamant !!?

George Valah

Tot mai multe informatii arata ca ceea ce se intampla in Golful Mexic, este pe cale sa ia proportii Biblice ! Acum 251 de milioane de ani, o bula gigantica de metan care s-a ridicat de pe fundul oceanului, a creat o explozie catastrofala, a otravit atmosfera si a ucis… 96% din viata de pe Pamant !! Expertii sunt de acord ca extinctia din Permian, a fost cea mai mare din istoria vietii pe planeta ! 55 de milioane de ani mai tarziu, o alta bula gigantica de metan de pe fundul oceanului, care se ridica si explodeaza, cauzeaza alta extinctie in masa, in timpul Maximului Termal din Paleocenul Tarziu ! ((LPTM). Aceast (LPTM) a durat… 100.000 de ani! Aceste zacaminte uriase de metan, au remodelat practic planeta! (sau… sunt un “buton” de autodistrugere al planetei ? NT) Ori zacamintele de metan din Golful Mexic sunt…CELE MAI MARI de pe PAMANT! Multi dintre oamenii de stiinta se tem ca acolo se poate intampla acelasi eveniment, si nici-o tehnologie din lume nu poate impiedica asta! Cu alte cuvinte: eruptii masive de gaz , forarile in acea zona, se pare ca au declansat o cascada de evenimente geologice ireversibile, care vor culmina cu… alta mare extinctie in masa, din ultimele zecii de milioane de ani!

Exista o teorie a lui Gregory Ryskin, care spune ca oceanele produc periodic eruptii masive de gaz metan exploziv! Pe langa metan, mai ies la suprafata H2S (hidrogen sulfurat) CO2, etc. Metanul e mai greu ca aerul, se amesteca cu picaturile de apa si e exploziv in concentratii de 5-15% si se imprastie pe toata suprafata pamantului! E de ajuns o scanteie, un fulger si… ar urma o explozie gigantica, plus imprastierea de gaze arse, si CO2 ! Practic, viata pe Pamant ar deveni…paleo – istorie! Semnele premergatoare unui astfel de eveniment ar fi: fisuri largi prin care sa iasa zacamintul de gaz/+petrol, deformari/umflari ale fundului oceanului in zona respectiva, scapari masive de gaze in zona respectiva! Toate cele trei semne, au fost constatate in Golf ! (http://www.floridaoilspilllaw.com/scientists-find-hazardous-hydrocarbon-levels-in-water-column-alarming, etc)

Ce se intampla in Golf:



Este ceea ce ar putea provoca “doomsday” sau… sfarsitul !



Deja, concentratia de metan in apa Golfului e de…1.000.000 de ori mai mare decat normal!

How BP Gulf disaster may have triggered a ‘world-killing’ event

[Paul Atreides]

Vor fi interzise plantele medicinale in UE !!?

George Valah

E aproape hotarat! Vor dispare preparatele pe baza de plante, iar posibilitate herbalistilor de a prescrie astfel de retete se va sfarsi! Si toate in folosul marilor concerne farmaceutice ! De la 01 Aprilie 2011, sau mai putin de 7 luni de acum incolo, toate plantele medicinale devin ILEGALE in Uniunea Europeana! Acelasi lucru, cu mici diferente, se va intampla si in SUA ! Astfel populatia nu va mai avea la dispozitie, decat ce li se livreaza prin aceste concerne farmaceutice!

Totul a pornit de la directiva europeana asupra ”Traditional Herbal Medicinal Products (THMPD)” care a fost adoptata la 31 Martie 2004 si care stabileste reguli si regulamente pentru folosirea produselor pe baza de plante, care inainte se comercializau liber! Aceasta regulalizare spune ca toate preparatele pe baza de plante, trebuie sa treaca prin aceleasi proceduri ca si produsele farmaceutice ! Nu se face nici-o exceptie pentru plantele care sunt folosite de mii de ani! Costurile de testare, omologare ar fi cam 120-200.000 euro/planta ! Si fiecare planta dintr-o compozitie va trebui tratata in mod separat! Nu conteaza ca planta respectiva a fost folosita de mii de ani, ea va fi tratata ca un…drog!

Exista o organizatie ANH care face demersurile pentru a impiedica ca aceasta lege sa intre in vigoare. Se face un apel public ca cei ce nu sunt de acord cu aceasta llege, sa scrie reprezentantilor sai de la Parlamentul European sau cel putin catre this page (aceasta pagina) si sa si exprime adeziunea pentru a impiedica o astfel de lege!

NOTA: Probabil ca “scandalul cu etnobotanicele” nu e chiar… intamplator! Trebuia sa existe “un motiv”, apoi sa se explice de ce dispar TOATE plantele din comert, mai ales plantele medicinale !

Si.. iata despre ce este vorba: http://yupfarming.blogspot.com/2010/09/s-510-and-codex-alimentarius-removal-of.html

Multumiri snake, de la care a pornit informatia …

Big Pharma Scores Big Win: Medicinal Herbs Will Disappear in EU

[Paul Atreides]

2. Ce am mai gasit… despre 2012 !

George Valah


Blog / DESPRE 2012….de Eugen Delcea… Pe langa teoria si informatiile cuprinse in acest blog, e un videoclip … incitant, cu un MESAJ EXTRATERESTRU !

CONSPIRATIA TACERII Videoclipuri cu gen. Emil Strainu si alti invitati…

CCONSPIRATIA TACERII P2

[Paul Atreides]

Craniu de Extraterestru gasit pe o insula in Danemarca ?!

George Valah


In Iulie 2007 un lucrator tocmai sapa pentru o noua canalizare in Olstykke de pe insula Sealand, apartinand Danemarcei. La inceput a crezut ca a dat peste oase de cal, caci in acel loc fusese in trecut un abator de cai… Asa a ajuns craniul la Veterinarian High School in Copenhagen, unde a stat pana acum. La locul initial s-au mai facut sapaturi si s-au gasit ramasite si unelte din neolitic , care sunt destul de numeroase in zona. Totusi datarea cu carbon a aratat ca fiinta careia i-a apartinut craniul – si careia nu i s-au mai gasit alte ramasite, ar fi murit pe la 1200-1280en ! Mai mult, craniul a fost gasit deasupra conductelor vechi, care au fost amplasate pe la .. 1900, ca si cum deabia atunci ar fi fost ingropat! Absenta restului scheletului si starea fosrte buna in care se gasea, te face sa crezi ca nu ar fi fost ingropat de mai mult de doua zeci de ani ! Ceea ce e foarte posibil caci… Printre locuitorii din Olstykke si imprejurimi circula povestea ca un membru al ordinului “l’Ordre Lux Pégasos” ( ordinul pegasului de lumina), detinea in numele ordinului inafara de craniu, mai multe obiecte extraordinar de luminoase, facute din materiale necunoscute, probabil metal sau ceramica! Nu se stie prea multe despre acest ordin doar ca a aparut pe la 1350 .. iar printre membrii sai s-ar fi numarat: Giovanni Boccaccio, William Shakespeare, Réne Descartes, Thomas Jefferson, Edward Bulwer-Lytton, Ambrose Bierce, Karin Boye, H.G. Wells, Julio Cortázar, Joseph Heller, Octavia Butler, Aleksandr Solsjenitsyn and Ahmed al-Baghdadi…

Craniul este cam odata si jumatate mai voluminos decat al unui barbat adult Homo Sapiens. Creatura era adaptata pentru tinuturile mai reci si un mediu cu putina lumina, sau existenta sub pamant. Este interesant ca steaua 51 Pegas din constelatia Pegasus, este prima descoperita ca avand planeta cu atmosfera si apa, orbitand in jurul ei !

Sealand skull photos released

[Paul Atreides]

Vorbe stiute…

George Valah

- Copilul care nu tipa, nu primeste de mancare!

- O casa invrajbita asupra ei insasi, e sortita pieirii! (Iisus)

- Nu poti sa-l slujesti si pe Dumnezeu si pe diavol acelasi timp… Ori pe unul ori pe altul vei trada… (Iisus)

- A gresi e omeneste, a persevera in greseala e diabolic! (adica de fapt lucrezi pentru…)

- Daca vrei ca lumea sa-ti fie recunoscatoare, nu le da ceva, ia-le ceva si ajuta-i sa indure lipsa! (Fr. Nietzsche)

- Ia un cerc, mangaie-l si va devenii vicios ! (Eugen Ionescu)

- Ia orice idee nobila, daca o arunci in strada, va deveni vulgara! (Schopenhauer)

- De zei si de fluturi sa nu te atuingi niciodata, caci poleiala lor iti va ramane pe degete! (Vasile Conta)

- Daca suferi, inseamna ca Dumnezeu nu te-a uitat! (A. I.)

- Suferinta trebuie s-o meriti si sa fii demn de ea! (Dani, handicapat fizic total)

[zebe]

Paul, vad ca postezi zilnic, de dimineata pana seara, o data la 2-3 minute. De ce? :)

Mai iesi cu o parere si-n afara threadului. Dar sa fie o parere, nu un articol copiat.

[Dario]

@zebe,ce cauti aici? :D

[zebe]

Pai am auzit ca asta-i cel mai tare thread de pe ols. Cum sa nu-l verific? :D

[Ess]

Paul, vad ca postezi zilnic, de dimineata pana seara, o data la 2-3 minute. De ce? :)

Mai iesi cu o parere si-n afara threadului. Dar sa fie o parere, nu un articol copiat.

la asta in cockpit numa topicul asta merge.
vad ca a luat pauza de cateva ore...poate ii in mijlocul unui looping

pt rabi: 14-52W 21-21...:ok:

[Razvan T.]

:cry::cry::cry:

[Paul Atreides]

NU raspund decat prietenilor mei ADEVARATI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!

Salut DARIO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

[Paul Atreides]

De la Gulag la stenograme sau cum am devenit radical
de Vasile Ernu

Scrisoare către prieteni

Vin dintr-un mediu foarte optimist. Nu-l sperie uşor Gulagurile, foametea, penuria sau alte crize politice şi sociale. Sînt educat ca orice tragedie sau lucru rău care mi se întîmplă să-l pozitivez, să scot din el ce e bun şi util pentru mine şi societate. Sînt un om optimist, dar ce am văzut în discuţiile pe care le-am avut zilele astea cu amici de-ai mei, m-a descumpănit. Demult nu am mai văzut ca oamenii mei apropiaţi, plini de optimism, de viaţă, de proiecte să cadă într-o asemenea stare de disperare. E mai mult decît disperare. Sînt oameni care acum au capotat, care nu mai au niciun orizont de sens.

Sînt ca la căpătîiul unui om muribund, care ştiu că o să mai trăiască încă 30-40 de ani, dar care acum îşi dă duhul fiindcă şi-a pierdut speranţa şi sensul. Întrebarea mea a fost simplă: de ce acest lucru se întîmplă acum? Care sînt cauzele a ceea ce se întîmplă? Cum de nici Stalin şi nici Ceauşescu nu au putut să ne distrugă sensul şi speranţa? Cum de am ieşit mult mai optimişti, cu mult mai multă poftă de viaţă şi speranţă, dintr-o perioadă sumbră şi „aceştia” au reuşit să distrugă tot? Cum e posibil? Ce se întîmplă cu noi?

Un bun amic care din disperare că nu poate să-şi facă meseria aici a plecat din ţară, un intelectual remarcabil, Dan Ungureanu, îmi spunea amărît de undeva de prin Canada: „Sub regimurile totalitare, dizidența e posibilă. Sub dictaturi, revolta e posibilă. În regimurile clientelare, nici dizidența, nici revoluția nu sînt posibile. Românii nu mai vin la demonstrații fiindcă demonstrațiile nu duc nicăieri. Într-un regim democratic, demonstrațiile și grevele cresc presiunea opoziției asupra guvernului. În regimurile clientelare, opoziția e la fel de clientelară ca și puterea. Românii nu mai vin la manifestații fiindcă n-au împotriva cui manifesta. În totalitarism, o singură persoană era responsabilă pentru toate nenorocirile, pentru sărăcie, mizerie și supravegherea polițienească. Era simplu de înlăturat. În sistemul clientelar, hidra cu numeroase capete, răsturnarea nu e posibilă. „

Ceva s-a întîmplat grav zilele acestea care practic a scos la iveală esenţa problemelor noastre. Ce anume? Ce este grav în toate acesteastă poveste cu stenogramele în definitiv? Am avut mineriade, am avut crize economice şi nu a fost atît de grav. De ce acum? De ce disperăm acum? Faptul ca animalul politic Băsescu a fost înhăitat cu animal media-economic Vîntu? Nu, acest lucru era cunoscut şi se încadrează într-o logică a tipului de politică ce se face de ceva vreme nu numai la noi. Că animalul politic Băsescu l-a pocnit peste bot pe animalul media-economic Vîntu pentru că acesta i-a atins progenitura? Nici asta nu e grav. Înţelegem, e uman şi mai ales animalic. O adevărată „biopolitică”. O fi grav că Vîntu se comporta cum se comporta cu jurnaliştii? Nu foarte, asta se întîmplă în orice companie de tip capitalist care se respectă, doar că gradele de „rafinament” sînt diferite. Că jurnaliştii se lăsau tîrîţi în diverse combinaţii lipsiţi de o minimă deontologie o fi grav? Dar nici asta nu ne poate şoca, mai ales după experienţa comunistă unde am depăşit orice limită a laşităţii. Oare? Eu zic că acum aratăm că se poate şi mai mult. O fi grav că anumite servicii ale statului manipulează informaţiile cum vor ele iar justiţia e pe din afară? E grav, dar nu acesta e ultimul sens al afacerii stenogramelor.

Ce e cel mai grav însă în toată această poveste a stenogramelor? Discutînd cu amicii mei, mai toţi într-o fază de preinfarct existenţial, mi-am adus aminte de o poveste care m-a impresionat enorm şi care îmi explică esenţa a ceea ce se întîmplă acum. Există un scriitor rus care este întruchiparea suferinţei secolulului XX. A fost arestat încă de tînar prin anii 30 ai secolului trecut şi a trecut prin cele mai cumplite lagăre de concentrare şi clinici psihiatrice. Este primul care scrie despre GULAG şi este nedreptăţit de toată lumea, de la comunişti la liberali. A scris poate cea mai importantă carte despre spaţiile concentraţionale pe care le-a dat literatura universală. Autorul-Om se cheamă Varlam Şalamov, iar cartea Povestiri din Kolîma.

Ascultaţi povestea mai departe, despre care am mai amintit în cap. XVI a „ereticilor” mei. Nu mai e mult. Şalamov încearcă să ne descrie viaţa de zi cu zi în Gulag, iar ce se întîmplă acolo apare ca o societate umană cu oameni-funcţii, cu oameni-poziţii, cu reguli diverse, cu încălcările acestor reguli etc. El înţelege foarte bine că e o societate umană într-o stare de excepţie, care trăieşte în condiţii umane duse la extrem. El ştie că sensul-scop al Gulagului este să te distrugă, iar sensul-scop al deţinutului e să mai trăiască încă o clipă, să mai lupte pentru încă o fărîmă de viaţă. Şalamov ştie că tocmai această formă extremă de viaţă scoate în evidenţă mult mai bine mecanismele societăţii umane-libere şi mai ales, sensul societăţii politice. El observă ceva excepţional. Anume, că pînă şi în acea condiţie inumană pînă la un anumit moment, există un echilibru: gardienii puterii oricît de aberanţi erau lucrau cu un minim de reguli clare, iar deţinuţii aveau modalitaţi de a crea reguli ale jocului. Aceste reguli, chiar dacă fragile, existau totuşi. Că între diversele categorii de deţinuţi, de la cei politici la infractori mărunţi existau anumite cutume care făceau ca acea comunitate aproape inumană să aibă nişte reguli care dădeau un minim de sens politic. Salamov ştie bine că pentru a păstra ultimul gram de umanitate, ultimul sens al unei comunităţi este sensul politic: reguli, coduri, retorici, întrebări, negocieri.

Şi aici intervine o ruptură fundamentală care se leagă şi dă sens evenimentelor care se întîmplă acum la noi. Apare în joc o mică comunitate, pe care el o numeşte ne-oameni, numiţi în argoul rusesc blatnoi, un soi de bandiţi care impunînd o ordine a „naturii”, a haosului, a forţei biologice, fac ca toate aceste minime reguli să devină nefuncţionale şi nesemnificative. Concluzia fascinantă a lui Şalamov este radicală. De acum încolo acest tip de om nu trebuie să se mai supună decît „voinţei corpului”. „Etica” lumii blatnoi distruge ultima fărîmă de relaţionare umană, ultimul element al societăţii umane. Morala e cinică: omul devine om nu pentru că e „creat de Dumnezeu”, nu pentru că are „calităţi spirituale”, nu pentru că e „animal politic”, ci fiindcă este „cel mai rezistent fizic”, „cel mai rezistent animal”. Adevărul spus de Plaut Homo homini lupus este doar parţial. În realitate, omul îi este omului nu numai lup, ci şi urs, şi vulpe, şi leu, şi hienă, şi toată încrengătura de animale posibile.

Într-o lume în care domină astfel de judecăţi şi practici, se creează vidul politic. Într-o lume a „eticii” biologice, animale, în care doar instinctul animal e admirat, doar profitul cu orice mijloace, în care doar forţa fizică şi regulile „copacului, pietrei şi cîinelui” sînt acceptate, politicul dispare. Înaintea morţii – sensul ultim al „zonei” – dispare politicul, elementul minimal necesar unei societăţi umane. Marea lecţie pe care ar trebui să ne-o reamintim mereu e cinică şi din păcate, nu corespunde cu predicile noii puteri. Nu politicul, nu ideologicul, nu excesul – cu toate că şi acesta poate crea mari probleme – au creat Gulag-ul, totalitarismul, dictatorii, ci tocmai lipsa acestora. Spus şi mai abrupt: „rezistenţa prn cultură”, retragerea din politic naşte monştri ceauşişti şi stalinişti.

Mă veţi intreba: şi ce treabă are Gulagul cu stenogramele din perioada României democrate postcomuniste? Ei bine, cred că are foarte mare legătură. Părerea mea este că ne aflăm exact în acest punct. În astfel de societate de tip Glamour-Gulag, cum numesc eu societatea actuală în care trăim, în care ne mîndrim cu lanţurile de aur şi cardurile bancare, totuşi mai exista un minim de repere şi reguli. Spaţiul politic este absolut necesar pentru a păstra o fărîmă de umanitate. Iar pentru ca politicul să funcţioneze la parametri minimi, el are nevoie de un anumit spaţiu între actorii politici, de minime reguli, de minime coduri şi de o minimă „vestimentaţie” retorică. Tot ce apare în acele stenograme, ştiam cu toţii demult; nu trebuie să fim ipocriţi. Însă modul de publicare a lor schimbă radical datele problemei, căci presupune renunţarea la minima retorică de protecţie, minimul cîmp necesar negocierilor. Aici totul apare în goliciune maximă. Cînd oamenii apar goi, de la preşedintele Băsescu, la afaceristul Vîntu şi de la jurnalist la cetăţean, politicul, ultimul element care ne mai dă umanitate, se dizolvă. Între Băsescu şi Vîntu, pro şi contra, dispar diferenţele, intrîndu-se în promiscuitatea sensului politic. Oamenii goi nu pot face politică, ci altceva. Oamenii goi nu fac politică, ei intră într-un cu totul alt cîmp semantic: spaţiul pietrei, al animalicului, al instinctelor. Nu vorbesc de oamenii goi în intimitatea lor, ci de o societate care se dezgoleşte în văzul tuturor, renunţînd la un minim de reguli şi coduri. Noi am dizolvat politicul la puterea a doua: ne-am dezgolit, şi mai mult decît atît, şi fără reguli. Din acest moment, intrăm în spaţiul puterii biologice, animalice, a pietrei şi bîtei, (dar şi a tehnicii) căci politicul împreună cu toate instituţiile sale s-au dizolvat. Doar o anumită inerţie mai funcţionează. Speranţa şi sensul nu mai există. Astfel că ceea ce nu a reuşit nici Gulagul şi nici dictatura ceauşistă, a reuşit acestă nouă societate care nu duce nicăieri. Sîntem din punct de vedere politic cu toţii în moarte clinică.

Şi ce-i de făcut? E clar că ce s-a întîmplat zilele acestea a fost un capăt de drum. Proiectul neoliberal updatat în România pe model clientelar a luat sfîrsit. Şi nu contează atît de mult că el s-a sfîrşit, ci că ne-a sfîrşit şi pe noi, cetăţenii acestei ţări. Problema şi mai mare e că sfîrşitul poate dura ani de zile, zeci de ani, perpetuîndu-se pînă cînd o forţă nouă, radicală, o va înlătura de la putere. Din păcate, nu mai e posibil să o înlăturăm prin mecanisme soft, prin alegeri. Ce alegem? Între aceiaşi şi aceiaşi care au doar culoarea la fular diferită? În acest moment se pune problema unui proiect radical, diferit, care să aibă curajul să chestioneze societatea în care trăim de o cu totul altă manieră. Dar asta e o altă poveste.

[Paul Atreides]

De ce acest thread are numai 3 stele? Cine ma voteaza negativ si de ce??????

[Paul Atreides]

Un nou pol politic creștin-democrat sau tăcerea asurzitoare a Bisericii Ortodoxe
de Dan Ungureanu

Tăcerea asurzitoare a Bisericii Ortodoxe

Megalóbromos siopê tês Ekklesias tês Katholikês

Există însă un hiatus între discursul ex cathedra, învățătura magistrală a Bisericii, predicile ierarhilor în biserică, de pe poziții de autoritate, și discursul din mass-media. În biserică, discursul e imperativ și autoritar. În mass-media predomină dezbaterea egalitară, care devine uneori dezinvoltă.

În lumea pre-modernă, monarhică, ierarhizată, feudală, fanariotă, discursul Bisericii e un discurs autoritar, fără replică. Lumea modernă e democratică, a dezbaterii. Discursul ierarhilor nu-și are locul în mass-media: nu e un discurs adaptat dezbaterii – și e firesc să nu fie așa. În mass-media, ștafeta lor e preluată de intelectualii ortodocși, care au flexibilitatea dezbaterii, cunoștințele trebuitoare, și adesea un bine venit ascendent etic.

Trebuie constatat însă că intelectualii și publiciștii care se prevalează de valori ortodoxe sînt intelectuali, politic vorbind, conservatori. Participarea lor la dezbaterea publică e salutară. Biserica, din cauza structurii sale, din cauza faptului că mesajul ei e apodictic, nu poate lua poziție în mass-media pentru a le nuanța ori contrazice mesajul.

Biserica însăși e conservatoare, prin structura ei. Patru decenii de conviețuire conflictuală sau doar crispată cu un regim ateu și comunist i-au intensificat anafilaxa la socialism. Biserica ortodoxă a suferit, pe rînd, brutalitate, șantaj și intimidare. A-i sugera echidistanță politică ar fi grotesc ori cinic.

Cu toate acestea, ceva se pierde pe drum.

În mass-media, cum am spus, Biserica e invizibilă. Cînd ierarhii totuși apar, în presă ori la televiziune, mesajul lor hieratic sună defazat. Marshall McLuhan a explicat, într-o carte lungă, de ce. Intelectualii conservatori au preluat acest spațiu și l-au exploatat politic. Sfinții părinți au fost zburătăciți din chilii și înjugați la carul politicii.

Situl Institutului Ludwig von Mises din România încearcă să ne arate că, de exemplu, libertarianismul, analiza economică marginalistă a școlii austriece, von Mises și Murray Rothbard sau Ayn Rand sînt deplin compatibili cu doctrina sfîntului Maxim Mărturisitorul.

Să cităm ideile Institutului von Mises din București, care încearcă să împrietenească pisica libertariană cu canarul ortodox. ”Din dorinţa de a obţine o viziune universală şi unitară a lumii, seminarul (Von Mises) a avansat în timp spre elucidarea conexiunilor economiei cu alte domenii ale cunoaşterii, căutând mai ales afinităţile cu dreptul şi teologia, în tradiţia liberalismului clasic şi în cea patristică ortodoxă, toate având în comun persoana şi dialogul interpersonal”. ”În mod fericit, teoria rothbardiană consună cu aspiraţiile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, lămurind cadrul instituţional exterior compatibil (singurul, de altfel) cu strădaniile pe calea împlinirii întregii virtuţi” scrie în altă parte.

Libertarianismul, orice ar spune Dan Cristian Comănescu și H. R. Patapievici, mentorii institutului, n-are nici o legătură cu ortodoxia și cu religia în general. Aș dori să reamintesc faptul că cea mai harismatică și influentă libertariană, Ayn Rand, profesa convingeri ateiste. Nici unul din sutele de Institute von Mises din Lume nu încearcă să împace analiza economică marginală, libertarianism cu religia, ortodoxă, catolică sau neo-protestantă. Acest hibrid a apărut pe malurile Dîmboviței.

Astroturfing

Astroturf se numește un soi de mochetă groasă, de plastic verde, care imită iarba. Se folosește la terenuri de fotbal sau de golf. Înlocuiește foarte bine gazonul, iarba, pajiștea.

În Statele Unite, asociațiile civice, încolțite în societatea civilă, se numesc, cu o metaforă bucolică, grassroots associations, asociații născute de la firul ierbii, născute, cum ar veni, din glia reavănă a civismului spontan, în opoziție cu partidele vechi, controlate de lobby-uri.

Astroturf se numesc, peiorativ, grupurile care se pretind grassroots, dar care sînt plătite de diverși sponsori. În 2009, în Statele Unite, proiectul noii legi a asigurărilor de sănătate a alertat companiile private de asigurări de sănătate, extrem de profitabile, și acestea au sponsorizat sute de false asociații civice. Toate erau îngrijorate că asigurările medicale de stat vor suprima dreptul cetățeanului de rînd de a-și alege sigur tratamentul medical. (Cu un cost mediu dublu în Statele Unite față de Europa occidentală).

Așa-numitele think-tank-uri din România, asociații ale societății civile, grupuri de dialog social, nu sînt organizații civice, așa cum se pretind, ci astroturfs, hrănite nu din glia civismului, din ploaia grijii față de patrie, și din soarele democrației, ci din banii unor organizații străine, Cato Institute, American Enterprise Institute, Brookings Institution. În România, Institutul Ludwig von Mises există, hămăie, organizează seminarii și colocvii din banii miliardarului libertarian David Koch, din Statele Unite. Aceste false organizații civice pot exista la infinit fără nici un fel de sprijin popular, și pot crea iluzia că apără interese publice.

Conservatorism politic, economie, părinții Bisericii

Creștinismul e preludiul comunismului / Ayn Rand, ideolog libertarian

E facil de arătat incompatibilitatea între dogma ortodoxă (sau catolică) și principiile libertariene. Pentru libertarieni, principiile economice ar trebui să fie cele care ar conduce societatea, statul ar trebui să se reducă la funcții minimale și ulterior să dispară. Pentru morala religioasă, asemenea principii sînt odioase. Prada e prea ușoară. ”Dați cezarului ce e al cezarului” se opune diametral ideii libertariene că impozitele sînt o tîlhărie exercitată de stat asupra noastră.

Cum s-a ajuns la asemenea himere, de pseudo-intelectuali care amestecă dogmele ortodoxe cu principiile libertariene ? În anii 50 von Mises a fost cel mai articulat și cel mai strident oponent al economiei planificate de tip sovietic, și, simultan, Biserica ortodoxă suferea persecuții în statele comuniste. Alianța dintre libertarianism și ortodoxie e contingentă, e accidentală, e conjuncturală. MULT MAI INTERESANT e de urmărit dacă există vreo legătură ideologică între conservatismul politic și economic, pe de o parte, și dogmele ortodoxe (sau catolice) pe de altă parte.

Biserica ortodoxă s-a caracterizat prin sociomorfism, adică prin adaptarea sa mimetică la orice structură socială și orice formă de guvernare. În Rusia a susținut regimul învechit țarist – și acesta a fost unul din motivele pentru care Revoluția a fost nemiloasă cu ierarhii Bisericii, de obicei proveniți din familii nobile. În Franța, episcopii și abații proveneau din aristocrație, și Revoluția Franceză i-a decapitat nu ca episcopi sau abați, ci ca membri ai hulitei nobilimi.

Ortodoxia, după secolul XII, n-a mai dat teologi. Pentru ruși era importantă numai partea ceremonială, rituală, a religiei. Ortodoxia n-a îmblînzit cu nimic sufletul rusesc, iar Ivan cel Groaznic nu e decît un exemplu între altele. Rușii sînt brutali. Rusia a dat mulți sfinți și nici un teolog. Speculația teologală, atît de dragă bizantinilor, nu i-a interesat. Economia Rusiei a trecut prin prefaceri masive sub Petru cel Mare, și în secolul XIX, fără ca vreun ierarh sau teolog să scrie un cuvînt despre economie și religie.

În secolul XIX, subdezvoltarea economică a Europei de est, pe de o parte, și pe de alta, înapoierea structurilor sale politice și sociale au fost cauzele pentru care Biserica n-a emis nici o idee privind relațiile între muncitori și patroni. Pur și simplu, în Europa de est industria a apărut tîrziu. Singurul preot activist muncitoresc, Gheorghi Gapon, a reușit să organizeze o manifestație muncitorească înăbușită în sînge de către țar. Nu se cunoaște nici o reacție a Bisericii ortodoxe ruse față de măcel. Gapon a fost demascat ulterior ca agent al Ohranei , poliția secretă țaristă, și spînzurat de socialiștii-revoluționari. Ambigua lui carieră rezumă toată relația dintre muncitorii ruși și ortodoxie.

Despre activitatea politică a Bisericii ortodoxe

S-a vorbit, adesea, mai ales fără noimă, despre comunism ca religie. Să răsturnăm pozițiile și să vorbim despre activitatea politică a Bisericii ortodoxe. Comunismul atacat de preferință de dușmanii săi este comunismul rus. În Rusia a luat comunismul puterea, în Rusia s-a transformat în totalitarism, din Rusia s-a exportat comunismul în statele vecine. Și în Germania, și în Polonia, și în Cehia, și în Ungaria, mișcările din interiorul partidelor urmau să ducă la democratizarea politică a acelor țări. Numai intervenția sovietică a menținut totalitarismul în țările comuniste.

Singurul comunism originar e comunismul rus; el e cel care trebuie analizat. Bestialitatea totalitară a regimului sovietic (limitată doar la perioada lui Stalin, și în timpul lui Stalin, la deceniul 1930-1940, 14 % din durata totală a regimului sovietic ; condamnată, s-o reamintim, de Hrușciov, succesorul lui Stalin) nu e tipic comunistă, ci e tipic rusă. Cenzura, prizonierii politici, supravegherea paranoică a străinilor, pașaportul intern, gulagul, toate ororile pe care le asociem regimului sovietic, absolutismul există deja în perioada țaristă. Le descrie în amănunt Astolphe de Custine în cartea sa Rusia în 1839. Nimic specific comunist în totalitarismul stalinist ; în schimb, multă tradiție rusă. Așa cum comunismul a fost ideologia Uniunii Sovietice, putem spune că ortodoxia a fost ideologia Imperiului Țarist. A luat vreodată Biserica ortodoxă rusă atitudine împotriva absolutismului țarist ? Niciodată. Biserica a acceptat și susținut cenzura țaristă, poliția secretă, exilarea opozanților în Siberia. Biserica l-a susținut pe Ivan cel Groaznic. În România, Biserica ortodoxă poartă o moștenire grea : a posedat, în Moldova și Muntenia, o treime din fondul funciar, a vîndut și cumpărat robi țigani pînă în 1855. N-a luat atitudine nici împotriva șerbiei, nici a robiei. N-a susținut democratizarea societății în lungul secol XIX. N-a avut nimic de spus în timpul răscoalei din 1907. În perioada interbelică, a încuviințat tacit sau expres legionarismul și antisemitismul legionar. Patriarhul Miron Cristea a fost prim-ministru în anii 1938-1939, și a pus în aplicare o politică antisemită. Biserica ortodoxă, în Rusia țaristă, a cauționat nenumărate orori ale regimului. Faptul că a fost persecutată sub regimul sovietic nu dovedește că avusese un rol pozitiv în societatea dinainte. Conservatorii români subliniază brutalitatea stalinistă din URSS, uitînd că Rusia ortodoxă fusese la fel de brutală și de sîngeroasă. Instaurarea regimului comunist i-a servit de alibi Bisericii ortodoxe : represiunea la care era supusă ascundea faptul că biserica era osificată, anchilozată, senilă, inertă și incapabilă. Ieșită, în 1990, din cătușe, Biserica s-a izbit de o libertate cu care nu știa ce să facă. Ortodocșii ocupă posturi de putere, și, în același timp, duc în presă o luptă de ariergardă, ca și cum ar reprezenta o minoritate marginală sau marginalizată.

Biserica și statisticile

În toate sondajele, populația manifestă un grad înalt de încredere în Biserică. În realitate, aceasta nu înseamnă mare lucru. Cu cîteva sute de mii de avorturi pe an (care depășesc de două, trei sau patru ori nașterile) și 24 % divorțuri în primul an de căsătorie, populația are un comportament laic. Declarațiile de încredere în Biserică sînt l’hommage que le vice rend à la vertu. Ce ne costă să spunem că avem încredere în Biserică ? Nu ne angajează la nimic.

Religiozitatea populației poate fi măsurată în două feluri : direct (sînteți sau nu credincios ? Mergeți la biserică ? Credeți în Dumnezeu ?) și indirect : criminalitatea violentă, alcoolismul, numărul de avorturi. În ce privește religiozitatea măsurată direct, românii și polonezii se declară a fi cei mai religioși europeni. În ce privește religiozitatea măsurată indirect, există o divergență considerabilă între Polonia și România. Românii sînt religioși pe hîrtie.

Coda

Biserica ortodoxă n-a avut niciodată un mesaj politic sau social propriu. Quadragesimo anno sau Rerum novarum stabilesc răspicat poziția Bisericii catolice față de capitalism și social-democrație. Ele nu există în ortodoxie. A lansa o mișcare politică creștin-democrată într-o țară ortodoxă e straniu : acțiunea postulează absolut fals că ar exista un demers programatic clar, o ideologie politică și socială a ortodoxiei. Ea nu există. Biserica ortodoxă n-are nici o poziție față de inflație, șomaj, capital, bursă, pensii. Ea s-a acomodat cu toate regimurile politice. În al doilea rînd, electoratul are doar un respect circumspect și distant față de Biserică. Nici principiile religioase, nici mesajele ierarhilor n-au nici o influență asupra vieții cotidiene. Funcțiile Bisericii ortodoxe sînt strict rituale, ceremoniale. De aceea, lansarea unei mișcări politice creștin-democrate e din start sortită nimicului. Biserica n-are nici o părere. Ortodoxia n-are nici o părere. Alegătorilor le pasă foarte, foarte puțin. Două milioane de români au votat deja cu picioarele și au părăsit țara.

Medicii pleacă din România. Patriarhul n-are nici o părere. Șeful statului privește situația cu nepăsare. Partidul aflat la putere privește situația cu nepăsare. Ar fi fost grozav dacă membrii fundației creștin-democrate din România ar fi zis ceva despre subiect.

[Paul Atreides]

Eu n-am fost fanatic niciodată
de Redactia


Cel mai original membru al Şcolii Sociologice de la Bucureşti, Henri H. Stahl (1901-1991) a abandonat în 1927 cariera juridică în favoarea cercetării monografice iniţiate de profesorul Dimitrie Gusti. În scurt timp a devenit metodologul şi organizatorul cercetărilor de teren ale şcolii. Pe lângă studiile aprofundate de sociologie şi de istorie socială de cea mai modernă factură a acordat importanţă şi participării la dezbaterile organizate de cercul „Criterion”. Fără să diminueze intensitatea preocupărilor de sociologie monografică şi a studiului istoric al devălmăşiei rurale, de la mijlocul anilor ’30 alături de Dimitrie Gusti, Octavian Neamţu şi Anton Golopenţia a luat parte la mişcarea echipelor de muncă culturală de la Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol”. A adus o contribuţie esenţială la elaborarea şi experimentarea unui model original de intervenţie socială rurală. În urma reformei învăţământului din 1948 este epurat din Universitate alături de ceilalţi membri ai şcolii gustiene. După aproape 20 de ani revine la Catedra de Sociologie a Universităţii din Bucureşti, repusă în drepturi. În ciuda încorsetării sociologiei de politica ceauşistă, H.H. Stahl rămâne un autor prolific şi totodată incitant, stârnind deseori mânia cercurilor naţional-comuniste din viaţa culturală ale anilor ’80. (Zoltán Rostás)

Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl, (Editura Paidea, Bucureşti, 2000) datează din anii ’80, când interesul pentru cercetarea şcolii gustiene a coborât la cota cea mai joasă. Fragmentul apare cu permisiunea autorului.

********

– Ştiţi cum mă simt? Parcă aş fi un tânăr medic care este chemat la profesor.

– Pentru a-l consulta?

– Da. Şi profesorul este în situaţia de a nu voi să-şi facă autodiagnostic, si l-a chemat pe tânărul asta. Şi nici măcar nu-l ajută! Ştiţi că aş vrea să completăm -firul, bineînţeles, îl constituie memoriile Dvs., care însă oferă doar un digest, o condensare foarte intensă, iar pentru înţelegerea întregului fenomen este nevoie de o detaliere. Din memoriile Dvs., oarecum paradoxal, apar două lucruri. In primul rând, că aţi optat pentru Facultatea de Drept, după ce aţi avut un mediu de istorici, Iorga, preocupările tatălui Dvs. etc., pe urmă, după cinci ani de la terminarea facultăţii, după alte influenţe de ordin ideologic, politic, optaţi pentru o sociologie care nu vrea să fie partinică sau partizană. Este foarte interesant, şi cred că mai întâi ar trebui să ne oprim la prima întrebare: de ce aţi optat pentru Drept? Că nu explicaţi în memorii nimic…

– Păi, cum să spun? Am fost un băiat foarte ascultător. A fost dorinţa părinţilor mei, a tatălui meu, că eu voi face carieră de avocatură. Li se părea lor că asta este… Avea două ambiţii: sa fiu cel mai bun stenograf din ţară, ceea ce am fost, şi să fiu un foarte bun avocat, ceea ce n-am fost. Că nu se potrivea deloc meseria asta cu mine. Şi am făcut Dreptul, ca să-l fac. Dar, în paralel, am făcut Literele. Chiar atunci când făceam studiile de drept şi mergeam la Facultatea de Drept, mă duceam la toate celeilalte facultăţi. În vremea aceea aveai posibilitatea să urmezi orice fel de facultate vroiai, fără să te înscrii şi fără să se facă un control al prezenţei tale la facultate. Aşa că am urmai la vremea aceea te miri ce. Literele, sigur, toate, dar şi Facultatea de Matematică, şi Facultatea de Teologie, şi la Politehnică, peste tot, unde auzeam că e un profesor bun, mă duceam să-l ascult…, şi Medicină… aşa că Dreptul a fost o întâmplare, o eroare (râde) de care m-am dumirit rapid. Mi-a folosit Dreptul, pentru că e o disciplină care ajută la formarea logică a omului. Dreptul constă în precizarea tuturor termenilor pe care-i foloseşti, a conceptelor şi a silogismelor care se pot stabili, raţionamentele merg pe baza conceptelor. Definiţia conceptelor este esenţială. Şi l-am avut la Drept în primul rând pe Istrate Micescu, un mare maestru în acest mod de a concepe; de la el am învăţat: dacă nu ai capacitatea să lucrezi cu concepte clare, nu ajungi la nici un rezultat.

– În nici o ştiinţă socială…

– În nimic, în nici un fel de judecată; Dreptul se ocupă lotuşi de probleme sociale, îmi aduc aminte de lecţii ale lui, în care nu făcea altceva decât definiţii precise, ce înseamnă „caz de forţă majoră”, deosebirile lui faţă de „cazul fortuit”, ce înseamnă „escrocherie” şi ce înseamnă „abuz de încredere”, chestii de-astea, care sunt extrem de interesante, pe care judecătorii nu le ştiu şi, plus de asta, jonglezi cum vrei cu ele, pentru ca drumul cel mai scurt între două puncte (râde) este cel ocolit! Dai, dacă nu posezi conceptele, nu poţi să faci treaba asta. Si am rămas cu această manie: într-adevăr, nu pot să sufăr folosirea în sociologie a unor noţiuni cărora nu le-ai dat un conţinut precis. Nu… am mai avut, pare-mi-se, o discuţie amândoi pe această problemă…, nu cred că trebuie să ajungem la o standardizare a conceptelor, dar cer ca fiecare om, fiecare sociolog să lucreze cu concepte proprii, şi să-mi spuie şi mie care-i conceptul pe care-l foloseşte, ce înţelege prin fiecare din ele. Pe urmă, evident, m-a interesat sociologia dreptului, în primul rând, pentru că aveam această pregătire.

– Dar la facultate nu au fost asemenea tendinţe, nu?

– Nu, nu. Erau profesori de drept tehnic pur, fără filosofie. Sigur, care ar fi trebuit să facă aşa ceva; era Mironescu, care avea un curs de „enciclopedia dreptului”, dar care nu făcea sociologia dreptului, ci făcea expuneri de filosofie generală. Social foarte vag, foarte neprens… asta a fost la Drept, n-am avut acolo decât un singur om de la care am învăţat, Istrate Micescu. Şi de asta îi sunt recunoscător, şi nici acuma, după atâţia ani de zile, nu mi-au ieşit din minte învăţăturile lui. Când spun „familie”, „sat”, ştiu precis ce vreau să înţeleg prin ele. Şi, pe cât se poate, le spun încă o dală. Adică: „familie” – eu înţeleg cutare lucru prin familie; „sat”, asta e satul… toate conceptele.

– Deja în perioada studenţiei v-aţi orientat spre socialism, sub influenţa fratelui Dvs., sau asta a fost mai târziu, după facultate?

– Nu. Încă de la început am intrat în cunoaşterea destul de adâncită şi cu o admiraţie marc faţă de Gherea. Fratele meu era el însuşi gherist, era elev al lui Gherea şi în admiraţia lui Gherea. Chipul cum a pus Gherea problema, pe mine m-a copleşit şi eu n-am făcut altceva decât să merg mai departe pe ideea aceasta a lui Gherea. Ei, Gherea avea ca idee de bază o ţară patriarhală, asupra căreia există impactul unei pătrunderi capitaliste, înglobarea ţărilor înapoiate în sfera de influenţa a capitalismului. M-am convins că Gherea ştie ce-i capitalismul. Părerea mea însă, personală, era că nu ştie ce-i o ţară înapoiată. Nu ştia bine ce este ţara românească. Adică, avea impresia că ţara românească, la vremea lui, era o ţară care trăia în plin feudalism, în servaj plin, în iobăgie completă.

– De unde avea aceasta impresie, ca nici în Rusia nu mai era cazul, de unde a fugii el?

– Păi era, era, era.

– Da?

– Sigur că da. Fiindcă Gherea venise cu o concepţie de narodnic, şi narodnicii erau entuziaştii unor situaţii de comună primitivă, mirul. El avea această credinţă, că la noi în ţară e aşa ceva, o ţară înapoiata, trăind încă în forme de viaţă medievală, în care a pătruns capitalismul. Asta nu era o idee a lui, era o idee pe care o luase de la Plehanov, că Plehanov făcuse aceeaşi rută: narodnic la început, dar la un moment dat şi-a dat seama: stai, că nu-i chiar aşa. Acolo problema s-a pus o dată cu pătrunderea capitalismului. Este adevărat, a pătruns capitalismul în Rusia, dar narodnicii spuneau: nu. Plehanov a spus: ba da, e în plină mişcare de transformare a acestei societăţi înapoiate. Plehanov credea că este comună primitivă, despoţie asiatică; spuneau precis, ci, apoi Troţki, şi Lenin, de la o anumită vreme: despoţie asiatică, în care pătrunde capitalismul. În ce măsură Gherea o fi fost influenţat de Plehanov, nu pot şti, fiindcă nu ştiu ruseşte şi cărţile narodnice ale lui Plehanov nu au fost traduse. S-a tradus Plehanov cel de mai târziu, pentru cel de la început, de la narodnicism la marxism, nu avem texte, aşa că nu-mi dau seama. Dar ar fi o temă de studiat: în ce măsură? De altfel, în ce priveşte metodele de pătrundere a capitalismului la noi în ţară, Gherea, înainte de Lenin, a făcut dovada aceasta, în scris, a teoriei pătrunderii capitaliste. Nu-i zice „prusac”, ca el studia ţara românească. Teoria lui este spusă înainte, de Lenin. Dar aceasta este o problema care ar trebui să fie adâncită: în ce măsură a cunoscut Gherea, mai târziu, teoriile lui Lenin. Nu se ştie. După cum tot aşa de interesant – pentru că veni vorba – ar fi să arătăm că Zeletin, care-i antigherist, nu face nimic altceva decât să repete poziţia lui Pokrovski. Exact aceeaşi: nu-i adevărat că există o pătrundere a capitalismului, capitalismul se dezvoltă în Rusia exact cum s-a dezvoltat în Apus. Adică, pe calea capitalismului comercial. În ce măsură Zeletin l-o fi cunoscut pe Pokrovski, nu ştiu, dar, în orice caz, paralelismul este clar. Lipseşte însă combaterea lui Pokrovski, care s-a făcut în Rusia. La un moment dat, Pokrovski a fost dărâmat şi făcut praf de către adepţii lui Stalin; Rubinstein este cel care l-a făcut praf pe Pokrovski, mergând pe teoria lui Lenin: calea prusacă de impact asupra unei despoţii orientale şi asupra unei formaţiuni feudale. Asta-i o problemă de continuitate, de influenţe, sau de potriviri întâmplătoare, care ar trebui scoase în relief. S-a încercat treaba asta, dar foarte slab. A încercat la noi, de pildă, s-o facă Valeriu Bulgaru, care a scos un articol în care arată paralelismul dintre istoria noastră socială şi cea a Rusiei. A încercat să facă un antigherism ruso-sovietic Timov. Problema este necercetată.

– Credea din motive politice, în primul rând. D e probleme de paralelisme s-au apucat pe alte căi.

– Pe alte căi, şi nu întotdeauna sunt oamenii dispuşi să atace problemele care nu sunt la modă. Asta n-a fost la modă; totuşi, e o problemă.

– Dvs. când l-aţi cunoscut efectiv pe Gherea, când l-aţi văzut?

– (Râde) Eu nu l-am văzut. Când a murit, trupul tui a fost expus public la Clubul Socialist, acolo l-am văzut.

– Deci, cu ideile lui aţi făcut cunoştinţă.

– Da. Astea le-am ştiut şi am citit cu înverşunare lucrările lui, câte se publicaseră la vremea aceea, că nu s-a publicat totul. Nu era uşor să dai peste ele. Dar polemicile lui cu Stere, „social-democraţie sau poporanism”, acelea le-am avut la îndemână şi le-am putut citi. De ce aveam eu impresia că Gherea nu ştia bine despre ţara românească? Pentru că-l ascultasem pe Iorga. Iorga avea o cu totul altă părere.

– Şi la facultate l-aţi ascultat pe Iorga?

-L-am ascultat şi înainte de facultate, mă lua tata cu el pe la conferinţele lui Iorga şi l-am auzit şi la facultate. În orice caz, aveam cărţile lui Iorga, aproape biblioteca completă a lucrărilor lui, aşa că aveam ce citi acasă… Şi Iorga avea o cu totul altă părere. El credea, şi cred că avea dreptate, că ţara românească nu fusese feudală. Nu se poate vorbi de un feudalism la noi, de un servaj la noi în ţară. Ţăranii români au fost liberi, trăind în sate autonome devălmaşe; ei n-au ajuns în robie, la servaj, decât în 1600, cu legătura lui Mihai, urmând Iorga în această privinţă pe Bălcescu, întrucât Bălcescu a fost teoreticianul tezei acesteia. Dar, în orice caz, asta era situaţia care îmi rămăsese în minte, trebuie să fie o imagine a unui sat care trebuie să fi fost altceva decât un sat de ţărani şerbi, supuşi unui despot local, care era boierul. Ce să fi fost, care a fost? Căutam un răspuns care nu exista. Singurul care a pus problema satului devălmaş, am aflat-o ceva mai târziu, dar totuşi foarte devreme, înainte să fi ajuns la Gusti, a fost Rosetti, singurul istoric care a pus problema dacă nu cumva satele acestea româneşti n-au fost „Feldgemeinschaft”-uri. Şi el se sprijinea, foarte interesant, este chiar singurul care s-a sprijinit pe maghiarul Tagányi, care punea această problemă. Dar, atât a spus Rosetti, că în rest n-a spus nimeni aşa ceva. O problemă ridicată, căzută şi moartă. După aceea, mai târziu, am dat peste Ion Ionescu de la Brad, care, atunci când a lucrat în Putna, în Vrancea, a vorbit de asemenea probleme, dar şi el destul de vag. Dar, în orice caz, părerea mea a fost că există sate româneşti libere, cu ţărani liberi, care probabil reprezintă vechea situaţie a ţărănimii române. Ca atare, trebuie să ne apucăm să studiem această problemă, aceea a proprietăţii devălmaşe. O problemă pe care am avut-o de la început.

– Problema proprietăţii, cred că, la început, si sub influenţa studiilor juridice…

– Da, dar studiile de drept… Am citit la vremea aceea, întâmplător, l-am citit pe Laveleye, de pildă, care vorbeşte de aşa ceva, dar nu de la cursuri, la cursuri nu se pomenea aşa ceva. De aceea am reuşit, îndrumat şi de fratele meu, care mi-a spus: bagă de seamă, materialul ăsta l-a scris cutare, a scris cutare lucru, poţi să citeşti…

– El cu ce se ocupa?

– Era funcţionar. De la el am aflat că există, Frédérick Le Play, de la el am aflat că există un Antidühring, şi l-am citit. În timp ce făceam dreptul, în anul I de facultate, înainte cu mult de a ajunge la Gusti, tendinţa mea a fost să încerc să fac o lămurire a acestei probleme a sistemului juridic al devălmăşiei. Până la urmă mi-am dat seama că nu-i doar un sistem juridic, ci e vorba de un sistem de viaţă socială. Are, evident, şi aspecte juridice, dar e un fenomen complex. Astea fiind gândurile care mă frământau, faptul că am putut cu Gusti să fac aceste studii, m-a hotărât să merg la Gusti. M-am înscris, deci, nu de dragul sociologiei, ci de dragul posibilităţii de a face cercetări la sate. Ideea de a face cercetări la sate, însă în sensul unei dezbateri, al unei încercări de lămurire a teoriei Gherea. Şi am reuşit, într-adevăr, după un an de cercetări la Ruşeţu, să-l conving să mergem la Nerej, care era în plin centru al problematicii mele.

– Înainte de a intra în problematica efectivă a cercetărilor, aş vrea să vă întreb: pentru Dvs. întâlnirea cu socialiştii, preocupările acestei vizite la Viena erau determinate de un interes teoretic, sau şi de acţiune?

– Nu, pur teoretic. Da. Trebuie să recunosc, pur teoretic. Nu am avut veleităţi şi nici calităţi de politician. N-am avut. Cel mult am fost conferenţiar, la asta am fost-folosit de-a lungul vieţii întregi. Ca să vorbesc, dar nu la acţiune politică. Nu m-a pasionat problema aceasta. Am fost convins că materialismul istoric este o admirabilă unealtă de cercetare ştiinţifică, însă atâta. Nu am fost prea entuziast nici ca socialist. Kautskist, kautskist, dar îl citisem şi pe Bernstein, ca să nu zic numai de el, şi pe mulţi alţii. Eram foarte impresionat de Proudhon, de socialiştii comunişti francezi; nu eram deloc convins ca Marx are dreptate când spune că, în mod fatal, vom ajunge la o societate socialistă. Şi, în orice caz, nu eram deloc convins că societatea socialistă are aspectul pe care-l voiau bolşevicii. N-am putut să merg pe treaba aceasta.

– Nu mă pot transpune la începuturile anilor ’20, dar Dvs. aţi văzut o legătură între marxism şi bolşevism?

– Păi, se punea problema sciziunii, eram în preajma sciziunii dintre social-democraţi şi comuniştii bolşevici. Eu aveam o influenţă social-democrată, fratele meu era social-democrat şi Gherea era antibolşevic. Problema era deci în plină dezbatere în momentul aceia, în discuţii publice, în cluburile socialiste. Eram la curent cu dezbaterile acestea. Şi eram convins ca social-democraţii au dreptate. Kautsky era pentru mine un mare dascăl. Am crezut în ce spune, deşi îl citisem şi pe Bernstein, şi pe David, cel care a pus problema agrară şi care mă interesa în mod deosebit, şi pe mulţi alţii. De altfel, asta a fost şi una dintre vinile care mi s-au adus atunci când am fost judecat şi dat afară din partidul comunist. Ca social-democrat, am fost vărsat la comunişti şi aci am fost judecat şi dat afară.

– În ’51 ?

– În ’52. Mi s-a spus: dumneata l-ai citit pe Bernstein. Am spus: nu numai pe Bernstein, eu citesc foarte mult (râde). Am spus, domnule, în religia catolică sunt o serie întreagă de autori apocrifi, pe care n-ai voie să-i citeşti. Cu o dezlegare: dacă eşti episcop. Şi am spus: eu, în materie de marxism, mă consider episcop, i-am citit pe toţi. Troţki? L-am citit pe Troţki, sigur că l-am citit. Eşti dator să-l citeşti pe Troţki. Şi pe toţi. Şi pe… te miri cine, pe toţi austro-marxiştii. Sunt dator ca om de ştiinţă, de carte, să-i citesc pe toţi, nu? La mine în bibliotecă poţi să-i găseşti pe toţi, poţi să mă acuzi că sunt orice, că sunt hitlerist, şi troţkist, şi legionar, şi tot ce vrei, plus proudhonisl, plus fourierist, plus saintsimonist, plus orice vrei.

– Dacă judeci după cărţile din bibliotecă…

– Da, pe care am fost dator să le citesc. Apoi, ca să ştii care e părerea mea personală, întreabă-mă, şi-ţi spun! (râde). Se supără oamenii când le zici treaba asta. Am fost odată întrebat – dar asta n-are nici o legătură cu discuţia noastră – dacă sunt un cetăţean conştient, dacă merg după indicaţiile date de partid. Am spus: da sunt de acord cu partidul, în măsura în care partidul este de acord cu mine. Sunt anumite teme, în care sunt sută la sută de acord cu el, în altele, ba. Nu fac obiecţii, pentru că nu fac politică, nici nu strig în gura mare ce nu-mi place, tac din gură, îmi văd de treburile mele, dar… asta e situaţia (rade).

– Mulţi gândesc aşa, dar nu au curajul să-şi exprime principiile… Aţi fost student între ’18 şi ’20, deci înainte de sciziunea dintre socialişti şi comunişti. În perioada asta i-aţi frecventat probabil şi pe Moscovici, şi pe Grigorovici.

– Pe Moscovici da, pe Grigorovici mult mai înainte. Am stat şi am ascultat cum vorbeau. Cu Moscovici ani intrat în legătură mai târziu, când a publicat…, era fratele meu la Paris plecat şi scrisese Marxism oligarhic, şi se tipărea în tipografia unde lucra Ilie Moscovici. Atunci mergeam să priveghez această tipărire, corecturile şi nu ştiu ce. Acolo l-am cunoscut pe Moscovici, deci mai târziu, cred că era prin ’24, sau aşa ceva. Înainte îl cunoscusem pe doctorul Iagnov, care fusese bun prieten cu fratele meu şi cu doctorul nostru de casă, şi îl cunoscusem pe doctorul Ilie Horodniceanu, despre care nu mai vorbeşte nimeni.

– Erau bucureşteni?

– Iagnov era bucureştean, Horodniceanu bucovinean. Foarte inteligent, foarte talentat, mare orator, ştia carte. A murit de tânăr. Pe ăştia doi îi cunoşteam mai dinainte. Dar, baza concepţiilor politice, ca să zic aşa, am luat-o de la Moscovici, care era un om foarte interesant. Ştia muită carte. De la el am avut o serie întreagă de cărţi, pe care n-aveam de unde să mi le procur, şi îmi spunea precis care este poziţia lui antibolşevică. Fiindcă era un furios antibolşevic.

– Şi el era bucovinean?

– Nu, era bucureştean, sau aşa ceva, niciodată n-am întrebat. Era un om foarte interesant. Foarte interesant. Da.

– Era proprietarul tipografiei?

– Nu, proprietar era Brănişteanu, dar el organiza acolo: erau doi socialişti, el şi Pop. Pop era de meserie tipograf, Moscovici era pur şi simplu administrator, se ocupa de partea comercială a editurii lui Brănişteanu.

– Pomeneaţi de o librărie…

– Cooperativă.

– Ce era aceasta?

– Cooperativă de librărie socialistă. Era mai întâi o bibliotecă, pe care o avea partidul social-democrat; era publică, dar nu era librărie, deşi avea un stoc de cărţi în exemplare multiple. Acesta a fost fondul de plecare. Şi după aceea au fost bani care s-au dat de către cei care au participat la fundaţia acestei cooperative, care s-a instalat. S-a făcut comerţ de cărţi, o librărie de cărţi socialiste.

– Se editau cărţi?

– S-a editat o singură mică broşurică despre Matteotti, n-a apucat să se dezvolte, a dat faliment rapid. Era interesantă librăria, pentru că oricine voia să aibă literatură socialistă trebuia să vina acolo. Şi aveai posibilitatea să-i cunoşti. Eu eram mai toată ziua acolo, mă interesau toate socotelile astea. Acolo mi-am şi procurat o serie întreagă de cărţi, pentru ca proveneau de la bibliotecă. Acolo l-am cunoscut pe Stere; venea şi întreba ce mai e nou, ce-a mai apărut, ce s-a mai tradus. Pe Stere, căruia, ca mai tuturor marilor profesori şi politicieni, îi plăcea să vorbească, să spună, să demonstreze, mai ales dacă în jurul lui erau doi-trei tineri. Şi spunea. Ştia foarte multe lucruri, era un mare cărturar. Este absurdă toată teoria lui despre încercarea de a ocoli capitalismul, dar ştia carte. Multă. Şi te întreba ce ai înţeles, era bun profesor. Aşa că am avut în librăria aceasta şi prilejul să întâlnesc asemenea oameni. Nu mai ţin minte care sunt, dar pe Stere îl ţin minte…

– La procesul lui aţi fost, după ’18?

– Am fost. Nu a fost un proces, a fost judecarea lui la Cameră, când a fost să fie ales deputat.

– El a avut ziarul acela bucureştean, în timpul ocupaţiei germane?

– Da.

– Din două surse am auzit despre aceasta. Averescu, mi se pare, a ţinut o pledoarie împotriva lui.

– S-a dezbătut în Senat toată această problemă, ca să fie validat, ori ba. Nu Averescu. Marii lui duşmani au fost Iorga, în acel moment, şi Take Ionescu. A fost o dezbatere care a ţinut zile întregi, în care l-am auzit şi pe Stere vorbind, şi era orator, nu glumă. Şi acuma mi-l aduc aminte. Scena în care povestea cum a ajuns el în Rusia să iacă mişcare revoluţionară. A fost narodnic; şi, mai mult decât atâta, el explica ura pe care o avea împotriva Rusiei, împotriva sistemului. Povestea – era la tribună, foarte ciudat, că masa stenografilor era sub tribună şi – eu eram acolo – povestea cum a fost fratele său arestat şi cum a murit, care erau torturile Ohranei… Povestea, la un moment dat, cu capul proptit pe spate, şi-i curgeau lacrimile. Impresionant. Plus marea lui artă oratorică. Era copleşitor.

– Bine, dar nici Iorga n-a fost mai prejos în ale oratoriei!

– Nu, nu. Dar nici Take Ionescu! (Râde) Erau trei, care erau extraordinari. Scena a fost destul de patetică, într-atâta încât unul dintre fruntaşii liberali, Sasu, Vasile Sasu, s-a ridicat în picioare, spunând: „Are dreptate, are dreptate”… Da, au fost scene emoţionante, care nu se pot repeta. În vremea noastră a dispărut această artă. În afară de interesul dezbaterii care avea loc, era spectacolul unor mari oratori. Take Ionescu era formidabil. Extraordinar. Iorga, nu mai vorbesc, era copleşitor. Şi Stere, am spus, nu era de lepădat! Am avut mari oratori. Şi ţi-ai putut da seama atuncea cam care au fost politicienii din vremea aceea. Pe Maiorescu nu l-am apucat. Dar pe Marghiloman l-am apucat; pe Take Ionescu, care era copleşitor, într-adevăr, era de o inteligenţa şi de o… era fermecător. Iorga nu era fermecător, el era distant, respingea oamenii. Puteai să-l admiri, dar nu puteai să-l iubeşti, decât aşa… teoretic. Dar, personal, era – cum să-ţi spun eu – un repulsiv. Stere, de asemenea, nu era un câştigător de oameni. Pe când Take Ionescu, era într-adevăr… să te îndrăgosteşti de el în fiecare moment (râde). Atâta har avea, atâta abilitate de a vorbi cu oamenii, de o subtilitate extraordinară. Mi-aduc aminte – dacă e vorba să povestim fleacuri care n-au legătură cu sociologia – în timpul acestor dezbateri ale lui Stere, de o întrerupere de şedinţă. Take Ionescu vede pe cineva şi-i zice: „Domnu’ cutare”, îl cheamă la el; era un procuror venit dintr-un judeţ unde urma să se discute o validare, aşa ceva. „Păi, domnule, îi spunea el, ne ierţi că te ţinem cu problema aceasta pe dumneata, care ai cu totul alte treburi. Ai pierdut până acum vreo trei zile. E neplăcut să pierzi trei zile, dar asta îmi aduce aminte, zice el, când a fost Ion Ghica trimis la Conslantinopol şi a pierdut mai multă vreme; a trimis la sfârşit o notă, în care a inclus cheltuielile pe care le-a făcut. La hotel atâta, masa m-a costat atât şi la urmă avea şi o notă: «Ion nu e de lemn, o mie de galbeni»” (râde). Cine să-i spuie prefectului că putea încărca nota de cheltuieli mai subtil decât atâta? A spus el ceva? Nimic! Ăsta era talentul extraordinar al lui Take Ionescu. Plus că era singurul care avea într-adevăr o viziune europeană. Titulescu n-a făcut decât să urmeze această linie a lui Take Ionescu. Titulescu era un om de anvergură europeană, nu pentru că avea succes peste tot, dar pentru că judeca lucrurile din punct de vedere european, mare lucru, ceea ce nu avea Iorga, nu avea nici Stere, n-avea nici Brătianu, dintre ceilalţi politicieni români care au fost într-adevăr de talie universală, restul nu. Restul… mărunţei. Da. Cam astea au fost… Am plecat de la librăria socialistă, nu? (Râde).

– Care au fost determinaţiile unei opţiuni posibile, pentru un tânăr din generaţia Dvs.?

– Eu cred că problema de bază era aceea că am plecat de la o rădăcină gheristă. Gherea a fost, şi prin fratele meu, şi prin ceea ce am citit din Gherea, cel care a centrat problema pe ceea ce am spus adineaori: marea problemă de istorie socială: cum s-a întâmplat că a pătruns capitalismul la noi în ţară. Deci, eu aveam o legătură cu probleme de marxism. Unde se discutau aceste probleme? Numai în cluburile socialiste.

– Dar, în acelaşi timp, marea simpatie pentru Iorga putea să vă determine să mergeţi spre dreapta.

– Nu, legătura s-a făcut aşa cum spuneam. O fi avut dreptate Gherea, dar nu ştia ce-i satul românesc. Satul românesc? Iorga ştia ce înseamnă.

Deci, legătura se făcea pe această problemă, a satului românesc, a istoriei sociale a ţării româneşti. Asta era legătura. Nu m-am dus spre Iorga, după cum nu m-am dus nici spre socialişti, politiceşte. Dar problemele gheriste nu le puteai discuta decât în cluburile socialiste, nu în altă parte.

– Dar acolo era totuşi o proporţie între teorie şi acţiune. Teoretizau acţiunea, sau teoretizau teoria?

– Era şi – şi. Nu prea erau mulţi gânditori în cluburile socialiste, dar totuşi se puneau probleme. De pildă, problema deosebirilor dintre ei şi comunişti. Care erau şi probleme de teorie.

– Bine, dar pentru Dvs., sau pentru oricare alt tânăr, termenul de comunism se punea în două sensuri: comuniştii din Rusia, pe de altă parte cei de aici, ca Pătrăşcanu sau Belu Zilber, pe care îi cunoşteaţi de pe atunci.

– Da, cum să nu. Am fost colegi şi cu Pătrăşcanu, la facultate, şi cu Belu Zilber. Şi prieteni am fost. Ei erau comunişti, treaba lor, nu m-a interesat. Ei făceau politică militantă.

– Deci, erau mai mult de acţiune, decât de gândire şi de teorie.

– Deşi ştiau, ştiau. Belu Zilber ştia despre ce este vorba. Dar erau – cum să spun eu – fanatici comunişti. Eu n-am fost fanatic niciodată. Am mare stimă, tot ce vrei, dar nu sunt fanatic.

– Probabil asta ţine de structura omului.

– Probabil, ştiu eu?

– Mă gândesc cât de mic era Bucureştiul, sau intelectualitatea era puţin numeroasă, de vreme ce vă cunoşteaţi cu toţii…

– Evident, da, sigur că da.

– Amintiţi în memorii că, la un moment dat, v-aţi întâlnit cu Vlădescu-Răcoasa, care spunea că merge la Gusti şi v-a întrebat dacă nu vă duceţi să-l stenografiaţi, înseamnă că aveaţi idee, deja din ’25-’26, despre Gusti şi preocupările sale.

– Păi, nu megeam la facultate? Nu eram înscris la facultate? Ştiam. Pe Vlădescu-Răcoasa îl ştiam foarte bine. Eram la curent. Aproape pe toţi marii profesori din vremea aceea îi audiasem.

– Si după terminarea facultăţii?

– Şi, şi, şi. Tot timpul.

– Ce urmăreaţi, de fapt, după terminarea facultăţii? Baroul nu v-a satisfăcut.

– Nu.

– Stenografia vă dădea posibilitatea să vă asiguraţi existenţa?

– Bine. Era bine plătită. Erau trei luni de muncă pe an, restul eram liber. Şi pe urmă m-a interesat să… (râde).

– Adică aţi fost într-o situaţie absolut bună din punctul acesta de vedere, puteaţi să vă ocupaţi cu ce vă interesează.

– Da, da. Şi se câştiga bine. Era o meserie bună pe vremea aceea, nu era încă magnetofonul, şi se plătea foarte bine. Îmi permiteam să duc o viaţă de bunăstare, pot să spun aşa. Leafa mergea, şi era foarte bună, şi, pe urmă, în afară de asta, câştigam stenografiind cursuri. Care se plăteau.

– A, şi pentru asta v-aţi dus la facultate.

– Nu se plăteau toate. Unele le făceam…, de pildă, uite, cartea asta, care este una din cele mai bune ale lui Iorga (arată cartea), astea sunt notele mele.

– Da?

– Sigur. Şi multe am aşa. Făcute fără plată, dar m-a interesat.

– Şi le-aţi bătut la maşină după aceea, sau le-aţi dat la bătut?

– Da, băteam la maşină singur. Şi pe urmă vedeam. Am lucrat aşa cu mulţi. Cu Densusianu, cu Nae Ionescu, cu Motru… le dădeam textele, sau altele le ţineam pentru mine. Dar mă interesa să ştiu care este viaţa în facultate. Pe urmă, când am început să lucrez cu Gusti, s-a schimbat povestea, pentru că seminarul lui era un loc de adunare a tot ce avea mai bun la vremea aceea tineretul. Nu numai elevii lui Gusti, dar tineri din toate facultăţile veneau, şi era un permanent loc de discuţii şi dezbateri pe probleme. Seminarul acela nu era de la ora cutare la ora cutare, ci de dimineaţă până noaptea târziu. Găseai acolo oameni cu care să poţi să stai de vorbă despre te miri ce. Dumitru Georgescu era la Medicină, Viforeanu era coleg cu mine la Drept, Veniamin era coleg cu mine la Drept. Eram trei la Drept şi unul de la Medicină – în primul an. Şi găseai acolo tot ce vrei, istorici, şi filosofi, şi economişti. Şi se discuta, şi biblioteca era admirabilă, aprovizionată cu tot ce trebuia. Era Mircea Vulcănescu în plină efervescenţă, Herseni ştia carte şi erau discuţii în permanenţă, pe toate problemele posibile. Avea unul de făcut la geografie, sau un istoric. Venea la seminarul de sociologie şi spunea: „Vreau să fac lucrarea cutare, ce părere aveţi?” Şi apoi începea: ăla cutare, ăla cutare, ăla cutare. Se discuta teza lui înainte s-o redacteze, până la cele mai mici amănunte. Era un laborator de creaţie ştiinţifică. Plus că era, la început, dublat cu Oficiul universitar, pe care-l crease Gusti pentru ajutorarea studenţilor. Cu cantine, cu cămine, cu tot felul de ajutoare medicale, juridice, de toate. Era un centru.

– Acest centru – Oficiul universitar– a luat naştere după nişte tulburări.

– Da, studenţeşti.

– Dar de unde veneau aceste tulburări?

– Ei, legionarii, ce mai discuţie!

– Sau cuziştii…

– Tot aia e, aceeaşi mişcare.

– În anii ’23-’24 au fost astea, nu?

– Mai devreme.

– Imediat după război?

– Imediat după război. Congresul studenţesc, unde a luat parte activă Zelea-Codreanu, a fost la Cluj, în ’20. Am fost prezent acolo. Şi pe urmă s-a continuat. Pe urmă au fost tulburările acestea. Gusti a făcut o ancheta a vieţii studenţeşti şi a hotărât să creeze acest centru de ajutorare, unde evident veneau foarte mulţi studenţi. Deci, era legătura cu seminarul de sociologie, gata făcut. Era în acelaşi imobil, în acelaşi loc.

– Unde?

– Erau pe culoarul facultăţii, la etajul l, două săli de seminar şi o sală a profesorului, pe care el o făcuse Oficiul universitar.

– Pe bulevardul Elisabeta?

– Da.

– Caraion presupune o legătură între cercetarea echipelor studenţeşti şi discutarea lor in seminar, şi pe urmă discutarea chestionarului si a problemelor monografiei, ale primei monografii.

– Tot acolo s-au făcut, în acelaşi loc.

– Dar se face o legătură logică?

– Păi, este. Este clară, nu? Cel care a făcut, de pildă, ancheta vieţii studenţeşti, Roman Cresin, este un om care după aceea a mers în toate cercetările monografice. Erau aceiaşi oameni, care făceau şi una, şi alta. Era un grup restrâns de oameni în jurul lui Gusti, care aveau şi această capacitate de a fi originali, de a crea şi de a aduce ceva nou. Unii dintre ei, cu totul şi cu totul excepţionali. Cum a fost Mircea Vulcănescu; mai târziu, Golopenţia, şi el, când a venit, a însemnat mare lucru.

– El era mai tânăr decât Vulcănescu sau Dvs.

– Da… Vlâdescu-Răcoasa, nu, a fost opac.

– În ce relaţii ari fost Dvs. cu el?

– Foarte bune. Era un bun camarad, Vlădeseu-Răcoasa. N-a fost gelos niciodată, nu s-a supărat că noi am luat doctoratele, şi el nu, nu s-a supărat că noi am fost numiţi conferenţiari, şi el nu. In această privinţă e de admirat, foarte, foarte bun coleg.

– Făcea şi publicistică…

– Da, scria. În vremea aceea era iorghist, mă rog, tot felul de nuanţe din astea. Dar, de pildă, când a organizat gruparea universitară pentru Societatea Naţiunilor, a organizat-o antilegionar. Clar, împotriva mişcării legionare. Şi a organizat-o foarte bine. A strâns în jurul lui o serie întreagă de tineri, dintre care foarte mulţi au rămas ca să facă după aceea sociologie. Nu toţi. Unii dintre ei au plecat spre alte meserii. De pilda, băiatul lui Duca, evident, s-a făcut diplomat. Victor Rădulescu-Pogoneanu s-a făcut diplomat, Brutus Coste a intrat în diplomaţie. Dar toţi ăştia au fost acelaşi grup, aceiaşi oameni, cu aceeaşi conducere, care mergea pe de o parte pe sociologie teoretică, pe cercetarea vieţii satelor, şi mergea pe Societatea Naţiunilor. Pe gruparea aceasta pentru Societatea Naţiunilor, Gusti, Răcoasa şi grupul lui.

– De ieşirea la Goicea nu aţi auzit dinainte?

– După ce s-a terminat. N-am aflat.

– Fiindcă se pregătea dinainte, din ’24 deja.

– Se pregătea, dar nici ei, care participau la acest grup, nu-şi dăduseră seama despre ce e vorba. Au fost numai şapte zile, o ieşire cu un grup mititel. Mi-a povestit Ion Costin, care era cumnat cu mine, mi-a spus aşa, întâmplător, că a fost la Goicea. Şi m-a interesat, şi a început să-mi spună cam despre ce a fost vorba. Cum i-am cunoscut, asta am scris-o. M-a interesat, m-a pasionat problema, şi în al doilea an am intrat în jocul acesta al cercetărilor, an de an, de teren, care până acuma au rămas în viaţa mea cele mai frumoase amintiri, cei mai frumoşi ani ai vieţii mele.

– Dar, fireşte, niciodată nu ştii în momentul respectiv că faci un pas istoric…

– Evident, evident. Mai târziu îţi dai seama că a însemnat mare lucru. Şi foarte târziu – cum e acuma, după şaizeci de ani – când recapitulez cei mai frumoşi ani ai vieţii mele, consider că au fost cei în care am făcut aceste cercetări cu un grup de oameni care erau, într-adevăr, de mâna-ntâi, şi cu care am avut relaţii de strânsă prietenie.

– După ce v-aţi lămurit cu Prejbeanu, aţi făcut cunoştinţă şi cu Gusti, atunci când v-aţi dus la Brăila pentru o conferinţă despre şcolile ţărăneşti. Probabil că atunci v-aţi decis… V-a convins Gusti, sau s-au întâlnit interesele Dvs.?

– S-au întâlnit, da. El era în căutare de… M-a întrebat, evident, ce fac, ce lucrez. I-am spus care sunt problemele şi atunci mi-a spus: „Nu te interesează să vii într-o cercetare?”. El recruta pe cine i se părea lui că este mai… şi de la Drept a luat trei oameni. Ca jurist m-a luat pe mine, pe Viforeanu şi pe Veniamin. Amândoi au fost după aceea şi ei profesori universitari. Oameni de foarte bună calitate. Viforeanu, păcat de el, s-a sinucis în ’48. Veniamin a plecat în străinătate şi cred că trăieşte încă. Şi s-a întâmplat să se potrivească ce căuta Gusti cu ce căutam eu. Eu nu m-aş fi gândit să fac cercetări de unul singur. Asta ar fi fost prea greu, şi aici era totul gata pregătit, nu aveam nici un fel de probleme. Te duceai cu Gusti, şi erai asigurat că ai o lună de zile de cercetare liniştită, nu te bătea nimeni la cap.

– Înainte de Ruşetu, între Goicea si Ritsetu. Caraion vorbeşte de vreo treizeci si şapte de şedinţe de lămurire de ce a fost si trebuie făcut.

.........cont......................

[Paul Atreides]

Eu n-am fost fanatic niciodată:):):)
de Redactia


Cel mai original membru al Şcolii Sociologice de la Bucureşti, Henri H. Stahl (1901-1991) a abandonat în 1927 cariera juridică în favoarea cercetării monografice iniţiate de profesorul Dimitrie Gusti. În scurt timp a devenit metodologul şi organizatorul cercetărilor de teren ale şcolii. Pe lângă studiile aprofundate de sociologie şi de istorie socială de cea mai modernă factură a acordat importanţă şi participării la dezbaterile organizate de cercul „Criterion”. Fără să diminueze intensitatea preocupărilor de sociologie monografică şi a studiului istoric al devălmăşiei rurale, de la mijlocul anilor ’30 alături de Dimitrie Gusti, Octavian Neamţu şi Anton Golopenţia a luat parte la mişcarea echipelor de muncă culturală de la Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol”. A adus o contribuţie esenţială la elaborarea şi experimentarea unui model original de intervenţie socială rurală. În urma reformei învăţământului din 1948 este epurat din Universitate alături de ceilalţi membri ai şcolii gustiene. După aproape 20 de ani revine la Catedra de Sociologie a Universităţii din Bucureşti, repusă în drepturi. În ciuda încorsetării sociologiei de politica ceauşistă, H.H. Stahl rămâne un autor prolific şi totodată incitant, stârnind deseori mânia cercurilor naţional-comuniste din viaţa culturală ale anilor ’80. (Zoltán Rostás)

Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl, (Editura Paidea, Bucureşti, 2000) datează din anii ’80, când interesul pentru cercetarea şcolii gustiene a coborât la cota cea mai joasă. Fragmentul apare cu permisiunea autorului.

********

– Ştiţi cum mă simt? Parcă aş fi un tânăr medic care este chemat la profesor.

– Pentru a-l consulta?

– Da. Şi profesorul este în situaţia de a nu voi să-şi facă autodiagnostic, si l-a chemat pe tânărul asta. Şi nici măcar nu-l ajută! Ştiţi că aş vrea să completăm -firul, bineînţeles, îl constituie memoriile Dvs., care însă oferă doar un digest, o condensare foarte intensă, iar pentru înţelegerea întregului fenomen este nevoie de o detaliere. Din memoriile Dvs., oarecum paradoxal, apar două lucruri. In primul rând, că aţi optat pentru Facultatea de Drept, după ce aţi avut un mediu de istorici, Iorga, preocupările tatălui Dvs. etc., pe urmă, după cinci ani de la terminarea facultăţii, după alte influenţe de ordin ideologic, politic, optaţi pentru o sociologie care nu vrea să fie partinică sau partizană. Este foarte interesant, şi cred că mai întâi ar trebui să ne oprim la prima întrebare: de ce aţi optat pentru Drept? Că nu explicaţi în memorii nimic…

– Păi, cum să spun? Am fost un băiat foarte ascultător. A fost dorinţa părinţilor mei, a tatălui meu, că eu voi face carieră de avocatură. Li se părea lor că asta este… Avea două ambiţii: sa fiu cel mai bun stenograf din ţară, ceea ce am fost, şi să fiu un foarte bun avocat, ceea ce n-am fost. Că nu se potrivea deloc meseria asta cu mine. Şi am făcut Dreptul, ca să-l fac. Dar, în paralel, am făcut Literele. Chiar atunci când făceam studiile de drept şi mergeam la Facultatea de Drept, mă duceam la toate celeilalte facultăţi. În vremea aceea aveai posibilitatea să urmezi orice fel de facultate vroiai, fără să te înscrii şi fără să se facă un control al prezenţei tale la facultate. Aşa că am urmai la vremea aceea te miri ce. Literele, sigur, toate, dar şi Facultatea de Matematică, şi Facultatea de Teologie, şi la Politehnică, peste tot, unde auzeam că e un profesor bun, mă duceam să-l ascult…, şi Medicină… aşa că Dreptul a fost o întâmplare, o eroare (râde) de care m-am dumirit rapid. Mi-a folosit Dreptul, pentru că e o disciplină care ajută la formarea logică a omului. Dreptul constă în precizarea tuturor termenilor pe care-i foloseşti, a conceptelor şi a silogismelor care se pot stabili, raţionamentele merg pe baza conceptelor. Definiţia conceptelor este esenţială. Şi l-am avut la Drept în primul rând pe Istrate Micescu, un mare maestru în acest mod de a concepe; de la el am învăţat: dacă nu ai capacitatea să lucrezi cu concepte clare, nu ajungi la nici un rezultat.

– În nici o ştiinţă socială…

– În nimic, în nici un fel de judecată; Dreptul se ocupă lotuşi de probleme sociale, îmi aduc aminte de lecţii ale lui, în care nu făcea altceva decât definiţii precise, ce înseamnă „caz de forţă majoră”, deosebirile lui faţă de „cazul fortuit”, ce înseamnă „escrocherie” şi ce înseamnă „abuz de încredere”, chestii de-astea, care sunt extrem de interesante, pe care judecătorii nu le ştiu şi, plus de asta, jonglezi cum vrei cu ele, pentru ca drumul cel mai scurt între două puncte (râde) este cel ocolit! Dai, dacă nu posezi conceptele, nu poţi să faci treaba asta. Si am rămas cu această manie: într-adevăr, nu pot să sufăr folosirea în sociologie a unor noţiuni cărora nu le-ai dat un conţinut precis. Nu… am mai avut, pare-mi-se, o discuţie amândoi pe această problemă…, nu cred că trebuie să ajungem la o standardizare a conceptelor, dar cer ca fiecare om, fiecare sociolog să lucreze cu concepte proprii, şi să-mi spuie şi mie care-i conceptul pe care-l foloseşte, ce înţelege prin fiecare din ele. Pe urmă, evident, m-a interesat sociologia dreptului, în primul rând, pentru că aveam această pregătire.

– Dar la facultate nu au fost asemenea tendinţe, nu?

– Nu, nu. Erau profesori de drept tehnic pur, fără filosofie. Sigur, care ar fi trebuit să facă aşa ceva; era Mironescu, care avea un curs de „enciclopedia dreptului”, dar care nu făcea sociologia dreptului, ci făcea expuneri de filosofie generală. Social foarte vag, foarte neprens… asta a fost la Drept, n-am avut acolo decât un singur om de la care am învăţat, Istrate Micescu. Şi de asta îi sunt recunoscător, şi nici acuma, după atâţia ani de zile, nu mi-au ieşit din minte învăţăturile lui. Când spun „familie”, „sat”, ştiu precis ce vreau să înţeleg prin ele. Şi, pe cât se poate, le spun încă o dală. Adică: „familie” – eu înţeleg cutare lucru prin familie; „sat”, asta e satul… toate conceptele.

– Deja în perioada studenţiei v-aţi orientat spre socialism, sub influenţa fratelui Dvs., sau asta a fost mai târziu, după facultate?

– Nu. Încă de la început am intrat în cunoaşterea destul de adâncită şi cu o admiraţie marc faţă de Gherea. Fratele meu era el însuşi gherist, era elev al lui Gherea şi în admiraţia lui Gherea. Chipul cum a pus Gherea problema, pe mine m-a copleşit şi eu n-am făcut altceva decât să merg mai departe pe ideea aceasta a lui Gherea. Ei, Gherea avea ca idee de bază o ţară patriarhală, asupra căreia există impactul unei pătrunderi capitaliste, înglobarea ţărilor înapoiate în sfera de influenţa a capitalismului. M-am convins că Gherea ştie ce-i capitalismul. Părerea mea însă, personală, era că nu ştie ce-i o ţară înapoiată. Nu ştia bine ce este ţara românească. Adică, avea impresia că ţara românească, la vremea lui, era o ţară care trăia în plin feudalism, în servaj plin, în iobăgie completă.

– De unde avea aceasta impresie, ca nici în Rusia nu mai era cazul, de unde a fugii el?

– Păi era, era, era.

– Da?

– Sigur că da. Fiindcă Gherea venise cu o concepţie de narodnic, şi narodnicii erau entuziaştii unor situaţii de comună primitivă, mirul. El avea această credinţă, că la noi în ţară e aşa ceva, o ţară înapoiata, trăind încă în forme de viaţă medievală, în care a pătruns capitalismul. Asta nu era o idee a lui, era o idee pe care o luase de la Plehanov, că Plehanov făcuse aceeaşi rută: narodnic la început, dar la un moment dat şi-a dat seama: stai, că nu-i chiar aşa. Acolo problema s-a pus o dată cu pătrunderea capitalismului. Este adevărat, a pătruns capitalismul în Rusia, dar narodnicii spuneau: nu. Plehanov a spus: ba da, e în plină mişcare de transformare a acestei societăţi înapoiate. Plehanov credea că este comună primitivă, despoţie asiatică; spuneau precis, ci, apoi Troţki, şi Lenin, de la o anumită vreme: despoţie asiatică, în care pătrunde capitalismul. În ce măsură Gherea o fi fost influenţat de Plehanov, nu pot şti, fiindcă nu ştiu ruseşte şi cărţile narodnice ale lui Plehanov nu au fost traduse. S-a tradus Plehanov cel de mai târziu, pentru cel de la început, de la narodnicism la marxism, nu avem texte, aşa că nu-mi dau seama. Dar ar fi o temă de studiat: în ce măsură? De altfel, în ce priveşte metodele de pătrundere a capitalismului la noi în ţară, Gherea, înainte de Lenin, a făcut dovada aceasta, în scris, a teoriei pătrunderii capitaliste. Nu-i zice „prusac”, ca el studia ţara românească. Teoria lui este spusă înainte, de Lenin. Dar aceasta este o problema care ar trebui să fie adâncită: în ce măsură a cunoscut Gherea, mai târziu, teoriile lui Lenin. Nu se ştie. După cum tot aşa de interesant – pentru că veni vorba – ar fi să arătăm că Zeletin, care-i antigherist, nu face nimic altceva decât să repete poziţia lui Pokrovski. Exact aceeaşi: nu-i adevărat că există o pătrundere a capitalismului, capitalismul se dezvoltă în Rusia exact cum s-a dezvoltat în Apus. Adică, pe calea capitalismului comercial. În ce măsură Zeletin l-o fi cunoscut pe Pokrovski, nu ştiu, dar, în orice caz, paralelismul este clar. Lipseşte însă combaterea lui Pokrovski, care s-a făcut în Rusia. La un moment dat, Pokrovski a fost dărâmat şi făcut praf de către adepţii lui Stalin; Rubinstein este cel care l-a făcut praf pe Pokrovski, mergând pe teoria lui Lenin: calea prusacă de impact asupra unei despoţii orientale şi asupra unei formaţiuni feudale. Asta-i o problemă de continuitate, de influenţe, sau de potriviri întâmplătoare, care ar trebui scoase în relief. S-a încercat treaba asta, dar foarte slab. A încercat la noi, de pildă, s-o facă Valeriu Bulgaru, care a scos un articol în care arată paralelismul dintre istoria noastră socială şi cea a Rusiei. A încercat să facă un antigherism ruso-sovietic Timov. Problema este necercetată.

– Credea din motive politice, în primul rând. D e probleme de paralelisme s-au apucat pe alte căi.

– Pe alte căi, şi nu întotdeauna sunt oamenii dispuşi să atace problemele care nu sunt la modă. Asta n-a fost la modă; totuşi, e o problemă.

– Dvs. când l-aţi cunoscut efectiv pe Gherea, când l-aţi văzut?

– (Râde) Eu nu l-am văzut. Când a murit, trupul tui a fost expus public la Clubul Socialist, acolo l-am văzut.

– Deci, cu ideile lui aţi făcut cunoştinţă.

– Da. Astea le-am ştiut şi am citit cu înverşunare lucrările lui, câte se publicaseră la vremea aceea, că nu s-a publicat totul. Nu era uşor să dai peste ele. Dar polemicile lui cu Stere, „social-democraţie sau poporanism”, acelea le-am avut la îndemână şi le-am putut citi. De ce aveam eu impresia că Gherea nu ştia bine despre ţara românească? Pentru că-l ascultasem pe Iorga. Iorga avea o cu totul altă părere.

– Şi la facultate l-aţi ascultat pe Iorga?

-L-am ascultat şi înainte de facultate, mă lua tata cu el pe la conferinţele lui Iorga şi l-am auzit şi la facultate. În orice caz, aveam cărţile lui Iorga, aproape biblioteca completă a lucrărilor lui, aşa că aveam ce citi acasă… Şi Iorga avea o cu totul altă părere. El credea, şi cred că avea dreptate, că ţara românească nu fusese feudală. Nu se poate vorbi de un feudalism la noi, de un servaj la noi în ţară. Ţăranii români au fost liberi, trăind în sate autonome devălmaşe; ei n-au ajuns în robie, la servaj, decât în 1600, cu legătura lui Mihai, urmând Iorga în această privinţă pe Bălcescu, întrucât Bălcescu a fost teoreticianul tezei acesteia. Dar, în orice caz, asta era situaţia care îmi rămăsese în minte, trebuie să fie o imagine a unui sat care trebuie să fi fost altceva decât un sat de ţărani şerbi, supuşi unui despot local, care era boierul. Ce să fi fost, care a fost? Căutam un răspuns care nu exista. Singurul care a pus problema satului devălmaş, am aflat-o ceva mai târziu, dar totuşi foarte devreme, înainte să fi ajuns la Gusti, a fost Rosetti, singurul istoric care a pus problema dacă nu cumva satele acestea româneşti n-au fost „Feldgemeinschaft”-uri. Şi el se sprijinea, foarte interesant, este chiar singurul care s-a sprijinit pe maghiarul Tagányi, care punea această problemă. Dar, atât a spus Rosetti, că în rest n-a spus nimeni aşa ceva. O problemă ridicată, căzută şi moartă. După aceea, mai târziu, am dat peste Ion Ionescu de la Brad, care, atunci când a lucrat în Putna, în Vrancea, a vorbit de asemenea probleme, dar şi el destul de vag. Dar, în orice caz, părerea mea a fost că există sate româneşti libere, cu ţărani liberi, care probabil reprezintă vechea situaţie a ţărănimii române. Ca atare, trebuie să ne apucăm să studiem această problemă, aceea a proprietăţii devălmaşe. O problemă pe care am avut-o de la început.

– Problema proprietăţii, cred că, la început, si sub influenţa studiilor juridice…

– Da, dar studiile de drept… Am citit la vremea aceea, întâmplător, l-am citit pe Laveleye, de pildă, care vorbeşte de aşa ceva, dar nu de la cursuri, la cursuri nu se pomenea aşa ceva. De aceea am reuşit, îndrumat şi de fratele meu, care mi-a spus: bagă de seamă, materialul ăsta l-a scris cutare, a scris cutare lucru, poţi să citeşti…

– El cu ce se ocupa?

– Era funcţionar. De la el am aflat că există, Frédérick Le Play, de la el am aflat că există un Antidühring, şi l-am citit. În timp ce făceam dreptul, în anul I de facultate, înainte cu mult de a ajunge la Gusti, tendinţa mea a fost să încerc să fac o lămurire a acestei probleme a sistemului juridic al devălmăşiei. Până la urmă mi-am dat seama că nu-i doar un sistem juridic, ci e vorba de un sistem de viaţă socială. Are, evident, şi aspecte juridice, dar e un fenomen complex. Astea fiind gândurile care mă frământau, faptul că am putut cu Gusti să fac aceste studii, m-a hotărât să merg la Gusti. M-am înscris, deci, nu de dragul sociologiei, ci de dragul posibilităţii de a face cercetări la sate. Ideea de a face cercetări la sate, însă în sensul unei dezbateri, al unei încercări de lămurire a teoriei Gherea. Şi am reuşit, într-adevăr, după un an de cercetări la Ruşeţu, să-l conving să mergem la Nerej, care era în plin centru al problematicii mele.

– Înainte de a intra în problematica efectivă a cercetărilor, aş vrea să vă întreb: pentru Dvs. întâlnirea cu socialiştii, preocupările acestei vizite la Viena erau determinate de un interes teoretic, sau şi de acţiune?

– Nu, pur teoretic. Da. Trebuie să recunosc, pur teoretic. Nu am avut veleităţi şi nici calităţi de politician. N-am avut. Cel mult am fost conferenţiar, la asta am fost-folosit de-a lungul vieţii întregi. Ca să vorbesc, dar nu la acţiune politică. Nu m-a pasionat problema aceasta. Am fost convins că materialismul istoric este o admirabilă unealtă de cercetare ştiinţifică, însă atâta. Nu am fost prea entuziast nici ca socialist. Kautskist, kautskist, dar îl citisem şi pe Bernstein, ca să nu zic numai de el, şi pe mulţi alţii. Eram foarte impresionat de Proudhon, de socialiştii comunişti francezi; nu eram deloc convins ca Marx are dreptate când spune că, în mod fatal, vom ajunge la o societate socialistă. Şi, în orice caz, nu eram deloc convins că societatea socialistă are aspectul pe care-l voiau bolşevicii. N-am putut să merg pe treaba aceasta.

– Nu mă pot transpune la începuturile anilor ’20, dar Dvs. aţi văzut o legătură între marxism şi bolşevism?

– Păi, se punea problema sciziunii, eram în preajma sciziunii dintre social-democraţi şi comuniştii bolşevici. Eu aveam o influenţă social-democrată, fratele meu era social-democrat şi Gherea era antibolşevic. Problema era deci în plină dezbatere în momentul aceia, în discuţii publice, în cluburile socialiste. Eram la curent cu dezbaterile acestea. Şi eram convins ca social-democraţii au dreptate. Kautsky era pentru mine un mare dascăl. Am crezut în ce spune, deşi îl citisem şi pe Bernstein, şi pe David, cel care a pus problema agrară şi care mă interesa în mod deosebit, şi pe mulţi alţii. De altfel, asta a fost şi una dintre vinile care mi s-au adus atunci când am fost judecat şi dat afară din partidul comunist. Ca social-democrat, am fost vărsat la comunişti şi aci am fost judecat şi dat afară.

– În ’51 ?

– În ’52. Mi s-a spus: dumneata l-ai citit pe Bernstein. Am spus: nu numai pe Bernstein, eu citesc foarte mult (râde). Am spus, domnule, în religia catolică sunt o serie întreagă de autori apocrifi, pe care n-ai voie să-i citeşti. Cu o dezlegare: dacă eşti episcop. Şi am spus: eu, în materie de marxism, mă consider episcop, i-am citit pe toţi. Troţki? L-am citit pe Troţki, sigur că l-am citit. Eşti dator să-l citeşti pe Troţki. Şi pe toţi. Şi pe… te miri cine, pe toţi austro-marxiştii. Sunt dator ca om de ştiinţă, de carte, să-i citesc pe toţi, nu? La mine în bibliotecă poţi să-i găseşti pe toţi, poţi să mă acuzi că sunt orice, că sunt hitlerist, şi troţkist, şi legionar, şi tot ce vrei, plus proudhonisl, plus fourierist, plus saintsimonist, plus orice vrei.

– Dacă judeci după cărţile din bibliotecă…

– Da, pe care am fost dator să le citesc. Apoi, ca să ştii care e părerea mea personală, întreabă-mă, şi-ţi spun! (râde). Se supără oamenii când le zici treaba asta. Am fost odată întrebat – dar asta n-are nici o legătură cu discuţia noastră – dacă sunt un cetăţean conştient, dacă merg după indicaţiile date de partid. Am spus: da sunt de acord cu partidul, în măsura în care partidul este de acord cu mine. Sunt anumite teme, în care sunt sută la sută de acord cu el, în altele, ba. Nu fac obiecţii, pentru că nu fac politică, nici nu strig în gura mare ce nu-mi place, tac din gură, îmi văd de treburile mele, dar… asta e situaţia (rade).

– Mulţi gândesc aşa, dar nu au curajul să-şi exprime principiile… Aţi fost student între ’18 şi ’20, deci înainte de sciziunea dintre socialişti şi comunişti. În perioada asta i-aţi frecventat probabil şi pe Moscovici, şi pe Grigorovici.

– Pe Moscovici da, pe Grigorovici mult mai înainte. Am stat şi am ascultat cum vorbeau. Cu Moscovici ani intrat în legătură mai târziu, când a publicat…, era fratele meu la Paris plecat şi scrisese Marxism oligarhic, şi se tipărea în tipografia unde lucra Ilie Moscovici. Atunci mergeam să priveghez această tipărire, corecturile şi nu ştiu ce. Acolo l-am cunoscut pe Moscovici, deci mai târziu, cred că era prin ’24, sau aşa ceva. Înainte îl cunoscusem pe doctorul Iagnov, care fusese bun prieten cu fratele meu şi cu doctorul nostru de casă, şi îl cunoscusem pe doctorul Ilie Horodniceanu, despre care nu mai vorbeşte nimeni.

– Erau bucureşteni?

– Iagnov era bucureştean, Horodniceanu bucovinean. Foarte inteligent, foarte talentat, mare orator, ştia carte. A murit de tânăr. Pe ăştia doi îi cunoşteam mai dinainte. Dar, baza concepţiilor politice, ca să zic aşa, am luat-o de la Moscovici, care era un om foarte interesant. Ştia muită carte. De la el am avut o serie întreagă de cărţi, pe care n-aveam de unde să mi le procur, şi îmi spunea precis care este poziţia lui antibolşevică. Fiindcă era un furios antibolşevic.

– Şi el era bucovinean?

– Nu, era bucureştean, sau aşa ceva, niciodată n-am întrebat. Era un om foarte interesant. Foarte interesant. Da.

– Era proprietarul tipografiei?

– Nu, proprietar era Brănişteanu, dar el organiza acolo: erau doi socialişti, el şi Pop. Pop era de meserie tipograf, Moscovici era pur şi simplu administrator, se ocupa de partea comercială a editurii lui Brănişteanu.

– Pomeneaţi de o librărie…

– Cooperativă.

– Ce era aceasta?

– Cooperativă de librărie socialistă. Era mai întâi o bibliotecă, pe care o avea partidul social-democrat; era publică, dar nu era librărie, deşi avea un stoc de cărţi în exemplare multiple. Acesta a fost fondul de plecare. Şi după aceea au fost bani care s-au dat de către cei care au participat la fundaţia acestei cooperative, care s-a instalat. S-a făcut comerţ de cărţi, o librărie de cărţi socialiste.

– Se editau cărţi?

– S-a editat o singură mică broşurică despre Matteotti, n-a apucat să se dezvolte, a dat faliment rapid. Era interesantă librăria, pentru că oricine voia să aibă literatură socialistă trebuia să vina acolo. Şi aveai posibilitatea să-i cunoşti. Eu eram mai toată ziua acolo, mă interesau toate socotelile astea. Acolo mi-am şi procurat o serie întreagă de cărţi, pentru ca proveneau de la bibliotecă. Acolo l-am cunoscut pe Stere; venea şi întreba ce mai e nou, ce-a mai apărut, ce s-a mai tradus. Pe Stere, căruia, ca mai tuturor marilor profesori şi politicieni, îi plăcea să vorbească, să spună, să demonstreze, mai ales dacă în jurul lui erau doi-trei tineri. Şi spunea. Ştia foarte multe lucruri, era un mare cărturar. Este absurdă toată teoria lui despre încercarea de a ocoli capitalismul, dar ştia carte. Multă. Şi te întreba ce ai înţeles, era bun profesor. Aşa că am avut în librăria aceasta şi prilejul să întâlnesc asemenea oameni. Nu mai ţin minte care sunt, dar pe Stere îl ţin minte…

– La procesul lui aţi fost, după ’18?

– Am fost. Nu a fost un proces, a fost judecarea lui la Cameră, când a fost să fie ales deputat.

– El a avut ziarul acela bucureştean, în timpul ocupaţiei germane?

– Da.

– Din două surse am auzit despre aceasta. Averescu, mi se pare, a ţinut o pledoarie împotriva lui.

– S-a dezbătut în Senat toată această problemă, ca să fie validat, ori ba. Nu Averescu. Marii lui duşmani au fost Iorga, în acel moment, şi Take Ionescu. A fost o dezbatere care a ţinut zile întregi, în care l-am auzit şi pe Stere vorbind, şi era orator, nu glumă. Şi acuma mi-l aduc aminte. Scena în care povestea cum a ajuns el în Rusia să iacă mişcare revoluţionară. A fost narodnic; şi, mai mult decât atâta, el explica ura pe care o avea împotriva Rusiei, împotriva sistemului. Povestea – era la tribună, foarte ciudat, că masa stenografilor era sub tribună şi – eu eram acolo – povestea cum a fost fratele său arestat şi cum a murit, care erau torturile Ohranei… Povestea, la un moment dat, cu capul proptit pe spate, şi-i curgeau lacrimile. Impresionant. Plus marea lui artă oratorică. Era copleşitor.

– Bine, dar nici Iorga n-a fost mai prejos în ale oratoriei!

– Nu, nu. Dar nici Take Ionescu! (Râde) Erau trei, care erau extraordinari. Scena a fost destul de patetică, într-atâta încât unul dintre fruntaşii liberali, Sasu, Vasile Sasu, s-a ridicat în picioare, spunând: „Are dreptate, are dreptate”… Da, au fost scene emoţionante, care nu se pot repeta. În vremea noastră a dispărut această artă. În afară de interesul dezbaterii care avea loc, era spectacolul unor mari oratori. Take Ionescu era formidabil. Extraordinar. Iorga, nu mai vorbesc, era copleşitor. Şi Stere, am spus, nu era de lepădat! Am avut mari oratori. Şi ţi-ai putut da seama atuncea cam care au fost politicienii din vremea aceea. Pe Maiorescu nu l-am apucat. Dar pe Marghiloman l-am apucat; pe Take Ionescu, care era copleşitor, într-adevăr, era de o inteligenţa şi de o… era fermecător. Iorga nu era fermecător, el era distant, respingea oamenii. Puteai să-l admiri, dar nu puteai să-l iubeşti, decât aşa… teoretic. Dar, personal, era – cum să-ţi spun eu – un repulsiv. Stere, de asemenea, nu era un câştigător de oameni. Pe când Take Ionescu, era într-adevăr… să te îndrăgosteşti de el în fiecare moment (râde). Atâta har avea, atâta abilitate de a vorbi cu oamenii, de o subtilitate extraordinară. Mi-aduc aminte – dacă e vorba să povestim fleacuri care n-au legătură cu sociologia – în timpul acestor dezbateri ale lui Stere, de o întrerupere de şedinţă. Take Ionescu vede pe cineva şi-i zice: „Domnu’ cutare”, îl cheamă la el; era un procuror venit dintr-un judeţ unde urma să se discute o validare, aşa ceva. „Păi, domnule, îi spunea el, ne ierţi că te ţinem cu problema aceasta pe dumneata, care ai cu totul alte treburi. Ai pierdut până acum vreo trei zile. E neplăcut să pierzi trei zile, dar asta îmi aduce aminte, zice el, când a fost Ion Ghica trimis la Conslantinopol şi a pierdut mai multă vreme; a trimis la sfârşit o notă, în care a inclus cheltuielile pe care le-a făcut. La hotel atâta, masa m-a costat atât şi la urmă avea şi o notă: &laquo;Ion nu e de lemn, o mie de galbeni&raquo;” (râde). Cine să-i spuie prefectului că putea încărca nota de cheltuieli mai subtil decât atâta? A spus el ceva? Nimic! Ăsta era talentul extraordinar al lui Take Ionescu. Plus că era singurul care avea într-adevăr o viziune europeană. Titulescu n-a făcut decât să urmeze această linie a lui Take Ionescu. Titulescu era un om de anvergură europeană, nu pentru că avea succes peste tot, dar pentru că judeca lucrurile din punct de vedere european, mare lucru, ceea ce nu avea Iorga, nu avea nici Stere, n-avea nici Brătianu, dintre ceilalţi politicieni români care au fost într-adevăr de talie universală, restul nu. Restul… mărunţei. Da. Cam astea au fost… Am plecat de la librăria socialistă, nu? (Râde).

– Care au fost determinaţiile unei opţiuni posibile, pentru un tânăr din generaţia Dvs.?

– Eu cred că problema de bază era aceea că am plecat de la o rădăcină gheristă. Gherea a fost, şi prin fratele meu, şi prin ceea ce am citit din Gherea, cel care a centrat problema pe ceea ce am spus adineaori: marea problemă de istorie socială: cum s-a întâmplat că a pătruns capitalismul la noi în ţară. Deci, eu aveam o legătură cu probleme de marxism. Unde se discutau aceste probleme? Numai în cluburile socialiste.

– Dar, în acelaşi timp, marea simpatie pentru Iorga putea să vă determine să mergeţi spre dreapta.

– Nu, legătura s-a făcut aşa cum spuneam. O fi avut dreptate Gherea, dar nu ştia ce-i satul românesc. Satul românesc? Iorga ştia ce înseamnă.

Deci, legătura se făcea pe această problemă, a satului românesc, a istoriei sociale a ţării româneşti. Asta era legătura. Nu m-am dus spre Iorga, după cum nu m-am dus nici spre socialişti, politiceşte. Dar problemele gheriste nu le puteai discuta decât în cluburile socialiste, nu în altă parte.

– Dar acolo era totuşi o proporţie între teorie şi acţiune. Teoretizau acţiunea, sau teoretizau teoria?

– Era şi – şi. Nu prea erau mulţi gânditori în cluburile socialiste, dar totuşi se puneau probleme. De pildă, problema deosebirilor dintre ei şi comunişti. Care erau şi probleme de teorie.

– Bine, dar pentru Dvs., sau pentru oricare alt tânăr, termenul de comunism se punea în două sensuri: comuniştii din Rusia, pe de altă parte cei de aici, ca Pătrăşcanu sau Belu Zilber, pe care îi cunoşteaţi de pe atunci.

– Da, cum să nu. Am fost colegi şi cu Pătrăşcanu, la facultate, şi cu Belu Zilber. Şi prieteni am fost. Ei erau comunişti, treaba lor, nu m-a interesat. Ei făceau politică militantă.

– Deci, erau mai mult de acţiune, decât de gândire şi de teorie.

– Deşi ştiau, ştiau. Belu Zilber ştia despre ce este vorba. Dar erau – cum să spun eu – fanatici comunişti. Eu n-am fost fanatic niciodată. Am mare stimă, tot ce vrei, dar nu sunt fanatic.

– Probabil asta ţine de structura omului.

– Probabil, ştiu eu?

– Mă gândesc cât de mic era Bucureştiul, sau intelectualitatea era puţin numeroasă, de vreme ce vă cunoşteaţi cu toţii…

– Evident, da, sigur că da.

– Amintiţi în memorii că, la un moment dat, v-aţi întâlnit cu Vlădescu-Răcoasa, care spunea că merge la Gusti şi v-a întrebat dacă nu vă duceţi să-l stenografiaţi, înseamnă că aveaţi idee, deja din ’25-’26, despre Gusti şi preocupările sale.

– Păi, nu megeam la facultate? Nu eram înscris la facultate? Ştiam. Pe Vlădescu-Răcoasa îl ştiam foarte bine. Eram la curent. Aproape pe toţi marii profesori din vremea aceea îi audiasem.

– Si după terminarea facultăţii?

– Şi, şi, şi. Tot timpul.

– Ce urmăreaţi, de fapt, după terminarea facultăţii? Baroul nu v-a satisfăcut.

– Nu.

– Stenografia vă dădea posibilitatea să vă asiguraţi existenţa?

– Bine. Era bine plătită. Erau trei luni de muncă pe an, restul eram liber. Şi pe urmă m-a interesat să… (râde).

– Adică aţi fost într-o situaţie absolut bună din punctul acesta de vedere, puteaţi să vă ocupaţi cu ce vă interesează.

– Da, da. Şi se câştiga bine. Era o meserie bună pe vremea aceea, nu era încă magnetofonul, şi se plătea foarte bine. Îmi permiteam să duc o viaţă de bunăstare, pot să spun aşa. Leafa mergea, şi era foarte bună, şi, pe urmă, în afară de asta, câştigam stenografiind cursuri. Care se plăteau.

– A, şi pentru asta v-aţi dus la facultate.

– Nu se plăteau toate. Unele le făceam…, de pildă, uite, cartea asta, care este una din cele mai bune ale lui Iorga (arată cartea), astea sunt notele mele.

– Da?

– Sigur. Şi multe am aşa. Făcute fără plată, dar m-a interesat.

– Şi le-aţi bătut la maşină după aceea, sau le-aţi dat la bătut?

– Da, băteam la maşină singur. Şi pe urmă vedeam. Am lucrat aşa cu mulţi. Cu Densusianu, cu Nae Ionescu, cu Motru… le dădeam textele, sau altele le ţineam pentru mine. Dar mă interesa să ştiu care este viaţa în facultate. Pe urmă, când am început să lucrez cu Gusti, s-a schimbat povestea, pentru că seminarul lui era un loc de adunare a tot ce avea mai bun la vremea aceea tineretul. Nu numai elevii lui Gusti, dar tineri din toate facultăţile veneau, şi era un permanent loc de discuţii şi dezbateri pe probleme. Seminarul acela nu era de la ora cutare la ora cutare, ci de dimineaţă până noaptea târziu. Găseai acolo oameni cu care să poţi să stai de vorbă despre te miri ce. Dumitru Georgescu era la Medicină, Viforeanu era coleg cu mine la Drept, Veniamin era coleg cu mine la Drept. Eram trei la Drept şi unul de la Medicină – în primul an. Şi găseai acolo tot ce vrei, istorici, şi filosofi, şi economişti. Şi se discuta, şi biblioteca era admirabilă, aprovizionată cu tot ce trebuia. Era Mircea Vulcănescu în plină efervescenţă, Herseni ştia carte şi erau discuţii în permanenţă, pe toate problemele posibile. Avea unul de făcut la geografie, sau un istoric. Venea la seminarul de sociologie şi spunea: „Vreau să fac lucrarea cutare, ce părere aveţi?” Şi apoi începea: ăla cutare, ăla cutare, ăla cutare. Se discuta teza lui înainte s-o redacteze, până la cele mai mici amănunte. Era un laborator de creaţie ştiinţifică. Plus că era, la început, dublat cu Oficiul universitar, pe care-l crease Gusti pentru ajutorarea studenţilor. Cu cantine, cu cămine, cu tot felul de ajutoare medicale, juridice, de toate. Era un centru.

– Acest centru – Oficiul universitar– a luat naştere după nişte tulburări.

– Da, studenţeşti.

– Dar de unde veneau aceste tulburări?

– Ei, legionarii, ce mai discuţie!

– Sau cuziştii…

– Tot aia e, aceeaşi mişcare.

– În anii ’23-’24 au fost astea, nu?

– Mai devreme.

– Imediat după război?

– Imediat după război. Congresul studenţesc, unde a luat parte activă Zelea-Codreanu, a fost la Cluj, în ’20. Am fost prezent acolo. Şi pe urmă s-a continuat. Pe urmă au fost tulburările acestea. Gusti a făcut o ancheta a vieţii studenţeşti şi a hotărât să creeze acest centru de ajutorare, unde evident veneau foarte mulţi studenţi. Deci, era legătura cu seminarul de sociologie, gata făcut. Era în acelaşi imobil, în acelaşi loc.

– Unde?

– Erau pe culoarul facultăţii, la etajul l, două săli de seminar şi o sală a profesorului, pe care el o făcuse Oficiul universitar.

– Pe bulevardul Elisabeta?

– Da.

– Caraion presupune o legătură între cercetarea echipelor studenţeşti şi discutarea lor in seminar, şi pe urmă discutarea chestionarului si a problemelor monografiei, ale primei monografii.

– Tot acolo s-au făcut, în acelaşi loc.

– Dar se face o legătură logică?

– Păi, este. Este clară, nu? Cel care a făcut, de pildă, ancheta vieţii studenţeşti, Roman Cresin, este un om care după aceea a mers în toate cercetările monografice. Erau aceiaşi oameni, care făceau şi una, şi alta. Era un grup restrâns de oameni în jurul lui Gusti, care aveau şi această capacitate de a fi originali, de a crea şi de a aduce ceva nou. Unii dintre ei, cu totul şi cu totul excepţionali. Cum a fost Mircea Vulcănescu; mai târziu, Golopenţia, şi el, când a venit, a însemnat mare lucru.

– El era mai tânăr decât Vulcănescu sau Dvs.

– Da… Vlâdescu-Răcoasa, nu, a fost opac.

– În ce relaţii ari fost Dvs. cu el?

– Foarte bune. Era un bun camarad, Vlădeseu-Răcoasa. N-a fost gelos niciodată, nu s-a supărat că noi am luat doctoratele, şi el nu, nu s-a supărat că noi am fost numiţi conferenţiari, şi el nu. In această privinţă e de admirat, foarte, foarte bun coleg.

– Făcea şi publicistică…

– Da, scria. În vremea aceea era iorghist, mă rog, tot felul de nuanţe din astea. Dar, de pildă, când a organizat gruparea universitară pentru Societatea Naţiunilor, a organizat-o antilegionar. Clar, împotriva mişcării legionare. Şi a organizat-o foarte bine. A strâns în jurul lui o serie întreagă de tineri, dintre care foarte mulţi au rămas ca să facă după aceea sociologie. Nu toţi. Unii dintre ei au plecat spre alte meserii. De pilda, băiatul lui Duca, evident, s-a făcut diplomat. Victor Rădulescu-Pogoneanu s-a făcut diplomat, Brutus Coste a intrat în diplomaţie. Dar toţi ăştia au fost acelaşi grup, aceiaşi oameni, cu aceeaşi conducere, care mergea pe de o parte pe sociologie teoretică, pe cercetarea vieţii satelor, şi mergea pe Societatea Naţiunilor. Pe gruparea aceasta pentru Societatea Naţiunilor, Gusti, Răcoasa şi grupul lui.

– De ieşirea la Goicea nu aţi auzit dinainte?

– După ce s-a terminat. N-am aflat.

– Fiindcă se pregătea dinainte, din ’24 deja.

– Se pregătea, dar nici ei, care participau la acest grup, nu-şi dăduseră seama despre ce e vorba. Au fost numai şapte zile, o ieşire cu un grup mititel. Mi-a povestit Ion Costin, care era cumnat cu mine, mi-a spus aşa, întâmplător, că a fost la Goicea. Şi m-a interesat, şi a început să-mi spună cam despre ce a fost vorba. Cum i-am cunoscut, asta am scris-o. M-a interesat, m-a pasionat problema, şi în al doilea an am intrat în jocul acesta al cercetărilor, an de an, de teren, care până acuma au rămas în viaţa mea cele mai frumoase amintiri, cei mai frumoşi ani ai vieţii mele.

– Dar, fireşte, niciodată nu ştii în momentul respectiv că faci un pas istoric…

– Evident, evident. Mai târziu îţi dai seama că a însemnat mare lucru. Şi foarte târziu – cum e acuma, după şaizeci de ani – când recapitulez cei mai frumoşi ani ai vieţii mele, consider că au fost cei în care am făcut aceste cercetări cu un grup de oameni care erau, într-adevăr, de mâna-ntâi, şi cu care am avut relaţii de strânsă prietenie.

– După ce v-aţi lămurit cu Prejbeanu, aţi făcut cunoştinţă şi cu Gusti, atunci când v-aţi dus la Brăila pentru o conferinţă despre şcolile ţărăneşti. Probabil că atunci v-aţi decis… V-a convins Gusti, sau s-au întâlnit interesele Dvs.?

– S-au întâlnit, da. El era în căutare de… M-a întrebat, evident, ce fac, ce lucrez. I-am spus care sunt problemele şi atunci mi-a spus: „Nu te interesează să vii într-o cercetare?”. El recruta pe cine i se părea lui că este mai… şi de la Drept a luat trei oameni. Ca jurist m-a luat pe mine, pe Viforeanu şi pe Veniamin. Amândoi au fost după aceea şi ei profesori universitari. Oameni de foarte bună calitate. Viforeanu, păcat de el, s-a sinucis în ’48. Veniamin a plecat în străinătate şi cred că trăieşte încă. Şi s-a întâmplat să se potrivească ce căuta Gusti cu ce căutam eu. Eu nu m-aş fi gândit să fac cercetări de unul singur. Asta ar fi fost prea greu, şi aici era totul gata pregătit, nu aveam nici un fel de probleme. Te duceai cu Gusti, şi erai asigurat că ai o lună de zile de cercetare liniştită, nu te bătea nimeni la cap.

– Înainte de Ruşetu, între Goicea si Ritsetu. Caraion vorbeşte de vreo treizeci si şapte de şedinţe de lămurire de ce a fost si trebuie făcut.

.........cont......................

[Paul Atreides]

...................cont..................


– Şedinţele de lămurire au fost făcute după Goicea. unde s-a lucrat foarte strâns, câţiva oameni. Vlădescu-Răcoasa s-a ocupat în special de treaba asta. După Ruşeţu a ţinut Gusti seminarii publice, cu masa întreagă a studenţilor, în care au fost dezbătute toate aceste probleme teoretice. Alea au fost importante, nu cele de după Goicea, la Goicea se făcuse prea puţin.

– Dar trebuia cumva să se facă pregătiri.

– Da, s-a făcut un chestionar, un prim chestionar.

– La Goicea nu a fost încă nici un chestionar?

– Nu, nu fusese chestionar… S-au făcut chestionare, pe urmă au fost reluate la Nerej chestionarele şi amplificate, şi până la urmă au fost puse la punct desăvârşit de-abia la Fundul Moldovei. Chestionarele an de an se preschimbau, se îmbunătăţeau, se amplificau, după colaboratorii care erau interesaţi de anumite probleme, şi făceau chestionarul care-i interesa.

– În această perioadă, dinainte de Ruşeţu, cu ce v-aţi ocupat?

– De destule. Tatăl meu avea o bibliotecă splendidă, în care era şi o serie întreagă de lucrări mai vechi de la tata mare, o parte le am aici. Dar biblioteca tatii era foarte bogată, în special în istorie şi literatură franceză. Avea acolo toţi clasicii, în ediţii complete. În casa din strada Izvor stăteam sus în pod; tata era amator astronom şi-şi cumpărase o lunetă astronomică, foarte bună, de altfel, îşi făcuse un fel de observator astronomic, cu o odaie alăturată. Odaia aceea era a mea. Acolo mă duceam, acolo sus stăteam toată ziua şi citeam. Cam asta era viaţa mea, asta am făcut, n-am făcut altceva. Decât cursuri la facultate, şi, cât am fost la facultate, am dat lecţii, şi după aceea, după ce am terminat, am făcut doi ani de zile de doctorat, la economie politică, adică în ’23-’24. Evident că am învăţat şi pentru examene, pe care de altfel nu le-am terminat. Am citit, am citit din plin. Mă duceam cu maldăre de cărţi sus în odaia de acolo, şi până nu trimitea după mine să mă aducă cu forţa jos, la masă, nu mă mişcam. Acolo dormeam, acolo mâncam.

– Nici nu v-aţi apucat de practicat avocatura?

– Ba da. Am încercat să fac avocatură, dar nu mergea.

– Cum v-aţi convins că nu merge?

– Mai întâi, nu mi-a plăcut faptul că trebuie să fii părtaşul unor treburi care deseori nu-ţi plac. Fiindcă nu eşti neapărat de acord cu tine însuţi în fundul conştiinţei tale, deşi orice avocat spune că nu primeşte decât cauzele drepte. Dar, le primeşte, şi după ce le-a primit, i se pare efectiv că sunt drepte. Şi pledează cu conştiinţa împăcată lucruri care sunt…, despre care nu au ferma convingere că clientul pe care trebuie să-l apere nu are dreptate. Plus că am avut ocazia să cunosc avocaţi corecţi, dar am cunoscut şi alţii, care erau incorecţi. Mi-aduc aminte, trebuia odată să facem o şedinţa de audiere de martori, şi ni s-a dat o listă de martori, profesionişti, printre care era şi un popă. Trebuia să-i spui ce anume să spuie, şi el venea şi jura. Am avut această experienţă şi m-am scârbit în aşa hal, încât mergeam la ora l la tribunal, la ora 2 plecam acasă cu o durere de cap îngrozitoare, îngrozitoare. Trebuia să mă duc cu birja, aşa de scârbă-mi era. Era ceva insuportabil, pur şi simplu, fizic insuportabil. Toată atmosfera aceea din tribunal era insuportabilă. Mă interesau numai câţiva mari avocaţi, oratori mari. Era interesant să-i vezi cum îşi fac meseria, unii dintre ei erau onorabili, fără nici un fel de îndoială. Să vezi bătându-se, de pildă, cei doi mari avocaţi pe care i-am văzut în viaţa mea, Micescu bâtându-se cu Rosenthal, care era extraordinar.

– Micescu, profesorul?

– Istrate Micescu, profesorul. Şi Rosenthal, care era un oareşicare avocat. Dar extraordinar. Pe cât era ălalaltul de orator, de retor, pe atât era ăsta de nimica. Vorbea aşa, ca şi cum nimic n-ar fi spus. Dar, de o claritate, de o incizie… De altfel, a şi fost întrebuinţat de statul român ca avocat în procese internaţionale. Rosenthal. Doi bani nu dădeai pe el (râde), un ovrei puchios. Dar ce talent! Ştiinţă de carte! Şi asta era interesant. Sau să-i urmezi pe marii oratori, cum era Radu Rosetti, nu Radu Rosetti istoricul, celălalt, pe fraţii Otulescu, mă rog, erau câţiva avocaţi care merita să fie ascultaţi. Dar atât, restul era…

– Dar pentru aceasta nu trebuia să practici.

– Sigur, nu trebuia să practici, te duci şi asculţi, când ştii că e un proces mare, te duci şi asculţi, nu? Restul era abject. Nu-mi părea o meserie onorabilă.

– Deci, îmbrăţişarea sociologiei însemna şi o scăpare, un sens în viaţă pentru Dvs.? Sau n-aţi avut de îndată această impresie?

– Sigur că da. A fost o soluţie la vechi probleme ale mele. Într-adevar, era o posibilitate de a face ceea ce aveai de făcut. Altfel nu văd cum aş fi făcut eu să colind toată ţara în cercetări de unul singur, era foarte greu.

– Pe urmă aţi f ăcut-o şi aşa…

– Pe urmă am făcut şi aşa, după ce am prins gustul, nu? Şi încă a lucra împreună cu mari tehnicieni, în genul lui Brâiloiu, N. Cornăţeanu, Rainer, Vianu, aveai ce învăţa de la ei. Şi învăţai practic, pe meseria ta, pe problemele tale, nu pe altceva, aşa, teorie generală. Aşa că era şi un permanent seminar, plus permanentul seminar de discuţii cu colegii de breaslă, ca să zic aşa, cu monografiştii, grupa aceea de oameni. Cu Vulcănescu, de la care am învăţat foarte multă carte, era un filosof de mâna întâi, câtă filosofie mai clară – o ştiu de la el. Asta cred că m-a făcut să mă centrez toată viaţa pe problemele acestea ale cercetării sociologice.

– În perioada aceea, printre intelectuali – nu pot spune generaţie, decât în sens de grupare intelectuală, şi nu în sens demografic – gruparea din jurul lui Gusti avea prestigiu?

– Nu.

–Nu?!

– Nu.

– Adică, la început, în anii ’20…

– Nu, nu se poate spune că a avut un prestigiu oareşicare. Nu.

– Alţi profesori atrăgeau mai mult?

– Nae Ionescu, din plin. Total. Nu se compară. Gusti nu avea acest talent. Gusti avea prestigiu în lumea lui, adică a profesorilor, la Institutul Social Român, unde şi cei din Institut se uitau mulţi la cercetările lui de teren cu oareşicare mirare. Ce l-o fi apucat? Să-şi piardă vremea luni de zile la ţară! Au fost profesori mari, care lucrau foarte bine la Institutul Social Român, dar care nu s-ar fi gândit să vie la ţară, oameni de tot respectul, ca Alexandru Rosetti. Cu multă plăcere venea la Institutul Social Român să facă o conferinţa despre cercetările monografice din domeniul lingvisticii. Dar care spunea: „Domnule, eu nu mă duc la ţară, că mă mănâncă puricii”. Clar. Şi mulţi alţii, la fel, care nu vroiau, nici nu se gândeau să vie la ţară.

– Se spune ca la început si lui Gusti i-a fost frică de purici.

– Da, sigur ca da, nu era de glumă (râde). Dar, până la urmă a venit, şi a venit mulţi ani de zile. Mulţi ani de zile. Până în ’31 a fost la absolut toate, an de an, la absolut toate. Aşa că se uitau oamenii oareşicum chiorâş la lucrul acesta. Pe urmă a fost mişcarea adversă, a legionarilor, care socoteau că ceea ce lucrăm noi este făcut împotriva lor.

– În ce sens împotriva lor? Asta n-am înţeles-o din cartea Dvs., n-am înţeles, de fapt, disidenţa legionară de mai târziu, în ce a constat disidenţa lor? Că, la urma urmei, nici Dvs. nu aţi fost în multe privinţe de acord, cu Gusti, numai că nu l-aţi înjurat pe Profesor şi nu l-aţi părăsit. Iar faptul că ei l-au părăsit, pentru mine încă nu înseamnă că ar fi fost legionari.

– Nu. Legionarii, în special în momentul în care Vodă Carol a făcut echipele regale studenţeşti, legionarii spuneau aşa: ce este de făcut în ţara românească, ştim. Nu-i nevoie să facem cercetări. Nu-i nevoie să apelăm la opinia publică. Pentru că noi ştim ce este de făcut, şi anume totul este scris în Cartea legionarului. E gata hotărât. Noi avem posibilitatea de a crea în ţara românească o mişcare de entuziasm general, pentru a construi o ţară mai frumoasă decât soarele sfânt de pe cer. A sta şi a sta de vorbă cu ţăranii, să vezi ce-i de făcut, să construieşti, să încerci ameliorarea, astea sunt prostii, sunt fleacuri, sunt antilegionare.

– Acum înţeleg, din carte nu mi-am dat seama în ce măsură disidenţa lor era legionară.

– De îndată ce s-au înscris la legionari, a trebuit să taie legătura cu Gusti.

– Dar asta avea loc în mod diferit, fiindcă, de exemplu, Ion Ionică n-a tăiat-o.

– Ion Ionică era un om, el, personal, deosebit. De o calitate cu totul deosebită. Un om rar. Care se înscrisese la legionari nu pentru că era legionar: avea un frate legionar, şi care fusese împuşcat. Şi atunci s-a făcut legionar, aşa… dar, în fundul sufletului, era un om foarte larg, deschis, o minte cu totul subţire. Nu ştiu dacă aţi văzut cartea lui, Dealul Mohului. Studiase şi cu Marcel Mauss, în Franţa, cartea este foarte bună. Un studiu de antropologie socială, nu de sociologie: antropologie socială văzută sociologic, dar totuşi antropologie socială. Foarte bun. Foarte bun. Era un om deosebit, Ionică, spre deosebire de ceilalţi. Da. S-au supărat. Manoilescu, de pildă, a pus în paralel echipele noastre şi echipele de muncă voluntară ale legionarilor. Spunea că noi suntem plătiţi. Evident că eram plătiţi, că trebuia să ne dea bani să mâncăm, să plătească cheltuielile. Şi că ne ocupăm de grajduri şi de fleacuri, pe când ei lucrează gratuit pentru construirea României Viitoare. Nu toţi legionarii erau împotrivă. E foarte ciudat, dar eu am fost prieten cu legionari, cu legionari celebri, cu Tell, de pildă, am fost bun prieten. Cu Alexandru Christian Tell. Şi cu Mişu Polihroniade. Au fost împuşcaţi împreună cu Corneliu Codreanu, cei zece, au fost împuşcaţi, însă Christian Tell, pe care l-am iubit şi l-am respectat foarte mult, şi care ştia precis ce lucrăm, spunea: „Foarte interesant, aş veni şi eu, dar dacă vin eu, vă arestează pe toţi, aşa că îmi pare rău, dar nu viu” (Râde). Era conştient de ce lucrăm. Ce vrem să facem, şi era de acord. Nu era obtuz.

– Înseamnă că şi aici imaginile noastre sunt simpliste. Nici despre legionari nu se poate spune că toţi ar fi fost criminali.

– Nu, nu, nu. Au fost mulţi de bună-credinţă. Foarte mulţi de bună-credinţă. Şi foarte mulţi fanatici, care nu mergeau însă până la asasinat. Deşi adevăraţii legionari mergeau până acolo, era suficient să primească un ordin, ca să-l execute. Fără nici un fel de… Am cunoscut şi fanatici de genul acesta, însă au fost foarte mulţi oameni care credeau sincer că această mişcare poate să fie folosită pentru mai multă curăţenie etică în viaţa noastră şi socială. Pentru mai multă dreptate, pentru înlăturarea unei serii de abuzuri, de birocraţie, de politicianism murdar, exploatarea maselor, şi ţărăneşti, şi muncitoreşti, credeau în treaba asta. Credeau. Plus au fost unii care, pur şi simplu, erau nişte escroci, de fapt politicieni de joasă calitate, care au făcut politică politicianistă, sperau să dea lovitura din acest punct de vedere. N-au crezut nici un singur moment. L-ain cunoscut pe Mişu Polihroniade, foarte deştept, foarte bine pus la punct. Nu credea în Legiune, ferit-a sfântu’! Şi era unul din marii teoreticieni, el era specialistul lor de politică externă. Dar, nu credea, asta e convingerea mea. Tell credea. Comarnescu n-a crezut în viaţa lui.

– Petre Comarnescu?

– Sigur.

– Marele…

– Da, da, da. A fost legionar, cămaşă verde şi… Făcea parte din grupul acela privilegiat, al intelectualilor. Nu erau destul de bătrâni ca sa fie în Senatul legionar, dar Comarnescu, Noica, Eliade erau elita. Sebastian, spre marea surpriză… Sebastian jongla.

– Mihai!?

– Da.

– Dar e! nu era evreu?

– Ba, cum să nu. N-ar fi singurul evreu care… era, în orice caz, fanaticul lui Nae Ionescu. Şi, ca atare, nu era duşman înverşunat al legionarilor. Nae Ionescu îl împiedica.

– Interesant, Mihail Sebastian a fost bun prieten cu Pătrăşcanu şi cu

soţia lui Pătrăşcanu.

– Da, sigur că da.

– E foarte greu să faci delimitări…

– Clare…da.

– … Între legături interpersonale şi politice…

– Eu am făcut multă vreme parte din grupul care s-a numit,, Criterion”. Mi-am redactat memoriile în legătură cu „Criterion”, un text destul de lung, şi cred că destul de interesant. Nu se cunoaşte ce a însemnat acest „Criterion” şi, în măsura în care s-a vorbit de el, s-a vorbit prosteşte. Era epoca aceasta, din ’31-’32, unde lumea stătea în cumpănă, nu ştia ce se va întâmpla. Era toată mişcarea legionară care pornise, dar era toată mişcarea bolşevică, comunistă, care exista şi ea, şi toată mişcarea antihitleristă. Era foarte tulbure toată situaţia. Se întorsese Comarnescu din America şi a avut această idee foarte interesantă. Comarnescu era extraordinar de priceput organizator de oameni şi de treburi publice. Foarte bun. Şi a avut această idee: hai să încercăm să ne lămurim, luând în dezbatere marile probleme ale lumii de astăzi. Liber însă, în chip de simpozion, în care fiecare să-şi apere părerea lui, în contradictoriu cu părerile celorlalţi. Să ne lămurim, să vedem despre ce e vorba. Şi se aduna în acest grup toată generaţia, cei mai buni din vremea aceea. Cine? Scriitori, filosofi, artişti, actori, muzicieni, dansatori, pictori, toţi. Şi se adunau. Şi făceau conferinţe. Ca să începem cu conferinţele, să luăm o serie de idoli, care… adică cei mai de vază dintre oamenii actuali, contemporani, şi cei mai dezbătuţi. Să facem, de pildă, un simpozion despre Lenin, un simpozion despre Freud, unul despre… cine a mai fost? Au mai fost câţiva, i-am scris, dar…

– Pe spanioli nu i-aţi luat, pe Ortega y Gasset si pe ceilalţi?

– Nu, pe ăştia nu. Pe Mussolini l-am luat, însă. Aşa. Şi cine să facă aceste conferinţe? S-au ales vreo câţiva. A fost Vulcănescu, a fost Mircea Eliade. Vulcănescu m-a convins să fiu şi eu. Am fost şi eu, şi am ţinut aceste conferinţe, într-un scandal fără replică, fără pereche. La Lenin, cel puţin, a fost bătaie. Că a intervenit şi Pătrăşcanu, în public, să vorbească. Eu am susţinut părerea social-democrată. La Freud la fel, scandal mare, fiindcă au spus că Freud este ovrei, şi pe chestia asta a fost scandal: de ce vorbim noi de ovrei.

– Păi, chiar este.

– Este (râde), dar nu pentru asta era… Şi acolo am combătut, şi am spus că nu plătesc doi bani pe Freud, cu toată ştiinţa lui! Da, au fost discuţii foarte violente, foarte puternice, mă rog, scandal mare. După aceste conferinţe cei de la „Criterion” se adunau la cafeneaua Corso. Era o cafenea foarte bună.

– Unde?

– În Piaţa Victoriei, lângă palat, într-un imobil care s-a dărâmat. Şi era admirabilă: Capşa era pentru oamenii bătrâni, şi Corso era pentru generaţia noastră, în care, din când în când, mai venea şi câte un bătrân, aşa, care stătea la câte o şuetă cu noi, ca de pildă Puiu Iancovescu… era delicios.

– Era profesor?

– Actor, un actor mare, de mare talent, şi un orator de cafenea delicios. Veneau toţi artiştii, te miri cine. Dacă faci lista lor, vezi că sunt absolut toţi marii scriitori ai epocii, cei din generaţia tânără: un Mihail Sebastian, Holban, Petru Manoliu, pictori precum Maxy, Daniel şi alţii, mulţi alţii. Actori, actriţe. Şi Eugen Ionescu, evident, care venea să-şi bată joc…

– Da?

– Da, el tocmai îşi scosese cartea.

– Nu.

– Nu ştiu dacă ai văzut-o…

– Nu.

– Carte în care un puşti de 20 de ani îşi bătea joc de marile celebrităţi ale literaturii române. Avea dreptate, de altfel, dar de o obrăznicie fără pereche. Şi care era amuzant foc. El, de pildă, susţinea despre Mircea Eliade că nu-i adevărat că s-a dus în India. Minte. El are informaţii precise că a stat ascuns într-o mahala din Bucureşti (râde), la o dama…, dar toate astea spuse cu un farmec, cu o morgă!… Îi plăcea să petreacă. O noapte întreagă am petrecut noi doi. Splendid! Cum putea să spună şi să povestească! Era fermecător! Dar venea acolo – cum să spun – absolut tot ce era scriitor, care scria pe undeva ceva, sau actor care juca pe undeva, era acolo, fără să se înscrie. Veneai acolo, te aşezai la masa aceea imensă, comandai şi participai la discuţiile acestea. Şi asta a mers un an, doi ani, trei ani, până când, încetul cu încetul, ai văzut cum unul câte unul devin legionari. Vizibil. Vizibil. De altfel, eu cred, sunt convins că asta a fost ideea, sugestia pe care a avut-o Ionescu când a scris Rinocerii. Cum se transformă, încetul cu încetul, un Constantin Noica… Ce avea el cu Legiunea, păcatele mele?! Un om al lui Dumnezeu, vorba aceea, este blând până la inocenţă. Ce avea Mircea Eliade cu treaba asta? Absolut nimica! Ce-avea chiar şeful „Criterionului”, Comarnescu? Ce-avea el cu Legiunea? Nimic. Îi puteai întreba: domnule, de ce te-ai dus la Legiune? Ei, interesant, domnule, mergem şi ne plimbăm seara, facem marşuri seara, tragem cu puşca… Asta era ceea ce-l putea interesa pe un Comarnescu?! Era – cum să spun eu – o demenţă socială, o epidemie, fără îndoială. Rând pe rând picau unul după altul…, până când, evident, s-a desfiinţat toată această asociaţie, care era foarte interesantă.

– Dar nu era o asociaţie formală, în sensul de personalitate juridică…

– Nu. Nu. Venea cine voia, pleca cine voia şi sediul era la cafeneaua Corso. Asta-i tot. Mai era un grup, mai restrâns, se aduna… De pildă, găsisem adăpost în holul unde îşi ţinea lecţiile de dans Floria Capsali. Că era şi Floria Capsali băgată acolo, şi Mac Constantinescu, şi te miri cine. Eu am stabilit lista lor. Sunt foarte puţini care n-au participat la acest „Criterion”. N-au participat cei care au fost fanaticii unei alte tendinţe.

– Care n-au fost în stare să poarte o discuţie?

– Să discute, da. Ştiam, de pildă, că Marcel Breslaşu era socialist. Cu tendinţe comuniste. Ştiam că Dan Botta este legionar. Asta nu-i împiedica să se adune şi să discute. Ştiam, de pildă, că Oscar Lemnaru nu-i nimica, e doar Oscar Lemnaru, atât. (Râde) Maistru în calambururi şi bun cunoscător al lui Spinoza. Şi se adunau şi discutau, de dragul discuţiei şi al schimbării de opinii.

– Cât de des vă întâlneaţi? Săptămânal? Sau lunar?

– Păi, să vezi, hai să-ţi arăt… Nu se adunau toţi, dar din când în când, rând pe rând, dădeai peste toţi, peste fiecare. Cu unii aveai întâlniri mai dese. Eu, de pildă, mă întâlneam cu mare plăcere cu Oscar Lemnaru. De ce? Îi ziceam: Oscar, facem o partidă? Facem. Despre ce? Uite din ce consta partida. Luam o temă, o temă abstractă, de filosofie. Tu eşti spiritualist, şi eu sunt materialist. Argumente! Scoate argumente! Şi scoteam argumentele şi ne războiam. Pe urmă, după o juma’ de ceas, sau un ceas: schimbam. Viceversa! (Râde) Eu sunt de data asta… Jonglerie, cine scoate argumente, o jonglerie, un joc. Cum ai juca o partida de şah, jucai partidă de silogisme. Pur şi simplu, asta era toată plăcerea. Şi ne întâlneam mai des. Cu unii aveai relaţii de prietenie mai strânse, cum eram cu Marcel Breslaşu, pe care, de fapt, îl chema Breslisca, şi care era şi poet, nu aşa, cum s-a arătat el mai târziu, de fabule, ci poet liric şi muzicant. Avea, de pildă, o versiune a Cântării Cântărilor, în versuri şi muzică, splendidă. Te duceai la el acasă să-ţi cânte. Ca să demonstreze ce are de spus. Păcat că s-a pierdut, că era într-adevăr foarte bun, foarte bun. Eu îmi aduc aminte cu multă plăcere de creaţiile lui duble, de poet şi de muzicant.

– Pe urmă, ca filosof si ca estetician, n-a făcut mare lucru.

– A scris fabule. Dar, fiind comunist, a fost dorit în rândul întâi. Şi la Conservator, profesor. El, de fapt, era avocat, de meseria lui.

– Şi cam când, prin ’33, ’34 s-a destrămat?

– In ’34 s-a terminat. A ţinut vreo doi ani, trei.

– Dacă nu a avut nici o formă, atunci de unde se ştia că ăsta e grupul lor, şi nu altul?

– Păi, au scos o revistă. Revista „Criterion”. Cu cinci numere, dar au scos-o. Am scos-o Eliade, Tell, Comarnescu şi cu mine.

– Nu aţi fost acuzat pentru treaba asta mai târziu?

– De cine?

– Păi, de cine acuză. Fiindcă ceilalţi au devenit legionari.

– Da, eu însă nu.

– Dar pentru participarea la revista aceea ?

– Revista n-a avut caracter legionar, avea caracter „Criterion”. De discuţie liberă.

– Au devenit legionari după desfiinţarea revistei?

– Da.

– Si de ce n-aţi publicat memoriile despre „Criterion”?

– Pentru că le am în sertar. Nu cred că interesează în momentul de faţă. Cui îi convine să arăţi pe faţă că Noica, Comarnescu, Mircea Eliade au fost legionari? Nu-i de sezon, vorba aceea! Nu merge. Poate mai târziu.

– Dar toată lumea ştie că au fost, şi ar fi interesant să dovediţi că, la urma urmei, n-aţi devenit în esenţă legionari, sau că au devenit legionari împotriva logicii lor.

– Da, bine, ştiu.

– Deci, practic i-aţi absolvi, nu i-aţi acuza…

– Da, este evident, dar totuşi nu le-ar face plăcere. Plus, te mai gândeşti la ceva. Mircea Eliade trăieşte în America, şi în America desigur ca l-au pus să facă declaraţii. Dacă n-a declarat că a fost legionar, ce păţeşte? Nu-i bine să… E cu risc. Eu am scris despre Mircea Eliade, dar n-am atins acest aspect legionar.

– Aţi scris în Eseuri critice.

– Da. N-am fost de acord cu el, dar nu pe această problemă. Cu el am rămas bun prieten până la sfârşitul vieţii, dar asta este.

sursa:criticatac

[Paul Atreides]

Ne vom întoarce la situaţia din anii ’20: „război de poziţie” în Vest şi „război de manevră” în Est
de Vasile Ernu
27
Vasile Ernu în dialog cu sociologul rus Boris Kagarlitsky.

Aşa cum am promis, încercăm să invităm din cînd în cînd intelectuali din ţările vecine care să ne ofere reflexiile lor sub forma de texte sau interviuri. Recent, l-am avut invitat pe cunoscutul filosof maghiar, plecat din România, G.M. Tamás. Vom tot publica texte de-ale lui. Acum îl avem invitat pe cunoscutul sociolog rus, dizident şi directorul Institutului globalizării din Moscova, Boris Yiulevici Kagarlitsky. Este un intelectual mai special şi cu siguranţă are ce ne spune. În viitor veţi putea citi aici mai multe texte scrise de el pe diverse probleme politice, sociale şi economice. Sperăm ca în următoarea perioadă să avem invitaţi şi intelectuali din Ucraina, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Bulgaria, Polonia etc., ţări vecine care se confruntă cu probleme asemănătoare, dar care au intelectuali de marcă care se pare că au alte soluţii decît cele ale intelectualilor de pe la noi. (Vasile Ernu)

Vasile Ernu: – Boris Yiulevici, înainte de a purcede la discuţie, v-aş ruga să vă faceţi o scurtă prezentare – pentru publicul românesc, care e cam departe de Rusia, şi care nu cunoaşte nici activitatea şi nici personalitatea Dvs..

Boris Kagarlitsky: Din anul 2007 sunt directorul Institutului globalizării şi mişcărilor sociale (prescurtat: IGSO), despre care se poate spune că este „cel mai bun think tank de stânga” din Rusia – deoarece, este singurul, altul nu mai este…Dar până în acel moment, până să devin director, am fost autor de cărţi samizdat, deţinut politic, poştaş, deputat în Consiliul municipal al Moscovei, am fost arestat în anul 1993, de către noua putere, deja anti-comunistă, am activat în mişcarea sindicală, în sfera Academiei de Ştiinţe, am condus departamentul de politică al publicaţiei Novaya Gazeta, ziarul de frunte al opoziţiei ruse. Incepând cu anii 2000, am scris multe cărţi în limba engleză şi rusă (chiar în această ordine, căci până la începutul lui 2000 cărţile mele nu au fost editate în limba rusă). Amuzant este faptul că în 1982 mi s-a adus acuzaţia de „activitate anti-sovietică”, iar în 1993 fusesem arestat ca „apărător al puterii sovietice”. Dar pot afirma că nu mi-am schimbat niciodată convingerile, lucru care poate fi verificat prin alăturarea publicaţiilor mele din diferite epoci. Mereu am pledat pentru democraţia socialistă, precum şi pentru apărarea intereselor clasei muncitoare.

Vasile Ernu: Boris Yiulevici, sunteţi recunoscut în Rusia nu doar ca politolog şi analist politic, ci şi ca teoretician proeminent al mişcării de stânga. Care e starea gândirii de stânga în Rusia contemporană? Nu consideraţi că între gândirea de stânga şi practicile stângismului se cască, în Rusia cel puţin, o prăpastie de proporţii? Deşi fenomenul nu se întîmplă doar în Rusia. În România lucrurile stau la fel.

Boris Kagarlitsky: A vorbi despre criza gândirii stângiste e o banalitate. Deşi, din păcate, banalităţile tocmai de accea devin un loc comun, pentru că reflectă o stare de lucruri obiectivă; alta e discuţia – cât de amplă este această reflecţie, şi din ce unghi se face aceasta. Prin urmare, reflecţia stângii e în criză, dar nu e doar în Rusia, ci în lumea întreagă. Persistă întrebarea: ce a generat această criză. Epuizarea ideilor teoretice de la începuturi, a paradigmelor de analiză? Nu cred. O criză metodologică substanţială a marxismului a avut deja loc în anii ’50, dar aceasta a fost depăşită pe de o parte prin intermediul lucrărilor de orientare marxisto-freudiene ale „Şcolii de la Frankfurt”, iar pe de alta, de istoriografia politică şi economică, de cercetările „Şcolii de analiză a sistemului mondial”. Criza actuală nu este o criză a teoriei, ci tocmai a practicii. Decăderea organizaţiilor politice de stânga, demoralizarea mediilor intelectuale care erau în legătură directă cu cele dintâi, recluziunea meditaţiei marxiste în ghetto-ul academic, de unde a încercat, şi nu fără succes să iasă, la începutul anilor ’60, în sfîrşit – transformarea structurii sociale a capitalismului contemporan, care se răsfrânge şi asupra repartizării forţelor de clasă, toate acestea au condus la decăderea politicii de stânga. Iar gândirea de stânga tocmai de accea e şi preţioasă că nu poate şi nici nu trebuie să evolueze în afara practicilor politice. Un impuls important spre renaşterea ideologiei de stânga l-a provocat mişcarea „antiglobalistă” la hotarul dintre deceniul 1990-2000, în calitate de răspuns dat prăbuşirii „vechilor” partide de stânga, precum şi disipării mişcării „noilor stângişti”. Dar protestul antiglobalist s-a arătat incapabil să se organizeze politic (dacă nu punem la socoteală tot felul de forumuri şi coaliţii informale). Tocmai de acceea nu a reuşit să dea un răspuns unei întrebări esenţiale a filosofiei politice de stînga – despre subiectul transformărilor sociale.

Situaţia actuală din Rusia oglindeşte tendinţele generale din Europa şi din lume. Nu e nici mai rea, nici mai îmbucurătoare. În mod paradoxal, dealtfel, ea îşi are avantajele sale, căci e legată de prăbuşirea vieţii politice şi a instituţiilor acesteia. Cîmpul politic din Rusia e „igienizat” de aşa manieră de către puterea dominantă, încît nu doar politica de stînga e inexistentă, ci lipseşte cu desăvîrşire însăşi politica. De aici se poate deduce următorul lucru: în cazul apariţiei unei crize de sistem, forţele de stînga nu vor fi nevoite să-şi facă loc prin hăţişul sistemic al organizaţiilor şi instituţiilor „societăţii civile”, lucru ce stăvileşte inevitabil activitatea mişcării de stînga din Occident. Dimpotrivă, poate obţin şansa să devină un element crucial în procesul de constituire a unei vieţi social-politice. Ne vom întoarce din nou la situaţia descrisă de Antonio Gramsci în anii ’20: „război de poziţie” în Occident şi posibilitatea unor spargeri radicale a frontului printr-un „război de manevră” în Răsărit. Nu ştiu dacă această concluzie este aplicabilă şi în cazul României, dar mi se pare că se potriveşte mai mult sau mai puţin tuturor ţărilor fostului bloc sovietic, poate doar cu excepţia Cehiei şi Ungariei. Corespunzător, „războiul de manevră” solicită abilităţi în plus de la „conducători” – liderilor politici, intelectualilor şi ideologilor. Din acest punct de vedere nu ne prea putem lăuda cu succesele. Dar, probabil, noua situaţie politică va scoate la lumină nume şi experienţe inedite.

Vasile Ernu: – Ca un om de stânga şi fost dizident, care este opinia Dvs. despre proiectul URSS. Ce a însemnat acesta pentru Dvs.? Şi-a atins acesta scopurile sau s-a consumat în fapt sub forma unui mare fake , a unei imense iluzii?

Boris Kagarlitsky: Chestiunea despre existenţa claselor în URSS, precum şi locul acesteia în contextul istoriei universale a captat cu precădere minţile intelectualilor de stânga ale Estului, precum şi gândirea de tip marxist, în Occident. După 1991 discuţia aceasta a intrat într-un declin, spre dezamăgirea tinerilor stângişti, care nu au apucat să participe la dezbaterile subterane ale anilor ’70, şi la cele din zorii deceniului opt. Un istoric cunoscut, redactorul revistei „Skepsis”, Serghei Soloviev, deplângea faptul că discuţiile nu au fost duse la bun sfârşit, nu au avut o finalitate. Propriile mele concepţii în această chestiune, mai ales după disiparea URSS, au devenit mai puţin acute. La finele anilor ’70, când am aderat la grupul „Variante”, format de Pavel Kudiukin şi Andrei Fadeev, m-a atras în mod special concepţia despre tipul etatocratic de producţie, prezentat în literatura oficială de un alt dizident de stânga (devenit între timp unul acceptat de regimul autoritar), Marat Ceşkov. Ideea lui Ceşkov pleda pentru definirea unui nou tip de producţie, care apare în siajul dintre capitalism şi socialism, denumit de el prin conceptul etatocraţie (de la fr. État). Ceşkov nu a riscat să numească acest fenomen drept o „metodă de producţie”. El sublinia că acest tip de societate este în bună măsură fără clase sociale, şi că, în esenţă, funcţionează doar două „comuniuni cu determinare socială” – elita birocratică, mai exact etatocratică, şi populaţia muncitoare. Cornelius Kastoriadis expune o viziune similară, utilizând termenul de „statocraţie” (de la eng. State). Curios de subliniat în acest context este că deşi Castoriadis este un autor francofon folosea un lexic englezesc, iar rusul Ceşkov aplica o terminologie franceză.

În anii ’70 concepţia etatocratică era foarte la îndemână ca model explicativ. Dar au apărut două probleme. Ea este statică. Prima problemă defineşte faptul că teoria nu explică rolul istoric al URSS în contextul trecerii de la capitalism la socialism. Acest pasaj a eşuat în Rusia Sovietică – este un fapt istoric univoc, iar acest eşec nu a vut loc în 1991, când s-a prăbuşit Uniunea Sovietică, ci mult mai devreme, posibil chiar în anii ’20, când metodele socialiste ale regimului revoluţionar au fost puse în slujba procesului modernizării, şi nu invers. Eşecul URSS şi restaurarea capitalismului sunt o urmare a acestei inversări. Totuşi, este evidentă tentativa construcţiei socialismului, iar geneza revoluţionară a acesteia nu poate fi pusă sub semnul îndoielii; numeroase metode şi soluţii, specifice URSS, se leagă în mod evident de perspectivele teoretice ale socialismului – prezente în practicile noului stat. Alexandr Şubin susţine că în URSS nu a existat socialism, ci doar industrializare şi un stat social. Este foarte just, doar că statul social în versiunea sa apuseană a apărut sub influenţa covârşitoare (şi impactul) a experienţei sovietice şi, în mare măsură, ca un „efect colateral” al tentativei de a construi socialismul. Altfel spus, acesta era un „altoi” de elemente socialiste la sistemul capitalist. Astfel de simbioze istorice sunt cunoscut şi mai devreme în epoca modernă (încă nu e capitalism – dar nu e nici feudalism), despre aceste lucruri scriu o carte, care se va intitula: „De la imperii spre imperialism”. Dar ca să ne întoarcem la tema noastră, apare întrebarea despre locul „proiectului URSS” în istoria tentativelor trecerii de la capitalism la socialism. La această chestiune, teoria etatocratică nu ne oferă practic nici-un răspuns, mai precis – vine cu o constatare, potrivit căreia un astfel de sistem a fost rezultatul compromiterii proiectului revoluţionar, socialist.

A doua problemă indicată de Ceşkov însuşi, se referă la instabilitatea şi caracterul nedesăvârşit al sistemului etatocratic. El vedea această nedesăvârşire mai degrabă logic. Practica istorică a arătat că descompunerea acestei formaţiuni s-a produs nu doar la nivel logic, ci chiar în politica reală. Poate că de aceea apăruse necesitatea totalitarismului – pentru a „fixa” această instabilitate, acest interval intermediar, tranzitoriu. Pe măsură ce societatea industrială şi de consum se dezvolta, se producea şi o stabilizare a grupurilor sociale şi a claselor – conducând la descompunerea „comuniunilor” etatocratice. Ca rezultat, am primit înapoi clasele de bază ale sistemului burghez, chiar dacă într-o formă oarecum modificată. Birocraţia a stimulat reapariţia burgheziei, iar muncitorul recade la statutul de proletariat. Dar nici burghezia, nici proletariatul nu mai posedă aceeaşi natură „clasică”, deoarece epoca capitalismului industrial din epoca clasică a dispărut în trecut, iar rezultatul este că deopotrivă cu procesul reapariţiei claselor, „normale” pentru epoca burgheză, cu întregul set de transformări specifice epocii „postindustriale”, acestora li se adaogă şi efectele sociale şi culturale, generate de descompunerea sistemului sovietic. Mai deschid o paranteză. Atunci când aduc vorba despre perioada postindustrială, nu mă refer câtuşi de puţin la miturile neghioabe inventate de teoreticienii „postindustrialismului” sau ai „societăţii informaţionale”. Capitalismul a rămas capitalism, iar economia mondială a rămas în esenţa sa profund industrială – de aici decurge întregul set de contradicţii şi crize pe care le suportăm astăzi. Doar baza tehnologică, sistemul informaţional, diviziunea muncii şi structura socială a capitalismului s-au transformat în mod radical, în comparaţie cu epoca industrială din trecut. Iar acest fapt chiar trebuie luat în calcul.

Vasile Ernu: – Mai e actual, din punctul Dvs. de vedere, proiectul comunist? Mai poate redeveni actual? Ce ne-ar propune astăzi?

Boris Kagarlitsky: Proiectul comunist este mai actual ca niciodată, întrucât fără el nu se poate intra în epoca postindustrială reală. În deplin acord cu ideea lui Marx despre contradicţiile puterilor productive şi a relaţiilor de producţie, observăm că tehnologiile informaţionale nu se prea înscriu confortabil în tiparele legăturilor de proprietate, specific burgheze, folosirea acestora este deformată, se reduce la structuri corporatiste şi la logica profitului. Întreaga discuţie despre „piraterie” şi „proprietatea intelectuală” oglindeşte de fapt esenţa îmbătrânirii capitalismului ca societate, care nu poate convieţui cu noile tehnologii tot de el generate, precum şi cu posibilităţile multiple oferite de acestea. Cu toate acestea, rămân nesoluţionate alte contradicţii rămase reziduale, dintr-o perioadă anterioară, pre-capitalistă. Ar fi hilar, în duhul lui Kautsky[1], să încercăm să soluţionăm această situaţie eşalonat, în etape. Experienţa lui 1917 a demonstrat – şi asta este lecţia ei majoră, că saltul spre viitor, anume tentativa creativităţii sociale inovatoare face posibilă depăşirea bolilor devenite endemice şi a contradicţiilor, rămase moştenire din trecut. În acest sens, deschiderea ideii comuniste spre folosirea concretă a resurselor în scopuri necomerciale (de la pământuri la cunoaştere şi informaţie), se întâlneşte cu patosul transformărilor revoluţionare, cu care această idee este strâns unită. Chiar dacă „proiectul” în formula sa iniţială nu a fost o reuşită, imboldul transformator, impulsul schimbărilor creatoare, pe care le vădeşte lumii, în sine este foarte preţios. Desigur, îmi veţi reaminti despre represiuni, despre mulţimea jertfelor. Şi veţi avea dreptate, memoria este tragică. Dar oare perioadele conservatoare ale istoriei nu sunt însoţite de numeroase carnagii, iar acestea, din punctul de vedere al progresului social care duce la descătuşarea personalităţii, sunt absolut nejustificate. Golodomor[2] a existat şi în India, condusă de Imperiul Britanic de-a lungul întregii sale istorii, chiar şi în secolul XX, dar acesta nu era perceput ca un „eveniment” în conştiinţa publică, engleză sau indiană, pentru că era considerat o „normă”. Ca să nu mai amintesc aici despre fascism sau de atrocităţile din Rwanda, petrecute pe fundalul unor reforme neo-liberale. Scopurile măreţe nu justifică masacrele, este un lucru limpede. Dar cum rămâne cu criminalitatea cotidiană, care se întâmplă pur şi simplu, care nu urmăreşte nici-un scop major?

Vasile Ernu: – Cum percepeţi prăbuşirea Imperiului Sovietic? Ce a însemnat aceasta personal pentru Dvs., şi ce atitudine aveţi faţă de formaţiunile teritorial-naţionale apărute pe teritoriul noii Rusii?

Boris Kagarlitsky: Uniunea Sovietică nu a fost un imperiu. Cetăţenii Uniunii erau egali în drepturi, iar teritoriul său a fost condus după legi unice şi potrivit unui canon administrativ unic. Statele apărute pe teritoriul acesta, da, au anumite particularităţi specifice unor minuscule imperii, inclusiv Rusia. Dar nu e cazul să supralicităm aceste trăsături imperiale. Întreaga discuţie despre ultimul imperiu nu e decât un exemplu tipic al activităţii demagogilor şi al propagandiştilor liberali, care ţintesc să devieze dezbaterea de la adevărata temă: restaurarea capitalismului şi jugularea statului social. Ascensiunea naţionalismului etnic arată efectul decăderii/prăbuşirii statului social, iar indirect este cauza dărâmării sistemului educaţional, care-i era subordonat. Acolo unde statul social funcţionează, reacţionează şi mecanismul integrării grupurilor şi indivizilor într-o societate civilă, iar diferenţele culturale, religioase şi etnice nu devin prilej pentru conflicte politice. Imediat ce logica statului social se gripează, apar disfuncţionalităţile amintite. Iar procesul capată o logică aparte, proprie. Pe scurt spus, chiar şi un regres insignifiact pe câmpul statului social poate atrage conflicte religioase şi tensionarea relaţiilor etnic-naţionale.

Vasile Ernu: – Lucraţi mult pe teoria despre Centru şi periferie, precum şi pe conceptul de „Imperiu periferic”. Povestiţi-ne despre acestea. În ce anume constă procesul redistribuirii resurselor între ţările aparţinând centrului şi cele periferice?

Boris Kagarlitsky: Ei bine, teoria despre centru şi periferie nu-mi aparţine, ea fusese formulată de generaţiile anterioare de teoreticieni ai analizei „sistemului economic mondial”: Immanuel Wallerstein, Samir Amin, Andre Gunder Frank, Giovanni Arrighi care, la rândul lor, se bazau pe scrierile Rozei Luxembourg, deşi nu aminteau prea des de contribuţia acesteia. Mai des îl citau pe economistul Nikolai Kondratiev, care nu a fost prea explicit în formulările sale, dar a oferit o minunată schemă statistică, care probează succesiunea „undelor lungi” globale în istoria capitalismului. Un alt economis rus, care a lucrat în această direcţie, Mihail Pokrovsky, a rămas practic un anonim. În volumul „Imperiul periferic”[3] am încercat să restabilesc adevărul intelectual şi să arăt importanţa ideilor lui Pokrovsky pentru înţelegerea capitalismului. Acelaşi subiect îl reiau şi în cartea „De la imperii spre capitalism”, în încercarea de a demonstra că vederile lui Pokrovsky asupra contradicţiilor dintre interesele de piaţă şi a capitalului de producţie sunt importante nu doar pentru înţelegerea istoriei ruseşti, ci şi a celei occidentale.

În general, elementul slab în studiile şcolii „sistemului economic mondial” este neînţelegerea rolului Rusiei, dar şi al Imperiului Otoman. Aceste două imperii s-au văzut cumva ocultate. Nu din cauza faptului că istoria acestora contrazicea teoriile generale ale teoreticienilor, ci pur şi simplu din cauza insuficenţei datelor avute la dispoziţie. Este adevărat că dacă reanalizăm istoria rusă prin prisma analizei „sistemului economic mondial” începem să înţelegem cumva altfel Rusia, dar desluşim diferit şi multe aspecte ale evoluţiei întregului sistem global. Acesta era scopul atunci când am scris „Imperiul periferic”. În ce priveşte Imperiul Otoman, i-am dedicat câteva pagini în cartea „De la imperii spre capitalism”, dar, sper, să avem în viitor acces şi la lucrările istoricilor turci, care vor suplini lacunele existente, petele albe. Poate că astfel de scrieri deja există, dar nu ştim de ele, pentru că încă nu au fost traduse în limbi de circulaţie.

Înţelegerea capitalismului ca sistem global unitar demonstrează că nu există „subdezvoltare”, mai exact, aceasta nu poate fi depăşită prin imitarea traseului parcurs anterios de ţările burgheze, mai avansate. Sistemul funcţionează ca un tot întreg, astfel încât performanţele unora echilibrează problemele altora, iar aceştia nu pot exista în mod separat. Întrebarea care se configurează în faţa teoreticienilor analizei sistemului mondial este să determine fundamentul general al logicii redistribuirii resurselor. Din istorie ştim că formele acestei redistribuiri între centru şi periferie s-au schimbat constant, uneori – de o manieră radicală. Eforturile susţinute ale ţărilor marginale de a forţa procesele de industrializare, imitând modelul occidental, nu au condus nicidecum spre o independenţă a deciziilor, dimpotrivă, au determinat o nouă fază a redistribuirilor, conducând inclusiv spre exportul de capital din ţările periferice spre cele centrale (exemplele clasice ale contemporaneităţii – înstrăinările de capital din India, Brazilia, Rusia către Europa apuseană). Din punctul meu de vedere, elementul-cheie al mecanismului de redistribuire este strâns legat de acumulările de capital. Pentru eficienţa acestor acumulări de capital este nevoie ca acesta să fie centralizat. Centre trebuie să fie câteva – altfel nu va exista concurenţă, dar nu pot fi nici prea numeroase, căci se vor crea premizele atomizării. Singura strategie care lucra în răspăr cu această logică, ca să ne folosim de un termen al lui Amin, este de-linking, decuplarea. Uniunea Sovietică era decuplată de la dinamica procesului mondial al acumulării, tocmai de aceea reuşise să-şi orienteze resursele spre propria modernizare. La fel s-a întâmplat şi în ţările est-europene, în China până la mijlocul anilor 1990, chiar şi în Coreea de Sud. Iată lista modernizărilor reuşite.

Vasile Ernu: – Una din temele mele preferate este piaţă vs. inovaţie. Deşi există un clişeu notoriu, precum că piaţa este inseparabilă de ideea de inovaţie, Dvs., susţineţi că piaţa este regresivă, anti-inovaţie (şi vă susţin în acest demers). Care vă sunt argumentele?

Boris Kagarlitsky: Tema „inovaţiilor” este aprioric necorespunzător formulată. Din ce motiv apare acest cuvânt? Descoperirile ştiinţifice au existat dintotdeauna, după cum bine se ştie, de pe vremea inventării roţii. Este una din marile descoperiri, cum a fost şi inventarea compasului, a prafului de puşcă, a papirusului, a scrierii, a pergamentului şi altor obiecte şi tehnologii, care au revoluţionat societăţile, fără stimuli de piaţă. În constrast cu acestea, prea puţine descoperiri s-ar fi făcut fără sprijinul statului – începând cu numita deja scriere până la Internet, toate sunt impulsionate de structurile statului, sau de susţinerea financiară a acestuia. Excepţie face perioada de la finele secolului al XVIII până la debutul celui de-al XX-lea veac, când persoane private investeau bani în cercetări tehnologice. Desigur, aceasta se întâmpla doar pentru că atunci cercetările nu erau prea costisitoare şi se puteau realiza prin intermediul unor mici grupuri sau chiar de savanţi-individuali, precum Edison, James Watt sau Tesla. Acum aceste lucruri sunt deja cu neputinţă. Pe măsură ce piaţa neoliberală strâmtorează tot mai mult statul social, urmărim şi decăderea gândirii savante. În ultimii 30 de ani în domeniul producţiei se observă un proces regresiv – munca ieftină substituie tehnologia. De pildă, robotizarea s-a pomenit în condiţiile economiei de piaţă lipsită de perspective. Toate tehnologiile de care ne folosim acum au fost elaborate în cadrul programelor militar-industriale şi ştiinţifice încă din anii ’60 şi începutul deceniului următor – reconvertite acum pentru piaţă. Revoluţia tehnologică a anilor ’90 a revoluţionat consumul şi aproape că nu a atins producţia. Ca să fiu mai exact, a atins-o în sensul că a stimulat apariţia condiţiilor informaţionale, şi a iniţiat acţiuni îndreptate împotriva sindicatelor, şi mai ales a contribuit la translarea producţiei către ţări cu o mână de lucru mai ieftină. Exact în acest moment, în locul cuvântului „descoperire” apare vocabula „inovaţie”. Prin aceasta se desemnează orice lucru nou care se poate comercializa pe piaţă. De pildă, mai înainte un set de creioane colorate pentru copii includea doar pe cele care conţineau culorile esenţiale, ale curcubeului, acum aceste seturi adună câteva zeci de nuanţe ale acestora. Copilul nu are nevoie de aşa ceva. Majoritatea creioanelor nu sunt folosite. Nu au nevoie de acestea nici pictorii de profesie, căci ei ştiu ca maximum de efect se poate obţine folosind taman culorile de bază. Dar în calitate de marfă acest set numeros de creioane este o reuşită, comercializarea lui e un succes. Cele câteva zeci de culori intermediare şi de nuanţe sunt elaborate de cineva, ele trebuie şi testate. Cam astfel arată economia inovatoare.

Uneori se ajunge chiar la absurd. În Volgograd[4] s-a construit de curând un pod dansant. S-au folosit, desigur, cele mai inovatoare tehnologii. Acum podul pe neaşteptate a început să se legene, iar partea carosabilă e toată numai valuri. E foarte frumos, dar să rulezi cu maşina pe el nu este de dorit. Efectul dansului, se înţelege, nu fusese planificat. Dar dacă factorii responsabili locali ar fi mai perspicace, în loc să se scuze în faţa participanţilor la trafic, şi să caute vinovaţi, ar declara tărăşenia asta drept inovaţie. Doar în lume nicăiei nu există un pod dansant, iar noi, iată, avem. La urma-urmelor, cine va avea nevoie să traverseze Volga alături de acesta este cel vechi, conservator, deloc inovator.

Cu acelaşi succes putem face o simbioză între fierul de călcat şi radio, sau între laptop şi föen. Cu siguranţă astfel de inovaţii vor fi pe placul unor femei de afaceri (doar laptopurile se încălzesc, şi de ce să nu se folosească cu folos şi spor energia degajată!). Prin intermediul unei campanii de marketing foarte bine puse la punct se va reuşi comercializarea acestor produse cu maximum de profit, recuperând investiţiile pentru elaborarea acestei tehnologii. Doar că această invenţie nu va aduce nici-un folos public.

Logica proiectelor inovatoare este orientată cu precădere spre piaţă, nicidecum spre folosul public. Din perspectiva aceluia din urmă, importantă nu e noutatea tehnologică în sine, ci capacitatea acesteia de a soluţiona o problemă concretă, de cât mai mulţi ştiută, şi clară pentru toată lumea. De aceea, tocmai economia inovatoare a rămas descurajator de conservatoare în ultimii ani (ea caută şi propune soluţii noi de a refolosi idei tehnologice şi ştiinţifice demult cunoscute), în timp ce logica binelui comun pare să aducă, parcă sub forma unor efecte colaterale, neplanificate, neaşteptate – descoperiri euristice care schimbă caracterul economiei şi a lumii în general.

Vasile Ernu: – Dar în ce constă eşecul globalizării despre care vorbiţi? Să însemne neapărat acest eşec, şi în mod obligatoriu, o înfrângere a capitalismului?

Boris Kagarlitsky: Nicidecum, nereuşita globalizării nu atrage după sine eşecul capitalismului, deşi chestiunea limitelor capitalismului este absolut legitimă. Conflictul din jurul „proprietăţii intelectuale” este exemplar în acest sens. Noile posibilităţi tehnologice demolează vechile reguli, norme, le fac cu totul absurde. Dar sistemul reacţionează la acest efect prin limitări dure, prin interdicţii, prin tentative de a le implementa prin represiuni. Astfel, sistemul îşi semnează sentinţa propriei distrugeri – complete sau parţiale.

În ceea ce priveşte globalizarea, ea e legată de istoria capitalismului, care începând cu secolul al XVI-lea a reprezentat o alternanţă de perioade. Cu adevărat impresionantă, şi care a avut o scară mult mai amplă decît cea de azi, a fost globalizarea din era Marilor descoperiri, din era imperialismului. Istoricii aduc dovada că dimensiunile economice şi importanţa comerţului extern „occidental”, a tranzacţiilor financiare internaţionale, şi a altor parametri ai globalizării din amurgul secolului al XVI-lea şi de la începutul secolului XX, şi cele din jurul lui 2000 – sunt comparabile. Ba chiar cele vechi le depăşesc pe cele actuale ca amploare. Aceste eforturi se încheiau, iremediabil prin secarea pieţelor, prin crize economice de proporţii (să amintim de „criza secolului al XVII-lea sau de „Marea Depresiune”), prin războaie şi revoluţii, după care urmau obligatoriu noi faze, când chestiunea arzătoare devenea dezvoltarea producţiei, refacerea pieţelor locale şi a protecţionismului, în temeiul amestecului statului. Exact aceste lucruri le observăm şi astăzi. Dar rămâne întrebarea de bază, cum ar spune Lenin, „pentru care dintre clase” se face acest lucru? În interesele cui este amestecul statului? Căror scopuri sociale slujeşte? Cine are de câştigat? În ce direcţie se schimbă mersul societăţii? De-globalizarea secolului XX a fost progresistă în sensul în care era indisolubil legată de procesul apariţiei democraţiei contemporane, şi implementa în societatea burgheză elementele socialismului. Eronat, bătrânii marxişti susţineau ideea potrivit căreia capitalismul germinează în societăţile pre-burgheze „în păturile de jos”, iar socialismul trebuie construit „de sus”. Total greşit! Capitalismul se aduce cu forţa, se impune de către guverne, şi în Anglia, şi America şi în ţările Europei continentale aşa a fost. Iată esenţa conflictelor şi războaielor din secolele XVI-XVIII. Cât despre socialism, elementele specifice acestuia erau necesare capitalismului sub formă de proptele, sub forma de condiţii de stabilizare şi modernizare. Aici se ascunde dialectica noului şi vechiului. În acelaşi timp, „noua” ordine prelungeşte viaţa vechiului sistem, dar o şi subminează. La nivel politic, neoliberalismul reprezintă aceeaşi reacţie, cum a fost pătrunderea socialismului în interiorul capitalismului. Claselele conducătoare încep să se teamă că lucrurile au ajuns prea departe, şi controlul este ca şi pierdut. Perspectiva înmuguririi „paşnice” a unei noi societăţi în interiorul celei „vechi” este absolut reală…Doar că există un „dar”: interesele de clasă şi lupta de clasă, generată de acestea. Şi iată, în locul germinării „paşnice” a socialismului în capitalism, ne alegem cu o reacţie de proprţii şi o extirpare violentă, expulzarea elementelor socialiste din structura economică, precum şi din instituţiile statului. În paralel, o lovitură dură primeşte şi democraţia „excesivă”. Acest contraatac a fost destul de reuşit. Dar, nenorocire, rezultatul a însemnat stoparea dezvoltării, pe care chiar şi susţinătorii l-au numit nici mai mult, nici mai puţin decât „sfârşitul istoriei”. Urmarea firească a acestei glorioase biruinţe a capitalului este criza, în spatele căreia se iţeşte un lanţ lung de catastrofe globale – ecologice, climaterice, sociale, militar-politice. Nimic nou, aceeaşi logică a lucrurlor s-a produs atît în timpul „crizei veacului al XVII-lea, cât şi în prima jumătate a secolului XX.

Vasile Ernu: – Există oare căi alternative de dezvoltare a sistemului economic mondial, şi dacă da, care ar fi în opinia Dvs. cele optime? Ce loc trebuie să ocupe Rusia în „lumea nouă” în plină formare?

Boris Kagarlitsky: Este lipsit de noimă să vorbim acum despre „căi alternative de dezvoltare a sistemului economic mondial”. Putem însă vorbi despre configuraţiile epocii post-criză. Acestea, într-un sens simplificat, reiterează dilema Rozei Luxemburg: „socialism sau barbarie”. În treacăt fie spus, veacul XX a arătat că nu e de aşteptat ca una din cele două să se instaleze fără echivoc. Poate fi câte puţin din fiecare. Întrebarea „ce este optim” în ştiinţele sociale nu are sens. Câştigă acel regim sau acea „direcţie” care corespunde cel mai bine relaţiilor stabilite între forţele social-politice, nicidecum soluţiile „optime” predicate de teoreticieni. Dar aceste interacţiuni se pot şi modifica, inclusiv sub impactul eforturilor noastre, de natură intelectuală, politică, organizaţională etc.. De aceea, trebuie să ne asumăm o responsabilitate maximă pentru faptele şi discursurile noastre.

Viitorul Rusiei nu poate fi privit distinct faţă de viitorul lumii întregi. Nu are nici-un rost să vorbim despre cum vrem să schimbăm această ţară, darămite, destinul viitor al lumii. Căci anume aşa aspiraţii a avut şi Revoluţia Franceză, dar şi Revoluţia rusă din 1917. Tocmai de aceea au şi devenit evenimente majore ale vremii lor. Ţelurile proclamate ajung foarte rar să fie atinse, devin însă factori determinanţi ai mersului înainte al omenirii.

Vasile Ernu: – Vă propun să vorbim despre „marxism”, mai exact despre multitudinea teoriilor de stânga. Este pentru Dvs. marxismul „teoria adevărului”, are acesta de-a face cu „adevărul” ca „autenticitate” sau cu adevărul ca simbioză ideală dintre morală şi etică (cum e la Platon) sau cu alte forme de adevăr – sau marxismul de astăzi nu se mai referă la adevăr, ci la „comunicare” sau alte tipuri de segregare (cum decurge din teoria marxistă despre practică)?

Boris Kagarlitsky: Pe de o parte, Marxismul este o metodă de analiză socială, temeiurile căreia i le datorăm lui Marx. Pe de altă parte, este suma concluziilor, concepţiilor şi teoriilor care se întemeiază pe această metodologie. Chiar dacă lăsăm de-o parte chestiunea „purităţii” metodologice (şi întrebarea dacă e nevoie să o păstram astfel), tot rămâne o inevitabila ambiguitate, şi o divergenţă de opinii, viziuni, concluzii, iar de aici – varietatea întrebărilor. Dar acestea toate rămân în cadrele unei tradiţii comune, sau a şcolii. Baza metodologică generală mai înseamnă şi limbaj comun, care face discuţia pe înţelesul tuturor participanţilor la discuţie, interesantă şi fertilă pentru cei implicaţi.

La drept vorbind, pentru mine personal discuţia despre esenţa marxismului aici începe şi cu asta se încheie. Mai încolo începe practica aplicării, destinul ideilor, a oamenilor şi teoriilor, foarte interesante în sine. Dar e un cu totul alt registru. Nu mă pasionează discuţiile despre marxism, căci mult mai interesant este să raţionăm în chip marxist.

Vasile Ernu: – Aţi observat că în Rusia cu toţii au nevoie de Stalin! Îl revendică şi liberalii, şi anticomuniştii şi comuniştii, şi staliniştii. Cum poate fi motivată legitimarea discursivă a acestui personaj? De ce e revendicată figura acestui personaj istoric?

Boris Kagarlitsky: Liberalii se folosesc de Stalin pentru a se legitima. Orice nenorociri ar provoca, orice catastrofe ar aduce capitalismul şi piaţa liberă, totul e mai bun decât GULAG-ul, zic ei. Oricât ar părea de inexplicabil, unii gândesc tocmai invers. Zic aceştia: piaţa este atât de îngrozitoare, că până şi GULAG-ul e mai dezirabil (măcar au rămas lucruri construite în acea epocă). Alţii vin şi susţin că GULAG-ul nici n-a existat. În Rusia, astfel de gînditori, mergând şi mai departe, susţin că şi Holocaustul este o invenţie. Iar în colţul gurii, adaugă – păcat! Astfel, societatea este pusă în faţa unei alegeri: piaţă liberă sau GULAG. Dar eu spun că liberalii greşesc dacă manifestă încrederea că în prezenţa unei astfel de dihotomii şi a lipsei alternativelor, societatea va alege, din nou şi obligatoriu, piaţa. Dacă nu va exista o alternativă, inevitabil, mai devreme sau mai tîrziu, societatea va alege anume GULAG-ul, în calitate de rău mai suportabil (acesta oferă o perspectivă, precum şi un mecanism de mobilizare, imposibile în condiţiile pieţii concurenţiale). Ascensiunea potenţialului neofascist în Europa confirmă acelaşi lucru. Tocmai de aceea, menirea stângii, dar şi a tuturor celor care sunt cu adevărat preocupaţi de supravieţuirea democraţiei, este de a arăta că propusa alternativă este una falsă, că este lipsit de sens să alegi între două fundături.

Vasile Ernu: – Dacă există un proiect nou pentru Rusia, cum se configurează acesta? În ultimul timp se vorbeşte insistent despre modernizare. Ce înseamnă această modenizare şi care e semnificaţia acestui proiect? Cât de actual poate fi un astfel de proiect, căci ideea modernizării Rusiei este destul de veche? Doar nu e la prima sa încercare…

Boris Kagarlitsky: Modernizarea astăzi, e doar o vorbă deşartă. Bun, dar asta nu înseamnă că necesitatea obiectivă a modernizării şi-a pierdut actualitatea. Rusia contemporană a rămas suspendată într-o stare intermediară. Logica dezvoltării periferice nu doar contrazice perspectiva dezvoltării multilaterale a ţării, ci duce de-a dreptul la subminarea rezultatelor modernizatoare din perioada sovietică. Pe scurt spus, dacă nu vom avea un salt înainte, mişcarea va fi în marşarier. Practic, asistăm deja la acest fenomen. Iar lucrul acesta este evident pentru toată lumea, inclusiv pentru cercurile conducătoare care au şi iniţiat agitaţia în jurul necesităţii de a moderniza ţara. Acest proces s-a înfăptuit cu succes în urmă cu 40 de ani. Modernizarea de azi încununează lupta cu procesele de-modernizării, urmare a delăsării reformelor lansate de către liberali. Puterea se află într-o situaţie schizofrenică: ea îndeamnă la modernizare (sper că o face cu toată sinceritatea!), dar insistă pe continuitatea unor politici care dau rezultate opuse modernizării.

Singura ieşire din această situaţie este să se schimbe direcţia de mişcare, să se renunţe la logica capitalismului global, la priorităţile impuse de politica economică neo-liberală, şi la sistemul impus de aceasta. Nu înseamnă că e neapărat nevoie de o revoluţie, ruptura poate fi totală sau parţială, mai mult sau mai puţin radicală. Ruptura aceasta poate îmbrăca forme politice diferite, şi se poate bizui pe o largă configuraţie a forţelor sociale. Dar dacă nu va exista nici o ruptură, nu va fi nici modernizare.

Vasile Ernu: – Care a fost soarta intelighenţiei ruse în epoca post-sovietică, şi care este proiectul ei actual, dacă există vreun proiect consecvent?

Boris Kagarlitsky: Intelighenţia sovietică s-a autodevorat. Mai mult sau mai puţin conştient, dar cu rezultate suprinzătoare pentru ea însăşi. Fenomenul intelighenţiei se menţinea în epoca sovietică tocmai prin omogenitate, fie ea reală sau aparentă. Se citeau aceleaşi lucruri, făceau parte dintr-un întreg. Un profesor moscovit şi un medic dintr-o fundătură se considerau oameni din aceeaşi categorie socială. Şi avea dreptate, în bună măsură. Diferenţe sociale existau, iar privilegiile intelectualilor capitalei existau şi ele, dar cu toate astea discrepanţele nu atentau la integritatea unei comuniuni culturale. Înăuntrul intelighenţei funcţiona o înaltă mobilitate pe orizontală şi verticală, care făcea ca această comuniune să fie unitară, unitate social-culturală. Dar elita intelectuală şi-a dorit altceva. A aspirat să facă parte din noua clasă conducătoare, să se îmburghezească, să capete un statut privelegiat în contextul noii ierarhizări, iar aceasta presupune o separare insurmontabilă şi strict delimitată. Aceste aspiraţii ale elitei intelectuale au fost susţinute de masele inteleghenţiei, de care, de fapt, doreau să se separe. La început cei de „jos” s-au tras după cei de „sus”, hrănindu-şi iluziile: „azi – ei, mâine e rândul nostru”. Dar până la urmă s-a constatat că nu s-a produs o atragere a celor mai largi pături în raiul consumerismului, ci o segregare. Azi observăm în locul fostei intelighenţii mai multe grupuri social-culturale, unite deocamdată printr-o educaţie universitară comună. Dar mâine, după reformele liberale ale învăţământului, nici această caracteristică nu va mai fi. Sistemul tinde spre fragmentarea culturală. Rămâne întrebarea: reforma se va înfăptui? Sistemul atomizării şi fragmentării răpeşte oamenilor dreptul la viitor, căci scade la minimum mobilitatea verticală, şi cea orizontală. Dar sporeşte şi gradul de rezistenţă. Opoziţia aceasta nu este doar de natură politică sau ideologică, ci şi culturală, care se sprijină pe valorile tradiţionale ale inteleghenţiei, acestea supravieţuind chiar intelighenţiei sovietice ca fenomen social. Anume, aceste valori contribuie la unificarea şi organizarea noii mişcări de stânga. Pe cale de consecinţă, în interiorul proiectului stângii se poate naşte şi şansa apariţiei unei noi intelighenţii.

Traducere, adaptare şi note de Vladimir Bulat

[1] Este vorba de Karl Kautsky (1854-1938). A fost susţinător al ideilor socialiste şi a îmbrăţişat în tinereţe marxismul, apoi s-a dezis. A devenit revizionist şi a negat partinitatea filosofiei marxiste. Este autorul teoriei ultraimperialismului, care susţine imposibilitatea maturizării paşnice a capitalismului, precum şi contradicţiilor acestuia, a întâmpinat reacţionar instaurarea dictaturii proletariatului în Rusia, rămânând de partea democraţiei burgheze.

[2] Înfometare în masă care atrage după sine un mare număr de victime.

[3] A apărut în 2004, la editura „Ультра. Культура”, cu subtitlul Rusia şi sistemul econimic mondial.

[4] Mare oraş pe malul Volgăi. Între 1589-1925 s-a numit Ţariţân, iar între 1925 şi 1961 – Stalingrad. A intrat în istorie ca locul uneia dintre cele mai mari bătălii militare din secolul XX. Iarna lui 1943 a însemnat începutul declinului armatei naziste, iar acest proces a debutat după celebra „Bătălie de la Stalingrad”, despre care există o bibliografie impresionantă.

[Paul Atreides]

O fi aflat?



Băsescu dă cu gura la ora 17:00. O fi fost informat despre existenţa învăţătoarei din Caracal aflată în greva foamei şi vrea să o roage să înceteze acest demers? Sau despre legea referitoare la reducerea de TVA la produsele de bază, de care o fi aflat între timp? Că vrăjelile astea de sanchi, cu “reforma justiţiei” nu mai interesează.

Întrebat despre Cristina Anghel, învăţătoarea din Caracal despre care pomeneam mai sus, Traian Băsescu răspundea, cu rânjetul obişnuit de maradonist specializat în alba-neagra, că nu a auzit despre ea. De fapt încerca să dea de înţeles că i se rupe. Ceea ce se ştia deja. Pe vremea lu’ Ceaşcă, dacă se auzea de greva foamei intra toată securitatea în vrie, tovarăşii cu munci de răspundere alergau ca nişte căpiaţi să ducă muncă de convingere cu fomistul. Alte vremuri…

Îl doare în cur de greviştii foamei. Aia e. Aşa cum îl doare în cur de ce se întâmplă cu ţara asta. Ce mare descoperire am făcut! Mare rahat, fix de grija greviştilor foamei n-are EBA tocuri la pantofi şi Udrea girofar. A luat bani de la FMI? A luat. E gata să cumpere nişte rahaturi de avioane de la licurici? E gata. Atunci poa’ să-l doară în cur de ăşţia… românii… Cine pizda mamii lor sunt rahaţii ăştia de români să-l tragă pe el la răspundere? Nu văd, prăpădiţii de ei, că toată Europa îi fugăreşte? Nu le-a intrat în cap că nu e bine să se pună cu el?

Mărturisesc că nu cred în genul ăsta radical de protest. Greva foamei e un gest radical. Care îşi are rostul atunci când cel căruia i se adresează protestul este în stare să mimeze măcar că îi pasă. Atunci când însă cel vizat îţi transmite un semnal clar că îl doare în cur de tine, atunci protestul devine lipsit de sens, iar sacrificiul inutil.

Doamne fereşte, totuşi, ca doamnei Cristina Anghel să i se întâmple ceva, pe durata acestui protest. Şi mai ales bine ar fi să nu îşi piardă viaţa din cauza acestui protest. Pentru că, mă tem, atunci lucrurile pot scăpa de sub control.

Chiar n-o fi aflat Băsescu despre Cristina Anghel? Nu figurează în lista de interceptări? Dânsei nu i se ascultă telefoanele? N-o fi ea Paszkany, nici Puiu Popoviciu, dar soarta ei ar trebui să îl intereseze, astăzi, mai mult decât orice altceva.

sursa:moshe

[Paul Atreides]

Cine?



Într-un editorial recent din “Dilema veche”, domnul Pleşu postulează solemn şi suficient:

“O regulă de bun-simţ ar fi aceasta: ca să conteşti statutul cuiva, trebuie să ai tu însuţi un statut. Să exişti. Să pui, la o adică, ceva pe masă. Nu orice nubilă ţanţoşă poate ieşi la portiţă ca să bombăne genunchii Ginei Lollobrigida. E nevoie de un dram de îndreptăţire, de oarecare acreditare: să fii măcar Miss Ferentari, sau Miss Tecuci! “

Chiar dacă, nu de puţine ori, luările publice de poziţie ale domnului Pleşu respiră un subiectivism suspect, explicit asumat sau nu, sunt imposibil de ignorat. Fie că ne este agreabil ori antipatic ( în mod direct sau prin afiliere), Andrei Pleşu este o voce care contează. Dacă nu întotdeauna este şi respectată aşa cum ar merita, este, poate, şi pentru că vocea domniei sale se face auzită, uneori inoportun, când toţi ceilalţi păstrează o pioasă tăcere. Ori pentru că glasul domniei sale tace, atunci când toţi ceilalţi strigă. Dar asta nu e în mod necesar un cusur.

În editorialul cu titlul “Cine pe cine beşteleşte” , din care am citat mai sus, enunţă un criteriu valid, cu care – dacă eşti vizitat de bun-simţ- nu ai cum fi în dezacord. Principiul e onorabil, enunţul perfect articulat. Şi atunci unde e problema? Domnul Pleşu invită la altitudinea principiilor, de unde, cu marcat dispreţ, ţinteşte spre toată lumea: anonimi forumişti, prăpădiţi de jurnalişţi ( “mănâncă şi ei o pâine”) , intelectuali cu o operă pe care domnia sa o socoteşte insuficientă. Toţi, laolaltă, reprezintă o gaşcă: “gaşca anti”. Gaşcă ignobilă, sumă a nimicului. Care sumă/gaşcă, ori cum am dori să-i mai spunem, nu contează, pentru că nu este validată de domnia sa. Iar “gaşca” aceasta anti are şi păcatul fundamental de a ridica din sprânceană, de a vocifera ( pe un ton nu de puţine ori nepotrivit, e drept) împotriva “găştii pentru”. Adică a găştii la care domnia sa îşi admite aflilierea. Adică “intelectualii lui Băsescu”. Sau foarte explicit: amicii Liiceanu şi Patapievici. Şi cu asta altitudinea principiilor e spulberată, postamentul somptuos devine ridicol prin aşezarea pe el a nimicului! În cazul domnilor Liiceanu şi Patapievici criteriul operei devine pasabil.

Nemulţumirea domnului Pleşu nu vine carevasăzică din reaua aşezare a valorilor în societatea noastră; nu dizolvarea criteriilor, în general, îi strică liniştea domniei sale. Ci ofensa pe care unii, din “gaşca anti”, o aduc amicilor domniei sale, Liiceanu şi Patapievici, onorabili reprezentanţi ai “găştii pentru”. Ori e deja stabilit: “gaşca pentru” contează. Nu de acolo se recrutează consulii, ambasadorii şi candidaţii pentru alte varii sinecuri?

Nu am cum înceta să-l preţuiesc pe domnul Pleşu. Lucru care poate continua să-i fie indiferent. Pot admite calitatea intelectuală a domnilor Liiceanu şi Patapievici. Şi, în fine, ader fără rezerve la raţionamentul domnului Pleşu. Îmbrăţişez principiul enunţat de domnia sa. Tocmai de aceea am să spun că aşa e drept, ca cel care mustră să aibă statura potrivită. Doar că, în cazul de faţă, despre statura morală este vorba. Ori, dacă înţelegem asta, raportul de mărime între staturile supuse comparaţiei, vom descoperi cu surprindere, se va inversa brusc. Iar argumentul superiorităţii opţiunii “pentru” a unei găşti naşte ipoteza că, de exemplu, “gaşca” scriitorilor de omagii adresate “tovarăşului” înainte de ’89 e indiscutabil superioară unei “găşti” din care (iertat să fiu!) ar fi făcut parte Paul Goma, Doina Cornea sau Monica Lovinescu. Ceea ce e cel puţin absurd. Şi dacă pare nepotrivită analogia cu “epoca de aur”, atunci admit orice altă comparaţie. Cu orice epocă în care se poate demonstra că lăudătorii supuşi puterii, cu o obedienţă interesată şi generos răsplătită, sunt mai merituoşi decât cei care au ales să reprezinte “gaşca anti”.

Chiar aşa. Cine pe cine beşteleşte?

sursa:moshe

[Paul Atreides]

Monşer, mă ia cu junghi de la moţiune!



Moţiunea de cenzură este, pentru un partid de opoziţie, fix cum e ficatul pentru beţiv. Adică pentru beţivi în general, nu pentru unul anume. Nu pentru ăla anume. Prinde bine, da’ nu rezolvă nimic. Pentru putere, în schimb, moţiunea de cenzură e precum părul de pe coaie ( adică n-ajută, mai mult încurcă şi dacă-l tunzi creşte la loc).

Bun. Vestea bună e că lui Boc i-a crescut foarte mult păr pe coaie. Vestea rea e că încă îi funcţionează maşina de tuns. Să mai discutăm despre moţiunea de cenzură sau s-a lămurit ce aveam de spus?

În mod esenţial rostul moţiunii ar fi de a dărâma puterea. În subsidiar oferă opoziţiei şansa de a prezenta o alternativă. În concret e prilejul, pentru noi toţi, de a asista la o nouă tură de ţigăneală sub cupola Parlamentului. Într-o lume idilică, discutarea unei moţiuni de cenzură ar trebui să fie prilejul unui dialog între opoziţie şi putere. N-avem noi treabă cu idilele!

Mă tem că această nouă moţiune reprezintă un risc mai degrabă pentru opoziţie, decât pentru putere. În societate s-au acumulat tensiuni considerabile, generate de cretinismul şi ticăloşia actualei puteri. Neliniştea socială a atins cote de-a dreptul periculoase. Liderii opoziţiei, cu precădere cei de la PSD, vin pe valul acestor nelinişti acumulate în societate şi încearcă să le dea acestora o expresie politică. În mod constant, liderii opoziţiei şi, repet, mai ales cei ai PSD şi-au asumat( mai mult sau mai puţin legitim) rolul de reprezentanţi ai unei societăţi tot mai nervoase. Afirmând că au capacitatea de a genera schimbarea. În momentul în care nu vor reuşi ( şi mă îndoiesc că vor reuşi) să livreze schimbarea promisă se vor fâsâi extrem de rapid. Pentru că societatea aşteaptă soluţii şi nu zbateri; electoratul aşteaptă lideri care pot livra şi nu vorbăreţi care pot promite. Scuza lipsei majorităţii necesare adoptării moţiuni va interesa foarte puţină lume; asta e problema PSD şi ar trebui să ţină de capacitatea sa de negociere şi mobilizare a resurselor. Repet, dacă nu vor reuşi să livreze, vor plăti un preţ important. Iar eşecul moţiunii poate întâri poziţia PDL. Într-o astfel de situaţie se poate întâmpla ca nemulţumirea socială să caute alte forme de expresie, câtă vreme soluţia politică nu funcţionează. Iar asta poate genera instabilitate pe termen lung.

Personal nu cred că moţiunea poate trece. Pentru că nu văd la PSD tocmai capacitatea de negociere despre care vorbeam. Pentru că PSD greşeşte încercând să capitalizeze politic nemulţumirea socială, în folos propriu, în loc să o lase să erodeze temelia actualei puteri. Iar, ca un mare rispitor, PSD risipeşte grăbit acest capital pe cauze dinainte pierdute.

Rămâne de văzut. Dacă o să conducă şedinţa Anastase şi Cotoi numără voturile, moţiunea va fi respinsă cu un număr de voturi împotriva moţiunii de două ori mai mare decât numărul total al senatorilor şi deputaţilor ( e mai bine să joci la sigur). Dacă va conduce Oltean şedinţa şi se votează ca la reducerea TVA, atunci e loc de mari surprize.

sursa:moshe

[Paul Atreides]

Chinte cu sintetizator, mai modern este!



Ştirea poate fi rezumată astfel: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a decis să dea afară peste 600 de oameni. Din muzeele ţării, Teatrul Naţional, operă. Explicaţia ministrului Kelemen Hunor este halucinantă:

“Economia ce se va realiza este mică, cu puţin peste 2 milioane de lei noi. După gustul meu nu se justifică dar aici este vorba şi despre solidaritate în Guvern. Oricum sunt reduceri la limită, mai mici decât în orice alt domeniu”

Asta e ca la nuntă. Dacă Stănică n-a venit la nuntă, dar a trimis darul de ţăşpe lei -n-a mâncat, n-a bauuut!- musai tre’ să dai şi tu cel puţin la fel.

Probabil am eu o problemă şi nu înţeleg conceptul de solidaritate. Eu, în îngustimea minţii mele, gândesc că ministrul ar trebui să fie solidar cu salariaţii ministerului; ca ministru al culturii ce se află ar trebui să fie solidar cu ceea ce are legătură cu tot ce ţine de cultura naţională. Mai cred că rostul ministrului e să se bată în guvern pentru instituţiile şi oamenii pe care-i reprezintă. Că grija lui trebuie să fie îndreptată spre bătrânul muzeograf, care a orbit cercetând la manuscrise şi nicidecum nu are de ce să-l străbată solidaritatea cu Boc, Funeriu şi Udrea. Ministrul culturii ar trebui să fie ceva mai mult decât un ministru oarecare, mai mult decât un politruc tălâmb; în mod firesc el ar trebui să fie paznicul lăzii noastre cu zestre. Şi sănătos ar fi ca el să sporească această zestre. Iar dacă nu e în stare de asta, măcar să nu vatăme puţinul rămas acolo.

Şi uite aşa, ca să fie solidar cu Udrea şi Boc, Hunorul dă nişte oameni afară. Admite că e inutil şi greşit, da’ e băiat salon şi cinsteşte şi el masa lu’ Boc.

În Amadeus, al lui Milos Forman, există un dialog memorabil. Monarhul, iubitor al artelor, socotindu-se teribil de priceput în ale muzicii, îi reproşează lui Mozart că o lucrare a sa … nici mai mult, nici mai puţin, are… “prea multe note” şi că Mozart ar face bine să mai taie din ele. Mozart îi răspunde mucalit, mimând docilitatea: “Sigur, majestate! Pe care să le tai?”. Împăratul, stânjenit, lasă nasul în pământ. Ăla era film, iar împăratul era împărat. Al nostru e kelemen şi mai e şi hunor.

Parcă vezi kelemenul mergând la operă:

- Directore!

- Da, şefu’ !

- Trebuie se face reducere la voi! Che suntem solidari cu asta guvernu’.

- Trebuie?

- Musai, no. Igen.

- Păi şi pe cine dăm afară, şefu’?

- Ia stringe tu pe toţi salariate se vedem.

Se strâng “salariaţii”, iar kelemenul îi cercetează cu ochi priceput, de ministru udemerist al culturii române.

- Măi, ăia grasule dai afară!

- Tenorul? Nu se poate, şefu’! Păi el cântă în Tosca, rămân fără Cavaradossi!

-Lasă, draghe. Uite, pui doamna simpatic de acolo se cântă ce cântă Pavarotti ala grasu’. Şi oameni alea mulţi cine este?

- Orchestra, şefu’!

- Dai la ele afare!

- Şi cum cântăm fără orchestră, dom’ ministru’?

- Chinte cu sintetizator, bistoş? Mai modern este!

sursa:moshe

[Paul Atreides]

Incearca sa devii mai bun în fiecare zi





Când aveam vreo 10 ani, am pus mana pe chitară pentru prima dată. Dupa nici două luni de scos sânge pe degete, am reuşit să schimb La major cu Re major în hitul internaţional “Ceata lui Piţigoi” fără să mă-mi mai prind pleoapele printre coarde. Drept îi că e o operaţiune cam dureroasă, o pleoapă prinsă între coarda Mi mic şi Si.

Când aveam vreo 14 ani, mi-am dorit o prietenă. Pe care am găsit-o în persoana Laurei. Necazul e că în aceeaşi perioadă au găsit-o şi Nelu, Adi şi Clau, prietenii mei de la bloc; aşa că după ce Laura noastră s-a pupat cu toţi patru în decurs de o săptămână, m-am lăsat păgubaş şi mi-am găsit una pe care să o împart cu maxim încă un prieten. Pe care am şi găsit-o! Dar asta e altă poveste.

Când aveam vreo 15, am început să fug serile pe câmp, să fac gambe, să trăiesc sănătos. După patru ani am reuşit să fug într-o zi aproape 20 km, împreună cu prietenul meu Neaţă. Bine, au fost şi nişte câini vagabonzi implicaţi în afacere, dar şi asta-i altă poveste.

Pe la vreo 30 de ani m-am hotărât să învăţ bine de tot să schimb scutece. Şi atâta am fost de motivat, că aseară am reuşit ceea ce nu credeam posibil: am schimbat pempărşii Gropărelului în numai (numai!) 34 de minute. Recordul anterior fusese de 51 de minute – pe ceas.

34 de minute. Io zic că nu e rău deloc. Şi şi fără să apuce Gropărelul să facă pişi şi caca pe tăticul, ca de obicei.

Şi voi puteţi deveni mai buni în ceea ce sunteţi. Donaţi un leuţ pentru Zolty, şi Dumnezău, Buddha sau Mohamed vă scriu ei acolo, la răbojul lor de intrat în rai!

sursa:abjectu

[Paul Atreides]

Haideţi să-l ajutăm pe Zolty



Bună ziua, stimaţi ascultători, probabil că tocmai urmează sau aţi început deja să începeţi frumoasa zi de marti, când vi se pare că sunteţi cei mai năpăstuiţi bipezi de pe sfânta lume, cu şefi, trafic, ploaie, ceaţă, moţiuni de cenzură, România. Ei bine, nimic mai fals!

Vineri pe la amiază, când deja ne gândeam ce grătare pe la munte sau ce bani mai prăjim pe la shopping (eu mă gândeam să schimb scutecele de pânză cu unele mai de Doamne-ajută), Murgeanu anunţa pe Twitter blogul unui om bogătan (adică din satul Bogata, de lângă Cluj). Şi, citindu-i blogul, m-am emoţionat tăt-tăt-tăt!

Zolty este un om simplu pe care se pare că nu prea-l iubesc zeii. Şi pe care mi ţi l-au oropsit şi lovit din toate direcţiile. După o copilărie nefericită, în care a ajuns în scaunul cu rotile din nişte erori repetate ale sistemului medical (personal, perspectiva asta mi-a provocat mereu fiori reci pe şira spinării), după ce a crescut într-un mediu familial cum nici în filmele lui Hitchcock nu întâlneşti, Zolty îşi duce existenţa, aşa cum poate, împreună cu fratele lui (bugetar, deci minus 25%), într-o casă neizolată, care probabil urmează să cadă pe ei în viitorul apropiat, asta dacă nu face nimeni nimic pentru el. Şi aici, cu ajutorul lui Dumnezău, urmează să intervenim noi, adică colegii mei de muncă, şi voi, stimaţi cititori.

Am iniţiat o chetă în rândul onoratei cooperative la care prestez, şi acum iniţiez o chetă şi online. Vrem să strângem bani pentru a-i consolida şi izola casa lui Zolty, înainte ca să fie prea târziu. Pentru asta vom avea nevoie de ceva bănuţi, pe care vă rog frumos şi respectuos să-i donaţi! De la voi mai puţin, de la Dumnezău mai mult. Aveţi următoarele variante:

- virament bancar în contul Groparelui, pe numele BĂZĂVAN RADU VALENTIN, cont RO87INGB0000999900415087 deschis la ING Eroilor, Cluj (în RON) – pentru acoperirea cheltuielilor legate de consolidarea şi (sperăm) izolarea casei; dacă rămân bani, Doamne-ajută! că Zolty, săracul, când l-am sunat vineri să-l întrebăm cu ce-l putem ajuta, o zis că Doamne, Dumnezeule, că nu există biţi suficienţi pe Internetul ăsta ca să vă fac o listă cu ce-mi trebuie!
- virament direct în contul lui Zolty – EGYED PETRU ZOLTAN, Conturile bancare: cont în RON – RO71 RZBR 0000 0600 1001 9118 sau cont în EURO – RO33 RZBR0000060010019123, deschise la RAIFFEISEN BANK sucursala Turda (BIC/SWIFT: RZBRROBU), titular de cont: EGYED PETRU ZOLTAN. Zsolty îşi va cheltui banii cum crede el de cuviinţă.

Dacă doriţi să luaţi legătura direct cu Zolty, adresa lui este: STR. ATELIERULUI NR. 50, LOC. BOGATA, COM. CALARASI, JUD. CLUJ, COD POŞTAL 407131, Tel 0743 622 372, e-mail zoltybogata [at] yahoo punct com, blog http://zoltybogata.wordpress.com. Cred că apreciază dacă primeşte ustensile de bucătărie, haine, pături, aparate de uz casnic – pentru mai multe detalii vă invit să luaţi legătura direct cu el.


Cum mai puteţi ajuta:

- muncă de voluntariat – în a doua jumătate a lui noiembrie, după ce vom fi strâns (sperăm) suficienţi bani, o gaşcă de ficiori de la firmă vrem să ne deplasăm într-un weekend acolo şi să prestăm la şantier, ca să nu ne coste şi manopera. Dacă sunteţi inginer de construcţii şi doriţi să faceţi o faptă bună, vă asigurăm transportul şi o bere moca daca veniţi cu scule şi/sau cu know-how. Oricine doreşte să ia parte la activitate este binevenit – asigurăm transportul şi un grătar la faţa locului, ca să avem puteri.
- dacă sunteţi depozit de materiale de construcţii – donaţi şi voi o cărămidă, un sac de ciment, o găleată de mortar şi Groparele vă oferă reclamă moca pe blog.

Rog şi alţi bloagări din Cluj să popularizeze acest caz, căci de ce nu.

No… ne băgăm?


sursa:abjectu

[Paul Atreides]

Soacra ca mine n-are nimeni



Asară o pişc pe muierea mea de cur când trecea pe lângă mine. Muierea zbiară uşurel, fuge ca o fetişcană. Io râd de ea şi întorc ochii către soacră-mea: privirea ei – laser, frate. Încerc o glumă şi îi fac cu ochiu’. Ea – perplexă. Io râd ca prostu. Într-un final, de des-perplexizează, îşi face o cruce şi decretează, sever: întoarceţi-vă la biserică! 40 de zile după naştere nu ai voie să te cunoşti cu nevastă-ta, că e necurată!

sursa:abjectu

[Paul Atreides]

Când vin cuscrii să-şi vadă nepotul

Ta-daaa, ziua cea mare: după aproape trei săptămâni de plâns la telefon, cuscrii au primit undă verde să vină să-şi vadă niepotul. 2 ore regulamentare, nu mai mult! Pe ceas.

Am dat cu aspiratorul, am făcut duş; ba chiar mi-am schimbat şi hainele. Am vrut să îi fac moştenitorului un ochi vânăt cu dermatograf, să le zic că am dat în el fincă nu e cuminte, da’ nu m-o lăsat nevasta, că “bancurile astea să le pui pe blog, nu să le faci cu mine!” M-a convins – nu atât ea, cât cuţitul de măcelărie pe care-l rotea ameninţător deasupra capului, strigînd ca 7cai faza aia cu ciocoii.

Vin socrii mei. Aveam camera de filmat pregătită, că mă aşteptam să-i văd cum plâng!

- Ăsta-i bebele? mă întreabă ei, imediat ce intră în casă.
- Acum! Vă descălţaţi, vă spălaţi pe mîini şi pe dinţi! Vă dezinfectaţi! Că sunteţi plini de microbi!

Când nevasta mea comandă, toţi execută. Ne clătim gurile cu Domestos, revenim.

-Ăsta-i bebele? întreabă socrii din nou.

Bebele ăsta e singura chestie frumoasă pe care am facut-o pe sfânta lume, şi totodată singura cu care mă pot mândri. A, şi cu recordul meu la bere.

- Ăsta-i, dară! mă împăunez io.

Urmează o pauză de consultaţie. Socrii schimbă priviri.

- Ce seamănă aşa cu neamul tău? mă înteabă.
- Cu neamul meu? zic io. Ia uitaţi-vă mai bine la el, îi tot-tot-tot neamul vostru!
- Păi da! Că uite, are urechile tale!
- Cum să aibe urechile mele! zic io. Că îs urechile lu’ mama soacră, ui la ele!

Pauză.

- Ochii îs ai tăi, zic ei.
- Nu-s ai mei, are ochii lu’ mamă-sa şi şi ai lu’ mama soacră, zic.
- Da, da’ gura-i a ta.
- Nu-i a mea, nu vedeţi ce mult seamănă la guriţă cu tata socru?
- Nasul e 100% gropăresc, zic ei.
- Ntz! zic. Nasul e a lu’ cumnatu’, băiatu’ vostru!
- Seamănă, decretează şi ei, seamănă. Uite-te la sprâncene, îşi dau ei coate.
- Sprâncenele îs ale lu’ mamă-sa, zic. E clar, se vede de la o poştă.
- Bun, zic ei.

Răsuflă uşuraţi. Parcă le-a căzut Palatul Parlamentului de pe inimă.

- No, îşi trag ei sufletul, hai să vă arătăm ce cadouri v-am adus! Pune un pahar de suc, că suntem de pe drum! Dă-ne nişte păpuci de casă!

Nu trec 3 minute, că sună ai mei. “Suntem jos, urcăm acuma!” Ies să îi întâmpin, râd de ei că sunt emoţionaţi. Intrăm în casă. Se pupă cu cuscrii, schimbă politeţuri, vai, cuscră, ce ai mai slăbit, neaparat să-mi dai şi mie reţeta aia. Le aduc pruncu’.

-Ăsta-i bebele? mă întreabă Gropăroii.
- Ăsta-i, dară! mă împăunez io.

Urmează o pauză de consultaţie. Cuscrii schimbă priviri între ei, suspicioşi.

- Ce seamănă aşa cu neamul lor? mă înteabă Gropăroii.
- Cu neamul lor? zic io. Ia uitaţi-vă mai bine la el, îi tot-tot-tot neamul nostru!

sursa:abjectu

[Paul Atreides]

O zi ploioasă, dar inimile noastre e curate



DailyCotcodac a primit exclusivitate (dupa ce mi-a scâncit pe la uşi câteva luni bune) să publice vestea cea mare pentru mine şi mică pentru ea, aia a mé: Groparu va trece în rândul verighetaţilor care-i întreabă obsesiv pe burlaci “da’ tu când te-nsori???”. La mine răspunsul a început să se ştie: cândva prin luna mai, aşea. Da, a fost alegerea mea, căci până şi geniile nebune mai au momente de luciditate. Noroc că nu-s decât negeniu.

Da, e pe bune. Da, e incredibil. Da, mai are încă vreme să se răzgândească, şi i-am spus că nu am de ce să mă supăr dacă o va face, că ştiu şi eu ce poamă sunt.

Într-un puseu emotiv, Julică a reuşit să publice invitaţia la nuntă aşa cum i-am dat-o, eu fără să mă gândesc că nu se va gândi, el fără să se gândească că eu nu gândesc. Drept urmare, a apărut pe site la ei invitaţia compoziţie proprie (cu design futurist realizat la mare grabă de Mishu, cântecaciul de mai jos). Drept urmare, adresele de mail ale mele şi ale femeii mele, plus numerele de telefon plus numele naşilor plus PIN-ul la carduri şi codurile de trimitere a rachetelor atomice sovietice au fost eliberate în eter. Cu ajutor nepreţuit de la VisUrât, am reuşit să lipesc oala spartă, fincă Dumnezeu există, asta se ştie, e doar una din multele voci care-mi spun mie chestii, uneori. Mulţumesc, oricum, SMS-urilor si comentariilor primite de la cititorii DC si nu numai, le voi pune in categoria “ni, mă, câtă cumsecădenie pe lumea asta!” Invitaţia buclucaşă e asta de mai jos:



Şi dacă vă e teamă că de amu încolo nu voi mai scrie la fel, fincă se schimbă priorităţile, ei bine, să vă fie!

PS: am scris ultima frază de mai sus fincă şi ea mă mai citeşte, din fericire cam rar, că doară nu te apuci să-l citeşti pe ăla care scrie de la tine din sufragerie, Doamne, iartă-mă!

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Restaurantul turcesc




Restaurantul turcesc din Cluj se cheama Ali Baba, are site (dar eu, ca un laş ce sunt, nu voi da link către ei, fincă aşa pot discuta în voie despre ei, vără abeninţar ke taiat la mine ghiaur zpurcat) şi are de mâncare. Nu ştiu dacă servesc şi carne de kurd, dar voi întreba.

Un meniu costă 17 lei. Dacă eşti indecis, ca mine azi, primeşti două feluri doi, şi în loc de 17 lei plăteşti 24 (deşi le-ai spus clar, ghiaureşte, că vrei o combinaţie între două feluri doi). Aşa că eu, fincă sunt romun tumpit, nu las ciubuc la dreptcredincioşi. Fincă nici ei nu bat în casă ce le plătesc.

Papa e bestială. Azi, de exemplu, am luat şi prânzul, şi cina acolo. Posibil, totuşi, ca baclavalele să şi le cumpere gata făcute din Cora.

Şi în spatele tejghelei stă un ienicer.

Şi pe ienicerul ăsta care stă în spate zici că-l cheamă Marian, aşa de bine vorbeşte româneşte. Dar într-o bună zi vreau să-l rog frumos să mă înveţe să umilesc femeile aşa cum face el, că odată am crezut că spală pe jos cu chelneriţa aia, sireaca. Chelneriţă care atâta era de fericită că sclavageşte la străini, că nici nu băga de seamă. Vomei tumpit la romuni, aferim.

Dar azi ienicerul m-a făcut să mă râd.

Io, când văd oameni afurisiţi, am momente în care fac bancuri cu ei, să se râdă, că îmi strică chakrele dacă îi văd bosumflaţi. Şi azi îi spun lu’ Mustafa ăsta Marian:

- Supă de pui cu iaurt, la pachet!
- Şi felul doi? mă întreabă Mustafa Marian.
- Felul doi, îi zic eu, felul doi îl alegi tu!
- Ce să fie?
- Ce-ţi place ţie cel mai mult şi mai mult şi mai mult să mănânci de aici! şi îi arăt cu un gest larg, de bim-paşă, toată vitrina aia de împinge-tava din care se holbau la noi sarailiile şi vinetele umplute, de parcă erau ale mele.
- Ce îmi place mie nu este azi, zice el, tot bosumflat.
- Da? Da’ ce-ţi place ţie mai mult de aici, şi nu e azi?
- Carnea de porc, şopti musulmanul de el, zâmbind vinovat şi sperând fierbinte, pe barba Profetului, să nu-l audă vrun ayatollah de-al lor transformat în îngeraş, să-l pârască la Allah!

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Când te muţi împreună



S-a mutat cu ea, în sfârşit. După 4 ani de relaţie.

Nu i-a spus nimic mamei sale, că nu o place pe gajică. Plus că iar i-ar fi încins firul la telefon cu teorii conceptuale despre “responsabilitate”, “maturitate” şi “om mare”.

Din prima, colecţia lui de dvd-uri cu jocuri a trebuit copiată pe HDD-ul ei extern, “ca să optimizeze locul, că ui cât spaţiu ocupă CD-urile alea în sufragerie!” HDD-ul l-a pus ea, după aceea, undeva bine. Şi nu au cumpărat încă doi giga de RAM pentru calcul lui, că le-or trebuit perdele noi.

De ziua lui i-a cumpărat o carte de bucate, că ea nu găteşte, că dupa aia îi miroase părul a prăjeală.

A învăţat să folosească interfaţa neprietenoasă a maşinii de spălat. Şi-a îmbogăţit vocabularul cu un nou cuvânt: “balsam de rufe”.

A aflat că praful se poate şterge şi cu o cârpă specială, nu numai cu maioul.

Dintr-o dată, toţi ceilalţi participanţi la trafic, atunci când conduce ea, i-au devenit duşmani de moarte. A, şi toţi vecinii din bloc, care sunt nişte proşti şi nişte nesimţiţi.

A sperat din tot sufletul că măcar sexuleţul va fi mai gustos şi mai frecvent.

- Nu pot, zise ea. Nu vezi că nu pot?
- Dar ce s-a întâmplat, miţipuf? o întreabă el.
- Mă doare spatele (ştia că nu mai prinde placa aia veche cu durerea de cap).
- Păi cum te doare spatele?
- Vaaai, mă doare de mă omoară. E ca şi cum ţi-aş înfige eu un cui înroşit în foc în coloana vertebrală; şi aş răsuci din el, aşa, din când în când.

El se uită la ea îndelung. Puterea disperării îl făcu sincer.

- Ai fi în stare, nu?

Acum el caută chirie.

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Hop şi eu, până e caldă Roşia Montana



Cetii la Zoso, cetii la Arhi, dar scrisăi la mine, fincă era prea mult de scris:

1. RMGC (Roşia Montana Gold Corporation) e singura opţiune economică în zonă pentru ca asta SE VREA să fie. Din cauza asta zona e încremenită şi nu investeste nimeni nici un firfiric acolo. Toţi aşteaptă să cedăm şi să spunem “din lipsa de altceva, hai să ne otrăvim muntele!” Şi mai vedeti şi că Base’ s-a pronuntat în favoarea proiectului, deşi în campania electorală a evitat subectul cu graţia unei balerine în călduri la Balşoi Teatâr care vede o coajă de banană pe scenă.

2. Conceptul “locuri de munca create în zonă” va fi, zic eu, copiat după modelul Bechtel: mulţi străini plătiţi bine pentru joburile cu gulere albe, puţini romani plătiţi prost pentru împins roaba. Cand rahatul se izbeste cu putere de ventilator, romanii vor fi primii şomerizaţi.

3. Statul roman urma sa preia 40 sau 30% sau cât câcat pizda masii de stat trebuia el să preia, la momentul concesiunii, din profit. De atunci, au mai avut loc majorări succesive de capital la care onor statul roman şi câcat pizda măsii nu a participat, din lipsa de mălai. La ora actuala, ne-am alege cu mai nimic. Adica am ceda drepturile de a ne lasa văduviţi de aur şi nu am primi mai mult de un găinaţ la schimb.

4. Băşinoşii din Academia Romaniei s-au pronuntat impotriva proiectului.

5. Nu am vazut nici un proiect pentru “după”. Pai ce ne facem cu somerii aia cand termina canadienii si Frank Timiş exploatarea? Că firma se spală pe copite, thank you,thank you very much, it’s been a great experience, şi dusă e, acolo unde sunt palmieri, plaje frumoase şi/sau alţi javanezi de jumulit. Noi vom rămâne în braţe cu un lac de fecale cianhidrice, şi cu o gaşcă de şomeri.

6. Dacă roşienii nu găsesc loc de muncă, să facă bine să se cam care în Spania la căpşuni. Din Maramureş, din Satu Mare şi acum se pleacă la muncă în Italia – tânăr sau bătrân, muiere sau om. Sau dacă nu le place gemul de căpşuni, să se înveţe să puie o gresie, că ui, n-are cine-ţi schimba o ţeavă dacă-ţi puşcă în casă.
7. În Roşia se fac şi bani. Şi amu 4 ani am trecut în zonă, ne-am oprit la o pănsiune din Abrud (adică din zonă) să păpăm. Nici un preparat tradiţional pe meniu, nu aveau o pălincă, nu tu un cârnaţ sau o telemea, sau un ou de casă nestresat; aveau numai zamă de pui de cumpărat. Cu cartofi pai şi piept de pui din Metro la felul 2. Mersi fain, d-aia am fugit de Cluj, să dau de meniul de la Cantina Primăriei. Tanti acră cum nu se poate. Alte pensiuni, la vremea ceea – ioc. Şi jur că nu e mare scofală să faci un bănuţ dacă eşti la munte: două-trei camere curate şi papa bun. Turiştii se rătăcesc ei şi singuri, nu trebuie mare lucru să-i ademeneşti.

8. Am mers şi la Fân Fest. Dormiţi acolo în fân, în şură, treziţi-vă dimineaţa, faceţi baie în micul iezer din fundul grădinii, răsuciţi apoi o ţigare şi uitaţi-vă în jur. Marrrfă!

9. Istoricii cu care am vorbit eu s-au declarat împotriva proiectului.

10. Primarii ăia din Apuseni ce pizda mamii lor păzesc? Colcăie ţara de fonduri europene nerambursabile, şi ei se zgâmâie în cur în loc să aducă investitori în zonă defavorizată. E greu, n-a zis nimeni că e uşor. Dar nu imposibil!

11. Nu, nu o să-mi pun nici un banner cu “salvaţi Roşia Montana” pe site. Pentru că întâmplător acum 5 ani am tradus stenogramele unei discutii dintre parlamentarii europeni din Partidul Verzilor veniţi în vizită la RM şi nuş ce figuranţi de prefecţi de pe la noi. În care parlamentarii verzi s-au declarat pro RMGC, pentru că indiferent de ce porcării ar face RMGC, tot reprezintă o opţiune mai viabilă pentru mediu decât ce făcea actuala firmă de stat care şi atunci exploata aurul în zonă (aşa era la data aceea, acum cred că şi ei sunt faliţi), cu tehnologia anilor ’60-’70. Ori nu văd nici o organizaţie ecologistă care să fi protestat împotriva firmei de stat de atunci. Şi iară nu văd nici o organizaţie non-profit care să asiste vreo primărie din Zlatna, Abrud, Câmpeni, Baia de Arieş sau Roşia în contractarea unor fonduri nerambursabile. Vezi punctul 10.

12. Nu vă faceţi speranţe, la cantitatea de aur din zăcământ raportat la cantitatea de steril, exploatarea cu cianuri este singura aplicabilă şi viabilă dpdv economic.

13, ca să fie cu ghinion: dacă nu putem administra cum trebuie ce avem (vezi minele romane unice în lume), nu înţeleg de ce trebuie să le distrugem.

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Bătaie cu perne inainte de sex

Buf! Dau cu perna după ea, ea fuge, ghiduşă, goală ca Eva.

Nu mă las bătut, strâng din buze şi mă iau după ea, o urmăresc cât pot eu de repede. Mă feresc să nu derapez fatal pe parchet, nu o pierd din ochi cum trece peste pat, o urmăresc ca un ghepard să nu o scap, o vreau, ea fuge de mine, mă uit după picioarele ei lungi şi goale şi spumeg să o pipăi.

Iese din dormitor, o ia prin hol către sufragerie. Eu – glonţ după ea. Se opreşte o clipă, parcă-mi face cu ochii, jur că o aud chicotind în timp ce eu respir greu de la anticipaţie. Dau iară cu perna după ea, ea se fereşte şi fuge iară, îmi trece parcă printre braţe înainte de a apuca să o ating, atenţia mi se împarte între perna de pe podea şi ea, o las pe ea în pace o secundă şi mă aplec să înşfac boţul cu material antialergenic, îmi reiau goana nebună după ea, o urmăresc cu privirea să nu-mi scape în timp ce ea se joacă de-a baba oarba cu mine; scrâşnesc din dinţi cu putere, mă arunc după ea, dar e mai agilă ca mine.

După 13 minute de alergătură, cu limba scoasă de un cot, o văd cum nici ea nu mai poate, se lipeşte de un perete. Pleosc! Perna.

Aşa am violat ultima ţânţăroaică a sezonului vară-toamnă 2010 la mine acasă.

sursa:abjectu

[Paul Atreides]

Medicina muncii




Or venit fetele. Halat alb, tot tacâmu’. Or venit salivând la programeci crocanţi. Înainte, visul oricărei femei era să se mărite cu un avocat sau cu un melitar. Amu, toate visează programeci. Bine, mai sunt şi femei zdravene la minte care îşi doresc bărbaţi, dar astea sunt din ce în ce mai puţine.

Şi prima dată ne-or căutat la ochi. Io încă mai văd bine (cu gândirea ar fi ceva probleme, în rest îs tun). Am ieşit de-acolo strigând “ochişorii mei – laser, frate!”. Nici una din colege nu s-o râs. Io m-am mirat, că de regulă fac anecdote reuşite.

P-ormă ne-or băgat la examinările trupeşti.

Colegul Dinţu a fost preluat de prima doctoră, aia mai tânără, care degrabă o purces la investigat trupu-i tânăr. Până să vină a mea m-am distrat dându-i colegului două bipuri şi urmărindu-l cum se stresează să îşi scoată vibraţia din pantaloni.

Vine şi doftora mea, toată un zâmbet. Nume, pronume, ocupaţie. Nu, nu mă doare spatele, nu aud voci, privirile mele-s laser. Da, doamnă, laser!

- De ce nu te îngraşi? mă întreabă.

Eu am ceea ce mie îmi place să numesc “corp atletic” – adică sunt cam deşirat, aşa, şi şi înalt. Mereu mă consolez că măcar nu sunt giraf sau ornitorinc, că atunci aş fi fost chiar ridicol.

- Neam prost, zic eu, prudent.
- Poftă de mâncare ai?
- Am, că am cam făcut foamea ca copil, şi amu recuperez.
- Ai superba tensiune de 9 cu 6, îmi zice.
- Eu sunt un superb, zic.
- Dureri de spate? Ai?
- Nu, zic. Mai jos.
- Alte probleme?

Am oftat din toţi rarunchii.

-Da, zic. Am. Îs mari dobânzile la bănci, doamnă. Mari!

sursa:abjectu

[Paul Atreides]

Scurtele de vineri




1. Mai zgâmâiţi-vă pe fundul portofelului, şi gândiţi-vă că oricât de amărâţi sunteţi, din nefericire pentru voi (care aţi dori să fiţi cei mai nenorociţi de pe pământul ăsta), există alţii mult mai amărâţi. Vorbesc de copila asta, care sireaca nu are nici o vină pe sfânta lume că viaţa e aşa naşpa! Deci dacă puteţi şi aveţi plăcerea, donaţi, şi dupa aia, mai târziu, din rai, puneţi şi voi o pilă să intre şi Groparele p-acolo… că maaaaare nevoie o să aibe!

2. Pensiunea Râmeţ, locul unde vreau eu să mă mut la pensie, organizează tabără de chitară, tabără de actorie şi tabără foto. Informaţii – aici.

3. Night Elf ne spune în cunoştinţă de cauză despre Muzeul Aviaţiei, pe care unii îl vor văduvit de terenul de sub el. Io unu m-am inervat rău, şi aş scuipa voios nişte proiectile de uraniu sărăcit înspre ceva instituţii cretinoide ale statului.

4. M-am înscris la acest concurs. Cu postarea asta, adaptată.

5. Probabil cei mai mulţi dintre voi aţi aflat, până acum, de controversa iscată de Daily Cotcodac. Dar asta o ştiaţi?

6. Un student la comunicare îmi cere părerea legat de acest clip. V-o cer şi eu vouă, în numele lui.

Weekend fain! Io îmi voi cunoaşte mai îndeaproape viitorii mei naşi unguri, cu care sper să ard o beţie cât se poate de românească. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (şi uite aşa revenim la punctul 1, că d-aia am nevoie de voi! că Dumnezeu contabilizează păcatele astea, şi îşi face şi back-up!!!)

sursa:aabjectu

[Paul Atreides]

Google fail

Încercam sa ma înscriu în baza lor de date ca traducator, când la finalul wizardului am întâlnit acest superb exemplu de localizare.



Apropos, “Finish” însamnă “final”; “Finnish”, în schimb, e cu totul altceva. Îi limba aia despre care ungurii spun că e verişoară cu a lor, dar să ştiţi de la mine că limbile astea două or fi ele înrudite, dar nu au acelaşi sex.


sursa:abjectu

[Paul Atreides]

După şedinţă, la o firmă de soft




Programatorul
Am folosit cu succes jargonul industriei: bază de date, stocată, transfer, apelare. Protocol. Interfaţare. Bază de date, din nou. Interogare de bază de date. String. Binar. Arhitectură. Taburi, desktopuri. Admin. Platformă. Reguli de validare. Item-uri. Am fost coerent şi concis. Am vorbit explicit şi la obiect. I-am făcut varză. Ar fi trebuit să aplaude la final. Da. Să aplaude. Merit cu prisosinţă o mărire de salariu. S-a văzut că sunt suficient de calificat să pot prezenta şi clienţilor. Promovarea e ca şi asigurată. Aştept şi bonus din vânzări. Da. Şi felicitare de la CEO.

Alt programator:
Ăsta-i prost. O făcut butonul de OK cu roşu şi butonul de Cancel cu verde. Ne-o ţinut o oră jumate să ne prezinte o aplicaţie cu un singur tab. Tre’ să beau o cafea, de două ori era să pic de pe scaun de somn.

Managerul:
Ioi, si eu vreau timpul probabil pe calculator! Oare cum o zis ca se cheama aplicaţia aia, gugăl… goagăl… desktop?

sursa:abjectu

[Paul Atreides]

Românii râde din orice





Una din calităţile noastre indiscutabile, ca naţie, este faptul că facem mişto cu graţie despre orice. Că e semn de inteligenţă, mecanism de supravieţuire sau pur şi simplu oftică pură, nu ştiu; cert e că cu acest lucru îi batem la cur pe toţi, mai puţin pe irlangheji, care rulează fin cu d-alde Wilde şi Shaw; şi mai era unu’, crecă James Joyce, că aşa râs nervos m-o apucat citindu-l de era să fac un sejur moca la un spital mai special.

Românii fac mişto cu pasiune despre orice, despre unguri, ţigani şi ovrei; avem mai multe bancuri cu scoţieni decât au înşişi scoţienii, şi mereu, da’ mereu! românii din bancurile multietnice la noi se dovedesc (fapt confirmat) mult mai isteţi decât toţi ceilalţi la un loc, că deja încep să mă gândesc dacă n-o fi chiar aşa, că autosugestia uneori schimbă cursul istoriei, mută munţii, dezleagă cununii şi vindecă ipotenţa.

Râdem de popi, de Dumnezeu, de mormântări; şi avem bloggeri cu numele Groparu. Râdem de văduve, de nemţi (care-s toţi proşti!!!), de orice personalitate istorică de orişiunde va fi fost ea, de politicieni, de babe, de Ion şi Mărie, Păcală sau Nastratin. De poliţai, avocaţi, Ceauşescu, Ilici, canibali, Radio Erevan, şefi şi secretare, şi cu o pasiune nemărginită ne râdem de porcuşorul agresiv şi Alinuţa sadică. Şi când nu mai avem de cine să ne râdem, ne uităm la noi înşine şi facem băşcălie despre noi, chiar dacă uneori suntem siliţi să minţim ca să ne iasă poanta (io, de exemplu, cel mai des mint lumea că-s înalt şi frumos şi deştept, când de fapt toată lumea ştie că nu-s chiar aşa de înalt).

Râdem oriunde, la cununii, în biserică, cu colegii, în timpul şedinţelor, râdeam pe înfundate la ora de matematică, râdem în trafic de altul mai prost, la chefuri şi la cumetrii, la mol şi la hipermarşé, tu, râdem singuri şi apoi povestim şi altora, râdem în găşti, toată naţia râde, râde cu poftă. No,… da’ când se apucă lumea, într-un grup, să discute despre ratele lor la bancă…

sursa:abjectu

[Paul Atreides]

Cum crede soacră-mea că lucrez la SRI





Vine viitoarea soacră în vizită să se asigure că încă nu m-am răzgândit de la nuntă. Familie reunită, emoţie, lacrimi. Flori. Aş mai scrie şi altele, da’ din motive lesne de înţeles încă nu am curajul.

O soacră, aşa cum am aflat eu de curând, atunci când vine în vizită, se apucă să facă curăţenie. Oricât de lună e în casă, ea trebuie să facă curăţenie şi să aşeze lucrurile aşa cum trebuie. Şi în timp ce eu stăteam în pat şi mă uitam la Feşăn TiVi, încercând să nu îi stau în cale, aud din cameră:

- Gropare? Ia vină tu pân-aici.

La modul în care mi s-a pus întrebarea, cred că până şi lui Dolph Lundgren i-ar fi tremurat bărbia de emoţie.

- Ce-i asta?

Asta e un P90, armă de Airsoft. L-am împrumutat de la Crivăţ (care mai nou face reclamă la restaurante iugoslave în timpul liber) atunci când am avut carnavalul firmei. Arată aşa:



- Pistol mitralieră, zic eu.
- Ha? întreabă ea, perplexă.
- Da, zic, încercând fără succes un zâmbet. E de jucărie, uite… are plastic pe el. Nu e folosibil. E de copii. Trage cu biluţe de plastic. Nu e încărcat. E inofensiv. E DE JUCĂRIE!
- Pune-l undeva, să nu se rănească cineva! Cum să laşi puşca aici!?!?!?
- Bine, zic, bine, sigur, cum să nu.

Îl iau cu mine, îl pun bine. Îmi reiau poziţia la TV, urma colecţia de primăvară iarnă Cătălin Botezatu.

- Gropare? Da’ asta ce-i????

Îmi pun iarăşi papucii de casă, îmi târâi picioarele până la ea. Ea, care îmi arată, perplexă, pistolul!

No, pistolul ăsta nu are plastic pe el, e full metal. Deci as putea cu uşurinţă să jefuiesc patru benzinării şi zece schimburi valutare cu el, pentru că e fioros, negru şi rău. Rău! Şi atârnă greu în mână.

- E… pistol… da’ e tot de jucărie! Uite,… aici are bilele… (scot magazia din tocul pistolului, ca-n filme, nu mai avea nici o bilă în rezervor); e de jucărie, promit! Nu trage cu gloanţe adevărate! Jur… jur! E de jucărie!!!!!!!

În faţa unei asemenea priviri rămâi repede fără replici. Îţi transpiră palmele, ţi se înfige un nod în gât ca la mâţă ghemul de păr. Ai sudori reci pe ceafă. Ai prefera să te afli într-un porbagaj de maşină, în mijlocul pădurii, la miezul nopţii, încercând să convingi nişte tipi care vorbesc cu accent italian că nu i-ai dat în gât la Police. Sau să descoperi laserul unei puşti de SWAT la tine pe frunte.

- Nu e periculos, nu e încărcat (înghit în sec) cu muniţie, adică cu bile, are piedica trasă, muniţia,… ăăăăă, bilele sunt în altă parte, nici nu am muni… bile aici! Nici nu am avut vreodată!
- …!!!!!
- Îl iau şi-l pun bine, să nu fie probleme.

Aproape că fug de lângă ea, cu pistolul din dotare. Mă pun spăşit înapoi la TV, schimb canalul pe Antena3, că oricum mai deprimat de cum eram nu aveam cum să fiu.

- Gropare!!!! nu mă lasă soacra să aflu ştirea cu ăla care s-o aruncat în faţa metroului.

Nu ai cum să câştigi, Gropare, îmi spun. Nu ai cum. Nu ai cum!

- Da, mamă soacră! zic eu jovial şi voios, dar cu ochii trişti, foarte trişti şi descurajaţi, că cine ştie ce mai urmează!
- Asta e îmbrăcămintea ta de mers la serviciu?

Şi-mi arată tricoul meu Legea, care se usca, cuminte, ca numa’ ce-l spălasem, că ea s-o gândit că cu asemenea arsenal sigur îs ceva vajnic apărător al legii.

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Auzită la ciainiz



Fastfood-ul chinezesc Shanghai din Cluj îşi face un titlu de glorie vânzând papa “chinezească” la preţ modic, da’ românii se înghesuie să cumpere fincă le place să se dea exotici la amiaz.

După ce mă ţăpisem amarnic la Casa Ardeleană cu o zi mai devreme cu nişte chiftele din zgârciuri, m-am dus şi eu să pap o tură de zamă de formol cu organe chinezeşti şi zeamă verde de chinez cu curry şi pui. Mă refer, of cors, la aspectul vizual, că de bunicică e destul de OK papa. Că nu are foarte multe în comun cu ce se papă în patria lor cu ochii mijiţi – asta, desigur, reprezintă o cu totul altă poveste.

Şi stau la rând, hămesit, cu o gură ca aia a lu’ Julia Roberts! În faţa mea – ceva seminţie de arab, nu vurbit vorte bine romunejte.

- ¤%&/()*¤= aveţ?
- Ce s-avem? întreabă domnişoara de tejghea chinezească.
- #¤%&/ de mare! repetă Achmed.
- Ce de mare? iar nu pricepe.
- Legume de mare!
- Nu, nu avem fructe de mare, zice domnişoara.

Nota 10 pentru domnişoara de tejghea chinezească că nu o izbucnit în hohote, că ne-ar fi împroşcat pe toţi cu scuipat de la râs. Io, unu’, am râs aşa, mai chinezeşte, în interior, fără salivă; ca după un haiku. Da, ca după un haiku.

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Don’t forget to swallow

Deci io-l stiam pe Julica in stare de o groază de chestii. Dar chiar ecologist nu îl credeam! Unde va ajunge băiatul ăsta? Unde? ÎN RAI????

Julius

Probabil ştiţi deja că peste 5 miliarde de ani, când Pământul se va dezintegra, noi vom fi morţi de mult din cauza pungilor de plastic şi a construcţiilor ridicate în Vama Veche. Agenţia Saatchi & Saatchi şi Greenpeace România ne atrag însă atenţia că, dacă nu vom avea grijă cu deşeurile de plastic, nici păsările nu vor avea o soartă mai bună (ne cerem scuze pentru sloganul celor de la Saatchi & Saatchi, dar au muncit pro-bono, probabil se uitau şi la nişte pornache… (clic pentru poze cu găuri de animale şi păsări şi rechini).

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Cine spunea ca romanii nu stie marketing?



Romanul s-a născut poet, prozator, blogger.

Este şofer şi ştie politică şi fotbal, şi îţi spune el care e treaba cu femeile astea, dom’le, că e ca cu schiurile, trebuie să te mai apleci ca să poţi să i-o rădici.

Este cel mai mare expert în reparat maşinile, îţi spune cum se repară orice motor, nu-ţi lua, mă, benzinar, că nu ţi se rentează, apropos, mi-ai văzut BMW-ul ăla secon’? L-am luat de la un pensionar din Germania.

Stai, mă, că nu mai merge treaba ca înainte în Italia.

Ne-au furat arbitrii, dom’le, s-a văzut clar, d-aia nu ne-am calificat!

Toată Eropa ne urăşte şi ne fură, că dacă nu ne-ar fura am ajunge ca Germania în 3 ani.

A! Şi dacă îmi fac o firmă de securitate şi pază, sigur va fi Pre-Menstrual Syndrome Security, că nici dracu’ nu-ţi mai intră în ogradă. Ascultă tu la mine, că nu ţi-a părea rău, ba, mi-ăi şi mulţumi într-o zi.

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Adevărul despre C&A

Groparu rupe, in sfârşit, tăcerea: C&A este un lanţ de magazine nemţesc, cred, că e plină Jermanica de el, cititorii din ţara lui şarfess sunt rugaţi să completeze dacă e un fel de Ken Velo (buek!) sau nu.

C&A a venit şi în Romunica, că aici miroase a afaceri. Şi în prima zi de deschidere a magazinului, C&A oferea ditamai discountul: -20% din orice produs!

Şi eu, ca orice ficior grijuliu, îmi zic: eu îmi pot purta în continuare kimeşile mele din 1994; şi tricourile din acelaşi an cu cartea lui Orwell; si ciorapii, uneori spălaţi; dar muierii, musai, da’ musai! i-om lua helancă nouă, să-i arăt iupirea mea eternă. Şi îi iau helancă nouă din C&A, cu doar – doar! 70 lei, că fără reducere era vro sută.

După doar 24 de ore, descopăr o pată pe helancă. Urâţică ea, pata.

Aşa că mă întorc să o returnez. Veneam de la Timişoara, cu Visul în maşinucă; şi la ceas de noapte facem ditamai ocolul, prin centrul frumosului oraş, să rezolvăm problema.

Şi returnăm helanca, fapt ce ne întârzie cu vro 2 ore; şi revenim fiecare la sine acasică, eu dau cadoul, primesc în schimb iubire eternă, sunt cel mai cool dătător de helănci pentru muierea mea, ce mai, mi-aş face şi statuie, da’ n-am autorizaţie de la primărie.

Trec zilele şi lunile ca nouri lungi pe şesuri. Şi mă ia săptămâna trecută muierea în primire:

- Mă! Tu cât ai dat pe helanca aia?

Haiti! îmi zic. Amu mă probează! Să vadă dacă am bun simpţ şi spun cât costă cadoul!

- Da’ de ce vreai să ştii? parez eu, cu iscusinţă.
- D-aia! zice ea. Cât?
- Mult, zic eu, foarte mult.
- Cât? Zi. Nu-ţi fie frică.
- Mult, zic eu. Câteva zeci de lei.
- Multe? Multe zeci? insistă ea. Zi! Multe?

Femeile, la dirigenţie, or fost învăţate că musai să insişti pe la masculi dacă vor ceva, că masculii îs programaţi genetic să nu ţină la pisiceală.

- Da, tu, zic, da, da, multe, foarte multe, că dacă nu era discount ar fi costat 100 lei, tu, 100 lei, bani pentru care eu muncesc! 100 lei, şi afară ui ce criză bântuie!
- Aha, zice ea, interesant, 100 lei. Foarte interesant.

Urmează o pauză care nu promitea nimic bun.

- Ce e chiar aşa de interesant? mă râcâie pe mine să întreb.
- Nimic, zice. Nimic.

Altă pauză. Noi, masculii, tot la dirigenţie, am aflat că nu trebe să mai zici nimic uneori, că nu se rabdă, ele, şi explodează.

- La noi o venit o fată în internship, cu un blazer (n.n. helancă) exact ca a mea, cedează ea, într-un final.
- Exact-exact? Da’ exact?
- Dap.
- Originală, de la C&A?
- Exact ca a mea, originală, de la C&A. Da’ ea o dat pe ea numai 35 lei, nou-nouţă, că o luat-o de la un vânzător din cămin. Da, avea şi etichetă când o cumpărat-o, deci era nouă, nu mai e nevoie să mă întrebi.

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Despre cum era să ai copil mic pe vremuri



- Da, zice mamaşa, mi-o fost foarte greu. Foarte, foarte greu.

Tot timpul când merem acasă ne auzim poveşti despre mine când eram mic şi mi-am semnat singur carnetul, să nu se vadă 4-le ăla la matematică; sau când am rupt gardul vecinului pe o distanţă de vreo 5 metri ca să am acces mai facil la corcoduşele lui; sau despre alte momente cu care eu mă mândresc mai puţin spre deloc.

- Da, repetă mamaşa. Că nu găseam lapte să-ţi dăm! Şi erau cozi de numa’-numa’ la lapte! Şi tu ai fost hulpav, şi toată mă secai de lapte, că nu ştiam ce să mai fac, că făceai ca TGV-ul, aşa făceai, dacă nu aveai de mâncare. Şi pe vremea aia, ca să ai lapte la sân, erau tot felul de mituri urbane, pe care nu ştiam să le verificăm, că nu aveam interneţi, ca-n ziua de azi!
- …
- Da, da. Erau unii care spuneau că trebuie să te plimbi ca să ai lapte, şi umblam de nebună prin oraş, doar-doar făceam lapte; şi alţii ziceau ca sucul de mere şi morcovi face minuni, şi băgam în mine la sucuri de nu mai încăpea nimic altceva!
- …
- Da. Şi unii mi-or zis că berea stimulează lactaţia. Şi mă trezeam noaptea la 2 sau la 5, când ţi se făcea ţie foame şi începeai să zbieri ca o frână de tramvai, şi beam la bere, măi copile… atâta bere beam… şi era frig în casă, şi eu beam bere rece, rece, cu spumă… atâta bere am mai băut… aiaiai!
- Ai băut bere când mă alăptai pe mine? Ai băut multă-multă bere???
- Multă?? Hectolitri pe zi beam…

M-am aplecat asupra mamei şi am îmbrăţişat-o cu drag, apoi am fugit la budă, să nu mi se vadă lacrimile de recunoştinţă!

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Lupta cu deficitul bugetar




- No! zise premierul ardelean, mic si dezămagitor. Trebuie sa cotăm să tăiem cheltuielile. Bercene, nu mai căsca. Videne, ce PIB avem acum?
- 100 de miliarde, şefu. 100 de miliarde.
- No bun. No… cât ne costă educaţia? Zi măi, ăsta… tinerelu… tot timpul uit cum te cheamă!
- 5 miliarde. 5 miliarde şi ceva sute de milioane la educaţie!
- Hmmm… tăiaţi până la 4 miliarde. Armata?
- Păi să tot fie… vreo 3 miliarde.
- Puţin, puţin. Mai dă-le un miliard. Sănătatea?
- Tot 4 miliarde.
- Înjumătăţiţi-i. Mai băgaţi la Interne, că ăştia numai vreo 8 miliarde au. Dezvoltare? Nuţi, eşti cu noi? Vlădescule, atrage-i atenţia, că vorbeşte la telefon. Nuţi, dragă… zi.. cât vroiai pentru piste de ski? Da,… păi… îţi mai dăm două miliarde, să termini pista aia din Cocoşaţii din Deal… OK? Scuze de întrerupere. N-aşe… Agricultură?
- 7 miliarde.
- Mult, mult. Oricum importăm tot. Dă-i lu’ Nuţi 3 de la Agricultură.
- Transporturile? Cu transporturile cum rămâne? îşi freacă Berceanu pixul de tâmplă.
- Ce, avem în plan să construim vo autostradă anul ăsta, şi eu nu ştiu? zise premierul cel mititel şi dezamăgitor. Dă-le la Telecomunicaţii 1 miliard de la Transporturi. Aşa. Cum stăm cu Justiţia?
- Păi… la Cultură…
- Să n-aud de Cultură! se răsti premierul mic şi dezamăgitor.
- Magistraţii nu mai fac grevă, deocamdată…
- Foarte bine, dă-le încă un miliard de la Transporturi. Cu câte miliarde am rămas?
- Păi… cu… 58 miliarde.
- Bun, bun. Pe ce cheltuim noi, de regulă, banii ăştia? Şi cât putem tăia de aici, să reducem deficitul bugetar?
- Păi… încercă Videanu, nu putem tăia nimic! Nimic nu putem tăia.
- Mă, hai că mă freacă la cutiuţă FMI-stul ăla cu faţă de porc, pe ce dracu cheltuim noi 58 de miliarde pe an?
- Păi să vă zic: pe colectarea lor de la populaţie şi firme.

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Plecat la Tiganiada




Da, a sosit vremea.

Nu are nici o legatură cu faptul că Adi Hădean merge şi el la Sibiu sa garniseasca burţi de sibieni flamânzi. Nu. Are decât pur si simplu legătură că mergem să sărbătorim viaţa – morţi de beţi.

Ca de fiecare dată, sper să nu mă trădeze scumpa mea furie vişinie. Şi sper să fi făcut Ţiganiazii rost de purcel pentru rotisat, ca să fie, deci, cheful paroxistic – şi cu colesterol.

Aş mai scrie, da’ mă înţeapă mustaţa.

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Am revenit de la Tiganiada

…varză.

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Gropare, imi dai telefonul tau sa ma joc cu el?




Nu ştiu cum se face, dar telefonul meu e o atracţie irezistibilă pentru prunci. Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul banilor, care dintr-un motiv care mie îmi scapă se pare că preferă alte conturi, alte bănci, alte buzunare.Cercetările, oricum, continuă.

Şi unul din nepoţeii viitoarei doamne Groparu, când s-o prins că nu e mare lucru de capul meu şi că nu apreciez pozitiv maşinile de plastic trântite la mine în bostan, mi-o cerut telefonul meu, să se joace pe el. Io, pe lângă jocurile stupide de inteligenţă de pe telefon, mai am câteva cu maşini, care nu necesită un IQ mai mare de cel al unui fotbalist. Sau de triadă Boc/Geoană/Crin (asta ca să vadă cititorii că sunt în stare să fac şi analiză politică).

Şi după ce îmi apasă tastele cu furie, ca pe păduchii dintre deşte, îmi zbiară:

- Gropare! Ţi-am bătut recordul!
- Na,… brava!
- Da. Mersi. Hai şi trece-mi numele în telefon, că ţi-am bătut recordul.
- Dă-l încoa. Deci Denis…
- Da, dar vezi că trebe să scrii Deenis.
- E, cum Deenis? Nu te cheamă Denis? Sau Dennis, cu doi de “n”?

Pruncul e din generaţia telenovelistică Armando-Lucas-Fernando, şi nu îl cheamă Ion, sau Gheorghe, ca pe tac-su.

- Nu, e cu doi e “e”! E Deenis!
- Cum să fie cu doi de “e”, mă! mă revolt eu, şi pe bună dreptate.
- Păi da, se bagă mamă-sa cu lămuririle. Da, că tac-su… na, când s-a născut,de fericire, s-a puşcat cu coniac înainte de a merge la Naşteri, să-l treacă în registrul Stării Civile; şi când o ajuns la funcţionară, nu mai ştia bine dacă e cu doi de “n” sau cu doi de “e”, şi l-a pus cu doi de “e”: Deenis. Da, Deenis! DEENIS!!!!

PS: Mi-am amintit de Deenis asară, când definitivam lista de invitaţi la nuntă; şi trebuie să ştiţi că io sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile, deci stau foarte prost cu timpul; şi deci nu am avut timp să scriu nimic de Ţiganiadă; mai ales că am de primit poze din vreo 4 surse; şi Ţiganiazii mei amu sunt în recuperare; şi eu nu prea poci scrie treaz de Ţiganiadă, şi uite aşa se dă o luptă în mine între datorie şi iubire, cum nu vă puteţi imagina!

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Groparu, in plina pregatire de nunta,



se scarpina in fund, dupa aia la ureche, dupa aia iar in fund

sursa:groparu

[Paul Atreides]

In cautare de verighete


Io abia azi mi-am luat verighetele. Inca nu am costum si pantofi de mire, dar sunt relaxat – e plin Clujul de magazine cu treninguri noi.

Două păţanii:

1. Magazinul Central, “un loc în inima Clujului”. Fiţe. Vânzătoare severe. Sărumâna! Sărumâna. Sărumâna??? Alo, tanti??? Heeelllooooo! Tu, doamnă!!! Aşa, vă mulţumim că ne băgaţi în seamă. Putem vedea un pic verighetele astea? Da, drăguţ. Astea sunt toate mărimile? Aha. Cât durează să le modificaţi să ni se potrivească pe geget, să le gravaţi? 2 LUNI????? Bine, vă mulţumim frumos, uite, vă adresez şi un zâmbet, e moca, aşa am învăţat eu în Europa aia de dincolo de Nădlac. Sărumâna…!

2. Magazin ţinut de un sirian. Haidaţi! Haidaţi înăuntru! Ha, pun pariu că drebuie verighet. Uite aici, bentru duamna, verighet gum vreţi! Frunos, nu? Ţertivigat audendigitate? Sigur! Vă dau. E original, e din Siria. Da, eu din Siria, am magazinul de 10 ani. Modificare de dimenziune? De be o zi pe alta! Dagă nu poatem, vorbit alţi zirieni, rezolvat. Da. Gravur verighet? Da, sigur! De pe o zi be alta. Dar… vă mai zic geva. Ăsta nu preţ corect. Nu! La verighete astea nu breţ corect. Uite, facem reducer: 5%! Nu e bult, dar e reducer! Şi… peste 60 de ani, voi venit aici, din nou cu modivicat verighet, că bătrâni, geget sghimbat dimensiun – rezolvăm! Gratis! Gasă de biatrâ!

Ei! Ia ghiciţi voi de unde mi-am cumpărat verigheţi, că eu, unul, am oscilat foarte, foarte mult. Foarte mult.

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Groparu s-a cam insurat




E foarte mult de zis şi mai mult de scris, iar vreme nu prea am, că mă car în Tenerife să stau cu borta la suare şi să ascult manele la telefon pe plajă, să oripilez turişti nordici cu obraz subţire.Voi lipsi de la lansarea oficială a trupei Maya, din păcate, dar presimt că voi recupera io cu băjeţii!

Nunta a fost 110% tot ceea ce mi-am dorit vreodata – si credeti-mă că sunt foarte exigent la capitolul ăsta. Am făcut caterincă cât am putut de oricine, şi nimeni nu o putut să-mi zică nimic, că eram mire.

Ce pot zice acuma, ca e cam la final: I feel blessed. Muierea mea ruleaza fin (da, ştiu, aşa e la început!), si cu asa prieteni, naşi, colegi şi familie (i-am simţit şi pe cei care au absentat fizic că au fost acolo, cu noi) chiar simt ca nu mai prea am ce aşteptări să am de la viata – şi asta ma cam inervează, că io dacă nu-s nemulţumit nu pot scrie.

Multumesc tuturor celor care mi-au urat urări de bine pe SMS, Twitter, feizbuc, blog, telefon si faţă în faţă. Vă pup, dacă nu pică avionul în Atlantic ne recitim prin final de mai.

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Penitenciar Marks & Spencer

Julius

Imediat ce se-nsoară, pe oameni îi ia aşa, o prosteală – de unde înainte erau oameni normali, după ce trec pe la starea civilă îi apucă tot felul. Vă amintiţi de bietul Hitler – a doua zi după ce s-a însurat, s-a şi sinucis. La Groparu, săracul, prostia e şi mai mare: mi-a lăsat parola de la site-ul lui, să vă mai întreţin cât e domnia sa în luna de miere. Ceea ce mă face să cred că nu prea îl citeşte pe prietenul lui Petreanu, care mi-a lăsat şi el anul trecut parola de la Amar de zi, iar când s-a întors din concediu s-au constatat următoarele: 1. blogul era varză; 2. aproape nu mai avea serviciu; 3. maică-sa n-a mai vorbit cu el o jumătate de an (de unde era să ştiu că personajul meu imaginar baba senilă care are grijă de peşti e chiar maică-sa?).

În fine, să trecem la documentarul de astăzi – “Pierdut printre hăinuţe – Penitenciar Marks & Spencer”.

Când nu sunt un pensionar odios care denunţă cu voce sugrumată de indignare specula neruşinată din piaţa Berceni, sunt o mână-spartă fără pereche.
Iată-mă aşadar sâmbătă seara la Marks & Spencer, magazinul meu preferat – dacă nu ştiţi, la Marks & Spencer preţurile sunt atât de mari încât, în mod normal, ar trebui să scriu texte mult mai bune ca să-mi permit să mă-mbrac de-acolo.
Doamnele vor înţelege cel mai bine mica mea problemă la cumpărături: cât de cumplit e să ţi se ofere opţiuni. Ar trebui să existe un singur articol, disponibil într-o singură culoare, de o singură mărime, ca să izbutesc să ies în mai puţin de o oră dintr-un magazin; altfel, chiar şi Claudia Schiffer dă disperată cu pungile de pământ: “Să mor io, Julius, prefer să ne uităm cum pierde Craiova decât să mai merg cu tine la shopping!”.

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Până vine Groparu, vorbim între noi

Julius

Tot am vrut să vă zic, da’ m-am luat cu altele: atunci când mai aberez io p-aici şi voi scrieţi comentarii şi io nu răspund, să ştiţi că nu e rea-voinţă – pur şi simplu, io nu-s obişnuit să am fani, ca Groparu.

El, Groparu adică, e bine unde e, numa’ că nici el nu vă poate răspunde, că după aia are scandal: “Toată seara stai pe calculator, da’ să-mi faci şi mie un picuţ de masaj n-ai niciodată timp!”.

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Gata cu luna de mere!

Am revenit, mă, deci. Deci da.

Staţi un pic să mă învăţ iară cu grevele, bocii şi vremea asta de kko, traficul şi limba maghiară vorbită pe străzi, şi-apăi vă voi tot transmite în scris tăt felu’. Că acolo la noi, în Tenerife, e decât soare şi relaxaţie, pe când acilea, spre surprinderea mea, nu am fost servit cu caviar roş şi negru la micul dejun! Şi am încercat să fac snorkeling în cada de baie azi-dimineaţă, aşa cum făceam la noi, în Tenerife, dar în afară de o scoică neagră-neagră şi un coral ce s-or prins de unghia degetului meu mic de la picior prin Atlantic nu am văzut nici o urmă de viaţă pe bază de carbon, că io eram bine ascuns într-o crustă de sare de mare de ocean, crustă cu efect anti-radar infraroşu!

sursa:groparu

[Paul Atreides]

Titlu: Poveste cu un câne besinos si cu… Si cu niste femei. Mã rog…



Acu o vreme lucram la un project. Fãceam o revistã de tiruri. Jante, anvelope, motoare, bene, arbori cotiti, axe cu came, culbutori, joje si eshapamentzi. Rolu meu era sã fac revista asta sã arate ca un prospect la kilotzi dantelosi pentru dame fine. Adicã s-o iscusesc artistique. Rol destul de greu, cum dracu sã faci un tir sã arate frumos. Sau o cisternã. Da’ o vidanjã? In fine, nu asta conteazã. In firma aia era o gashcã fainã, tovarasi d-ai mei cu state veki plus cunoscuti plus ocazionali. Plus o cãtza. O cocãritzã galbinã. Aurie. Era frumoasã rãu, iubitoare si alintatã. Numa cã era cam bãsinoasã. S., stãpâna (si sefa firmei), ii pusese numele Gaza. Alt nume s-o defineascã mai bine pe cãtza nici cã se putea gãsi. Cãtzaua erea nelipsitã, prezentã la negocieri, prezentã la sedinte, prezentã la lenevealã. Toatã firma alinta animalu si toti furajau cu nãdejde, dupã posibilitãti: dacã mergeai sã-ti cumperi niste fornetzi, cumpãrai juma de pungã si pentru cãtza, dacã iti comandai un kinezesc, ceva, luai portie si pentru dihanie. De-ti luai paket d’acasã, – era lege – dãdeai pe din doo cu animalu pofticios. Se punea in cur in fatza ta si pânã nu te lua mila s-o omenesti cu biru, nu se dãdea dusã. Fãcuse cãtzaua un cur ca de scroafã, asa, ca de hipopotãnitzã. Frumos era seara, când, dupã ce terminam corvoada, ne adunam cu totii in bucãtãria firmei, in juru mesei, la o narghilea. Cãtzaua dãdea din cozi cu tot curu si-si fãcea loc in prima linie de parc-o fãtase mã-sa lideritzã, sefã de trib. Stãtea asa bãgatã intre noi, cu curu ala lat pe banketã si cu peptzii lipiti de mukea mesei si se uita miratã la fiecare dintre noi, lipãind cu poftã când ii trecea prin fatzã mushtiuku de narghilea. A dreaq cre’ cã dac-ar fi avut buze, s-ar fi bãgat si la narghilea, cã prea era contrariatã cã, desi e cot la cot cu noi, ei nu-i vine rându la pufãit niciodatã. Participa cãtzaua la lifestilu nostru cu tot sufletu, scãldându-se-n democratie si dând câte-o limbã, din când in când, ba-n obrazu din stânga, ba-n ãl din dreapta.

Naspa era cã in dese rânduri ne strica armonia. Trãgea câte-o besinã de te loa de cap. Bãsinã d’aia lipicioasã ca mierea de-ti lãcrimau okii-n cap si-ti fugea pãru dân nas fãrã sã se uite ‘napoi. Sãream toti ca arsi, si, cu nãrile strânse ca foca, ne buluceam pe usã, printre gemete si-njurãturi. Intr-o varã, S., stãpâna bãsinoasei, a fost nevoitã sã plece-ntr-o deplasare fo doo sãptãmâni. Si m-a rugat sã am io grijã de animal pân’ se-ntoarce. Am primit cu bucurie povara, cã-mi erea drag cânili bãsions: i-am luat zgarda, tãvitza, osu, peria si sacu de biscuiti, am urcat poarca-n masinã si mi-am vãzut d’ale mele. Câne erea cuminte, nu fãcea stricãciuni, era dresatã si inteligentã si nu i-a trebuit mult pân’ sã-si armonizeze fusu orar si ceasu biologic cu-ale mele. Si-a fãcut listã cu noile ore de cãcare si pisare, cu noile ore de lenevit si cu noul program de dormit. Programu de masã l-a lãsat neskimbat. Adicã primea orice fãrã sã refuze, la orice orã, de orice gust, p-un singur criteriu: sã fie mult. Cât mai mult. Peste zi, o luam cu mine peste tot si p’unde-o duceam ii cucerea pe toti. La vremea aia mã invârteam si intr-o zonã dasta cu dikis, aveam contacte si contracte strânse si dese cu o editurã de finessuri unde s-adunase (poate) cea mai eroticã gashcã de gagici. Si io eream singuru mascul in toatã impãrãtia aia fierbinte. Bine, mai erea un mascul contabil p’acolo, dar ãla nu inspira decât numere de altã naturã si frigiditate, si altu care erea sofer. Care ce dracu putea sa inspire? Io inspiram insã multe. Stiu asta pentru cã dovezile repede s-au grãbit sã aparã. Un mediu exclusiv muieresc, in timp, devine anost oricât de fantastice si pline de farmec ar fi specimenele. Doar ele-ntre ele, singure-ashea, femeile n-au niciun rost. Dacã nu existã un miez de scandal sau o brumã de pofte care sã genereze competitia, femeea e… e… In fine, sã zicem cã pânã s-un dop de plutã ar fi mai interesant. Si nu neapãrat de la fo sticlã de sampanie. Da’ asta e o altã discutie, cã Maslow si motivationarea, la femee, au altã aplicabilitate si cu totu alte interpretãri. Dar divagãm, divagãm, aici vorbim despre kestii amuzante, nu despre ce e femeia… Ashea. Deci de când am inceput io sã fac potecã p-acolo, pe la editura aia, sã vezi minune, au inceput sã-nfloreascã decoltee, sã se crape fuste, sã se scurteze chiar, pânã sub cur, sã se uite sutiene p’acasã si chilotii sã iasã discret peste betelii. Io recunosc, sunt imbecil, dacã nu am un interes imediat si fo necesitate stringentã, nu observ kestile astea nici dacã mã strigã pe nume. Toate astea insã, inaintea mea, le-a observat o gheisã d’acolo cu care fãceam scripturile la niste advertoriale. Era o tipã total lipsitã de inhibitii, mã cucerise intr-o zi când io iesisem sã trag un tutun si ea m-a urmat, oprindu-se o tzârã la kiosc sã-si ia o bere. Cât am tras io de tigara aia, asta a terminat berea, marcând bravura cu cel mai suav si cu ochi albastri râgâit din câte-am vãzut/auzit io. Apoi a oftat prelung, privindu-mã filosofic, si a spus: sã-mi bag pula, ce-ar merge-acu sh-o pishare. Intr-o zi, când tot ashea, iesisem sã ne mai dezmortim curu si sã bãgãm io o pipã, ia o bere, dupã ce s-a descãltat de ciubote si s-a plâns ca-i put picioarele intr-un mare fel si dupã ce mi-a dat sã miros si io incãltãrile sã vãd cã nu minte, mi-a zis de imogenele de sus. Ale dreaq curve, de când ai inceput sã te fâtzâi pân firmã, toate vin parfumate, decoltate, asortate. Cât esti tu aici, când mã duc sã mã pish mereu e câte una care se benocleazã in oglindã cu ruju-ntr-o mânã si cu rimelu-n cealaltã. Când nu treci p’aci, le doare-n floci. Cum ai apãrut, pac! nasturele la decolteu, pac! umãru gol, pac! curu unduit. Huo, curvili dreaq. Dupã ce mi-a spus asta secretu, am monitorizat si io atent câmpu de luptã si i-am dat dreptate. Cel mai mult dintre toate, muncea la imajinea ei una de se ocupa de PR. Si asta era, cumva, mai sefã peste toate alea d’acolo. Era frumoasã de-ti rãmânea sufletu la ea, okii pe buci, saliva pe tzâtze si mintea-ntre craci. Când iti intorcea spatele si-si vedea de treabã, te cam lãsa flamând, sãrac si prost. Ma rog, la mine nu avea efectu ãsta, cã io rezist la foame, sãrac is deja iar mai prost d’atât… In fine. Faza e cã io mai mult cu minunata asta eram nevoit sã-mi fac trebile. Ea-mi prezenta mie ce trebuia sã facã, ce proiecte avea, si io puneam umãru la broderii, la adonuri si la constructii. Avea si ceva umor, si ceva minte si niticã initiativã. Era delicatã si vorbea o ingereascã perfectã, trasã in zâmbete cu ochi de ciocolatã si-n gesturi cu blazon la vedere. Mergea asa, delicat, parc-avea nori la gleznã si tãlpi de catifea, iar soldurile, soldurile ei dansau singure, miscate d-o fizicã nemiloasã, dintr’alt univers. Când isi punea picior peste picior, gambele i se-ncordau rotund, facând gropite ca obrazu de copil iar sânii, ahh, sânii erau devastatori, – genocid cu sfârc roz, am vãzut eu prin firul rar al mãtãsii -, obraznici de-si puneau mâinile-n sold si fluierau a cabaret si-a vampã nãscutã din viol si betie la moulin rouge. Era o vorba – sunt unele femei ai cãror ochi sunt marginea lumii. Cam asa era si asta. Mã rog, intr-un cuvânt, era bunã. Când mergeam la ea in birou ii urmãream miscãrile, gesturile, cum isi mângâia coapsele când vorbea la telefon, netezind imaginarele cute, cum isi lãsa capul pe spate râzând cu niste dinti mici, mici, cum bea din pahar – prin gâtul lung nodul de apã se unduia lenes ca prada incã vie, inghititã de sarpe, si-atunci ea-ntorcea brusc frumosu-i cap, gãsind privirea mea atentã, iar eu ii spuneam cã, uite, vezi, gâtul ãsta l-ai furat din pânzele lui modigliani si pãrul din pânzele lui caravaggio, ii spuneam cã dacã venus din milo ar fi avut brate, ale ei ar fi fost, ii spuneam cã ochii, margini de lume,… Râdea si obrajii i se roseau si rãspuns sã-mi dea n-avea, asa cã râdea iar, râdea iar si rosea, si astepta sã mai zic, sã mai zic. Nu mai ziceam – la vremea aia nu-mi era de zis mai mult, desi loc simteam io cã este, cã sufletu ãla de femeie frumoasã avea incã nostalgia naivitãtii si cã degrabã s-ar fi deschis usile, dar nah, alte trebi aveau vizã si-si asteptau rezolvarea, asa cã farmecele ondinei puteau sã mai astepte. Lucram repede, timpul meu acolo era scurt, bifam agendele, potriveam ideile si mã retrãgeam la mine-n birou sã cizelez intelegerile. In biroul unde aveam eu cartieru general isi fãceau veacu alte doo frumuseti. Dupã ce schimbam intre noi fineturile necesare, dupã ce le evaluam rapid, fãrã sã m-ascund, decolteele plus jenunchii – si ele se lãsau evaluate, ah, ce se mai lãsau evaluate – nah, dupã toate astea io mã apucam de lucru, nepãsându-mi de ce se mai intâmplã in jur. Uneori insã mã prindea câte-un dialog d’al lor si ascultam cu juma de ureche povesti de lume femeiascã, povesti de univers rimelat, cu tristeti sentimentale si dureri trecãtoare de corason, cu iz de budoar devastat de pasiuni sau de seri vitrege, singuratice. Intelesesem io din primele zile cã mândrele-astea nu erau cuplate sau n-aveau fo relatie stabilã, mã rog, si cã tot incercau, tot probau, tot schimbau feluriti pretendenti. Asa il cunoscusem, din povestile lor, pe ãla care era cam timid si aducea flori si-o suna cu rigurozitate pe mã-sa sã-i spunã cã nu intârzie mai mult de 10. Asa-l cunoscusem si pe ãla care a vrut din prima searã sã se vâre-n asternuturi, sau p-ãla care umbla cu incã una, pizda mã-sii de nesimtit, porc&mincinos. Sau pe ãla care – ce dracu sã fi fost cu el? o fi fost ghei? cã nici mort nu cedase la farmecele ãsteia, cã, fatãããã, de l-ai fi vãzut, mmmmm, era bunoc asa, brunetel si mirosea frumos, m-as fi jucat putin asa, cu el, de probã, dar el nimic!… (bãããã prostuleee. Fraere) Cât era ziua de lungã cred cã doar asta fãceau, tocau mãrunt orice si pe oricine – sigur si pe mine, cã vedeam io ce ocheade cu subânteles isi aruncau intre ele când imi scãpa f-un porumbel sau când fãceam nush ce remarcã. In perioada aia, cât am stat in biroul ãla, am invãtat toate mãrcile de ruj, de parfumuri si de oje. Sau oji. Sau cum dracu?? Tot atunci si tot de la ele am inteles cã pe lume existã o sumedenie de culori de care io, ignorantu, nici c-auzisem – oliv, fuxia, nanchin, celadon, orpin, lavalier, zinzolin, chamois, glicin, vermillon, opalin, roz balais si roz dragee. Si somon. Care nu e peste. E culoare… Si fistic. Care nu-i sãmântzã. Tot culoare, da? Futu-i. Am invãtat despre vopsele de pãr-london-vânt-coafura-rezistã si despre tampoane (coafura nu rezistã), despre calapodu la pantof, platforma la cizmã si papucii casual. Despre cosurile urât mirositoare si despre firele de pãr incarnate. Am invãtat despre depresie, migrene si ciclu cât pentru fo 3 clinici de gineco. Dupã o vreme deja intelesesem foarte clar, pentru toatã viata, da?, un adevãr de necontestat, cum cã spãlãturile intravaginale in exces nu sunt recomandate pentru cã tulbura echilibrul PH-ului si cã 4 ore e limita maximã a unui OB! 4 ore, nu mai mult! Am invãtat absolut tot despre epilarea mustãtii (si nu numai) si despre pensarea cu sablon. Mi-am insusit temeinic TOATE informatiile cu privire la bãile de sezut in musetel. Si, ca fericirea mea sã fie maximã, mai invãtasem si fo 374 de replici din filme siropoase, sursã inepuizabilã de intelepciune muiereascã urbanã. Asa de mã cotropiserã muierismele incât, la un moment dat, cred cã devenisem nesigur de sexualitatea mea, ceva din mine-mi spunea cã mã transform – incetu cu incetu – dumnezeule!, in femelã, si mergeam des la veceu numa pentru a mã convinge cã-s tot io si cã-ntre picioarele mele toate cele de trebuintã sunt la locu lor, neschimbate si viguroase, si ca pipi din sezut incã nu fac si cã nici tzâtza nu mi-a fãcut mugure. Tocau mãrunt, fãrã discernamânt, iar contoru inregistra recorduri nebãnuite de vorbe pe minut, de idei pe ora si de lamentãri pe zi. Vorbeau amândoo bãtând câmpii d’odatã da’ asta nu le deranja, ba din contra, le asmutea si mai mult logoreea lor suprapusã, paralelã, cã, intr-un tarziu, când plecam dracului d’acolo, mã simteam ca scãpat dintr-un ospiciu de periculosi irecuperabili, uitati de familie.
- In seara asta nu mai ies, n-am chef.
- Aha. Mi-am luat pantofi…
- Ala m-a sunat dar n-am rãspuns. Da? Cum?
- Rosii. Decoltati. Merg cu pardesiul ala… Deci te-a sunat…
- Acum, când vin ploile? Mã enerveazã si n-am chef de el. Si cred c-o are si micã, dã-l dracu.
- E un bou, eu ti-am zis. Nu vin incã. Micã? Hi hi, de unde stii?
- Sunt cu toc gros? Da, un bou ca toti ceilalti. Niste cretini agasanti. Dupã aia nu mai scapi de ei. Care pardesiu? Micã, stiu eu, pãstia cu ea micã ii ghicesc din prima.
- Cu tocuri groase. Nu-mi plac alea subtiri. Mã cam bat. Mã bat rãu. Cu ãstia noi am mereu probleme. Am pãtit asa si eu cu mai multi, abia scãpam de ei. Ala lung.
- Te bãteau???? Rãu???
- Cine sã mã batã?
- Pãi aia mai multi, n-ai zis cã abia scãpai si c-asa ai pãtit cu ei?!?
- Sã pãtesc ce??

.......cont.....................

[Paul Atreides]

..................cont....................

- Fatã, esti proasta? Ala lung imi place. Mie-mi vin mai bine alea mai lungi. Imi plac alea pân’ la gleznã, dacã se poate. Groase? Misto, nici mie nu-mi plac subtiri. Imi plac groase cã mã descurc mai bine cu ele decât cu alea subtiri, am echilibru si nu obosesc!
- Pân’ la gleznã? Si groase??? Hai mããã, pãi ãia sunt mutanti, doamne apãrã si pãzeste, ai inebunit? Mai bine micã, ca a lu’ ãsta al tãu de-ai zis de el.
- Mutanti? Ce mutanti, fatã?
- Aia cu ea pân’ la gleznã. N-ai zis asa? Cu ea groasã.
- Cu EA?? Care ea?
- Fatã, ce-ai, esti dusã? Mi-am pierdut capacu’ la creion….. Etc etc etc etc………
Cam asa erau dialogurile lor interminabile, dialoguri in care io mã pierdeam ca-ntr-un labirint si care mã fãceau sã inteleg cã principiile comunicãrii discilplinate nu-si au rostul intre douã femei si cã stiinta asta a comunicãrii cu tot cu principiile ei nu-s decit niste lãbãreli dogmatice ieftine. Dar ca sã fiu sincer, nu mã deranja existenta lor, ba din contrã, uneori erau decorative si clãteau ochiu bine mai ales când veneau amândoo, provocatoare si numa zimbet, sã se uite-n monitoru meu, si se puneau pe masã, ashea, aplecate, sprijinite-n coate, prãvãlite cu curu-n sus si cu tzâtzele p-afarã. Momentele-astea fãceau toti banii si orele petrecute in editura aia, printre toate sirenele-alea, erau ca un premiu… In fine. Ei, in mediu ãsta dantelat si surâzãtor am adus io cãtzaua. Cã despre cãtza e povestea asta. Ashea. Deci când veneam io cu animalu-n editurã sãreau toate pe ea s-o alinte, s-o mângâie si s-o rãsfete. Cãtzaua se aseza frumusel sub birou’ meu asteptând cuminte sã-mi fac cele treburi si s-o lom din loc când venea timpu. Intr-o zi am plecat mai târziu, avusesem ceva de terminat si intârziasem mai mult ca de obicei. Am inkis compu, mi-am adunat hârtiile, i-am zis lu câne cã-i cazu s-o tulim si-am coborat la masinã. Câne s-a urcat tacticos pe bancheta din spate si s-a lungit acolo, cu burta-n sus, trãgând si-un cãscat de rãu augur. M-am pus la volan si n-am apucat sã fac nici 100 de metri cã animalu infiorator a fãcut ce stia el mai bine: s-a bãsit. De auzit – n-am auzit nimic, al dreaq le fãcea pe muteste, si – in primele secunde – nu mi-am dat sema ce dracu putzea in halu ãla. La inceput duhoarea s-a insinuat asa, tiptil-tiptil, fantomatic, pe soptite, in vârfu picioarelor, parcã tatonând terenu. Nasu meu, la primele semnale de alarmã, a inceput sã injure de morti + biserici si mintea sã socoteascã si sã caute sã inteleagã natura miresmelor. Bã, futu-i, am cãlcat intr-un cãcat? Am lãsat ceva-n masinã si s-a imputit?? Pânã sã-mi dau seama de vinovat, putoarea deja-si fãcuse cu fast regatu in toatã masinã. Putzea cu toatã puterea iadului. Putzea de te ustura curu, de te dureau dintii cu gingii cu tot… Candea infiorãtor, cu zurgãlãi si fanfarã, cu flãcãri, cu artificii. Duhnea inversunat, putzea cu tunete si fulgere, putzea fioros, electric, tenebros! Putzea in asa hal incât, undeva, departe, mi-am vãzut nasu fugind cu mâna la nas si fãcându-si cruce. Okii mi se umpluserã de lacrimi si nu mai nimeream sã trag pe dreapta, sã sar dracului din masinã si sã mã tãvãlesc pe jos ca sã scap de duhoarea care parcã-mi intrase in piele, in haine, in minte. Injurând cânele printre dinti, tremurând si icnind, tinându-mi respiratia, am tras spre bordurã si, cu ultimele forte, am dat sã sar din masinã. Bã frate – cã zici cã nu existã ghinion pe lume, cã zici cã drac nu existã si nici coada nu si-o bagã – când eream io mai avântat in a sãri din masinã, na nenorocire belitã: usa din dreapta se deschide si – hopa-tzopa!, na belea, sare-n masinã – DUMNEZEULE!!! – minunata de la PR! Fata cu ochii margini de lume. Fata cu pãrul din pânzele lu caravaggio. Fata cu gâtul de frescã. Io rãmân inmãrmurit, cu mâna pe clanta portierei, cu un jenunki in aer si cu o disperare patetica-n priviri. Nu-mi vine sã cred!! Asa ceva nu e posibil! De unde-a apãrut minunata??? SI TAMAN ACUM??????? Taman ACUM??? Ea, asezându-si curu-n scaun si pregãtindu-se sã tragã usa, toatã numa zâmbet, gratie si frumusete, zice: vaaii, ce drãgut din partea ta cã ai oprit sã mã iei. Si ce domn esti, ce manierat, voiai sã te dai jos sã-mi deschizi si portiera! Usa trasã de ea se inchide cu un pocnet sec, ca o sentintã nemiloasã, ca o condamnare fãrã drept de apel. Nuuuu, nuuu, strig eu muteste-n gând, nu-nchide usaaaa, nuuuu, nu face asta!, nu, de ce-ai inchis-o, de ce!!!!!!!!!! Putoarea pestilentialã din masinã o imbrãtiseazã incet, perfid, duhoarea se-ncolãceste satanic pe trupul ei frumos, ii alunecã pe umerii rotunzi, dezveliti, i se prelinge pe pântece, in jos, printre sânii ei mari – sânii aia fabulosi, plãmãditi de ingeri din coca norilor, o poleieste pe pulpe, ii dezmiardã gambele, o cuprinde, o inghite, o ineacã. Esti un finutz, stiam eu, un adevarat d… d…. Si-atât! Si gata! Aici cuvântul i se curmã, semn cã, – fatalitate!-, a dat nas in nas cu URGIA. S-a zis! Cataclism! Sprâncenele i se arcuiesc a mirare, a rãtãcire, a uimire mutã si chipul ei frumos se crispeazã, cãutând sã inteleagã ce se intâmplã… Isi mijeste ochii si buzele i se miscã fãrã a articula f’un cuvânt. Timpul pare cã stã in loc. Secundele fac cocoloashe, se ingroasã vâscos ca un sânge greu, oprit in vena timpului si minutele nu mai alunecã, nu se mai nasc. E doar clipa asta, asa, suspendatã, lungã, infinitã, opritã, imponderabilã, clipa asta stop-cadru in care reperele se pierd, se disipeazã, se topesc moi, sublimate de mirosul greu de hazna burdusitã. Nu mai suntem decât noi doi, rãscoliti de teroare, intr-un spatiu difuz. Noi doi si BASINA barbarã care acum strigã din toti rãrunchii PREZENT!!! PREZENT!!! Noi doi si bãsina care se lipeste lenes de noi si care parca ne lasã pe piele urme umede ca de melc. Pute. PUTE strasnic. Si minunata respirã, respirã sacadat, tragând pe nãri infectia, duhoarea, putreziciunea, ciuma bubonicã. Imi vine sã-i astup nãrile, sã fac ceva s-o feresc de torturã, dar jena m-a paralizat si rusinea imi coloreazã si-mi rupe obrazul cu rosuri de foc, cu vipii de august dãla nebun care crapã pãmântul. Si pute. Si pute, bãi, frate, de-ti vine cu testament, de-ti vine cu ingropãciune, cu dor de ducã… Pute pe zece voci. Pute cu sughituri, cu spasme, cu ghionturi. PUTE in rafale, dumnezeule… Suntem sugrumati in sfincteru iadului. Minunata intinde mâna spre mine, a respingere, a fricã, a oroare. O privesc inlemnit, paralizat de rusine, tinându-mi, cât mai pot, rãsuflare. O vânã imi pulseazã isteric in tâmplã. Simt cã am limba uscatã si gâtul strâns, tapetat cu sârmã ghimpatã si-nfundat cu tot nisipu saharei. Mai simt cã tãcerea dintre privirile noastre e mai ucigãtoare decât putreziciunea in care parcã plutim. Si atunci, bâlbâit, zic: M… mm… miroase urât, nu? Tiiii, ce m.. mm…miroase… In timp ce-si acoperã cu o mânã gura, nasul, fatza, cu cealaltã, pe la spate, ca o aripã de pasãre in agonie, cautã bezmetic clapa usii. Intr-un târziu, dupã o zbatere haoticã, nimereste, deschide usa si – numai ea stie cum – sare din masinã fluturându-si poalele fustei. Isi scuturã si pãrul cu disperare, isteric, convulsiv, si dintr-un ochi ii curge-o lacrimã lãsind in urma ei, pe obraz, o dârã neagrã de fard. Geanta ii e cãzutã jos, lãsatã lângã glezne. Mã gândesc, isuse!, ce-or fi crezând oamenii care trec pe lângã ea – se uitã curiosi, micsorând pasul si privind nedumeriti când la ea, când la masina din care a coborit. Spectacolul e absurd… Incet, parcã in reluare, isi intoarce capul spre mine. Ochii ãia margini de lume sunt inundati acum de scârbã, de silã. De repulsie?!?! Face doi pasi, atinge cu doo deshte portiera – de parc-ar fi ciumatã – si o trânteste cu furie. O vãd dispãrând undeva in lateral, cotrobãind cu o mânã in geanta atârnatã de umãr si scuturându-si, cu cealaltã, in continuare, pãrul. Privesc toate astea ca prin ceatzã, obrajii imi ard, ochii imi scapãrã si mintea mi-e pustie. Printre scaune, din spate, câinele putzitor, acum sculat si asezat in cur pe banchetã, imi trage o limbã fierbinte pe obraz si se uitã cu pupile rotunde, de viezure prost, la mine. Miscã cumva din sprâncene a vinã, asa cum numa cânii stiu sã dea din oki, si-si lasã privirea in jos, parcã rusinatã. Ce mi-ai fãcut, fa, nenorocito? Tu’tzi mortii mãtii de bãsinoasã, de imputitã… M-ai omorât! Iesit, lângã bordurã, cu toate usile deschise larg, imi vãd masina ca pe o scenã a unui mãcel bestial. E locul in care rusinea si penibilul au fãcut pui. Asezat pe bordurã, cu câinili nemernic stând in cur, pe coadã, lângã mine, fumez si incerc sã imi aduc aminte ce dracu-am spus in masinã, ce-am bãlmãjit. Am spus miroase, nu? Tiii, ce miroase… Da, asta am spus, fir-as al dracu… Asta am gãsit io, idiotu, sã spun… Cât de penibil!… Cât de penibil!!!!… Ce cretin!… S-apoi, – apoi ce dracu sã mai fi fost de zis? Ce tâmpenie, ce imbecil… Dar cumva, ceva tot trebuia sã zic, nu?… Tãcerea aia, in putoarea aia, trebuia curmatã-ntr-un fel, trebuia sã spun ceva, sã fac un gest, sã umplu linistea, sã… Mã uit la câne. Isi pleacã iar, grabitã, ochii-n asfalt. Nemernico, te bãsisi ca o vacã… ca o bivolitã, ca o mãgãreatã… M-ai dat de rusine, scroafã nenorocitã… Cu ce ochi mai merg io la femeia asta? Sã faci tu asa ceva… M-ai nenorocit, jigodia dracului… M-ai omorât…

Am simtit duhoarea ucigasã pânã târziu in noapte. Aveam impresia – sau poate chiar asa era – cã-mi intrase in piele, in sânge si-n creieri. Simteam dureros cã port putoarea dupã mine ca o trenã, ca un voal de mireasã de cãcãnar, de salahor. Mireasã de cãcãnar care s-a cãcat definitiv pe ea, nuptial, cu abnegatie, cu fast si devotament… Imi venea sã beau fo 3 tuburi de sprei, sã mã tãvãlesc pântr-un sac de dero, sã-mi frec pielea pân la sânge cu buretelu de sârmã si sã-mi atârn de nãri si de ureki brãduti parfumati de masinã. Dar cel mai cumplit era sentimentu de rusine. Imi revenea obsesiv in minte imaginea minunatei cu chipul desfigurat de atrocitate, cu mâna ridicatã a spaimã, a respingere, intre mine si ea. Da, mâine – mâine va trebui sã-i explic, va trebui sã lãmurim situatia, imi voi cere cumva scuze apoi vom zâmbi amândoi, poate si rosind umpic. Dupã care – stiam io – zâmbetu ãla avea sã se transforme-ntr-un hohot de râs, vom râde nebuneste, vom râde jumãtãti de orã iarã mai apoi zile la rând de penibilu situatiei, de nesimtirea câinelui besinos, de jenanta intâmplare. In momentu ãla insã, d-odatã, – o spaimã teribilã mi s-a cuibãrit in suflet, mi-a sãgetat inima si-am inghetat! Am simtit hibernal cã lumea mea se prãbuseste!! Pentru cã, atunci, brusc, am inteles faptul cã ea PE MINE MA BANUIA! Da, pe mine, nenorocitul, pe mine, sãrmanu, privirea ei pe mine mã acuza, gesturile ei impotriva mea erau. Bãsinosu eream io! Gentilul domn era de fapt un meltean besinos, un ghebos cãcãcios. Manieratu si spiritualu se dovedea a fi un imputit de duzinã, un cur-spart, un halitor de fasole. Un pietzar apucat de pântecãraie. Un pârtzâitor in serie. Elevatu trãia de fapt intr-un univers mic, fetid, râgâitor si besinos care candea a privata stãtutã de fundu curtii. Eram printu de varzã acrã! Obrazul fin erea, de fapt, talpã de opincã. Da…, in mintea ei, fãptasu io eram. Si acum mi-era clar, limpede ca lumina zilei – bãsina asta-mi pusese definitiv eticheta si avea sa-mi facã viata un iad!
Ce sã fac? Sau ce mai era de fãcut? Cum sã-i explic cã dacã m-as fi bãsit io nici mort n-as fi oprit s-o iau? Da’ ce vorbesc io aici? Cã nu mã oprisem, dumnezeule, s-o iau si de bãsit – IO nu mã bãs in masinã, ce dracu! Nici pe niciunde! La dracu, IO nu fac dastea! Adicã nah, mã rog, fac si io, ca tot omu, cã nu-s cyborg, da’ mãcar o fac cu bun-simt, cu moderatie, discret, artistic. La ferealã si-n solitudine, cu finess si secularã gratie. Iese soptit, ca un murmur, ca un gând. Filigran. Zbor de fluture. Bob de rouã, floare de crin. Petalã de nufãr, nu alta. Dulce et decorum est… Cum sã-i explic??? Cã de fapt nu oprisem s-o iau – da, nici mãcar n-o vãzusem pe marjinea drumului – ci trãsesem pe dreapta fin’cã fusesem rãpus, secerat la rându meu de duhoare, trãsesem pe dreapta pentru a fugi de urgie, pentru a sãri dracului din masinã cã-mi crãpau ochii’n cap si inima-n mine femeie, cã fãceam stop cardiorespirator, cã eram VICTIMA, nu vinovatul! CE NU-NTELEGI??? Nu-s io acela! Cãtzaua, mama ei de jivinã! Ea s-a bãsit! EA, nu io! E un câine, ce stie el? La fel bese si-n cotetz, la fel si-n palat de clestar. Si cã nenorocirea a fãcut ca minunata sã se vâre-n problemã exact atunci când cânele-si fãcuse de cap, isi fãcuse de cur, iar asta nu mai e vina mea! Nu-s io rãspunzãtor de matzu câinelui si de apucãturile lui postdigestive. Doamne, ce belea! Doamne, ce rusineeee… In ce cãcat am intrat! Cum sã mai scot cãmasa?
A doua zi, când am ajuns la editurã, mi-am dat seama de dezastru incã de cum am pus picioru acolo. Trei puicutze stãteau la taclale pe hol si cum m-au vãzut s-au risipit instant care-ncotro, abia rãspunzându-mi la salut, din coltzu gurii, din intorsu spatelui. Da! Minunata dãduse raportu! Parcã vedeam scena: vai, dragã, ce nesimtit, nu se poate-asa ceva, nu e posibil! Vaaiii, nu-l credeam in stare de asa ceva, ce mojic, ce tzãran… Si mirosea rãu? Dacã mirosea, zici???!!??? Nu, nu mirosea, putea! PUTZEA infiorãtor!!! Ucigãtor!!!! Vaiii, nu!, nu pot sã cred, nu pot sã cred, prin ce-ai trecut, sãraca de tine, ce om, ce specimen! Cum poti sã fii atât de nesimtit? N-as fi crezut nici moartã cã el, care pãrea… care era…… Auzeam in minte toate aceste discutii si mai cã-mi venea sã ma intorc din drum, sã plec, sã nu mai calc in veci prin cuibu ãsta de cotzofene veninoase. Cu toate astea, am strâns din dinti si am intrat la mine-n birou. Cele doo piupeze erau in plinã disecare a povestii, sunt sigur, cã, atunci când am intrat, au amutit fãrã a reusi insã sã acopere un ultim cuvânt, rãmas asa, in aer, suspendat, plutitor si rãtãcit: mitocan… Era clar, minunata mã dãduse in primire, in lipsã – curtea cu juri judecase deja fapta si tribunalu muieresc dãduse sentinta. Judecata de apoi? Prejudecata de apoi! Comedia asta se transformase-n thriller. Mi-am deskis compu, hârtiile, mapele si am inceput sã lucrez. Tãcerea din camerã ustura mai ceva ca urzica’n gaura curului si nu mã puteam concentra la nimic. La dracu, fie ce-o fi, de dat ochi in ochi cu minunata tot trebuia sã dau mai curând sau mai târziu asa cã mi-am luat inima-n dinti pânã-n plombe si am iesit din birou sã curm asteptarea. Fãrã sã bat la usã, am intrat pregãtit sã-i spun femeii dintr-o suflare ce era de spus si sã indreptãm dracului cumva toatã sarada asta. Aia, minunata, cum m-a vãzut, a sãrit ca arsã de pe scaun si a inceput sã se scuze precipitat si bâlbâit cum cã ea are taman acu nush ce intâlnire, cã imi va trimite prin cineva nush ce dracu hârtii, cã imi va lãsa pe mail nush ce dracu informatii si cã asa vom tine legãtura. In doo secunde imi spusese toate tâmpeniile astea si deja si dispãruse grãbitã pe usa, ducându-se dracu stie unde. Io n-am apucat nici mãcar sã clipesc, darãmite s-o invit la explicatii… Am rãmas ca prostu-n prispã cu vorbele nespuse atârnând greu de buze si cu problema nerezolvatã… Acu ce erea sã fac, sã fug pe hol si sã urlu-n gura mare, dupã ea, bããããã, sã moarã mama, nu m-am bãsit io??????? Ce erea sã fac, sã convoc in hol toate pipitzele alea decoltate si sã le tzip in fatzã tot adevãru?, sã le spun fã, nebunele dracu, cu privire la bãsitu in masinã – am câteva precizãri de fãcut: unu – nu m-am bãsit io, doi – câinele a fãcut-o futu-l in icre, trei – n-am oprit s-o iau pe minunatã cã nici n-o vãzusem, oprisem sã sar dracului din masinã cã muream sufocat si io si patru – pupa-m-ati in cur?????????????? Fire-ati ale dreaq de tute, de finutze, de minunate, cum ati fãcut voi acu un capãt de tarã dintr-o intâmplare nefericitã, si in definitiv ce mare chestie? O bãsinã acolo, un pârtz… Si chiar dacã (prin absurd, evident, nu?) io as fi fost fãptasu – ce mare chestie? de parcã voi nu vã bãsiti, ce, voo vã rãsare soarele din fund si vã-nmuguresc tufe de levãnticã si busuioc in vanga curului??? Dumnezeule, ce cãcat, ce mizerie, ce penibil frate, ce…… M-am intors la mine-n birou tremurând de draci. Alea s-au uitat pe sub sprâncene la mine si pân-am plecat n-au mai scos niciun cuvânt. In skimb clãpãreau zor-nevoie-n taste, pe mess, discutând GHICI CE? Evident, despre bãsinosul odios. Despre gãoz-spart, despre slobozitorul de vânturi. Despre Pârtzarul Bicisnic! Despre domnul Cur-Imputit. Dl. Gaurã-Hainã. Maestrul Gazator. Fâsâitoru Nemilos.

...................cont....................

[Paul Atreides]

......................cont..........

Bãshinator-Terminator-Impãratu-Duhorii-Lord-of-the-Fart-Futu-vã-n-Cap!!!!!!!! Nu stiu cum a trecut ziua, habar n-am, s-a scurs greu, s-a fâsâit prelung, obositor, cu tãceri groase si jenã, cu vinovãtii inchipuite si cu nedrepte puneri la zid. Intr-un târziu piupezele au inkis compurile, si-au luat jentile si au iesit grãbite din birou aruncându-mi un pa-pa evaziv. Am mai rãsfoit fo 10 minute niste hârtii – oricum nu-mi stãtea mintea la ele – am injurat printre dinti si m-am cãrat si io. La lift – fute-m-as, – cele doo piupeze stãteau de vorbã cu fo alte 3 troale. Stãteau acolo asa, a proaste, in fata liftului, cu jentile alea mari ca sacu lu mos gerilã agãtate de umeri si fiecare cu câte-o pungã de plastic in mânã (ce dracu or cãra mã femeile in pungile-astea de plastic????), cocotate pe tocuri ca niste stârci de baltã, cotcodãcind toate grãmadã. Când m-au vãzut au tãcut instant. Liftu a oprit pe etaj, s-au deschis fututele-alea de usi da’ niciuna n-a dat f’un semn c-ar vrea sã intre. Una a zis cã tre’ sã mai ia nu stiu ce, alta cã o asteaptã p’aia, o alta cã ar vrea sã dea un telefon, pizda mã-sii, da’ in tot cazu niciuna nu voia sã se urce-n lift cu mine. Penibilu era maxim, io intrat in cusca liftului, stând ca prostu cu destu pregãtit pe buton si asteptând sã urce doamnele vaci, ele – codindu-se care mai de care, ezitând si bãlmãjind tâmpenii. Le-am dat dracu-n gând, am ridicat din umeri si am apãsat pe buton. Taman când se inchideau usile o vãd pe bãutoarea de bere, pe pretina mea dezinvoltã si dezinhibatã, in capu holului, strigând sã tin liftu cã vine si ea. Am blocat usa cu mâna, aia s-a apropiat in pas grãbit, le-a intrebat p’alea din zbor ce dracu fac in fata liftului – coboarã sau nu – vacile au bãlmãjit iar nushtu ce, asta a dat si ea din umeri, a urcat si s-au inkis usile. In lift se uitã strâmb la mine si intreabã: ce-aveau alea de stãteau mute acolo? De ce n-au intrat?? Ce dracu asteptau? In momentu ãla parcã mi-a mai venit inima la loc. M-am gândit cã ea e singura care nu stie nimic despre penibila intâmplare, cã o fi fost plecatã când a povestit minunata dezastru, când m-a umplut de respect cântându-mã la toate codobaturile-alea. I-am spus cã habar n-am de ce n-au vrut sã intre cu mine-n lift si cã oricum nu-mi pasã. Apoi asta se pune pe râs… isi lasã capu pe spate si râde de se scutura si liftu cu ea. Ce-ai mã, de ce râzi, o intreb… Si asta, printre hohote, imi rãspunde: Le-a fost fricã mã! Le-a fost fricã – dacã te bãseai si-n lift??? Ahhh, blestem, nenorocire, cãcat si sancru, morti si dumnezei – deci si asta stie!!! Ajungem la parter, iesim din lift – io rosu la fatzã, ea incã râzând. Tragem o bere? ma-ntreabã gajica… S-apoi poate mã lasi si pe mine-n drum, pe undeva… Pãi ai curaj sã mergi cu mine-n masinã? o intreb. Ce mare chestie zice ea, n-oi muri eu de la o bãsinã hi hi hi… Am traversat la o terasã, in gura parcului de vizavi, si ne-am asezat la o masã. Vreau sã iti spun ceva, am deschis io, timid, subiectu… Cu faza asta, cu… mã rog, cu… cu pârtzul… in fine, cu bãsina, stii… Hai mã, terminã, zãu asa, nu ti se pare cã s-a fãcut deja prea mult caz pe tema asta? mi-o taie ea scurt. Le-am spus si dimineatã, când a venit asta de-a povestit ce-a pãtit cu tine, cum te-ai bãsit in masinã, da, le-am spus si azi-dimineatã cã sunt niste tute proaste si cã se cacã atâta pe ele p-un subiect de doi bani. Sã fi vãzut ce oripilate erau putorile, ce-si mai dãdeau okii peste cap! Ce atâta exagerare? Ce mare chestie? Mã, mie mi se pare perfect normal. Te flutura la matze, se cocea in tine, apãi cât dracu s-o tii? I-ai dat drumu si bunã pace, na! Mie-mi place de tine cã esti un tip ok, nu te caci pe tine cu prefãcãtorii de douã parale… Da, zic io, nu mã cac, doar mã bãs fir-as al dracului, doar mã bãs… Da, doar te besi, ei si? Toatã lumea face asta. Ce nu le pot suporta pe prefãcutele-alea, se tin mândre si se dau doamne când de fapt sunt doar niste oi proaste – be-he-heeee!!!-, spãlate pe creieri. In spatele-acelor doamne se-ascund niste vaci! Muuuu!!!! Muuuuu!!!! De condamnat sunt altele, pãcatele mari ale omului, nu un pârtz rãzvrãtit. E jalnic sã ajungi sã rupi capul omului pentru asa ceva. In schimb minciuna, prefãcãtoria, prostia, ignoranta, nedreptatea, trufia, invidia – toate astea-s ridicate la rang de noblete, astea-s acum principiile demne de urmat, fi-mi-ar scârbã de vremurile astea si de oamenii ãstia de le trãiesc. Opreste-te putin, incerc io, opreste-te, tre sã-ti spun cã eu nu am… Lasã mã, nu te mai scuza atâta, zãu asa, chiar nu trebuie sã iti faci probleme, dã-le dracu, lasã-le sã vorbeascã pânã le-o cãdea gura, un om destept nu cade in capcane d’astea ieftine. Dar nu despre asta e vorba, stai sã-ti zic cum stã treaba, incerc io iar s-o potolesc si sã-i explic… Mã omule, hai sã iti explic EU cum e treaba, se infierbântã ea. S-a fãcut atâta caz de subiectul ãsta incât imi vine sã le sparg cãpãtânile proastelor alea. De dimineatã numai asta s-a vorbit peste tot, ai fost tocat mãrunt-mãrunt, te-au intors pe toate fetzele, au fãcut din tine un mic monstrulet plin de defecte. Problema e cã lumea se grãbeste sã judece prostioare, lucruri mici, lipsite de importantã, nimicuri. In fata marilor mizerii ale lumii nimeni nu zice nimic, toti tac si se ascund. O turmã de orbi, o turmã de indoctrinati si de demagogi si de aroganti si de lasi si de… Intelegi? Stiu cã intelegi, cã tu esti altfel, esti alt aluat… Inteleg, inteleg ce zici, numa cã nu de asta e vorba pentru numele lu dumnezeu, o duci prea departe, kestia e mult mai simplã, adevãru e cã… Adevãrul e cã minciuna stãpâneste omul si ipocrizia impãrãteste pãmântul, a ridicat ea glasu. Naturaletea e blamatã si condamnatã iar lasitatea e noua religie, intelegi?? Intelegi?? si ochii ei se ingustau a mânie, a furie surdã… Lasitatea si neasumarea, minciuna si pasarea rãspunderii – astea, doar astea mai definesc omenescul – si mâna ii tremura odatã cu vocea si trupul ei mic, delicat, era incordat ca un arc si inima isi arãta cu strigãte zbuciumul, bãtaie dupã bãtaie, in golul gâtului si in vena tâmplei. Adevãrul e cã nu mai existã decât derizoriu si spatii marginale – si vocea ei cerea zadarnice rãzbunãri… Nu mai sunt decât minti nestiutoare si incapabile de discernãmânt. Ratiunea moare sufocatã de prejudecãti iar realitatea e schimbatã dupã bunul plac al fiecãruia. Nu mai existã curajul asumãrii, nu mai existã dreptate, nu mai existã idealuri si nici credinta nu mai e pura. Sinceritatea e in exil. Totul se nãruie… Omul a decãzut. Omul e in cãdere liberã si un intreg univers piere impreunã cu el… Dumnezeu a esuat… Mã uitam la ea si nu-mi venea sã cred… Pornind de la o bãsinã, ajunsesem sã asist la retorica ãsteia, la discursu ãsta pompos, bombastic… Sumbru. La scena asta. In ansamblu avea dreptate femeia, nah, dar ce mã interesa pe mine de decãderea omului? De ratãrile si de esecul lui dumnezeu? De la o bãsinã pânã la pãcatele lumii, blestemu speciei si destrãmarea universului este o cale aproape de neparcurs. Gajica asta insã fãcea traseul cu usurintã. Deja se enervase, se enervase de-a binelea, ochii ei aruncau fulgere, fãlcile ii erau inclestate si ii tremura barba. In corpul ei se cuibãrise o fiarã. Nu mai era tipa cu care ieseam sã pufãi o tigarã, nu mai era gajica aia lejerã si nepãsãtoare care-si trãgea simplu, cu naturalete, chilotii din cur dupã ce se scula de pe bordurã intrebându-mã apoi nonsalant dacã i se vãd aiurea pe buci prin urzeala tesãturii… Dumnezeule, ce idiotenie, ce idiotenie, asa ceva nu e posibil, ce lume dementã, ce poveste, ce intâmplare,-mi spuneam, – si chiar mã intrebam dacã visez, dacã toate astea se intâmplã cu adevãrat, mã gândeam cã totul e doar in imaginatia mea bolnavã, o proiectie, un carusel de gânduri-imagine care nu-s decât rodul nebunesc al felului in care exagerez eu absolut totul, mã gândeam cã… Dar nu. Femeia asta fremãta aici, lângã mine, cotropitã de neputincioase rãzvrãtiri, era aici, era aievea, la fel si glasul, si furia care o sufoca, si umbra chipului ei oglindit invers pe luciul de sticlã al mesei, da, era aici, chiar si parfumul i-l simteam, chiar si parfumul si fierbinteala rãsuflãrii ei si patima si zbaterea cãrnii. Era aievea, asa cum adevãrate erau si orele de chin de peste zi, orele in care bãsina aia nenorocitã se tinuse scai de sufletul meu, bãtuta-n cuie, asa cum adevãrate erau si clipele de groazã din ziua trecutã, când minunata imi sãrise-n masinã si se scufundase-n mirosul ãla bãlos, fetid, in duhoarea aia care ne macerase mintea, ne otrãvise celulele si ne luase mintile tuturor. Toate erau adevãrate, toate se intâmplaserã iar eu eram condamnat sã port o vinã ce nu era a mea, sã rãscumpãr scump un pãcat ieftin… O priveam pe rãzvrãtitã si nu stiam ce sã mai zic. Totul devenise nebunesc de exagerat si povestea deschisese nebãnuite zãvoare. Cumva trebuia sã curm toatã aceastã isterie, sã opresc toatã aceastã avalansã, sã fac luminã-n problemã si sã imi recapãt linistea. Si atunci am spus: Câinele s-a bãsit, nu io! Câinele, futu-l in cap… El a fãcut-o! Ea m-a privit mai mult decât surprinsã, cu niste ochi care tot cresteau, tot cresteau a mirare. Câinele? Da, câinele… Cãtzaua… Când s-a urcat minunata in masinã eu taman trãsesem pe dreapta – sau trãgeam, pizda mã-sii, cã muream dracu acolo, cã se bãsise jigodia si… Dar pânã sã ies, aia deja era in masinã, deja se urcase si nah… O fi crezut cã oprisem s-o iau, dar eu nici mãcar n-o vãzusem, m-am pomenit de-odatã cu ea in masinã la fel cum m-am pomenit cu bãsina… Asta e… mortii mã-sii, asta e. Câinele, el s-a bãsit, el… Futu-l in cap! Rãzvrãtita se uita mutã la mine cu gura cãscatã, se uita la mine asa, mutã si secatã de vorbe, cu o mutrã lungã-lungã, nevenindu-i parcã sã creadã. Pe chipul ei treceau in grabã, incolonate, tinindu-se de mânã, o sumedenie de stãri, o multime de gânduri. Isi dãduse capul intr-o parte si mã privea acu piezis, in unghi, cu ricoseu… cu neincredere?… Câinele zici? intreabã ea din nou, intr-un târziu, abia soptit… Futu-l in suflet, i-am rãspuns eu, dând din cap… Esti sigur? Obosit, cred cã am ridicat, cu tristete, lung din umeri, a neputintã, a fatalitate, a… Atunci ea, cu ochii in mine, infipti pân la plãsele, s-a ridicat incet de pe scaun si a spus: Nu pot sã cred! Nu poti sã faci asta! Tu nu esti asa, nu e adevãrat… Nu pot sã fac ce? am intrebat uimit pânã-n vene… Si cum nu sunt eu??? Si ce sã nu fie-adevãrat???? Câinele-ãla tâmpit, el…. Clipea rar si dãdea maruntel din cap a acceptare, ca atunci când ti se spulberã iluziile, ca si cum pricepuse, intr-un final, o tainã grea… O urmãream cum incearcã sã spunã ceva si nu intelegeam nimic din atitudinea ei… Am dat sã zic ceva dar m-a oprit cu un gest al mâinii: Taci! Sã taci!… o vorbã sã nu mai spui! Credeam cã esti altfel. Dar se pare cã m-am inselat. Nu pot sã cred… Esti ca toti ceilalti. Un mincinos. Un las. Sã dai vina pe câine – la asta chiar cã nu m-as fi asteptat din partea ta. Câtã lasitate – sã fugi de rãspundere, sã pasezi, sã dai vina pe bietul animal… Ce josnic esti… Si ce mizerabil! Si pentru ce? Esti jalnic… Jalnic!

..........cont.........

[Paul Atreides]

............cont..............

Douã femei. Douã lumi. La mijloc – un prost cãutând sã inteleagã acolo unde nu e nimic de inteles. Femeile socotesc in matematici nepãmântene. Sã vrei sã descâlcesti mecanica lor e nebunie, sã incerci sã te opui – e lipsit de sens. Si nu stiam asta? Stiam, stiam, da’ nu mã-nvãt minte… Femeia judecã dupã alte tipare. Cum sã le explici? Nu-ti rãmâne nimic al’ceva de fãcut decât sã taci. Asa cum tac io acu, singur la masa asta, pe terasã. Ce imagine jalnicã, avea dreptate furtunoasa. Jalnic… Stau cocosat peste masã, sprijinit in coate, cu capu-n palme, si tac si-mi tace si mintea-n cap si nici idei nu mai am si nici vointa sã pricep cã nu-i nimic de inteles. Doar tac si mã uit ca prostu roatã in jur… Când s-a ridicat si a plecat, dezinhibata n-a mai privit inapoi. Mã privesc in schimb toti ãstia de la mesele alãturate, martori ai momentului penibil, martori ai scenei de dinainte când asta mi-a intors, oripilatã, spatele. Mã privesc toti. Mai ales femeile. Mai ales ele. Insistent, mustrãtor. Acuzator. Ce-or gândi? O ceartã conjugalã? L-a pãrãsit… Inseamnã ca-i un ratat, un bãdãran, un mizerabil… I-o fi spus cine stie ce cãcat, o fi f’un pervers dãla nenorocit, cine stie, de-a plecat femeia aia, biata, ca din puscã, de nici nu s-a atins de pahar… Mã uit fix in ochii lor, pe rând. Ele nu-si pleacã privirea, mã infruntã. Au si de ce, deja un verdict a fost dat, o sentintã a fost pronuntatã. E clar, Nesimtitul suprem, Porcul universal. Mizerabilul. VINOVATUL. Un nemernic ce tre’ pedepsit. Stiu precis, exact in momentu ãsta o intreagã istorie deja e desiratã in mintile acestor femei. O istorie plinã de amãnunte. De intâmplãri. Un intreg scenariu nebunesc, infinit, nesãtul. Nu au nevoie decât de un fir, de un semn, de o scenã, cã de restul se ocupã ele… Dintr-o silabã, nasc un roman. Si-ntr-un pustiu, de vrea, femeia va gãsi un vinovat. Din nimic. Il va clãdi uite-asa, din nisip, din vânt, din praf, il va fãuri ea cumva pentru a avea ce sã striveascã. Si-l va strivi. Cum? Cumva, stie ea, cã d’aia e femeie… Asa sunt toate. Unde e intuneric, ele stiu sã facã luminã, unde totul e ascuns, ele stiu sã dezgroape. Chiar si ceea ce nu existã. Asa, in legea lor, in felul ãla al lor doar de ele stiut. Nu au nevoie de explicatii. Ele stiu. Si sunt de neoprit. Acum, de peste doo mese, o botoasã fardatã strident si-a ridicat si ea fata spre mine. Mã tintuieste cu niste ochi reci si ii citesc in priviri aceleasi capete de acuzare. Chelnerita vine printre mese. Da, si ea mã priveste la fel. Si ea stie. Ia paharul din fata scaunului gol si se indepãrteazã neascunzându-si scârba. Intorc capul pentru cã stiu cã in spatele meu, de va fi o femeie la masa aia, la fel mã va privi si ea. Cu gâtu strâmb, mã uit indãrãt peste umãr. Intâlnesc alti doi ochi intepeniti in aceleasi gânduri. Puteam sã jur. Pe fatza ãsteia insã vãd si un zâmbet rãzbunãtor care-mi strigã pe zece guri bine ti-a fãcut, jegule. Mã las privit. Doar femeile stiu sã urle din ochi. In jurul meu continuã tumultul, vacarmul privirilor, care pare a se aprinde din ce in ce mai mult. Uitãturile lor devin asurzitoare, de nesuportat. Doar femeile stiu sã urle din ochi… Din ochii lor curg torent acuze, vinovãtii, pedepse. Ochii lor acum mã despicã, ma crucificã. Ochii lor, tipând, imi pun coroanã de spini. Ochii lor, urlând sãlbatic, imi zdrobesc tibiile. Ochii lor imi lipesc de buze, perfid, buretele inmuiat in otet. Ochii lor imi gãsesc coasta in care, frenetic, intr-un târziu, când agonia fi-va s-ajungã, vor infige lancea dreptãtii. Ochii lor imi trag sufletul la sorti. Un supliciu care nu rãscumpãra nimic. Lãsati rãzbunarea sã vinã la mine… Eli, Eli… Ma uit si tac. Asta e.

Lucicã, na-ti povestea ? cã prea mult ai asteptat-o. E o poveste in care mie – lucru rar, – mi-a fost rusine. Sau niste amintiri care mie nu-mi mai trebuiesc. Si nici nu stiu dacã povestea asta e despre un câine basinos in particular sau despre femei, in general. Si-ntr-un caz si-ntr-altul, povestea nu duce nicãieri. Amintiri. Doar inchiriez amintiri. Nu-i frumos?

Lucicã e un preten bun d’al meu. O mândrete de baiat si ãsta. Si ii eram dator cu insemnarea asta. Poate Lucicã s-ar intreba ce-a mai urmat. Ce s-a ales de cãtzaua besinoasã, de minunata de la PR, de furtunoasa idealistã. Habar n-am, dar cred cã toate-s ok. Doar pe piupezele alea doo, de impãrteam cu ele biroul, da, doar pe ele le-am mai vãzut. Cre’ cã era târgu ãla de carte pe la romexpo, pizda mã-sii, parcã asa, cãscasem gura o juma de zi pe la standuri când, la plecare, am dat cu ochii de ele. Isi cumpãraserã niste mici de la grãtarul ãla de-afara si stãteau sporovãind ca proastele-n mijlocu drumului, infipte-n asfalt, cocotate pe aceleasi tocuri inalte, tot cu ditai gentile pe umãr, cu curu bombat, frumos adunat de niste blugi mult prea strâmti. Am trecut incet pe lângã ele, fãrã sã mã observe. Vorbeau tare, amândoo d-odatã, cu cartonasele alea pe care stãteau micii aliniati ridicate la piept:

- Pe masã m-a pus, e nebun fatã, zãu asa, ti-am zis. La fel fãcea si la mare, nu ti-am povestit? La hotel, cum intram in camerã…
- Pe masã? Asa, hodoronc-tronc? Nu e zdravãn, fatã… La mare, in primele zile pe mine nici sã nu mã atingã, am pielea sensibilã de la soare… Pãi si dacã nu erai pregãtitã?
- Trebuie sã folosesti creme. Pãi de multe ori nu sunt pregãtitã, da’ ce mai conteazã…
- Creme? Ce creme fatã? Lubrifiant vrei sã spui… Da, stiu, e senzational cu lubrifiant. Am folosit si eu de câteva ori. Asa, nepregatitã, animalic, ahh, ca-n filme, ha ha ha, ce misto…
- Da, e pasional, animalic, imi dau seama de ce vrea de când mã sunã. Lubrifiant? Ce lubrifiant, fatã?? Pentru ce? Oricum, nu stiu cât va dura relatia asta…
- Ca sã alunece. Dai cu lubrifiant acolo. Nu de asta spuneai? Tu nu dai cu lubrifiant?? De ce sã nu dureze? Dacã vã intelegeti asa de bine… Immm, mamããã ce buni sunt micii ãstia, ia gustã!
- Sunt buni? Ce s-alunece? Fatã, esti proastã? Ce lubrifiant? Tu nu dai cu mustar???
- Sã dau cu mustar??? Ca sã alunece??? Fatã, ce ai? Esti dusã? Doamne fereste, cum sã pui mustar acolo……………… etc etc etc etc……. …………. …………..

Cam asta e… In fine…
Oricum, fãrã mustar nici viata nu-i frumoasã. Fãrã mustar – te pisi pe ei de mici…

sursa:abjectu

[Paul Atreides]

Ambasadorul american si serviciile romanesti

Vreau sa va retin atentia pe o tema pe care am abordat-o si aseara, la Clubul Bloggerilor Liberali, intr-o discutie extrem de placuta si interesanta cu Stejarel Olaru: "declaratia ambasadorului american" despre care puteti sa cititi aici. O sa fac insa o trimitere catre blogul domnului Dorin Tudoran, care a postat o scrisoare deschisa.

Scrisoarea este adresata chiar Dlui Mark H. Gitenstein, Ambasador al Statelor Unite în România. Am selectat un fragment, dar va rog sa o cititi in intregime si eventual sa o si recomandati mai departe spre lectura:

"Hărțuielile politce din România poartă amprentele serviciilor de informații. Rolul unor asemenea servicii a fost capital în decembrie 1989, când revolta oamenilor a fost manipulată și un proces ce ar fi trebuit să devină unul revoluționar a fost deturnat într-o acțiune tipică de preluare a puterii din interiorul puterii. Servicii din cadrul armatei și Securității au jucat atunci un rol cheie în acea manipulare. Ce a început atunci continuă să fie desăvârșit azi. Și nu doar de o formațiune politică ori alta. Și nu doar de câțiva politicieni.

Importanța amestecului acestor servicii în sfera politicului este dovedită de competiția acerbă în care se află actorii politici pentru a-și asigura mai întâi sprijinul și mai apoi controlul asupra acestor servicii în preajma și după consumarea alegerilor. Toate conducerile post-decembriste ale României s-au folosit în acest chip de serviciile de informații și toate au sfârșit prin a fi folosite, într-o măsură sau alta, de acestea din urmă.

Departe de a fi apolitice, asemenea servicii – fie cele recunoscute oficial, fie cele alternative, care acționează dintr-o umbră bine protejată – sunt cele ce slujesc ambițiile grupurilor de interese sub care este strivit un singur interes: interesul național."

.......................

P.S. - Stim ca serviciile se subordoneaza, cel putin in aparenta, Parlamentului Romaniei. Pana in 2006 s-au facut, de bine de rau, asa cum puteti observa pe site-ul SRI, rapoarte de activitate. De ce, incepand cu 2007, nu se mai fac? Nu mai avem dreptul sa stim nici macar ce se intampla cu bugetul pe care il primeste SRI? O dovada ca nu exista rapoarte sau ca, cel putin, nu sunt publice, si nici comisia de specialitate din Parlament nu le cunoaste, aveti in imaginea de mai jos. Interesul national? Hmmm...

SURSA:AUFTAKT

[Paul Atreides]

Dan Chitic i-a facut plangere penala lui Traian Basescu













"Acest demers nu este neapărat menit a avea o finalitate juridică (condamnarea fie și la amendă a făptuitorului), ci este strict un apel la apărarea de către noi înșine a drepturilor noastre cetățenești. În mod cert, pasivitatea în fața oricăror abuzuri ale guvernanților (că sunt mai mici - ca cel al cărei victimă am fost, sau mai mari - așa cum sunt cei 22 milioane de cetățeni ai României) nu va face nimic altceva decât să atragă și mai multe abuzuri, căci ultimii 20 de ani ne-au demonstrat clar că în fața “asupritorului băștinaș” capul plecat sabia îl taie.
Acesta este motivul pentru care depunând această plângere am vrut ca, înfruntând orice risc și asumându-mi orice viitoare și foarte probabilă răzbunare din partea “sistemului”, să afirm faptul că, în pofida tuturor eforturilor guvernanților, nu sunt un sclav pe plantația lor portocalie unde “șeful” să poată oricând să-ți dea o palmă (și eventual să te simți și onorat de “atenție”), ci sunt și voi rămâne în continuare un om liber, cetățean cu drepturi depline al acestei țări.
Având în vedere că singura garanție a unei societăți libere și democratice este asumarea de către fiecare cetățean în parte a responsabilității apărării drepturilor sale, fac un apel la fiecare dintre cei ce vor citi aceste rânduri să uite expresiile “lasă că merge și așa”, “au fost și vremuri mai grele” sau “nu e dracu chiar așa de negru” și mai ales “capul plecat sabia nu îl taie”! "
Posted by Lilick

[Paul Atreides]

Ponta joaca dansul pinguinului


Pentru ca nu am timp sa scriu astazi prea mult pe subiectul motiunii, vreau neaparat sa va recomand doua articole. Al Iuliei Huiu si al Ancai Radu. Tema comuna: Ponta.

Si doua citate de pe blogul liderului PSD, ca sa intelegeti mai bine despre ce e vorba:

‎"Si vreau sa spun direct ca nu suntem total pregatiti, desi am avansat mai repede decat era planificat."

"...sunt convins ca si un alt guvern al PDL cu aliatii sai tot ar fi mai bine decat starea actuala."

Asta in timp ce pe Crin Antonescu toata lumea il aude, sper, de cateva zile, cum cere ca opozitia sa ofere o constructie solida, o alternativa, la care sa se poata ralia parlamentari din arcul puterii, in special UDMR, unica sansa REALA sa treaca motiunea. Crin Antonescu e, se pare, singurul lider de opozitie care intelege ca tara asta nu se poate conduce DECAT DE CATRE O ALIANTA cu sustinere larga in urmatorii ani. Au incercat PDL sa guverneze cu o sustinere de conjunctura si se vede ca nu au reusit. Nici PSD nu are cum sa reuseasca.
Posted by Lilick

[Paul Atreides]

Avem nevoie de o lege impotriva tiraniei dupa modelul Greciei Antice?

Decret-lege, Eucrates, Atena, 337/6, B.D:
„Fie prielnică soarta poporului atenian; nomotetii să găsească cu cale ca, dacă
cineva se revoltă împotriva poporului pentru (a instaura)
tirania, dacă e părtaş (la instaurarea) tiraniei, dacă dizolvă
adunarea poporului ateniană sau democratia de
la Atena, cel care-l va ucide pe acela care va actiona astfel
nu va fi impur; pe de altă parte, să nu fie permis nici
unuia dintre membrii consiliului Areopagului, în cazul în
care demos-ul atenian sau democratia la Atena ar fi
dizolvate, să urce pe Areopag, să participe la întrunirea
consiliului sau să delibereze, fie şi numai asupra unei
singure chestiuni; dacă vreunul dintre membrii Areopagului,
după dizolvarea demos-ului atenian sau a democratiei
la Atena, urcă pe Areopag sau participă la întrunirea
acestui consiliu sau deliberează asupra oricărei
chestiuni, să fie lovit de atimie, el şi urmaşii săi,
averea sa va fi confiscată iar a zecea parte (va apartine) zeitei...“

(pag. 282, "Cetatea Greaca, Intre real si imaginar" – Zoe Petre © Editura Nemira, 2000)

Rezistenta la opresiune este la fel de veche precum tirania. Pe 7 octombrie, la dezbaterea organizata de Fundatia Horia Rusu "Pentru o noua Constitutie", Dinu Zamfirescu spunea: "De ce nu am include in Constitutie dreptul de rezistenta al omului la represiune?". Cred ca o astfel de lege, impotriva tiraniei, ar fi extrem de necesara. Dar cum ar trebui sa arate ea, adaptata timpurilor moderne? Simplul gest de a condamna comunismul si regimurile totalitare se pare ca nu e de ajuns. Ba, mai mult, e folosit in chip propagandist, populist, de personaje cu inclinatii autoritare, pentru a masca (sau chiar a justifica) excesele politienesti.

Foto: Stela din marmura, inscriptionata cu legea impotriva tiraniei - Muzeul Agora - Atena.
Posted by Lilick

[Paul Atreides]

FUCK FOOTBALL!!!
fuck football


» Ana Porgras şi Diana Chelaru au câştigat medalile de aur respectiv argint la bârnă şi sol în cadrul Campionatelor Mondiale de Gimnastică de la Rotterdam.

SURSA:RAZVANPOP

[Paul Atreides]

ISTORIA ORAŞULUI NOSTRU, SIBIU
» MÂNĂSTIREA URSULINELOR CE A DEVENIT APOI COLEGIUL “ANDREI ŞAGUNA”



Al doilea ordin catolic care s-a integrat în comunitatea oraşului Sibiu, în perioada Habsburgică, a fost cel al călugăriţelor ursuline. Cele opt călugăriţe ale ordinului Ursulinelor au construit aici o mânăstire şi o şcoală catolică.


mânăstirea dominicană (locul pe care s-a construit mânăstirea ursulinelor) în jurul lui 1500. reconstituire realizată de Hermann Fabini. fragment.



mânăstirea dominicană (locul pe care s-a construit mânăstirea ursulinelor) în jurul lui 1650. reconstituire realizată de Radu Olteanu. fragment.



locul mânăstirii ursulinelor (fosta mânăstire dominicană era părăsită) redată în harta lui Mirando Visconti de la 1692 (este zona îngroşată cu negru). fragment.



locul mânăstirii ursulinelor (fosta mânăstire dominicană era părăsită) redată în veduta lui Mirando Visconti de la 1692. biserică şi clădire. fragment.

În 1725, la intervenţia comandamentului militar al Transilvaniei, Magistratul va oferi o biserică din cetate către îngrijire călugăriţelor ursuline. Este vorba despre fosta biserică a ordinului Dominican, care a fost alungat din cetate în secolul al XVI-lea odată cu implementarea Reformei. Această biserică era folosită de comunitate la sfârşitul secolului al XVII-lea.



mânăstirii şi biserica ursulinelor redată în veduta de la 1780. biserică şi clădire. fragment.



mânăstirea ursulinelor, imagine de arhivă, cca. 1910. se poate vedea clădirea cât şi biserica. vederea este realizată dinspre strada Constituţiei şi Parcul Tineretului



aceeaşi imagine a fostei mânăstiri, fotografie realizată din acelaşi unghi (întretimp s-au construit alte clădiri în planul apropiat). fotografie din 2008.

Astfel în 12 iulie 1733 vor veni din Bratislava opt călugăriţe ursuline ele fiind primite într-un mod deosebit, într-un mod festiv. Ele vor participa activ la viaţa ecleziastică a Sibiului, astfel că peste o sută de ani, la 12 iulie 1833, le va fi sărbătorită existenţa în oraş iar la începutul secolului XX, încă mai existau călugăriţe în oraş. Desfiinţarea ordinului iezuit (primul ordin călugăresc sosit în oraş odată cu administraţia habsburgică) de către împăratul Joseph al II-lea va face ca multe dintre activităţiile acestora să fie preluate de către alte ordine călugăreşti. În Sibiu ursulinele vor acţiona ca atare, preluând de la iezuiţii alungaţi din cetate, rolul educaţional pe care îl aveau. Astfel în 1789, ele vor dechide şcoala elementară catolică. Aceasta era o continuare a gimnaziului catolic iezuit care va fi împărţit în două şcoli separate. Şcoala ursulinelor va fi una dintre şcolile de elită a oraşului, aici învăţând copii ai famililor bogate, care doreau a-şi educa copii într-un mediu german după un tipic iezuit.



veduta Sibiului realizată în 1850 de Franz Xaver Sandmann. fragment ce arată biserica şi mânăstirea ursulinelor.



harta Sibiului de la 1845. fragment ce punctează biserica şi mânăstirea ursulinelor.



harta Sibiului de la 1914. fragment ce punctează biserica şi mânăstirea ursulinelor (zona punctată cu o cruce şi cu nr. 27).

Toată activitatea acestui ordin necesita un spaţiu de desfăşurare a procedurilor, necesare. Astfel în 1734, în apropierea bisericii la care au fost arondate, se va construii mânăstirea propriu zisă. În 1769 clădirea va fi extinsă (banii fiind oferiţi călugăriţelor de către împărăteasa Maria Tereza) pentru a putea face faţă noii instituţii care se va ridica aici, adică şcoala catolică. Pentru construcţia mânăstirii şi a şcolii una din străzile Sibiului va dispărea, astăzi rămânând doar o străduţî strâmtă în acea zonă a vechii cetăţi. Lucrările vor fi terminate în 1772, costând 38.821 guldeni. Nenumărate sunt şi reprezentările acestei construcţii, asemeni altor lăcaşe de cult din oraş ea fiind reprezentată pe tot parcursul acestei perioade cât şi marcată pe toate hărţile ultimelor trei secole. Un caz aparte este desenul lui Johann Ingnaz Haas, unde este desenată mânăstirea în timpul construcţiei, putând fi observate detalii din mânăstire precum arcul de triumf, laternoul sau turnul bisericii.



biserica şi mânăstirea ursulinelor. fotografie de arhivă. fragment



biserica şi mânăstirea ursulinelor. fotografie de arhivă realizată de Fred Nuss. fragment

Clădirea este formată din trei corpuri. Două sunt paralele cu strada, unul cu incinta închisă edificat în plan rectangular, altul construit spre limita din spate a parcelei iar un al treilea corp care este perpendicular pe stradă, fiind realizat în acest corp şi accesul în interior. Spre strada Magheru corpul este prezent într-o formă unitară între corpul prim şi al treilea. Aici faţada are 13 axe, cu soclu, parter înalt şi două etaje. Paramentul este realizat cu bosaje dreptunghiulare şi un brâu profilat pe care se sprijină etajele. Brâul ce delimitează etajele între el este prezent sub forma unei frize. Aici faţada prezintă o serie de capiteluri aparente de ordin colosal ce delimitează traveele. Decorul faţadei aparţine unei perioade mai târzii, fiind de factură eclectică. Aripile retrase de la stradă au o structură organizată pe profile orizontale intermediare, traveele fiind delimitate cu ajutorul lezenelor bosate.



faţada mânăstirii ursulinelor - colegiul “Andrei Şaguna”. fotoghrafie din 2007



clădirea mănăstirii ursulinelor - - colegiul “Andrei Şaguna”. faţada din strada Manejului (înspre ruinele turnului bărbierilor). fotografie din 2008.



clădirea mănăstirii ursulinelor - - colegiul “Andrei Şaguna”. faţada din strada Manejului colţu cu strada Funarilor. fotografie din 2008.

Ferestrele sunt dreptunghiulare, curbe în partea superioară cu două canaturi şi patru câmpuri vitrate. Ele sunt decorate cu un grilaj de fier. La primul etaj ferestrele sunt de asemenea dreptunghiulare dar ele prezintă câte un timpan semicircular şi câte o sprânceană ondulată. La fel ele au câte două canaturi şi patru câmpuri vitrate. Cele de la al doilea etaj sunt la fel doar că ele prezintă ca decoraţie o încoronare în segmentul fragmentat. Aceste fragmente cu contur complex şi chenarul de mortar ce delimitează parapetele ferestrelor de la primul etaj sunt elemente tipice barocului.



curtea interioară a mânăstirii ursulinelor - colegiul “Andrei Şaguna”. a se remarca ferestrele precum şi cursiva de la etajul I ce lega corpurile principale ale construcţiei



curtea interioară a mânăstirii ursulinelor - colegiul “Andrei Şaguna”. aceasta este cea de a doua curte interioară cu ieşire spre strada Şelarilor.

Acoperişul este în două ape cu coama paralelă străzii, având două lucarne semicirculare. Deasupra axelor corespunzătoare accesului în clădire sunt prezente frontoane rotunde pe streaşină.



mânăstirea Ursulinelor - colegiul “Andrei Şaguna”. a se remarca cele trei curţi interioare ale complexului.

Uşile sunt de două canaturi dreptunghiulare, cu partea superioară curbă, decorate cu o ghilrlandă şi o inscripţie (SALUE).



uşa clădirii principale a mânăstirii Ursulinelor - colegiul “Andrei Şaguna”.

În interior bolţile sunt semicilindrice cu penetraţii în boţile coridoarelor şi încăperilor. Aici ceea ce astăzi este grindă din beton armat existau planşe cu grindă de interior. Tot din interior se face pe la parter accesul în sacristie iar de la etajul I spre tribuna de vest a bisericii Ursulinelor.



sala de spectacole ale complexului.

Aceasă clădire este de asemenea amenajată cu rolul de a organiza şi preface aspectul acestei bucăţi din Oraşul de Sus, care de acum încolo se va organiza în jurul acestei clădiri. În anul 2007 clădirea a fost retrocedată ordinului Ursulinelor. Colegiul “Andrei Şaguna” urmaşul şcolii călugăriţelor din secolul al XVIII-lea s-a mutat. Personal cred ca modelul Colegiului Brukenthal era oportun să fie folosit (noii proprietari au menţinut rolul ţcolar al clădirii) şi în acest caz, nu de alta dar rolul lor istoric pentru Sibiu este cel educaţional.

SURSA:RAZVANPOP

[Paul Atreides]

Ultimele precizari pentru cretini





Cel mai mult urasc in viata sa ma repet! Sa ma repet si sa stau la cozi, dar aia e deja alta discutie… Deci cel mai mult urasc in viata sa ma repet! Imi place sa cred ca, atunci cand am spus un lucru, acel lucru s-a inteles, s-a notat si s-a bagat la cap. Ei, astazi ma vad nevoit sa vin cu cateva precizari pe care le-am mai facut de-a lungul timpului… De ce? Pentru ca sunt multi cretini care nu inteleg decat atunci cand le spui un lucru pe litere sau li-l desenezi.

Asa ca va spun pe litere:

1. BlogdeProst.wordpress.com( adica asta pe care sunteti voi acum din ce stie ce intamplare sinistra) NU are, NU a avut si NU va avea NICIODATA nicio legatura cu blogdeprost.ro, blogdeprost.blogspot.com, blogdeprost.info sau alte blogdeprost-uri.

2. BlogdeProst.wordpress.com a fost PRIMUL Blog de Prost din online, incepandu-si activitatea la 11 ianuarie, a.c., asa cum se poate observa foarte frumos din arhiva( cretinilor!!!, se stiu ei care). Acest lucru ramane si nu va putea fi schimbat de nicio cifra de vizualizari a altui blog de prost, niciodata, never, ever.

3. Baiatu’ care a deschis blogdeprost.blogspot.com si, ulterior, blogdeprost.ro( la ceva timp dupa ce am deschis eu blogul asta!) ma cunoaste si a furat ideea respectiva de la mine, prin intermediul puterilor nemasurate ale messengerului. Eu nu-l cunosc pe el. Daca voi avea vreodata nemasurata placere, o sa am grija sa ajunga sa tasteze cu limba!

4. BlogdeProst.wordpress.com NU a copiat niciodata nimic de la nimeni si nici NU o va face vreodata. Continutul de pe blogul asta( bun, slab, cum o fi) este 100 % original. Subiectele preluate din alte parti vor fi intotdeauna comentate intr-un stil personal, in asa fel incat sa nu se confunde cu alt continut publicat in alt loc. De asemenea, la toate subiectele preluate dintr-un loc sau altul, virtual sau real, s-a facut si se va face in continuare precizarea ”via x” sau ”de la y” sau ”am vazut pe z”.

5. NU ma intereseaza nici numarul de vizualizari pe care il are blogul asta, nici numarul de ”unici”, nici numarul de nimic. Nu ma intereseaza sa castig bani din blogul asta si acest blog NU este si NU va fi vreodata preocuparea mea principala sau singulara. Ca sa citez dintr-un clasic in viata, daca o sa ajung sa mananc un hamburger cu bani din blogul asta, o sa fiu multumit.

6. NU ma intereseaza sa trec pe domeniu propriu inca si nici sa-mi schimb numele blogului. Sa trec pe un domeniu propriu, platit este un pas pe care-l voi face, daca-l voi face, NUMAI si NUMAI in momentul in care o sa castig suficienti bani pentru a plati gazduirea respectiva din blogul de pe wordpress sau o sa fiu sigur ca pot sa castig suficienti bani sa platesc gazduirea respectiva. In privinta schimbarii numelui blogului, NU ma intereseaza catusi de putin! Poa’ sa fie onlainu’ plin de blog de prost-uri. Puteti sa faceti pe .com, pe .eu, pe .plm, pe .stf, pe ce vreti voi, fratilor! BlogdeProst.wordpress.com va ramane in formatul asta mult timp de acum incolo.

7. Acest blog nu a fost construit cu o strategie, nu a fost conceput intr-un scop de preamarire sau imbogatire, nu a fost creat pentru a face concurenta lu’ Zoso, sau lu’ Arhi,sau altui blogar profesionist. Blogul asta s-a nascut din dorinta mea proprie si personala de a-mi varsa niste frustrari, de a spune niste lucruri intr-un spatiu in care nu sunt cenzurat sau limitat in niciun fel. Denumirea blogului a fost una pur intamplatoare, nicidecum strategica!

P.S.: Aceasta este ULTIMA data cand ma mai refer la papagali infantili care ma copiaza sau m-au copiat. De acum incolo, daca o sa se mai intample vreodata ca acest blog sa fie confundat in vreun context cu orice alt blog, o sa ma limitez la a ignora cretinul care o va face si o sa merg mai departe linistit.

P.P.S.: Cretinule care esti tu cretin, stii ca cifrele de vizitatori care apar pe anumite instrumente de masurare a traficului( gen wta) pot fi manipulate cu mare usurinta, nu? Trezeste-te, ba, nu tot ce zboara se mananca!( ma scuzati, asta a fost cu dedicatie pentru un baiat, nu-l stiti voi…)

SURSA:BLOGDEPROST

[Paul Atreides]

Primul interviu din viata BlogdeProst


Trecura 9 luni si mai bine de cand incepui blogul asta, trecura cu bune, cu rele, trecura cu laude( putine) si cu injuraturi( multe), cu prieteni noi si buni si cu dusmani noi si indarjiti. Si veni si un moment, pe care in lipsa maxima de inspiratie, l-as numi interesant… Primul interviu din viata BlogdeProst…

Primul interviu la care am participat si prima intrebare n-a fost ”De ce vrei sa lucrezi la firma noastra?”, primele intrebari din viata puse fara sa fie incluse clasicele”Recunosti ca ai dat cu piatra in geamul salii de clasa x?” sau ”Recunosti ca te-ai batut cu elevul y?”.

Nu e el interviu in exclusivitate cu Stirile Pro Tv de la ora 5, nu e el interviu realizat de Christiane Amanpour( cine nu stie cine e doamna, ar fi bine sa mai puna dracu’ mana pe niste almanahe, ceva!) si nici macar nu e interviu la vreun blog din varfu’ Zelistului.

E, cu toate acestea, un interviu realizat pentru un site misto, de o tanara jurnalista(in devenire) cu vorbele la ea, un interviu pe placul meu, un interviu care ma face sa ma simt mandru in pielea mea si un interviu care ma face sa-mi pun intrebari in legatura cu rostul blogului astuia. E oare posibil ca oamenilor chiar sa le placa ce elucubrez eu pe-aici…?

Asta e linkul: http://www.onlinestudent.ro/articole/mintea-despteapta-din-spatele-blogului-de-prost. Toate reclamatiile si plangerile legate de calitatea gramaticala si logica a raspunsurilor imi vor fi adresate mie si numai mie.

P.S.: In apararea oricarui raspuns care poate parea prea lung, ilogic sau tampit de-a dreptul, este de precizat faptul ca subsemnatu’ se afla sub o doza serioasa de Algocalmin + Aspirina + Nurofen raceala si gripa.

P.P.S.: Pentru ca nu pot sa scap niciun prilej sa mai cersesc niste pomana, care nu intrasi inca si nu ma votasi la concursu’ cu viitoru’, fa-o acum pana nu ma enervez de-a dreptul! Aici click, cautare rapida dupa ”blog de prost” si vot la primul comentariu( ca mi-au intrat ca dracu’ doua), ala cu mai multe voturi!

SURSA:BLOGDEPROST

[Paul Atreides]

Regatul meu pentru un vot

Cum va spuneam acu ceva vreme, niciodata nu m-am dat in laturi de la o pomana, o mila, un ban nemuncit, un cadou in produse, in natura, orice. De-aia ma si inscrisai la concursul asta, ca-mi facura cu ochiu’ premiile. Numai ca,de cand ma inscrisai eu, saitu’ sta mai mult cazut. In fine, acu-si reveni si zic sa nu fiu al dracu’ si sa ma iau inca de organizatori( va urma si asta la un moment dat).

Problema e ca, saitu’ fiind cazut si eu inscriindu-ma tarziu, ramasai dracului in urma si am o gramada de voturi de recuperat. Asa ca o sa fac si eu ce fac niste baieti de douaj de ani in Romania si o sa cersesc voturi.

Mai intai, sa va explic putin procedura de vot ca am vazut ca e complicata pentru voi, astia care ati pus mausu’ in mana ieri, alaltaieri.

Pasul 1: Intrati aici: http://concurs.rca-ieftin.ro/clasament/

Pasul 2: Dati ctrl-f si in casuta care o sa va apara scrieti ori ”blog de prost”, ori ”prost”, ori ”viitorul suna ocupat”. Astfel o sa ajungeti automat la comentariul care face legatura cu postarea asta a mea.

SAU pentru cei cu mai mult timp liber:

Cautati manual pana dati de comentariul meu( momentan e pe la 12 voturi de-abia)

Pasul 3: Odata ajunsi la comentariul meu, o sa observati imediat sub el o chestiuta mica verde, ca un thumbs up( un deget in sus, pentru non-vorbitorii de engleza). Dati click acolo si gata!

Si acum, ca tot am zis ca imi fac campanie electorala, sa bagam si niste promisiuni. Daca o sa ma votati pe mine:

1. O sa asfaltez BlogdeProst si o sa acopar toate gropile.

2. O sa pun borduri pe marginea blogului, dupa care o sa le dau jos, o sa le pun la loc si tot asa.

3. O sa dau de mancare la toti cititorii blogului astuia gogosi. Ati mancat voi de la Iliuta, de la Baselu, de ce n-ati manca si de la mine…?

4. O sa va ofer o tara in care salariul minim sa fie de 2000 de lei si pensia minima garantata de 1500 de lei. Practic, va dau un ghid turistic al Europei si puteti sa va alegeti cam ce vreti voi spre vest…

5. O sa construiesc autostrade suspendate, metrou in fiecare oras si moluri la sate. Din lego…

6. O sa construiesc un guvern condus si controlat de o blonda ”priceputa” si ”meseriasa” la toate pozitiile. Stai asa, p-asta n-a facut-o deja cineva…?

7. O sa va asigur valori esentiale ca bunastarea, dezvoltarea durabila, consolidarea democratiei, securitatea nationala, echitatea sociala, responsabilitatea statului si a companiilor private, demnitatea romanilor si afirmarea vocii Romaniei in lume. Dupa care o sa ma intorc pe parte’a cealalta, o sa ma bag mai abitir in plapuma si o sa ma trezesc cand o sa sune desteptatoru’.

8. O sa dau tuturor micilor intreprinzatori cate 1000 de euro sa-si tina afacerea pe linia de plutire. Mi-am luat un Monopoly nou si m-am plictisit deja de el, asa ca nu prea am ce face cu banii…

Gata, bai, ce mai asteptati? Votati, votati si iar votati, dupa cum zicea si Lenin.

SURSA:BLOGDEPROST

[Paul Atreides]

Viitorul suna ocupat

Na, ca-mi depasesc propriul record mondial! Al doilea concurs in nici 24 de ore la care ma inscriu… Foamea e mare, nenica! Si nu numai ca e al doilea concurs de azi la care particip, dar e si al doilea concurs la care plec cu handicap… Asa ca o sa va rog de pe acum ca, dupa ce cititi postarea asta, fie ca va place( care-s sansele?), fie ca nu( mai mult ca sigur) sa intrati aici sau aici, sa ma cautati bine, bine, bine si sa-mi dati un vot( i-ati dat voi lu’ Base, va doare mana daca imi dati si mie unu’?).

Asa… Sa purcedem, dara!

Daca as putea vedea viitorul( ca asta e tema concursului), as vrea sa aflu urmatoarele. Doua puncte si cu liniuta de la capat:

1. Va depasi mandatul lu’ Baselu mandatu’ lu’ Ceausescu? Ca durata, ca din punctul de vedere al distrugerilor si daunelor provocate, Traianel l-a batut pe Ceasca la fundu’ gol de prin 2008…

2. Cine va castiga batalia audientelor pe scena tocsoaielor americane peste niste ani, The Tonight Show with Catalin Maruta sau The Late Night Show with Simona Gherghe?

3. Va ajunge vreodata Dinamo sa joace in Champions League macar pe Playstation?

4. Cate Grammy-uri si Mtv Music Awards-uri va castiga Guta si cate Salam?

5. Care va avea primul presedinte de sex feminin, Statele Unite ale Suei pe Hillary Clinton sau Romania pe stim noi cine…?

6. Va avea Romania o autostrada inaintea Botswanei? Sau va avea ca pana acum moneda nationala a Botswanei…?

7. Cine va muri mai inainte, Ion Diaconescu sau Victor Ponta?

8. Se vor cafti pana la urma Mircea Badea si Serban Huidu? Sau vor recunoaste ca de fapt ei se iubesc pe ascuns si ca toate injuraturile, atacurile si intepaturile sunt pentru a ascunde pasiunea care le mistuie spiritul?

9. Se vor casatori intr-un final Catalin Botezatu si Ricky Martin? Sau vor continua sa traiasca in concubinaj si sa se ascunda de ochii lumii?

10. Va ajunge Gigi Becali selectionerul echipei nationale de fotbal a Romaniei inainte sau dupa ce va antrena Chelsea si Inter?

Bun, sa recapitulam:

■Acest raspuns participa la concursul organizat de RCA ieftin – Ce-ai vrea sa afli daca ai avea darul de a vedea viitorul timp de 5 minute?
■Daca ma sustineti, daca ma placeti, daca ma iubiti( fetele, nu baietii, da?), daca v-am imprumutat vreodata bani si ati uitat sa mi-i dati inapoi, daca v-am dat sa copiati tema la sport in generala, daca va place sa faceti acte caritabile pentru oameni cu dizabilitati mintale, intrati aici sau aici si dati-mi un vot!
■Imi urez multa bafta!

SURSA:BLOGDEPROST

[Paul Atreides]

Întrebări pentru Elena Udrea



Cică Elena Udrea ar fi trebuit să vină la emisiune la Ciutacu, dar că s-a amânat pentru că Madame de Pleşcoa probabil are de mers cu elicopterul să supervizeze alipirea frunzei brandistice pre vreun gard de prin ţărişoară.
Ciutacu încurajează să lăsăm întrebări pe blogul său pentru atunci când blonda îşi va elibera agenda.
Io întreb aici. Este conştientă Elena Udrea că nu este prea înghiţită?
Dacă nu – e pe altă lume şi discuţia moare. Dacă da, de ce continuă să îşi taie craca de sub picioare, având în vedere că poporul român este destul de idiot să o pună şi preşedintă peste întreaga ţară. Ori pretinsul că ar fi o femeie mai cumpătată şi mai umană nu ar aduce mai multe avantaje? Evident nu e şi nu va fi niciodată. E ca la editoarele de html – WYSIWYG (what you see is what you get), dar aici vorbim de politică, ştiinţă care s-a inventat ca să poţi minţi, înşela şi face dezastre fără să fi tras la răspundere. Deci şi să pretinzi a fi altfel decât eşti. De ce se lasă trasă în jos de Băsescu şi de caracterul ei, când poate prosti atâţia români tâmpiţi a căror scop în viaţă este să fie prostiţi? Eu cred că e un om politic slab, în ciuda laudelor inverse pe care le primeşte. E de fapt o mafioată descurcăreaţă, într-o ţară în care acest lucru a devenit suficient pentru a o cârmui. Pe alte meleaguri, în politică aparenţele sunt tot ce contează. Aici, ele au fost lăsate la o parte, probabil pentru că presupun un oarece efort şi ciudat, merge şi fără. Asta o face o mafioată de succes şi nu un om politic de succes! Şi mafioţii nu îţi pleacă din casă când vrei tu. Pleacă doar după ce te-au jefuit sau omorât.

SURSA:DAAN25.NET

[Paul Atreides]

Aceşti români bozgori



Nu mai pot cu stereotipia asta de toată jena! E de mulţi ani prin presa din ţara asta.
Uită-te la ăştia de la Irealitatea Noul guvern maghiar ar putea include trei români
Românii sunt Martonyi Janos, Gal Kinga, Szőcs Géza. Români adevăraţi care au supt cu biberonul direct din sticluţa cu lapte a lui Decebal.
Şi ei cum sunt aşa români adevăraţi s-au gândit să se lipească de guvernul lui Viktor Orban, mare iubitor de ţară mioritică pe care ar vedea golită de milioanele majoritare şi alipită la peticul hunilor!
Nu ţi se rupe inima când îi vezi pe noştri înghesuindu-se la sânul ălui mai extremist şi iredentist dintre unguri? Deşi nu ştiu ce ungur e el. Are un nume cam românesc dacă îl comparăm cu ceilalţi trei. Ba chiar nu pare a fi român curat sută la sută. Dreaku ştie cu ce s-o fi corcit!
Că e un bozgor extremist, că e un ţigan violator în Italia, să continuăm să-i facem pe toţi români! Curat avantajos!

SURSA:DAAN25.NET

[Paul Atreides]

Mesaj de la Neale Donald Walsch

"Am discutat aici, in ultimele trei saptamani, despre experienta de viata a Schimbarii si saptamana trecuta am declarat ca schimbarile care s-au petrecut in viata voastra au avut loc datorita lipsei de armonie si ca toate schimbarile sunt spre bine.

Acest gand ne conduce catre o schimbare pe care i-am incurajat pe oameni sa o faca in legatura cu schimbarea insasi. Le-am spus oamenilor...” Schimba-ti ideile despre motivele aparitiei schimbarii.”

Chiar daca acceptati ca toate schimbarile sunt spre mai bine, nu stiti de ce noua situatie, circumstanta sau conditie adusa de schimbare este mai buna. Nu intelegeti natura imbunatatirii. Asta pentru ca imbunatatirea s-ar putea sa nu aiba nimic de-a face cu conditiile exterioare, ci cu cele interioare.

Ceea ce nu vedeti este de ce apare schimbarea si cine o cauzeaza. Cand intelegeti asta si o asumati ca fiind adevarul vostru de viata, din nou, absolut totul in exeperienta voastra de zi cu zi se va... ei bine... schimba.

Asadar, iata marele adevar despre Schimbare. Sunteti pregatiti?

E o chestie dura, asa ca trageti aer in piept. Ei bine, iata....

Schimbarea are loc pentru ca voi vreti sa se intample.

Orice se schimba, se schimba la indicatia voastra.

Hei, asta cu siguranta nu pare adevarat! Pentru ce v-ati putea oare dori sa se intample ceea ce tocmai s-a intamplat? Nicio persoana in toate mintile nu ar fi ales asta!
Spuneti cumva asa ceva (sau o strigati) in minte chiar acum?
Ei bine, daca o faceti aveti dreptate. Nicio persoana in toate mintile nu ar alege asa ceva . Mintea nu este cea care face aceste alegeri. Sufletul le face.
Si toate acestea ne conduc la planurile sufletului. Planurile sufletului vostru se desfasoara lin, cu energia imensa a vietii insasi. Energia vietii inainteaza intotdeauna catre sinergie, armonie, expresie si expansiune glorioasa. Ea cauta o experienta in sine insasi, in implinire.

Atunci cand adaug limbajul meu uman acestei intelegeri ma trezesc spunand ca energia vietii se misca intotdeauna in directia a ceea ce eu numesc „iubire”. Iubire de sine, iubirea fata de ceilalti si dragostea de viata.

Energia voastra individuala se misca in aceeasi directie. Sufletul vostru si „sufletul universului” doresc, cauta si produc intotdeauna acelasi lucru. Asta pentru ca „sufletul universului” cauta sa se experimenteze pe Sine.
Altfel spus, IUBIREA este DUMNEZEU, cautand sa Se cunoasca in propria experienta.

Asa ca sufletul vostru cauta intotdeauna sa se miste in directia iubirii. Numai atunci cand mintea voastra se aseaza in cale vi se pare ca viata nu conduce la asta, ca ceva ingrozitor s-a intamplat si ca va indreptati intr-o directie gresita. Spre ilustrare voi folosi acum un exemplu din doctrina crestina. Noul Testament ne spune ca Iisus a mers impreuna cu discipolii sai intr-o gradina numita Ghetsimani. Acolo, el i-a rugat pe adeptii sai sa se aseze, sa il astepte si sa se roage. Si el la randul sau se va duce sa se roage, dar singur.

Si apoi, fiind singur, el a simtit o mare apasare ce a venit asupra lui, aproape ca si cum ar fi fost pe punctul de a muri. Si a stiut ce urma sa se intample. Si l-a strigat pe Dumnezeu, „Tata! Poti face orice! Daca exista vreo cale prin care acest lucru sa se poata intampla, indeparteaza te rog aceasta cupa de la buzele mele...”

In acest punct, mintea lui Iisus s-a implicat si el a vrut sa schimbe directia in care urmau sa se indrepte lucrurile. Dar imediat vibratia sa s-a ridicat, prin simpla putere a vointei sale. „ Cu toate acestea faca-se voia Ta si nu a mea,” a spus el. Si cu aceste cuvinte sufletul sau s-a intors la alinierea cu sufletul universului – sau daca preferati – cu Dumnezeu.
Nu exista decat Un Suflet, si cu toate acestea sunt multe exprimari ale acestuia. Aceste aspecte individualizate ale acestui Un Suflet cauta sinergia, armonia, exprimarea si expansiunea glorioasa. Acesta este un alt fel de a spune ca viata in toate formele ei cauta acelasi lucru pe care Viata Insasi il cauta.Cum ar putea fi altfel?
Si cu toate acestea, sufletul si mintea reprezinta doua lucruri diferite. „Forma de viata” pe care voi ati luat-o are atat suflet cat si minte (ca si corp), si acest intreg intreit este cel care se auto-conduce pentru a face ceea ce ati venit aici (in viata fizica) sa faceti.

Treaba mintii este aceea de a se sigura ca trupul- instrumentul vostru fizic sau unealta este mentinut in siguranta, astfel incat sa il puteti folosi pentru a face ceea ce ati venit sa faceti aici. Treaba sufletului este aceea de a se asigura ca mintea stie intotdeauna ceea ce ati venit sa faceti, si ca nu se incurca in propria sa lume fantastica.

Este ca si cum ati fi prinsi intr-o realitate virtuala de pe Interenet. Sunt sigur ca trebuie sa stiti ca exista acum „lumi” intregi pe Internet, in care puteti intra, va puteti asuma o anumita identitate, si puteti trai o intreaga „viata” – crescand, gasind iubirea, creind o cariera, cumparand o casa, avand o familie, traind succesul si devenind bogati (sau nu)..puteti chiar crea o intreaga experienta de viata in aceste realitati virtuale, interactionand cu altii, intrand in aranjamente legale – totul este cu adevarat detaliat, sofisticat si complex. Si nimic nu este real.

Evident, nimic din toate acestea nu ti se intampla cu adevarat TIE. I se intampla numai acelui „ tu” pe care Tu l-ai creat intr-o lume fantastica.
Pentru sufletul vostru, viata fizica pe pamant reprezinta destul de mult acelasi lucru. Smecheria este sa nu te „ pierzi” in lumea fantrastica a mintii tale, dar sa iti folosesti corpul si mintea pentru a afce ceea ce sufletul a venit aici sa faca.
Cu totii facem asta chiar acum, dar unii oameni o fac constient si altii inconstient.Adica, fara sa stie ce fac.

Ceea ce s-a intamplat cu iisus in Gradina Ghetsimani este ceea ce se intampla cu noi toti. Imi place faptul ca aceasta poveste sa afla in Biblie tocmai pentru asta. Ne da tuturor speranta sa stim ca Iisus insusi a trebuit sa aiba de a face cu echilibrarea mintii si a sufletului ca parte din procesul prin care a trait din plin experienta lui insusi.
Asa ca nu disperati atunci cand lucrurile par sa mearga „rau”. Ele s-ar putea sa mearga in realitate „bine”, de prima data.
Tineti intotdeauna minte: orice schimbare este spre bine."

Neale Donald Walsch

Sursa: Editura For You

[Paul Atreides]

Tatal nostru
Care esti in ceruri
Sfinteasca-se numele Tau
Vie imparatia Ta
Faca-se voia Ta
Precum in cer asa si
pre Pamant
Painea noastra cea de
toate zilele
Da-ne-o noua astazi
Si ne iarta noua
gresalele noastre
Precum si noi iertam
gresitilor nostri
Si nu ne duce pre noi
in ispita
Ci ne izbaveste
de cel rau
Ca a Ta este imparatia
Puterea si Slava
In numele Tatalui
Al Fiului
Al Sfantului Duh
In vecii vecilor
Amin.

[Paul Atreides]

Mistere din Romania...

Polovragi Adevarata pestera a lui Zamolxis?

Pe malul Oltetului, intr-o ambianta de vis, in mijlocul naturii ne priveste ochiul negru al unei pesteri in care a fiintat odinioara insusi Zamolxis, Zeul-Om atat de iubit de daci. Numita printre altele, pestera lui Zamolxis, Pestera lui Pahomie sau Pestera Polovragi, formatiunea carstica din muntii Olteniei ascunde taine nebanuite.Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerand ca se trage din existenta unei campii Poleo unde se adunau vracii si initiatii dacilor. Ermitii daci erau capabili sa vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numita Polovraga, planta disparuta in zilele noastre. Polovragi este, de asemenea, pestera descrisa de Mihai Eminescu in poemul Memento mori.

Conform legendelor, Zamolxis era detinator al unor puteri uluitoare, fiind capabil sa-si schimbe dupa dorinta infatisarea din tanar in batran. Prin pestera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra in adancuri pentru a iesi peste munti la cetatea Sarmizegetusei. Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani, fara indoiala urme de daci.

Zvonurile despre comorile dacice ascunse in Polovragi au atras sumedenie de rauvoitori si aventurieri lacomi. Toti acestia au avut parte de morti tragice in incercarile lor nesabuite de a tulbura linistea locului. Se spune ca blestemul lui Zamolxis inca vegheaza locul. Stau marturie zecile de cazuri, povestite in popor, despre ciobani carora le-au disparut oile, vacari care au ramas fara vacile din fata ochilor, nuntasi carora le disparea de pe mese bautura si mancarea - lasandu-i muti de spaima si bolnavi de nebunie.

Entuziastii fenomenelor paranormale numesc zona Triunghiul Bermudelor din Oltenia". O intamplare demna de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor Valdimirescu de a reveni pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O iscalitura a sa ramasa in manastire se adauga variantei neoficiale in care o sosie a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Domnul Tudor, un initiat al vremii, a ramasa in manastire pentru a trai deghizat in calugar pana la sfarsitul vietii.


Sinca Veche si enigmele bisericii din stanca

Situat in frumoasa Tara a Fagarasului, Sinca Veche este un fascinant si stravechi sat romanesc care a avut candva patru biserici, trei de lemn si una din piatra; in prezent pastrandu-se doar biserica de piatra, care este si cea mai veche. Aceasta a fost construita pe locul unui strabun loc sacru despre care cercetatorii spun ca are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate ca exista numeroase voci care afirma ca biserica a fost unul dintre primele locuri de cult crestin din Dacia, o parte a specialistilor atrage atentia asupra inscriptiilor ne-crestine de pe unul dintre peretii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Sinca Veche, acest perete face parte din biserica interioara, din pestera, care a fost in mare parte distrusa de catre cei care au sapat de-a lungul veacurilor in cautare de comori.

Incarcatura subtila a acestui loc se manifesta uneori prin aparitii inexplicabile de sfere de lumina, cruci si semne stranii. Pe unul dintre pereti se mai poate observa o sculptura a unui cap de dac cu barba, plete si cusma. Zona mai este celebra in randul initiatilor deoarece aici, in prejma marilor sarbatori religioase,unii oameni spun ca aud coruri care canta cantece de o frumusete nelumeasca. Toti cei care au auzit corul din alta lume au fost frapati de faptul ca, desi muzica parea bisericeasca, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuseau sa retina sensul lor. Termenii nu sunau romaneste si totusi nu pareau straini de limba romana arhaica. Sa fi fost cantece in limba daca?

Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase intamplari, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmarit de Securitate in anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenta Anticomunista din Fagaras.Moldovan viseaza niste fiinte de lumina care-l avertizeaza si-l sfatuiesc unde sa se ascunda pentru a nu fi gasit. 43 de ani mai tarziu, in 1996, reporterul TVR Lucian Babeanu a intrat in pestera dorind sa traga cateva cadre si cu aceasta pentru o emisiune cand, spre stupoarea cameramanului, camera video a inceput sa porneasca si sa se opreasca singura, neraspunzand la comenzi. Crezand ca aparatul de filmat este defect, echipa a parasit pestera, iar in studiouri, cand au vizionat ceea ce se inregistrase, au avut surpriza sa observe sfere de lumina stralucitoare care roiau in adancul bisericii.


Blestemul comorilor din Baragan

Pentru majoritatea romanilor, Baraganul nu este altceva decat o campie nesfarsita unde iarna musca viscolul, iar vara soarele arde ucigator. Insa, foarte putini oameni cunosc suita de mistere care invaluie oceanul de campie dintre Marea Neagra, Carpati si Dunare, un taram evocat deseori de Panait Istrati si Fanus Neagu. Conform legendelor locale, in pamanturile campiei se afla ingropate numeroase comori pazite de blesteme crunte. Undeva intre Calarasi si Lehliu se gaseste satul Dor Marunt, celebru nu demult pentru frumosii armasari care alcatuiau cea mai mare herghelie de cai de rasa din Baragan. Aici se afla, insa, ingropate si comori stravechi strajuite de flacari ireale, de un albastru nelumesc care danseaza in puterea noptii pe necuprinsul campurilor.

Celebru in acest sens este locul denumit La Movila, unde, inainte de Revolutia din 1989, un satean a descoperit in timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire marinimoasa, localnicul i-a impartit frateste cu ceilalti sateni. Nu a durat mult pana cand despre aceasta isprava a aflat si Militia, care s-a autoinfintat si a confiscat taranilor toate monedele gasite.

Soarta blestemata a comorilor este intarita de povestea lui Gheorghe Prepelita, un satean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepelita nu a suflat un cuvant, dar satenii vedeau cum neamul lui isi construieste case si grajduri noi, se imbraca scump, isi cumpara turme de oi si vite. Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepelita se arunca fara motiv intr-o fantana. La cateva saptamani dupa, ginerele sateanului are aceeasi soarta, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepelita sa se spanzure de aceeasi fantana.

La fel de sinistru este - spun legendele - si blestemul comorii lui Pintecan, un alt satean care a gasit un butoias cu galbeni de aur ingropat la radacina unui nuc. In noaptea imediat urmatoare, norocosul Pintecan aude in vis o voce care-i porunceste sa construiasca o biserica pe locul unde a descoperit banii sau il va ajunge blestemul comorii. Dimineata, Pintecan a ignorat visul, grabit sa se imbogateasca. Si-a impartit comoara in familie si s-a apucat de afaceri prospere. La doi ani de la eveniment, cand se intorcea acasa si-a gasit baietelul de doi ani spanzurat intre gratiile de la patut. In noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeasi voce care l-a avetizat ca daca nu face biserica, va fi lovit de necazuri si mai mari. Socat, omul a construit cea de-a doua biserica a satului, care este vizibila si astazi.


Fantomele de pe Dealul Luncanilor

Undeva in inima Moldovei, intre orasele Iasi si Pascani, se fla satul Sarca din care se poate ajunge in comuna Luncani. Faptele stranii petrecute aici avertizeaza orice drumet care vrea sa plece la ceas de seara spre Luncani. Mai ales daca drumetul este un om bun cu inima curata, deoarece fantomele pripasite in aceste locuri, pandesc in special pe cei cu suflet bun. Stau marturie in acest sens, intamplarile inspaimantatoare prin care au trecut destul de recent oameni precum Elena Surugiu, Petruta Muscalul, Maria Piper si altii.

Salasul fantomelor din zona este cantonat undeva la captul unui iaz secat, unde - conform povestilor -oamenilor le apar stafii care-i urmaresc cale de 3 kilometri pana in satul Goesti. Batranii povestesc ca in locul blestemat au fost ingropati fara imparatasanie si lumanare multi soldati ucisi in 1917, in decursul primului Razboi Mondial. Astfel se explica de ce zeci de drumeti spun ca au vazut odata cu caderea noptii, siluete translucide, albe si tacute care pluteau alaturi de ei, intotdeuna pe partea dreapta a drumului. Batranii spun ca soldatii-fantome, care acum sunt prinsi intre lumi, stafiile lor aparandu-le in special oamenilor cu suflet bun si copiilor, asteapta ca pe dealul Luncanilor sa se faca o slujba de pomenire a sufletelor si o sfintire a locului.

Costesti, locul unde duhurile dau cu pietre

Localitatea Costesti din judetul Arges a figurat acum cativa ani in toiul dezbaterilor specialistilor in paranormal. Cazul in sine a fost observat si filmat de numerosi martori oculari, ceea ce-i da un plus de credibilitate. Totul a inceput in noaptea zilei de 20 martie 1997, cand asupra casei familiei Panait Draghici s-a abatut din senin o ploaie de pietre de diferite dimensiuni, in urma careia atat proprietarii, cat si vecinii lor s-au ales cu o spaima sora cu moarte, precum si cu acoperisurile distruse si ferestrele sparte. Dupa prima seara paranormala, ploaia de pietre a continuat a doua zi, tot la lasarea serii. Pana in noaptea de 24 martie, inainte de sarbatoarea de Bunavestire, intamplarea s-a repetat consecutiv in fiecare seara, politia locala din Costesti rezumandu-se la a observa ciudatul fenomen alaturi de tot satul, dupa care a intocmit un raport de pagube si distrugere fara faptas. Dupa Bunavestire, ploaia de pietre a incetat brusc. Linistea a durat doar pana pe 29 august 1997, cand tirurile de pietre aruncate de maini invizibile au reinceput mai violent decat in primavara. Oamenii au apelat la Georgica Cretu, preotul paroh din Costesti care a venit in casa lor chiar in timpul unei ploi de pietre pentru a citi cu glas tare Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Spre surprinderea tuturor, pe intreaga durata a slujbei atacul a incetat, pentru a reincepe insa la scurt timp dupa aceea

Culmea manifestarilor bizare din Costesti s-a inregistrat pe 4 septembrie 1997. In acea zi, mobilele au inceput sa se miste prin casa dintr-o camera in alta, mutate parca de niste carausi invizibili. Peste doar cateva zile, crestinii urmau sa sarbatoreasca Nasterea Prea Sfintei Fecioare Maria. Linistea s-a asternut de atunci asupra gospodariei familiei Draghici. Entuziastii fenomenelor paranormale sunt de parere ca atacul s-a datorat unor demoni sau unor furtuni magnetice. Altii inainteaza ipoteza unui fenomen evident de Poltergeist. Faptasa ar fi fost Achilina Marciuc, o femeie care pe parcursul intregii sale vieti s-a certat cu familia Draghici. Mai mult, in timpul acceselor sale de furie, batrana Achilina arunca cu pietre in casa vecinilor sai. Achilina Marciuc a murit singura intr-o mizerie crunta pe data de 11 august 1987. Se pare ca spiritul neadormit al batranei i-a urat atat de mult pe membrii familiei Draghici, incat a dat cu pietre in casa vecinilor atat in lumea acesta, cat si de pe lumea cealalta

Poeni, satul blestemat de lupi

Satul Poeni de la poalele Muntilor Poiana Rusca ascunde niste intamplari care ar face cinste oricarui roman de groaza marca Stephen King. Cazul cuprinde o serie de atacuri ale lupilor indreptate asupra mai multor sateni. O femeie, Maria Sarbu, a fost chiar omorata si devorata de ceea ce, la prima vedere, pare un lup. Insa toti zoologii afirma ca, de obicei, lupii nu ataca oamenii decat daca sunt turbati, ceea ce in povestea de fata este putin probabil. Totodata, in nicio circumstanta lupii nu devin mancatori de oameni, fenomen care se intalneste doar in cazul tigrilor, leilor si leoparzilor. Misterul de la Poeni se adanceste si mai mult daca luam in calcul faptul ca in zona respectiva nu mai existau lupi de peste o suta de ani.

Batranii satului sunt de parere ca faptasul nu a putut fi in ruptul capului un lup obisnuit, ci ca animalul care a atacat oamenii din Poeni a fost un lup necurat, un strigon, cum se spune in aceste parti strigoiului. Cei care au scapat povestesc ca fiara din alta lume arata precum un caine mare, negru cu blana zburlita, care nu lasa urma pe zapada sau prin praf atungi cand fuge, ca si cum ar fi plutit. De asemnea, povestile spun ca aratarea disparea instantaneu daca oamenii apucau sa-si faca semnul crucii sau sa roasteasca o rugaciune. Drac sau suflet neadormit de strigoi, nu se stie exact ce a atacat satul Poeni. Oamenii sunt de parere ca povestea neamului muscat de fiara necurata incepe acum peste doua sute de ani, cand cineva din familia respectiva ar fi omorat un alt satean pentru a-i fura o arma foarte valoroasa. Cel ucis era unicul fiu al unei batrane care in ziua inmormantarii ar fi aruncat in cimitir un greu blestem asupra neamului ucigasului fiului sau.


Balta Vrajitoarelor

Satul Boldesti. Padurea Boldu-Creteasca. Langa Bucuresti, la doar 30 de minute distanta de padurea Cernica, exista o balta blestemata, recunoscuta si temuta inclusiv in prezent de localnici. Ascunsa in mijlocul padurii Boldu-Creteasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apa de dimensiuni mai mult decat modeste, cu un diametru de doar 5 metri. In ciuda aparentei obisnuite, se spune ca peticul de apa este inconjurat de forte din alte lumi si este loc de manifestari inexplicabile.

Faima baltii este demult cunoscuta de vrajitoarele tiganci care se aduna din lumea intreaga aici, in prejma noptilor de Sfantul Gheorghe, Sanziene si Sfantul Andrei, atunci cand se spune ca se deschid temporar portile spre celelalte taramuri. Balta este un loc al puterii transmis din generatie in generatie in randul vrajitoarelor. Se pare ca orice vraja, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici balti ascunse la marginea Bucurestilor se indeplineste negresit. Parca pentru a adauga un miez de adevar in povestea vrajitoarelor, exista oameni care au observat in preajma baltii o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare si furtuni iscate din senin in perimetrul restrans al baltii. De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, caini sau pisici) refuza sa bea apa de aici, preferand parca sa moara de sete decat sa se adape din balta.

Balta, care are o adancime de doar un metru si jumatate, nu seaca, nu se mareste, nu se micsoreaza niciodata - indiferent daca este seceta sau ploua abundent. Cu toate acestea, conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zona spun ca au aruncat in ea un bolovan greu de 20 de kilograme. Acesta ar fi disparut fara urma in doua saptamani.

sursa:dincolodematerie

[Paul Atreides]

2012, Saltul Spiritual : Constiinta si purificarea energiei.


Constiinta evolueaza pe aceasta planeta de milioane de ani. Energiile care sustineau planul fizic devin acum inutilizabile. Existenta a asteptat miliarde de ani ca sa evoluam pentru a ajunge intr-un punct in care noi putem crea un nou stil de viata pe aceasta planeta. Acesta se va baza pe capacitatea innascuta a fiecarei persoane de a trai cu iubire, integritate si curaj. In loc sa traim cu vechiul nostru ego centrat pe frica si programe competitive, schimbarea la nivel global din 2012 ne va aduce multe oportunitati prin care vom putea crea o viata mai buna. Mama Natura stie ca acum este momentul sa distrugem vechile structuri, iar ea ne va ajuta sa cladim o noua temelie, mult mai solida unde fiecare poate trai cu bucurie si in abundenta. Din moment ce axa Pamantului isi modifica pozitia pana in 2012, se va elibera un mare si puternic val de energie care va ajuta omenirea sa intre intr-o vibratie superioara a existentei. Ca si un cutremur care face sa tremure suprafata planetei, miscarea finala a schimbarii axei va provoca distrugeri masive la nivel fizic, mental si emotional, pentru fiecare fiinta de pe glob. Vremea din regiunea nordica se va modifica devenind ca cea din regiunea de sud, iar cea din regiunea sudica va deveni ca cea din nord.Constiinta evolueaza pe aceasta planeta de milioane de ani. Energiile care sustineau planul fizic devin acum inutilizabile. Existenta a asteptat miliarde de ani ca sa evoluam pentru a ajunge intr-un punct in care noi putem crea un nou stil de viata pe aceasta planeta. Acesta se va baza pe capacitatea innascuta a fiecarei persoane de a trai cu iubire, integritate si curaj. In loc sa traim cu vechiul nostru ego centrat pe frica si programe competitive, schimbarea la nivel global din 2012 ne va aduce multe oportunitati prin care vom putea crea o viata mai buna. Mama Natura stie ca acum este momentul sa distrugem vechile structuri, iar ea ne va ajuta sa cladim o noua temelie, mult mai solida unde fiecare poate trai cu bucurie si in abundenta. Din moment ce axa Pamantului isi modifica pozitia pana in 2012, se va elibera un mare si puternic val de energie care va ajuta omenirea sa intre intr-o vibratie superioara a existentei. Ca si un cutremur care face sa tremure suprafata planetei, miscarea finala a schimbarii axei va provoca distrugeri masive la nivel fizic, mental si emotional, pentru fiecare fiinta de pe glob. Vremea din regiunea nordica se va modifica devenind ca cea din regiunea de sud, iar cea din regiunea sudica va deveni ca cea din nord. Mai mult, dezechilibrul creat de putere si avere nu se va mai putea autosustine mult timp.2012 ne va expune intr-un grad foarte ridicat propriul nostru intuneric inconstient. Toti acei care vor cauta sa-si satisfaca doar interesele lor egoiste vor deveni din ce in ce mai vizibili si din ce in ce mai nefericiti. Insa toti cei care au lucrat din greu sa se purifice si sa-si gaseasca adevaratul lor sine vor gasi adevarata bucurie si fericire, care se afla in propria lor inima si constiinta. Deconectarea de trecut Un numar semnificativ de oameni deja au inceput sa recunoasca ca nimeni nu va mai putea fi separat de Univers. Multi devin constienti de faptul ca religiozitatea lor innascuta este independenta de credintele si conditionarile create de sistemele religioase. Noi am creat concepte multiple despre un Dumnezeu exterior, care provin din frica de necunoscut si am invatat sa controlam viata in loc sa-i celebram abundentele- i binecuvantari. Conceptele facute de noi despre diferitii dumnezei au creat multa durere si suferinta pentru intreaga umanitate si ne-au adus intr-un punct in care ne putem autodistruge. In acest moment supravietuirea noastra depinde de renuntarea la diferitele idei despre Dumnezeu, precum si de unificarea noastra ca fiinte cosmice care apartin unui singur pamant si unui singur univers. Toti cei care isi aduna curajul pentru a renunta la mintea-ego se vor vindeca in constiinta si vor fi purtatori de torte in acest nou ciclu al evolutiei speciei umane. Noul inceput va da nastere unui nou tip de barbat si femeie, care vor urma propria lor inteligenta si cunoastere interioara, manifestand adevarul din propria lor inima. A trai cu noua constiinta Universul evolueaza si se extinde la fel cum ne transformam energia inconstientului individual in constienta. Asa cum suntem dispusi sa transformam energia colectiva, este nevoie ca fiecare persoana, barbat sau femeie, sa-si asume pe deplin intreaga responsabilitate pentru propria transformare a constiintei si sa inceapa sa functioneze din centrii energetici superiori (adica din chakre). 2012 ne va trezi din somnul colectiv si ne ofera posibilitatea de a renunta la atasamente, frici, conditionari si sisteme vechi de credinte. Distrugerea vechilor structuri ne va ajuta sa ne curatam primele trei chakre si sa ne propulseze la nivel colectiv in cea de-a patra chakra de unde vom incepe sa functionam prin intermediul inimii. In chakrele superioare, frica pentru supravietuire, competitivitatea si simtul separarii se va transforma in iubire, compasiune, si constientizarea propriei fiinte. Pe masura ce ne indreptam spre Constiinta Universala, ne vom aminti de adevarata noastra natura si vom recunoaste ca fiinta noastra nu moare niciodata. Cu constienta eternei si indestructibilei noastre prezente, fricile vor disparea si nimeni nu va mai fi capabil sa ne controleze sau sa ne manipuleze. Vom fi fericiti sa ne asumam riscuri si sa traim in prezent in loc sa insistam pe trecut sau sa evadam in viitor. De asemenea ne vom opri din suferinta. 2012 va permite tuturor celor care au avut cele mai bune intentii venite din inima sa stabileasca noi standarde in viata sociala. Lumina lor va straluci cu putere, pregatind terenul pentru multi altii care vor trece de la vechi la nou. Nici un rau nu-i va atinge pe cei care sunt constienti, pentru cai ii va proteja propria constiinta. Cel mai bun lucru pe care il putem face pentru a ne pregati pentru 2012 este sa ne purificam energia si constiinta, deci ne putem muta in vibratia bucuriei si a celebrarii. Prin placerea si glorificarea vietii vom putea fi capabili sa urcam pe imensul val al schimbarii globale si cosmice, care duce spre Noua Era a Constiintei Universale.Votati blogul meu la Prahoveanul anului -apasati stelutele de evaluare

Mai mult, dezechilibrul creat de putere si avere nu se va mai putea autosustine mult timp. 2012 ne va expune intr-un grad foarte ridicat propriul nostru intuneric inconstient. Toti acei care vor cauta sa-si satisfaca doar interesele lor egoiste vor deveni din ce in ce mai vizibili si din ce in ce mai nefericiti. Insa toti cei care au lucrat din greu sa se purifice si sa-si gaseasca adevaratul lor sine vor gasi adevarata bucurie si fericire, care se afla in propria lor inima si constiinta. Deconectarea de trecut Un numar semnificativ de oameni deja au inceput sa recunoasca ca nimeni nu va mai putea fi separat de Univers. Multi devin constienti de faptul ca religiozitatea lor innascuta este independenta de credintele si conditionarile create de sistemele religioase. Noi am creat concepte multiple despre un Dumnezeu exterior, care provin din frica de necunoscut si am invatat sa controlam viata in loc sa-i celebram abundentele- i binecuvantari. Conceptele facute de noi despre diferitii dumnezei au creat multa durere si suferinta pentru intreaga umanitate si ne-au adus intr-un punct in care ne putem autodistruge. In acest moment supravietuirea noastra depinde de renuntarea la diferitele idei despre Dumnezeu, precum si de unificarea noastra ca fiinte cosmice care apartin unui singur pamant si unui singur univers. Toti cei care isi aduna curajul pentru a renunta la mintea-ego se vor vindeca in constiinta si vor fi purtatori de torte in acest nou ciclu al evolutiei speciei umane. Noul inceput va da nastere unui nou tip de barbat si femeie, care vor urma propria lor inteligenta si cunoastere interioara, manifestand adevarul din propria lor inima. A trai cu noua constiinta Universul evolueaza si se extinde la fel cum ne transformam energia inconstientului individual in constienta. Asa cum suntem dispusi sa transformam energia colectiva, este nevoie ca fiecare persoana, barbat sau femeie, sa-si asume pe deplin intreaga responsabilitate pentru propria transformare a constiintei si sa inceapa sa functioneze din centrii energetici superiori (adica din chakre). 2012 ne va trezi din somnul colectiv si ne ofera posibilitatea de a renunta la atasamente, frici, conditionari si sisteme vechi de credinte. Distrugerea vechilor structuri ne va ajuta sa ne curatam primele trei chakre si sa ne propulseze la nivel colectiv in cea de-a patra chakra de unde vom incepe sa functionam prin intermediul inimii. In chakrele superioare, frica pentru supravietuire, competitivitatea si simtul separarii se va transforma in iubire, compasiune, si constientizarea propriei fiinte. Pe masura ce ne indreptam spre Constiinta Universala, ne vom aminti de adevarata noastra natura si vom recunoaste ca fiinta noastra nu moare niciodata. Cu constienta eternei si indestructibilei noastre prezente, fricile vor disparea si nimeni nu va mai fi capabil sa ne controleze sau sa ne manipuleze. Vom fi fericiti sa ne asumam riscuri si sa traim in prezent in loc sa insistam pe trecut sau sa evadam in viitor. De asemenea ne vom opri din suferinta. 2012 va permite tuturor celor care au avut cele mai bune intentii venite din inima sa stabileasca noi standarde in viata sociala. Lumina lor va straluci cu putere, pregatind terenul pentru multi altii care vor trece de la vechi la nou. Nici un rau nu-i va atinge pe cei care sunt constienti, pentru cai ii va proteja propria constiinta. Cel mai bun lucru pe care il putem face pentru a ne pregati pentru 2012 este sa ne purificam energia si constiinta, deci ne putem muta in vibratia bucuriei si a celebrarii. Prin placerea si glorificarea vietii vom putea fi capabili sa urcam pe imensul val al schimbarii globale si cosmice, care duce spre Noua Era a Constiintei Universale.sursa

sursa:luminaeuluiinterior

[Paul Atreides]

Transformari planetare 2012-2030


Majoritatea sufletelor iau fiinta prin divizare, coborand pe spirala evolutiva din densitatea a 12-a in a 7-a, in timp ce alte suflete –cu precadere cele numite „stravechi", sau sufletele foarte batrane– se individualizeaza direct din taramurile densitatii a 12-a. Apoi, sunt acelea care cad intre aceste categorii. Ne-am decis sa trecem peste mecanica divizarii sufletului in taramurile mai inalte, din cauza complexitatii acesteia si a lipsei de cuvinte adecvate pentru a o descrie. Prin urmare, ne vom concentra atentia asupra a ce se intampla in densitatile mai joase. Sufletul de densitatea a 7-a se poate fragmenta in parti mai mici in cateva moduri. Atunci cand se divide printr-un proces asemanator diviziunii normale a celulelor (puteti asemui acest lucru cu celulele dintr-un organism biologic, care se divid), aveti ceea ce se numeste fragmente-„parinti" de suflet. Exista si fragmente sau parti secundare, care se rup din fragmentele-parinti. Atunci cand un suflet se incarneaza intr-un anumit taram, acel suflet ia o mica fractiune a sa si proiecteaza acea fractiune in mecanismul perceptiv sau corpul care este adecvat pentru acel nivel sau dimensiune. Trebuie sa intelegeti ca un suflet nu isi aduce cu el intreaga fiinta in taramurile mai joase ale Creatiei. Ia numai o mica fractiune in acele taramuri, in timp ce sufletul-parinte ramane in densitatea a 7-a. Acest lucru se petrece destul de simplu daca sufletul coboara doar in densitatea a 6-a. Un suflet de densitatea a 7-a, in nivelul 6, pur si simplu isi fragmenteaza o parte din el in nivelul 6, o densifica usor, intra intr-un corp de lumina de densitatea a 6-a (sau, ca sa fim mai exacti, isi fabrica unul, pentru ca la acel nivel este mai curand un proces de fabricare, decat de intrare intr-un corp care a fost deja creat) si devine o entitate de densitatea a 6-a care experimenteaza o lume cu 6 dimensiuni. O entitate de densitatea a 6-a are ca suflet-parinte aspectul sau de densitatea a 7-a si, adesea, poate relationa direct cu partea-parinte a sa, foarte asemanator cu modul in care o mica nava cercetas paraseste nava-mama si apoi se intoarce si ii da raportul dupa ce scaneaza o planeta. Sufletele pot avea mai multe fragmente in fiecare din densitatile mai joase, astfel ca sufletul de densitatea a 7-a poate avea mai multe fragmente de densitatea a 6-a. Votati blogul meu la Prahoveanul anului -apasati stelutele de evaluare
Atunci cand sufletul de densitatea a 7-a se decide sa vina in densitatea a 5-a, poate fi necesara o fragmentare suplimentara. Pe masura ce sufletul se fragmenteaza mai departe, el poate avea acum cateva parti in densitatea a 5-a. Fiecare dintre aceste parti poate avea un fragment primar in densitatea a 6-a, care, la randul lui, are fragmentul-parinte in densitatea a 7-a. Deci, acum avem un fragment-parinte in densitatea a 7-a, fragmente primare in densitatea a 6-a si fragmente secundare in densitatea a 5-a. Fragmentele de densitatea a 5-a, la randul lor, creeaza o densificare care le permite sa intre intr-un corp de lumina de densitatea a 5-a, pentru a experimenta lumile de dimensiunea a 5-a. Procesul fabricarii unui corp de densitatea a 5-a este un pic mai anevoios decat procesul producerii unui corp de densitatea a 6-a. Cand sufletul doreste sa mearga si mai jos, in densitatea a 4-a, urmeaza un proces mult mai diferit, pe care il numiti incarnare si, in acest caz, este creat un corp dintr-o amprenta genetica, ce devine embrion sau fetus, capabil sa gazduiasca un fragment din sufletul de densitatea a 5-a deja existent. Sufletul se fragmenteaza si se densifica prin venirea in uterul altui suflet –o mama umanoida–, iar apoi acel fragment vine prin canalul nasterii ca suflet incarnat. Acest suflet are ca membri de familie a sufletului –daca doriti s-o numiti astfel– aspecte de densitatea a 5-a ale lui insusi, care, la randul lor, au fragmente primare de suflet in densitatea a 6-a si sufletul-parinte in densitatea a 7-a. Atunci cand sufletul de densitatea a 7-a doreste sa experimenteze densitatea a 3-a, sunt implicate acum patru niveluri de fragmentare inainte ca sufletul sa poata sa vina intr-un corp de densitatea a 3-a si sa experimenteze viata tridimensionala. Se considera ca toate fragmentele din densitatile a 4-a, a 5-a si a 6-a fac parte din semintia sufletului sau familia de suflet. Ne cerem sincer scuze pentru complexitatea acestei discutii. Nu stim cum altfel sa va explicam, decat sa folosim aceste diagrame mentale complicate, pe care vi le zugravim. Channel-ul s-a gandit sa faca niste desene concrete, dar curand a descoperit ca era aproape imposibil sa reprezinte acest lucru in mod grafic. Asa cum am afirmat in Capitolul 1, in dimensiunile mai inalte are loc un proces care este asemanator cu modul in care se divid celulele in organismele biologice, dar nu este tocmai identic. Celulele fizice se divid de obicei in doua, pe cand sufletele se divid in 12. Deci, ca sa recapitulam: suprasufletul –fiinta de nivelul 8– se divide in 12 suflete-„parinte" individuale care, la randul lor, se fragmenteaza in parti mai mici, pentru a experimenta taramurile de sub densitatea a 7-a. Va puteti intreba cum se poate fragmenta mai departe in densitatea a 3-a un suflet de densitatea a 4-a. Daca aruncati o privire asupra Pamantului, veti vedea miliarde de suflete. Aceia dintre voi care vibrati la densitatea a 4-a ati putea avea pana la 12 parti din voi insiva care se incarneaza in densitatea a 3-a in orice moment dat. Aceste fragmentari, in general, au loc din planurile astrale mai inalte ale sinelui vostru de densitatea a 4-a, nu din urmasii umani pe care ii puteti naste. Intalnirea cu alte diviziuni primare ale sufletului, pe Pamant S-a ridicat intrebarea „Intalnim vreodata un suflet care este una din cele 12 diviziuni primare ale suprasufletului nostru?" Nu este normal sa va intalniti una dintre cele 12 diviziuni primare ale sufletului, deoarece majoritatea sufletelor, atunci cand vin intr-o lume de densitate mai joasa doresc sa exploreze cat de mult posibil din acea densitate mai joasa, iar daca au mai multe diviziuni care vin in acea lume dintr-o densitate mai inalta, ele tind sa vrea sa se distribuie aproape uniform pe suprafata acelei densitati mai joase, pentru a obtine maximul posibil de diversitate a experientei. Daca un suprasuflet si-ar trimite doua sau mai multe diviziuni ale sale in acelasi loc, iar diviziunile s-ar intalni, suprasufletul nu ar avea o experienta atat de diversificata pe cat si-ar dori. Totusi, acest lucru se mai intampla, iar cand se intampla, asemenea relatii sunt adesea problematice, pentru ca sufletele sunt foarte asemanatoare si nu exista suficient de multe aspecte complementare in parteneri, comparativ cu sufletele care sunt foarte diferite. Sufletele care nu se aseamana tind sa se inteleaga mai bine, deoarece fiecare suflet doreste si cauta ceea ce-i lipseste in celalalt, ca sa obtina o perspectiva mai holistica asupra vietii. Asadar, se intampla rar ca doua sau mai multe diviziuni din cele 12 sa se intalneasca in aceeasi viata pe Pamant, dar se mai intampla, iar cand se intampla, adesea relatiile sunt foarte turbulente si furtunoase, iar viata devine mai dificila pentru fiecare din diviziunile sufletului. Se intampla astfel deoarece conexiunea profunda dintre cele doua sufletele scoate imediat la suprafata amintiri ale taramurilor mai inalte si ale perioadei petrecute acolo impreuna, si trezeste probleme emotionale nerezolvate care au stat in calea reamintirii sinelui mai inalt. Multe suflete nu sunt pregatite sa faca fata acestui baraj de purificare si curatire psihologica si se pot retrage din relatie. Puteti citi mai multe despre aceasta in sectiunea „Psihologia cresterii sufletului" din Capitolul 9. Sufletele flacari-gemene Majoritatea sufletelor apar din suprasuflet in perechi. In mod normal, exista sase perechi de suflete care se divid din suprasuflet. Exista un program in functiune –discutat anterior de acest channel–, in care sase dintre diviziunile sufletesti ale unui suprasuflet se intrupeaza pe Pamant, in timp ce sase dintre ele raman in dimensiunile mai inalte. Cele sase din dimensiunile mai inalte le vor ghida pe cele sase care se afla in dimensiunile mai joase, ajutandu-le sa se treaca prin lumile mai joase pentru a se inalta in lumi mai inalte. Aceasta este forma luata cel mai adesea atunci cand sufletele vin in aceste lumi mai joase. Atunci cand doua suflete ies direct din Dumnezeu –sau prin unul sau mai multe dintre nivelele de la 8 la 11 ale suprasufletului, in acelasi timp si pe aceeasi raza– ele se numesc suflete gemene sau flacari gemene. O parte a acestor suflete gemene ramane conectata cu suprasufletul lor de densitatea a 8-a. Gemenii merg in dimensiunea a 7-a, impartasind o linie genealogica sufleteasca de densitate mai inalta a aparitiei lor. Aceasta este cea mai obisnuita cale prin care sufletele apar din Dumnezeu. Atunci cand flacarile gemene se afla in existenta ca suflete individuale, aproape intotdeauna unul dintre ele se duce in densitatile mai joase singur, pentru ca cel din densitatea mai inalta sa fie ca o ancora de salvare pentru cel aflat in densitatea mai joasa, deoarece, daca ar fi sa mearga amandoi, impreuna, in densitatile mai joase, ar putea sa le fie dificil sa se elibereze din acele densitati mai joase si sa se intoarca la cele mai inalte. Aceasta a fost o problema in trecut pe Pamant si pe alte planete, cand sufletele s-au fragmentat in nivelele sau dimensiunile exterioare. Perechile care au venit in lumile mai joase in acelasi timp au fost adesea neputincioase sa se scoata unul pe altul din „nisipurile miscatoare". Este la fel ca doi prieteni care sar impreuna in nisipuri miscatoare si se scufunda impreuna. Daca unul sare, iar celalalt ramane pe mal si tine o franghie, exista sanse foarte mari ca sufletul aflat in nisipul miscator sa poata iesi afara. Dar daca sar amandoua, atunci este dificil. Acum ati putea spune „De ce n-ar exista si alti ghizi spirituali pentru aceste suflete?" si, intr-adevar, exista. Toate sufletele au mai multi ghizi spirituali si mai multe nivele de indrumare, dar este mult mai usor ca un suflet aflat pe Pamant sa fie indrumat de flacara sa geamana, aflata in taramurile mai inalte, decat de un alt ghid spiritual. Intre sufletele gemene exista o forta naturala de atractie. S-a ridicat intrebarea daca poate exista mai mult de un suflet geaman pentru un suflet incarnat, iar raspunsul e Da si Nu. Exista numai o bucata-parinte care este geamana cu bucata-parinte a unui suflet incarnat dar, din cauza ca sufletele se pot fragmenta de oricate dati, este posibil ca una sau ambele fragmente-parinte ale unei perechi de suflete gemene sa sa treaca prin fragmentari suplimentare, caz in care pot exista mai multe fragmente ale perechii, fie in taramurile astrale si eterice, fie incarnate pe Pamant. Acest channel a intalnit mai multi clienti care sunt absolut siguri ca si-au intalnit sufletul geaman pe Pamant si, in rare cazuri, ei au dreptate in ceea ce priveste faptul ca atat clientul, cat si sufletul geaman sunt fragmente-parinte aflate pe Pamant in acelasi timp. Totusi, este mai probabil ca ceea ce se intampla este in felul urmator: (1) O legatura foarte puternica intre membrii familiei sufletului este interpretata gresit ca o legatura intre flacari gemene, sau (2) clientul s-a intalnit cu un fragment al parintelui flacarii gemene care s-a fragmentat mai departe, iar acum se afla intrupat pe Pamant in mai multe diviziuni. Teoretic, ar putea exista sase fragmente ale unei flacari gemene pe Pamant si sase in ceruri, toate in legatura cu fragmentul-parinte al sufletului geaman. Familia extinsa a sufletului Am vorbit despre procesul diviziunii sufletului, fragmentare si integrare. Permiteti-ne sa discutam pe scurt despre procesul de legare a relatiilor. Aveti ceea ce frecvent se cheama suflete-pereche. Sufletele-pereche sunt in realitate suflete paralele –sufletele care au o cale asemanatoare de evolutie–, iar cand asemenea suflete nu apartin aceluiasi suflet-parinte, ele sunt cunoscute pur si simplu ca suflete-pereche. Ele se simt in mod natural apropiate unul de altul. Dar, atunci cand asemenea relatii implica suflete care sunt fragmente primare ale aceluiasi parinte, aveti ceea ce se numeste membri de familie a sufletului. Membrii familiei sufletului se pot ramifica pe o adancime de cateva nivele. Permiteti-ne sa explicam. Daca un membru al familiei de suflet este unul din cele 12 care a iesit din acelasi suprasuflet, aveti ceea ce se numeste membru primar de familie a sufletului. Atunci cand acestia se intalnesc in planul Pamantului, aveti una din rarele relatii despre care vorbeam mai devreme. Daca vi se intampla sa intalniti pe Pamant unul dintre cei sase membri primari ai familiei sufletului, puteti simti o inrudire instantanee cu acel suflet. Puteti simti intre voi o legatura de tipul sufletelor-pereche, dar, in majoritatea cazurilor va fi o relatie foarte dificila pentru ca, de obicei, fiecare ati venit din motive foarte diferite, iar experientele voastre sunt foarte diferite, chiar daca in interior sunteti foarte asemanatori. Asa cum am mentionat mai inainte, acestor suflete le este adesea foarte dificil sa isi reconcilieze diferentele, chiar daca ele vin din acelasi suprasuflet. Adesea, asemenea suflete vin cu ceea ce numiti „contract de suflet", care, in acest caz, este o intelegere ca ele sa experimenteze realitati total diferite in timp ce se afla pe Pamant. Este mult mai obisnuit pentru voi sa va intalniti si sa aveti legaturi cu suflete din familia extinsa a sufletului – acele suflete care au iesit din acelasi suprasuflet maestru de densitatea a 9-a, sau suprasufletul suprasufletului vostru. Cu alte cuvinte, exista 12 diviziuni care au iesit din suprasufletul vostru maestru de densitatea a 9-a. Aceste suflete au devenit suprasufletele voastre de densitatea a 8-a, care, la randul lor, au dat fiecare nastere la 12 suflete individuale de densitatea a 7-a, astfel ca acum aveti 144 de suflete care, toate, apartin suprasufletului vostru maestru de densitatea a 9-a. Este un fapt mult mai obisnuit sa intalniti membri ai acestei familii extinse de suflet, formata din 144 de membri. De obicei aproximativ 72 dintre voi va aflati pe Pamant la un moment dat si 72 dintre voi care ajutati din taramurile mai inalte. Multe din relatiile dintre sufletele-pereche de pe Pamant sunt, de fapt, intre membri ai familiei extinse. Acum, in multe cazuri puteti merge la trei nivele de adancime in procesul diviziunii suprasufletului. Aceste 144 de suflete pot da nastere, fiecare, la inca 12 suflete (din planurile eterice si astrale, prin fragmentare si apoi prin incarnare – nu direct prin nastere biologica). Acum aveti 1728 suflete individuale. Asadar, exista situatii in care sufletele care vin au fost desprinse pe trei nivele din ciorchinele initial de suflete, iar alte imprejurari cand acestea au fost desprinse pe doua nivele. Stim ca acestea sunt concepte dificil de inteles, dar suntem limitati de limbajul vostru. Daca v-ati imagina ca Dumnezeu este un camp continuu de energie, atunci v-ar fi mai usor. Sa spunem ca Dumnezeu este o cisterna cu vin, Sinele Divine Universale de densitatea a 12-a sunt un butoi cu struguri zdrobiti, iar Sinele Divine Individuale de densitatea a 11-a sunt un ciorchine foarte mare de struguri. Putem apoi continua sa spunem ca Sinele Christice sau Buddhice de nivelul 10 sunt ciorchini individuali pe vita principala, iar sinele monadice sau maestre ale suprasufletului sunt un ciorchine mai mic etc. Sunt din ce in ce mai multi ciorchini pe masura ce cobori pe scala, dar fiecare ciorchine are un numar mai mic de boabe. Ce parere aveti de aceasta analogie? Ne dam seama ca aceste concepte sunt dificile. Ele sunt dificile chiar si pentru acest channel. Acest channel poate vedea imagini a ceea ce transmitem, dar ii este foarte dificil sa le puna in cuvinte care sa aiba sens pentru voi. Sufletul vostru este ca o meduza cu tentacule, iar fiecare dintre aceste tentacule poate sa observe, sa experimenteze si sa fie martora la diferite aspecte ale Creatiei. Uneori, aceste tentacule se vor separa si se vor desparti de corpul organismului, pentru a explora Creatia exterioara. Mai tarziu, ele se vor reconecta si se vor recombina in configuratii variate, inainte de a se separa din nou si de a merge in zonele mai indepartate ale Creatiei. Toate cele bune! George Acu

sursa:luminaeuluiinterior

[Paul Atreides]

Stiinta ne spune -Viata este o holograma





Florin Grigoras este fizician de meserie, cercetător şi documentarist de profesie şi traducător din pasiune. A abordat domenii dintre cele mai diverse şi interesante, precum electronografia, efectul de piramidă, apa biostructurată, efectul Comoroşan, efectul Backster. Este pasionat de terapiile spirituale, biofizica "energiilor subtile" şi psihologia interpersonală. Printr-o întâmplare fericită l-am întâlnit virtual şi, din acel moment, a urmat un schimb de scrisori interesante care au dus la colaborarea de faţă. Articolul de mai jos a apărut într-un săptămânal ieşean şi reprezintă o adaptare a câtorva articole de pe internet ce reuşeşte să surprindă extrem de clar o paradigmă inedită, descrisă mai apoi foarte sugestiv în cartea lui Michael Talbot (Universul holografic, editura Cartea Daath, 2007). Acest articol deschide un dosar RomaniaSF despre noua şi fascinanta viziune a cercetătorilor David Bohm şi Karl Pribram. Mugur Cornilă Universul holograficTotul a început în 1982 când, la Universitatea din Paris, grupul de cercetători condus de fizicianul Alain Aspect a realizat probabil unul dintre experimentele epocale din secolul al 20-lea. Evenimentul nu a fost pomenit în ştirile de seară iar, dacă nu răsfoiţi publicaţiile ştiinţifice, probabil că numele Alain Aspect nu vă va spune nimic, deşi unii specialişti sunt convinşi că această descoperire poate schimba faţa ştiinţei. Aspect şi echipa sa au stabilit că, în anumite condiţii, doi electroni (particule subatomice) sunt capabili să comunice instantaneu între ei indiferent de distanţa care-i separă, 10 metri sau 10 miliarde de kilometri. Fiecare electron pare să fie, nu se ştie cum, "informat" despre ce se întâmplă cu cealălalt. Problema este că acest comportament încalcă teza lui Einstein conform căreia o informaţie nu poate călători mai repede decât lumina. Fizicienii au tot încercat să explice descoperirea lui Aspect, alţii, însă, mai inspiraţi, au oferit soluţii revoluţionare. Votati blogul meu la Prahoveanul anului -apasati stelutele de evaluare
Astfel, fizicianul David Bohm de la Universitatea din Londra crede că, din perspectiva descoperii lui Aspect, realitatea obiectivă nu există, că, în pofida aparentei solidităţi, Universul este o fantasmă, o gigantică şi splendid de amănunţită hologramă. David BohmPână în prezent, ştiinţa occidentală a operat sub deviza conform căreia calea optimă de înţelegere a unui fenomen fizic este "disecarea" lui în părţile componente. Holograma ne învaţă că unele lucruri din univers nu se pretează la o astfel de abordare. Dacă încercăm să disecăm ceva structurat după principiul hologramei, nu vom obţine părţile componente ale acelui ceva ci doar versiuni ale "întregului". Această abordare i-a sugerat lui Bohm o altă cale de înţelegere a descoperirii lui Aspect. Astfel, Bohm crede că motivul pentru care particulele subatomice sunt capabile să rămână în contact, indiferent de distanţa care le separă, nu rezidă în faptul că ele schimbă un fel de mesaj misterios, ci pentru că separarea lor spaţială este, pentru noi, o iluzie! Avansând pe firul deducţiilor, Bohm afirmă că, la un nivel mai profund al realităţii, particulele nu sunt entităţi individuale ci extinderi ale aceluiaşi "ceva" fundamental. Pentru o mai bună înţelegere, Bohm propune următorul exemplu: Să ne imaginăm un acvariu în care înoată un singur peştişor. Nu putem vedea direct acvariul, iar ceea ce se petrece în el observăm doar cu ajutorul a două camere TV, una orientată spre partea frontală a acvariului, iar cealaltă spre laterală. Pe cele două monitoare vom vedea doi peşti (aparent diferiţi) fără să ştim că ei sunt de fapt unul şi acelaşi. Când o imagine se mişcă, observăm că şi cealaltă se mişcă simultan, dar oarecum diferit. Concluzia ar fi că cei doi peşti comunică între ei. In realitate există doar un singur peşte, în timp ce noi vedem două imagini diferite ale acestuia. La fel se întâmplă şi în cazul electronilor din experimentul lui Aspect. Conform ipotezei lui Bohm, aparenta comunicare cu viteză superluminică între particule ne conduce la ideea că există un nivel mai profund al realităţii la care nu avem acces, o dimensiune cu mult mai complexă decât cea ilustrată în exemplul cu peştele din acvariu. Particulele subatomice le observăm ca entităţi separate deoarece noi avem acces doar la o parte din realitatea acestora. Aceste particule nu sunt « părţi » separate, ci faţete ale unei unităţi mai profunde care, în ultimă instanţă, este la fel de indivizibilă ca şi holograma unui obiect. Şi, întrucât tot ceea ce există în realitatea fizică este compus din astfel de entităţi holograme, universul însuşi este o proiecţie holografică, o Super-hologramă. In afară de natura iluzorie (pentru noi), un astfel de univers ar trebui să posede caracteristici şi mai surprinzătoare: dacă separarea dintre particulele subatomice este iluzorie, rezultă că, la un nivel mai profund al realităţii, toate lucrurile din univers sunt infinit interconectate. Intr-un univers holografic chiar şi spaţiul şi timpul nu mai pot fi considerate entităţi fundamentale. Deoarece conceptul de localizare spaţială dispare într-un univers în care nimic nu mai este izolat, atunci timpul şi spaţiul 3-dimensional (asemenea imaginilor peştişorului) ar trebui privite ca proiecţii ale acestei ordini mai profunde. La acest nivel mai adânc, realitatea este un fel de superhologramă în care trecutul, prezentul şi viitorul coexistă. Astfel, cu mijloace potrivite, am putea cândva să ajungem la nivelul superholografic al realităţii şi să surprindem scene dintr-un trecut de mult uitat. Ce anume conţine Superholograma rămâne o întrebare fără răspuns. Admiţând, de dragul argumentaţiei, că Superholograma este matricea care a dat naştere la tot ceea ce există în universul nostru, atunci ea conţine fiecare particulă subatomică existentă sau viitoare, fiecare configuraţie posibilă a materiei şi energiei, de la fulgii de zăpadă până la quasari, de la balena albastră până la razele gama. Această matrice poate fi privită ca un soi de depozit cosmic a "Tot Ceea Ce Există". Deşi Bohm admite că nicicum nu putem cunoaşte ce se află ascuns în superhologramă, el îndrăzneşte să spună că nu avem nici un motiv să credem că ea nu conţine mai mult(e). Probabil, nivelul superholografic al realităţii este doar o "treaptă" dincolo de care "există o infinitate de extinderi superioare". Karl PribramBohm nu este unicul cercetător care avansează pertinenta ipoteză a naturii holografice a Universului. Lucrând independent în domeniul investigării creierului, Karl Pribram, neurofiziolog la Stanford, a fost fascinat de misterul stocării memoriei în creier. Timp de decenii, nenumărate studii au arătat că, în loc să fie localizate într-o anumită zonă, amintirile sunt dispersate în tot creierul. Intr-o serie de experimente cruciale efectuate în anii 1920, neurologul Karl Lashley descoperise că, indiferent care porţiune a creierului de şobolan este îndepărtată, memoria animalului legată de efectuarea unor operaţiuni complexe, învăţate anterior, nu era afectată. Singura problemă era cămecanismul din culisele acestei stocări de tip holografic a memoriei nu a putut fi explicat. Ulterior, prin anii 1960, Pribram întâlneşte conceptul de "holografie" şi, într-un moment de insipraţie, îşi dă seama că a găsit explicaţia căutată de neurologi. Pribram crede că informaţiile (amintirile) nu sunt codificate în neuroni sau în formaţiuni restrânse de neuroni ci în configuraţii de impulsuri nervoase care se încrucişează în creier la fel cum structurile de interferenţă a razei laser se întrepătrund pe bucata de film care conţine imaginea holografică. Cu alte cuvinte, Pribram crede că însuşi creierul este o hologramă. Unul dintre cele mai uluitoare aspecte ale procesului de gândire la om este faptul că fiecare unitate de informaţie pare să fie interconectată cu oricare alta – o altă caracteristică intrinsecă a hologramei. O altă enigmă este modul în care creierul translează avalanşa de informaţii vibraţionale venite pe calea simţurilor (frecvenţe luminoase, sonore, mecanice, etc.) în lumea concretă a percepţiilor noastre. Codarea şi decodarea acestor frecvenţe este exact ceea ce holograma poate face mai bine. Aşa cum holograma funcţionează ca un fel de "lentilă" (dispozitiv de translare capabil să convertească noianul aparent fără noimă de vibraţii într-o configuraţie/imagine coerentă), Pribram crede că şi creierul conţine o "lentilă" similară şi foloseşte principiile holografice pentru a converti matematic frecvenţele pe care le primeşte prin simţuri înspre universul interior al percepţiilor umane. Există numeroase dovezi care sugerează că creierul apelează la principii holografice pentru a-şi realiza sarcinile. Teoria lui Pribram, de fapt, a câştigat un sprijin tot mai consistent din partea neurofiziologilor. Insă, aspectul cel mai derutant al modelului holografic al minţii umane propus de Pribram este rezultatul fuziunii cu teoria lui Bohm. Dacă palpabilitatea lumii înconjurătoare este doar o realitate secundară şi ce se află "acolo" este de fapt o multitudine holografică de frecvenţe, şi dacă creierul este la rândul lui o hologramă care selectează din acest amestec vibraţional doar unele vibraţii şi le transformă matematic în percepţii senzoriale, ce devine atunci realitatea obiectivă? Această realitate încetează să mai existe. După cum susţin religiile orientale, lumea materială este Maya, o iluzie, şi, deşi suntem convinşi că suntem fiinţe materiale evoluând într-o lume fizică, şi aceasta este o iluzie! Noua şi surprinzătoarea faţetă a realităţii, de fapt sinteza teoriilor lui Bohm şi Pribram, a fost numită paradigma holografică şi, cu toate că mulţi savanţi au primit-o cu scepticism, ea a galvanizat interesul altora. Un grup de cercetători consideră că acesta ar putea fi cel mai acurat model al realităţii din câte a elaborat ştiinţa până în prezent. Mai mult chiar, unii consideră că el poate descifra unele mistere care nu au fost nicicând explicate de ştiinţă şi că readuce paranormalul chiar în sfera normală a naturii. Numeroşi cercetători, inclusiv Bohm şi Pribram, au remarcat că numeroase fenomene parapsihice devin mult mai comprehensibile prin prisma noii paradigme. Stanislav GrofPrin anii 1950, în timp ce efectua studii privind utilizarea LSD ca unealtă psihoterapeutică, Stanislav Grof ţinea sub observaţie o femeie care, deodată, a simţit că o invadează identitatea unei femele dintr-o specie de reptile preistorice. Pacienta nu numai că a furnizat, în timpul halucinaţiei, o descriere detaliată a senzaţiilor trăite pe când era "captivă" în noua identitate, dar a remarcat că un mascul din aceeaşi specie avea o coloraţie deosebită în zona capului. Ce l-a uluit pe Grof a fost faptul că femeia nu avea habar despre reptilele preistorice iar, ulterior, o discuţie avută cu un zoolog a confirmat că anumite specii de reptile preistorice aveu zone ale capului colorate identic cu cele descrise de pacientă, coloraţii care aveau rolul atragere a sexului opus. Regresiile subiecţilor umani în regnul animal nu au fost singurele fenomene neobişnuite cu care Grof s-a confruntat. El a întâlnit pacienţi care păreau să pătrundă într-un fel de inconştient colectiv. Indivizi cu nivel scăzut de educaţie ofereau descrieri detaliate despre practici funerare zoroastriene sau scene din mitologia hindusă. In alte experienţe, subiecţii relatau amănunţit despre călătoriile lor în afara trupului, străfulgerări precognitive sau regresii în vieţile lor anterioare. Deoarece elementul comun în aceste experimente era transcenderea conştiinţei individuale dincolo de graniţele egoului şi/sau limitările spaţiului şi timpului, Grof a numit aceste manifestări "experienţe transpersonale", iar în anii ' 60 a pus bazele unei ramuri a psihologiei numită "psihologia transpersonală" dedicată în totalitate studierii acestor fenomene. Deşi Asociaţia de Psihologie Transpersonală înfiinţată de Grof a atras rapid un număr crescând de savanţi iar noua ştiinţă devenit o ramură respectată a psihologiei, ani de zile nici Grof şi nici colegii lui nu au fost în stare să explice mecanismele care stăteau la baza bizarelor fenomene investigate. Această situaţie s-a schimbat radical o dată cu apariţia paradigmei holografice. După cum remarca însuşi Grof, dacă mintea este în realitate o parte dintr-un continuum, asemenea unui labirint conectat nu doar cu oricare altă minte care există sau a existat vreodată, ci şi cu orice atom, organism şi regiune din imensitatea spaţiului şi timpului, nu mai pare un lucru straniu faptul că ea (mintea) este capabilă sa efectueze incursiuni în labirint şi să trăiască experienţe transpersonale. Paradigma holografică are implicaţii şi pentru ştiinţele aşa-zise clasice, cum este biologia. Keith Floyd, psiholog la Virginia Intermont College, a arătat că, dacă palpabilitatea realităţii este doar o iluzie holografică, nu ar mai fi corect să afirmăm "creierul secretă/produce conştiinţa", ci, mai curând, conştiinţa este cea care creează apariţia creierului – dar şi a corpului şi a tot ceea ce există în jurul nostru şi pe care le interpretăm ca fiind realitatea fizică. O astfel de răsturnare a manierei de considerare a structurilor biologice i-a făcut pe cercetători să admită că medicina şi inţelegerea procesului de vindecare ar putea fi şi ele transformate de paradigma holografică. Dacă aparenta structură fizică a corpului este doar o proiecţie holografică, reiese clar că fiecare dintre noi este mult mai răspunzător faţă de propria sănătate decât (ar) admite înţelepciunea medicală actuală. Ceea ce considerăm acum drept remisii miraculoase ale unor boli incurabile se poate datora schimbărilor la nivelul conştiinţei care, la rândul ei, operează modificări în holograma corpului. Similar, noile şi controversatele tehnici de vindecare care folosesc tehnici de vizualizare pot funcţiona atât de eficient pentru că în zona holografică imaginile gândite sunt în ultimă instanţă la fel de reale ca şi "realitatea" însăşi. Universuri alternativeChiar şi viziunile şi experienţele care implică realitatea "neobişnuită" devin exeplicabile sub paradigma holografică. In cartea sa "Daruri de la Lucrurile Necunoscute", biologul Lyall Watson descrie întâlnirea sa cu o femeie şaman din Indonezia care, prin efectuarea unui dans ritual, a fost în stare să facă un pâlc de arbori să dispară din faţa martorilor oculari. Watson relatează că în timp ce urmărea femeia-şaman continuându-şi dansul magic, aceasta a readus arborii la locul lor, apoi i-a făcut nevăzuţi din nou, miracolul repetându-se de mai multe ori. Deşi ştiinţa actuală este incapabilă să explice astfel de fenomene, ele devin mai acceptabile dacă admitem că realitatea "concretă" este doar o proiecţie holografică. Experienţe miraculoase cum este cea la care martor a fost Watson nu sunt la ordinea zilei pentru că minţile noastre nu au fost programate cu credinţe sau convingeri care ar permite repetarea unor astfel de miracole. Intr-un univers holografic, "canavaua" realităţii poate fi modificată fără limite. Ceea ce percepem drept realitate este doar un fundal, o urzeală, pe care putem "desena" orice imagine dorim. Aşadar, orice este posibil, de la îndoirea lingurilor cu puterea minţii până la faptele fantsmagorice experimentate de Carlos Castaneda în timpul remarcabilelelor sale întâlniri cu Don Juan, fumătorul de Yaqui, şi asta pentru că magia este un dar funciar dobândit de om chiar de la naştere. In acest caz chiar şi cele mai fundamentale noţiuni despre realitate devin superflue pentru că, într-un univers holografic aşa cum l-a imaginat Pribram, chiar şi evenimentele întâmplătoare trebuie considerate ca bazându-se pe principii holografice şi, prin urmare, determinate. Sincronicităţile sau coincidenţele semnificative capătă brusc sens şi tot ce există în realitate ar trebui considerat doar ca o metaforă, pentru că până şi cele mai întâmplătoare evenimente ar trebui să fie manifestări ale unei ordini sau simetrii ascunse.

sursa:luminaeuluiinterior

[Paul Atreides]

Poţi să vezi că te accepţi cu blândeţe - pe tine şi pe ceilalţi?


Poţi să simţi în centrul inimii tale prezenţa înţelegerii şi compasiunii? Poţi să simţi iubirea care sălăşluieşte în inima ta şi se extinde liber asupra celorlalţi? Acum te afli în plinul inimii tale. Acum eşti în liniştea din care vin toate sunetele. Ca o barcă pe ocean, simţi valurile care unduiesc dedesubtul tău. Iar tu te mişti împreună cu valurile, dar ştii că nu eşti valurile. Gândurile vin şi pleacă, dar ştii că nu eşti gândurile tale. Unele gânduri te împing mai departe decât altele, totuşi te poţi întoarce către centru. Asemenea unui val mai mare, un anumit gând poate fi încărcat de emoţie, dar dacă rămâi acolo unde eşti, emoţia va scădea. Acum ştii că poţi rămâne în cadrul fluxului şi refluxului, ieşind şi intrând, simţind con¬tracţia şi expansiunea gândului. Dedesubtul minţii care gândeşte, se află conştientă pură care nu judecă. De îndată ce descoperi această conştientă, inima se deschide - iar a da şi a primi nu necesită nici un efort. A observa liniştea şi a respira profund şi calm este cel mai uşor mod de a-ţi deschide inima. Poţi să o deschizi şi prin dans sacru şi prin mişcări care includ respiraţie şi încurajează recunoştinţa şi prezenţa de¬plină în acel moment. Metoda pe care o foloseşti pentru a intra în inima ta este doar un instrument. Nu face din el ceva important.

--------------------------------------------------------------------------------
Votati threadul meu -apasati stelutele de evaluare- multumesc
Ceea ce este important este ca tu să găseşti un mod de a accesa aspectul mai profund al fiinţei tale, care este împăcat. Nu există fiinţă umană care să nu fie capabilă de a atinge această stare de conştientă şi compasiune deschisă. Totuşi, sunt foarte puţini oamenii care ştiu că există în ei această capacitate de a-şi găsi pacea. Majoritatea fiinţelor umane trăiesc viaţa într-un ritm rapid, chinuindu-se să-şi ducă zilele de azi pe mâine. Minţile lor sunt ocupate cu gânduri, planuri şi griji. Trupurile lor sunt în mod constant în luptă sau agitaţie, iar aceasta le slăbeşte sistemul imunitar şi creează condiţii în care boala şi starea de rău să se poată instala. Sunt puţine fiinţele umane care se ocupă în mod direct de starea lor de bine, fizică şi emoţională. Nu e de mirare că nu au perspectivă spirituală. Atunci când oamenilor nu le pasă de ei înşişi, îi acuză pe alţii pentru problemele lor. Se simt victime. Se simt prinşi în capcană când e vorba de serviciul lor, de relaţii, de locul unde se află fizic, de rolurile şi responsabilităţile lor. Par a trăi într-o oală cu presiune. Fie rămân în starea lor exterioară şi se simt victime, fiind sunt plini de resentimente - fie pleacă altfel decât ar trebui, înainte ca situaţia să fie rezolvată, lăsând în urmă inimi zdrobite. Dacă ceva din toate acestea ţi se pare familiar, atunci ştii foarte bi¬ne cât este de uşor să fii prins în lupta pentru existenţă. Viaţa ta a pornit în galop - eşti mai ocupat decât oricând altădată - dar cui îi foloseşte? Banii şi averile nu-ţi pot cumpăra pacea. Numele, faima şi poziţia socială nu-ţi pot aduce fericirea. Fii cinstit cu tine însuţi. Te simţi bine când e vorba de tine şi de oamenii apropiaţi ţie? Eşti optimist în privinţa vieţii? Aştepţi cu nerăbdare fiecare zi? Dacă nu, trăieşti o viaţă goală, lipsită de hrană spirituală - o viaţă care şi-a pierdut rădăcinile pe care le avea în respiraţie, în trup şi pe pământ. A-ţi accelera viaţa nu înseamnă a o face mai bună. Călătoriile pe toată planeta în automobile şi avioane nu duc la relaţii mai apropiate. Mulţi dintre voi simt că vieţile voastre prind viteză, dar nu vă daţi seama că voi sunteţi cei care turnaţi benzină în rezervor. Presupun că vă este mai uşor să credeţi în distrugerea planetei prin cutremure şi inundaţii, decât să vă asumaţi responsabilitatea pentru pângărirea ei prin propria voastră nelinişte, plictiseală şi neglijenţă. Nu vedeţi că Pământul vă reflectă calitatea propriei voastre conştiente? Poluarea nu este nimic altceva decât poluarea propriei voastre inimi-minte. Cu cât vă depărtaţi mai mult de voi înşivă, cu atât aduceţi mai multă violenţă asupra Pământului şi asupra celorlalţi. Cu cât uitaţi mai mult să respiraţi, cu atât aerul devine mai nesănătos şi cu atât apar mai multe conflicte interpersonale. Dacă veţi continua să uitaţi să respiraţi, planeta este condamnată. „Ei bine", spui tu, „ne descurcăm noi şi cu asta". Dar s-ar putea să nu fie atât de uşor pe cât crezi. încearcă un timp. Respiră adânc o singură zi şi vezi ce se întâmplă. Dacă te dedici acestui exerciţiu, începe să dispară din viaţa ta tot ceea ce este artificial. Şi s-ar putea să fii uimit cât de multe lucruri din viaţa ta încep să se disperseze. Ia gândeşte-te! Ai un serviciu sigur? Nu, dacă mergi la lucru din spirit de sacrificiu. Şi cu căsătoria cum stai? Eşti împreună cu partenerul din obligaţie, sau din dragoste? Dar convingerile tale religioase sau morale ... sunt ele profunde? Sau au fost modelate pe bază de frică şi vinovăţie? Dacă e aşa, ele nu vor rezista fluxului şi refluxului, pe măsură ce respiraţia coboară în abdomen şi apoi iese prin gură, nas şi piele. Vrei cu adevărat să te eliberezi de toxine? Doreşti cu adevărat să o iei mai încet? Eşti gata să renunţi la excesul de stimulente? „Dar", vei întreba tu „nu mai pot să-mi citesc ziarul şi să mă uit la ştirile de la televizor?" „Ba da", îţi voi răspunde eu „dar numai dacă poţi să respiri în con¬tinuare, profund şi calm". Cei mai mulţi dintre voi vor descoperi că acest lucru este imposibil. A căuta pacea înseamnă a renunţa, pentru moment, la stimulentele false din viaţa voastră, lot ceea ce este trivial sau în exces vă îndepărtează de esenţa lui cine sunteţi. Nu-mi cereţi să vă explic totul. Nu am de gând să vă ofer un nou set de porunci. Folosiţi-vă bunul simţ. Observaţi ce anume vă aduce pa¬cea şi ce anume vă tulbură pacea. Asumaţi-vă responsabilitatea pentru ceea ce consumaţi, pentru persoanele pe care le aduceţi în preajma voas¬tră, pentru ceea ce faceţi. Aveţi posibilitatea de a alege. Anumite alegeri vă aduc doar luptă şi durere. Altele, vă aduc linişte şi vindecare. Puteţi trăi tară supra-stimulente? Puteţi să o luaţi mai încet, să respiraţi şi să trăiţi în cadrul momentului? S-ar putea să nu fie atât de greu pe cât credeţi. Dat fiind că puteţi începe acum - şi nu în trecut sau în viitor - totul devine o simplă provocare. încercaţi acum. Fiţi în prezent şi respiraţi câteva minute. Cu cât o faceţi mai mult, cu atât devine mai uşor. Această practică va deveni din ce în ce mai intensă - ca un torent care vine din munte şi antrenează pietrele mari care-i stau în cale. Atunci când vă hotărâţi să practicaţi liniştea, relaţia voastră cu întregul univers se schimbă. Comunicarea se adânceşte şi se extinde. Cei care vă cunosc, vă înţeleg fără cuvint. Ceea ce vreţi să spuneţi este purtat de respiraţie şi de vânt. Nu mai există nici o diferenţă între ce este înăuntrul şi ce este în afară. Pământul şi cerul se întâlnesc, acolo unde inima şi mintea ta se unesc într-o binecuvântare tăcută. Doar frica ta te face să opui rezistenţă vieţii. Prin respiraţie depăşeşti frica - şi rezistenţa dispare. Acum te alături curentului vieţii. E nevoie să ai un serviciu, să te căsătoreşti, să faci copii, să scrii cărţi, să ţii conferinţe, să-i hrăneşti pe cei flămânzi, să-i ajuţi pe cei lipsiţi de drep¬turi şi deprimaţi? Nu, decât dacă toţi ţi se alătură şi merg în aceeaşi direc¬ţie - o dată cu râul vieţii. Iar dacă o fac, să fii sigur că nu tu eşti cel care munceşte, se căsătoreşte, procreează, scrie, vorbeşte, hrăneşte sau ajută. Râul o face - prin tine. Şi, în felul acesta, rămâi vesel şi relaxat, indiferent de ce faci. Nimic nu te împiedică de la a respira, deoarece respiraţia este singura ta responsabilitate. Aşa că, îţi voi da un jalon simplu: „Dacă nu poţi respira, nu o face. Iar dacă tot te chinui să o faci, aminteşte-ţi să respiri cum trebuie!" De prea mulţi ani te mişti foarte rapid, astfel încât râul nu te poate prinde din urmă. Nu e de mirare că nu simţi că ai fi sprijinit de către univers!. Dar, sus inima! Gândeşte-te că fiecare persoană care a trăit pe planetă a cunoscut şi a practicat ceea ce vă învăţ eu acum. Iar undeva, adânc în inima ta, o ştii şi ţi-o aminteşti şi tu. Asta, deoarece demult - înainte ca ego-ul vostru să încerce să ia comanda călătoriei - tu erai căpitanul răbdător al propriei tale corăbii, care se îndrepta fără vâsle şi fără pânze către o destinaţie intuită, dar necunoscută. Şi, acelaşi lucru se întâmplă şi acum, chiar dacă tu crezi că trebuie să te zbaţi ca să preiei comanda. Respiră şi, cu timpul, râul vieţii te va găsi şi te va adopta. Atunci, vei fi purtătorul lui de cuvânt şi confidentul lui. Cel care ascultă şi cel care spune adevărul. Cel care face servicii, fără să păstreze nimic pentru el. Cel care iubeşte, fără să ceară nimic în schimb. Acesta este întru totul destinul vostru. A fi creatorul şi cel creat -totul în unul. A fi masculin în feminin şi feminin în masculin. A fi activ şi receptiv. A merge dincolo de dualitate, pe aripile paradoxului. Toate acestea le vei face, deoarece Mesia a venit şi Mesia eşti tu. Tu eşti cel care învaţă să respire şi să se ridice din durerea conflictelor autocreate. Tu eşti acela, dragul meu frate şi draga mea soră. Numai tu.
Paul Ferrini

sursa:luminaeuluiinterior

[Paul Atreides]

Fiinte multidimensionale- Grupul




În timp ce vă trăiţi viaţa cotidiană, atrageţi atenţia altor fiinţe care sunt şi ele multidimensionale. Mai întâi, să vă explicăm noţiunea de dimensiuni multiple. Vă va ajuta să înţelegeţi ceea ce voi percepeţi drept linia voastră de timp şi cum interacţionează aceasta cu alte linii temporale. Imaginaţi-vă că există o linie temporală care conţine viaţa voastră aşa cum o percepeţi. Este organizată ca timp trecut, prezent şi viitor, fiindcă aşa trăiţi voi experienţa vieţii în acest moment. Dar noi vă spunem că această linie a timpului nu este decât o parte din existenţa voastră. Există alte câteva linii temporale care se mişcă alături de aceasta, însă nu sunt perfect paralele cu ea. Este important să înţelegeţi că liniile temporale nu sunt niciodată perfect paralele una faţă de cealaltă, şi că, în realitate, ele nu urmează o linie perfect dreaptă. Imaginaţi-vă două sau mai multe linii temporale alăturate, mişcându-se înainte şi înapoi conform unor tipare vibraţionale diferite, uneori apropiindu-se foarte mult una de cealaltă, alteori, depărtându-se foarte mult, şi că, deşi se deplasează spre aceeaşi direcţie generală, ele sunt defazate. Vă reamintim că existaţi simultan în mai multe dimensiuni şi de aceea există aceste dimensiuni. Acum imaginaţi-vă aceste linii temporale ondulându-se înainte şi înapoi după cum explicam, fiecare conţinând propria sa experienţă distinctă şi unică a sufletului vostru, ca şi când ar exista în acelaşi timp mai multe versiuni de „tu”. Înţelegând acest lucru, vă putem vorbi despre un eveniment magic care se petrece din când în când. Uneori, aceste linii temporale se intersectează, iar când se-ntâmplă acest lucru, fiecare linie lasă o amprentă permanentă asupra celeilalte – ambele linii temporale sunt transformate pentru totdeauna. Cum linia timpului este de fapt o iluzie, când aceste linii temporale se intersectează, fiecare lasă amprente permanente în timpul „Acum”. Asta vă creează iluzia că se produce instantaneu o mişcare înainte şi înapoi în linia voastră temporală. În clipa aceea, este rescrisă istoria voastră pentru ca ea să coincidă cu viitorul modificat care este în acel moment reprogramat în realitatea voastră; aceste amprente afectează linia timpului în trecut şi în viitor chiar din clipa în care se întipăresc. Instrumente pentru Spiritele care pretind că sunt Oameni Vă rog să reţineţi că toată ideea linearităţii timpului este o iluzie de care aveţi nevoie pentru a juca Jocul spiritului care pretinde a fi om. Ceea ce facem în acest moment este să vă familiarizăm cu noţiunile şi cu instrumentele practice de care aveţi nevoie pentru a evolua ca oameni cu puteri depline. Simpla înţelegere a faptului că este posibil să vă rescrieţi propria istorie şi propriul viitor vă va permite să trăiţi experienţa unui prezent marcat de încredere. În prezent, oamenii nu văd decât un spectru îngust al adevăratei realităţi pe care noi o numim timpul Acum. Timpul Acum este un cerc – trecut, prezent şi viitor existând împreună. Aceia dintre noi care trăim de partea aceasta a vălului în timpul Acum putem să facem cu uşurinţă un salt în orice moment şi în orice spaţiu, fiindcă toate sunt comprimate ca unul singur. Noi vedem imaginea de ansamblu în locul spectrului îngust de vibraţie accesibil oamenilor în acest moment.

Votati threadul meu -apasati stelutele de evaluare - multumesc


Dar oamenii îşi lărgesc acum spectrul de percepţie. Începeţi să percepeţi şi să înţelegeţi posibilităţi care vor duce la expansiunea experienţei voastre ca niciodată până acum, iar acest lucru atrage atenţia a Tot Ce Este. Halorii V-am spus despre Halorii care au venit la voi să vadă ce se-ntâmplă şi chiar dacă linia lor temporală nu s-a intersectat niciodată până acum cu a voastră, ei sunt fascinaţi de experienţa umană. Ei trăiesc într-un tipar vibraţional care-l imită pe al vostru. Ei urmăresc cu mare atenţie cum procedaţi şi cum percepeţi lumea în care trăiţi. Încearcă să înţeleagă unele obiceiuri ale voastre, sisteme de credinţă şi idei. Sunt în special fascinaţi de expresiile pe care le folosiţi în viaţa de zi cu zi. Oamenii au expresii foarte ciudate. De pildă, ar vrea să ştie, când se spune despre o persoană că este „fiu de căţea” cine îi sunt strămoşii? Ce-nseamnă să ai o broască în gât (să fii răguşit) şi cum a ajuns acolo? De ce vrea toată lumea să aibă un somn uşor şi nu profund şi ce se întâmplă dacă începi să cauţi calul de dar la dinţi? Nici nu vă puteţi închipui ce imagini evocă când încearcă pentru prima dată să înţeleagă expresii ca „limbă slobodă”, „ţap ispăşitor” şi „cursă ultrarapidă”. Ei vă urmăresc folosind aceste expresii şi construindu-vă lumea cu ele. (Vezi transmisia channel #70 Mt. Charleston NV Feb. 2006 ‘The Halors ~ Holly Shit'). Au început să folosească şi ei aceste expresii în lumea lor, într-un fel foarte asemănător cu al vostru, deşi tot nu le înţeleg complet sensul. Încearcă şi ei experienţa umană şi ne oferă o reflectare a omenirii plină de haz. Millinorii De asemenea, am discutat despre fiinţele care au intersectat deja linia voastră temporală. Millinorii au lăsat o amprentă permanentă asupra liniei voastre temporale la început. (Vezi transmisia channel #73 „Milinorii” Genk , Belgia Feb. 2006). Ei sunt cunoscuţi în lumea voastră sub numele de Heruvimi. Sunt acele făpturi micuţe, dolofănele, care conectează energiile inimii. Îi puteţi vedea în reprezentările voastre de Ziua Sf Valentin, fiindcă ei sunt cei care zboară peste tot, trăgând săgeţi din arcurile lor unii spre alţii şi străduindu-se să vă ajute să realizaţi conexiunea la energia inimii. Trebuie să vă spunem că nu Millinorii sunt cei care v-au inspirat să-i vedeţi cu aripi şi săgeţi. Nimeni nu a reuşit să înţeleagă de unde v-a venit vouă această idee, deşi Halorii se străduiesc să găsească o explicaţie. Vrem să vă spunem doar atât: Millinorii sunt aici pentru a vă reaminti cum să vă conectaţi la energia inimii. Sunt aici pentru a vă ajuta să vă întăriţi acea parte din voi pe care aţi perceput-o întotdeauna ca fiind separată. Conexiunea la inimă este centrul fiinţei voastre. Acum primiţi ajutor de la aceste minunate fiinţe, care au intersectat deja linia voastră temporală şi au lăsat amprente permanente care vă sunt familiare. Este pe cale să se întâmple ceva magic! Mai sunt multe alte rase care studiază omenirea chiar acum, deşi astăzi vă vom vorbi numai despre două dintre ele. Sunteţi vizitaţi chiar acum de multe rase diferite venind din tot Universul, şi aşa este, însă ceva magic este pe cale să se producă în această privinţă. Vă vom spune mai multe despre aceasta, fiindcă multe linii de timp sunt pe punctul de a converge. În lumea voastră este pe cale să se producă un miracol, fiindcă voi l-aţi creat – voi aţi creat condiţiile şi de aceea, în jurul fiecăruia dintre voi sunt o mulţime de astfel de fiinţe. Această încăpere este plină la refuz pe toate nivelele dimensionale, fiindcă aceste fiinţe îi urmăresc pe maeştri Tablei de Joc pe măsură ce păşesc în lumină, pe măsură ce voi pătrundeţi în creaţiile voastre. Este un eveniment magic. Creaţi calea cu fiecare pas, iar înainte ca piciorul vostru să atingă pământul, voi faceţi să se nască noua cale în faţa voastră. Voi creaţi şansa şi posibilităţile superioare pentru voi înşivă. Se-ntâmplă tot mai mult cu fiecare zi. Noi vă spunem că nu există nici un plan grandios care să fie deja stabilit. Şellineţii Am vrea să vă vorbim despre câteva amprente înscrise în linia voastră temporală la începuturi şi despre câteva din fiinţele pe care le-am vizualizat mental. Vă putem spune că există fiinţe care au stat lângă voi de foarte mult timp. Pe una dintre ele o cunoaşteţi drept o fiinţă care a fost alături de voi încă de la apariţia omenirii. Numele său era Thoth. Există multe interpretări referitoare la identitatea şi la originea sa. Majoritatea sunt adevărate până la un anumit punct, fiindcă el a existat în multe linii temporale. Thoth a fost una dintre primele fiinţe din altă rasă care au venit aici pentru a semăna seminţele din care a fost creată omenirea. Există şase rase ereditare care se află la originea rasei umane. Şi ele sunt foarte mândre în acest moment. Se mândresc enorm cu faptul că voi aţi fost singurul Joc al Liberului Arbitru şi iată-vă acum, conducând din punct de vedere vibraţional. Iată-vă schimbând Tot Ceea ce Este. Dorim să vă vorbim despre Şellineţi.... şi aş vrea să nu fiţi derutaţi de cuvintele pe care le folosim atunci când dăm nume de care n-aţi auzit niciodată. Ce încercăm să facem atunci când vă oferim aceste nume este să vă oferim o vibraţie cât mai apropiată de vibraţia originară. Poate că alţii folosesc alte cuvinte referindu-se la aceleaşi fiinţe. Nu are importanţă. Noi vă oferim un nume, nu ca pe o identitate definitivă, ci ca pe o vibraţie pe care o va recunoaşte sufletul vostru. Şellineţii sunt o rasă de fiinţe care au existat aici încă de la început. Ei v-au ajutat să faceţi reglajele de moment ale biologiei voastre spre a vă ajuta să menţineţi esenţa spirituală într-o bulă biologică. Aspectul interesant este că pe Planeta Pământ se poartă o polemică aprinsă despre originea evoluţionistă sau creaţionistă a omenirii. Halorii v-ar putea spune că atunci când oamenii au discuţii nesfârşite acest lucru se întâmplă de cele mai multe ori pentru că ambele tabere deţin o parte a adevărului. De regulă, conceptul în ansamblul lui este cel care trebuie extins pentru a integra ambele adevăruri. Oare aceşti oameni care stau acum în faţa noastră au ieşit din ocean şi le-au crescut picioare? Nu, însă bulele lor fizice de biologie exact asta au făcut. Aşadar, organismul vostru fizic se afla în propria sa linie de timp evoluţionistă şi a apărut o etapă, la un moment dat, când rasa pe care o cunoaşteţi astăzi sub denumirea de maimuţe a fost adaptată pentru a adăposti spiritul uman. Iar cei care au contribuit în cursul acestui proces la realizarea adaptărilor fizice sunt numiţi Şellineţi. Şellineţii au fost aici de la bun început pentru a vă ajuta să faceţi adaptările necesare. La începutul omenirii, vă aflaţi pe o scară evolutivă foarte rapidă, fiind foarte utile adaptările constante la biologic pentru evoluţia voastră. S-au produs atunci o mulţime de adaptări foarte, foarte rapid, şi toate au reuşit, fiindcă iată-vă stând aici câteva sute de mii de ani mai târziu. Aşadar, Şellineţii au fost unele dintre primele fiinţe care au venit să facă aceste schimbări pentru voi şi iată-le din nou aici. Asta nu vă spune nimic? Pătrundeţi într-un nivel de vibraţie superioară, iar bulele voastre fizice de biologie vor începe din nou să se transforme. Şellineţii sunt din nou prezenţi spre a vă ajuta să faceţi aceste adaptări necesare. Pe măsură ce începeţi să trăiţi transformările în bulele fizice ale biologiei voastre, să ştiţi că sunteţi ajutaţi. Aceste fiinţe care lucrează împreună cu voi au fost aici chiar de la începutul ciclului evoluţionist şi sunt aici din nou să ajusteze bulele de biologie, astfel încât ele să poată găzdui o vibraţie mai înaltă a spiritului creator de Dumnezeu care se joacă de-a omul. În cursul acestor cicluri de transformare, pot exista momente când veţi lua viaţa mult prea în serios sau vă veţi lăsa să cădeţi în capcana dramelor pe care voi înşivă le creaţi. Atunci se grăbesc să intre în acţiune Millinorii. Ei vor ciupi atunci coardele inimii voastre pentru a vă aminti ce este real şi ce este important. Duoniţii şi vălul dualităţii Fiindcă voi aţi ales să faceţi aceşti paşi în evoluţia voastră sunt mulţi cei care vă urmăresc, care de-abia aşteaptă să vă ajute ori de câte ori este posibil. În acest punct intersectează realitatea voastră o rasă de fiinţe pe care o vom numi Duoniţi. Şi Duoniţii au fost printre cei care s-au aflat aici încă de la început ca să treacă linia voastră temporală. Ei v-au lăsat în mod deliberat amprente permanente pentru a vă crea iluzia de a fi duali – spre a vă da iluzia contrastului – fiindcă Jocul vostru se referă în totalitate la a fi aici, căutându-l pe Dumnezeu. Voi v-aţi separat de întreg. Voi v-aţi acordat răgazul de a vă da jos aripile pentru o vreme, de a veni pe Pământ şi de a vă juca de-a oamenii. Sunteţi fiinţe infinite care pretind că sunt limitate, cu început şi sfârşit. Ciclul vostru continuă de la o viaţă la alta, fiindcă energia nu moare niciodată. Pur şi simplu ea se învârteşte constant în cerc. Energia este infinită. Orice formă de energie este infinită, iar voi sunteţi energie. Ce v-ar putea face să credeţi că aveţi într-adevăr un început şi un sfârşit? Bineînţeles că nu aveţi. Voi sunteţi Dumnezeu. Sunteţi acea parte din Dumnezeu care a fost de acord să se separe pentru scurt timp şi să joace jocul de a fi om. Ideea a fost de-a juca Marele Joc de a fi finit pentru a pretinde că sunteţi separaţi unii de alţii, suficient de mult timp încât să vă întoarceţi unii spre alţii, să vă priviţi în ochi şi să vedeţi cine este de fapt Dumnezeu. Şi faceţi o treabă extraordinară. Căutarea lui Dumnezeu a ajutat rasele de pretutindeni şi toate fiinţele de pretutindeni să evolueze foarte rapid, iar acest lucru este cu adevărat fascinant fiindcă nu s-a mai întâmplat niciodată până acum. Când veţi înţelege următorul miracol care vă aşteaptă pe calea pe care sunteţi acum şi veţi începe să-l vedeţi, veţi înţelege de ce sunt toate aceste fiinţe alături de voi să vă ajute. Duoniţii sunt aici să vă ajute să faceţi transformările vălului. Vă avertizăm, majoritatea sunteţi pregătiţi să daţi la o parte vălul şi să priviţi dincolo foarte rapid. Sunteţi atât de nostimi. De fapt, ceea ce se întâmplă când începeţi să trageţi cu coada ochiului în spatele vălului, este că vă reconectaţi instantaneu la inima lui Dumnezeu, iar din acest motiv se află Milinorii aici – vă ajută să vă adaptaţi lin. Dacă astăzi ar fi să daţi complet vălul la o parte timp de numai un minut, atunci n-aţi mai putea rămâne în bula voastră biologică. Asta fiindcă iubirea şi energia pe care le-aţi resimţi v-ar da o asemenea tristeţe de a fi despărţiţi de întreg, încât v-aţi reîntoarce Acasă. De aceea primul lucru pe care vă rugăm să-l faceţi este de a cinsti vălul. Oricum voi l-aţi creat şi aţi făcut un lucru minunat în sensul ăsta. Aşadar, înţelegeţi că în faţa voastră sunt locuri goale pe care nu le puteţi vedea, mai ales atunci când vă priviţi în oglindă încercând să-l vedeţi pe Dumnezeu în ochii voştri. Vă rugăm să vă uitaţi în oglinzile din jurul vostru, fiindcă este mai uşor să-l percepeţi pe Dumnezeu prin inima celorlalţi decât să-l vedeţi singuri, prin voi înşivă. Chiar şi cu toate sfaturile pe care tocmai vi le-am dat vă spunem că vălul se subţiază pentru că voi aţi ales să se întâmple aşa. Voi aţi ales calea de a exista cu vălul subţiat, iar odată cu subţierea vălului apare şi un nivel de responsabilitate mai mare cu care nu sunteţi obişnuiţi. Nu, asta nu înseamnă că vi se cere să mergeţi pe apă. Nu, nu înseamnă că trebuie să încetaţi de a mai mânca carne. Nu înseamnă că trebuie să încercaţi să înţelegeţi sisteme de credinţă noi referitoare la direcţia spre care vă îndreptaţi. Înseamnă însă că aveţi o nouă responsabilitate de a fi în pasiunea voastră, de a fi de folos Universului în sensul în care trebuie să fiţi, sau mai simplu spus, trebuie să fiţi voi înşivă, cu un scop şi integritate. Veţi evolua, iar asta nu înseamnă a spera că nu veţi mai greşi niciodată sau să mergeţi pe apă, ci mai degrabă să vă permiteţi să fiţi umani şi să greşiţi cu bucurie în inimă. Aceasta este adaptarea pentru care Dunoniţii sunt aici să vă ajute s-o faceţi. Asumaţi-vă aceste transformări ştiind că nu există bine sau rău. Toată iluzia referitoare la sus şi jos, alb şi negru, iubire şi teamă, bine şi rău începe să se subţieze. Aceasta este acea porţiune a vălului la care lucrează în prezent Duoniţii datorită alegerii voastre de a evolua. Repetăm: este pe cale să se înfăptuiască un miracol. Halorii, Millinorii, Şellineţii şi Duoniţii sunt aici pentru a vă ajuta să menţineţi echilibrul şi pentru a vă ajuta să menţineţi energia vibraţiei voastre celei mai înalte pentru utilizarea ei superioară. Este extraordinar, dincolo de puterea voastră de înţelegere. Fiecare Joc de pretutindeni stă cu ochii pe Planeta Pământ şi urmăreşte la un anumit nivel ceea ce faceţi, fiindcă este extraordinar ceea ce aţi reuşit să creaţi prin alegerile voastre. Până acum aţi fost singura Planetă cu Liber Arbitru, însă acum nu mai sunteţi singura Planetă cu Liber Arbitru. Cea de-a doua Planetă cu Liber Arbitru şi-a început deja existenţa şi se află într-un ciclu evoluţionist care înaintează foarte rapid datorită succesului vostru. Vă rugăm să urmăriţi încă un alt aspect pe măsură ce mergeţi mai departe. S-ar putea să vedeţi situaţii conflictuale, pe măsură ce vălul începe să se subţieze, iar Duoniţii încep să facă ajustări la ceea ce voi percepeţi a fi dualitate, căci veţi vedea expresii ale dualităţii. Veţi vedea foarte multă iubire şi frică, iar ceea ce v-a fi difuzat la actualităţi va face parte în special din categoria fricii. Halorii vă pot spune că în prezent frica se vinde mai bine decât iubirea. Este foarte simplu. Atâta timp cât nu veţi cădea pradă ei, vă veţi crea propria realitate şi nu realitatea pe care o percepeţi de la televizor. Aşadar, chiar dacă urmăriţi aceste actualităţi, trimiteţi iubire, trimiteţi conexiunile voastre, purtaţi-vă energia a ceea ce sunteţi şi aşteptaţi-vă la un miracol, căci îl creaţi chiar acum. Toate aceste rase de fiinţe nu se află aici pentru că voi deveniţi multidimensionali, ci se află aici pentru că voi evoluaţi atât de repede, iar ei de-abia aşteaptă să vă ajute. De-abia aşteaptă să devină o parte din energia voastră şi să lucreze cu voi ori de câte ori este posibil, căci multe dintre ele au fost aici chiar la începuturi şi au trecut în linia voastră temporară. Observaţi fluxul energetic – NU VOR MAI FI SECRETE Există atât de multă magie care este pe punctul de a fi revărsată pe Planeta Pământ, încât întrece orice descriere. Aşadar, vă vom spune doar că vălul începe să se subţieze. Pe măsură ce se subţiază vălul, una din treburile Duoniţilor este să vă ajute să înţelegeţi rostul energiei, deoarece ea constituie o parte a vălului vostru. Până în acest punct nu aţi fost capabili să percepeţi în întregime fluxurile de energie, dar aceasta se va schimba în curând. În orice circumstanţă a vieţii, ori de câte ori vă spune cineva ceva, ori de câte ori vă intră şeful în birou şi vă dă un ordin pe care nu îl înţelegeţi sau care nu vă convine, ori de câte ori ridicaţi telefonul şi auziţi ceva ce nu doriţi, sau când daţi drumul televizorului şi priviţi desfăşurarea evenimentelor foarte nefericite din lume, vă cerem să observaţi fluxul energiei... fiindcă energia nu minte niciodată. Direcţia fluxului de energie nu poate fi niciodată ascunsă fiinţelor împuternicite. Pur şi simplu luaţi notă de direcţia de mişcare a energiei şi urmaţi-o. Cine beneficiază de aceste evenimente? Nu numai că veţi fi în stare sa vedeţi clar pentru prima oară unde este direcţionată energia, ci veţi putea vedea şi intenţia de început şi motivul. Vine o vreme pe Planeta Pământ în care nu vor mai fi secrete, iar aceasta începe astăzi, cu voi. Duoniţii sunt aici pentru a lucra cu voi în acest domeniu, pentru a vă ascuţi simţurile chiar în momentul de faţă. Deci ce trebuie să faceţi? Trebuie să intraţi în meditaţii prelungite? Trebuie să onoraţi aceste fiinţe sau să le adoraţi? Trebuie să le salutaţi? Puteţi face toate aceste lucruri dacă doriţi, dar nici unul nu este necesar. Aceste fiinţe se află aici pentru a vă onora şi a vă asista. Se află aici pentru a vă ajuta în următoarea fază de evoluţie, fiindcă un miracol este pe cale să se întâmple. Se află mai aproape decât credeţi şi suntem foarte, foarte onoraţi să luăm parte la el, să privim omenirea cum schimbă Tot Ce Este. Cu cea mai profundă onoare şi imensă iubire pe care o putem exprima vă lăsăm acum cu trei memento-uri legate de Jocul vostru. Amintiţi-vă să vă trataţi unul pe altul cu respect fiindcă vă uitaţi în ochii lui Dumnezeu. Îngrijiţi-vă unul pe altul cu fiecare oportunitate pe care o aveţi deoarece vă îngrijiţi pe voi înşivă. Amintiţi-vă că este un Joc şi jucaţi-vă frumos împreună. Espavo. Grupul
http://lightworker.com/

sursa:luminaeuluiinterior

[Paul Atreides]

Accepta lectiile pe care ti le ofera viata!


Poate ca cel mai mare obstacol in calea iubirii de sine si a vietii traite la unison cu propriul spirit este convingerea ca nu te poti bucura de viata decat atunci cand nu ai nici un fel de probleme, nici un fel de griji si nici un fel de temeri. Statutul de om presupune din start anumite provocari carora trebuie sa le facem fata. Chiar daca nu toate sunt comparabile, nu exista om care sa nu se confrunte cu diferite greutati. De fapt, rezolvarea dificultatilor intr-o stare cat mai buna de spirit reprezinta insasi esenta experimentului de a fi om. In calitatea noastra de fiinte umane, noi venim pe acest pamant pentru a invata anumite lectii, cea mai importanta fiind aceea de a ne aminti de natura noastra divina chiar in timpul experientelor noastre umane. Toate aceste lectii pe care trebuie sa le invatam reprezinta o scoala pentru sufletul nostru. Unii au de invatat lectia iubirii, altii pe cea a prosperitatii sau a sanatatii fizice. Alte lectii se pot referi la incredere si angajament, sau la relatiile de familie. Exista lectii ale saraciei, abandonarii si pierderii, dar si lectii ale bogatiei, achizitiilor si devotiunii. Indiferent care sunt lectiile pe care trebuie sa le invatam in aceasta viata, exista cateva certitudini de care nu ne putem indoi: • Mai intai de toate, putem fi siguri ca la nivelul sufletului, noi singuri ne-am oferit ca voluntari pentru a invata aceste lectii, oricat de dure ni s-ar parea la ora actuala • In al doilea rand, nu putem vorbi de o lectie prea dificil de invatat pentru sufletul nostru • Putem fi siguri de faptul ca, daca invatam o lectie, urmeaza imediat o alta. Atat timp cat ramanem in viata, lectiile nu inceteaza niciodata Principalul motiv pentru care ne-am asumat aceasta realitate fizica este necesitatea sufletului nostru de a creste si de a se maturiza, lucru care nu devine posibil decat prin confruntarea cu diferitele provocari ale vietii. Viata este o scoala pentru suflet. De aceea, ea trebuie imbratisata si acceptata cu tot cu lectiile ei dificile. Spre deosebire de scolile de pe pamant, pe care le absolvim pentru a intra apoi in “lumea reala”, lumea “reala” a sufletului este aceea a lectiilor nesfarite, care se succed continuu pe intreaga durata a vietii noastre fizice si al caror scop unic este proclamarea divinitatii noastre. Cu totii avem de prestat o anumita munca la nivelul sufletului. Cu totii avem de dezvoltat anumite aspecte ale personalitatii noastre pentru a ne putea maturiza din punct de vedere spiritual. De aceea, nu lasa aceste lectii sa te priveze de bucuria de a trai. Dimpotriva, cultiva aceasta bucurie a spiritului, pentru a putea trece cu succes prin examenele vietii. Daca te privezi singur de iubire si de bunatate, vei trece prin viata fara sa inveti nimic. Este important sa iti iubesti spiritul si sa il asculti, caci altfel nu ai cum sa depasesti provocarile vietii. Iubirea de sine si manifestarea propriului spirit te pot invata lectiile pe care le ai de invatat. Nu ii permite ego-ului sa te convinga ca problemele cu care te confrunti sunt mai grave decat in realitate sau mai serioase decat ale altor oameni, lamentandu-te din acest motiv. Cea mai buna cale de a-ti pastra iubirea de sine si de a trai la unison cu spiritul tau atunci cand te confrunti cu diferite provocari ale vietii consta in a-ti aminti ca toate acestea sunt simple lectii. Altfel spus, nu trebuie sa te simti ca o victima. Asta nu inseamna ca unele lectii nu pot fi extrem de dificile sau de dureroase. Inseamna ca nu le vei putea depasi niciodata pana cand nu vei accepta faptul ca aceste provocari au aparut in viata ta pentru a te invata ceva valoros pe nivelul sufletului. Oricare ar fi problema cu care te confrunti, porneste de la premiza ca ea a aparut numai ca sufletul tau sa invete o lectie importanta. In ce domeniu din viata simti ca te victimizezi? Ce anume te frustreaza? Durerea? Dificultatile vietii? Iritarea? Plictiseala? Conflictele? Indiferent in ce consta raspunsul, aceasta este lectia sufletului tau. In continuare, intreaba-te cine pe cine domina in viata ta: egoul sau spiritul? Lectiile vietii sunt percepute diferit din cele doua perspective. Ego-ul reactioneaza in fata dificultatilor vietii intr-un mod temperamental, critic, nerabdator, se simte ranit, manios, indignat, speriat sau dezgustat. Daca experimentezi aceste simptome, inseamna ca nu traiesti in spiritul iubirii de sine, la unison cu spiritul tau. Daca ne privim problemele din perspectiva ego-ului, noi le dam intotdeauna o interpretare foarte personala. Ne simtim coplesiti, demoralizati, slabiti si speriati. Daca le privim din perspectiva spiritului nostru, ca pe niste lectii ale sufletului, legate de spiritualitate, ele devin un fel de joc interesant, pe care ne propunem sa il castigam. Asta nu inseamna ca nu vom simti deloc durere. Durerea face parte integranta din experienta umana. Inseamna doar ca nu trebuie sa uitam nici o clipa ca spiritul nostru este mai presus de durerea pe care o pot simti trupul sau ego-ul nostru. La final, sa ne aducem aminte de fiecare data cand avem o problema: cu cat problema cu care ne confruntam este mai mare, cu atat mai important este sa te iubesti pe tine insuti. “Raspunsul este simplu…iubeste-te pe tine insuti, traieste la unison cu spiritul tau!”, Sonia Choquette, Editura Adevar Divin


Votati threadul meu -apasati stelutele de evaluare - multumesc


sursa:luminaeuluiinterior

[Paul Atreides]

Opreşte-te, omule! ne strigă Universul


Quo vadis,unde mergi? Opreşte-te, omule! ne strigă Universul. Teribilă fiinţă poate să fie omul, dacă şi Universul s-a înspăimântat de el! Repetăm cumva mitul lui Faust cu „ucenicul" care nu mai poate stăpâni urgia forţelor stârnite? în mod ciudat noi am devenit singura fiinţă care s-a implicat în distrugerea propriului său leagăn - PământulSă ascultăm şi alte voci venite din „eter". Cine sunt cei 13 Hathori? Nu ştiu cine sunt, dar observ că sunt excelent informaţi despre treburile noastre... foarte pământeşti. Ce ne spun cei 13 Hathori? Să vedem. Vremurile ce vin, zic ei, sunt foarte grele. Ne îndreptăm cu mare viteză spre autodistrugere. Credinţele noastre, modelele noastre culturale şi politice, mentalitatea şi viciile noastre cultivă idei, care vor distruge viaţa. „Stăpânii lumii" (cine-or fi oare aceştia?!) având interese bine ţintite se opun spiritualizării lumii. Doresc să controleze şi să manevreze lumea în continuare. Să înţeleg că aceşti „stăpâni ţin cu dinţii" să rămână la concepţia care consideră omul un simplu accident al naturii, un animal, care poate fi vânat ca orice alt animal din plăcere sau pentru a elibera spaţiul pe care îl ocupă în beneficiul lor? Cei 13 Hathori, un număr angoasant prin unele părţi ale lumii, ne mai spun că ne aflăm ca un sandviş, la mijloc între presiunea spirituală exercitată din Cosmos şi între puterile care vor să ne controleze. Energia unei conştiinţe înalte ar veni din adâncul Universului, dar forţele care stăpânesc lumea i se opun, şi rezultatul exercitării forţelor contrare unei evoluţii spirituale este exprimat prin amplificarea haosului climatic, distrugerea resurselor forestiere şi epuizarea celor subterane, seisme, vulcani, poluare, boli, violenţă şi războaie. Ce se poate face pentru a supravieţui? Iată sfatul dat de Hathori. În plan global se impune o evoluţie spirituală prin înălţarea conştiinţei la nivelul întregii lumi. În plan individual, pentru a fi protejat de „haosul lumii actuale", ni se recomandă conectarea mentală, în fiecare zi, cu sinele interior asupra căruia să se proiecteze sentimente de gratitudine, apreciere, fericire. Chimia acestor sentimente, vom spune noi, ne va fi benefică pentru sănătatea fizică şi psihică. O observaţie demnă de reţinut: ni se spune că această comutare a gândirii pe un registru pozitiv este benefică, nu numai pentru noi, ci şi pentru Universul care le primeşte, în acest fel dăruim ceva din noi şi Universului, căruia îi datorăm viaţa. Suntem avizaţi de asemenea că sunt forţe negative, care vor să ne înspăimânte şi nu trebuie să le dăm satisfacţie. Orice preocupare menită să ne ofere un motiv de satisfacţie, de bucurie - lectură, muzică, spectacol, plimbare în natură ne înalţă conştiinţa şi ne permite să supravieţuim în această atmosferă de negativitate a lumii moderne, intenţionat regizată prin avalanşa de ştiri care fac din oră în oră bilanţul războaielor, crimelor, conflictelor, violurilor, accidentelor de pe întregul mapamondul, care anunţă mereu tot alte şi alte scumpiri şi creşteri ale inflaţiei, asezonate cu strălucirea de gablonz a „divelor" de o zi şi opulenţa sfidătoare, afişată de indivizi care au fost mai iute de mână decât alţii la împărţirea prăzii. Spuneam că nu ştiu cine sunt aceşti Hathori şi nu aş fi înclinat să-i cred prea mult, dacă ceva nu m-ar frapa în discursul lor. Este o coincidenţă ciudată între ceea ce spun ei şi ceea ce spune David R. Hawkins, un reputat profesor de psihiatrie din SUA, când atribuie întreaga responsabilitate a bulversării spirituale a omenirii de către cei care îşi arogă cu de la sine putere rolul de „stăpâni" ai lumii. Eu nu cred în existenţa lor, doar ni se spune că trăim într-o lume liberă. Eu nu ştiu să mă fi întrebat cineva dacă am nevoie de o altă minte decât a mea, care să-mi spună ce este alb şi ce este negru.
Mă poate eventual obliga prin forţă să admit convenţional un „adevăr" confecţionat conjunctural, dar nimeni nu m-a convins şi nu mă va convinge vreodată, în afară de propria mea minte. Şi apoi mă întreb cum ar putea acţiona şi influenţa din umbră soarta lumii aceste forţe oculte? Ni se spune că prin crearea unor zone de conflict, care au rolul de a menţine o continuă instabilitatea a lumii şi de a arăta eventualilor îndrăzneţi cine sunt adevăraţii stăpâni prin susţinerea unor instituţii destabilizatoare care, neavând nici lege şi nici bun simţ, denigrează tot ceea ce este valoare capabilă să zidească şi exaltă tot ceea ce este nonvaloare. Există totuşi în prezent o preocupare, la nivelul întregii lumi, privind viitorul său. Fără excepţie, toate sursele prevăd ca unică soluţie la problemele lumii actuale schimbarea actualei paradigme, promovarea unei noi conştiinţe - idee pentru care am pledat de multă vreme în scrierile mele, independent de sursele actuale. Este logic să trăim cum gândim. Eu nu cred că rădăcina tuturor relelor este religia cum susţine Richard Dawkins, ci concepţia noastră despre lume tributară ştiinţelor secolului al XlX-lea. Atâta vreme cât vom continua să atribuim omului şi vieţii o origine întâmplătoare, nu vom învăţa niciodată să le acordăm respectul de entităţi sacre. Mă repet. Imaginea eronată de animal ce poate fi ucis fără milă, existentă în mintea noastră, este sursa tuturor relelor. Vom reda şi opinia în acest sens a lui G. Braden, geolog, specialist în tehnica de transmitere a informaţiei, scriitor şi valoros filosof al culturii. Braden vorbeşte de asemenea despre iminenţa venirii unei noi ere în existenţa omenirii plecând de la observaţii de ordin geofizic. În consonanţă cu mesajele anterioare, Braden susţine şi el că trăim un timp fără precedent, al unor evenimente dramatice, care obligă la forarea unei noi paradigme, a unei noi conştiinţe cu un model de gândire şi de percepţie nedistructiv ca cel vechi, ci dimpotrivă, unicul înscris în legea divină a fiinţării noastre. Şi, din nou, o frapantă coincidenţă, întocmai ca în mesajul primit de Shelley Yates, şi Braden aminteşte de sfârşitul epocii de „separare" a omului de Sursa Creatoare şi de reintrare în perimetrul său de protecţie, în acelaşi sens, David R. Hawkins vorbeşte despre un Dumnezeu, care este acum şi aici, şi nu undeva şi cândva. În prezent, ne spune Braden, are loc o scădere rapidă a amplitudinii câmpului magnetic al planetei. Acest fenomen va opera firesc modificări şi în câmpurile fizice mentale şi informaţionale ale corpului uman, inclusiv asupra modului nostru de gândire. Timpul reapropierii de Sursa Creatoare şi al purificării planetei a fost anticipat, de asemenea, de toate religiile şi tradiţiile spirituale atribuindu-i-se denumiri diverse. Braden utilizează sintagma de „proces Christic". Mi se pare a fi interesantă sinteza istoriei acestei nou timp făcută de Braden, pentru că anticiparea sa coincide în mod straniu cu concluziile total independente ale multor oameni de ştiinţă şi cu ultimele date venite din partea neuroştiinţelor şi a experienţelor din timpul morţii clinice. Coincidenţă pe care o găsesc a fi mai degrabă semnificativă, decât întâmplătoare. Tradiţiile amerindiene, înţelepţii triburilor Lakota Cherokee şi Hopi au prevestit încheierea unui ciclu cu începerea unui altul nou în istoria actuală a lumii. Fiecare ciclu vechi s-ar fi încheiat printr-un colaps - îngheţ, potop, foc etc. Fiecare ciclu nou a adus o nouă ordine, cu restabilirea dezechilibrelor timpului trecut. Calendarul aztec precizează că omenirea se afla la sfârşitul celui de al V-lea ciclu, numit Soare. După calendarul mayaş ultimul ciclu s-ar termina în 2012, an care este şi ultimul înscris în numărătoarea lor calendaristică. „Tablele de smarald ale lui Toth", datând de mai multe mii de ani, vorbesc între altele şi de avioanele de luptă din lumea modernă!: „Când din nou omul va cuceri oceanul şi va zbura prin aer cu aripi precum păsările... va începe vremea războiului... dintre întuneric şi lumină. Un popor se va ridica împotriva altui popor folosind forţele întunecate pentru a zgudui Pământul". (Cred că se face referire la timpurile moderne pentru că nu îmi închipui că se putea „zgudui" Pământul cu bâta şi cu săgeţile pe care le aveau pe atunci). Ni se spune că, începând din 2012, Pământul ar intra într-o zonă de înaltă frecvenţă, care va presupune şi adaptarea organismului uman la noua frecvenţă, înălţarea conştiinţei cu obţinerea de noi posibilităţi de percepţie / inclusiv în planuri încă invizibile, va defini lumea viitoare ca fiind una a conştiinţei şi a spiritualităţii. Braden foloseşte denumirea de frecvenţă christica şi-i atribuie proprietatea de percepţie pluridimensională (5D). Denumirea nu a fost aleasă întâmplător, ci are o amplă motivare. Gândirea corespunzătoare acestei noi frecvenţe este identică cu învăţătura dată de Iisus ucenicilor săi în urmă cu 2000 de ani. Se poate spune că este o revenire a sa, pe care lisus însuşi a prevăzut-o când a spus că va trece o mie de ani şi apoi o altă mie de ani şi lumea va reveni la învăţătura sa. In noul model de gândire sunt depăşite tiparele vechilor paradigme, în care se cultiva ura, frica, violenţa, răzbunarea, crima şi războiul. Purtătorii vechilor tipare de gândire vor deveni incompatibili cu noua frecvenţă. Va fi o selecţie pe criterii spirituale, dependente de capacitatea de evoluţie spirituală. Scopul acestei mari treceri la un nou ciclu în evoluţia spirituală a lumii îl consideră „echilibrarea şi vindecarea supremă a Pământului şi a tuturor formelor de viaţă". Este ceea ce Braden a numit „trezirea la punctul zero". Bogăţia de informaţii oferite de Braden pledează pentru ideea că trecerea la o altă epocă, în scopul reechilibrării şi purificării Pământului de rezidurile gândirii şi ale acţiunilor umane, nu este împrumutată de la Shelley Yates care, după cum am văzut, a receptat-o în condiţii complet inedite, ci constituie o altă sursă, care se înscrie în acelaşi sens. Reţinem încă o observaţie interesantă oferită de Braden. Intensitatea câmpului magnetic al Terrei s-ar afla într-o continuă şi rapidă scădere corespunzând parametrilor din vremea în care s-au petrecut evenimentele legate de naşterea lui lisus. Aceste valori reduse ale câmpului magnetic ar fi propice pentru apariţia de noi paradigme, de început al unei noi istorii. Din acest interesant comentariu făcut de Braden asupra erei corespunzătoare unei noi conştiinţe am sublinia câteva observaţii. Este, mai întâi, o întâlnire ciudată, peste timp, a unor surse care susţin o idee comună: vechi tradiţii spirituale amerindiene, un om de ştiinţă şi cultură şi o femeie simplă, obişnuită, fără nici o preocupare de ordin spiritual. Toate aceste surse ne vorbesc despre iminenta venirii unui timp al unor mari schimbări în istoria gândirii şi a lumii. Experienţa a arătat că nici o predicţie nu se îndeplineşte 100%. în consecinţă şi acestea ar putea rămâne doar simple iluzii, dar trebuie spus că, dacă omenirea nu va schimba nimic în comportamentul său şi va continua să se manifeste cu aceeaşi agresivitate şi violentă, într-un război al tuturor contra tuturor, în condiţiile acumulării actualelor mijloace de război, s-ar putea ca nu numai să nu ajungă la un noi ciclu de evoluţie, ci să-şi rateze definitiv orice şansă de a continua.
Prof. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN — ÎN CĂUTAREA SENSULUI PIERDUT

.Votati threadul meu - apasati stelutele - multumesc


sursa:luminaeuluiinterior

[Paul Atreides]

Cristofor - magul din Carpaţi - Aryana Havah


Aceasta reprezintă legătura cerului cu pământul, şi în acel moment ele devin un tot unitar, în mijlocul căruia se află omul. Dar nu un om oarecare, muritor, ci însăşi divinitatea întrupată pe pământ. - Ce îmi puteţi spune despre creaţie? Şi când spun creaţie, mă refer la creaţia biblică, la Adam şi Eva, la cer şi pământ. Cristofor inspiră adânc: – Tot ceea ce cunoşti şi tot ceea ce nu cunoşti s-a realizat prin puterea celor patru elemente, foc, apă, aer şi pământ. Atât macrocosmosul-universul, cât şi microcosmosul-pământul, cu tot ceea ce există în ele, s-au născut din îmbinarea ingenioasă a acestor elemente. în microcosmos se oglindeşte de fapt macrocosmosul la scară redusă; sunt interdependente, deşi ele par separate, şi funcţionează depinzând unele de altele. Sunt părţi ale unuia şi acelaşi organism. – De unde vin aceste elemente? – Ele s-au născut din Akasha, din suprem. – Ce este Akasha? întreb eu nedumerit . Akasha face parte din Dumnezeu. într-un fel este chiar Dumnezeu. Este sfera cauzală. De aici pornesc toate şi tot aici se întorc. Ea există dincolo de timp şi spaţiu, este necreată şi indefinibilă. Este originea tuturor gândurilor, a intenţiilor, a faptelor. De aici a fost creat totul şi tot aici se va opri. Simt că mă pufneşte râsul. - Omul a fost creat tot aici? - Omul a fost creat după chipul şi asemănarea Creatorului, adică a celui pe care voi îl numiţi Dumnezeu. în om se regăseşte Universul, la scară mult mai mică. Toate elementele de care am vorbit se află în el. El a fost creat din Akasha şi se supune Legilor Universale. Poate alţii au fost creaţi din Akasha şi se supun Legilor! Eu simt că sunt independent. Eu m-am creat pe mine însumi! îmi vine să urlu la aşa inepţii, însă mă calmez şi decid să marşez: - Şi ce rol au aceste elemente în apariţia omului? - Cu ajutorul lor a fost creat omul. Mai bine zis din materie grosieră, de fapt tot din elemente, dar de o altă factură vibraţională la care s-a adăugat o picătură de Akasha, adică ceea ce numiţi voi Duh Sfânt. Aşa s-a născut omul. Nu îmi sună deloc bine acest voi. Ca şi cum el, marele Cristofor nu se amestecă în troacă cu noi, porcii! El este de sine stătător. Nu este nici Dumnezeu, nici muritor. Este undeva la mijloc. – Şi de ce ne-a creat? întreb eu uitându-mă insistent în ochii lui . – Voi sunteţi fii si fiice de Dumnezeu. în fiecare din voi străluceşte El. Prin voi El se cunoaşte pe sine. Cu fiecare naştere, trăire, moarte, cu fiecare experienţă voi îl îmbogăţiţi. – Adică într-un fel el s-a gândit să joace un fel de egoism suprem. Mai exact se plictisea $i ce idee i-a venit... hai să fac umanitatea. Deci dacă noi nu suntem perfecţi este vina lui0 Nu există nici o vină. în Univers nu există nici bine nici rău. Este o latură a elementelor. Fiecare element este pozitiv sau negativ. – Fiecare om poartă în el ambele aspecte.
Totodată fiecare element poate fi neutru, adică nemanifest. El există însă în stare latentă, zise Cristofor. – Cum pozitiv şi negativ? – Să luăm spre exemplu focul. El dă căldură, menţine viaţa, ajută la prepararea mâncării, dar poate distruge, omorî, poate şterge oraşe întregi de pe suprafaţa pământului. – Ce element a fost creat primul? întreb eu, încercând să par interesat. – La început a fost creată lumina. Lumina este un atribut al focului. Deci focul a fost primul element creat. După aceea a apărut apa, aerul şi apoi pământul, iar din îmbinarea acestora, după cum am mai spus, omul. – Ce fac aceste elemente în cor p? – Ele ajută la alcătuirea, menţinerea, moartea şi descompunerea acestuia. Fiecare element are conform legilor universale un anume rol. Aceste elemente au un anume echilibru. – Ce se întâmplă când acest echilibru dispare? – Atunci intervine boala. Aceasta apare mai întâi ca un disconfort, acest lucru se poate datora şi unei alimentaţii neraţionale, organismul dă anumite semnale, care sunt de obicei ignorate. Un dezechilibru mediu poate provoca o boală cu impact nimicitor. – Adică dacă mâncam sănătos, aveam echilibru bun întreb eu maliţios. – Trebuie să mâncăm diversificat, pentru a acoperi tot necesarul de elemente. – Adică, accentuez eu, dacă eu mâneam sănătos nu mă mai îmbolnăveam? - Mda, nu chiar, răspunde el. Mă hotărăsc să accept răspunsul, cel puţin pentru moment şi continui: – Dar vegetarienii? – Vegetarienii pot suplini lipsa cărnii, consumând alimente care sunt bogate în elementul pământ. Trebuie să înţelegi că este vorba de combustie. Prin combustie hrana se transformă în elemente, care sunt preluate de organism şi folosite ca atare. La fel se întâmplă şi cu aerul. Este folosit tot la combustie. Totodată prin inspiraţie primiţi şi prana, care la rândul ei este compusă din elemente. Dacă un element lipseşte apare imediat un dezechilibru. – Bine, dar călugării budişti? Ei se hrănesc cu te miri ce şi trăiesc fără dezechilibre 100 de ani, întreb eu intenţionat. – Aşa este însă ei îşi iau elementele din Akasha, prin prana. Ei folosese hrana doar în cantităţi mici, pentru a-şi menţine activ tractul digestiv. Datorită faptului că principala lor sursă de hrană este prana, ei primesc elementele în stare pură şi în cantitate optimă fiecărui individ în parte. Se hrănesc pe naiba cu prana! Stau toată ziua ca nişte legume, nu fac efort şi deci nu consumă calorii. Normal că la genul asta de activitate ajunge şi o măslină. - Referitor la foc, un om cu acest element în exces arde înjurai lui? – Nu, dar este hiperactiv, se mişcă încontinuu, nu se poate concentra foarte mult timp, nu are stare. La fel cum un om cu elementul pământ în exces este lent, leneş, greoi. – Deci în Dumnezeu se regăsesc toate aceste elemente? punctez eu. – Da, însă nu trebuie să uiţi că ele s-au născut din El, din Principiul Akashic. – înţeleg că omul este format doar din elemente şi Duh Sfânt? – Da, dar există şi anumite fluide magnetice şi electrice, care îl străbat, şi cu ajutorul cărora el poate exista. – Adică curenţi electrici? – Da, dar nu în sensul în care înţelegeţi voi electricitatea, deşi se pot face analogii cu aceasta. Trebuie să vezi organismul uman ca fiind un mecanism complex. Iarăşi apare acel voi, care mă scoate din sărite. – Fiecare parte a corpului este predominată de un anumit element cu o anumită polaritate, continuă Cristofor. Fiecare organ are un anumit circuit al fluidului electric sau magnetic. La unele, fluidul magnetic iese din interior spre exterior, la altele, fluidul electric iese din interior spre exterior. Orice perturbare a acestei curgeri înseamnă dezechilibru şi boală. Strămoşii voştri ştiau acest lucru. Au existat în trecut renumite şcoli care se axau numai pe reglarea dezechilibrelor şi care obţineau rezultate spectaculoase, printr-un simplu tratament cu plante. – Şi în prezent există homeopatia. Peste tot în lume se face mare caz de alimentaţia naturistă, de produse bio. – Aşa este, însă totul este abia la început. Omul trebuie să îşi amintească cine este el cu adevărat şi ce rol are pe pământ. – Deci aceste elemente le putem lua din mediul încon jurător. Ele se găsesc pretutindeni? – Da ele se găsesc în toată Creaţia. Sunteţi înconjuraţi de ele; tot ceea ce există este făcut din îmbinarea acestora, însă vibraţia acestora face ca ele să fie sub forme atât de diversificate. Aceste elemente şi fluidele lor sunt cauza a tot ce este material pe pământ, atât în interiorul cât şi în exteriorul său. Ele se regăsesc în toate regnurile. Pământul este străbătut în interior de un fluid electric, iar în exterior de un fluid magnetic. Acesta din urmă are rolul de a atrage şi reţine toate lucrurile compacte, solide. Tot ceea ce se naşte, trăieşte şi moare pe acest pământ se supune legilor elementelor şi fluidelor. – Ele sunt valabile doar aici? întreb eu iritat de modalitatea de exprimare. Iarăşi se pune deasupra noastră, a vulgului! – Da, fiecare Univers îşi are propriile legi. Ele sunt definitive şi irevocabile. Au fost date la începutul creaţiei şi vor dispare atunci când creaţia va dispărea. Tot ceea ce există se supune, se naşte, trăieşte şi moare în concordanţă cu ele. Când spun moarte mă refer la o trecere în alt plan. – Deduc că omul există şi trăieşte datorită acestor elemente? întreb eu, evitând să fac referire la ipoteticul celălalt plan, care de fapt nici nu există. – Da, aceste elemente se manifestă în om, atât în suflet cât şi în corp. Toate funcţiile fizice şi energetice ale oricărui sistem viu - când spun viu mă refer la vegetal, animal sau uman - sunt asigurate şi coordonate de şapte centri energetici, pe care voi îi numiţi ceakre. La om ei sunt dispuşi de-a lungul coloanei vertebrale, de la bază şi până în creştetul capului. Pentru astăzi îmi este suficient. îi spun că sunt obosit şi că vreau să mă retrag. Dar mâine o să reiau discuţia exact din acel loc. De fapt nu sunt obosit, ci doar am capul atât de plin încât nu mai pot discerne informaţiile. Nu că aş crede ceva, însă trebuie să le stochez corect şi apoi să i le demontez rând pe rând. îi arăt eu lui că nu toţi oamenii sunt proşti! Mai sunt unii care şi gândesc. îmi construiesc în minte un întreg eşafodaj şi de aceea adorm târziu. A doua zi constat cu stupoare că stăpânul casei nu catadicseşte să vină la micul dejun şi nici să îmi trimită vorbă, întâlnirea are loc abia în ziua următoare. Mă aflu iarăşi în laborator. - îmi cer scuze că nu ne-am putut vedea ieri, însă a fost ziua în care trebuia să ajung în Bucureşti. Abia acum realizez că a fost prima marţi din lună. Mă simt cam prost că l-am judecat, însă sentimentul dispare destul de repede. Mă hotărăsc să reiau discuţia de unde o lăsasem. – Rămăsesem la ceakre. Care sunt aceste ceakre şi ce rol au ele? – Numele lor pământean este cunoscut de toţi cei care au avut acces la filozofia budistă. Astfel avem ceakra cea mai de jos, care se numeşte Muladhara sau centrul pământului şi are culoarea roşie. A doua ceakră este Swadisthana sau centrul apei. Este situată în dreptul organelor sexuale şi are culoarea oranj. A treia ceakră, cea a focului, se află în zona ombilicului şi se numeşte Manipura. A patra ceakră, a aerului se numeşte Anahata şi are culoarea verde. A cincea ceakră se afla în zona tiroidei, la baza gâtului, are culoarea albastră şi se numeşte Vishuda. Ea este centrul principiului akashic. A şasea ceakră, de culoare indigo, este Ajna, cunoscută şi sub numele de al treilea ochi, ea se găseşte în frunte, între sprâncene şi reprezintă centrul voinţei. Cea de-a şaptea ceakră, Sahasrara, de culoare violet, se găseşte în creştetul capului. Această ceakră este de fapt centrul suprem, divin, care coordonează activitatea celorlalţi centri. Toţi aceşti centri coordonează şi controlează activitatea organismului. – Pe lângă aceştia în creier se mai găsesc doi centri, care nu pot fi denumiţi ceakre . Unul se afla în cerebrum adică în creierul mare şi răspunde de conştient, iar celălalt se află în cerebel, adică creierul mic şi răspunde de inconştient. De-a lungul coloanei vertebrale se află un canal energetic, prin care circulă Principiul Akashic şi răspunde de conexiunea, funcţionarea şi controlul celor şapte ceakre. Aceste ceakre la rândul lor generează şapte biocâmpuri, care înconjoară omul. Ele sunt concentrice. Trebuie să le vezi ca fiind aşezate sub forma unor foi de ceapă. Ele pleacă de la limita exterioară a sistemului viu şi au anumite distanţe variabile, specifice fiecărui organism în parte. Hai că m-ai aiurit de tot! Am auzit că există şapte ceakre, dar nimeni nu poate confirma acest lucru. Nu s-au făcut niciodată poze? îmi spuneam în sinea mea. - S-au făcut fotografii ale acestor ceakre, zise el, ca şi cum mi-ar fi auzit gândul. Ai auzit de efectul Kirilian ? -Nu. – Au fost doi savanţi ruşi, soţ şi soţie, care au reuşit să înregistreze pe clişeu radiologie, prin imprimare electrono-grafică, aurelor corpurilor. Mai târziu, plecând de la această idee, un grup de cercetători romani au reuşit captarea pe peliculă a ceakrelor superioare. Există şi o carte. Aurele corpurilor. Păcat că nu ştii româna. Ar fi interesant de citit. De fapt în decursul timpului au fost mai mulţi care au făcut acest tip de experimente. – Ce sunt aceste biocâmpuri ?, întreb eu. Le cunoaşte cineva? Sigur că da, sunt cunoscute. Primul biocâmp, este cel care pleacă din imediata apropiere a organismului. Co respunde Muladharei. El coordonează funcţiile vitale ale sistemului şi este răspunzător de starea de sănătate. Are o dimensiune de 1,50-2 m. în cazul sistemelor vii bolnave, acest biocâmp se reduce, iar când organismul moare, acesta dispare. Al doilea câmp energetic se ocupă cu autoreglarea funcţiilor proprii, cu regenarea celulelor, cu producerea substanţelor necesare unei funcţionări normale. El controlează şi supraveghează funcţionarea întregului ansamblu, adică a corpului, la parametrii optimi. Al treilea biocâmp răspunde de protecţia sistemului viu. El sesizează tot ceea ce intră în spaţiul sistemului viu, indiferent dacă este stimul pozitiv sau negativ, informează subconştientul, iar acesta la rândul lui emite semnale specifice. Acestea pot fi sentimente de repulsie, teamă, frică, simpatie, încre dere, etc . Aceste semnale trec la nivelul conştientului, care astfel este informat de ceea ce se întâmplă în spaţiul său, pentru ca la rândul lui acesta să poată lua măsurile nece sare . Dacă acest biocâmp nu funcţionează la parametrii optimi există pericolul de accidente. Al patrulea biocâmp este cel răspunzător de legătura dintre sistemul viu şi pământ. Această comunicare este de obicei inconştientă, însă ea poate fi făcută voliţional în cazul persoanelor care au o anumită pregătire ezoterică. Prin acest biocâmp se primesc informaţii despre viitoare cataclisme ce pot apărea la nivelul scoarţei terestre. Al cincilea biocâmp este răspun zător de comunicarea dintre sistemul viu şi alte sisteme din jur. Acestea pot fi de acelaşi fel sau diferite. Prin dez voltarea acestui câmp se dezvoltă telepatia. Prin al şaselea biocâmp sistemul viu recepţionează şi preia atât stirnuli din mediul înconjurător cât şi semnale de la alte organisme vii. Al şaptelea biocâmp este răspunzător de schimbul de informaţii ce se realizează între sistemul viu şi Univers sau Divinitate. Toate aceste biocâmpuri au culoarea ceakrelor corespondente. Trebuie spus că dimensiunile acestor câmpuri sunt variabile. Ele depind de starea momentană a sistemului şi sunt influenţate de activităţi, gânduri, anturaj. Orice stare patogenă diminuează grav primul biocâmp, apoi pe cel de-al doilea, după care se propagă, cu o intensitate mai mică către celelalte. Vorbeşte atât de frumos încât mai că îmi vine să îl cred! – Deci aşa funcţionează organismul. Este interesant. Ce se întâmplă însă în cazul persoanelor evoluate, a celor cu o spiritualitate pronunţată? Ceakrele şi biocâmpurile sunt perfecte, funcţionează optim? Asta dă apropiere de Dumnezeu? întreb eu cu o undă de sarcasm. – Da funcţionează la parametrii optimi, însă nu este aşa de simplu. La acest gen de persoane apare o deschidere a ultimei ceakre, a Sahasrarei. Aceasta se aseamănă cu un lotus. Cu cât persoana are aspiraţii mai înalte cu atât lotusul este mai deschis şi mai violet. – Deschiderea lotusului la maximum înseamnă maximul de evoluţie?, întreb eu, gândindu-mă că după aceia îţi poţi lua zborul şi ajungi direct în braţele primitoare ale Tatălui ceresc, care te mângâie pe cap şi te pune la loc în sertar, de unde conform cu legea reîncarnării, te va extrage când va considera el de cuviinţă. – Nu. Când lotusul ajunge la maximum, adaugă Cristofor, înseamnă că omul a atins perfecţiunea, că este în comuniune permanentă cu Creatorul şi atunci primeşte în dar posibilitatea de a-şi activa alte trei ceakre, iar odată cu apariţia acestora se nasc şi alte biocâmpuri. Aceste bio-câmpuri sunt răspunzătoare de aşa zisele minuni, pe care le pot săvârşi unii oameni. Spun aşa-zise deoarece voi îi vedeţi pe cei care săvârşesc aceste lucruri ca fiind nişte extraterestri, proroci sau mai rău, vrăjitori, când de fapt ar trebui să ştiţi că aceste daruri sunt pentru oricine. Orice fiinţă are posibilitatea de a accede către El. Nu sunt lucruri intangibile, căci ele au fost date oamenilor spre a-şi putea conştientiza propria divinitate. Aceste trei ceakre sunt în afara corpului omenesc. încerc să îmi fac o idee despre toate acestea, dar nu reuşesc deşi am pretenţia că sunt destupat la minte. Din relatare înţeleg că atunci când zici că ai terminat, că ai reuşit, ai ajuns la maximum de evoluţie spirituală, vine Dumnezeu şi zice: te-am păcălit, nu ai terminat, ci ai trecut la un alt nivel al jocului, şi ca să urci, trebuie să o iei iar de jos. - Prima este ceakra Cunoaşterii Divine, continuă el. Ea este sub forma unui disc argintiu şi se află situată deasupra creştetului capului la o distanţă de aproximativ 20 de cm. Aceasta îşi începe formarea odată cu conştientizarea Adevărurilor Divine; creşte odată cu apariţia înţelepciunii şi se desăvârşeşte când această înţelepciune începe să se manifeste. A noua ceakră este cea a Iubirii Divine. Această ceakră cuprinde de fapt încă trei ceakre situate după cum urmează: două în palme, iar cea de-a treia deasupra fluierului piciorului. Aceasta din urmă se activează doar atunci când staţi cu piciorul drept peste cel stâng. Ele sunt de fapt ceakrele crucificării, a celui pe care voi îl numiţi Iisus. – Noi îl numim Iisus ? Tu cum îl numeşti? răbufnesc eu, renunţând la formula de politeţe. – El are multe nume, însă cel mai cunoscut este cel de Iisus, îl aud răspunzându-mi calm. Ceakra principală exista şi înainte de Golgota. Iniţial era un disc auriu. Răspundea de intensitatea trăirilor mistice şi de conexiunea spirituală a omului cu divinul. Prin crucificarea lui Christos, sângele său s-a scurs pe pământ. în sânge şi în spermă există Duh Sfânt, adică viaţa însăşi. Deci Duhul Sfânt al lui Christos s-a unit cu Mama Pământ desăvârşind astfel unirea dintre Cer şi Pământ. în acel moment aura pământului a primit un impuls, care v-a fost dăruit vouă tuturor spre a putea depăşi etapa aceia de evoluţie. Tot în acel moment au apărut şi cele trei ceakre suplimentare, care însă sunt coordonate direct de ceakra iubirii. Activarea acestora înseamnă ca omul a ajuns în acel punct al evoluţiei sale în care a conştientizat şi astfel poate manifesta Christosul din el. Prima este întotdeauna mai dezvoltată. Ordinea ceakrelor opt şi nouă arată de fapt că prin Cunoaştere ajungem la Iubire şi apoi la Desăvârşire, care este ce-a de-a zecea ceakră. Aceasta este ceakra Desăvârşirii. Ea formează şi coordonează ultimul biocâmp, cel al Duhului Sfânt. Formarea acestei ceakre arată că omul a dobândit prin strădanii proprii atributele divinităţii. Dezvoltarea acestor trei centri reprezintă calea prin care omul poate ajunge la divin .

Votati threadul meu - apasati stelutele - multumesc!

sursa:luminaeuluiinterior

[Paul Atreides]

PROFETIA DE PE THIAOOUBA


Deci “îngerul” nostru a implantat embrionul, astfel că Maria, o fecioară, s-a aflat însărcinată. Procedând în acest fel, am sperat să atragem atentia oamenilor şi să exagerăm venirea lui Isus ca fiind într-adevăr un eveniment remarcabil. La naşterea copilului, noi am apărut în fata păstorilor în acelaşi mod pe care ti l-am demonstrat acum câteva momente. Noi nu am trimis cei trei faimoşi “întelepti” – ei fac parte din legenda care a fost grefată pe evenimentul real. În orice caz, noi i-am ghidat pe păstori şi grupul de oameni către locul în care s-a născut Isus. Acest fapt a fost completat prin trimiterea de raze de către una dintre sferele noastre şi făcând-o luminoasă. Efectul optic astfel creat, a făcut-o, într-adevăr să semene cu o stea deasupra Bethleemului. În zilele noastre, dacă am face un asemenea lucru, oamenii ar striga: OZN! Preotii şi cei cărora preotii le spuneau “profeti”, au aflat despre această naştere. Având în vedere fenomenele petrecute, aparitia stelei şi a “îngerilor”, profetii au anuntat populatiei, naşterea lui Messia, referindu-se la el ca fiind Rege al Evreilor. Regele Irod, avea oricum spioni în toate cartierele, aşa cum au cei mai multi conducători. Când ei i-au relatat aceste evenimente remarcabile, el a găsit totul foarte dificil de înteles şi a intrat în panică. În acele timpuri, viata omului valora extrem de putin pentru conducătorii poporului, şi Irod nu a avut nici o mustrare de conştiintă în a ordona omorârea a 2606 nou-născuti din regiune. În timpul în care aceste crime aveau loc, noi am evacuat, sub hipnoză pe Maria, Iosif şi pruncul Isus, la fel de bine ca şi cei doi asini, luându-i pe nava noastră şi, depunându-i mai apoi într-un loc destul de aproape de Egipt. Vezi cum au fost denaturate faptele?
Acum, mai sunt şi alte detalii care au fost relatate conştiincios, dar ele sunt lipsite de acuratate din lipsă de informatii. Lasă-mă să-ti explic. Pruncul Isus, născut în Bethleem, s-a dovedit, prin miracolele care s-au petrecut la naşterea sa, a fi de-a dreptul special şi a fost, de fapt, Messia. Deci, el a atras imaginatia poporului dar, când un copil se naşte, Corpul său Astral nu poate “şti totul” cu privire la cunoştintele sale anterioare. Acesta a fost şi cazul lui Moise, şi totuşi el a fost o mare personalitate. Noi aveam nevoie un mesager care ar fi putut fi capabil să convingă omenirea că mai era o altă viată în afară de aceasta, prin reîncarnarea Corpului Astral, etc. Acest fapt nu mai era uşor de acceptat de vreme ce civilizatia pe Pământ devenise din ce în ce mai degradată după disparitia Atlantidei. Ştii că, atunci când doreşti să explici ceva ce nu este un fapt material, chiar şi prietenilor celor mai apropiati, te confrunti cu scepticismul lor. Oamenii caută dovezi materiale şi, dacă nu le văd cu ochii lor, ei nu vor crede. Pentru a transmite mesajul nostru, aveam nevoie de cineva care să se comporte ca o fiintă extraordinară – ca o persoană venită din “ceruri”, ale cărei actiuni ar fi putut trece drept “miracole”. O astfel de persoană ar fi fost crezută şi învătăturile sale ar fi fost ascultate. După cum ştii, un Corp Astral reîncarnat ca nou-născut, trece prin “Râul Uitării” şi cunoştintele sale materiale timpurii sunt şterse. De aceea, copilul născut în Bethleem n-ar fi fost în stare să facă “minuni” chiar dacă ar fi trăit până la vârsta de 100 de ani. În orice caz, el a fost o fiintă superioară, ca şi Moise. Acest fapt a fost dovedit, prin modul în care a uimit doctorii din templu la vârsta de 12 ani. Ca şi cei foarte tineri dintre oamenii de pe Pământul de acum, care sunt numiti genii pentru că ei par a avea calculatoare în capetele lor, Isus a fost o fiintă umană locuită de către un Corp Astral înalt evoluat spiritual. Şi totuşi, chiar dacă a studiat în şcoli foarte avansate pe Pământ, printre Nagaşi, de exemplu, el nu ar fi atins niciodată ştiinta de a reînvia mortii sau de a vindeca bolnavii. Ştiu că, pe Pământ există oameni care cred că de la vârsta de 12 ani, până când s-a reîntors în Iudea, Isus a studiat în mănăstirile din India şi Tibet. Astfel ei încearcă să explice golul care există în Biblie, când Isus a dispărut pur şi simplu, din Bethleem. El a părăsit casa părintească la vârsta de 14 ani, însotit de fratele său Ouriki, în vârstă de 12 ani. El a călătorit spre Burma, India, China şi Japonia. Fratele său l-a însotit pe Isus peste tot, până când Ouriki a fost ucis accidental în China. Isus a luat o şuviă din părul lui Ouriki pentru a o păstra asupra sa, deoarece îşi iubise fratele foarte mult. Isus avea 15 ani când a ajuns în Japonia, unde s-a căsătorit şi a avut trei fiice. În final, a murit într-un sat japonez pe nume Shinogo, unde a trăit timp de 45 de ani. El a fost înmormântat în Shinogo, care se află pe insula principală a Japoniei – Honshu, şi lângă mormântul său de află un altul, continând o cutie mică în care se află şuvita din părul lui Ouriki. Aceia dintre semenii tăi care doresc să se convingă despre acest lucru, să aibă o mărturie a acestui fapt, pot merge la Shinogo, în prezent cunoscut sub numele de Herai, în districtul Aomori32. Dar, să ne întoarcem la misiunea noastră precisă în această privintă… Singurul mesager pe care l-am fi putut trimite pe Pământ trebuia să fie unul dintre noi. “Cristosul” care a murit pe cruce în Ierusalim, se numea Harioc. El a fost adus, de noi, în deşertul Iudeii, oferindu-se voluntar pentru a-şi schimba corpul fizic. Astfel, el şi-a abandonat corpul său hermafrodit, în care a trăit un timp considerabil pe Thiaoouba şi a luat corpul lui Cristos, creat pentru el de către maeştrii noştri Thaori. Făcând astfel el şi-a mentinut în totalitate, cunoştintele pe care le acumulase pe Thiaoouba. - De ce nu a putut pur şi simplu să rămână în corpul său şi doar să-şi reducă dimensiunile, cum au făcut Latoli şi Biastra, în fata mea? N-ar fi putut sta suficient timp într-un corp “restrâns”? - A mai fost o altă problemă, Michel, el trebuia să semene cu o fiintă omenească de pe Pământ în toate privintele, şi, de vreme ce noi suntem hermafroditi, el nu putea risca faptul ca evreii să observe că trimisul lui Dumnezeu este pe jumătate femeie. Noi putem regenera un corp cât dorim, şi de aceea tu ai văzut atât de putini copii pe Thiaoouba. Noi putem deasemeni crea un corp, aşa cum tocmai ti-am explicat, şi putem să-i reducem dimensiunile. Nu mă privi aşa, Michel. Îmi dau seama că lucrurile pe care ti le spun sunt dificil de asimilat şi de crezut pentru tine, dar deja ti-am dezvăluit destul de mult pentru a şti că suntem capabili de a stăpâni majoritatea fenomenelor naturale. Isus, care venea de pe Thiaoouba, a fost dus de noi în deşert, şi ştii ce a urmat. El ştia că va trece peste multe dificultăti şi că urma să fie crucificat. El ştia totul, pentru că el îşi “pre-vizionase” viata împreună cu noi, dar a făcut-o ca un Corp Astral într-un corp fizic. El şi-a amintit, exact aşa cum îti vei aminti şi tu şi îti vei aminti întotdeauna călătoria ta pe Mu şi scurtele priviri asupra vietilor tale anterioare. Viziunile, îti repet, văzute de Corpurile Astrale în corpuri fizice nu sunt şterse în acelaşi fel în care se întâmplă cu aceste viziuni văzute de către Corpul Astral atunci când se află alături de Sinele Superior. Astfel, el a ştiut totul şi a ştiut exact ce trebuia să facă. Bineînteles, el avea puterea de a învia mortii, de a vindeca orbii şi surzii, şi, când a fost crucificat şi a murit, noi am fost acolo pentru a-l lua şi a-l reînvia. Noi am rostogolit piatra de pe mormânt, l-am luat repede pe nava noastră care era aşezată în apropiere şi, acolo, l-am înviat. La momentul potrivit, el a apărut din nou, de data aceasta demonstrând nemurirea sa, arătând că într-adevăr există viată după moarte, şi redând speranta printre oameni că ceea ce ei au făcut apartine Creatorului şi că fiecare dintre noi posedă o scânteie din Divinitatea lui. - Deci, toate minunile sale au fost făcute pentru a demonstra că ceea ce predica el era adevărat? - Da, pentru că evreii şi Romanii nu l-ar fi crezut niciodată dacă nu ar fi dovedit el însuşi. Acesta a fost un foarte bun exemplu al puterii scepticismului existent printre oamenii de pe Pământ cu privire la Giulgiul din Torino. De altfel, milioane de oameni care cred în venirea lui Isus şi practică, mai mult sau mai putin, religii creştine, ar fi foarte nerăbdători să afle rezultatele cercetării expertilor, dacă Giulgiul a acoperit sau nu corpul lui Isus după “moartea” sa. Acum, tu ştii răspunsul la această întrebare. Oricum, oamenii caută dovezi din ce în ce mai multe, deoarece îndoiala există încă în mintile lor. Buddha, ca pământean, care a acumulat învătăturile sale prin studiu propriu, nu a spus, aşa cum fac semenii voştri “Eu cred”, ci mai degrabă, “Eu ştiu”. Credinta nu este niciodată perfectă dar cunoaşterea este. Când te vei întoarce pe Pământ şi vei spune povestea ta, primul lucru care ti se va cere va fi dovada. Dacă ti-am fi dat, de exemplu, o bucată de metal care nu există pe Pământ, ar fi existat întotdeauna măcar unul, dintre expertii, care l-ar fi analizat, care ar fi insistat să demonstreze că metalul a fost creat de către un alchimist istet, una dintre cunoştintele tale sau cam aşa ceva. Îmi vei da ceva ca şi dovadă? - Michel, nu mă dezamagi. Nu vei avea nici o dovadă materială, exact pentru motivul pe care tocmai l-am subliniat – ar fi inutil. Credinta nu reprezintă nimic în comparatie cu cunoaşterea. Buddha “ştia” şi când te vei întoarce pe Pământ şi tu vei fi capabil să spui “Eu ştiu”. Este bine cunoscuta poveste a lui Toma Necredinciosul care a vrut să atingă rănile lui Cristos, deoarece, numai faptul că le văzuse cu ochii săi nu reuşise să-l convingă suficient; şi totuşi, când le-a atins, el încă se îndoia. El bănuia a fi un fel de truc magic. Nu ştiti nimic despre Natură pe planeta voastră, Michel, şi, imediat ce se întâmplă ceva care este putin peste puterea voastră de întelegere, toata lumea spune că este magic. Levitatia – magică; invizibilitatea – magică, şi totuşi noi aplicăm doar legile naturale. În loc de asta, ar trebui să spuneti, levitatie – ştiintă şi invizibilitate – ştiintă. Deci, Cristos a fost trimis pe Pământ că să predice iubirea şi spiritualitatea. El a trebuit să vină în contact cu oameni care nu erau prea evoluati spiritual, să le vorbească în parabole. Când a răsturnat mesele comerciantilor din templu, înfuriat pentru prima şi singura dată, el a făcut o manifestatie împotriva banilor. Misiunea sa a fost să răspândească un mesaj de iubire şi bunătate – “iubiti-vă unii pe ceilalti” şi deasemeni să ilumineze oamenii referitor la reîncarnarea corpurilor Astrale şi la imortalitate. Totul a fost denaturat de către preoti în perioada care a urmat şi numeroasele neîntelegeri au condus la aparitia mai multor secte care pretindeau că urmează învătăturile lui Cristos. Creştinii, de-a lungul timpului, au comis chiar crime în numele lui Dumnezeu. Inchizitia a fost un bun exemplu, şi catolicii spanioli în Mexic s-au purtat chiar mai rău decât cele mai sălbatice triburi, toate acestea în numele lui Dumnezeu şi al lui Cristos. Religiile sunt un adevărat blestem pe planeta voastră – aşa cum am mai spus, şi cum am demonstrat. Cât priveşte noile secte care răsar şi înfloresc peste tot în lume, ele se bazează pe control prin spălarea creierului. Este înfiorător să vezi tineri, sănătoşi la trup şi spirit, aruncându-se la picioarele unor şarlatani care se pretind a fi Guru şi Mari Maeştri, când ei sunt cel mult maeştri a două lucruri: - vorbitul şi colectarea unor sume de bani fabuloase. Acest lucru, desigur, le dă putere şi enorma mândrie de a se vedea dominând o întreagă multime de oameni care aderă la ei, cu trup şi suflet. Nu demult, a existat cel putin un lider care le-a cerut adeptilor săi să se sinucidă, şi ei l-au ascultat. De vreme ce pe Pământ ei încă mai pretuiesc “dovada”, există una excelentă pentru a le-o da: Legea Universală interzice suicidul – dacă acest “maestru” ar fi fost autentic, ar fiştiut asta. Cerându-le acest sacrificiu, el a prezentat marea dovadă a ignorantei lui. Primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă vrei să-ti “elevezi” spiritul este să meditezi şi apoi să te concentrezi, lucru care este diferit, dealtfel apărând destul de des confuzii între cele două. Nu este nevoie să mergi într-un loc special, pentru că cel mai mare şi mai frumos templu al omului esteîn el însuşi. Aici, el poate comunica cu Sinele său Suprem, prin concentrare; poate cere Sinelui său Superior să-l ajute să-şi surmonteze problemele sale materiale pământeşti. Dar anumiti oameni au nevoie să comunice cu alte fiinte umane, asemeni lor, şi ei se pot întâlni împreună pentru acest scop. Cei (13) care sunt mai experimentati, vor fi capabili să dea sfaturi, dar nimeni n-ar trebui să adopte niciodată pozita de Maestru. Maestrul a venit acum 2.000. de ani – sau, mai bine ar putea spune “unul dintre maeştri”, dar oamenii l-au răstignit. Oricum, timp de 300 de ani pământeşti, mesajul pe care l-a adus cu el a fost urmat. După aceea a fost denaturat şi acum, pe Pământ, v-ati întors la un punct care este mai rău decât acum 2.000.de ani. Tânără generatie, despre care tocmai am vorbit, se ridică pe planeta voastră, şi realizează, putin câte putin, adevărul despre multe dintre lucrurile despre care am vorbit. Dar ei trebuie să învete să privească în interiorul lor pentru a găsi răspunsurile de care au nevoie. Ei nu trebuie să aştepte ca ajutorul să vină spre ei din altă parte, pentru că vor fidezamăgiti.
Thiaoouba-Prophecy-Romanian
Thiaoouba Prophecy - Romanian

Votati threadul meu - apasati stelutele - multumesc!



sursa:luminaeuluiinterior

[Paul Atreides]

Cel mai mare secret -David Icke


Există nenumărate legende în întreaga lume care vorbesc de o Epocă de Aur a umanităţii, distrusă de un cataclism şi urmată de o „cădere a omului”. Iată cum a descris lumea de dinainte de „cădere” poetul grec Hesiod: Oamenii trăiau la fel ca şi Zeii, fără vicii sau pasiuni, fără conflicte şi fără să muncească din greu. Trăind în armonie cu fiinţele divine(ex tratereştri i?), ei îşi duceau zilele în linişte şi pace, într-o societate fără inegalităţi, uniţi prin iubire şi respect reciproc. Pământul era mai frumos atunci decât astăzi, producând în mod spontan o mare varietate de fructe. Oamenii şi animalele vorbeau aceeaşi limbă şi conversau unii cu ceilalţi (în mod telepatic). Nu sufereau de bolile bătrâneţii, iar trecerea în lumile vieţii superioare se făcea lin şi fără durere, ca şi cum ar fi adormit. Oricât de utopică ar părea această imagine, există nenumărate texte în toate culturile antichităţii care descriu lumea din acele vremuri îndepărtate în termeni similari. Noi nu vom putea recrea lumea de atunci decât dacă ne vom schimba felul de a gândi şi de a simţi. Cele mai explicite relatări privind rasa avansată se găsesc pe câteva zeci de mii de tăbliţe din lut descoperite în anul 1850 la circa 400 de kilometri de Bagdad, în Irak, de Sir Austen Henry Layard, un arheolog britanic care făcea săpături în ruinele Ninivei, capitala Asiriei. Locul este situat în apropiere de oraşul irakian modern Mosul. Au urmat apoi şi alte descoperiri în această regiune, care corespunde Mesopotamiei de altădată. Sursa primordială a acestei cunoaşteri nu erau asirienii, ci sumerienii, o populaţie despre care se crede că a trăit în această regiune între anii 4000 şi 2000 î.Ch. De aceea, mă voi referi în continuare la aceste tăbliţe din lut ca la Textele sau Tăbliţele Sumeriene. Deşi sunt considerate una din cele mai mari descoperiri arheologice din toate timpurile, la 150 de ani după scoaterea lor la lumină acestea continuă să fie ignorate de istoria şi de sistemele de educaţie convenţionale. De ce oare? Pentru un motiv cât se poate de simplu: demolează versiunea oficială asupra evenimentelor istorice.
Cel mai faimos traducător al acestor tăbliţe este savantul şi autorul Zecharia Sitchin, un istoric care cunoaşte sumeriana, aramaica, ebraica şi alte limbi antice din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Acesta a studiat cu atenţie şi a tradus Tăbliţele Sumeriene, ajungând la concluzia că ele descriu extratereştri. Alţi cercetători afirmă că Sitchin s-a folosit de o variantă ulterioară a limbii sumeriene pentru a traduce una anterioară (mai veche), aşa că traducerea lui nu este corectă în proporţie de 100%. După părerea mea, principalele lui ipoteze sunt corecte, fiind sprijinite de numeroase alte dovezi şi relatări, dar mă îndoiesc că toate detaliile pe care le oferă sunt autentice. Am convingerea că o bună parte din interpretările lui Sitchin sunt îndoielnice, deşi sunt absolut de acord cu concluziile sale generale. Conform traducerii sale (confirmate de cele ale altor traducători), tăbliţele afirmă că civilizaţia sumeriană, din care derivă numeroase tendinţe ale societăţii moderne, a fost „un dar al zeilor”. Nu este vorba de nişte zei mitologici, ci de fiinţe concrete, care trăiau printre oamenii acelor timpuri. Tăbliţele îi numesc pe aceşti zei AN.UNNAK.KI (Cei care au venit din cer pe pământ) şi DIN.GIR (Cei Puri, coborâţi din rachetele lor zburătoare). Numele Sumerului era KLEN.GIR (Ţara Domnului Rachetelor Zburătoare, sau Ţara Celor care Privesc, conform traducerii lui Sitchin). Străvechiul text cunoscut sub numele de Cartea lui Enoh îi numeşte şi el pe zei „Privitorii”, la fel ca şi vechii egipteni. Expresia egipteană care îi desemnează pe zei este Neturu, care se traduce chiar prin „Privitorii”. Textele egiptene afirmă şi ele că zeii au venit în vasele lor celeste. Tăbliţele afirmă că Anunnaki au venit de pe o planetă numită Nibiru, (Planeta Încrucişării), despre care Zecharia Sitchin crede că are o orbită eliptică de 3600 de ani, care începe undeva între Jupiter şi Marte şi se extinde foarte departe în spaţiul cosmic, dincolo de Pluto. Ştiinţa modernă a identificat un corp ceresc pe care l-a numit Planeta X, situată dincolo de Pluto şi despre care se crede că face parte din sistemul nostru solar. Pe de altă parte, o orbită eliptică ar fi extrem de instabilă şi greu de susţinut. Savanţii pe care i-am consultat şi în care am încredere cred că Sitchin s-a înşelat în privinţa teoriei sale despre Nibiru, deşi principalele teme susţinute de el pe marginea zeilor Anunnaki sunt corecte. Tăbliţele Sumeriene traduse de Sitchin descriu cum planeta Nibiru aproape că a provocat la începutul formării sistemului nostru solar distrugerea unei planete care exista cândva între Jupiter şi Marte. Sumerienii numeau această planetă Tiamat şi i-au dat porecla de „Monstrul Apelor”. Ei susţin că centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter (numită astăzi Marea Brăţară a Benzilor) a apărut ca urmare a unei coliziuni între una din lunile lui Nibiru şi Tiamat. Textele continuă afirmând că rămăşiţele planetei Tiamat au fost aruncate pe o altă orbită, devenind în final planeta Pământ (vezi Figura 2). Numele sumerian al Terrei înseamnă „Cea Despicată”, căci coliziunea a produs o gaură mare în planeta originală. Este interesant de remarcat că dacă scoatem apa din Oceanul Pacific, ceea ce rămâne este o gaură imensă. Deşi amănuntele diferă de la un text la altul, numeroase relatări din vechime sau mai moderne susţin că această centură reprezintă rămăşiţele unei planete (sau chiar o parte din ea). Tăbliţele sunt relatări scrise ale unor tradiţii orale care vin dintr-o perioadă incredibil de veche, aşa că este greu de ştiut ce amănunte au fost adăugate sau omise. În plus, interpretarea lor trebuie să ţină cont de simbolismul specific limbajului vremii, care nu trebuie confundat cu adevărul literal. Personal, am anumite îndoieli legate de scenariul Nibiru- Tiamat, şi mai ales de perioada care i se atribuie. Există însă numeroase amănunte în aceste tăbliţe care pot fi dovedite la ora actuală, printre care se numără şi cunoştinţele de astronomie ale sumerienilor. Tăbliţele prezintă sistemul solar şi planetele sale, precizând corect poziţiile, orbitele şi mărimea acestora, lucru cu atât mai uimitor cu cât în prezent aceste date nu sunt cunoscute decât de 150 de ani, de când au fost descoperite anumite planete. De pildă, tăbliţele descriu natura şi culoarea planetelor Neptun şi Uranus într-o manieră care nu a putut fi confirmată decât în ultimii ani! Mai mult, imaginea lor i-a luat prin surprindere pe experţii moderni, care se aşteptau la altceva; şi totuşi, sumerienii ştiau cu câteva mii de ani înainte de Christos aceste lucruri pe care ştiinţa modernă „avansată” nu le-a descoperit decât foarte recent. Încă şi mai uimitoare este descrierea creării lui homo sapiens de către Tăbliţele Sumeriene. Sitchin afirmă că Anunnaki au venit pe pământ cu circa 450.000 de ani în urmă, căutând aur într-o regiune din ceea ce numim astăzi continentul african. Principalele mine erau situate în actualul Zimbabwe, o zonă pe care sumerienii o numeau AB.ZU (depozitul adânc). Într-adevăr, anumite studii făcute de Corporaţia Anglo-Americană au scos la iveală dovezi impresionante ale unor săpături făcute în minele de aur în urmă cu cel puţin 60.000 de ani (mai probabil 100.000 de ani). Aurul extras de Anunnaki era trimis pe planeta de origine cu navele lor de la bazele situate în Orientul Mijlociu. După părerea mea, această poveste cu minele de aur trebuie să aibă şi alte explicaţii, fiind greu de crezut că acesta a fost singurul motiv pentru care Anunnaki au venit pe pământ (în caz că aveau într-adevăr nevoie de un motiv special). La început, continuă Sitchin, extracţia minereului de aur se făcea de către muncitori din rândurile Anunnaki, dar după o revoltă a minerilor, elita regală a zeilor a decis să creeze o rasă de sclavi care să facă această muncă. Tăbliţele descriu felul în care au fost combinate într-o eprubetă genele Anunnaki cu cele ale oamenilor pentru a crea astfel o rasă umană „actualizată” capabilă să facă munca de care aveau nevoie Anunnaki. Ideea unor copii creaţi în eprubetă trebuie să fi părut ridicolă în anul 1850, când au fost descoperite tăbliţele, dar la ora actuală ea a devenit realitate. Noile descoperiri ştiinţifice nu fac decât să confirme continuu subiectele descrise în Tăbliţele Sumeriene. Spre exemplu, cu circa 200.000 de ani în urmă s-a produs o perfecţionare bruscă şi inexplicabilă a formei fizice umane. Ştiinţa oficială păstrează tăcerea în jurul acestui subiect, singurul răspuns pe care s-a dovedit capabilă să-l ofere fiind: „veriga lipsă”. Există totuşi fapte istorice greu de contestat, care merită să fie clarificate. Peste noapte, forma fizică umană anterioară, cunoscută sub numele de homo erectus, s-a transformat în homo sapiens. Încă de la început, noii homo sapiens au fost capabili să vorbească într-un limbaj complex, iar mărimea creierului uman a crescut considerabil. Şi totuşi, un biolog de talia lui Thomas Huxley afirmă că astfel de schimbări nu se pot produce decât o dată la câteva zeci de milioane de ani. Homo erectus a apărut în Africa, acum 1,5 milioane de ani. Timp de mai bine de un milion de ani, forma fizică a oamenilor a rămas neschimbată, pentru ca, peste noapte, să apară homo sapiens. Cu circa 35.000 de ani în urmă s-a produs o nouă perfecţionare la fel de bruscă, în urma căreia a apărut homo sapiens sapiens, forma fizică pe care o avem şi astăzi.

David Icke- Secretul suprem

[Paul Atreides]

Viata in a cincea dimensiune
Publicat de MARIA ,



Aceşti ani pe care îi parcurgem reprezintă finalul Apococalipsei şi sfârşitul unei stări de lucruri relativ anacronice, raportată la Principiile Divine. Să vedem cum se va transforma planul lumesc al celor trei dimensiuni, odată cu terminarea anului 2012...
Mayaşii – acest misterios neam derivat din strămoşii călători ai geto-dacilor, aveau un sistem astronomic exact, cu care realizau calcule complexe în raport cu Universul şi dimensiunile acestuia. Ei au lăsat încifrat în celebrul lor calendar mayaş profeţiile legate de cea de-a şasea lume, care va începe în 2012. Transmisiunile telepatice din ultimii ani realizate de către mediumi şi primite de la spirite elevate din dimensiunile superioare, au pus în evidenţă faptul că odată cu 2012-2013 planeta îşi va schimba starea. Ca să înţelegeţi mai simplu, va trece dintr-o stare în alta, mai rafinată, la fel precum apa din vasul de pe aragaz se preschimbă în abur sub acţiunea căldurii. Însă aşa cum aburul, deşi dispare din raza vizuală, nu se pierde ci se transformă în altă stare de agregare, la fel şi Pământul va trece printr-o schimbare substanţială.
Aşa cum spunea Sfântul Ioan (care trăieşte actualmente în România, reîntrupat, ca şi o parte din Apostoli) în textul Apocalipsei după ce evenimentele descrise în text se vor termina, va fi un „...Cer nou şi un Pământ nou...”. Desigur că această frază are conotaţie dublă, căci Ioan se referea la două componente principale: Pământul însuşi ca entitate, precum şi fiinţa umană. Dacă în privinţa planetei ştim că se îndreaptă către o stare nouă de existenţă, actualele fenomene naturale fiind procesul de purificare pentru accesul la această nouă stare, în privinţa oamenilor lucrurile stau cam în acelaşi mod, însă cu nuanţele de rigoare.
S-a scris şi s-a comentat mult pe mapamond, despre cum va fi viaţa omului în dimensiunea a 5-a. Acest aspect este direct legat de transformările prin care fiinţa umană va trece, prin procesul de translaţie prin dimensiunea a 4-a a astralului, pentru a ajunge în cea de- a 5-a a mentalului. Căci deocamdată oamenii şi-au folosit mentalul doar pe planul astral şi prea puţin pe planul mental. A nu se confunda corpul mental cu planul mental.
Cerul vechi şi Pământul vechi în raport cu omul reprezintă corpul său actual şi mentalul, ale căror structuri se vor schimba. Mai ales că la acest fenomen va contribui şi Centura Fotonic


.Votati THREADUL meu -apasati stelutele de evaluare - MULTUMESC


Cerul nou şi Pământul nou vor fi corpul uman transformat şi mentalul purificat şi urcat de pe planul astral al iluziilor pe cel mental al lucrurilor concrete.
Trebuie să înţelegeţi anumite lucruri pentru a vă da seama cum va fi existenţa voastră după 2012. Gândiţi-vă de exemplu că în viaţa voastră, până acum, mentalul vostru a proiectat şi a pus la lucru energiile sale, pentru a obţine ceea ce doreaţi. Însă adevărul este că nu aţi obţinut mare lucru din ceea ce v-aţi propus. De ce s-a întâmplat mereu aşa? De ce în ciuda tuturor eforturilor voastre nu vi s-au îndeplinit dorinţele? Vreau să vă spun că am mulţi prieteni care şi-au însuşit foarte multe noţiuni spirituale, despre cum trebuie să lucreze cu energiile, au făcut multe cursuri, lucrează excelent cu energia şi vindecă pe alţii, dar nu li s-au împlinit
dorinţele. Unde este atunci misterul şi răspunsul? Iată unde dragii mei. Ei şi alţii care sunt, acolo unde trăiesc, nu sunt atenţi şi în loc să-şi fixeze energia mentală pe planul mental, deci acolo unde îi este locul, ei plasează energia propriului mental pe planul astral al dorinţelor, astralul fiind planul formelor iluzorii şi efemere. De aceea tot ce proiectau mental dura o vreme după care se destrăma. Ori o formă gând mentală durează etern faţă de o formă gând astrală. Acesta este secretul. Deci pentru a înţelege cum veţi trăi în a 5-a dimensiune, poate unii dintre voi deja trăiţi, este necesar să vă explic anumite aspecte.
Odată ce vă plasaţi energia mentală pe Planul Mental, unde se află originea sa, aţi rezolvat problema. Începând cu acel moment veţi simţi că aura voastră şi chiar corpul fizic, se vor simţi mult mai bine, vă veţi simţi revigoraţi şi asta deoarece voi veţi capta mai multă lumină spirituală, acele particule subcuantice existente şi tot ceea ce vă puneţi în gând se va împlini, desigur în sensul benefic. Aşa cum aţi citit în revista noastră, activarea Corpului de Lumină, acesta fiind Corpul Mental sau Corpul de Slavă (Universul este o creaţie Mentală – prima lege a Kybalionului), duce la intensificarea luminozităţii propriei persoane. Tot ceea ce veţi dori să faceţi se va materializa într-un timp foarte scurt, aceasta fiind dovada că deja Corpul Mental lucrează pe planul său – Planul Mental. Cum aţi putea şti dacă unii dintre voi deja sunteţi cu mentalul pe planul mental? Dacă de la un timp încoace orice v-aţi propus vi se îndeplineşte, înseamnă că v-aţi fixat mentalul pe Planul corespunzător lui, iar ideile – care sunt forme gând mentale, prind viaţă animate de energia pe care le-o daţi.
Astfel vă îndreptaţi pas cu pas către acea lume minunată anunţată de Sfântul Ioan – acesta fiind acum aici, aşteptând să-şi capete Împărăţia după 2012, aşa cum i s-a promis de către Iisus Cristos în urmă cu 2000 de ani.

SURSA:ENERGIANOUA

[Paul Atreides]

Ego versus minte superioara-Bashar
Publicat de MARIA ,

In aceste conversatii pe care le aveti cu noi - fie ca sunt in aceste structuri de grup sau in scenarii de unu la unu, nu conteaza – cand vorbiti cu noi, de fapt vorbiti cu propria voastra minte superioara. Nu vorbiti direct cu noi niciodata. Ceea ce am facut noi ca sa va putem ajuta si asista la invitatia voastra, este sa infasuram aroma personalitatii noastre – ca o scoica in jurul miezului propriului vostru sine superior – si in fiecare conversatie pe care o avem cu voi, ceea ce am facut este sa va oferim pretextul de a vorbi cu propria minte superioara pacalindu-va sa ganditi ca stati de vorba cu altceva. Deoarece acest altceva era cu un pas in afara propriei voastre minti superioare. In acest context, nu era la fel de inspaimantator pentru ego, precum gandul ca va adresati chiar mintii voastre superioare si tot ceea ce implica asta referitor la faptul ca trebuie acum sa va asumati responsabilitatea.
Prin urmare, ideea este ca daca ati fi putut gasi o vibratie, o reprezentare a unei fiinte ce va reprezenta macar acel nivel dar va si vrea sa ramana in umbra, nu va fi la fel de inspaimantator si ati putea sa va ocupati de ea in ritmul propriu, intr-un fel confortabil.
Ideea aici este, ca, DA ,e v i d e n t ca suntem si noi implicati, dar adevarata comunicare pe care o aveti cu noi este, in realitate, comunicarea pe care o aveti cu propriile minti superioare, insa infasurata in aroma noastra vibrationala pentru a va ingadui sa ne folositi ca pe o fisa de invoire prin care va oferiti permisiunea de-a comunica real cu propriile minti superioare intr-o maniera relaxata; si sa va dati la o parte din drum presupunerile, credintele, definitiile si structurile ego-ului ca sa va ingaduiti acea comunicare.
Deci, felicitari ca sunteti atat de isteti incat sa ne invitati sa va ajutam sa va pacalim sa stati de vorba cu propriile minti superioare.
Cu aceasta constientizare puteti incepe din ce in ce mai mult cu fiecare zi, sa relaxati ideea ca exista frica atasata de comunicarea si reconectarea cu propria minte superioara.
Ego-ul poate fi acum invatat ca nu va muri, ca nu va fi anihilat doar pentru ca voi veti incepe sa
faceti o reconectare constienta cu mintea voastra superioaraI se va da ocazia ego-ului sa-si faca pur si simplu treaba intr-un fel relaxat, creativ si plin de iubire.

Votati THREADUL meu -apasati stelutele de evaluare - MULTUMESC

I se va da locul lui de drept in ideea acelei structuri intregi a persoanei. I se va ingadui pur si simplu sa joace rolul pe care a fost proiectat sa-l joace. Nu va fi impovarat peste masura cu indatoriri si treburi ce nu-i apartin. Si nu doar ca nu-i apartin, dar pentru care nu este nici proiectat, nici capabil sa le poata duce la bun sfarsit.
Asa cum am spus anterior, in alte transmisii, personalitatea fizica nu este proiectata, nu este capabila – la propriu: nu este proiectata – sa stie cum se va intampla ceva; NU ESTE proiectata sa citeasca sablonul urias in care locuieste Mintea Superioara. Este proiectata, doar, sa stie cum se intampla sau s-a intamplat ceva in realitatea fizica.
Deci, ideea este ca atunci cand ego-ul a uitat ca era conectat cu mintea superioara, a crezut ca era nevoie sa preia el indatorirea, fisa postului mintii superioare de a incerca sa priceapa cum se va intampla ceva.
“Oh, asta e visul meu, asta e dorinta mea! Cum s-o fac sa se intample? Nu stiu, dar voi incerca,
ma voi zbate, voi trage un pic de asta, voi apuca fraiele, ma voi intinde, voi biciui in jur ca sa gasesc o modalitate ca sa-l fac sa mearga, sa-l fortez sa mearga, sa imping toate la loc in felul in care vreau eu sa fie.”
Cand de fapt, ideea e pur si simplu de a ingadui mintii superioare sa ti-l aduca in felul in care mintea superioara stie ca este cel mai bine pentru intreaga persoana ce ai ales sa fii si ca este cel mai bine pentru temele pe care ai ales sa le explorezi.
Numai mintea superioara stie cum este cel mai bine sa se intample astea, deoarece doar mintea superioara poate vedea clar pana la orizont, poate vedea intregul drum din fata, stie unde sunt toate cotiturile si meandrele si astfel stie care este cea mai rapida ruta spre manifestarea viselor voastre.
Dar cand ego-ul fizicC R E D E ca stie cea mai buna ruta, se va lovi constant de ziduri, ricosand de pietre, lovindu-se cu capul de pereti si toate astea, fiindca el crede ca stie si ca este singurul care stie. Si va insista sa mearga pe anumite cai despre care a fost invatat sa creada ca sunt caile cele mai rapide catre visele si dorintele sale, dar care de cele mai multe ori sunt, de fapt, rutele cele mai lungi.
Deci, in loc de a ocoli aceste lucruri, in loc de a ocoli lucrurile pe care le defineste ca obstacole, va sta chiar in fata lor si se va lovi constant de aceste obstacole in loc de a asculta de mintea superioara care ii spune ca, desi ar putea parea ca va dura un pic mai mult ocolind, de fapt aceea este ruta cea mai rapida.
Deoarece, ocolind un pic, vei ajunge mult mai repede, decat sa te lovesti de obstacole si sa-ti spargi capul de pereti pana iti dai seama intr-un tarziu ca nu vei putea trece prin ele.
Deci, revin, ideea este sa constientizati ca mintea fizica nu are – NU ARE – capacitatea sa stie cum se va intampla ceva. Lasati ca asta sa fie treaba mintii superioare. Lasati mintea fizica sa se bucure de ceea ce este adus, sa vada cum s-a intamplat, sa se minuneze
de sincronicitatea cu care mintea superioara a fost capabila sa organizeze evenimentele astfel ca va servi ideii temei pe care ati ales s-o explorati in felul cel mai creativ, mai plin de iubire, de bucurie, de veselie si de joaca posibil.
Trebuie sa invatati ca mintea superioara si cea fizica au nevoie sa lucreze impreuna pentru a putea fi o persoana intreaga. Deoarece, daca in acel sens, folositi numai personalitatea fizica, mintea fizica, in incercarea de a ghici cum ar trebui sa functioneze totul, umblati – la propriu – prin viata pe jumatate lipsiti de inteligenta. Va folositi doar o jumatate din mintea totala disponibila.
Ideea este sa intelegeti ca nu aveti o minte completa pana cand nu formati o reconexiune si o relatie si un stil de comunicare cu mintea superioara ce va permite incredere, ce curge liber, comunicare ce curge liber in acea relatie in care functionati ca o persoana intreaga.
Vi s-a dati m a g i n a ti a ca parte din structura personalitatii ca sa-i permita acesteia sa inteleaga ca are in permanenta acces la mintea superioara.
Imaginatia este canalul, conducta catre mintea superioara si de la mintea superioara.
Dar, din nou, atunci cand structura ego-ului devine atat de cristalizata, de densa incat crede ca ea este cea responsabila si trebuie sa imagineze ea fiecare mic detaliu, nu va avea incredere in imaginatie, ii va inchide usa imaginatiei pentru ca i se pare ireala, superflua, pentru ca nu are nimic de-a face cu ce a stabilit ego-ul ca sunt lucrurile necesare ce trebuie facute ca sa ajunga unde vrea persoana sa ajunga.
Deci, va inchide si va presa acea conducta; nu va avea incredere in imaginatie pentru ca i se pare ca imaginatia este irelevanta, ca n-are nimic de-a face cu ceea ce a hotarat ego-ul ca sunt pasii necesari.
Dar facand asta, comprima fluxul de comunicare de la mintea superioara, ceea ce este chiar tipul de informatie de care are nevoie personalitatea fizica pentru a se putea cu-adevarat relaxa si a se misca mai departe prin viata intr-un mod lipsit de efort.

Bashar

SURSA:ENERGIANOUA

[Paul Atreides]

Sinteza a ceea ce stim despre energia fotonica

Publicat de MARIA ,


Votati THREADUL meu - apasati stelutele de evaluare - MULTUMESC





Inca din anul 1961, astronomii au descoperit, prin informatiile oferite de sateliti, o zona cosmica care parea a fi o nebuloasa neobisnuita. Prin fenomenul de nebuloasa se intelege un foarte mare nor cosmic de gaz sau praf. Aceasta nebuloasa avea proprietati neobisnuite si a fost denumita Nebuloasa Aurie.Totusi, atentia publica nu a fost atunci mult timp retinuta de acesta descoperire, ci mult mai tirziu, cand s-a vazut ca locatia nebuloasei coincide cu proiectata orbita a Sistemului nostru solar. La inceputul anilor '80, in S.U.A. a fost facut la radio un anunt, cum ca Sistemul nostru solar se va "ciocni" cu un nor electromagnetic "nu peste multi ani". Aceasta nebuloasa a fost mai apoi denumita Centura Fotonica. Intregul Univers este tinut la un loc de vortexuri, printre care si vortexurile de energie centripeta, cu campurile electromagnetice asociate lor. Aceste spirale de energie dau nastere la orbite naturale in Spatiu si Timp: sateliti in jurul planetelor, planete in jurul stelelor, sisteme solare in jurul centrelor altor vortexuri majore si tot asa - la infinit. Terra orbiteaza in jurul Soarelui in decurs de un an, dar Sistemul nostru solar este el insusi un "intreg", care orbiteaza in jurul Centrului Galactic in aproximativ 24.000-26.000 de ani. Acest Centru Galactic se afla in constelatia Pleiadelor, la 400 de ani-lumina de noi, si reprezinta Soarele Central al Pleiadelor, steaua Alcyone. Centura Fotonica incercuieste Sistemul Pleiadelor Ea consta din multe benzi fotonice, emanand din centrul Galaxiei si asociate cu spiralele Caii Lactee. Incercati sa va imaginati cateva sisteme solare in revolutie pe o mare orbita in jurul stelei Alcyone, dar infasurati acesta imagine cu niste imaginare spire de toroid. Aceasta este Centura Fotonica. Sistemului nostru solar ii ia cam 25.000 ani pentru a ajunge in rotatia lui in acelasi punct de pe orbita. Inseamna ca Sistemul nostru solar trece prin aceasta Centura de doua ori la fiecare 25.000 ani. Cea mai ingusta parte a Centurii ii ia Sistemului solar cam 2.000 de ani sa treaca prin ea. Si trec cam 10.500 ani intre doua intalniri cu Centura. Daca socotim, 2 x 10.500 + 2 x 2.000 = 25.000 ani. Cand se va intampla "ciocnirea"? Multi spun ca e destul de dificil de prezis, avand in vedere ca Centura are oscilatii neregulate. Surse care au aflat prin channeling (mediumnitate) spun ca extraterestrii din Pleiade afirma ca Sistemul solar a intrat in Centura pentru o saptamana in 1987, putin mai mult timp in anul urmator, dar ca, din 1998, Soarele a intrat deja in plin.


Se afirma ca Terra nu va intra decat in 2012. In ce consta Centura Fotonica? Care vor fi efectele ei asupra vietii pe Terra? De fapt, care este scopul intrarii in ea, daca exista vreunul? Radioul afima ca este un fenomen electromagnetic, acelasi cu fotonul, care este o particula de lumina a unei radiatii electromagnetice. Centura Fotonica este o imensa regiune din spatiu, care radiaza o intensa radiatie electromegnetica, atat in spectrul vizibil, cat si in cel al luminii invizibile de inalta frecventa, chiar incluzand spectrul razelor X. Mass-media deja a atras atentia ca, in anumite regiuni ale planetei, se va inregistra o crestere a intensitatii radiatiei periculoase care intra prin gaurile din stratul de ozon. O data cu intrarea Sistemului solar in Centura sunt de asteptat efecte temporare spectaculoase. Terra inconjoara Soarele pe orbita sa, deci este sau in fata, sau in spatele Soarelui, daca ne gandim la intrarea lineara in Centura. In consecinta, ori Soarele, ori Terra va intra prima data. Este imposibil de prezis exact care, din moment ce Centura se dilata si se contracta pe rand. Daca Soarele va intalni primul Centura, a fost comunicat prin channeling ca vor urma trei-cinci zile de intuneric total si vor cadea toate sursele de curent electric. Daca Terra va intra prima, nu va fi intuneric. Din surse extraterestre ni se comunica faptul ca, o data cu intrarea planetei in Centura, vom experimenta un imediat soc electric, cam o zecime de secunda, dar nu periculos. Alte surse spun ca in jurul Terrei va exista o intensa activitate fotonica, apoi o comprimare si o expansiune brusca a atmosferei. Daca se va adeveri, atunci multa vreme cerul va deveni plin de lumina intensa, care ii poate duce la orbire pe cei neprotejati. Acesta lumina este asteptata sa apara in ultimele trei zile. O alta caracteristica spectaculoasa va fi efectul activitatii intense a fotonilor asupra materiei. Va exista o inalta excatatie a atomilor, cauzand fluorescenta tuturor corpurilor. Ca rezultat major, nu va mai exista noapte timp de 2.000 de ani. Norul fotonic are o mare densitate de electroni si pozitroni (antielectroni) . In fizica, atunci cand o particula si antiparticula sa intra in coliziune, sunt amandoua anihilate, cu o imensa degajare de energie radianta - fotonii. Prezenta acestor pozitroni liberi va interfera cu electricitatea terestra formata din electroni, ceea ce va duce la soc electric. Oricum, energia fotonica, ca rezultanta a coliziunii dintre electroni si pozitroni, va deveni o majora sursa de energie libera si nepoluanta. Intalnirea cu Centura Fotonica este intentionata a fi o mare experienta pozitiva, dar numai Omul, cu suficienta disciplina pusa in slujba ameliorarii si elevarii propriei constiinte, isi va da seama ca anticipata Epoca de Aur se manifesta deja. Centura poate fi impartita in trei zone: 1. Intrarea in Zona Nula, in care vom sta 5-6 zile si care va include 72 de ore de intuneric total. 2. Intrarea in Partea principala, cu lumina 24 de ore pe zi, incontinuu, timp de 2.000 de ani. 3. Iesirea din Centura, prin Zona Nula, inca 5-6 zile. Constelatia Pleiadelor este compusa din variate sisteme solare. Soarele Central al Constelatiei este numit Alcyone si sistemele sale solare sunt: Merope, Atlas, Maya, Electra, Coele, Taggeta si al nostru, numit Ors. Sistemul nostru este cel mai indepartat si se roteste in jurul lui Alcyone in 25.920 de ani. Conform profetiilor Maya, in 22 decembrie 2012 noi vom intra definitiv in campul radiant al Centurii. In urmatorii 10 ani, planeta Terra si vecinii sai isi vor ajusta structurile moleculare. Astfel, toate moleculele si atomii tuturor corpurilor cunoscute vor fi excatate - lucru care va crea un tip de lumina constant si nou: o lumina non-calda, o lumina fara temperatura, care nu va produce umbre. In caz ca Terra va intra prima, se va produce un fenomen similar unui foc planetar: intreaga materie va deveni luminoasa, dar fara ardere propriu-zisa. Prin intrarea in Centura, Terra isi va reduce rotatia, ca urmare a reducerii rotatiei solare, temperatura va scadea si campuri de gheata se vor intinde pana la 40 de grade latitudine in ambele emisfere.Vor fi locuibile numai zonele din jurul Ecuatorului, chiar daca el nu va mai fi cel din ziua de azi, datorita schimbarii Axei Polilor. Dar gheata nu va rezista mult din cauza lipsei de ploaie si curand va incepe radiatia constanta care, bombardand Terra, va topi gheata. Apele vor creste cu 900 de metri. Cand se vor retrage, vom avea un "Cer nou si un Pamant nou". Iminentul cataclism va marca inceputul unui nou ciclu, un ciclu al Luminii, al Pacii, al Justitiei. CONSIDERATII METAFIZICE SI SPIRITUALE Nu se poate pune la indoiala faptul ca, pentru Omenire, intalnirea cu Centura Fotonica va fi, in esenta, o experienta spirituala. Dar acest lucru depinde totusi de fiecare. Daca la acea vreme vom fi destul de evoluati, mari pasi inainte vom face prin ridicarea nivelului constiintei, prin absorbirea razelor de lumina de inalta frecventa. Daca comportamentul nostru ramane negativ, avem multe vibratii scazute ca rezultat al actiunilor egoiste, nu ne putem astepta sa supravietuim radiatiei de inalta frecventa. Cu alte cuvinte, va avea loc o mare selectie naturala pe baza spirituala. Universul fiind Spirit in manifestare, nu ne putem indoi ca orice fenomen cosmic fizic pe care il putem studia prin stiinte si intrumente are la baza Spiritul si Vointa Divina. Nimic nu este intamplator in Univers, totul este perfect coordonat de Dumnezeu Mintea Cosmica si se face in scopul evolutiei. Intotdeauna in spatele oricarui femonen care se manifesta fizic in Univers trebuie cautat intelesul si insemnatatea lui Spirituala si Divina. In channeling (mediumnitate), interactiunea cu Centura Fotonica este numita HRIST. Fenomenul este considerat a fi adevarata natura a "Ridicarii in Slava", a "Inaltarii", termeni bine cunoscuti si propovaduiti de Biserica Crestina. Intalnirea cu Centura Fotonica va juca un rol primordial in biblica "Transformare a omului". Termenul de "HRIST" aparent exprima A Doua Venire a lui Hristos. Dar, in realitate, acest "Hrist" este o stare a Constiintei, a Fiintei in ansamblu, care a fost atinsa de Iisus, si nu un nume propriu. Este vorba despre o Renastere a planetei Terra. Se spune ca planeta va fi divizata intr-o planeta cu trei dimensiuni, asa cum exista si la ora actuala, si o alta Terra, care va trece intr-un Univers paralel cu patru dimensiuni. Aceste lucruri nu vor fi percepute fizic, intrucat esenta lor este spirituala. Este de notat ca serioase lucrari de fizica abordeaza teoria universurilor paralele. Prin channeling s-a primit informatia ca noi de multe ori intram in planuri ale unui univers paralel si apoi ne intoarcem inapoi aici. Exista si un alt exemplu al unei foarte avansate civilizatii in centrul Terrei, asa numita Shamballa, care exista intr-un plan paralel si la care se poate ajunge prin tuneluri electromagnetice care se deschid la Poli si in alte zone de pe Glob. Posibil ca singura consecinta trista a intrarii in Centura va fi ca unele familii vor fi impartite de acesta selectie naturala de esenta spirituala. Unii vor merge pe Pamantul mult mai evoluat din a patra dimensiune/densitate, iar altii vor ramane pe Terra cea cu trei dimensiuni. Acest lucru poate duce la o permanenta separare a evolutiei, pentru cateva mii de ani. Insa unele persoane, rare, care sunt pe calea mai evoluata, vor dori sa isi suspende progresul personal ca sa ii astepte pe altii din urma. Actualmente, ciclul Centurii Fotonice este sincronizat cu sfarsitul unui mare numar de alte cicluri, De exemplu: 225 milioane de ani pentru Ciclul reptilian, 26.000 de ani pentru Precesia echinoctiilor, 104.000 de ani - un varf al evolutiei in patru cicluri de 26.000 de ani, culminand cu o Convergenta Armonica la timpul cand se prevede intrarea - anul 2012. Convergenta este sfarsitul unui ciclu stelar de activitate. Activitatea stelara a inceput deja si va continua pana in 2012-2017. Activitatea stelara se produce cand Sistemul notru solar se aliniaza inaltelor bande de frecventa din Pleiade (steaua Alcyone), Sirius, Arcturus, Orion si Andromeda. Acest lucru este cunoscut si ca punctul in Timp care coincide cu atingerea punctului maxim de expansiune a Universului. Sincronizarea unor asemenea noduri se astepta sa deschida straturi dimensionale pentru influxul a noi energii si schimbari. Din punct de vedere psihologic, efectul caracteristic al intrarii va fi ca unele neplaceri si nereguli in matricea fizica si psihologica a oamenilor vor iesi la suprafata, adica in mintea constienta. Se va da astfel prilejul la noi vindecari, echilibrari, dar, in cazul unor persoane prea "dereglate", se vor produce si boli, depresii si moarte. Centura Fotonica este o parte a unui grup de energii din a saptea dimensiune, care are benzi energetice peste tot in jurul Soarelui Galactic. Una dintre aceste benzi curge din Constelatia Leului pana in cea a Varsatorului si sparge Anul Platonic in doua nopti galactice si doua zile galactice. Ingerii pot utiliza aceasta energie din dimensiunea a saptea ca sa activeze, in timpul somnului, chakrele discipolilor Luminii si pe ale celor care cer acest lucru si sunt pregatiti sa il primeasca. Aceste energii produc schimbari la nivel subatomic in toata Creatia. Astfel se va face trecerea in dimensiunea a patra, apoi intr-a cincea. Cei care refuza evolutia pot suferi o implozie si se vor manifesta in continuare in alte sisteme de dimensiunea a treia, unde vor fi liberi sa isi continue conflictele, polarizarile, fricile si razboaiele, pana vor fi capabili sa isi curete singuri corpurile energetice de aceste programe negative. Epoca de Aur In aceasta Epoca de Aur in care intram, fiinta umana va fi capabila sa fie pe deplin realizata, oamenii isi vor intelege istoria, fizicul si toate abilitatile psihice. Acesta Inaltare spre Lumina va fi cunoscuta de catre toti cei ale caror vibratii interioare fizice si spirituale se vor acorda undelor messianice ale Centurii Fotonice. In prezent, cercetatorii cred ca exista trei tipuri de corpuri in Univers. Primul tip este pur corporal, cu o structura si o masa solida, tip pe care noi il folosim in prezent. Un al doilea tip este mai putin corporal si cu o structura de masa diferita, ceea ce permite, de exemplu, trecerea usoara prin ziduri si obiecte solide. Al treilea tip este pur eteric, fara masa. E vorba de o fiinta spirituala. Prin intrarea in Zona Nula, corpurile noastre si materia din jur se vor transforma in al doilea tip de corpuri. Vom fi capabili de telepatie si telekinezie. Dupa trecerea celor cateva zile de intuneric, va veni timpul descris in Biblie cand, intr-o clipita, vom deveni nemuritori. Posibil sa nu mai avem nevoie de somn si hrana solida. Vom putea utiliza, ca energie, energia fotonica din jur, iar calatoriile interdimensionale si in Timp ne vor fi accesibile. Mari beneficii vom avea prin folosirea directa a energiei fotonilor si abandonarea actualelor surse de energie fosila. Acest lucru va vindeca suprafata planetei de mine si foraje. In scurt timp, civilizatia va trece la folosirea unor tehnologii nepoluante. Aceasta enegie fotonica va sta la baza sistemelor de propulsie spre calatorii stelare foarte rapide. In curand, a calatori spre Sirius sau Cappella va fi la fel de usor cu a calatori la Paris. Vom putea gasi locuitori ai vechilor civilizatii de pe Terra: atlanti, lemurieni, mayasi. Vom obtine tehnologii avansate si personal ultracalificat, care vor ajuta civilizatia terestra sa se transforme si sa se adapteze rapid. Motivul pentru care experimentam cu cinci sesimi mai mult Intuneric decat Lumina in revolutia in jurul Soarelui Central este ca Puterile Divine au dorit sa creeze si o lume a negativitatii, a polaritatii, a iluziei, plina de frici, judecati, control, ura, moarte etc.. Acest lucru se datoreaza dualitatii Planului Fizic. Cum putem sti ce e Rece, daca nu am experimentat Cald? Cum putem sti ce e Lumina, daca nu am trait Intunericul? Nu exista Mare fara Mic, Frumos fara Urat, Cald fara Rece, Iubire fara Ura. Conform uneia dintre Legile Universale Hermetice: "Totul are doi Poli". Deci trebuie sa trecem prin Intuneric ca sa putem aprecia ce este Lumina. Acest lucru ii da Creatorului posibilitatea, prin noi, sa inteleaga mai bine adevarata natura a negativitatii. Noi suntem unealta prin care Creatorul se poate experimenta pe Sine Insusi si, prin activitatile noastre individuale si colective, poate stapani si dirija pericolele Intunericului. Terra, ca planeta, a fost aleasa sa colecteze, sa asimileze si sa transforme intreaga negativitate pentru intreg Sistemul solar. Aceasta este o Misiune Divina. Ea consta in a experimenta, prin noi, negativitatea pentru Sine si proces, a invata sa o neutralizeze usor si permanent, punand in loc o Lume a Pacii si a Luminii. Deci, noi si planeta noastra suntem unici si speciali in Marele Plan al Creatorului. Din acest punct de vedere, se poate considera ca Centura si radiatia ei manasica sunt in si prin ele insele mijloace de transformare si de transmutatie. Ele sunt barierele de paza si mijlocul prin care nici o particica de negativitate nu va scapa de pe Terra, ca sa contamineze nivelurile mai inalte de constiinta. Cel care conduce acest proces este HRIST si astfel putem vedea cum Centura si radiatia manasica sunt emise de HRIST si Energia Hristica. Pana ce nu ne punem de acord cu frecventa acestei energii, nu putem spera sa fim o parte din ea si sa scapam de negativa influienta actuala a planetei. Cei care nu vor reusi acest lucru se vor intoarce din nou in a treia dimensiune si vor suferi iar si iar incercarile. Noi toti, inainte de incarnare, am fost avertizati cu privire la pericolele incarnarii pe Terra in acest moment. Ni s-a spus ca nu vom putea scapa de negativitate decat daca o vom putea stapani si dirija, ceea ce a si fost o intentie a Divinului pe care a dorit sa o experimenteze prin noi. Din pacate, unii invata mai greu decat altii si au nevoie de mai multe Revolutii in jurul Soarelui Central pana isi invata lectia. De obicei, abia o treime din populatia planetei obtine succesul in 10.000 de ani. Ar trebui sa reflectam de ce ne-am ales si ni s-a aprobat reincarnarea Acum si Aici. Noi am ales sa stapanim negativitatea. Pentru cei ce vor reusi acest lucru, rasplata trecerii in alte dimensiuni este uriasa. Si, pentru cei dintre noi care am absolvit aceasta scoala divina, vom putea sa ridicam constiinta contemporanilor nostri. HRIST si energiile Lui sunt mentionate in mod repetat in vechile texte, indicand ca, pana nu vom deveni Una cu aceste Energii Hristice, nu putem spera sa supravietuim calamitatilor ce vor veni. Profetiile mayase semnaleaza clar acest lucru cand spun: "Guvernarea, stiinta si religia vor cadea, pana ce vor fi pregatite sa accepte si sa faciliteze Constiinta Hristica ce vine". Inclusiv noi putem colapsa, pana nu vom accepta si trai aceste adevaruri sacre. Chiar Iisus a spus: "Eu, prin HRIST, voi desparti graul de neghina si oile de capre". Acest lucru arata o viitoare impartire a Umanitatii in doua grupuri distincte: unul care accepta si Traieste Constiinta Hristica (graul si oile), altul care nu vrea sau nu poate acest lucru (neghina si caprele). Pe masura ce ne apropiem de Centura, aceste lucruri vor deveni tot mai clare. Polaritatea, acum, a devenit extrema - mastile cad tot mai mult. Cei buni au devenit mai buni si cei rai, mai rai. Suntem in al 12-lea ceas. Asa cum spunea si Iisus: "Cel ce are urechi de auzit, sa auda". Sper ca am reusit sa conving ca aceasta Centura Fotonica este ceva cu mult mai mult si mai maret decat niste simple postulate stiintifice si astronomice despre cum experimentam noi cei 20.000 de ani de Intuneric si 4.000 de ani de Lumina. Daca intram mai mult in adancul metafizic al lucrurilor, Centura Fotonica nu este nimic nou de fapt. In istoria veche sunt multe referiri, mai ales la greci si romani, despre o Era de Aur in care nu exista altceva decat Lumina, Iubire, Pace si Liniste, un loc fara boli, moarte, razboaie, saracie. In mod sigur, acesti filozofi antici se refereau la cei 2.000 de ani de Lumina din Centura Fotonica. Inca o data, acum suntem pe punctul de a intra in aceasta fenomenala perioada - Era de Aur a trecutului si viitorului. Iesim din asupritorul cocon al Intunericului si, ca un fluture, putem zbura spre ceva extrem de frumos: corpurile noastre de Lumina si marea Comuniune cu HRIST. Acest cocon de Intuneric, dincolo de asuprirea si negativitatea sa, a constituit mijlocul nostru de invatare, pentru a ne califica inca o data pentru saltul spre alte dimensiuni. Ni se ofera inca o data posibilitatea sa spargem suprafata acestei lumi a iluziei, sa intoarcem oglinda si in locul ei sa percepem adevarata Realitate. Misiunea speciala incredintata Terrei, de a experimenta si de a stapani negativitatea si iluzia, va fi indeplinita si numai astfel vom putea merge Acolo de unde apartinem de fapt ca Spirite libere. In cele din urma, decizia ne apartine si tine de vointa noastra. Procesul acesta de reintoarcere Acasa nu este insa asa de simplu cum pare la prima vedere. Trebuie mai intai sa trecem printr-un proces traumatizant de transformare, care ne va face apti sa eliminam negativitatea din noi si sa ne luam inapoi corpurile de Lumina. In schimb, vom fi catapultati spre a patra si, apoi, spre a cincea dimensiune. Acest pas cuantic in viitor nu este ceva obisnuit, dar este secvential. Oricum, din cauza unui inexplicabil "nu vreau", dat Evolutiei si Maturizarii, in contrast cu alte planete, acum suntem nevoiti sa ne jucam de-a v-ati ascunselea cu noi insine pentru a atinge nivelul altor planete cu scopul ca Sistemul Solar sa ramana in legatura cu Intentiile Divine. In final, trebuie sa fim "adusi la zi", in vederea asigurarii trecerii sigure a intregului cortegiu de planete prin Centura Fotonica. Interesant este faptul ca, in cartile pierdute ale Bibliei si alte documente apocrife, este specificat faptul ca "A Doua Venire a lui HRIST va avea loc in 2008". Ne vom lasa corpurile noastre dense si ne vom lua corpuri de Lumina, asa cum a spus Iisus. Fiecare celula, fiecare molecula, fiecare atom vor fi rearanjati in asa fel incat densitatea corpurilor noastre actuale sa poata fi transpusa in Lumina capabila de a facilita asimilarea Constiintei Hristice care vine si Nemurirea. Se spune, de asemenea, ca, in procesul de tranformare, sistemul ADN va fi rearanjat pentru a avea 12-13 spirale, si nu numai doua, cat are in prezent. De asemenea, chakrele corpurilor vor fi rearanjate si vor creste la 13, in loc de sapte. Chiar planeta va fi complet reinnoita. Schimbarea sa a inceput deja prin crapaturi in scoarta, cutremure de Pamant, vulcani in eruptie si schimbari de vreme brusce si devastatoare. Nimic nu va ramane neatins de schimbari. Degeaba unele guverne si oameni bogati s-au gandit sa se ascunda in buncare subpamantene sau sa zboare pe Luna sau pe Marte! Chiar si Luna sau Marte, cu toate planetele, se vor transforma. NU VOR SCAPA DECAT CEI CARE AU TRECUT DE PARTEA IUBIRII, BINELUI, LUMINII, VIETII, ECHILIBRULUI SI IERTARII. Ei isi vor crea corpurile de Lumina care sa reziste la ultimele zvacniri ale legilor fizice vechi, care acum se reinnoiesc. Noile corpuri nu vor fi de natura fizica, deci nu vor putea fi ranite, nici fragmentate. Cateva lucruri care s-ar putea intampla o data cu intrarea in Centura ar putea fi astfel sintetizate:
1. Centura Fotonica si radiatia manasica sunt modalitati de transformare alchimica. Radiatia este emanatie Hristica. Prin aceste unelte spirituale ni se da posibilitatea sa rupem barierele negativitatii si sa mergem spre Taramul de pe care suntem originari ca Spirite. Oricum, alegerea ne apartine.
2. Eclipsa din 1999 a inceput sa transforme constiinta spre un echilibru in cadrul caruia noi sa devenim parti egale din masculin si feminin, asa cum spunea Iisus: ca vom deveni androgini. Accentul e pus mai ales pe feminin, pentru ca acum energiile masculine sunt discordante, anarhice si mult prea fixate. Daca ne uitam in jur, vedem ca multe femei au inceput sa se poarte ca barbatii si invers. Se poate usor vedea cresterea impresionanta a numarului de travestiti. Se pare ca partea feminina va trebui sa se transforme si sa ia cu ea aceste vechi scheme de gandire paternalista, dominatia Masculului, inainte sa se cristalizeze pe Terra Energia Hristica. Cu totii vedem slabirea masculinitatii si intarirea feminitatii. S-a marit extrem de mult numarul celor care fac parte din culte religioase care adora Zeita Mama, vechea zeita din perioada matriarhatului. In procesul de transformare vor aparea noi curente de gandire in domenii de relatii, sanatate, apreciere de sine. Nu peste mult vom fi capabili sa ne controlam si sa ascundem defectele. Subiectivul (femininul) va iesi la iveala, aducand cu el toate nemultumirile din subconstient si toate schemele de gandire negativa pe care pana acum nu le puteam controla. Nu ne mai putem ascunde dupa deget. Partea feminina a devenit o raza transformatoare, oferind iubire, acceptare si toate trasaturile dumnezeiesti.
3. 12 evenimente majore se vor intampla pe Terra pana la Marea Intalnire. Ele sunt destinate sa distruga si sa reformeze vechile si arhaicele energii tridimensionale actuale. Unul dintre ele ar putea fi condamnarea globala a ultimului razboi din Orientul Mijlociu. Acest razboi avea, din punct de vedere metafizic, doua obiective: sa anihileze vechile energii ultramasculine ale terorii si sa le faca gata sa se transforme in energii masculine noi si blande si sa faciliteze ajungerea in frunte a energiilor feminine.
4. Pentru a rezista comprimarii Timpului si Spatiului, corpurile noastre fizice vor trebui sa fie reconstruite, ceea ce are de-a face cu elemente-cheie. Sunt de asteptat mari rearanjari ale constiintei, perceptiei, inmultirea sistemului de chakre, cresterea numarului spiralelor de ADN, eliberarea energiilor masculine si feminine pentru a ajunge la androginism si accelerarea frecventei vibratiei atomice, in concordanta perfecta cu noile energii ale Luminii. Glanda pineala, al treilea ochi, se va redeschide pentru toti si va reveni la marimea ei originala. Toti vor deveni clarvazatori, telepati, asa cum a spus si Iisus: ca "vor fi mari profeti si vizionari". Felul de a vorbi se va schimba, toate vor fi facute "In numele Creatorului Divin", iar gandurile trebuie sa fie controlate si directionate perfect, pentru ca ele sunt mai reale decat corpul fizic.
5. Asa cum corpurile se vor transforma in Lumina, gandurile, actiunile nonfizice vor deveni realitatea imediata. Ceea ce vom gandi se va materializa pe data. Vom deveni ca niste ecrane TV pe care se vor proiecta toate gandurile, ca sa fie vazute si auzite de toti.Vom gandi liber, cu posibilitatea de a corecta pe loc orice probleme prin Iubire, Lumina si Iertare.
6. Lumea noastra actuala de iluzie si polaritate va disparea. Acum ne simtim vulnerabili si confuzi, insa va trebui sa decidem urgent daca vom ramane in lumea veche sau vom dori sa ne mutam corpurile in Lumina si sa recunoastem ca acestia suntem noi cei adevarati.
7. Intreaga planeta si-a schimbat axa de 330 de ori. Se prevede o noua schimbare a Polilor Magnetici: de la sensul orar la sensul antiorar. Sensul antiorar este cel normal, spiritual. Sensul orar ne-a fost impus de Cei care au hotarat ca planeta va colecta si transforma toata negativitatea din Sistemul Solar. Timp de 10.000 de ani, noi am indeplinit aceasta sarcina extrem de importanta. Acum, ca sa fim in acord cu intregul Sistem solar, trebuie sa se inverseze din nou Polii Magnetici. Strigatul Terrei, ca fiinta vie, a fost auzit in Univers.
8. Asa cum Terra actuala va ascede in alta dimensiune, de acolo va cobori o alta planeta similara, care va ramane la dispozitia celor neadaptati inca 10.000 de ani de Intuneric in a treia dimensiune.
9. Nu peste mult timp vom fi capabili sa vedem fiintele angelice. Ajutorul lor va fi imens, ca intotdeauna. Lumea animala se va transforma la fel cu toate celelalte. Pe masura ce noi vom trece in regnul urmator, animalele se vor apropia tot mai mult de constiinta umana. Impreuna cu ele vor deveni oameni si elementalii si spiritele naturii. Se asteapta masive descresteri in campul magnetic al Terrei - gravitatie si densitate. Cum noi vom deveni Lumina, efectul asupra noastra nu va mai exista. Pentru a ajunge fiinte umane galactice, sunt de asteptat schimbari care ne vor face fiinte cu constienta deplina, capabile a lucra cu energii si fiinte interdimensionale.
10. Este de asteptat sa vedem in curand culori vii, configuratii geometrice sacre, nuante, umbre neobisnuite. Cerurile vor aparea ca fiind in flacari. Dar este vorba de un foc rece, care nu va afecta pe nimeni. Va fi un semn ca ne apropiem de destinatia finala. CONCLUZII Transformarile pe toate planurile sunt irevocabile. PLANETA VA FI PURIFICATA SI VOR VENI "UN CER NOU SI UN PAMANT NOU". A VENIT VREMEA SPIRITULUI. Oamenii vor trai cu animalele in Iubire eterna, Lumina si Pace. Va fi un loc al comuniunii cu Divinul, in care nu vor exista razboi, saracie, durere. VA FI RAIUL VISAT DE OMENIRE. Primele energii sunt deja printre noi: relatii dizarmonice in guvernare, stiinta, religie, institutii financiare, de invatamint, de sanatate. Exista o falsa teorie cum ca extraterestrii ne vor salva asa cum suntem si ne vor ridica in navele lor. Ei, insa, nu vor interfera cu destinul si vointa noastra. Vor inteveni numai in situatii extrem de grave si numai pentru cei a caror aura arata ca sunt gata de a trai in Iubire si Iertare si se indreapta spre contopirea cu Constiinta Hristica. Eliminarea Fricii, unealta Intunericului, este esentiala. Conform informatiilor obtinute prin channeling (mediumnitate), Confederatia Galactica ne va da un mare ajutor in aceste timpuri. S-a spus ca ei au inceput acum multi ani deja sa schimbe polaritatea de baza a Soarelui, pentru a mentine integritatea Sistemului solar. Oricum, in ultimul timp, Ulysses, care ia probe pentru NASA, a detectat ca, la Soare, campul magnetic nu mai are Pol Nord si Pol Sud. Acest camp s-a schimbat enorm, acum devenind omogen. Nu s-a dat nici o explicatie stiintifica si, bineinteles, totul a fost ascuns de public. Mai mult, satelitul Soho a revelat ca Soarele raspunde in mod cu totul anormal la impactul cu corpuri cosmice, cauzand eruptii de 30-35 de flame (protuberante de foc), lucru care inainte nu se intampla. Insa, cel mai mare beneficiu pentru Terra si Sistemul solar va fi intrarea ca membru in Confederatia Galactica: vom deveni Cetateni ai Cosmosului si, pentru prima data, vom sti Cine Suntem si De unde venim.

SURSA:ENERGIANOUA

[Paul Atreides]

Jocul virtual !
Publicat de MARIA


Tot ceea ce există este viu şi este supus unor cicluri periodice de evolutie, după cicluri cosmice prestabilite. Scopul principal este experimentarea, prin creerea de lumi (universe, galaxii, stele, planete, minerale, plante, humanoizi), care au diferite nivele de frecvente, energii şi inteligentă. Organele de perceptie ale fiintelor, fiind limitate la anumite spectre de frecventă, crează iluzia separatiei, diferitele densităti, chiar dacă sunt în acelaşi spatiu, nu se deranjează unele pe altele, asemenea posturilor de radio, din atmosfera Pământului. Totul este construit pe principiul fractalilor, sau dacă vreti, al hologramei, adică întregul se regăseşte în formă identică, însă la scară mai mică, în toate părtile sale. Inteligenta părtilor functionează după aceleaşi principii ca întregul, însă este ierarhizată pe nivele de conştiintă. Fiecare parte are doar un singur tel şi anume, de a se reuni cu totalul, acest proces fiind denumit evolutie. Viata în sine există ca urmare a mişcării vibratorii în acest ocean energetic şi este structurată pe o multitudine de nivele de experientă (densităti de vibratie). Modelul final este foarte asemănător cu al unui JOC VIRTUAL PE COMPUTER, imaginile de pe monitor reprezentând materia, lumile, iar “software-ul” fiind de fapt inteligenta, ce este prezentă în fiecare bit din această energie. Semnalele electrice şi partea de “hardware” sunt date de vibratiile eterice. Diversele entităti sunt preprogramate, prin intermediul ADN-ului, în scopul de a realiza anumite functii. Deci, putem spune că universul este INTELIGENT şi TEHNOLOGIC. Conştiinta este o caracteristică intrinsecă a tot ceea ce există. Ea este ETERNĂ şi deşi poate lua diverse forme fizice, îşi păstrează identitatea,
adică “baza personală de date”. Dacă astfel stau treburile în univers, înseamnă că se deschid perspective nebănuite în ceea ce priveşte noi forme de energie, inepuizabile şi gratuite şi de tehnologii, bazate pe antigravitatie, teleportare, porti stelare, călătorii în timp, etc…





Şi dacă forta motoare ce stă în spatele formării materiei este CONŞTIINTA, capabilă de a manipula şi controla energia brută, atunci însăşi legile fizice ale universului tridimensional pot fi încălcate, fenomenele paranormale devenind ceva “normal”, iar oamenii, pe măsura evolutiei lor, se pot transforma în “superoameni”, dezvoltându-şi abilităti şi puteri asemănătoare zeilor mitologici.

SURSA:ENERGIANOUA

[Paul Atreides]

Vederea la distanţă: profeţii secolului douăzeci
Publicat de MARIA



Cuvântul profet ne aduce în minte imaginea unor clarvăzători antici îmbrăcaţi în mantii cu glugă, care fac incursiuni cu ochii deschişi, într-un timp ce va veni. Ştiinţa profeţiei a continuat totuşi până în prezent, sub forma unei profesii respectate, înveşmântată de misterul unei noi denumiri.
În urma cercetărilor întreprinse la prestigiosul Institut de Cercetări Stanford (ICS), în perioada de început a anilor 70, capacitatea de a asista la evenimente care se petrec în alt loc, a fost numită vedere la distanţă.
Cu toate că vederea la distanţă se poate manifesta diferit de la persoană la persoană, procedura generală este aceeaşi pentru fiecare clarvăzător. Deseori se începe printr-o relaxare uşoară cu ochii închişi iar receptorul lucrează cu impresiile senzoriale provocate de evenimente care se pot petrece oriunde pe planetă - în camera alăturată sau într-un loc din deşert, în partea cealaltă a lumii. Antrenat în a distinge între multe feluri de senzaţii, clarvăzătorul atribuie apoi repere fiecărei experienţe, rafinându-şi impresiile, până la a obţine detalii din ce în ce mai reprezentative. Sunete, mirosuri, gusturi, senzaţii şi imagini, toate acestea pot apărea pe parcursul unei astfel de călătorii.
Pregătirea prin care privitorii la distanţă învaţă să accepte şi să înregistreze asemenea impresii, fără nici o părtinire, este criteriul care îi deosebeşte de visătorii obişnuiţi. Cu implicaţii evidente în domeniul spionajului, asemenea capacităţi fac posibilă colectarea de informaţii cu riscuri mult mai mici.

Vederea la distanţă joacă acum un rol important în cadrul sistemelor de siguranţă şi de apărare ale naţiunilor din lumea liberă, în anul 1991, de exemplu, li s-a cerut celor care văd la distanţă şi care lucrează sub auspiciile Corporaţiei Internaţionale de Aplicaţii Ştiinţifice (Science Applications International Corporation - SAIC) să-şi restrângă zona de căutare, pentru a descoperi un anume tip de rachetă, în partea de vest a Irakului.6
Limitând căutarea la regiuni specifice ale teritoriului Irakian, se economisea timp, combustibil, bani şi, bineînţeles, se puteau vieţi omeneşti.
E clar că vederea la distanţă, capacitatea de a a-ţi proiecta conştienta proprie dintr-un loc în altul, a devenit un obiect serios de studiu. În mod ironic, abia acum, în ultimii ani ai celui de-al doilea mileniu, ştiinţa modernă confirmă principiile acestei tehnologii din interiorul nostru, înţeleasă de profeţi acum 2.500 de ani.
Mulţi oameni au primit primele informaţii în legătură cu ştiinţa de a vedea evenimente reale care se petrec la distanţă de la invitaţii emisiunilor de radio, difuzate târziu în noapte.
Impulsionaţi de apropierea noului mileniu, o mulţime de experţi în domeniul viitorului şi al vederii la distanţă pretind că s-ar fi aventurat în lumea unui Pământ din mileniul următor, uneori cu rezultate tulburătoare, dar nu surprinzătoare.
Similar descrierilor altor profeţii, călătoriile îndepărtate în viitorul nostru s-au încadrat în una dintre cele două categorii de experienţe.
Unii clarvăzători au descoperit că nu pot vedea mai departe de anul 2012, anul menţionat de calendarul mayaş şi cel care încheie marele nostru ciclu. În 2012, călătorii în timp au văzut un cu totul alt Pământ. Din poziţia lor din prezent, lumea părea să fi trecut printr-un cataclism. Conform relatărilor lor, nu mai existau clădiri şi nici un semn de desfăşurare normală a vieţii, în raport cu standardele de astăzi.
Aceşti vizionari ai anului 2012 se poate să fi văzut rezultatul descris de clarvăzători şi de profeţi - distrugerea unei mari părţi a lumii noastre în urma unui război mondial.
Alţi clarvăzători ai zilelor noastre, care au privit în viitor, ne prezintă un scenariu similar, referindu-se însă, în plus, la un mare val de foc şi de căldură.
Acest scenariu ne reaminteşte de teoriile care anticipau valurile ciclice de plasmă şi de flux de protoni care călătoresc prin cosmos la intervale uriaşe de timp şi care, uneori, întâlnesc şi Pământul în calea lor. În cazul ambelor scenarii, rapoartele clarvăzătorilor descriu un viitor care nu pare prea promiţător.
Dar, conform unei teme comune multor profeţii care se refereau la trecerea într-un nou mileniu, s-ar putea să existe o alternativă diferită faţă de acest deznodământ.
Gregg Braden-Efectul Isaia

SURSA:ENERGIANOUA

[Paul Atreides]

Kryon - 2012 Anul ascensiunii spirituale
Publicat de MARIA





Salutari, dragii nostri, eu sunt Kryon din Serviciul Magnetic.
Haideti sa discutam acum despre acest lucru pe care noi il numim ascensiune. Perioada de timp a ascensiunii este de 24 de ani. Aceasta perioada a inceput la sfarsitul anului 1987 si va dura pana la inceputul anului 2012.
Acum, cei dintre voi care ati inceput deja sa vedeti ce se intampla in aceasta perioada, intelegeti ca inceputul a fost ceea ce noi numim evenimentul 11:11. Acest eveniment a fost o fereastra spirituala, o deschidere de schimbare a codului uman pentru ADN-ul vostru. Atunci a fost data oamenilor permisiunea de a avea un potential pentru ascensiune. A fost ca un rezultat al masuratorii pe care voi o numiti Convergenta Armonica. Toate acestea au inceput in anul 1987.
Dupa care voi ati experimentat fenomenul 12:12, in care a avut loc “pasarea tortei.” De la o multime de entitati ce nu erau oameni si care detineau energia planetei, a fost pasata aceasta responsabilitate in intregime voua, permitand in sfarsit oamenilor de pe planeta sa se auto-sustina. Detineti acum mai multa energie, decat ati detinut vreodata; acum reusiti sa va purtati Sinea Divina singuri, fara ajutor. Ascensiunea, permisiunea transferata voua, permisiunea de a absolvi, permisiunea de a merge mai departe! Dupa aceea au urmat asteroizii, cometele si alte elemente si atribute care au fost date acestei planete pentru energia voastra – pentru ca voi sa o “scoateti” din magazia aflata in interiorul plantei Pamant, spiritual, atunci cand este nevoie.
In anul 2012 va avea loc o alta masuratoare. Si daca, dragii nostri, se va descoperi ca aceasta masuratoare are o anumita vibratie, voi toti veti vedea o cu totul alta planeta, o noua planeta – si acest lucru va declansa o aterizare in masa. Aceasta se va intampla in 2012. Ei nu pot sosi in aceasta maniera, pana cand voi nu veti fi in timpul lor liniar si de aceea unele dintre vechile voastre profetii arata ca in 2012 va avea loc sfarsitul lumii. Dar acesta va fi doar sfarsitul atributului de timp pe care il aveti acum pe masura ce treceti spre un altul, care este diferit. Un nou ceas va fi oferit Pamantului in acel moment, daca se va descoperi ca masuratoarea este intr-un anumit fel. Pentru ca este relativ, poate ca voi veti simti foarte putin, dar astronomii vor sti. Treptat ei vor descoperi in cosmos evidente ale schimbarii, in jurul lor. Anumite obiecte/ corpuri la care ei obisnuiau sa se uite si care se invarteau extraordinar de rapid, vor parea ca au incetinit. Sunteti de fapt voi, cei care incetiniti, aducand alte anomalii intr-o focalizare mai buna.
Anul 2012 va fi ceea ce voi numiti un punct marcant care se va transforma incet intr-un timp nou, pe masura ce oamenii vor deveni mai adaptati la permisiunea lor de a schimba timpul. Asa ca uitati-va la calendarul Maya si vedeti ce spune despre anul 2012. Uitati-va in trecut sa vedeti ce au spus istoricii spiritualisti in legatura cu 2012 si veti descoperi un aliniament de informatie intre cei din trecut si cei care studiaza acum semnele noi si matematica din cercuri. Ce este? ESTE PERMISIUNEA PENTRU SCHIMBARE. Este permisiunea de a va muta intr-un alt timp, deoarece fiintele iluminate nu traiesc in tipul vostru. Cand va veti ridica vibratia la nivelul vibratiei lor, timpul vostru se va schimba intr-un timp care va semana cu timpul lor.
Ce trebuie sa fac eu?- va intrebati. Kryon, care este rolul meu in toate acestea? Va vom oferi o informatie care nu s-a schimbat deloc de cand am inceput acest channel. Aveti grija de VOI. Aceasta este tot ce va rugam sa faceti. Unul singur va schimba pe multi. Ascultati? Unul singur va schimba pe multi!
Indiferent de ce credeti ca se intampla acum in viata voastra si pe Pamant, planul este mult mai grandios mult mai grandios! Voi sunteti atat de importanti in munca voastra. Chiar daca asistati pe rand doar cate un singur om, intelegeti ca esenta muncii voastre de a asista doar pe cate unul odata va schimba in final pe multi. Vindecatorilor, nu aveti nici cea mai mica idee despre sincronicitatea care este implicata in aceasta! Continuati tot asa. Ridicati-va propria vibratie. Fiti circumspecti si folositi-va propriul discernamant in orice lucru.
IUBIREA. Nu exista putere mai mare in Univers. Va intrebati cumva de unde vin ghizii vostri spirituali/ ingerii pazitori? Ei vin de acolo de unde este transmisa energia, de la minunatul soare central, de la sursa care este mai departe decat va puteti imagina. De acolo sunt si eu si tot de acolo sunteti si voi. Este energia de Acasa.
Intre timp, sunt aici ca sa va iubesc, ca sa stau la picioarele voastre in adunari ca acestea si ma aflu aici pentru a va spune ca acesta este un timp nepretuit, ma aflu aici pentru a va spala picioarele cu lacrimi de bucurie pe care noi le avem pentru oamenii care se afla aici, citind aceste randuri. Nu va mai exista niciodata un timp ca acesta pentru ca energia care este acum aici, nu se va mai repeta vreodata. Si aceasta inseamna ca acest moment este sfant si unic, si as dori sa va rog sa stati putin aici si sa va ganditi la lucrul acesta.
Fie ca toti sa plece din acest loc reamintindu-si ceva ce noi spunem des, pentru ca este adevarat: in perfecta dragoste, noi va stim numele. Stim prin ce ati trecut si de aceea…
Sunteti iubiti nespus de mult.
Si asa este.

SURSA:ENERGIANOUA

[Paul Atreides]

Criza globala -o chemare spre transformare
Publicat de MARIA




„Acum suntem mult prea destepti pentru a putea supravietui fara intelepciune” .
Se pune intrebarea: Va face omenirea saltul necesar in constiinta, pentru a crea un viitor optimist? E.F. Schumacher
Criza noastra globala are o istorie veche. Radacinile ei nu sunt in Revolutia Industriala si in materialismul Iluminismului European sau in Revolutia Agrara, nici in folosirea initiala a uneltelor. Bineinteles ca fiecare dintre acestea a jucat rolul sau, dar radacina se afla mult mai adanc in evolutia noastra. Cand s-a ivit pentru prima data Homo Sapiens, cu creierul sau mare (capabil de gandire, de ratiune si de vorbire) si cu maini agile pentru a modifica lumea conform dorintei sale, viata pe Pamant a luat o turnura foarte creatoare si, totusi, foarte periculoasa.
Am cautat sa ne imbunatatim calitatea vietii, sa ne eliberam de constrangerile trudei fizice si de suferinta nenecesara. Iar eforturile noastre s-au dovedit a fi foarte fructuoase: astazi, aceia dintre noi care traiesc in Occident se bucura de un confort fara precedent si de multe oportunitati. Dar, a devenit de asemenea clar ca a continua pe calea consumului nestavilit, cu urmarea sa negativa asupra mediului, devine acum cea mai grava amenintare la adresa omenirii si, mai tragic, la chiar existenta Pamantului. Atunci, avand in vedere faptul ca devenim mai constienti de pericolele pe care le intrezarim, de ce nu ne schimbam?
Raspunsul este in mintile noastre: in credintele si valorile care ne ghideaza deciziile. Sedusi de remarcabila noastra abilitate de a schimba lumea, am cazut in capcana de a crede ca drumul catre a ne simti bine trece prin a face ca lumea sa fie asa cum vrem noi. Daca nu suntem fericiti, presupunem ca trebuie sa facem ceva: sa obtinem ceva pe care nu-l avem inca, sa-i facem pe altii sa reactioneze asa cum am vrea noi, sa ne bucuram de o noua experienta, sa evitam unele circumstante sau persoane care ne-au cauzat nemultumire.
In aceasta abordare exista o oarecare valoare. Daca o cauza a suferintei noastre este fizica (de exemplu, daca ne este frig sau foame), atunci sunt necesare unele schimbari in exteriorul nostru. Cei mai multi dintre noi, in Occident, pot sa-si rezolve nevoile fizice relativ usor: dand drumul la caldura sau mergand la cumparaturi. Cu toate acestea, suntem departe de a fi satisfacuti. Astfel, crezand ca problema se afla inca acolo „in afara”, continuam sa cautam implinirea in lumea din jur, presupunand ca, atunci cand am lua suficient din ceea ce credem ca vrem, in sfarsit ne-am linisti.
De-a lungul istoriei omenirii, au existat aceia care s-au trezit din visul ca pacea mintii depinde de ceea ce avem, sau ceea ce facem. Acestia sunt inteleptii, rishi, roshi, misticii, sfintii, lamasii si alti „intelepti”, fiecare, in felul sau, redescoperind un adevar atemporal despre constiinta umana: mintea, in starea sa naturala, este deja relaxata.
Prin „starea naturala”, ei nu au inteles starea mentala in care ne petrecem cea mai mare parte a timpului, care, in mod clar, nu este de obicei una de relaxare si multumire. Ei vorbesc de mintea inainte de a deveni intunecata de griji, dorinte, planuri, analize. Din nou si din nou ne-au reamintit ca nu e nevoie sa facem nimic si nici sa mergem undeva, pentru a ne simti multumiti. Dimpotriva, tot facand ceva, tot cautand sa schimbam lucrurile, ne indreptam in directia opusa. Ne imaginam ca ceva lipseste si, impreuna cu acest autocreat sentiment de lipsa, vine si sentimentul de nefericire.
Si apoi incercam sa umplem acest sentiment de nefericire, luand ceea ce credem ca ne lipseste. Traim in ceea ce filozofii indieni au numit „samsara” – care initial a vut sensul de „a haladui”. Hoinarim cautand implinirea, intr-o lume care ne acorda doar un ragaz trecator de la nemultumire, satisfactia temporara, fiind urmata de o cautare si mai asidua a acelui tel care ne scapa intotdeauna.
In trecutul indepartat, repercusiunile acestei abordari si-au lasat amprenta asupra oamenilor, dand nastere suferintei lor, asa cum a inteles Buddha. Totusi, pe masura ce puterea tehnologiilor noastre a crescut, impactul a devenit mult mai serios si, in perioada recenta, s-a escaladat la nivelul unei crize globale.
A devenit din ce in ce mai clar ca valorile si credintele noastre existente nu mai sunt viabile si exista o chemare pentru transformare interioara, adesea interpretata ca o trecere la o stare de constiinta mai inalta, mai exaltata. Dar schimbarea ceruta nu e ceva nou: este trezirea la o calitate a constiintei care ne-a fost dintotdeauna disponibila, dar care arareori este intrezarita.
Schimbarea este subtila si, in acelasi timp, profunda. Este o schimbare in fiinta noastra, in calitatea constiintei noastre. Experienta noastra nu mai este comparata cu lipsa, aversiunea, ingrijorarea, dorinta, speranta sau alte atasamente emotionale. In locul acestora, fiinta noastra are calitatea de libertate si usurinta.
Aceasta reprezinta un adevarat salt cuantic in constiinta. Cand oamenii aud, pentru prima oara, acest termen, cred adesea ca inseamna un salt urias in constiinta. Dar, in fizica moderna, un salt cuantic este cel mai mic salt posibil. La nivel atomic, o schimbare de la o stare energetica la alta nu apare ca o tranzitie continua, ci ca un salt: o tranzitie instantanee, de la o stare la alta. Similar, schimbarea de la o minte tensionata, la o minte relaxata este un salt instantaneu.
Impreuna cu acest salt interior se petrece si o schimbare vitala in gandire si actiune. Nemaifiind orbiti de griji, sau prinsi de lipsuri si dorinte imaginare, suntem liberi sa actionam in concordanta cu nevoile de moment. Asta poate insemna: sa-i ajutam pe altii, sa indreptam o nedreptate, sa lucram pentru o cauza sociala, sa ne ingrijim sanatatea, sa crestem copii, sa ne castigam existenta – orice lucru asupra caruia ne concentram energia. Putem face toate acestea cu o implicare mai mare si o compasiune mai adanca.
Nu e nevoie sa mai spun ca o astfel de schimbare este rareori permanenta! Am fost atat de adanc conditionati in vechiul mod de gandire, incat foarte usor recadem in ingustimea mintii acaparatoare. Pentru cei mai multi dintre noi, provocarea nu este a ramane intr-o stare permanenta de relaxare naturala, ci o reprezinta dezvoltarea abilitatii de a relaxa mintea si de-a ne intoarce la starea de pace, usurinta, calm, cat de des putem pe parcursul unei zile.
In trecut, acest salt in constiinta era considerat crucial pentru salvarea individuala. Astazi, a devenit esential pentru salvarea noastra colectiva. Am atins un punct inevitabil in destinul uman, in care ni se cere sa ne trezim din somnul nostru colectiv si sa ne reconectam la adevarata noastra natura. Asa cum spunea arhitectul filozof Buckminster Fuller: „suntem in fata examenului nostru final de evolutie”.
Este specia umana in stare sa supravietuiasca? Putem sa abandonam setarile noastre mentale disfunctionale si sa vedem lumea, mai degraba prin ochii intelepciunii si compasiunii, decat prin cei ai lacomiei si fricii?
Cei care au facut acest salt in trecut – cei intelepti sau cei iluminati – au fost cativa. Cu toate acestea, fiecare a fost purtatorul noilor vesti despre cum noi toti am putea si ar trebui sa fim. Acum, a sosit pentru noi timpul sa ne asumam dreptul natural din nastere. Nici noi, nici planeta nu mai putem astepta.
Articol publicat in revista Resurgence, numarul256-de Peter Russell

SURSA:ENERGIANOUA

[Paul Atreides]

Muzica planetei Neptun
Publicat de MARIA


Neptun este a opta şi cea mai îndepărtată planetă de Soare din sistemul solar. Numită după zeul roman al mării, este cea de a patra planetă după diametru şi a treia după masă. Neptun are masa de 17 ori mai mare decât cea a Pământului şi puţin mai mare decât a lui Uranus, care este de 15 ori mai mare decât cea a Pământului. Neptun orbitează Soarele la o distanţă de 30,1 unităţi astronomice, ceea ce înseamnă că orbita sa este de aproximativ 30 ori mai mare decât orbita Pământului. Simbolul astronomic al lui Neptun este o variantă modificată a tridentului zeului Neptun.

Planeta Neptun a fost descoperită datorită perturbărilor gravitaţionale din orbita lui Uranus la data de 23 septembrie 1846 prin calcule matematice şi nu prin observare astronomică directă. Existenţa lui Neptun a fost apoi confirmată vizual, la mai puţin de un grad de poziţia prezisă de calcule. La scurt timp după aceea a fost descoperit şi satelitul său Triton. Alţi 12 sateliţi au fost descoperiţi în secolul XX. La 25 august 1989 sonda spaţială Voyager 2 a trecut prin vecinătatea planetei.
Neptun are o compoziţie asemănătoare cu cea a lui Uranus, ambele planete având o compoziţie diferită de a planetelor Jupiter şi Saturn. În ce priveşte compoziţia atmosferei, Neptun se aseamănă cu Jupiter şi Saturn prin faptul că atmosfera este compusă în principal din hidrogen, heliu, urme de hidrocarburi şi posibil azot, dar are proporţii mai mari de apă, amoniac şi metan. Interiorul lui Neptun, ca şi în cazul lui Uranus, este compus în principal din apă, amoniac, meta, silicaţi şi metale, urmele de metan de pe suprafaţă dând aspectul albăstriu al planetei.
Spre deosebire de atmosfera uniformă a lui Uranus, Neptun are o atmosferă cu detalii vizibile ce denotă o activitate meteorologică. În perioada anului 1989 când Voyager 2 a ajuns în dreptul lui Neptun, spre exemplu, s-a observat o pată mare întunecată, similară cu Marea Pată Roşie de pe Jupiter. Aceste fenomene meteorologice sunt produse de cele mai puternice vânturi din Sistemul Solar, ale căror viteze ating, conform măsurătorilor, 2100 km/h. De asemenea, deoarece Neptun este departe de Soare, are una dintre cele mai reci atmosfere din Sistemul solar, temperaturile păturilor superioare ale norilor ajungând la -218 °C (55 K), însă în acelaşi timp centrul său are aproximativ 5000 °C. Neptun precum are un sistem de două inele care însă este foarte greu vizibil şi fragmentar; existenţa inelelor a fost sugerată de analize făcute asupra unor fotografii din 1968 ale planetei, dar confirmarea sigură a fost făcută abia în 1989 de către sonda Voyager 2.
sursa.wikipedia.org/

[Paul Atreides]

Această lume este o şcoală şi ai venit aici ca să înveţi.
Publicat de MARIA

Votati THREADUL meu - apasati stelutele de evaluare - MULTUMESC

A învăţa înseamnă a face greşeli şi a le corecta. A învăţa nu înseamnă a face tot timpul ceea ce este bine. Dacă ai face tot timpul ceea ce este bine, ce ne¬voie ar mai fi să vii la şcoală?
Fii smerit, prietene. Te afli aici ca învăţăcel şi trebuie să accepţi că aşa stau lucrurile, dacă e să-ţi însuşeşti lecţiile pe deplin. Dacă nu recu¬noşti că ai făcut o greşeală, nu te pot ajuta s-o corectezi.
Dar, admite-ţi greşeala şi corectarea va fi acolo, o dată cu iertarea.
Aceasta e calea pe care ţi-am pregătit-o.
Nu încerca să fii perfect, prietene. Este un ţel nepotrivit. Numai cei care aleg să sufere mult şi din greu doresc să fie perfecţi. Doreşte, în schimb, să recunoşti fiecare greşeală pe care o faci - ca să poţi învăţa din ea. Perfecţiunea vine spontan şi fără efort, numai atunci când spui ade¬vărul, când renunţi la dorinţa de a-i impresiona pe alţii, când îţi abando¬nezi falsa mândrie.
Cei care cer corecţia - o vor primi. Nu pentru că sunt mai buni de¬cât alţii, ci, pur şi simplu, pentru faptul că o cer.
Nu îi judeca pe cei ce nu sunt gata să-şi recunoască greşelile. Recunoaşte-le, pur şi simplu, pe ale tale şi dă restul lui Dumnezeu.
Împărtăşeşte altora din experienţa ta, dar nu căuta să Ie-o impui, căci nu ştii ce nevoi au alţii şi nu e treaba ta s-o ştii.
Aminteşte-ţi de ceea ce este bun în aproapele tău. Aminteşte-ţi de ceea ce este bun în tine însuţi. Lasă toate fricile şi judecăţile să se disi¬peze, acolo unde se ivesc. Recunoaşte-ţi greşelile şi fii tolerant faţă de greşelile pe care le fac alţii.
Iată ce-ţi cer eu.
E simplu, nu-i aşa?
E atât de simplu, încât vei uita mereu. Dar nu fi descurajat. Dacă dorinţa ta pentru pace e puternică, în cele din urmă îi vei ceda.
O dată ce ai decis că asta este ceea ce vrei, nu poţi să nu reuşeşti să vii acasă.


Paul Ferrini Iubire fara conditii


SURSA:ENERGIANOUA

[Paul Atreides]

Neale Donald Walsch Sufletul face alegerile
Publicat de MARIA

Am discutat aici, in ultimele trei saptamani, despre experienta de viata a Schimbarii si saptamana trecuta am declarat ca schimbarile care s-au petrecut in viata voastra au avut loc datorita lipsei de armonie si ca toate schimbarile sunt spre bine.
Acest gand ne conduce catre o schimbare pe care i-am incurajat pe oameni sa o faca in legatura cu schimbarea insasi. Le-am spus oamenilor...” Schimba-ti ideile despre motivele aparitiei schimbarii.”
Chiar daca acceptati ca toate schimbarile sunt spre mai bine, nu stiti de ce noua situatie, circumstanta sau conditie adusa de schimbare este mai buna. Nu intelegeti natura imbunatatirii. Asta pentru ca imbunatatirea s-ar putea sa nu aiba nimic de-a face cu conditiile exterioare, ci cu cele interioare.
Ceea ce nu vedeti este de ce apare schimbarea si cine o cauzeaza. Cand intelegeti asta si o asumati ca fiind adevarul vostru de viata, din nou, absolut totul in exeperienta voastra de zi cu zi se va... ei bine... schimba.
Asadar, iata marele adevar despre Schimbare. Sunteti pregatiti?
E o chestie dura, asa ca trageti aer in piept. Ei bine, iata....Schimbarea are loc pentru ca voi vreti sa se intample.
Orice se schimba, se schimba la indicatia voastra.
Hei, asta cu siguranta nu pare adevarat! Pentru ce v-ati putea oare dori sa se intample ceea ce tocmai s-a intamplat? Nicio persoana in toate mintile nu ar fi ales asta!
Spuneti cumva asa ceva (sau o strigati) in minte chiar acum?
Ei bine, daca o faceti aveti dreptate. Nicio persoana in toate mintile nu ar alege asa ceva . Mintea nu este cea care face aceste alegeri. Sufletul le face.
Si toate acestea ne conduc la planurile sufletului. Planurile sufletului vostru se desfasoara lin, cu energia imensa a vietii insasi. Energia vietii inainteaza intotdeauna catre sinergie, armonie, expresie si expansiune glorioasa. Ea cauta o experienta in sine insasi, in implinire.
Atunci cand adaug limbajul meu uman acestei intelegeri ma trezesc spunand ca energia vietii se misca intotdeauna in directia a ceea ce eu numesc „iubire”. Iubire de sine, iubirea fata de ceilalti si dragostea de viata.
Energia voastra individuala se misca in aceeasi directie. Sufletul vostru si „sufletul universului” doresc, cauta si produc intotdeauna acelasi lucru. Asta pentru ca „sufletul universului” cauta sa se experimenteze pe Sine.
Altfel spus, IUBIREA este DUMNEZEU, cautand sa Se cunoasca in propria experienta.
Asa ca sufletul vostru cauta intotdeauna sa se miste in directia iubirii. Numai atunci cand mintea voastra se aseaza in cale vi se pare ca viata nu conduce la asta, ca ceva ingrozitor s-a intamplat si ca va indreptati intr-o directie gresita. Spre ilustrare voi folosi acum un exemplu din doctrina crestina. Noul Testament ne spune ca Iisus a mers impreuna cu discipolii sai intr-o gradina numita Ghetsimani. Acolo, el i-a rugat pe adeptii sai sa se aseze, sa il astepte si sa se roage. Si el la randul sau se va duce sa se roage, dar singur.


Si apoi, fiind singur, el a simtit o mare apasare ce a venit asupra lui, aproape ca si cum ar fi fost pe punctul de a muri. Si a stiut ce urma sa se intample. Si l-a strigat pe Dumnezeu, „Tata! Poti face orice! Daca exista vreo cale prin care acest lucru sa se poata intampla, indeparteaza te rog aceasta cupa de la buzele mele...”
In acest punct, mintea lui Iisus s-a implicat si el a vrut sa schimbe directia in care urmau sa se indrepte lucrurile. Dar imediat vibratia sa s-a ridicat, prin simpla putere a vointei sale. „ Cu toate acestea faca-se voia Ta si nu a mea,” a spus el. Si cu aceste cuvinte sufletul sau s-a intors la alinierea cu sufletul universului – sau daca preferati – cu Dumnezeu.
Nu exista decat Un Suflet, si cu toate acestea sunt multe exprimari ale acestuia. Aceste aspecte individualizate ale acestui Un Suflet cauta sinergia, armonia, exprimarea si expansiunea glorioasa. Acesta este un alt fel de a spune ca viata in toate formele ei cauta acelasi lucru pe care Viata Insasi il cauta.Cum ar putea fi altfel?
Si cu toate acestea, sufletul si mintea reprezinta doua lucruri diferite. „Forma de viata” pe care voi ati luat-o are atat suflet cat si minte (ca si corp), si acest intreg intreit este cel care se auto-conduce pentru a face ceea ce ati venit aici (in viata fizica) sa faceti.
Treaba mintii este aceea de a se sigura ca trupul- instrumentul vostru fizic sau unealta este mentinut in siguranta, astfel incat sa il puteti folosi pentru a face ceea ce ati venit sa faceti aici. Treaba sufletului este aceea de a se asigura ca mintea stie intotdeauna ceea ce ati venit sa faceti, si ca nu se incurca in propria sa lume fantastica.
Este ca si cum ati fi prinsi intr-o realitate virtuala de pe Interenet. Sunt sigur ca trebuie sa stiti ca exista acum „lumi” intregi pe Internet, in care puteti intra, va puteti asuma o anumita identitate, si puteti trai o intreaga „viata” – crescand, gasind iubirea, creind o cariera, cumparand o casa, avand o familie, traind succesul si devenind bogati (sau nu)..puteti chiar crea o intreaga experienta de viata in aceste realitati virtuale, interactionand cu altii, intrand in aranjamente legale – totul este cu adevarat detaliat, sofisticat si complex. Si nimic nu este real.
Evident, nimic din toate acestea nu ti se intampla cu adevarat TIE. I se intampla numai acelui „ tu” pe care Tu l-ai creat intr-o lume fantastica.
Pentru sufletul vostru, viata fizica pe pamant reprezinta destul de mult acelasi lucru. Smecheria este sa nu te „ pierzi” in lumea fantrastica a mintii tale, dar sa iti folosesti corpul si mintea pentru a afce ceea ce sufletul a venit aici sa faca.
Cu totii facem asta chiar acum, dar unii oameni o fac constient si altii inconstient.Adica, fara sa stie ce fac.
Ceea ce s-a intamplat cu iisus in Gradina Ghetsimani este ceea ce se intampla cu noi toti. Imi place faptul ca aceasta poveste sa afla in Biblie tocmai pentru asta. Ne da tuturor speranta sa stim ca Iisus insusi a trebuit sa aiba de a face cu echilibrarea mintii si a sufletului ca parte din procesul prin care a trait din plin experienta lui insusi.
Asa ca nu disperati atunci cand lucrurile par sa mearga „rau”. Ele s-ar putea sa mearga in realitate „bine”, de prima data. Tineti intotdeauna minte: orice schimbare este spre bine.
Minunata informatie pe care o impartasesc cu voi aici face parte din ideile din „Cand toate se schimba, schimbati totul” . Daca nu ati gasit inca si nu ati citit aceasta carte, sper sa o faceti in curand. Va poate „schimba” cu adevarat viata. (Cartea va fi publicata de Editura FOR YOU)
Iubire si imbratisari,
Neale


sursa:ENERGIANOUA

[Paul Atreides]

Noi santem Arcturienii.
Publicat de MARIA

Eu sant Juliano.
Forta dorintelor voastre pentru a 5-a dimensiune devine mult mai magnetica. Voi experimentati acum puterea acestui magnetism.
A 5-a dimensiune are de a face acum cu atractiile si cu cei care gandesc asemanator. Voi trebuie sa aveti inima pura si sa va exprimati intentia pentru inalta frecventa si lumina, pentru a intra in a 5-a dimensiune.
Munca noastra cu voi este foarte simpla - noi va trimitem o frecventa de lumina pura si de iubire care va activa claritatea mentala. Sa va vorbesc despre claritatea mentala. Exista multe fatete cu care va confruntati in cea de a 3-a dimensiune. Claritatea mentala este un aspect de care trebuie sa va amintiti in mod constant.
Este adevarat deasemenea ca voi trebuie sa va deschideti inima pentru a lucra cu a 5-a dimensiune. Cand inima voastra este deschisa, mintea voastra devine mai clara si apoi puteti atinge claritatea. Mintea pamanteana este conectata cu mintea universala si cu inconstientul colectiv. Multi dintre artistii vostri se conecteaza cu imaginile si inconstientul universal si dezvolta poezii minunate si imagini artistice.


Veniti sa lucrati cu Arcturienii si cu altii ca noi, care au vibratii foarte inalte.
Noi santem conectati cu inconstientul galactic , ca si cu inconstientul universal. Straduiti-va sa incorporati asemenea vibratii inalte in munca voastra de zi cu zi. Noi lucram cu voi cu sarguinta pentru a activa subconstientul si inconstientul vostru, deoarece noi stim ca acestea au anumite coduri si chei care trebuie sa fie descuiate. Aceste coduri sai chei, odata descuiate, va vor conecta cu inconstientul universal si galactic.
Noi lucram sa va conectam cu subconstientul Arcturian.
Exista imagini minunate pe care vi le putem trimite.
Noi avem tehnici minunate de vindecare pe care dorim sa vi le impartasim. Aceste metode includ cai de conectare cu coridoarele luminii, camere de vindecare, templul de cristal si alt surse puternice de lumina.
Aceste imagini si metode pot deasemenea patrunde in inconstientul vostru. Noi va aprovizionam cu legaturi, astfel incat voi va puteti activa subconstientul si inconstientul vostru si apoi voi folositi aceste forte de vindecare cu mintea voastra constienta. Aceste forte vor activa deasemenea claritatea mentala.
Folosind metodologia Arcturiana , acesta va poate conduce nu numai catre inconstient si subconstient , ci si catre inconstientul galactic.
Galaxia Andromeda are deasemenea o foarte puternica conectie cu galaxia voastra.
Voi stiti ca galaxia Andromeda este in multe feluri paralela cu Galaxia Caii Lactee. In cateva moduri este mai avansata. In alte moduri este mai apropiata de centrul universal.
Noi, Arcturienii, santem deasemenea conectati cu Andromedanii si furnizam legatura de la sistemul Andromedan catre Calea Lactee si catre voi.
Veti intreba de ce am fi noi interesati,cu tot ceea ce se intampla pe pamant, inclusiv centura fotonica si schimbarile Pamantului in conectarea voastra cu sistemul Andromedan.
Mai intai, sistemul Andromedan si Consiliul Andromedan furnizeza informatia si ghidarea Consiliului Marii Fratii Albe.
Acesta suplimenteaza mai departe dezvoltarea constiintei spirituale si a legaturii spirituale pe Pamant . Este clar ca legatura intre a 3-a si a 4-a dimensiune trebuie sa fie mai activata si puterile mai inalte trebuie sa deschida coridoarele si mai larg. Noi santem constienti , asa cum este si Marea Fratie Alba de extraordinarele deschideri care se manifesta pe aceasta planeta si de extraordinara legatura care va continua intre a 3-a si a 5-a dimensiune. Acesta este un salt extraordinar. Nu luati acest salt ca pe un fapt.
Noi trebuie sa va amintim ca un salt chiar si mai puternic in constiinta si o usa si mai mare este gata sa se deschida. Andromedanii asista tehnologia pentru a furniza cantitatea uriasa de energie lansata pe Pamant.
Acesta este un aliniament despre care noi am vorbit , al unui scop mai inalt cu maestrii dimensiunii a 5-a.
Este deasemenea un aliniament cu energia 5 dimensionala, subconstientul si inconstientul acestei galaxii si al altor galaxii.
Alte galaxii vin in aliniament cu Galaxia Caii Lactee. Acesta este unul dintre motivele pentru care atat de multe fiinte inalte extraterestre doresc sa lucreze cu Pamantul si sa sa se asigure ca acesta este intr-un aliniament potrivit. Deoarece ii este necesar ! Aceasta sectiune a galaxiei a fost inafara aliniamentului de ceva timp.
Este important ca toti sa intre in coridorul perfect al luminii si sa se conecteze.
Noi va vom ajuta pe toti sa manifestati aceasta puternica conectie si aliniament cu dimensiunea a 5-a.
Este clar ca voi ati contribuit maret la manifestarea acestei conectii. Voi ajutati la crearea legaturii intre a 3-a si a 5-a dimensiune; asadar, aceasta legatura invinge karma, astfel incat voi sa ocoliti a 4-a dimensiune. Legatura este deschisa larg , datorita dorintei voastre si atractiei catre dimensiunea a 5-a. Deci, vedeti aceasta legatura ca aducandu-va dorintele in manifestare. Da, aceasta ar fi ca o bresa in legile universale, daca, de exemplu, un grup de fiinte primitive din a 3-a dimensiune ar fi aduse dintr-o data in a 5-a dimensiune, fara nici o pregatire sau efort din partea lor. Dar in cazul vostru, nu este asa ! Voi nu santeti fiinte primitive. Voi santeti fiinte inalt evoluate.
Voi manifestati aceasta chemare catre coridoare si catre dimensiunea a 5-a. Noi furnizam o parte din legatura deasemenea.
Eu va rog pe fiecare dintre voi sa mergeti in interior si sa accesati subconstientul si inconstientul vostru. Voi puteti comanda subconstientului vostru sa se conecteze si sa decodeze codurile din interior, astfel incat sa fiti in aliniament perfect cu chemarea. Usa se va deschide chiar si mai larg.
Eu va furnizez acum un coridor de lumina din mama nava a noastra , pentru ca voi toti din aceasta tara si din alte tari. Si noi va rugam ca voi toti sa va alaturati intr-o conectie uriasa la nava noastra mama .
Voi veti radia o frecventa de lumina speciala care va da posibilitatea coridoarelor sa se deschida de jur imprejurul vostru, indiferent unde mergeti.
Acest coridor de lumina se conecteaza cu nava-mama Arcturiana.
Din nava-mama Arcturiana, noi vom solidifica acel coridor, astfel incat el va merge direct catre poarta stelara.
Din poarta stelara , noi santem capabili sa permitem legaturii din aura voastra si energia eterica sa fie codificata in poarta stelara.
Eu ii dau cuvantul lui Tomar. Eu Sant Tomar. Voi santeti atat de stralucitori si plini de lumina , asa cum veniti spre poarta stelara.
Este de o mare importanta sa aveti energia eterica codificata in usa portii stelare.
Aceasta este o legatura eterna pe care voi o stabiliti acum cu poarta stelara. Aceasta legatura va da posibilitatea sa urcati in poarta stelara oricand.
Deasemenea noi lucram pentru a va asigura ca codurile din mintea voastra vor fi deschise permanent catre poarta stelara.
Asadar, voi puteti veni in contact cu alti lucratori in lumina Arcturieni de pe Pamant si sa-i activati. Eu nu voi spune ca veti fi capabili sa-i codificati , asa cum facem noi cu voi...Voi le veti reaminti lor.
In religia evreiasca ei folosesc expresia :" fiind scris in cartea vietii", pentru Anul Nou.
Noi va anuntam acum ca voi puteti fi inscrisi si codificati in usa portii stelare Arcturiene.
Aceasta va va furniza o frecventa care va asigura conectia voastra cu corpul vostru de lumina. Voi puteti veni in dimensiunea a 5-a acum printr-o constiinta si un nivel potrivit al evolutiei. Cand noi discutam despre saltul in a 5-a dimensiune , multi oameni intreaba :" Si karma mea?". Voi treceti printr-un intens ciclu de evolutie si prin inaltari majore. Noi va ajutam sa va activati dezvoltarea interioara si va aprovizionam cu mai multa energie pentru a va accelera evolutia. As dori ca fiecare dintre voi sa fie pregatit pentru o accelerare in dezvoltarea voastra evolutionista.Cativa dintre voi pot spune :" Tomar, lucrurile deja se intampla foarte repede. Ce vrei sa spui in legatura cu accelerarea? " Voi ati ajuns pana la acest punct. Stiti ca daca priviti in interior, acolo exista inca o mare cantitate de munca care trebuie sa fie completata. Voi o puteti completa.Va asigur ca asa este.
Deoarece voi santeti conectati acum cu poarta stelara, atunci veti avea o noua vibratie a energiei in sistemul vostru. Veti fi capabili sa asimilati fiecare experienta pe care o aveti pe Pamant imediat si sa va accelerati lectiile. veti fi capabili sa folositi fiecare experienta la cel mai inalt potential al ei. Daca v-ati implica total in fiecare moment si ati folosi fiecare experienta la cel mai inalt potential al ei , atunci ati putea completa toate sarcinile voastre in cativa ani sau mai putin !
Cand cineva cu o energie mai inalta apare pe planeta, atunci scopul ei sau al lui este sa acelereze dezvoltarea oricarei persoane cu care vine in contact . Acum noi avem prezenta unui grup mare de seminte stelare Arcturiene si pe cei care simpatizeaza cu noi, pe Pamant.
Ei se aduna impreuna pentru a asista la accelerarea grupurilor mari.
Sunete intonate special pot fi asimilate in mintea si inconstientul vostru. Acele sunete va ajuta sa inlaturati blocajele cristaline - cum ar fi substantele care sant in jurul corpului vostru mental.
Acum ii dau cuvantul lui Helio-ah. Amintiti-va, voi santeti inca conectati la poarta stelara.
Aici este Helio-ah. Eu am multi prieteni printre voi. Eu sant foarte dornic sa ma intalnesc cu voi in persoana... Eu va trimit o imagine holografica a mea , in jos, spre Pamant. Cativa dintre voi veti fi capabili sa ma vedeti fara a avea ochii deschisi. Va fi o perceptie holografica. Eu imi iubesc toti prietenii foarte profund. Eu vreau sa va vorbesc despre energia noastra Arcturiana. Energia noastra, din perspectiva voastra este o energie feminina. Energia noastra este catifelata si luminoasa. Ea este in special adaptabila nevoilor voastre. Energia feminina si energia catifelata nu a fost folosita si a fost abuzata pe aceasta planeta. Aceasta este intoarcerea partii gingase si feminine de care este nevoie de acum inainte si care poate duce catre deschiderea totala catre dimensiunea a 5-a.
Energia feminina poate furniza accesul catre coridoarele luminii.
Eu am fost ales sa vin in acesta misiune pe Pamant si sa furnizez un model pentru iluminarea voastra spirituala , pentru energia spirituala si claritatea mentala spirituala. Juliano a vorbit atat de frumos despre importanta claritatii mentale.
Eu voi activa claritatea mentala a fiecaruia dintre voi ; aceasta are legatura cu cel de al 3-lea ochi al vostru.
In fotografiile noastre, voi puteti observa daca le priviti profund, ca acolo se poate produce o activare a energiei ochiului al 3-lea, cand va uitati la imaginea noastra. Noi santem foarte conectati cu al 3-lea ochi al nostru. Eu va voi spune ca ceea ce pentru voi este al 3-lea ochi pe pamant, pe Arcturus inseamna al 5-lea ochi. Al 3-lea ochi este pentru a 3-a dimensiune. In cea de a 5-a dimensiune , noi vorbim despre al 5-lea ochi - usa catre a 5-a dimensiune. Voi veti fi capabili sa percepeti acel al 5-lea ochi prin cel de al 3-lea ochi al vostru.
Cativa au spus ca noi nu santem emotionali sau ca ei nu au simtit iubirea Arcturiana .
Noi avem abilitatile mentale care sant foarte iubitoare. Noi vorbim despre Creator, ca fiind o energie mentala. Prin aceasta eu vreau sa spun ca Creatorul nu are corp si nici minte manifestata fizic. Noi vorbim despre gandurile Creatorului.
Andromedanii au maiestrit abilitatea de a fi gand pur. Acesti Andromedani ne-au aratat multora dintre noi calea de evolutie spre " existenta constiintei gandului pur".
Voi va puteti imagina ca fiind gand pur.
Eu va voi lua in Templul de Cristal.
Acolo vom avea o experienta a gandului pur. Voi nu va veti folosi corpul - doar gandul. Eu stiu ca voi inca santeti conectati cu poarta stelara - eu va rog sa veniti inapoi in constiinta navei-mama, care este deasupra Pamantului. Sa ne adunam impreuna si apoi sa ne proiectam in Templul de Cristal si pe pamantul templului, noi stam pe tarm.
As dori sa va parasiti corpul pe tarm. Fiti doar gand. Apoi ganditi :" Eu sant in interiorul cristalului si in Templul de Cristal cu Helio-ah. Eu sant gand ".
Cand voi santeti la acest nivel al gandului, santeti cel mai aproape de energia divinitatii. Voi santeti cel mai aproape de lumina pura, pentru ca voi santeti in cristalul in care puteti experimenta acest gand pur. Exista numai puritate in jurul vostru , in cristal. In gandul pur voi puteti manifesta vindecari ale corpului vostru fizic.
Puteti face asta prin trimiterea gandului vindecator catre corpul vostru eteric si apoi din acest corp catre corpul vostru fizic de pe Pamant.
Lasati un gand in interiorul cristalului. Este timpul sa va lasati marca voastra aici, in interiorul cristalului. Asta este la fel de simplu ca si cum ati spune :" Eu sant David, eu sant Gudrun, eu sant Len...etc".
Va intoarceti inapoi la tarm. Cineva a intrebat despre vindecarile care sant necesare pentru cancer. Acestea pot fi facute in totalitate cu gandul si lumina vindecatoare si cu energia luminii. Aceasta inseamna o uriasa accelerare a constiintei . Eu realizez ca multi nu vor fi capabili sa faca asta, dar tehnologia pentru vindecarea printr-o energie vibrationala mai inalta soseste pe aceasta planeta foarte curand.
Exista deja multi vindecatori mareti pe acest Pamant. Nu au mai fost niciodata inainte , in istoria acestui Pamant , atat de multi vindecatori puternici pe planeta.
Sursa cancerului vine din intunericul si distrugerile din structura voastra genetica. Aceasta structura genetica va fi solutionata in urmatorii 8 ani. Daca voi santeti inca aici, veti vedea ca codul genetic va fi spart.
Structura genetica a fost atat de batatorita , dar noi va ajutam prin acest proiect sa aduceti mai multa claritate in aliniamentul vostru genetic.
Eu ma bucur vazandu-va cu atat de multa claritate.
Eu va rog sa va zambiti voua insiva. Acesta este un mod de a va asigura ca munca pe care am facut-o impreuna va fi fixata in structura voastra. Eu vad ca veti lucra si veti opera cu o capacitate mentala maxima foarte curand. Voi aveti minti minunate si amintiti-va ca aceste minti sant acum conectate cu inconstientul galactic si cu inconstientul universal. "
David Miller.

SURSA:ENERGIANOUA

[Paul Atreides]

Conversatii cu Dumnezeu
Publicat de MARIA

Întorcându-ne deci şi recapitulând ceea ce mi-ai spus, se pare că ajung la aceste idei principale:
• Viaţa este un proces continuu de creaţie.
• Un secret al tuturor Maeştrilor este să încetezi de a te mai răzgândi; alege în permanenţă acelaşi lucru.
• Nu te lăsa înfrânt de un refuz.
• Noi „atragem către noi” ceea ce gândim, simţim şi spunem.
• Viaţa poate fi un proces de creaţie şi reacţie.
• Sufletul creează, mintea reacţionează.
• Sufletul înţelege ceea ce mintea nu poate să conceapă.
• Încetează de a încerca să-ţi dai seama de ce anume este „cel mai bine” pentru tine (cum poţi să câştigi cel mai mult, să pierzi cel mai puţin, să obţii ceea ce vrei) şi începe prin a acţiona conform a ceea ce simţi că ar fi Cine Eşti Tu.
• Sentimentele tale reprezintă adevărul tău. Cel mai bine pentru tine e ceea ce este adevărat pentru tine.
• Gândurile nu sunt sentimente; ele sunt mai degrabă idei despre cum „ar trebui” să simţi. Când gândurile şi sentimentele devin confuze, adevărul se estompează şi se pierde.
• Ca să te întorci la sentimentele tale, ieşi din minţi şi revino-ţi în simţiri.
• Din momentul în care îţi cunoşti adevărul, trăieşte-l.
• Sentimentele negative nu sunt câtuşi de puţin sentimente adevărate; ele sunt mai degrabă gândurile tale legate de ceva, în¬totdeauna bazate pe experienţa anterioară, a ta sau a altora despre tine şi ceilalţi.
• Experienţa anterioară nu este un indiciu al adevărului, întrucât Adevărul Pur este creat aici şi acum şi nu reprezintă o reconstituire.
• Pentru a schimba modul în care răspunzi la ceva, trăieşte în momentul prezent - momentul care ţi-a fost trimis şi care exista ca atare, înainte ca tu să emiţi un gând în legătură cu el... cu alte cuvinte, Fii Aici Acum, nu în trecut sau în viitor.
• Trecutul şi viitorul pot exista numai în gând. Momentul Prezent este Singura Realitate. Rămâi acolo.
• Caută şi vei găsi.
• Fă orice este nevoie ca să rămâi conectat cu Dumne¬zeu/Adevăr. Nu înceta să te rogi, să practici ritualuri, să meditezi, să citeşti, să scrii, să faci „orice îţi este de folos” ca să rămâi în le¬gătură cu Tot Ceea ce Este.
Cum ţi se pare până acum?


Grozav! Până acum e foarte bine. Ai prins ideea. Ei, ce zici, poţi să o şi trăieşti?
Am de gând să încerc.
Bine.
Da. Putem să ne întoarcem de unde am rămas?
Vorbeşte-mi despre Timp.
Nu există alt Timp în afară de prezent! Ai auzit asta mai înainte, sunt sigur. Dar nu ai înţeles. Acum înţelegi.
Nu există alt timp în afară de acest timp. Nu există alt moment în afară de acest moment. Nu există altceva decât „acum”.
Dar ce întâmplă cu „ieri” şi „mâine”?
Scorneli ale imaginaţiei voastre. Construcţii ale minţii voastre care nu există în Realitatea Supremă.
Tot ceea ce s-a întâmplat vreodată, se întâmplă şi se va în¬tâmpla vreodată, se întâmplă chiar acum.
Nu înţeleg.
Şi nici nu poţi. Nu pe deplin. Dar poţi începe să înţelegi. Şi aici nu este nevoie decât de un început de înţelegere.
Aşa că ... stai doar şi ascultă.
„Timpul” nu este perpetuu. Este un element de relativitate care există pe verticală, nu pe orizontală.
Nu te gândi la el ca şi cum ar fi ceva „de la stânga la dreapta” - o aşa zisă linie a timpului care curge de la naşterea până la moartea fiecărui individ şi de la un punct finit până la un alt punct finit din univers.
„Timpul” este ceva „şi sus şi jos”! Gândeşte-te la el ca la un ax, reprezentând Eternul Moment de Acum.
Imaginează-ţi coli de hârtie pe acest ax, una deasupra alteia. Acestea sunt elementele timpului. Fiecare element separat şi distinct, existând totuşi în mod simultan cu celălalt. Toate colile de hârtie de pe ax, deodată! Atâta cât va fi vreodată - atâta cât a fost vreodată...
Există numai Un Singur Moment - acest moment - Eternul Moment de Acum.
Totul se întâmplă chiar acum şi Eu sunt slăvit. Nu trebuie să aşteptaţi slava lui Dumnezeu. Am procedat astfel pentru că Eu, pur şi simplu, nu puteam să aştept! Am fost atât de fericit Să Fiu Cine Sunt, încât n-am putut să mai aştept să-l fac să se manifeste în reali¬tatea Mea. Aşa că BUM!, iată-l - chiar aici, chiar acum - ÎN TOTALITATEA LUI!
Nu există Început pentru aceasta şi nu există Sfârşit. Aceasta - Totul din Toate - pur şi simplu, ESTE.
În interiorul acestui Este se află experienţa voastră şi aici există şi cel mai mare secret al vostru. Puteţi să vă mişcaţi în mod conştient în interiorul lui Este, către orice „timp” sau „loc” pe care le alegeţi.
Vrei să spui că putem călători în timp?
Aşa este — şi mulţi dintre voi o şi faceţi. Toţi călătoriţi, de fapt - şi o faceţi în mod obişnuit, de regulă în ceea ce numiţi stare de vis. Majoritatea nu sunteţi însă conştienţi. Nu puteţi reţine călătoria ca atare, dar energia rămâne lipită de voi şi, uneori, există rămăşiţe suficiente pentru ca alţii - sensibili la această energie - să poată descoperi ceva despre „trecutul” sau „viitorul” vostru. Ei simt sau „citesc” aceste rămăşiţe şi. voi îi numiţi vizionari şi persoane cu calităţi paranormale. Uneori există suficiente rămăşiţe ca, până şi voi, în perceperea voastră limitată, să fiţi conştienţi că „aţi mai fost aici o dată”. Întreaga voastră fiinţă este brusc zguduită când îşi dă seama că „aţi mai făcut toate acestea şi înainte”!
Déjà vu!
Da. Sau acel sentiment minunat pe care îl trăieşti când te în¬tâlneşti cu anumiţi oameni, că îi cunoşti de o viaţă întreagă - îi cunoşti de o eternitate!
Este un sentiment extraordinar. E un sentiment uimitor. Iar acesta este un sentiment adevărat. Realmente ai cunoscut acel suflet dintotdeauna).
Întotdeauna este ceva ce se întâmplă chiar acum!
Dacă ai şti cât de adesea te-ai uitat în sus sau te-ai uitat în jos de pe „coala ta de hârtie” aflată pe ax şi ai văzut şi alte coli! Şi te-ai văzut şi pe tine însuţi acolo - pentru că o parte din Tine se află pe fiecare coală!
Cum e posibil aşa ceva?
Adevăr vă spun Eu vouă: aţi fost întotdeauna, sunteţi acum şi veţi fi întotdeauna. Nu a existat niciodată un moment când voi nu aţi fost - şi nici nu va exista vreodată un astfel de moment.
Stai puţin! Dar conceptul de suflete bătrâne!? Nu sunt unele suflete „mai bătrâne” decât altele?
Nimic nu este „mai bătrân” decât altceva. Eu am creat TO¬TUL DINTR-O DATĂ şi Totul există chiar acum.
Experienţa lui „mai bătrân” şi „mai tânăr” la care te referi are legătură cu nivelele de conştienţă ale unui anumit suflet sau Aspect al Fiinţei. Voi sunteţi toţi Aspecte ale Fiinţei, pur şi simplu părţi ale lui Ceea Ce Este. Fiecare parte are conştiinţa Întregului încastrată în el. Fiecare element duce în el pecetea.
„Conştienţa” este experienţa acelei conştiinţe care este tre¬zită. Aspectul individual al ÎNTREGULUI devine conştient de El Însuşi. El devine, literalmente, conştient de sine.
Apoi, treptat, devine conştient de toţi ceilalţi şi, apoi, de faptul că nu există alţii - că Toţi sunt Unul.
Apoi, în cele din urmă, conştient de Mine. De Magnificul Eu.
Măi să fie, dar chiar că Te placi, nu-i aşa?
Tu nu...?
Ba da! Cred că eşti formidabil!
Sunt de acord. Şi cred că tu eşti formidabil! Acesta este singurul punct în care tu şi cu Mine nu suntem de acord. Tu nu crezi că eşti formidabil!
Cum aş putea să mă văd pe mine ca formidabil, când uni văd toate slăbiciunile, toate greşelile - şi tot răul din mine?
Adevăr îţi spun Eu ţie: nu există rău!
Aş dori ca ce-mi spui să poată fi adevărat.
Eşti perfect, exact aşa cum eşti.
Aş dori ca ce-mi spui să poată fi adevărat, şi de data asta.
Este adevărat! Un copac nu e mai puţin perfect doar pentru că este puiet Un copilaş nu e mai puţin perfect decât un adult. El este perfecţiunea însăşi. Faptul că nu poate să facă ceva, că nu ştie ceva nu îl face cu nimic mai puţin perfect.
Un copil face greşeli, stă în picioare, merge şovăitor. Cade. Se ridică din nou, clătinându-se puţin, agăţat de piciorul mamei. Oare toate astea înseamnă că acel copil este imperfect?
Îţi spun că este chiar invers! Acel copil este perfecţiunea însăşi, în totalitate şi cu totul adorabil.

SURSA:ENERGIANOUA

[Paul Atreides]

Universul 3D
Publicat de MARIA

In ultimii 12 ani, Carter Emmart a fost coordonatorul eforturilor oamenilor de ştiinţă, artişti şi programatori pentru a construi o vizualizare 3D completă a universului nostru cunoscut. El face in acest filmulet un tur de univers şi explică modul în care poate fi imparttasita aceasta informatie cu intreaga lume.


SURSA:ENERGIANOUA

[Paul Atreides]

Ascensiunea
Publicat de MARIA

Aşa cum ne descriu prietenii noştri fenomenul Ascensiunii spirituale către a 5-a dimensiune, putem înţelege că Purtătorii de Holograme de Câmp configurează prin chiar natura profesiei lor, aici pe Pământ, segmentele prin care viitorul trebuie să arate conform Planului Divin pentru omenire. Din acest punct de vedere arcturienii spun următoarele:
„Ascensiunea planetară începe să lucreze odată cu era de aur. Chiar şi în timpul Lemuriei, multe fiinţe de Lumină au fost de acord că planetele vor fi aduse înapoi la starea lor dintâi. Oricum, timpul este scurt, pentru a vă relata toate acestea. Era de aur a fost decisivă pentru frecvenţa respiraţiei câmpului divin. Când Iisus s-a născut, multe lucruri aveau să se petreacă. Era de aur a fost în inimile voastre, chiar şi în timpul în care aţi fost întrupaţi în sfârşitul erei întunecate a Peştilor, cum îi spuneţi voi. Aceasta este menţiunea ultimei faze a ascensiunii şi aceasta s-a petrecut deja în câteva valuri.
Ceea ce înseamnă că energia planetei şi energia ca un tot, chiar şi a fiinţelor umane, a crescut. Tot timpul, permanent, când voi respiraţi, inhalaţi energia magnetică nouă, care este adusă la voi prin portalurile dimensionale. Când ascensiunea completă va avea loc, va fi ca şi cum v-aţi trezi dintr-un coşmar”.
Aşadar arcturienii ne spun foarte clar că ne aflăm în ultima fază a fenomenului numit Ascensiunea şi celulele corpurilor noastre de pământeni deja au fost reprogramate cu ajutorul Arcturienilor Purtători de Holograme, care prin natura lor spirituală au proiectat în
Câmpul Colectiv de Conştiinţă informaţiile din AND-ul lor spiritual, asemenea informaţii fiind stările noi pe care le trăim de câţiva ani încoace. Un astfel de fenomen se răspândeşte la scară planetară, căci pe toate continentele, în multe ţări, există arcturieni umani.
Un criteriu după care îi puteţi cunoaşte este dorinţa lor repetată de a face excursii montane, căci în acest mod ei intră într-o legătură mai strânsă cu colegii lor neîntrupaţi în oameni, aflaţi în baze plasate în munţi. Deci au baze în toţi munţii importanţi ai planetei. De asemenea mai au trei baze pe Lună, de unde supraveghează cu stricteţe activitatea Cenuşiilor care şi ei au pe astrul nopţii nişte baze.
Revista Cosmos

SURSA:ENERGIANOUA

[Paul Atreides]

”Adevărul” despre Caligula
by Pirca


Dacă nu știați, ”Adevărul” mai publică, pe lângă cărți, DVD-uri și benzi desenate (am auzit chiar că ar scoate și un cotidian serios, dar ni se pare cam greu de crezut) și o revistă de istorie, numită ”Historia”. Fiind foarte bună, aceasta nu se vinde decât cu DVD. Am fost și noi curioși ce conține DVD-ul din numărul de luna asta și am aflat că-i cu Caligula. Nu ăla bun, porno, ci un documentar – logic, cu mult mai multe erori de istorie. Iată, pe scurt, ce tâmpenii am găsit doar în articolul în care ni se prezintă DVD-ul (nu i-am dat drumul lui Pircă din lanț, că scria 100 de pagini şi-l mai vedeam naibii diseară la ştiri, cocoţat pe soclul lui Lenin din faţa Casei Scânteii, urlând, vânăt la faţă: „Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!”):
- Tiberius nu a ordonat uciderea lui Germanicus și a fiilor săi, așa cum afirmă ”Historia”;

- Germanicus a murit în împrejurări dubioase, dar nu se poate dovedi că a fost asasinat (majoritatea oamenilor pe atunci mureau până în 35 de ani, inclusiv cei divinizați, precum Alexandru sau Isus, deci Germanicus, la 34 de ani, când a survenit decesul, nu era nicidecum primul din leatul lui care dă colţul).

- fiii lui Germanicus, Nero (nu Nero-Nero, altul) și Drusus, au fost exilați din ordinul lui Tiberius sub acuzația de complot, la zece ani după moartea tatălui lor; amândoi au murit în exil, dar din nou nu știm prea bine cum sau cine a dat ordinul.

- Tiberius probabil că a murit sufocat, dar nicăieri (mă rog, afară de ”Historia”) nu scrie că urmașul său la tron i-a pus personal perna pe față moșului, ci doar că ar fi dat un ordin în acest sens; varianta cea mai plauzibilă e aceea că Macro, șeful pretorienilor, a poruncit ca împăratul să fie sufocat sub un maldăr de boarfe (putem presupune că la bătrânețe Tiberius, un tip cunoscut pentru spiritul său econom, nu mai arunca nimic și-și ținea și blugii din studenție și tricourile pătate cu ketchup).

- la opt luni de la încoronare, Caligula s-a îmbolnăvit grav și probabil atunci a luat-o razna, dar nu scrie nicăieri că a fost otrăvit – practic, pe vremea aceea o banală diaree putea fi la fel de mortală ca arsenicul.

- nu a murit ”ca un câine”, ci într-un mod foarte asemănător cu Iulius Cezar: un pretorian care-l ura din motive personale (de pildă, când Caligula îi întindea mâna ca să o sărute, făcea și un gest obscen) a mai convins câțiva colegi și împreună l-au înjunghiat cu treizeci de lovituri de sabie pe când mergea la masă. Apoi restul pretorienilor (care nu-și urau stăpânul, deși sincer înțelegem de ce subalternii lui Peter Imre tind să creadă că asta se întâmplă cam peste tot) și gărzile germanice ale lui Caligula i-au ucis pe asasini.

Și nu în ultimul rând, nu pricepem ce e atât de aberant în faptul că împăratul și-a făcut calul senator; în fond, și Patriciu l-a făcut pe Grigore Cartianu redactor-șef al unui ziar, nu?

[Paul Atreides]

Pisica lui Chinezu e răzbunătoare. Fii alături de pisica lui Chinezu!
by Eftimie


Ovidiu Eftimie

Supărată de faptul că ieri, la recomandările de seară de pe acest site, a fost luat în balon stăpânul său, pisica lui Chinezu a aşteptat ca stăpânul să se ducă să facă ceva social-media şi s-a urcat la tastatură să scrie un text trist.

În acest text trist pisica lui Chinezu se destăinuie că nu mai râde la glumele din Caţavencu, Kamikaze sau Daily Cotcodac, reuşind astfel să jignească o redacţie întreagă de oameni care scriu aici. Nu că nu mai râde el ne deranjează, ci că ne compară cu primii doi. Asta e ca şi cum am spune că nu mai avem încredere în analiştii politici gen Monica Tatoiu, Dan Andronic sau Cristian China Birta (e tot glumă, mă, dar pe asta ţi-o explicăm mâine).

Chinezule, întrucât sunt singurul de aici care pretinde că îţi este prieten, am să-ţi spun pe faţă de ce râdeam de tine: moşule, avem impresia că tu nici să baţi covoare nu te duci fără să transformi chestia asta într-un eveniment Web 2.0.

O postare de genul: “M-am dus să bat covoare” se transformă într-o întreagă aventură la care vor mai lua parte toţi ăia din DreamTeamRo, Federaţia Română de Oină, doi dezvoltatori de aplicaţii pentru iPhone, Cabral ca să scape de tine, o firmă din Vaslui care produce topoare şi are nevoie de un pic CSR şi un fost toboşar de la Holograf care acum are un restaurant în Tulcea, un ONG şi un site de promovare a Facebook-ului în rândurile lipovenilor.

După toate astea mai faci şi un banner la tine pe blog, cu “Să batem covoare”. Plus o campanie socială cu “Bat covoare pentru Mihai, un copil care are nevoie de un transplant de ficat, că e alcoolic de la 7 ani”. Şi un concurs de sloganuri “Tu de câte ori ţi-ai bătut covorul?”.

Şi toate asta ar fi ok dacă nu s-ar întâmpla de minimum 2 ori pe zi. Chinezule, una peste alta, vroiam să-ţi zicem că atunci când vorbeai de social-media popcorn noi ne gândeam la tine. Aşa că, dacă ai prins ideea, n-ar trebui să te superi ci, eventual, să faci o campanie Web 2.0 pe ideea asta, cu tema “Sunt sau nu lipsit de umor”, cu workshop-uri conduse de Bobby Voicu, Perez Hilton şi Maia Morgenstein în care se va dezbate adevărata problemă a codului PHP: “De ce e mişto când râdem de alţii şi nu mai este amuzant când se râde de noi”. 2.0. XHTML (share this on facebook).

PS: Zoso m-a obligat să scriu chestia asta.

[Paul Atreides]

26 octombrie 1959: Primele imagini de pe faţa nevăzută a Lunii
by admin


Radu Pircă

Într-o frumoasă zi de octombrie a anului 1959, oamenii de ştiinţă sovietici i-au putut raporta tovarăşului Hruşciov o nouă victorie asupra capitaliştilor în lupta pentru cucerirea spaţiului. Uniunea Sovietică reuşise să fie cea dintâi care să fotografieze faţa ascunsă a Lunii, ceea ce însemna că până la transformarea astrului nopţii în Republica Socialistă Sovietică Luna şi a seleniţilor în bravi colhoznici mai era doar un pas.
Până în anii ’50 programul spaţial sovietic se materializase doar în construirea de katiuşe, pe care Stalin le considerase de departe cel mai bun mod de a utiliza rachetele (Iosif Visarionovici nu era foarte îngrijorat că Pământul va deveni suprapopulat şi vom avea nevoie de rachete pentru a migra pe alte planete, dat fiind că experienţa îi dovedise că orice criză demografică se poate rezolva extrem de simplu). Ca un bun gospodar, liderul sovietic îşi trăsese totuşi după căderea celui de-Al Treilea Reich partea sa de savanţi nazişti, vreo 150 cu totul – din păcate, nu cei mai buni. Cu câteva excepţii, naziştii lui Stalin erau la nivel de judeţeană, băieţii de prima ligă, precum Wernher von Braun sau Hermann Oberth, fiind demult în State (acum sincer, nu cred că-ţi trebuie o minte de Nobel ca să-ţi dai seama că în SUA ai s-o duci mai bine decât în URSS).

Chiar şi aşa, după moartea lui Stalin, programul spaţial sovietic a luat-o cu mult înaintea celui american, mai ales după ce Hruşciov a luat măsuri ca savanţii să lucreze cu teama deportării în Gulag şi nu, ca până atunci, a plutonului de execuţie. Brusc savanţii nazişti sovietici s-au transformat în cei mai buni savanţi nazişti din lume, aşa că în 1957 ruşii au lansat primul satelit artificial şi au pus la punct prima rachetă balistică intercontinentală .

Probabil v-aţi dat seama deja că obiectivul cursei spaţiale nu era, cum vedem azi prin filme, explorarea de noi lumi şi salvarea speciei umane prin mutarea ei pe alte planete – dacă ar fi fost aşa, acum NASA era condusă de Bucurenci şi Mircea Toma. Atât ruşii cât şi americanii vroiau de fapt rachete cât mai bune cu care să trimită bombe atomice (să recunoaştem totuşi că asta ar fi rezolvat orice problemă demografică), sateliţi de spionaj nedetectabili şi, dacă era posibil, şi să instaleze baze militare pe Lună.

În 1959, ruşii erau, indubitabil, cei mai buni. De la începutul anului, lansaseră deja două misiuni spre Lună; NASA încercase şi ea acelaşi lucru, şi obţinuse o serie de explozii absolut spectaculoase. Pe 26 octombrie, americanii au fost definitiv umiliţi atunci când sonda spaţială Luna-3 a început să transmită primele fotografii de pe faţa nevăzută a astrului nopţii. Nu ştiu dacă aţi avut vreodată un aparat foto sovietic. Cu aşa ceva era dotată Luna-3 iar aparatele de la bord trebuiau nu numai să facă poze, ci şi să le developeze şi să le transmită spre Pământ. Practic, operaţiunile erau atât de complicate încât nu-i de mirare că Moscova a preferat să trimită o misiune spaţială fără echipaj uman – măcar maşinăriile nu se puteau apuca de băut de tristeţe dacă ceva ieşea prost.

Desigur, a existat şi o parte de dezamăgire. Secole de-a rândul atât artiştii cât şi astronomii speraseră că faţa nevăzută a Lunii ascunde secrete incredibile, civilizaţii extraterestre, conturile lui Ceauşescu, ascunzătoarea Elodiei şi aşa mai departe. Luna-3 a spulberat pentru totdeauna acest mit: sonda spaţială a găsit doar cratere ceva mai multe decât pe faţa vizibilă. Şi puteţi fi absolut siguri că ruşii n-au dat acolo peste ceva extratereştrii, fiindcă altfel ceasurile şi bijuteriile acestora ar fi fost demult la Moscova.

[Paul Atreides]

Ciocolăţica domnului P.
by Pirca


Radu Pircă

La benzinărie, domnului P. i s-a făcut poftă de o ciocolăţică. Şi-a luat-o pe cea mai ieftină, cum era şi normal. A muşcat din batonul cu nume de masiv muntos şi brusc l-a văzut în faţa ochilor pe Ceauşescu.

Metaforic vorbind – dar nu numai atât, fiindcă în faţa domnului P. se iţise brusc un pensionar izbitor de asemănător cu defunctul, cu excepţia faptului că bătrânul de faţă mai prezenta vagi şi odioase urme de viaţă.

“Pompa 3, domnişoară”, făcu pensionarul, scobindu-se prin portofel. Scoase, în fine, o hârtie de 5 lei. Domnul P. i se bulbucară ochii în cap ca unui melc.

Domnişoara, care avea de fapt 40 de ani, de 3 ori mai multe kilograme şi o mustaţă care îi dădea ceva din farmecul îndrăgitului actor de filme romantice Ron Jeremy, se uită şi ea mirată la bancnotă.

“10 lei”, spuse. “Aţi pus de 10 lei.”

“Păi şi ăştia ce sunt!?” ţipă bătrânul, fluturând hârtia de 5 prin faţa ochilor.

“Ăia sunt 5″, zise domnişoara, cu un calm uşor nepotrivit la talia ei.

“Vreţi să mă furaţi”, urlă vârstnicul, “credeţi că eu nu văd că e de 10!?”

În spatele său se formase deja o coadă, dovedind că bătrânul avea şi acest dar în comun cu Ceauşescu.

“E de 5, dom’le, văd eu de aici şi nu vezi matale?” se auzi din direcţia cozii.

Bătrânul luă o pauză de ţipat şi se uită cu neîncredere la bancnotă.

“O fi de 5, poate n-am văzut eu bine”, admise după o vreme, mai degrabă ca să le facă un hatâr celor de la coadă, şi mai scoase una. Asta era de 10. “Pompa 3, da? Să nu cumva să greşiţi şi să plătesc în locul altcuiva.”

“Nu vă faceţi griji”, spuse domnişoara şi-i luă hârtia de 10.

“Păi şi pe astălaltă nu o luaţi?”, făcu vârstnicul şi-i întinse hârtia de 5.

Vă voi scuti de următoarele replici în cursul cărora domnul P. îşi puse întrebarea dacă n-ar fi trebuit, în loc de ciocolăţică, să-şi facă provizii pentru mai multe zile. În cele din urmă, reuşiră să ajungă la un compromis. Bătrânul îşi luă cu grijă bonul şi merse spre ieşire. Se opri, parcă fulgerat

“Maşina mea! Unde mi-e maşina? Unde am lăsat-o? A furat-o cineva!”

Domnul P. înfulecă ultima bucăţică de ciocolată, sperând în van că n-o să-i scadă complet glicemia de râs.

“Pompa 3″, spuse domnişoara, şi credeţi-mă că a savurat pe deplin aceste cuvinte.

[Paul Atreides]

Recomandări de seară
by admin


Chinezu: „Îi știți. Sunt cei de care nu scapi nicăieri. Deschizi mailul, ai mesaj de la ei. Pe twitter îți rup capul de cât trag de tine. Pe FaceBook ți se pare că numai de la ei ai mesaje și că wallul tău este doar pentru a-l înțepa ei. Îți dau tot la două zile câte o leapșă sau te întreabă așa ca din întâmplare câte ceva într-un track back. Sunt cei pe care îi numesc eu social media popcorns”.
I.T. Morar: „Am auzit spunîndu-se despre unii că ar îmbătrîni urît. Nu e doar o simplă expresie. E adevărat, s-a ajuns în mod ştiinţific la concluzia că există o îmbătrînire accelerată, deci, urîtă. Una dintre cauzele acestei îmbătrîniri urîte este, conform celor care s-au ocupat de subiect, ura. Cei care urăsc îmbătrînesc urît!”.

Mihnea Măruţă: „Managerii de presă români seamănă, în general, cu fotbaliştii Ligii 1: bani mulţi, rezultate slabe”.

Ăstora le-a furat cineva parola de la bloguri şi acum face mişto de ei??

sursa:dailycotcodac

[Paul Atreides]

Greşeala asumată e pe jumătate iertată
by Eftimie


Ovidiu Eftimie

Fac, încă o dată, o solicitare publică spre CNA de cenzurare şi chiar interzicere a tocşourilor. Mă refer în special la cele cu teme politice. Ălea unde sunt chemaţi oameni cu premiul Nobel în explicaţii TV, cum ar fi Monica Tatoiu, Mugur Ciuvică şi, evident, în p… mea, banditul mic Bogdan Chirieac.

La aceste emisiuni sunt invitaţi oameni lipsiţi de caracter sau de bun simţ, care folosesc cuvinte total nepotrivite pentru copii sau telespectatorii mai cretini, de la ţară sau oraş. De exemplu, folosesc expresia “îmi asum răspunderea”.
Zilele trecute l-am prins pe fi-miu, aflat la vârsta când repetă cam tot ce aude la televizor aruncând cu cuburi prin casă, încercând să ţintească ecranul televizorului şi pe bunică-sa. Când l-a luat la rost, fi-miu şi-a tras faţa de infant cuminte şi a explicat: “Îmi asum responsabilitatea”. Pe bunică-sa a buşit-o râsul dar pe mine, care ştiu ce mă aşteaptă, m-a îngrozit.

Atâta trebuie să înveţe şi prostia asta. “Ce nu papi, mă, ciorbiţă?” – “Tati, e corect ce spui, ai dreptate, dar îmi asum responsabilitatea!”, ar veni replica. Dacă-l prind fumând în baie, în loc să-i ard două curele, o să-l întreb: “Zi mă ciocoflendere, îţi asumi responsabilitatea pentru ce-ai făcut aici?”.

Poate vă doare în fund de ce mi se întâmplă mie în casă, dar gândiţi-vă aşa: peste vreo doi, trei ani, un copil vă sparge geamul cu mingea sau vă zgârie maşina în parcare cu cheia. Mereţi cu el de urechi la ta-so şi spuneţi-i ce-a făcut: “Dom’le, ai dreptate, într-adevăr, ţi-a scris pe maşină spalămă cu cheia şi ţi-a furat oglinzile să le vândă să-şi ia droguri, dar îşi asumă responsabilitatea. Zi mă, aşa-i că-ţi asumi reponsabilitatea? No vedeţi? Îşi asumă băiatul, e un copil bun şi respectuos, aşa l-am educat noi”.

[Paul Atreides]

25 octombrie 1838: Se naşte Georges Bizet
by Pirca


Radu Pircă
Bizet, Bizet… unde dracu’ aţi mai auzit numele ăsta? Da, e ăla cu Carmen. Dacă vă mai uitaţi din când în când pe Mezzo – e în grila de programe între Spice Platinum şi Playboy Channel (dacă citiţi împreună cu soţia sau prietena: Spice Platinum… unde dracu’ aţi mai auzit numele ăsta?) – e foarte posibil să ştiţi şi că e ăla cu Arleziana.

Bizet – pe numele său complet Alexandre César Léopold, aşa că logic, toată lumea îi spunea “Georges” – s-a născut la Paris într-o familie de muzicieni. Bietul copil o fi vrut poate să se facă fotbalist sau astronaut, dar era clar că n-avea nicio şansă: cum l-au prins bătând toba cu cariocile pe fundul oliţei, cum l-au şi dat la Conservator.

La numai 17 ani, săracul Bizet produsese deja prima sa simfonie (prima mişcare o puteţi asculta mai jos), sperând probabil că dacă pe la 20 dă gata muzica clasică, mai are o şansă să prindă măcar un loc într-o echipă de divizia judeţeană. Spre ghinionul său, simfonia a avut succes (desigur, nu atât cât să i se spună autorului ei “Micul Mozart”, în fond nu-i chiar aşa mare chestie să compui o simfonie); Georges n-a mai avut de ales şi a trebuit să devină compozitor.



În anii care au urmat, Bizet a luat o groază de premii (pentru muzica sa, dacă n-aţi înţeles, nu pentru taloane decupate din ziar sau coduri de pe capace de sticle) şi a compus în continuu. Majoritatea creaţiilor sale nu prea au avut succes în epocă, spre deosebire de timpurile noastre, când, chiar dacă nu au popularitatea lui Verdi sau Mozart (da, tipul ăla atât de popular încât a fost comparat chiar cu Marius Moga), sunt considerate capodopere muzicale. E de ajuns să daţi un pic pe MTV şi o să înţelegeţi şi de ce. Duetul din opera Pescuitorii de perle (următorul clip) e probabil cea mai faimoasă bucată muzicală din creaţia lui Bizet de care n-aţi auzit niciodată.



Am ajuns şi la compoziţiile de care aţi auzit şi care l-au făcut pe Bizet cel mai faimos dintre compozitorii romantici francezi (bine, nu vă împiedică nimic să mă contraziceţi spunându-mi că aşa o fi pe la mine prin Berceni, la voi în cartier Saint-Saens şi Léo Delibes sunt mult mai populari). Arleziana, scrisă iniţial ca muzică de scenă pentru o piesă de Alphonse Daudet (cel cu Tartarin) a devenit ulterior o suită din care puteţi asculta preludiul în versiunea clasică a lui Herbert von Karajan (încercaţi voi să faceţi poante legate de o suită, eu n-am reuşit).



Carmen e însă principalul motiv pentru care lumea mai ştie chiar şi în ziua de azi de Bizet. Opera a fost criticată iniţial pentru realismul său (ceea ce ne poate face să presupunem că restul spectacolelor de teatru liric de pe atunci conţineau roboţi uriaşi şi lasere) şi nu a avut succes decât după moartea lui Bizet, în timpul vieţii compozitorul fiind nevoit să împartă biletele pe stradă, ca să nu se joace cu sala goală. Carmen e o poveste de dragoste cu ţigani – care şi pe vremea aceea erau la modă printre oamenii care nu-i văzuseră niciodată – lupte de tauri, latin lovers, bandiţi, crime – ceva foarte realist, după cum v-aţi dat seama. N-o să vă mai ţin pentru a vă explica de ce e în continuare una dintre cele mai jucate opere din lume; dar, din răutate, v-am pus o versiune a celebrei habanera din primul act al lui Carmen în interpretarea Mariei Callas şi nu a unor metalişti, cum ar fi făcut Julius.



Despre viaţa lui Bizet în următorii ani nu e mare lucru de spus, mai ales că nici n-au mai fost mulţi – a murit la 36. Ca un artist autentic, a trăit în sărăcie şi a avut cel puţin un copil nelegitim. Cu toate acestea, nu s-a stins de mâna doamnei Bizet, cum s-a crezut iniţial (nu văd de ce ar fi crezut cineva că soţia lui avea vreun motiv cât de mic să-l omoare) ci de un banal infarct.

[Paul Atreides]

Seinfeld, frate!
by Julius

Tags: Postul nu e post destul


Vineri v-am făcut două recomandări de week-end: un spectacol de stand-up comedy cu Tibi Neuronu, la clubul Lost Society, şi festivalul filmului rusesc de la Cinema Studio şi Cinemateca Eforie.

Noi am fost la stand-up comedy, unde am avut neplăcuta surpriză să constatăm că, în ciuda convingerii noastre că suntem singurii care mai fac poante reuşite, lucrurile nu stau neapărat aşa. De fapt, show-ul a fost atât de bun încât am renunţat chiar şi la gluma mea favorită, anume să-l întrerup pe comediant pe la mijlocul spectacolului şi să-l întreb când începe.
(un alt motiv a fost acela că de vreo zece minute făcea mişto de domnul şi doamna Pircă şi mi-ar fi părut rău să-şi piardă ideea)

Puţin stânjenitor a fost faptul că, deşi am recomandat acest spectacol, în public nu era nici un cititor al site-ului nostru. Noroc că Tibi a înţeles exact cum stau lucrurile:

- Altădată nu mai faceţi altă recomandare în afară de mine. Ştiu ce cititori de calitate aveţi voi, ăştia sunt toţi la Tarkovski la ora asta.

[Paul Atreides]

Jocul de week-end: QWOP
by admin

Tags: De cosmar


Jocul de azi, QWOP, este povestea dramatică a unui alergător dintr-o ţară săracă care luptă pentru aurul olimpic la 100 de metri, în ciuda tuturor adversităţilor. Veţi vedea cum fiecare metru alergat e un adevărat chin, o provocare şi în acelaşi timp o tragedie. Pentru a cita o recenzie, QWOP “este o experienţă sfâşietoare şi deprimantă”. Aşa că nu vă putem ura decât distracţie plăcută!

sursa:dailycotcodac

[Paul Atreides]

Pentru un trafic curat, fără pisici!
by admin


În urma numeroaselor plângeri primite din partea cititorilor, care ne-au acuzat că încercăm să facem trafic publicând poze cu pisicuţe, am decis să renunţăm măcar pentru un timp la această metodă nedemnă de a atrage cititori. De acum încolo vom face trafic în mod cinstit, folosindu-ne de orice fel de animăluţ, fără nici o discriminare.

sursa:dailycotcodac

[Paul Atreides]

Aurel Galice, mâine să vii la serviciu cu tac-tu tuns
by Eftimie


Ovidiu Eftimie

M-a sunat Julius să mă întrebe ce părere am despre revoluţionara invenţie japoneză care permite să deschizi mai uşor doza de bere, eu fiind cunoscut prin redacţia DC ca o somitate în domeniu. Pe site-ul apropo.ro există un articol pe această temă, ba chiar şi o poză lămuritoare:


„Probabil din cauza mai multor plangeri, japonezii s-au gandit sa adauge o mica modificare la partea superioara a cutiei metalice, astfel incat orice persoana sa o poata deschide fara nicio problema”, povesteşte plin de entuziasm redactorul Aurel Galice. Acesta pare şi un pic mâhnit că noi nu suntem aşa de dăştepţi precum japonezii: “Dupa cum se vede in poza de mai sus, modificarea este atat de banala incat ne intrebam de ce nu se aplica pe plan mondial?!”.

Fără să mai prelungesc expoziţiunea, aveţi mai jos o imagine cu un capăt al unei doze de bere achiziţionată recent din România.


Se pare că minunea japoneză este pusă de mult în practică pe dozele de bere din România. Japonezii au mare noroc că nu suntem un popor ahtiat după roboţi că altfel, la ora asta, fiecare român putea să se înscrie la programul “Primul Voltron”. Cât despre redactorul apropo.ro, rămâne cum am stabilit în titlu.

[Paul Atreides]

Doi băieţi cu stil. Stilul Oprişan
by admin


Da, ştim, vroiaţi trailer-ul la Călăuza lui Tarkovski şi mai multă muzică de operă, fiindcă fără cultură parcă nici nu simţiţi că e week-end. V-am fi oferit cu mare plăcere dacă am fi avut cât de cât independenţă editorială, dar Julius e un mogul rău şi ne impune să facem trafic. Ca urmare, tot ce putem să vă oferim este muzică de calitate.

Dacă n-aţi auzit încă de Brigada A.M., motivul e acela că nu scoateţi nasul din mormanul de volum, vorba altor clasici ai hip-hop-ului românesc care la ora actuală probabil repetă încă clasa a VI-a. Fondată, se pare, prin 2007 (nu ştim precis fiindcă şi fraierul ăla coclit de Internet îi ignoră pe băieţii de la Brigada A.M., drept pentru care îi transmitem “anti-respect, bă!” ), trupa a abordat un stil original, cunoscut de muzicologi drept “stilul Oprişan”.



Dacă primul hit a fost întâmpinat de critica muzicală cu oarecare scepticism (cităm din comentariile de pe YouTube: “vas indesa ceanura in pahar …”, “apucativa ma de desenat de jucat fotbal de mario de orice altceva rappu nu e de voi” ), în schimb al doilea, un manifest împotriva mainstream-ului pop/rock, a devenit pe loc un clasic. Şi asta în ciuda boicotului impus de posturile muzicale, care şi în ziua de azi refuză să difuzeze piesele Brigada A.M., invocând argumentul că versurile ar conţine îndemnuri la violenţă precum “Bag picioru-n voi de satanişti”, dar mai ales, faptul că ar încuraja comportamente reprobabile, cum ar fi purtarea aceloraşi tricouri în două videoclipuri diferite.


Din nefericire, înainte să ajungă pe culmile succesului Brigada A.M. s-a spart din cauza divergenţelor artistice dintre membrii fondatori. Poate că nu vom şti niciodată precis ce s-a întâmplat, dar apropiaţii trupei spun că Brigada A.M. a luat-o pe urmele Beatles-ilor. Mai precis, se pare că AsSasin s-ar fi certat definitiv cu MoMoney după ce acesta din urmă s-a cuplat în timpul corijenţei la mate cu Grasa rockerista, mai ales că îi dădea să şi copieze de la ea.

sursa:dailycotcodac

[Paul Atreides]

Unde ieşim în week-end

by Julius


Aţi agăţat o gagică nouă şi nu prea ştiţi ce să faceţi în week-end cu ea fiindcă nu-i atât de proastă pe cât aţi sperat la început? Munca, prieteni, munca e soluţia oricărei probleme – va trebui să depuneţi deci puţină muncă de convingere. Luaţi-o aşadar duminică şi mergeţi la un spectacol de stand-up comedy – acolo o puteţi face să râdă fără să spuneţi nici măcar o singură glumă, e de ajuns să râdeţi la glumele lui Tibi ca să păreţi un tip plin de umor. Şi acum, că e binedispusă, o puteţi invita la voi acasă, să citiţi Daily Cotcodac. Baftă!

* Cititorilor noştri însuraţi, care probabil ar face orice numai să nu stea acasă cu soţia, le recomandăm Festivalul filmului rus de la Cinema Studio şi Cinemateca Eforie. Festivalul începe în seara asta, iar intrarea este liberă. Puteţi vedea două dintre filmele lui Tarkovski (”Călăuza” şi “Copilăria lui Ivan”; primul a figurat într-un top britanic drept cel mai bun film făcut vreodată – probabil filmele porno nu au fost luate în calcul), „Un cuib de nobili” al lui Andrei Mihalkov-Koncialovski şi Străin printre ai săi al lui Nikita Mihalkov (Mihalkov-Mihalkov, celălalt era fra-su) sau “Stepa” lui Bondarciuk. Programul complet a apărut prin toată presa (de pildă, aici sau aici ).

Dintre toate filmele din program făcute în perioada sovietică, singurul pe care nu l-am văzut e „Cătina roşie” al lui Vasili Şukşin. Am văzut în schimb „Călina roşie”, tot de Şukşin, după nuvela omonimă – ăsta e excelent. Dacă e vorba totuşi de unul şi acelaşi film, îl rugăm pe Sorin să-l aducă anul viitor la festivalul „Anonimul”, poate aşa aud şi proştii lui de Vasili Şukşin.

sursa:daailycotcodac

[Paul Atreides]

22 octombrie 1932: A Treia Conferinţă Balcanică
by Pirca


Radu Pircă
Secole de-a rândul, Balcanii au avut renumele unui loc plăcut, unde vecinii își scuipă unul altuia semințe în cap peste gard și uneori își mai aruncă și câte o grenadă, o țeastă însângerată sau alte asemenea mici atenții. După Primul Război Mondial, însă, mai mulți lideri politici din statele balcanice s-au gândit că ar fi o idee mai bună ca țările lor să-și unească eforturile pentru a scuipa semințe în capul altora, de pildă al occidentalilor.
În mare, aceasta a fost ideea din spatele Conferințelor Balcanice – patru la număr, desfășurate între 1930 și 1933. Mai precis, aceasta ar fi trebuit să fie ideea, fiindcă rapid Conferințele au fost deviate spre scopuri mai practice, de pildă crearea unei alianțe împotriva Bulgariei.

Cum au ajuns superputerea murăturilor și dulceții de trandafiri să fie privită drept un pericol? Simplu: după ce vecinii bulgarilor s-au unit împotriva lor în Al Doilea Război Balcanic și în Primul Război Mondial, la finalul cărora România, Grecia și Serbia (apoi Iugoslavia) au plecat acasă cu bucăți masive din Bulgaria (indicate prin săgeți roșii pe harta de mai jos), era absolut normal ca patria gogoșarilor să nutrească sentimente nu tocmai pașnice la adresa acelorași vecini. Guvernul de la Sofia a început deci să-și caute frați mai mari printre puterile europene, fie că era vorba de Franța, URSS sau de Italia (deși, realist vorbind, cred că bulgarii ar fi putut să-i ajute pe italieni și nu invers). Evident, vecinii au început să se panicheze, mai ales că odată cu teritoriile luate în războiaie veniseră la pachet și minorități bulgare, despre care se credea că ar ascunde mitraliere și grenade prin borcanele cu zacuscă. Ca urmare, Conferințele Balcanice le-au oferit românilor, grecilor și iugoslavilor pretextul perfect pentru a unelti împreună cu turcii, dușmanii tradiționali ai bulgarilor (find vorba de Balcani, ”tradiționali” înseamnă de vreo 60 de ani, că înainte se înțelegeau ca frații).

A treia Conferință a avut loc la București, în octombrie 1932 și aparent a fost absolut inutilă. Politicieni, diplomați, profesori universitari, industriași – practic, doar Dragoș Bucurenci mai lipsea – s-au întâlnit ca să pună pe hârtie diverse planuri, de la creearea unui Institut de Istorie a Balcanilor (am senzația că Nicolae Iorga mai avea nevoie de o sinecură, că nu-i mai ajungeau banii de țigări) până la unirea tuturor statelor din regiune într-o federație. Delegații bulgari s-a retras rapid de la discuții atunci când li s-a spus clar că nu se va discuta problema minorităților, mai ales a minorităților bulgare din alte țări, deoarece sunt chestiuni mai importante pe ordinea de zi, de pildă schimbul de filme între țările balcanice.

În ultima zi a Conferinței de la București s-a luat însă și o decizie importantă. România, Grecia, Iugoslavia și Turcia au hotărât să formeze cât mai repede posibil o alianță care să le apere de Bulgaria, ca și cum aceasta s-ar fi transformat peste noapte în vreun imperiu dotat cu roboți uriași și cuirasate galactice.

Alianța, botezată Înțelegerea Balcanică, a luat ființă în 1934. Istoricii români, greci, sârbi și turci susțin și azi că a fost creată strict pentru menținerea păcii și prieteniei între popoare, împotriva guvernului agresiv de la Sofia etc. Ce omit ei (sunt convins că nu din reavoință) ar fi că, în perioada respectivă armata bulgară era jenantă (bine, nu ca armata italiană, dar totuși jenantă), iar guvernul nu vroia decât pace pentru a putea trece peste criza economică. În plus, la scurt timp după semnarea Înțelegerii un diplomat francez a făcut publice prevederile secrete ale acesteia, incluzând măsuri pașnice precum ocuparea militară a Bulgariei în cazul în care ar fi fost obraznică cu vecinii.

Nici azi nu se știe dacă prevederile erau reale, dar bulgarii, cel puțin, așa au crezut. În consecință, câteva zile mai târziu, guvernul de la Sofia a fost răsturnat de un puci militar pus la cale cu ajutorul iugoslavilor. Noul regim a stat cumințel în banca lui, a desființat organizațiile naționaliste bulgare care spărgeau geamurile vecinilor și așa a scăpat de invazie.

Din fericire, se pare că, la fel ca și noi, și bulgarii au uitat frumoasa istorie a Conferințelor Balcanice. Cel puțin, așa sper de fiecare dată când mănânc în țara vecină și nu caut cu furculița după scrum sau cioburi.

sursa:dailycotcodac

[Paul Atreides]

Social Media şi pisici
by Eftimie


Ovidiu Eftimie

Am citit pe blogul unui tip că “Networking is a must”. Partea cu “must” m-a atras, se ştie, e toamnă şi, vorba lui Blaga poetul, “se coace pelinul în boabe de struguri şi-n guşe de viperi veninul”. Era cu băuturică să înţeleg.

De fapt nu. Era cu social media. Iar tipul care deţinea blogul tocmai îmi explicase pe twitter principiile concurenţei în materie de site-uri de promovare a Braşovului, cam în ce nişă se încadrează site-ul meu şi în ce nişă sunt ălea care apar odată pe săptămână şi cum… oo căcat, m-am plictisit doar scriind despre ce era vorba.
Dracu’ ştie ce-a fost în capul meu, probabil nu eram suficient de beat, în loc să-mi văd de treabă (halbă), m-am uitat şi pe alte site-uri de genul ăsta, făcute de oameni care vorbesc despre social-media, networking şi web 2.0, şi am reuşit să trag nişte concluzii.

Prima, şi cea mai importantă este: nu vă uitaţi pe astfel de site-uri, o să orbiţi. Dacă aveţi copii şi-i vedeţi că umblă pe astfel de site-uri plezniţi-i şi deschideţi-le dracului un site cu pornache sau nazisme, ceva uşor. Vă spun eu ce e acolo: nişte oameni care scriu despre cum s-au întâlnit cu alţi oameni (fiecare având minimum două bloguri) şi îşi dau link-uri între ei. Când termină de linkuit se apucă de făcut conferinţe în care povestesc ce fain e să te întâlneşti şi să dai link către ăla cu care te-ai întâlnit. După care dau link-uri spre site-ul dedicat acelei întâlniri.

Plus facebook, hashtag pe twitter, şi butoane de like şi link-uri şi smile-uri şi explicaţii, un film pe youtube despre cum a fost acolo, trei pe vimeo, şi un articol pe un site de business obscur dar care nu pare aşa întrucât are cuvântul business în el (ia încercaţi cu orice cuvânt şi bussines să vedeţi ce bine iese: netbussines.ro, combussines.ro, newmediabussiness.ro sau chiar dailybusiness.ro).

Ca să înţelegeţi gravitatea fenomenului şi să vă reveniţi din plictiseală, vă doi da un exemplu: eu am pisică, Julius are pisică , Pircă are pisică. În mod logic, din ce am învăţat din desenele animate, asta ar explica de ce peştii lui Petreanu au zile grele. Totodată explică de ce suntem nişte puturoşi, animalul seamănă cu stăpânul, ştiţi cum e.

Dar noi vorbim de web 2.0 şi social media, ceea ce înseamnă că facem fiecare dintre noi un site dedicat celor ce vor să ştie cum e să ai pisică, în care vom povesti despre conferinţele ce le vom face, vom invita specialişti în sfaturi pentru oamenii care au pisică şi ne vom da link-uri între noi. Totodată, întrucât l-am pomenit şi pe Pircă, acesta va scrie o scurtă istorie a pisicilor persane, în care va povesti cum medita Mahomed odată în deşert şi, când să plece, a văzut că pisica sa adormise aşa că a tăiat o bucată din cearşaful pe care sta, astfel încât să poată lua restul fără să deranjeze putoarea. Important este că, după doi ani de zile în care vom face numai de-astea, nu vom scrie absolut nimic util despre pisici şi nici măcar nu vom da vreun sfat, şi nici măcar o poză simpăticuţă cu pisici. În schimb online-ul românesc va fi plin de noi şi ideile noastre despre cum poţi să-ţi faci un site, cont de facebook, twitter, magazin online şi youtube despre pisici.

Până la urmă adevăraţii specialişti în social media ne vor demasca drept impostori, fiindcă e clar că nu poţi să vorbeşti cu competenţă despre pisici dacă ai una acasă, deci ştii cam despre ce-i vorba.

PS: Julius, ca să mai salvăm ceva din mizeria asta de text bagă o poză cu o pisicuţă ceva, că noi nu suntem genul ăla de oameni care trăiesc din social media.

Nota redacţiei: Puteţi să vă prefaceţi că v-a plăcut textul ăsta dând un RT (aveţi sus buton de tweetmeme), un like şi un share pe facebook . Diseară, maestrul Eftimie este invitat la Ceasu’ rău , unde e posibil să vorbească şi despre social media, printre alte subiecte abordate îndeobşte de oameni la băutură.

sursa:dailycotcodac

[Paul Atreides]

21 octombrie 1790: Se naște Lamartine
by Pirca


Radu Pircă

Dintre toți părinții romantismului, cred că Alphonse de Lamartine e cel mai puțin cunoscut în ziua de azi – cu toate că, pentru un poet, a fost uimitor de puțin plicticos. Ar fi putut chiar să ajungă primul președinte al Franței.

Născut în vremea Revoluției Franceze, Lamartine a avut norocul ca părinții lui să fie opozanți ai regimului napoleonian, care au plătit pentru a-l scuti de armată – altminteri, n-ar mai fi ajuns să fie primul poet romantic francez, ci doar o cruce de lemn prin Rusia. La căderea dictaturii lui Napoleon, Lamartine a fost atât de entuziasmat încât aproape 3 ani nu s-a mai trezit din beții cu femei ușoare și jocuri de noroc (ce pensionar simpatic voi fi în câțiva ani… ) Spre norocul literaturii franceze, la una din beții a întâlnit-o pe Julie Charles, marea lui iubire.

Nu am idee cum arăta Julie, dar știu că era mai bătrână decât el, măritată (cu un ins modest și mai ales, cu un cap mai scund decât Lamartine) și, din fericire, avea tuberculoză. Spun ”din fericire” pentru că Julie a murit la doar un an după ce și-au început relația și, de durere, Lamartine a scris Meditațiile, un volum prin care a inventat practic poezia romantică franceză. Desigur, dacă sunteți liceeni în Franța, sigur nu veți fi de acord cu mine că a fost o fericire și vă veți dori ca Julie să fi trăit încă 50 de ani, mâncându-i zilele lui Lamartine.

Meditațiile au avut un succes extraordinar pentru că erau cu totul altceva decât poezia clasică de dinainte. Până atunci, niciun poet francez nu mai scrisese despre ce simte cu adevărat, ci doar despre ce ar trebui și ar fi frumos să simtă. De aceea, revoluția poetică a lui Lamartine a fost atât de extraordinară încât a ajuns rapid și în țările subdezvoltate – de pildă, Moldova, unde Grigore Asachi l-a tradus pe Lamartine în 1821, la doar un an după publicarea Meditațiilor în Franța. Aproape jumătate de secol Lamartine a fost poate cel mai popular autor străin printre intelectualii români, tradus și răs-tradus de Heliade Rădulescu, C. A. Rosetti, Grigore Alexandrescu, Bolintineanu, Bolliac și alte mari nume care vă dau fiori reci când vă amintiți de producțiile lor literare. Traducerile erau, firește, pe măsură; iată cum sună o strofă din Lacul, cea mai faimoasă poezie a lui Lamartine, în tălmăcirea lui Heliade Rădulescu:

”O, lac! abia-şi sfârşi anul drumul ce iar şi-l găteşte,
Ş-aproape de drage valuri unde ea era-a veni,
Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă priveşte,
Viu singur a… m-odihni!”

Și iată și originalul:

”Ô lac ! l’année à peine a fini sa carrière,
Et près des flots chéris qu’elle devait revoir,
Regarde ! je viens seul m’asseoir sur cette pierre
Où tu la vis s’asseoir !”

(înțeleg că limba română nu era suficient de bogată pe atunci, dar măcar metrica putea să o păstreze).

Ca să vă spun adevărul, entuziasmul intelectualilor noștri pentru Lamartine nu era total dezinteresat. Succesul poetului îl propulsase în viața politică, devenind înainte de 1848 liderul opoziției republicane care plănuia răsturnarea monarhiei în Franța. Cum asta însemna că dispunea și de fonduri, tinerii revoluționari români de la Paris s-au grăbit să-l numească președinte onorific al asociației lor și să-l flateze, arătându-i că deja o duzină de poezii ale lui erau traduse în română. Revoluția de la 1848 l-a adus pe Lamartine în fruntea Ministerului de Externe francez, poziție de care avea să profite – sperau ai noștri – pentru a trimite ceva trupe care să ajute și revoluția din Țările Române. Poate o să vi se pară ciudat, dar poetul nu a considerat că niște traduceri a căror singură calitate era cantitatea ar justifica intrarea în război a Franței împotriva Imperiului Habsburgic, a Rusiei și a Imperiului Otoman. Dezamăgiți, intelectualii români l-au tratat din acel moment drept ”idol fals” și l-au pedepsit traducându-i cu și mai multă osârdie poeziile.

Nici în patria sa Lamartine nu a mai cunoscut vreodată succesul dinainte. În 1848 a candidat la primele alegeri prezidențiale din Franța, dar alegătorii au preferat unui poet un om serios –aventurierul Louis-Napoléon Bonaparte, nepotul marelui Napoleon, care a dat curând o lovitură de stat și s-a proclamat împărat. Bietul Lamartine, care la alegeri a luat abia 17.000 de voturi, mai puține decât numărul cititorilor săi, a fost distrus politic, dar mai ales literar. Tânăra generație de romantici îi considera deja versurile ”plângăcioase” și ”nemâncate”. Campania electorală îl ruinase și a fost nevoit să ceară o pensie de la guvernul lui Napoleon al III-lea, care s-a bucurat să-i astupe gura atât de ușor unui potențial opozant. S-a stins în mizerie în 1869, fără ca sărăcia să-i inspire vreo capodoperă, așa cum se crede de obicei că s-ar întâmpla.

Dacă vreți să știți mai mult: opera lui Lamartine are 127 de volume, găsiți voi ceva.

sursa:dailycotcodac

[Paul Atreides]

20 octombrie 1890: Moare Richard Burton
by Pirca


Radu Pircă

Înainte să-mi spuneți că Richard Burton n-are cum să fi murit în secolul XIX din moment ce nevastă-sa, Liz Taylor, abia s-a remăritat, aflați că nu e Richard Burton-Richard Burton, ci Richard Francis Burton, explorator, scriitor și spion, omul care le-a adus europenilor Kama Sutra și care este răspunzător pentru voga porn-ului cu asiatice.

Viața lui Burton a fost prea agitată pentru a putea fi povestită fără ca serverul nostru să cedeze. Prin urmare, am decis să vă prezint momentele-cheie cu biluțe, exact ca la ședințele pe care cititorii corporatiști bănuiesc că le adoră:

◦1821: s-a născut în Anglia.
◦A studiat la Oxford – era să uit: între aceste două momente a călătorit prin vreo 3 țări, s-a bătut în dueluri, a învățat nu știu câte limbi și a avut o aventură cu o țigancă, dar sunt convins că v-ar interesa mult mai mult curricula academică de la Oxford.
◦Expulzat de la facultate pentru că a participat la o cursă de cai, Burton s-a înrolat în armata britanică din India. Mi-ar fi greu să vă spun ce anume a făcut aici, nu pentru că nu știu, ci fiindcă mi-e jenă. Hai să zicem că de departe cea mai nevinovată experiență a fost crearea unei colonii de maimuțe în speranța că o să le învețe limba (Burton stăpânea deja în acel moment vreo 20 de limbi europene și orientale).
◦Spion în slujba comandantului armatei britanice din India – din nou, nu vă pot explica de ce anume i s-a dat misiunea să spioneze bordelurile frecventate de soldații europeni. Burton s-a achitat cu brio de sarcină, vizitând inclusiv bordelurile cu băieței, deși comandantul îi sublinase că nu e neapărat nevoie.
◦A făcut un pelerinaj la Mecca și a atins Piatra Neagră din Kaaba – pe atunci, o faptă pasibilă de pedeapsa cu moartea în cazul unui creștin (sunt convins că acum nu mai e așa, Islamul modern fiind o religie a toleranței). Pentru a nu fi descoperit, Burton s-a circumcis, deși n-aș putea să vă explic în ce circumstanțe cineva ar fi putut să-și dea seama că nu e circumcis. Cu toate precauțiile, câțiva musulmani i-au descoperit identitatea. Niciunul nu a supraviețuit mai mult de 5 minute.
◦Împreună cu John Speke, a explorat Etiopia, Regiunea Marilor Lacuri din Africa și izvoarele Nilului. Într-una din expediții, niște sălbatici somalezi i-au atacat și i-au trecut lui Burton o lance prin cap (oameni intoleranți, se vede că nu trecuseră încă la Islam). Evident, a scăpat cu viață; Speke, în schimb, care n-a fost găurit de nicio lance s-a întors din Africa aproape orb și surd.
◦Burton și Speke au ajuns curând să se certe care dintre ei a descoperit primul izvoarele Nilului, dar disputa s-a rezolvat simplu atunci când Speke a fost găsit pe neașteptate mort. Decesul a fost atribuit unui accident și nu lui Burton, probabil doar din cauză că trupul neînsuflețit nu fusese violat.
◦Consul în Guineea Ecuatorială, Brazilia, la Damasc și Trieste, a reușit în toate aceste locuri să producă scandal și să ajungă în pragul masacrării de către localnicii furioși. Cu toate acestea, Burton nu a fost expulzat din corpul diplomatic britanic (dimpotrivă, l-au și înnobilat), deși singurele pe care le-a impresionat plăcut se pare au fost gorilele pe care le-a descoperit în Camerun. Nu vrem să știm și cum le-a impresionat plăcut.
◦În ultimii ani de viață, pe lângă câteva expediții banale, de bătrânețe, în Islanda, Sudan și Ghana, Burton le-a făcut cunoscute europenilor câteva din cele mai importante pornăciuni ale Orientului: O Mie și Una de Nopți, varianta necenzurată, Kama Sutra, Grădina Parfumată.
Gata cu biluțele. Ar mai trebui să vă spun că, la moartea lui Burton în 1890 în postul său consular de la Trieste, văduva i-a ars mai toate hârtiile. Lumea pornografiei este mult mai săracă din această cauză.

Dacă vreți să știți mai mult: iubitorii de SF s-ar putea să-și aducă de Burton drept personajul principal din seria Riverworld a lui Philip Jose Farmer, o serie care ar fi putut fi excelentă dacă ar fi avut un singur volum. La Internet Archive puteți găsi majoritatea operelor lui Burton, deși vă avertizez că sexul și violența nu-i lăsau timp să scrie prea bine.

sursa:dailycotcodac

[Paul Atreides]

Sentimentul românesc al neatârnării
by Eftimie


Ovidiu Eftimie

“Băi, dar cutare este un pupincurist”, îmi spune un amic cunoscut în cercul nostru de prieteni ca unul care nu trebuie să ceară voie nevestei să iasă la bere pentru că oricum aia nu-i dă voie. Subpapuceanul avea o părere proastă de un comentator de-ăsta de la Antena3 care era cumva împotriva lui Băse şi cam prietenos cu un pesedist sau penelist, nu ştiu exact că n-am fost atent.

“Ziariştii ăştia sunt toţi nişte pupincurişti, n-au pic de ruşine”, şi-a continuat peroraţia amicul. Vorbele sale m-au mâhnit , mă simţeam, într-un fel, atacat în breaslă. Vorbele sale m-au izbit ca o ploaie rece de pe faţă, mi-am dat seama că, până acum, trăisem în întuneric (când vezi o lumină îţi dai seama că ai trăit în întuneric, Eftimie, când te plouă poţi cel mult să ai revelaţia că înainte erai uscat – n.J).

M-am dus la o mică făbricuţă din apropierea Braşovului, fac ceva şuruburi pentru o firmă germană. Îl cunoşteam pe patron, un sas cu care am copilărit. Acesta mi-a confirmat bănuielile. “Vino cu mine”, mi-a spus omul. Am pătruns în secţie, patronul a ridicat un pic tonul şi a zis: “Bă băieţi, am uitat să-l iau pe fi-miu de la şcoală, care trage o fugă până acolo?”. O tăcere de gheaţă s-a aşternut în toată secţia, zeci de priviri duşmănoase l-au săgetat pe amicul meu. Unul dintre muncitori, cu o mustanţă suficient de autoritară, şi-a oprit strungul şi l-a chestionat, cumva revoltat, pe patron: “Ce-i cu atitudinea asta domnule, de unde ideile astea pe tine? Drept cine ne iei? Apucăturile astea ciocoieşti ale dumitale au dus ţara de râpă. Abia aştept să termin lucrul şi glonţ mă duc la Inspectoratul Teritorial de Muncă să te reclam. Ce suntem noi aici, slugile dumitale? Mi-e scârbă”, încheie muncitorul flegmând pe jos.

“Aşa sunt toţi românii ăştia, n-ai cum să te înţelegi cu ei”, mi-a şoptit speriat patronul. “Au un cult al onoarei şi al muncii ceva de speriat”.

Am ajuns la birou suficient de deprimat. Am rugat-o pe femeia de serviciu, care moţăia pe canapeaua din hol, să fugă până la chioşc să-mi aducă şi mie o cola şi nişte pufuleţi că nu mâncasem nimic. Ea n-a fost aşa de politicoasă cu mine ca muncitorii din fabrică. “Cine te crezi mă de vii cu de-astea? Gata, eşti şef aici de vreo doi, trei ani şi ai figuri în cap? Io-s angajată aici să mătur pă jos, nu să fac comisioane pentru tine. Sictir”, a declarat femeia înainte să aţipească din nou.

La 5 am rupt şi eu uşa, ţipându-i patronului să-şi ţină gura şi să n-o mai deschidă decât dacă vrea să spună “Eftimie, când vii să-ţi iei banii pentru orele suplimentare?”.

sursa:dailycotcodac

[Paul Atreides]

19 octombrie 202 î. Hr.: Bătălia de la Zama
by admin


Radu Pircă
Zama este azi unul din sătucurile împuțite de la periferia Tunisului (aș fi vrut să scriu ”prăfuite” dar m-am gândit că poate ați fost în Tunisia și o să vă indignați). Oricând vei găsi aici un localnic săritor care să-ți vândă o cască romană autentică – dovadă faptul că scrie pe ea ”Made in the E.U.”, or Roma e în UE, nu?

Însă cu aproape două milenii și un sfert în urmă, Zama a fost scena uneia din cele mai importante ciocniri militare din istorie, bătălia în care Cartagina a fost definitiv învinsă și Roma a devenit stăpâna Mediteranei.

Înainte să intre în conflict cu cartaginezii, Republica Romană era o putere de mâna a doua, limitată la teritoriul Italiei de azi și organizată ca o confederație de popoare, unele supuse prin război, altele aliate de bunăvoie, dar toate ținute sub control de teama armatei romane, pentru care masacrarea civililor răsculați făcea demult parte din rutina zilnică. În ciuda numelui, Republica Romană nu era ceea ce am numi azi o democrație; puterea politică reală nu se găsea în mâna cetățenilor cu drept de vot, ci a unui grup restrâns de bogătași, care luau toate deciziile importante. Scuze: de fapt era exact ceea ce am numi azi o democrație.

Despre Cartagina nu știm mare lucru, tocmai pentru că a fost învinsă. Fondată prin 814 î. Hr. de negustorii fenicieni veniți din actuala Sirie, a devenit rapid o metropolă comercială mulțumită poziției sale chiar în mijlocul Mediteranei. Odată cu bogăția a venit și lăcomia: din negustori prosperi, cartaginezii s-au transformat curând în imperialiști hrăpăreți, care s-au extins în Africa de Nord, Peninsula Iberică și în insulele din jurul Italiei – ocazia perfectă pentru a intra în conflict cu Roma, care și ea vroia să stăpânească Mediterana. Despre guvernarea lor știm și mai puțin, dar se pare că și Cartagina era tot o democrație.

Confruntarea decisivă între cartaginezi și romani a început în anul 218 î. Hr. și e cunoscută de istorici drept Al Doilea Război Punic (Primul a fost mai mult de încălzire, iar Al Treilea, mai degrabă un masacru). Cartagina avea un general extraordinar – Hannibal – dar, spre deosebire de Roma, îi lipsea o armată permanentă. Trupele lui Hannibal erau formate din mercenari recrutați în întreaga Europă; dacă ar fi putut, l-ar fi adus probabil și pe Florescu (dar l-ar fi și crucificat după ce îl vedea o dată în acțiune). În fruntea lor, generalul cartaginez a invadat Italia și le-a administrat romanilor câteva dintre cele mai rușinoaste înfrângeri din istoria lor, dar nu a putut cuceri Roma. Nici popoarele supuse nu s-au răsculat în masă, așa cum spera Hannibal, din motiv greu de înțeles (afară de cazul în care credeți că teama de un potențial masacru este un motiv serios). Mai mult, romanii au găsit un general capabil – Publius Cornelius Scipio – care, în loc să se chinuie să apere Italia (strategie cunoscută pe atunci drept ”curu’n poartă”) a invadat și el Africa (romanii au numit această strategie ”focu’ la ei”), amenințând direct Cartagina. Hannibal a fost rechemat în patrie și pe 19 octombrie 202, cei doi comandanți s-au înfruntat la Zama, în bătălia decisivă a războiului.



N-are rost să povestesc bătălia propriu-zisă – un lung măcel în care Scipio și Hannibal și-au condus oamenii absolut lamentabil, fiecare sperând doar că ai lui n-or să fugă primii de pe câmpul de luptă. Am preferat să vă las să savurați scena bătăliei din filmul de propagandă Scipione l’africano realizat în 1937 în Italia lui Mussolini în ideea că poate urmașii romanilor vor fi inspirați să devină la fel de viteji (deși presupun că urmașii romanilor au profitat mai degrabă de întunericul din sala de cinema ca să pipăie fetele).


Consecințele bătăliei de la Zama au fost dramatice. Cartaginezii au capitulat imediat și Roma le-a preluat imperiul, devenind stăpâna Mediteranei. Mai mult, victoria le-a deschis romanilor pofta de cuceriri, pe care le-a luat apoi 300 de ani să și-o sature. Printr-o coincidență, romanilor le-a trecut această poftă, preschimbându-se în greață, imediat ce i-au cucerit pe strămoșii noștrii, dacii.

sursa:dailycotcodac

[Paul Atreides]

Sondaj DC
by admin




Sunteţi pisică şi stăpânul dumneavoastră vă umple castronaşul cu Whiskas cu gust de curcan, deşi dumneavoastră nu mâncaţi decât Royal Canin pentru blană frumoasă. Ce faceţi?

1. Nimic rău, n-aş putea.
2. Îi mai acord puţin timp. Probabil înainte a avut un animal idiot, gen câine, care mânca orice-i dădea.
3. Dărâm ceva din greşeală.
4. Fac pipi pe covor din greşeală.
5. Îi mănânc temele.


sursa:dailycotcodac

[Paul Atreides]

Recomandări de seară
by admin


Ne cerem scuze fiindcă am întârziat mult după miezul nopţii cu îndrăgita noastră rubrică de recomandări, dar emoţiile meciului din seara asta s-au risipit greu – era minutul 90 şi Universitatea nu reuşea să marcheze al treilea gol, iar lui Eftimie i-ar fi fost pur şi simplu ruşine să mai iasă din casă dacă echipa sa favorită ar fi învins doar cu 2-0. Dar, cum totul a ieşit bine, iată şi recomandările:
Ozzy rezumă foarte bine concepţia despre fotbal a lui Răzvan Lucescu: „Cine vrea să vadă goluri să meargă la handbal”.

Cea mai comună poveste de taximetrist: cum i-a cerut lui o clientă frumoasă şi bogată să se mute cu ea şi s-o ia de nevastă, dar el vroia să-şi trăiască viaţa şi a refuzat-o. La sfârşit, a cerut-o pe clienta căreia îi povestise asta.

Un cititor vechi de-al nostru ne roagă să-l votăm la un concurs online . Voi o puteţi face din solidaritate, eu îl votez fiindcă nu se ştie când o să am nevoie să-mi întoarcă serviciul şi să posteze câteva comentarii gen „slăbuţ, Eftimie, slăbuţ rău” sau „ia mai scuteşte-ne de mofturile dumitale, domnule Raeţchi!”.

sursa:dailycotcodac

[Ess]

rabi> nu mi-ai raspuns la ultima.
a iesit?

[Paul Atreides]

Misterul felului de mâncare fantomă
by Pirca


Radu Pircă

Orice restaurant care se respectă pune în meniu cel puţin un fel de mâncare pe care nu-l are niciodată.

Acest fenomen bizar e uşor de observat dacă te duci suficient de des la o singură crâşmă – fie din lipsă de imaginaţie, fie pentru că la toate celelalte restaurante manifeşti o reţinere inexplicabilă vizavi de inventivitatea bucătarilor care au decis că ciorba de perişoare poate, în fond, să nu conţină nici perișoare, nici ciorbă, iar friptura nu e bătut în cuie să fie făcută din carne. După un timp vei descoperi că există un fel de mâncare, aparent inocent, pe care nu îl au absolut niciodată. Nu trebuie confundat nici cu felurile de mâncare care lipsesc întâmplător fiindcă n-a avut bucătarul chef să frământe aluatul sau n-a găsit roşii destul de ieftine. Nu e nici ceva exotic; dacă ceri din meniu degetele de elefant flambate cu ouă de prepeliţă amazoniană, s-ar putea să ai surpriza să le şi primeşti sau, în cel mai rău caz, să ţi se spună să revii mâine, fiindcă azi li s-a terminat alcoolul pentru flambat. Dimpotrivă, felul de mâncare fantomă e un produs perfect banal, de exemplu ciorba de fasole ori cartofii țărănești – ceva ce până şi o popotă a armatei română sau un restaurant din Mamaia ar putea să prepare cu succes.

Evident, tocmai pentru că lipseşte întotdeauna, felul de mâncare fantomă ţi se pare brusc extrem de interesant, un soi de Triunghi al Bermudelor în meniu. ”Trebuie că e ceva foarte bun, care se prepară doar la ocazii”, te gândeşti și pe loc îți lasă gura apă. De fiecare dată când mergi la respectivul restaurant sari grăbit peste fripturile, sufleurile şi prăjiturile din meniu pentru a te interesa exclusiv de iluzoria ciorbă de fasole. ”Nici azi n-aveţi?”. ”Nu, îmi pare rău, dar mai reveniţi, poate spre sfârşitul săptămânii.” Uneori te şi aţâţă, pentru ca focul patimii să nu se stingă cu totul. ”Da, cred că mai e o porție de ciorbă de fasole, staţi să verific la bucătărie”. Clipele de aşteptare îți par ore. ”Nu, regret, tocmai se terminase, dar cred că mai facem pe luni-marţi”.

Practic, nici dacă ţi s-ar fi pus heroină în mâncare n-ai reveni atât de des. Evident, felul fantomă lipseşte întotdeauna şi te mulţumeşti cu nişte substitute nesatisfăcătoare, ca să nu zici că ai venit degeaba. ”Luaţi o ciorbiţă de legume, are şi fasole, e aproape la fel.” ”Asta crezi tu, domnişoară”, îţi spui în gând, ”ciorba de fasole se uită cu milă de la înălţimea ei olimpiană la această apă chioară”.

Desigur, există şi o zi în an când bucătarul prepară acest fel fantomatic de mâncare. Dacă ești suficient de perseverent, s-ar putea să ai norocul să te afli în restaurant cu ocazia fericitului eveniment. O oprești, fără speranță: ”N-aveți ciorbă de fasole, nu?”. Domnișoara te privește mirată. ”Ba da, cum să nu avem. Vă aduc o porție?”, întreabă candidă, nu fără un pic de cruzime în glas. Când vine cu farfuria, te miri că domnișoarei nu i-a fost așternut în față un covor roșu și că n-o încadrează heralzi cu trâmbițe. Te arunci asupra ciorbei, uitând complet de maniere, de prezența altor persoane la masă, de cele cinci milenii de civilizație. ”Domnișoară, dar e infectă!”. ”Știu, de ce credeți că n-o facem mai des?”.

sursa:dailycotcodac

[Paul Atreides]

rabi> nu mi-ai raspuns la ultima.
a iesit?

???????????????????????? ce intrebare ESS-ule

[Paul Atreides]

Domnul P. şi copiii la restaurant
by Pirca

Tags: Unde sunt loazele de altadata?


Radu Pircă

Într-una din plimbările sale prin Berceni în căutarea pieţei cu roşii ieftine, acest El Dorado al timpurilor noastre, domnul P. trece pe lângă un parc unde se joacă o liotă de copii adorabili, răcnind cât îi ţin bojocii. Într-un colţ, la groapa cu nisip, doi copii liniştiţi se joacă de-a restaurantul.

“Acuma comandăm”, zice cel cu ochelari.

“Ne dă meniurile”, zice cel cu aparat de îndreptat dinţii – acum poate aţi înţeles de ce ceilalţi copii nu-i lasă să răcnească împreună cu ei.
“Da, şi ne aduce tot ce-am comandat”, spune cel cu ochelari – se vede că părinţii l-au dus des la restaurant în România, din moment ce consideră asta o fantezie.

“Şi mie îmi aduce bucătarul şniţel cu cartofi prăjiţi”, plusează cel cu aparat dentar.

“Şi mie la fel”, strigă, bucuros, ochelaristul.

“Ce creativi suntem!”, conchide cel cu aparat.

Un singur lucru n-a înţeles domnul P. din această întâmplare: chiar aşa prost sunt plătiţi Morar şi Buzdugan, de-şi cresc copiii în Berceni?

sursa:dailycotcodac