Baga ochiul - revista presei

[Bancaru]

La noi orice interviu este prilej pentru unii sa ranjeasca si sa maraie. Ba, se scuala toti cititorii de la EVZ sa se ia de Antonescu ca cica s-a pupat PNL cu PSD. Istoria se schimba repede, timpul trece mult mai repede decat acum 50 de ani, ne raportsam la alte chestii. Pana la urma eu cred ca PSD este un partid care trebuie sa se reformeze. Pana una alta in PSD vad opozitie fata de centru. In PD nu. PSD din ziua de azi nu mai este cel al lui Iliescu sau Nastase. Nu pledez pentru PSD, dar nu vad cu ce sunt mai rai decat PD. Asta inseamna ca eu nu mia sunt capabil sa imi dau seama ca sunt ambele FSN-ul. Astai suntem, astia defilam, parca asa se zice. Daca nu poti sa te aliezi cu PD te aliezi cu PSD. Cu unul trebuie sa o faci.
Sa vii si sa spui ca nu se poate face alianta acum cu PSD este ca si cum ar veni Tepelea si s-ar supara ca PNL s-a aliat cu PNT. Cine ar fi conceput asa ceva atunci? Cine i-a adus pe astia 2 impreuna? Comunistii. Frica pazeste pepenii.
Basescu a avut o sansa uriasa. Era simpatizat, era simpatic, avea credit, putea sa schimbe o tara. Si ce **** mea a facut? A facut ceva?

[Luci@n333]

La noi orice interviu este prilej pentru unii sa ranjeasca si sa maraie. Ba, se scuala toti cititorii de la EVZ sa se ia de Antonescu ca cica s-a pupat PNL cu PSD. Istoria se schimba repede, timpul trece mult mai repede decat acum 50 de ani, ne raportsam la alte chestii. Pana la urma eu cred ca PSD este un partid care trebuie sa se reformeze. Pana una alta in PSD vad opozitie fata de centru. In PD nu. PSD din ziua de azi nu mai este cel al lui Iliescu sau Nastase. Nu pledez pentru PSD, dar nu vad cu ce sunt mai rai decat PD. Asta inseamna ca eu nu mia sunt capabil sa imi dau seama ca sunt ambele FSN-ul. Astai suntem, astia defilam, parca asa se zice. Daca nu poti sa te aliezi cu PD te aliezi cu PSD. Cu unul trebuie sa o faci.
Sa vii si sa spui ca nu se poate face alianta acum cu PSD este ca si cum ar veni Tepelea si s-ar supara ca PNL s-a aliat cu PNT. Cine ar fi conceput asa ceva atunci? Cine i-a adus pe astia 2 impreuna? Comunistii. Frica pazeste pepenii.
Basescu a avut o sansa uriasa. Era simpatizat, era simpatic, avea credit, putea sa schimbe o tara. Si ce **** mea a facut? A facut ceva?

Tocmai a vorbit Geoana in parlament cu dat din maini, cu aplauze la finalul fiecarei fraze, cu celebrele amintiri despre ideea ca nu sunt bani de pensii, ca hai la vot sa schimbam dictatorul :)). Pai numai pentru discursul asta nu o sa votez cu psd cate zile o sa am eu.. Intre Baseescu si Geoana, clar Basescu. Intre Basescu si Antonescu, poate Antonescu, dar e prea mic intr-un parlament atat de mare... poate daca erau 300...

[Luci@n333]

Acum ca tot a venit gripa porcina, urmeaza sa se suspende sedintele parlamentului pana in ianuarie si la alegeri o sa voteze 25% din cei cu drept de vot. Din cei 4 milioane care o sa voteze, 1.5 milioane o sa voteze cu Basescu, 1.5 milioane cu Geoana, 500.000 cu Antonescu si cam asta e ecuatia. Romania o sa fie iar condusa de un om care o sa atraga pe ultima suta de metri 100.000 de voturi din cateva comune din tara, o sa fie la mustata:)

[miril]

Am postat de peste trei mii de ori la...Baga. Uraaa! PD-L-ul, acum, fara Basescu nu exista. Dispare Basescu, dispar si ei, repejor. Pe la alte partide. Si eu zic la fel, ca actualul PSD nu mai este ala de pe vremea cand decidea Iliescu si cu Nastase. E mai soft, dar cu Vanghelie la butoane. Lucian, misto, vorba vine, scenariul...porcin.

[Luci@n333]

Am postat de peste trei mii de ori la...Baga. Uraaa! PD-L-ul, acum, fara Basescu nu exista. Dispare Basescu, dispar si ei, repejor. Pe la alte partide. Si eu zic la fel, ca actualul PSD nu mai este ala de pe vremea cand decidea Iliescu si cu Nastase. E mai soft, dar cu Vanghelie la butoane. Lucian, misto, vorba vine, scenariul...porcin.
Probabil ca PDLul o sa se dizolve cum a fost si CDRul sau PNTCDul (o sa dispara peste noapte) dar parca alta varianta la PDSR nu gasesti in Romania. Din moment ce PNL prefera acum socialistii... mare harababura...
Eu sunt apolitic dar gandesc ca gunoierul, sau sunt cu gunoiorul, adica cu Prigoana.

[miril]

Una este sa faci coalitii politice, precum DA si alta-i sa colaborezi in Parlament, vezi guvernul Tariceanu 2. La Priogana-i mizerie mare. In familie si... Nu numai.

[krapulax]

Si eu zic la fel, ca actualul PSD nu mai este ala de pe vremea cand decidea Iliescu si cu Nastase.
si eu zic la fel, nu mai e acelasi.

e si mai rau!

[miril]

Eu zic ca, mai degraba, mai slab, eu la asta m-am referit. Dar pe PD-L cum il caracterizezi, Krap?

[krapulax]

un dezastru, niste hipnotizati.

[miril]

Traim intr-un deja vu, nu? Dupa 20 de ani.

[krapulax]

da. acuma ar urma sa vina revolutia si sa ne intoarcem pe stadionul cotroceni

[Bancaru]

Sa fim seriosi. Nu sufera comparatie partidul de atunci cu cel de acum. Eu cred ca pe langa jigodii mai sunt si oameni de treaba, care nu existau in prim plan atunci. Diaconescu, Sarbu, Banicioiu, Gherman si chiar astia gen Ponta si Daciana Sarbu. Eu nu ii pot compara cu Cozmanca, Musetescu (RIP), DIP, Iliescu, Nastaz (VIP), Vacaru (RIP), Hrebenciuc si altii. Geoana este un tip mai educat si mai democrat, mai potilit, in comparatie cu Nastase. Daca vrem unul care sa conduca de capul lui si sa aiba partidul la picioare atunci votati cu Basescu. Aproape ca imi vina sa imi doresc sa iasa numai ca sa ii vad pe unii cum se caiesc. Care o va face...
Am spsu ca asta este poporul, asa e natia noastra, de smenari si hotalai. Dupa chipul si asemanarea asta vor fi si politicienii.
Ma intreb de ce parerea unanima este ca guvernul PNT a fost cel mai dezastruos din istoria post 89.

[Luci@n333]

Sa fim seriosi. Nu sufera comparatie partidul de atunci cu cel de acum. Eu cred ca pe langa jigodii mai sunt si oameni de treaba, care nu existau in prim plan atunci. Diaconescu, Sarbu, Banicioiu, Gherman si chiar astia gen Ponta si Daciana Sarbu. Eu nu ii pot compara cu Cozmanca, Musetescu (RIP), DIP, Iliescu, Nastaz (VIP), Vacaru (RIP), Hrebenciuc si altii. Geoana este un tip mai educat si mai democrat, mai potilit, in comparatie cu Nastase. Daca vrem unul care sa conduca de capul lui si sa aiba partidul la picioare atunci votati cu Basescu. Aproape ca imi vina sa imi doresc sa iasa numai ca sa ii vad pe unii cum se caiesc. Care o va face...
Am spsu ca asta este poporul, asa e natia noastra, de smenari si hotalai. Dupa chipul si asemanarea asta vor fi si politicienii.
Ma intreb de ce parerea unanima este ca guvernul PNT a fost cel mai dezastruos din istoria post 89.

Cel mai bine, impartim Romania in 3 , punem pe cate unu pe parcela lui si peste 5 ani comparam rezultatele. Pe parcela lui Basescu o sa fie la fel de rau. Pe parcela lui Geoana o sa fie si mai rau si pe parcela lui Crin, nu o sa fie nimeni ca o sa se mute pe parcela lui Basescu.

[Bancaru]

Exclus. Astea sunt niste supozitii. Eu chiar nu glumesc. Poate cuiva ii pute faptul ca Basescu nu mai este invitat afara. Se mai duce unde are obligatia in calitate de sef de stat membru UE sau, poate, NATO. In rest ia flit de la toti. Diplomatia noastra este varza. De 4 ani de zile suntem izolati. Te mai duci si cu jalba in protap. A venit vicepresedintele american, dar el a venit intr-o excursie extinsa, nu doar in Romania. Aia sunt mai practici, nu batea drumul doar ca sa il vada pe Basescu.

[krapulax]

mircea cartarescu nu e numai un scriitor exceptional*, ci si un analist politic care scrie un articol exact pe gustul mieu


Prin urmare, schimbăm guvernele în veselie, ba încă am început să le schimbăm înainte chiar de a le înscăuna. Le ucidem în faşă, cum s-ar zice. S-a dus Boc, s-a dus şi Boc II, s-a dus şi Croitoru, se va duce şi Blaga. (articolul e scris joi, n.m, k.)
Nu ne mai pasă de situaţia economică îngrozitoare, de acordul cu FMI, de datoriile insuportabile, nici măcar de campania electorală. Între majoritatea parlamentară actuală, care trage de-un capăt al funiei, şi preşedintele Băsescu de la celălalt capăt, funia e încordată la maximum. Nimeni nu e dispus să cedeze. Nimeni nu face cel mai mic compromis.
E un război al intereselor, al orgoliilor, al urilor. Să piară lumea, niciunul dintre combatanţi nu dă drumul funiei. Nimic, nici bunul-simţ măcar, nu e acceptat dacă vine din partea cealaltă. Oriunde priveşti nu mai dai decât de radicalizări, de fapte nesăbuite, de vociferări iraţionale.
Reaua-credinţă este deja sistem, adevărul şi decenţa sunt deja utopii. Din păcate nu se trage doar de funia echilibrului politic, se trage de nervii noştri şi de firul subţire al destinului nostru naţional în aceeaşi măsură. Ce ne facem? Unde-o să găsim ieşirea din situaţia asta insuportabilă? În viitoarele alegeri? Gata, l-am dat pe Băsescu jos şi se vor rezolva toate ca prin minune? Sau Băsescu va câştiga şi le va rezolva pe toate? Aici am ajuns? În primitivismul ăsta maniheist?
Dar unde sunt platformele electorale, unde e stânga, unde e centrul, unde e dreapta? Unde s-au dus toate instrumentele şi conceptele unei vieţi politice normale? Unde sunt partidele politice? Unde sunt personalităţile politice? Ce-i cu degradarea asta fără precedent a vieţii naţionale?
Toata lumea le observă, toţi le comentează ca la berărie, n-am citit însă analize lucide care să explice ce se petrece. Intelectualii, şi cei băsescieni, şi cei antibăsescieni, par să se fi dat la fund. Li s-a uscat cerneala pe fundul călimărilor sau nu mai e nimic de analizat? Mă tem că a doua variantă e cea adevărată. Cred că am ajuns în situaţia în care doctorul coase bolnavul la loc şi-l trimite acasă. Nu mai e nimic de spus, nimic de explicat.
După alegeri o să ajungem să regretăm până şi echilibrul ăsta precar, agitat de scandaluri, lovituri şi contralovituri. Căci viitoarele alegeri vor da câştig de cauză, automat, uneia dintre tabere, care nu va rămâne triumfătoare pe câmpul de luptă, cum s-ar crede, gata să îndrume România pe o cale a civilizaţiei şi decenţei. Dimpotrivă, se va rostogoli şi va cădea grămadă, cum se-ntâmplă când o tabără dă brusc drumul capătului ei de funie.
Învingătorul, fie Băsescu, fie alianţa contra lui, va fi împins de însuşi succesul în alegeri spre extreme, spre accentuarea caricaturală a ideologiei sale. Un Băsescu triumfător îşi va accentua reflexele autoritare, îşi va consolida partidul propriu şi va relua războiul personal cu oligarhii, război ce-ar putea pustii România mai mult decât ar face-o oligarhii înşişi.
Alianţa învingătoare ar însemna triumful lui Iliescu, Geoană, Voiculescu, Patriciu, Vadim, Vîntu, Mazăre, Tăriceanu, Hrebenciuc şi legiferarea banditismului politic şi economic. Am mai spus-o: avem de ales între un populism paternalist şi centralist şi un mozaic de carteluri politico- economico-mediatice centrifuge, egoiste, nepăsătoare faţă de binele naţional.
Prins între ele, amărâtul Partid Naţional Liberal, forţa legitimă care-ar trebui să guverneze România, n-are nicio şansă. Mixtură de intelectuali din societatea civilă şi magnaţi corupţi, acest partid pierde şi pe mâna unora, şi pe-a celorlalţi. Chiar şi dacă, prin cine ştie ce miracol, Crin Antonescu ar ajunge pre şedinte al României, el ar deveni chiar din acea clipă captivul monştrilor care trag sforile din subteran.
Acelaşi lucru s-ar întâmpla cu PNL, situaţie care nu-i e deloc nefamiliară. Mă-ntreb ce va avea de zis clasa noastră politică în preajma zilei de 21 decembrie? Cum se va prezenta ea în faţa societăţii româneşti? Cu ce realizări politice, sociale şi economice, de-a lungul celor douăzeci de ani de libertate şi democraţie, se va lăuda? Poate vor vorbi despre admiterea României în Uniunea Europeană şi în NATO?
Sunt realizări cu adevărat epocale, dar nu ale clasei noastre politice, ci mai curând în pofida ei. Am făcut tot ce puteam ca să nu fim primiţi, iar acum facem tot ce putem ca să fim daţi afară. După douăzeci de ani, suntem tot ultimii în Europa pe toate planurile, trăim prost, avem o imagine proastă afară. Reforma promisă nu s-a produs.

Tot ce începusem să câştigăm de prin 2000 încoace am pierdut iarăşi cu războiul continuu din ultimii ani. E un blestem? E ceva în structura noastră psihologică? Faptele, cele la care suntem cu toţii martori de două decenii încoace, par să-i dea, încă o dată dreptate lui Cioran, care spunea: „Avem o uimitoare vocaţie a eşecului...”.


__________________________________________________ ____________________
* nu spun asta din auzite, e opinia mea. am citit multicel din scrierile lui, ceea ce recomand oricui

[Bancaru]

Foarte dragut, numai ca nu inteleg de ce Tariceanu este langa Vadim. Care e treaba cu Patriciu? Patriciu a spus a doua zi dupa alegerea lui Basescu ca este un cioban. Atat i-a trebuit. Daca tacea din gura acum era respectat ca si Tiriac. Apropo, Tiriac este de treaba, nimeni nu zice nimic despre el, desi ii punea carne de tun lui Nastse in vizor. Mama lor de criminali cretini.
Eu ma indoiesc de capacitatea de a discerne politic pe care o are Cartarescu. Dupa ce l-ai pupat in fund pe Basescu vii si spui ca toti sunt rai. Simplu. Te-ai reabilitat.

[krapulax]

pai nu avea nevoie sa se reabiliteze, fiindca nu s-a compromis niciodata

[miril]

Mai avea putin. Nu ma refer la talentul scrisului. Intelectualii de varf ar trebui sa nu se implice, intr-un fel sau altul, in politica. Au dat gres de mai fiecare data. Si cum am spus, Cartarescu nu a fost departe. Desi... Mai este timp.

[Bancaru]

Ba s-a compromis. Si rau de tot. Pentru ca s-au dus toti ca boii, adica in turma, lucru care nu ar trebui sa ii caracterizeze pe ei, dupa coada lui Basescu. De ce? Pentru ca a condamnat comunismul. Hahahahaha... Cine?! Basescu?!!! In timp ce noi stateam la Lizica (Krap poate stie unde e asta) la coada la hartie igienica, ca sa avem cu ce ne sterge la cur, ceea ce ne deosebeste de animale, Basescu aducea blugi si coloniale de la Anvers fara sa il intrebe cineva de sanatate. Ca si dumitru dragomir. Sigur, acum pare ilar si absurd, ce ba, nu aveai cu ce sa te stergi la cur? Pleaca, ba, de aici.
Cartarescu s-a incolonat, la un loc cu altii, in spatele lui Basescu. Asta este... Basescu este esenta raului din ultimii 5 ani iar simtul politic (egal cu zero) al lui Cartarescu & Co. s-a dus dupa el. Asta nu ii subtiaza meritele intelectuale. Nu este nici primul si nici ultimul intelectual care se face de rahat in viata politica, fie si numai din prisma parerilor politice. Si eu am votat cu Basescu, s-ar putea spune ca si eu m-am facut de rahat, dar cred ca mi-am dat seama mai devreme.

[Bancaru]

Solomon şi Neţoiu, maeştrii de ceremonii ai lui Băsescu

7 noiembrie 2009, 19:21

Preşedintele Traian Băsescu a participat, astăzi, în Portul Cetate, la un miting electoral organizat de controversatul afacerist Gigi Neţoiu. De la întâlnirea cu simpatizanţii, cu primarii şi parlamentarii PD-L din Dolj, nu a lipsit nici Antonie Solomon, şeful campaniei lui Băsescu în Craiova.

Nu este prima dată când şeful statului se înconjoară de persoane apropiate de lumea interlopă. În august, la Zilele Băileştiului, Traian Băsescu i-a avut alături, la masă, pe acelaşi Gigi Neţoiu, pe Doru Petrescu, zis “Măgaru”, şi pe alţi membri ai anturajului lui Neţoiu din Capitală.



Poetul Mircea Dinescu, prezent la evenimentul de astăzi, a fost atacat de Antonie Solomon.



"Pe Mircea Dinescu îl trimit pe malul drept al Dunării. Acolo să petreacă cinci ani de zile, iar eu îi voi administra moşia",

a spus Solomon.



La auzul acestei declaraţii, Dinescu a urcat pe scenă şi a încercat să vorbească, însă preşedintele Traian Băsescu a refuzat să îi dea microfonul.



"Dacă vă uitaţi chiar şi la maeştrii care au trecut pe aici sau chiar sunt aici, seara, la televizor, îi vedeţi cu cât dispreţ vorbesc despre ţara lor. Ei sunt deştepţii naţiunii. Îşi ponegresc ţara, nimic nu le place în ţara asta, dar fac bani de pe urma acestei ţări. Avem nevoie să ne restabilim valorile. Mircea Dinescu vrea să vă vorbească şi eu niciodată nu am cenzurat niciun ziarist, dar acum îi spun că acest miting este organizat pentru preşedinte. De aceea, domnule Dinescu, mergeţi la televizor şi vorbiţi, nu aici!",

a spus Băsescu.

[Bancaru]

Special pentru prietenul meu, Kra****z. Si nu numai pentru el.
7IKTk3hbKJo

[krapulax]

"M-am simţit ca Pârvulescu, celebrul activist de partid, care la un congres, vrând să spună ceva despre Ceauşescu, a fost înfierat de activiştii din sală, fluierat. Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă, dar am trăit multe lucruri pe lumea asta şi pe vremea comunismului. şi iată şi pe vremea capitalismului", a spus Dinescu la Realitatea TV.

Dinescu a spus că Cetate este un loc pe care l-a transformat dintr-o ruină într-un loc unic în Europa.

"Aici este portul Cetate. Când am venit acum 10 ani aici, era o ruină. Am refăcut un port cultural, inedit, unic în Europa. Auzind că vine Băsescu aici, m-am simţit gazdă pentru că e la mine acasă. Nu eram tentat să vorbesc, dar când l-am auzit pe primarul Craiovei că sunt anumite maimuţe care vociferează împotriva lui Traian Băsescu, am vrut să spun "daţi voie şi maimuţelor să spună ceva la microfon, mai ales că voi oamenii vă trageţi din maimuţe, nu din Traian Băsescu". Faptul că nu am fost lăsat să vorbesc, mi s-a părut absolut fascinant", a mai spus Dinescu.

Mircea Dinescu pregătise o masă specială cu tot felul de produse tradiţionale pentru Traian Băsescu.

"Eu voiam să arăt că nu sunt un om ranchiunos şi că trec peste toată povestea asta şi îl invitam să guste din produsele astea pe care le fac eu la Cetate. Poate învăţa şi domnul Băsescu să mănânce lucruri mai ca lumea pentru că el săracu e într-o isterie din asta. Mă şi uitam la el pe scenă cum s-a micşorat. Mi s-a părut impoliteţe şi o chestie de neam prost", a mai spus Dinescu.

Mircea Dinescu a mai precizat că nu intenţiona să îl atace pe Traian Băsescu: "Aş fi vrut să le spun câteva lucruri. Traian Băsescu are un stil patetic şi rememorează scene din astea patriotice de pe vremea lui Ceauşescu când era el comandant de vas".

si filmuletul, ca e simpatic dinescu pe scena cu mimica aia, mai ca ma face sa uit ce rol a jucat in c.p.u.n.
http://www.realitatea.net/video_1031282_basescu-catre-mircea-dinescu--este-un-miting-organizat-pentru-presedinte--te-duci-la-televizor-sa-vorbesti--nu-aici_659147.html

[Bancaru]

Eu am dovezi clare ca Solomon Antonie se trage din Basescu. E fiica lui nelegitima.
Ce rol a jucat Dinescu?

[krapulax]

clownul lui iliescu

[Bancaru]

Asta e lansata de francmasonerie.

[Luci@n333]

Intrebare: Ce-a spus Geoana cand a venit in clasa a opta acasa, dupa ce a luat unu pentru copiat?

Raspuns: Basescu a fost!

Din curiozitate, am scris Geoana pe goagle si a iesit http://www.google.ro/#hl=ro&source=hp&q=geoana&btnG=C%C4%83utare+Google&meta=&aq=f&oq=geoana&fp=e69cdda5ce654393
Prima optiune este un site anti-Geoana.

Am scris Basescu si a iesit http://www.google.ro/#hl=ro&q=basescu&meta=&aq=f&oq=&fp=e69cdda5ce654393
Prima optiune este un site anti-Basescu

Am scris Antonescu si a iesit http://www.google.ro/#hl=ro&q=antonescu&meta=&aq=&oq=&fp=e69cdda5ce654393
Prima optiune este un site ce cuprinde de toate si cateva materiale de promovare a doctorului. Nimic despre Crin Antonescu

Faptul ca Base si Geoana au antireclama nu surprinde dar faptul ca Antonescu nu are, aici intervine surprinderea mea.
Ori este insignifiant si nu s-au deranjat sa-i faca antireclama ori nu se stiu prea multe despre el si asta trebuie sa ma sperie :)
Din ce scrie pe http://www.crinantonescu.ro/ la solutii, pana si un copil de clasa a cincea ii poate demonstra ca solutiile lui nu se pot pune in practica si ca tot ce numeste el solutii, nu ung pe nimeni la suflet. Solutiile lui au o tenta comunista si nu-mi da nicio senzatie ca provin din partea unei persoane cu gandire liberala.

Viziunea lui Base pare mai plauzibila si usor de atins http://www.basescu.ro/viziunea-mea Nu depind toate de el dar par plauzibile si il reprezinta.

Planurile lui Geoana (daca exista unele) sunt astea http://www.mirceageoana.ro/proiecte/o-singura-romanie-2 si din ele, sincer nu gasesc nimic concret si nu gasesc nimic dezvoltat/argumentat/explicat din lista lui de ,,proiecte" Te pierzi in ceata oricat de mult ai vrea sa intelegi cu ce te minte acolo.
Singurele lucruri interesante de pe siteul lui de campanie sunt comentariile de aici http://www.mirceageoana.ro/blog/619/Repere-clare-pentru-tineri

Nu sunt eu mare fan Basescu dar pare sa castige ,,lupta de pe net"
Nu stiu la ce ne trebuie un presedinte sau de ce se mai face campanie eletorala. Nici macar de mintit nu mai au cu ce. Trisst, foarte trist ...

[miril]

Krap, Basescu a condamnat comunismul, dar ieri, ieri ce a facut? A murdarit simbolistica. Sa ne fie cu iertare, Dinescu nu este zdravan sau se preface, se spune verzi si uscate de el, poate adevarate, poate nu, dar EL a fost, acolo unde Basescu nu a fost. LA REVOLUTIE. Ar trebui, oricui, sa dea de gandit, mai ales ca Dinescu nu era cu Iliescu acum cinci ani ci cu...Ghici ciuperca! Ah, ieri Basescu era cu...Dascalescu, pardon, Solomon si Netoiu.

[krapulax]

bineinteles, eu n-am aprobat catusi de putin atitudinea lui basescu de ieri. de unde s-a dedus asta? ca mi-am amintit niste chestii despre propunerile lui dinescu de stopare a manifestatiei din piata universitatii? astea-s povesti vechi deja.
eu incerc sa vad lucrurile mai nuantat. daca maine dumitru dragomir o sa ii deie **** lui basescu n-o sa ma apuc sa ii caut calitati, sa spun ca in definitiv n-are cazier, ca a adus divizia a printre cele mai bune campionate din europa etc etc. dupa cum nu imi vor deveni antipatice persoane intru totul onorabile care la un moment dat i-au luat partea lui basescu. nu la modul penibil in care o face biju morar, desigur.
adica n-as imparti oamenii dupa atitudinea lor fata de basescu traian ca principal criteriu. sper sa nu fiu gresit inteles.

[krapulax]

si o succinta revista a presei. johhny raducanu (http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/874922/Johnny-Raducanu-Nu-regret-nicio-clipa-ca-n-am-copii/) in evz, interview-at de simona kitzan:
Sunteţi un om religios?
Nu cred în nicio religie, deşi sunt ortodox (nu prea inteleg). Cred că există o mare putere deasupra acestui univers, că există cineva care este stăpânul, care a organizat totul. El presară în univers, unde trebuie, tot ce trebuie: la eschimoşi le dă curaj, unde trebuie să dea soare, dă soare, unde trebuie să dea talent, dă talent. Talentul este dat unde este urbanistica mai accentuată, să mai domolească spiritele maladive.
Mergeţi la vot?
Nu merg la vot, nu mă interesează deloc. M-a interesat odată, mi-a trecut.


popescu, ct, despre liviu n. (http://www.gandul.info/news/cristian-tudor-popescu-dl-basescu-face-glume-de-bodega-5087655)

[miril]

Nici mie nu-mi place modul de a-l critica pe Basescu in Cotidianul, un ziar care chiar in perioada PD-L avea ceva substanta, acum de cand Nistorescu este la...timona era sa zic. Asa cúm nu ma uita la Antena 3, online, desigur, etc. Tot ca sa nuantez.

[Bancaru]

Nu are importanta ce a facut sau nu Dinescu. Dinescu nici nu exista in povestea de ieri. Important este modul mitocanesc in care s-a manifestat Basescu. Sta cu Solomon si cu Netoiu de-a stanga si de-a dreapta. Rusinos.
Gigi Becali ii da **** lui Basescu si asta nu a facut pe multi sa il aplaude. Din pacate, pe zi ce trece Basescu devine chintesenta acestor idioti de care ne-am ferit - mincinos, prost crescut, grobian, mitocan, egocentrist, dictator, ascuns si tot ce poate fi mai nenorocit. Eu cred ca un nenorocit mai mare in acest momentu nu exista. Singura sansa ca eu chiar sail mai votez ar fi sa ajunga in turul 2 cu Vadim sau Fecali. In rest toti sunt oamenii mei, il votez chiar si pe Oprescu. Eu nu de la presedinte astept ceva.

[miril]

...si Poporul, ... si Poporul. Uraaa!

http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-11-07&id=44139

http://www.cotidianul.ro/la_20_de_ani_de_la_caderea_lui_ceausescu_luati_cu_ arcanul_la_mitingul_lui_basescu-102781.html

[miril]

Ce ne lipseste:

http://www.adevarul.ro/articole/un-faliment-romanesc.html

[Bancaru]

Miril, numai de la moguli dai exemple. Ce au prins cuvintele astuia: moguli, oligarhi si baieti destepti. Cam asta o sa raman dupa Basescu, plus aia, TRAITI BINE dar urmata de "?".

[miril]

Au reusit sa ma indoctrineze, frate Bancaru :evil:!

[Bancaru]

Auzi, tu unde votezi? Ai mult de mers? O problema maricica: cumnata mea ar trebui sa plateasca ceva mai mult de 100 euro ca sa poata vota. Trebuie sa ajunga in Viena, trebul este scump, nu se poate duce singura, are doi copii mici, e complicat, iar toata harababura ar costa ceva peste 100. Astia ce naiba fac? Tu ai de mers mult?

[miril]

Nu, 45 de minute cu metroul.

[Bancaru]

Merita efortul. Ca in reclama aia - sa il vezi pe Basescu scos de la Cotroceni - de nepretuit.

[miril]

...eforturili. YES!

[miril]

Atentie la portofel! Virtual vorbind.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/874985/Pericole-pe-internet/

[Bancaru]

La ING BANK este un sistem destul de bun. Deschizi cont si iti dau un digipass prin care la fiecare tranzactie online banking ti se elibereaza un alt cod de acces. Ai un user code iar digipass-ul iti livreaza la fiecare logare un alt cod si la fiecare tranzactie un alt cod. Codul de la tranzactie este furnizat de digipass prin introducerea unui alt cod primit de pe site, in momentul transferului. Zic ei ca e cel mai sigur. O tranzactie costa 2,5 lei. Ceea ce nu e chiar scump avand in vedere ca la banca sau unde ai de platit poti sa stai la coada, iar daca sunt utilitati este posibil sa nu ai o casierie langa casa.

[miril]

Giurescu despre Parlamentul unicameral:

Lui Băsescu îi lipsesc doar tancurile sovietice JN Lucian Avramescu

Academicianul Dinu C. Giurescu tălmăceşte, într-o revistă cu tiraj rezumat, adevărul unei minciuni care stă atârnată în aceste zile pe stâlpi. Minciuna se cheamă dărâmarea, din raţiuni "înalt patriotice", a Parlamentului bicameral care suge, vezi Doamne, seva poporului. Distinsul istoric, nemulţumit că disciplina trecutului unei naţii tinde să fie exclusă din programa şcolară, ne povesteşte în revista Clipa, editată de fundaţia lui Dinu Săraru şi distribuită gratis, cum e cu unicameralul şi bicameralul.
Câţi citesc această revistă? Nu ştiu. S-a nimerit s-o primesc de la prozatorul care-o editează şi, tolănit acasă într-un fotoliu, s-o răsfoiesc. Exilat la pagina a şasea, articolul domnului Giurescu m-a somat să-l citesc. Se cheamă, interogativ, "Regimul parlamentar unicameral din 1946, din nou în 2009?". Ce ne povesteşte istoricul? În 1946, în iunie, regimul procomunist de la Bucureşti, preparându-se pentru alegerile din toamnă, ţine morţiş să dărâme, la comanda sovietică, Parlamentul bicameral, amputând Senatul.

Lucreţiu Pătrăşcanu, lider comunist şi mai mare peste justiţie, avertizează că altfel nu se poate. Cuvintele lui Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brătianu şi, nu în ultimul rând, ale lui Constantin Titel Petrescu, reclamând ca neconstituţională suprimarea Senatului, se pierd în gol. Moscova îşi impune voia. Degeaba s-a opus Regele Mihai, atrăgând atenţia că se comite un grav atentat la fiinţa democratică a acestei ţări. Era greu, cu tancurile sovietice sub streaşină, să emiţi pretenţii.

"Reprezentanţa naţională, cu cele două corpuri, respectiv Adunarea Deputaţilor şi Senatul, fusese statornicită prin Constituţia din 1866 şi reconfirmată prin Constituţiile din 1923 şi 1938." Dezbaterile au ţinut mai mult de o lună, povesteşte reputatul istoric. "Regele şi opoziţia democratică au obţinut unele modificări ale textului iniţial, dar suprimarea Senatului a constituit pentru PCR o condiţie sine qua non."

De ce doreau comuniştii desfiinţarea Senatului? Ne-o spune Dinu C. Giurescu: "Senatul, numit şi Corpul Ponderator, alcătuit din membri de drept şi din cei aleşi prin vot, aducea, prin însăşi compoziţia sa, o echilibrare a iniţiativelor radicale menite să schimbe alcătuirile de bază ale ţării. El constituia o piedică directă în faţa planurilor PCR". Sforţările apărătorilor democraţiei au eşuat. E greu de negociat cu pistolul la tâmplă. O telegramă trimisă la Londra în 16 iulie 1946 de la Bucureşti către Foreign Office arăta că "prin intervenţia Comisiei Aliate (Sovietice) de Control", chestiunea a fost rezolvată. A fost rezolvată până în 1989, timp în care unicameralul Marii Adunări Naţionale s-a făcut că este simbolul democraţiei.

Într-o revistă tipărită într-un sat din Vâlcea, Dinu C. Giurescu, persoană mai puţin cunoscută decât Sexi Brăileanca sau Sexi Buzoianca, pitit în academicul său anonimat, scrie: "Astăzi, în octombrie 2009, istoria se repetă. Preşedintele ţării anunţă că vrea să suprime Senatul şi să revină la regimul parlamentar unicameral.

Domnia Sa este astfel unit, în cuget şi în faptă, cu legiuitorul comunist din 1946". De ce vrea Băsescu, se întreabă marele istoric, suprimarea Senatului? Motivarea, zice-se, ar fi "accelerarea procesului legislativ". Ceea ce vrea în fapt este "controlul puterii legislative de către executiv (preşedinte). Mai mult. Domnia sa cere şi reducerea substanţială a numărului de deputaţi. Selectaţi cu grijă şi prin asigurarea unei majorităţi confortabile, controlul şi dirijarea legislativului devin astfel efective".

Amărât, aproape resemnat, academicianul scrie pentru mine, pentru tine sau pentru nimeni: "La a 20-a aniversare a Revoluţiei din decembrie l989, această întoarcere spre trecut, spre un stat autoritar-dictatorial, este un semnal direct de alarmă".

Am citit acest articol de două ori şi încă mă uit la pagina deasupra căreia scrie mărunt "Repere academice". Unde-am ajuns? Ce se petrece cu noi? Suntem o ţară mani****tă, orbită, în care mafia a luat în stăpânire totul, iar în vârf, diabolic, actor desăvârşit al prostirii celor mulţi, se află tatăl ei. Sistemul este aproape militarizat, cu oameni care execută orbeşte orice ordin. În decembrie vom aniversa 20 de ani de la dărâmarea dictaturii. Cum? Prin întronarea unei alte dictaturi, explicit mafiote. De pe toate gardurile, de pe toţi stâlpii, nenorocirea râde mefistofelic.

P. S. Acelaşi distins istoric atrage atenţia că de la preşedinţie vine şi ideea reîmpărţirii ţării. De ce? A fost a doua măsură luată de sovietici în 1952, când au mutilat împărţirea teritorială tradiţională. De ce vrea Băsescu doar 10 judeţe? Simplu. Sunt mai uşor de dirijat, zice istoricul. Generalii şi locotenţii săi vor fi plantaţi în posturile cheie. Cine mişcă în front va fi înfierat şi zvârlit poporului să fie sfârtecat. Propun ca gubernia Munteniei care înconjoară satul Bucureşti să fie dată doamnei Udrea. Celelalte, domnilor Berceanu, Blaga, Videanu, care-şi vor păstra şi dublele ministere. Se va face o mare economie, iar disconfortul democraţiei va fi abolit.

[Luci@n333]

Abia astept sa vina dimineata de 7 decembrie, sa vin la munca resemnat ca o sa fiu condus de un dictator inca 5 ani de acum inainte si nu am sa am norocul de a fi condus de Geoana catre un nou mandat PDSR.

Am sa stau trist pe scaun si am sa ma gandesc cum nu o sa mai iesim din criza pentru ca Parlamentul nu o sa colabreze cu presedintele pe motiv ca este un dictator care le baga pumnul in gura si ei nu pot creea legile in liniste care o sa ma ajute pe mine sa fiu un cetatean european si prin care o sa scoata tara din ,,criza".

O sa ma gandesc ca am fost mani****t si ca Basescu este vinovat ca a venit criza mondiala, Basescu este de vina ca a candidat impotriva lui Nastase in 2004 si astfel nu am avut ocazia sa-l mai vad pe Iliescu si in functia de prim-ministru ( dar poate am ocazia acum cu Geoana), o sa-mi smulg parul din cap ca nu am fost la vot si ca nu l-am ales presedinte pe Crin sau Geaoana sa-mi ofere pentru a 200-a oara ocazia sa vad cum o coalitie ,,majoritara" se destrama si se uneste cu cei din opozitie ( PDL in situatia de fata) si o sa alcatuiasca un plan pentru iesirea din criza cum numai ,,majoritatea" poate sa o faca pentru ca guvernarea este blestemata sa fie incompetenta si mani****ta toata de Basescu.

O sa traiesc cu noduri in gat ca Basescu este presedinte si ca numai din cauza lui nu am eu salariu mare, nu am eu pensia asigurata, nu am eu posibilitatea sa-mi iau casa in rate, nu am posibilitatea sa ma exprim liber pe canalele media, nu am posibilitatea sa aleg liber, nu am posibilitatea sa plec din tara de cate ori vrea ,,zgarciu meu", nu am posibilitatea sa circul liber prin UE, nu am posibilitatea sa schimb canalul la TV pentru ca pe toate canalele se vorbeste de Basescu, nu am posibilitatea sa ma doara in dos cine este presedinte pentru ca oricum toti sunt la fel.
Dar stai, lucrurile chiar sunt pe dos, chiar pot sa fac toate lucrurile astea si cu dictatorul de Basescu ca presedinte. Libertate!!! Am reusit sa scriu un mesaj pe internet fara sa-mi bata ********ii lui Basescu la usa, SUNT LIBER!!! inca.

[miril]

Basescu si-a pierdut sansa sa schimbe, in bine, Romania, Lucian. Asta pot sa-ti spun. Altu la rand. Pana-i dresam intru democratie. Avem acest drept. Prin vot.

[Luci@n333]

Eu ma gandesc ca desi sunt slabe sanse sa nu ramana si acum presedinte sigur o sa avem mai multe de pierdut cu el in opozitie ... Ma gandesc ca daca nu iese acum sigur iese peste 5 ani ...
Printre altele, nu stiu daca ati urmarit sinteza zilei de duminica seara dar http://www.mircea-badea.ro/blog/nu-noi-niste-admiratori-ai-nostri/ desi este un divertisment de slaba calitate merita urmarit :)

[Bancaru]

Lucian, iti promit ca eu personal o sa fac tot posibilul sa vii in dimineata aceea la serviciu fara sa fii resemnat.
Din pacate sunt lucruri pe care desi le vedeti nu vreti sa le acceptati. Mie stii de ce imi aduce aminte asta? De simpatizantii lui Iliescu din primii doi ani de dupa 89. Absolut nimeni nu il acuza pe Basescu de ceea ce ai scris tu acolo. Nu e el vinovat de criza mondiala, e prea prost, dar de criza politica de la noi este cel mai mare vinovat. In spatele votului po****r, care in romaneste se traduce, trist nu?, multi dar prosti (exact asa, desi nici multi nu sunt, macar), face ce vrea el. Daca tu nu ai vazut pana acum ca este un fariseu si un mincinos nu e nicio problema. O sa te schimbi. Garantat. Dar stii ce, prefer sa fii tu suparat ca a iesit Geoana. Cu toate ca eu sper sa fii mai putin suparat ca iese Antonescu. Basescu nu mai iese.

PS, sa nu inteleaga cineva din cei de pe aici care voteaza cu Basescu ca i-am facut prosti. Nu. Ii fac ignoranti. Prosti sunt majoritatea care il voteaza pe Basescu. Mai sunt si exceptii.

[miril]

As spune ca si cei mai inteligenti indivizi pot fi mani****ti de persoane carismatice de structura caracterial psihopatica precum Basescu, in opinia mea. Eu nu i-as numi ignoranti ci naivi, idealisti. Bine, acelasi lucru se poate spune si despre adversari. Lucian, imi place stilul cum iti pui gandurile in text, desi nu sunt de acord cu tine, in unele privinte. Un lucru este cert, vai de Romanika noastra!

[Luci@n333]

Lucian, iti promit ca eu personal o sa fac tot posibilul sa vii in dimineata aceea la serviciu fara sa fii resemnat.
Din pacate sunt lucruri pe care desi le vedeti nu vreti sa le acceptati. Mie stii de ce imi aduce aminte asta? De simpatizantii lui Iliescu din primii doi ani de dupa 89. Absolut nimeni nu il acuza pe Basescu de ceea ce ai scris tu acolo. Nu e el vinovat de criza mondiala, e prea prost, dar de criza politica de la noi este cel mai mare vinovat. In spatele votului po****r, care in romaneste se traduce, trist nu?, multi dar prosti (exact asa, desi nici multi nu sunt, macar), face ce vrea el. Daca tu nu ai vazut pana acum ca este un fariseu si un mincinos nu e nicio problema. O sa te schimbi. Garantat. Dar stii ce, prefer sa fii tu suparat ca a iesit Geoana. Cu toate ca eu sper sa fii mai putin suparat ca iese Antonescu. Basescu nu mai iese.

PS, sa nu inteleaga cineva din cei de pe aici care voteaza cu Basescu ca i-am facut prosti. Nu. Ii fac ignoranti. Prosti sunt majoritatea care il voteaza pe Basescu. Mai sunt si exceptii.


Nu stiu cum va fi dimineta daca o sa iasa Vadim sau Becali dar stu ca daca iese Basescu o sa fie o dimineata ca si asta daca o sa iasa Crin sau Geoana, o sa fie o dimineata diferita si cand vine vorba de schimbare sunt sceptic.
Eu spun ca acum, mie ca cetatean, mi-e bine. Am caldura in calorifer, am acces la internet, am cablu, am luminica, am planuri de vacanta, am cu ce, cu alte cuvinte. Pentru mine nu conteaza cine iese, tot asa o sa-mi traiesc viata si in urmatorii 5 ani, dar simt ca pe vremea PDSR-ului s-au pierdut mult mai multe locuri de munca decat s-au pierdut din cauza crizei mondiale, pe vremea PDSR-ului nu ne-am bucurat de democratie cum ne bucuram astazi, pe vremea PDSR-ului abia curgea apa prin calorifer si abia isi permitea lumea un aer conditionat.Accept ca sunt mai verde in gandire si poate nu detin eu toate ecuatiile si datele problemei dar daca se pune problema intre Basescu si Geoana, clar Basescu... si dupa cum merg lucrurile in prezent, peste 5 ani trebuie sa votam intre Geoana, Tariceanu si Blaga. Voi cu cine o sa votati atunci?

[Bancaru]

Sa te auda Dumnezeu. TARICEANU. Pentru mine totul porneste de la educatie si bun simt. Venali devin toti acolo. Dar una este sa fie sus un meltean si alta e sa fie sus un tip educat. Prostul e ceva mai periculos. Daca iti aduci aminte Basescu spunea ca provine dintr-o familie modesta, de militari. Cu mici exceptii militari nu au fost niste ganditori straluciti in istoria ultimilor 100 de ani. Mai ales cei pusi sa apere tanara democratie po****ra de dupa 1946.
Si eu am caldura in calorifer. Dar PLATESC pentru ea. Nu ca nu e normal sa platesc, dar nu mi se da ceva ca sa mi se poata scoata ochii. Consider ca fac mai multe pentru statul asta decat face el pentru mine. Singurul lucru gratuit, desi si aici pot fi costuri ascunse, e ca imi iau astia in fiecare marti tomberonul si il golesc de ***** si gunoi (arunc si rahtul de la catel tot la tomberon - eu ma cac la closet ca orice emancipat civic).
Si mie imi place cum argumenteaza Lucian.

[Luci@n333]

Sa te auda Dumnezeu. TARICEANU. Pentru mine totul porneste de la educatie si bun simt. Venali devin toti acolo. Dar una este sa fie sus un meltean si alta e sa fie sus un tip educat. Prostul e ceva mai periculos. Daca iti aduci aminte Basescu spunea ca provine dintr-o familie modesta, de militari. Cu mici exceptii militari nu au fost niste ganditori straluciti in istoria ultimilor 100 de ani. Mai ales cei pusi sa apere tanara democratie po****ra de dupa 1946.
Si eu am caldura in calorifer. Dar PLATESC pentru ea. Nu ca nu e normal sa platesc, dar nu mi se da ceva ca sa mi se poata scoata ochii. Consider ca fac mai multe pentru statul asta decat face el pentru mine. Singurul lucru gratuit, desi si aici pot fi costuri ascunse, e ca imi iau astia in fiecare marti tomberonul si il golesc de ***** si gunoi (arunc si rahtul de la catel tot la tomberon - eu ma cac la closet ca orice emancipat civic).
Si mie imi place cum argumenteaza Lucian.

Dintre cei trei spusi mai sus, chiar nu o sa am preferinte :)
Cu militarii, ai dreptate, nu prea ne-am remarcat dupa Antonescu (primul Antonescu) si nici nu a mai fost nevoie. Basescu a fost si el ,,militar" pe navele lui si asta nu este un lucru mic dupa parerea mea, la capitolul conducere stie sa faca pe ,,dictatorul" si poate asta deranjeaza pe oameni.

Te cred ca platesti pentu toate ,,luxurile" astea dar incercam sa spun ca inainte de 2004, plateam pentru ele (eu mai putin, abia atunci ieseam pe salariu) si nu prea le aveam :).
Cred ca si in prezent platim pentru gunoi asa ca nici asta nu este gratis :) Am platit destul pentru gunoiul de Iliescu, daca solutia salvatoare, pentru ca tara sa o duca bine, este sa nu mai platim pentru astia cu numele de escu la sfarsit, varianta optima este Geoana, urmatorul in sondaje, asta ca sa evitam pe al 4-lea escu din 1964 in prezent :).

[Luci@n333]

http://www.antena3.ro/stiri/cultura/gheorghe-dinica-a-murit-dupa-zeci-de-zile-de-spitalizare_84711.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Dinic%C4%83

dupa ...

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicu_Constantin

si noua ne arde de alegeri...

[Bancaru]

Sunt chestii care nu tin de noi. Dumnezeu sa-l odihneasca !

[miril]

Despre un anume...viciu:

http://www.jurnalul.ro/stire-politic/sistemul-ticalosit-lucreaza-pentru-basescu-526888.html

[Lordliv]

Ce-ai fost şi ce-ai ajuns

de Radu Tudor
12/11/2009



Remember Noiembrie-Decembrie 2004. Candidatul socialist Traian Băsescu îl învingea în alegerile prezidenţiale pe alt candidat socialist, Adrian Năstase. Ca să poată beneficia de voturile dreptei, liderul PD s-a aliat cu un partid istoric. Partidul Naţional Liberal a fost argumentul suprem de punere în mişcare a ideii de schimbare. Compromisul stânga-dreapta, prin crearea Alianţei Dreptate şi Adevăr, a fost cel care a făcut posibilă înfrângerea PSD.

În jurul celor două partide cu orientări doctrinare diferite s-au adunat şi multe ONG-uri. Instituţional sau prin oamenii care le reprezentau, figuri cunoscute. Alte nume consacrate din media şi societatea civilă îi erau alături. Să-i amintim: Alina Mungiu Pippidi, Renate Weber, Adriana Săftoiu, Andrei Pleşu, Mircea Dinescu şi mulţi alţii. Toţi liberalii şi ţărăniştii, intelectualii din jurul Alianţei Civice, oricare anticomunist care-şi trăgea seva din Piaţa Universităţii - toţi erau suporteri declaraţi ai lui Băsescu. Era aproape un fenomen de masă, un soi de obligaţie civică să-ţi doreşti alungarea PSD şi a lui Năstase de la putere.

Acum, deşi se află pe primul loc în majoritatea sondajelor de opinie, Băsescu are de înfruntat un val de peste 60 la sută din alegători care doresc un alt preşedinte. Fie că optează pentru Geoană, Antonescu sau Oprescu. Schimbarea se simte în aer. Nici un compromis nu e însă prea mare pentru ca actualul titular să fie reales. Sute de autocare bântuie ţara pentru a-i crea candidatului iubit impresia că e adulat de popor.

Sute de mii de oameni sunt mobilizaţi cu resurse private şi de stat, cu foarte mulţi bani, la Suceava, Bacău, Constanţa sau Iaşi. Pentru mitingul de la Craiova, o veritabilă mineriadă portocalie s-a declanşat. Peste 80 de autobuze, autocare şi microbuze, cea mai mare parte de la companiile de stat din Valea Jiului şi Mehedinţi, au fost puse în mişcare spre capitala Olteniei. O mare portocalie a venit la comandă, dând senzaţia de spontaneitate şi dragoste po****ră neţărmurită. Totul este bine pus la punct, graţie accesului nelimitat la banul public prin guvernarea 100 % PD-L care conduce acum.

La mitingurile din teritoriu, pe lângă militanţii mai vechi sau mai noi ai PD-L, vezi tot soiul de figuri cunoscute, care contrariază. Vorba regretatului Dem Rădulescu - Gogu Steriade în seria BD, când se reîntoarce în puşcărie cu Patraulea (Puiu Călinescu) şi Trandafir (Jean Constantin): "Mutre noi, numai mutre noi!".

Odată alungate numele sonore din preajma lui Băsescu, pe cine vedem astăzi? Pe Gigi Neţoiu în locul Alinei Mungiu Pippidi, Silviu Prigoană în locul Adrianei Săftoiu, Ioan Talpeş în locul Renatei Weber, Elena Udrea în locul lui Andrei Pleşu, Monica Iacob Ridzi în locul Anei Blandiana, Văru Săndel în locul lui Mircea Diaconu, Elena Băsescu în locul Doinei Cornea, Dorin Cocoş în locul lui Neagu Djuvara, Cătălin Avramescu în locul lui Andrei Marga. Şi exemplele ar putea continua până mâine dimineaţă.

Această uriaşă operaţiune de autocompromitere a lui Traian Băsescu ne dezvăluie două aspecte. Primul, că de fapt acesta e nivelul său intelectual şi politic spre care tinde încontinuu din 2004 până azi. Al doilea, mizează pe o amestecătură tipic balcanică pentru a lua voturi de peste tot. De la Etno TV până la intelectualii ţărănişti de tip Miluţ, Băsescu a bătut palma şi cu mafioţii lui Năstase, şi cu securiştii care-l supravegheau pe Mircea Dinescu, şi cu foştii primari ai PSD şi PNL. Partide pe care le-a demonizat şi le urăşte, după ce s-a pupat cu ele pe guriţă când avea el pofte.

Derapajele şi compromisurile inimaginabile pe care actualul şef de stat le face din disperarea de a fi reales îl aduc în situaţii groteşti. Cum a fost cea din Oltenia, în care s-a aflat pe scenă cu un personaj grobian, scos parcă din cavernele întunecate ale sudului României. Iată ce declara mai deunăzi fanul lui Băsescu, Antonie Solomon: "Traian Băsescu i-a dat o lecţie lui Mircea Dinescu, care de câţiva ani de zile nu face altceva decât să înjure preşedintele. Aseară am fost în fief-ul lui şi l-am zdrobit, l-am umilit. Merita această palmă de către noi, cei care vrem să democratizăm această ţară. Deci, Mircea Dinescu trebuie să înţeleagă că, dacă vrea să rămână în Oltenia, trebuie să aibă un alt comportament".

Poetul Mircea Dinescu a intrat, de-a lungul carierei sale, în conflict deschis cu doi preşedinţi: Nicolae Ceauşescu şi Traian Băsescu. Declaraţia stalinistă a lui Solomon, aprobată de actualul preşedinte, îmi aduce aminte de propunerea Securităţii către fostul dictator ca disidentul Dinescu să fie expulzat din ţară. "Dacă vrea să-l critice pe tovarăşul secretar general, să o facă în altă ţară".

N-au mai apucat, că a crăpat odiosul la timp. Departamentul Securităţii Statului trăieşte. Culmea este că tot Neţoiu îl slujeşte şi pe actualul preşedinte. Tot împotriva lui Dinescu. În faţa acestei realităţi triste nu putem decât să-i comunicăm copiei lui Ceauşescu un fapt: se apropie luna Decembrie.

[miril]

Somn usor, Maestre!

Dinică Andrei Craciun Adevarul

A debutat, în anii `50, într-o trupă de amatori. A lucrat la poştă, la difuzarea ziarelor, a fost şi printr-o întreprindere, cu muncitorii. Căra nişte chestii pe acolo. Trebuia să trăiască.

Andrei Crăciun ŞEF SECŢIE PUBLICISTICĂ „Afost un om bun şi frumos” - s-a auzit pe aleile de la Bellu. Chiar, cum a fost Gheorghe Dinică, omul?

Cu presa a vorbit puţin şi a spus mult. Interviurile abundă în vorbe deştepte şi amintiri din Giuleşti. Lipseşte doar vocea lui, vocea aceea în care se strângea tot sarcasmul.

Într-o revistă pentru femeile care ştiu să se mişte, soţia lui Dinică mărturisea: „Ne-am cunoscut la sfârşitul lui iulie ’95. La câteva luni, am fost împreună trei săptămâni la Covasna. De vreo două ori, Gheorghe mi-a spus: «Ştii, am visat că ne căsătoream». Dar, pentru că eu sunt ardeleancă şi nu răspund imediat, tot el spunea: «Ei, probabil n-o să se întâmple, doar pentru că am visat eu»”.

S-a întâmplat. La starea civilă a spus degajat că e la primul mariaj. Soţia, uşor încurcată, a arătat pe degete că e la a patra căsătorie. Dinică era Dinică pentru că nu rămânea fără replică: „Uite, aia cu «Dă-te jos de pe baricadă, Sfiosule, Revoluţia s-a terminat», sau «Eu port şapca în suflet» din «Ticăloşii» lui Şerban Marinescu, sunt ale lui”.

Dinică nu conducea, fiindcă nu îi plăcea. Mergea pe jos. În iulie 2004 povestea cum strigau după el copiii mahalalelor: „Nu trage, dom` Semaca!”. Gheorghe Dinică a băut, însă nu cu oricine: „Cârciuma era mai mult decât un loc unde să bei, era un loc de efervescenţă artistică. Era frumos...”.

Adolescenţa i-a trecut la cinema. Visa la actori tineri din Statele Unite ale Americii, azi nişte clasici. Peste ani avea să recunoască: „În centru, la teatru, nu ajunsesem”. A debutat, în anii `50, într-o trupă de amatori. A lucrat la poştă, la difuzarea ziarelor, a fost şi printr-o întreprindere, cu muncitorii. Căra nişte chestii pe acolo. Trebuia să trăiască.

Se ştie: când a fost condamnat la moarte, Dostoievski şi-a împărţit timpul în trei. Unu: pentru a-şi lua rămas-bun, în gând, de la prieteni. Doi: pentru a-şi aminti viaţa. Trei: pentru a privi cum soarele strălucea pe tabla unei cupole.

Gheorghe Dinică a avut prieteni rari şi buni. După ce Ştefan Iordache a murit, a tăcut mult: „Între noi doi s-a spus totul”. Viaţa lui boemă a fost ferită de faţa urâtă a comunismului. Cât despre „Cântarea României”: „Nu arătam prea bine şi nu poţi să dai la orice derbedeu, aşa, ca mine, să spună marile idealuri ale României.

Mă uitam la săracii colegi, ce era pe capul lor! Erai o dată chemat acolo şi erai terminat, nu puteai să mai refuzi. Versuri pe stadioane, era nenorocire. La mine ziceau - ăsta joacă numai derbedei, nu are dreptul”. Oamenii simpli şi mulţi au iubit derbedeii ăştia. De ce? „Publicul iubeşte derbedeii. De ce îi iubeşte, nu ştiu...”. La urmă, vineri, undeva, pe tabla unei cupole, soarele a strălucit altfel.

[miril]

Bagam si noi la dosar:

http://www.jurnalul.ro/stire-special/basescu-controla-jocul-si-nu-mi-se-permitea-sa-stiu-regulile-527341.html

[miril]

Dupa Casa Isarescu, urmatorul proiect din laboratorul secret al guvernatorului?

http://www.gandul.info/financiar/exclusiv-totul-despre-casa-isarescu-laboratorul-secret-al-guvernatorului-bnr-5107192

[Bancaru]

Casa Isarescu... hmm.... Cine o fi arhitectul? Daca gasesc iau si eu. Nu am citit articolul asa ca daca scria acolo ca nu se gaseste sau ca se gaseste pe toate drumurile nu radeti de mine.

[krapulax]

Altfel, show-ul a fost vioi, nu regret prea mult că m-a împiedicat să văd semifinala Djokovici-Nadal de la Paris.
ctp, despre chestii cu antonescu si nea traian
Puternic răspunsul d-lui Băsescu la întrebarea ce carte aţi citit ultima oară. Levantul, de Cărtărăscu, zice dl. preşedinte, exact ca acum 4-5 ani. Iată un intelectual adevărat, care ştie să citească şi să recitească o singură carte câţiva ani.

etc
http://www.gandul.info/opinii/de-la-sumo-la-box-thailandez-5107419

[miril]

O analiza...adanca despre noi, ca neam. Trebuie citita, neaparat.

http://www.adevarul.ro/articole/aurora-liiceanu-egalitarismul-este-boala-romanilor.html

[krapulax]

viorel motoc (http://www.catavencu.ro/nici_nu_ti_mai_arde_bautu_de_atita_adi_mutu-11226.html), in catavencu. o propozitie mi s-a parut mie interesanta. asa sa fie, cum zice el!

Iar de englezi, viitorii campioni mondiali, ce să mai vorbim…

[bleu-albastru]

Cineva isi mai aminteste de furaciunile de dinainte de 1989 si de PROGRESUL

http://www.romanialibera.ro/a170381/alte-alegeri-alt-presedinte-in-cotroceni.html

[miril]

Bagam la dosar. La greu. Nu se stie, candva, de unde va iesi... Adevarul.

http://www.jurnalul.ro/stire-interviu/nastasiu-va-continua-seria-dezvaluirilor-voi-scrie-despre-gulerele-albe-din-marea-crima-organizata-527780.html

[miril]

Bagam si muzica. Adevarata.

Jan Garbarek: „Pentru mine, jazzul începe cu Louis Armstrong“ Nicoleta Zaharia Adevarul

Unul dintre cei mai mari jazzmeni ai lumii, Jan Garbarek, spune că este crucial pentru un muzician să fie inovator în ceea ce face. Celebrul saxofonist norvegian va susţine un concert extraordinar la Bucureşti, la Sala Palatului, în 25 noiembrie, sub egida Masters of Jazz.

Jan Garbarek (62 de ani), artistul care a colaborat cu mari muzicieni precum Chick Corea, Don Cherry sau Keith Jarrett, revine în România pentru un nou spectacol. În 2007, Jan Garbarek a fost prezent, împreună cu grupul său, la Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna, din Munţii Semenic.

Promotor al jazzului ambiental, Jan Garbarek a lansat peste 60 de albume de-a lungul carierei sale, printre care „Belonging“ (1974), „My Song“ (1977) sau „Nude Ants“ (1979), alături de Quartetul European al pianistului Keith Jarrett. Cu materialul discografic „Dis“ din 1976 a dat frâu liber compoziţiilor de jazz ambiental. „Officium“ din 1993, când muzica gregoriană era pe culmi înalte, a devenit unul din cele mai bine vândute albume ale faimoasei case de discuri ECM. Garbarek a fost nominalizat în 2005 la premiile Grammy, pentru albumul „In Praise of Dream“.

Cum va fi concertul de la Bucureşti, din 25 noiembrie? Veţi cânta alături de pianistul Rainer Brüninghaus, basistul Yuri Daniel şi percuţionistul Trilok Gurtu. Este o combinaţie specială: un norvegian, un german, un brazilian şi un indian. Cum i-aţi întâlnit pe aceşti muzicieni de pe trei continente diferite?

Lucrez în această formulă de ani. Am nevoie de ritm, am nevoie de corzi, am nevoie de melodicitate în concert. Asta-i muzica, ştiţi? Şi pianul are grijă de corzi, iar tobele şi basul de ritm şi de întreg ansamblul. Astfel se naşte melodicitatea. Este o combinaţie clasică fenomenală, care mixează toate ingredientele, transformându-le într-un tot unitar. Foarte multă vreme m-am folosit de-o chitară, mai degrabă decât de un pian sau de clape în grupul meu. Am considerat că mă desfăşor mai bine cu o chitară, pentru că e un instrument flexibil prin sunetele pe care le scoate.

Asta în detrimentul pianului care sună mai mecanic. Apoi, am realizat că atunci când compun piesele un element important este pianul şi îl folosesc ca punct de referinţă. Uite aşa se nasc acele corzi de care vorbeam, corzi pe care nu le oferă chitara. În ceea ce priveşte membrii acestui grup... Am avut un noroc extraordinar, pot spune. Într-o zi, am rămas fără toboşar. Aşa că l-am rugat pe Manu Katche dacă n-ar vrea să cânte alături de noi în concerte. A fost de acord să vină în câteva, dar nu în toate. Aşa am ajuns la artistul indian Trilok Gurtu. Ne apropie o frumoasă prietenie şi a fost de acord să ni se alăture în alte câteva concerte.

Cum v-aţi înţeles cu doi toboşari diferiţi?

Împreună am stabilit să împărţim concertele jumătate-jumătate, în câteva să cânte Manu, iar în celelalte Trilok. Astfel am făcut toate turneele în ultimii ani. La Festivalul de la Gărâna, din 2007, m-a însoţit Manu, acum e timpul să revin cu Trilok. Sunt artişti foarte, foarte diferiţi, au abordări, culturi, discipline şi personalităţi diferite. Totul e diferit. Ştiţi ceva? Mi-a plăcut enorm să cânt alături de amândoi. A fost o lecţie pentru mine să fac schimb de toboşari în concerte. Fiecare spectacol a fost proaspăt. Mă simt gata să-mi depăşesc limitele şi simt că am toate resursele în acest sens. Cu oricare dintre aceşti artişti, Manu sau Trilok, a fost un mare noroc. Am învăţat foarte mult din această experienţă.

Jazzul, între definiţii şi categorisiri

Sunt multe voci care spun că sunteţi „un pionier“ al jazzului ambiental de compoziţie şi al altor genuri similare. Ce înseamnă acest termen pentru dumneavoastră?

Trebuie să clarific ceva. Pentru mine, jazzul începe cu Louis Armstrong, iar cercul s-a cam închis cu anii ’60-’65. Acesta este jazzul. Tot ce a fost nou după această perioadă a fost altceva. Este cumva dincolo de tărâmul jazzului adevărat despre care vorbesc eu. Jazz înseamnă Armstrong, Ellington, Peterson, Gene Ammons, Dexter Gordon, Miles şi Coltrane. După aceea, cred că s-au transgresat limitele a ceea ce eu numesc jazz. Este o chestiune de definiţie şi categorisire.

Care sunt limitele?

Dacă asta înseamnă că jaz-zul e muzică instrumentală cu ritm, dacă toate astea reprezintă jazz, atunci consider că nu are sens. Jazzul mondial ar deveni diluat. Deci, nu. Nu consider că e jazz tot ceea ce consideră alţii că e jazz. Pe de altă parte, în lunga mea istorie ca ascultător şi practicant al jazzului, am descoperit toate aceste elemente. Dar este cu totul altceva şi am fost foarte fericit că nu a fost nevoie să găsesc un nume pentru aşa ceva. „Pionier“ pentru mine e sinonim cu inovator. Noi idei, noi sentimente, noi expresii...

Cât de important este pentru un muzician să fie inovator în ceea ce face?

E crucial. Inovaţie înseamnă ceva interesant. Îmi vine o idee de ritm ori aud ceva cu adevărat interesant şi încerc apoi să-mi amintesc ce a fost. Încerc să o pun în computerul meu, cu sunete de tobe şi aşa mai departe. Atunci când descopăr o bătaie de tobă, atunci găsesc că e deosebit. Încerc să potrivesc ceea ce am găsit cu un acompaniament, de exemplu cu pianul. Şi uite aşa iese o melodie. La sfârşitul acestui proces iese ritmul.

Cred că fiecare piesă ar trebui să se muleze după ritm. Simt că atunci când am un ritm bun, pe care îl găsesc potrivit şi interesant, care curge lin, atunci melodia se naşte foarte uşor. De ce să nu o spunem pe-a dreaptă? Este şi o chestiune de comoditate. Acesta este trăgaciul creativităţii mele, să am un ritm bun. De asemenea, în concertele live, când avem momente de improvizaţie, când cineva începe un ritm, pe care îl găsesc minunat, apoi pot să improvizez ore întregi pe el. Desigur, improvizaţie pentru mine înseamnă să compui melodii.

Care sunt locurile care vă fac fericit, ca muzician şi ca persoană?

Acasă, alături de familia mea. Pe scenă şi în studioul de înregistrări.

Un artist complex, îndrăgostit de muzica popoarelor

Jan Garbarek s-a născut la 4 martie 1947, în Mysen, Norvegia. Tenor şi saxofonist, artistul a abordat de-a lungul vremii diverse genuri ale muzicii: jazz, clasic sau po****r. Este unicul copil al unui polonez, fost prizonier de război, Czeslaw Garbarek, şi al fiicei unui fermier norvegian. Fără cetăţenie până la vârsta de şapte ani, Garbarek a crescut la Oslo. S-a căsătorit la vârsta de 21 de ani cu Vigdis. Împreună au o fiică, Anja Garbarek, la rândul ei muziciană.

Promotor al jazzului ambiental


Jan Garbarek (dreapta), la saxofon, şi Eberhard Weber, unul dintre cei mai mari basişti ai lumii, în concert la Gărâna, în 2007 Foto: Agerpres


A câştigat o competiţie pentru interpreţi amatori de jazz, în 1962, după care au urmat primele sale concerte. Celebra casă de discuri ECM i-a lansat toate albumele. A început să înregistreze spre sfârşitul anilor ’60, cu interpretări remarcabile pe înregistrările compozitorului american de jazz George Russell („Othello Ballet Suite“ sau „Electronic Sonata for Souls Loved by Nature“). La începutul carierei sale, părea devotat stilului muzicienilor Albert Ayler şi Peter Brötzmann, însă în 1973 a lăsat în urmă disonanţele jazzului de avangardă. Garbarek a câştigat faimă pe plan internaţional cântând alături de Quartetul European al pianistului Keith Jarrett. Împreună au scos albumele „Belonging“ (1974), „My Song“ (1977), „Personal Mountains“ (1979) şi „Nude Ants“ (1979).

În calitate de compozitor s-a inspirat din folclorul scandinav. Este promotor al jazzului ambiental, notabil în acest sens fiind albumul „Dis“ din 1976, în colaborare cu Ralph Towner, chitarist. Înregistrările lui Garbarek sunt mai degrabă etichetate drept muzică „New Age“. Tot în categoria „experimente“ se încadrează şi punerea pe note a unei colecţii de poeme ale lui Olav H. Hauge, cu un singur saxofon care completează un cor. În anii ’80, artistul a început să încorporeze în muzica sa sintetizatoare şi elemente din muzica popoarelor.

În 1993, în plină modă a muzicii gregoriene, un succes extraordinar l-a avut albumul său „Officium“, în colaborare cu muzicieni din Ansamblul Hilliard. Nominalizarea la premiile Grammy a venit în 2005, pentru albumul „In Praise of Dreams“. Anul acesta, Garbarek şi-a lansat primul album live, „Dresden: In Concert“. Garbarek a compus, de asemenea, muzică pentru diferite filme europene. Piesa sa „Rites“ a fost folosită în filmul american „The Insider“, cu Al Pacino, Russell Crowe şi Christopher Plummer.

[miril]

Bagam si-o scrisorica. Nu spun catre cine. Secret mare, mare.

http://www.cotidianul.ro/scrisoarea_candidatului_pnl_crin_antonescu_cetatea nul_de_bun_simt_catre_seful_de_trib-103571.html

[miril]

Avem probleme, ma son (a se citi: my son)?

http://www.cotidianul.ro/maestrul_florin_ghiulbenghian_chirovici_a_pus_maso neria_la_remorca_lui_basescu-103585.html

[krapulax]

tolontan stie best

Presedintele invitat azi la dialog pe presa.nu (www.presa.nu). Inregistrarea curge pe basescu.ro (www.basescu.ro). Andrei Gheorghe e foarte bun. “O, Zeus!”, exclama el, cind Basescu scapa, nefericit: “Eu ingadui libertatea presei si o sa o ingadui si in urmatorul mandat”.
Presedintele nu prinde toate nuantele moderatorului, dar e, oricum, mult mai relaxat. Stafful i-a gindit o campanie de umanizare. Buna idee. Acelasi staff pe care Traian Basescu il cearta, prin ricoseu, cind ii imputa “foarte proasta organizare a dezbaterii televizate de vineri seara”. Discutia ajunge la moguli. “Sarbu de la ProTV e mogulul bun?”, intreaba Gheorghe. “Sarbu e un prooccidental”, raspunde invitatul. Adevarat! “Sarbu a fost echidistant si s-a tinut departe de politica”, adauga presedintele. Fals!

E 12 decembrie 2004. Bucurestiul si celelalte orase mari au iesit in strada. In ultimul efort al mani****rii favorabile lui Adrian Nastase, institutele de sondaje indica un rezultat egal al alegerilor: 50% – 50%. Lumea cloloteste. Nu s-a mai intimplat asta din 1996, cind oamenii s-au strins sub balconul Primariei, ca sa asculte, infiorati, discursul lui Emil Constantinescu. Cistigase! Asta simte multimea si acum, in pofida cifrelor afisate de toate televiziunile. “Basescu presedinte!”, striga Piata Universitatii, colorata in portocaliu.
Televiziunile transmit live. Celelalte orase simt momentul si ies si ele. Se umplu pietele din Cluj, Timisoara, Iasi, Arad, Sibiu… Pina si Antena 1, televiziunea “mogululului brutal Voiculescu”, cum spune azi Basescu, tine camerele pe forfota umana care insoteste, pina tirziu, numaratoarea voturilor. Un singur post nu transmite: ProTV. Sunati de sus, cei din Pro aleg sa difuzeze Miss Univers . Angajatii lasa capul in jos. Poarta camasi, esarfe sau cravate portocalii, o rebeliune cromatica impotriva politicii explicite favorabile PSD si lui Adrian Nastase. ProTV face in acea seara un nanorating, 2 puncte de audienta, logic fata de optiunea de a evada din realitate si umilitor pentru prestigiul televiziunii care contribuise decisiv la democratizarea Romaniei. Dupa citeva zile, continua ocultarea victoriei lui Basescu. ProTV e singura televiziune care nu difuzeaza live primul discurs din Parlament al presedintelui ales.
Noaptea de 12 decembrie nu a fost decit apogeul ingenunchierii sistematice a postului. Ani de zile, statia fusese la dispozitia discreta sau fatisa a lui Nastase, parte a procesului aproape unanim de subordonare a presei prin cumparare cu publicitate de stat sau favoruri fiscale. In 2004, Teo ramasese masca atunci cind imagini din emisiunea sa de Craciun de cu un an inainte cu familia Nastase ajunsesera in SPOTUL ELECTORAL AL CANDIDATULUI PSD+PC! Nastase batind la tobe in studioul ProTV, moment inserat in spotul politic, niciodata nu se mai intimplase asa ceva. Sau Sarbu participind din culise la lansarea candidaturii lui Mircea Geoana in cursa pentru Primaria Capitalei, tocmai impotriva lui Traian Basescu. Fara precedent. “Sarbu nu a facut propaganda”, zice Basescu acum.

A uitat presedintele? A uitat, alt exemplu ocultat tot de el, ca Ion Cristoiu, pe care l-a laudat vineri seara, intr-o alta emisiune buna la B1TV, “ati fost echilibrat in campania din 2004″, a uitat asadar ca Ion Cristoiu scria in noiembrie 2004 editoriale in ziarul vrincean al baronului PSD, Marian Oprisan. Editoriale in care explica de ce Nastase trebuie reales!

Povestea nu e despre Sarbu sau Cristoiu, doi oameni ale caror merite sint imprescriptibile in istoria presei. Povestea este despre cravatele si camasile portocalii ramase acum in dulap, despre oamenii care le-au imbracat in 2004, despre ziaristii de la Evenimentul Zilei, Academia Catavencu si Gazeta Sporturilor, azi pare neverosimil, dar acesta e adevarul!, ramasi singuri atunci. Povestea e despre Costi Rogozanu, Mircea Dinescu, Doru Buscu, Stelian Tanase, Alina Mungiu, Andei Plesu, Mircea Toma, Cosmin Alexandru, Cristian Parvulescu, Alex Leo Serban – “Don’t cry for me, Argentina!”, Adriana Saftoiu si multi altii. Sute de mii sau poate milioane de tineri, de intelectuali, de oameni care muncesc, nu dau vina pe stat pentru propriile greutati si care n-au cerut si nu accepta ca libertatea sa le fie ingaduita de cineva!
Acesti oameni isi amintesc minute, cifre, documente si momente pe care Traian Basescu pare ca le-a uitat. Isi amintesc cum si-au riscat, la propriu, prestigiul, sanatatea, locurile de munca si siguranta, isi amintesc dupa-amiaza incordata de 12 decembrie 2004, vibrind de mailuri si sms-uri, de taximetristii cu ochii bulbucati, “nu se poate, dom’le hai la vot ca ne fura Nastase!”, pentru ca fara acea mobilizare digitala si emotionala a tineretului urban Traian Basescu nu ar fi ajuns niciodata presedintele Romaniei.
Si isi mai amintesc cum unii dintre cei pe care Basescu ii lauda acum isi frecau miinile asteptind sa iasa Nastase, implinire a mitului indesctructibil ca Romania va ramine o tara intirziata.
Avem dovezi ca asa a fost. Le avem pe hirtie, pe net, in memorie si in orbitele ochilor. Si chiar daca aceste probe vor disparea, vor ramine esarfele si cravatele portocalii, povestindu-ne azi, cu citeva ore inaintea deschiderii urnelor, ca desi nu sintem adversarii lui Traian Basescu, ci doar oameni care avem alta parere decit el, ne permitem delictul incurcat ca insasi indecizia votului de a zimbi cind el isi afiseaza lapsusul amar al celui care ne-a uitat.

[miril]

Articol care mi s-a parut destul de nuantat:

http://www.romanialibera.ro/a170817/o-sa-avem-guvern-dupa-unicameral.html

Daca pana si MM... :

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/877174/SENATUL-EVZ-Ce-sanse-mai-are-Basescu/

[miril]

Balsam si imunizare...electorala:

Concertul cvartetului lui Jan Garbarek Ţipete de vikingi şi ritualuri hinduse Victor Popescu Cotidianul

Miercuri seară, saxofonistul norvegian şi percuţionistul său indian Trilok Gurtu i-au urcat pe fanii români într-o arcă şi-au străbătut toate meridianele muzicii de la îngheţatele ecouri nordice la ritmurile africane, de la melancolia sonatelor romantice la vitalitatea jazz-rockului.

Un vânt rece dinspre fiordurile nordice sufla miercuri seară peste publicul adunat la Sala Palatului. Învăluiţi de atmosfera de pe plajele vikingilor, fanii lui Garbarek simţeau frigul în oase şi tresăreau la ţipetele şi jelaniile saxofonului. Început ca o excursie imaginară spre Cercul Polar, recitalul a luat apoi calea Orientului, cu pasaje de melancolie romantică şi jazz-rock în stilul Weather Report. Percuţionistul indian Trilok Gurtu a adus căldura şi aromele exotice din ţara de baştină, India, basistul portughez Yuri Daniel ne-a dezmorţit oasele cu ritmuri bine punctate, iar pianistul german Rainer Brüninghaus a citat din întreaga istorie a jazzului.

„Dincolo de faptul că a fost un recital extraordinar din punct de vedere tehnic, muzical, dar şi al sonorizării, am apreciat foarte mult concepţia artistică.

A fost un ritual sonor uluitor, care a început cu un preludiu şi s-a încheiat cu un bis postludiu“, observă criticul şi promotorul de jazz Alexandru Şipa. A fost, continuă el, o îmbinare ideală între valoare şi accesibilitate, între melodie, armonie şi ritm, toate subordonate unei concepţii muzicale „fusion“. „Jan Garbarek a venit cu estetica muzicală şi cu sensibilitatea specifice nordului“, spune Şipa.

O prezenţă impresionantă a fost indianul Trilok Gurtu, înarmat cu un spectaculos arsenal de percuţie. „În orice ansamblu participă, Gurtu aduce foarte multă culoare, iar în seara de concert a adus cu el o lume întreagă. Pe lângă «tabla», instrumentul tradiţional al ţării sale, a fost şi un udu, un instrument din ceramică din Africa. Toată lumea se mira de sunetele scoase, dar i-am asigurat că nu a existat nici un instrument electronic acolo“, spune muzicianul şi criticul Berti Barbera. El a fost impresionat de felul în care percuţionistul indian a reuşit să asambleze artistic sunete pe care le auzim zi de zi în ambientul natural. De altfel, în soloul său întins pe circa zece minute, Gurtu s-a ridicat de la tobe şi a început să execute un performance, lovind o găleată cu apă, dar şi tuburi de rezonanţă, totul fiind însoţit de incantaţii care aminteau de un ritual hindus.

Cei patru instrumentişti şi-au împărţit echitabil gloria, fiecare având la dispoziţie minute bune pentru improvizaţii solo, dar şi pentru dialoguri, cum a fost aplaudatul schimb de replici între fluierul cu tonalităţi înalte folosit la un moment dat de Garbarek şi „taka taka ti“-urile proferate de Gurtu, în picioare, dar bătând cu piciorul toba mare. Liantul între solouri şi piese, cureaua de transmisie, a fost pianistul german Rainer Brüninghaus, care a trecut cu lejeritate de la claritatea sonatei la zbuciumul boogie-woogie. „M-a impresionat, ca pianist amator, calitatea sa deosebită de acompaniator, care ştia foarte bine să completeze universul sonor cerut de Garbarek. Dar m-a impresionat mai ales soloul său. N-am văzut niciodată o uşurinţă atât de mare în a oferi citate din multe genuri de jazz. În unele pasaje cita din jazzul latino, iar în altele m-a dus cu gândul la Keith Jarrett. Din punctul de vedere al creativităţii, a fost chiar unu la unu cu Garbarek“, apreciază regizorul şi promotorul de jazz Lucian Sabados, director al Teatrului „Toma Caragiu“ din Ploieşti.

Regizorul îşi aminteşte un pasaj în care, la început, melodia clară era contrapunctată rar de o „dereglare armonică voită“, pentru ca mai apoi acea disonanţă să mineze tot mai des claritatea temei. „Acolo a fost un scenariu muzical formidabil. Acea formulă muzicală limpede aruncată în aer de disonanţe am receptat-o ca pe o referinţă la viaţa noastră spirituală care se dezarticulează foarte uşor“, spune Sabados. De asemenea, ochiul său regizoral a surprins interesanta alternare a verdelui alienant din reflectoarele ce cădeau pe artişti cu oranjul cald proiectat pe pânza desfăşurată peste capetele grupului lui Garbarek.

Melodiile interpretate în concertul de miercuri organizat de Media Services au alternat piesele mai vechi cu compoziţiile mai noi, temele melodioase care te duceau cu gândul la o coloană sonoră a unui film din anii ’80 cu improvizaţiile pe motive orientale sau africane. Reluând o bună parte din piesele de pe primul său album live, „Dresden“, disc lansat chiar în acest an, saxofonistul de 62 de ani a desfăşurat un „best of“, o recapitulare a activităţii sale muzicale. Cât priveşte virtuozitatea membrilor cvartetului de jazz fusion, Berti Barbera crede că aceasta face parte dintr-un soi de „normalitate a excelenţei“. „Au fost unii care au spus că, atunci când văd un asemenea concert, le vine să se lase de muzică, ceea ce mi se pare o atitudine distructivă şi trădează nesiguranţă. În momentul în care iei parte la un asemenea concert, eu cred că e cazul să te apuci de muzică sau să perfecţionezi muzica pe care o faci“, conchide criticul muzical.

[Bancaru]

Cred ca aici a fost Kra****x si s-a jazz-uit. Sa ne zica el.

[miril]

Sa vina jazzuitul Krap sa ne spuna cum a fost. Ca-n povesti!

[krapulax]

ca-n povesti, sa-ncremenesc! nu ma pricep la jazz. am citit si pe vox publica, acolo unde colcaie basescienii un articol despre acest concert. semnat de dragos vasile. sa lasam filmuletele sa graiasca. atentie! garantez ca nu sunt trucate!

http://www.youtube.com/watch?v=q02bmkZjN9I
http://www.youtube.com/watch?v=_QfyOM7djxI

[miril]

Netrucat. Despre film:

http://www.cotidianul.ro/radu_mihaileanu_am_fost_barbarul_din_est_care_a_co borat_intr_o_zi_in_paris-104199.html

[miril]

Il ascultam la Radio Europa Libera si imi placea mult. Acum stiu si de ce. Iata aici, dovada:

http://www.adevarul.ro/radu_calin_cristea_-_comentarii/Voteaza-Romanie-doar_voteaza_7_162653736.html

[miril]

Deja vu sau reteta cum sa scapi de liderul toxic:

http://www.gandul.info/life-style/profilul-sefului-roman-narcisist-increzator-arogant-promite-mult-5144151

[Luci@n333]

Mani****ti sau nu, oamenii au iesit in strada aseara la Universitate, zona de la fantana era plina de oameni de toate varstele. Pacat ca asta nu se mai transmite de toata presa ,,obiectiva". Solidari cu timisorenii, au iesit oameni in numar mai mare sau mai mic, in toate orasele Romaniei, sa condamne comunistii din spatele tuturor partidelor politice. Oamenii au iesit sa-l condamne si pe Geoana si pe Iliescu si pe Basescu, dar in special PSDul. A fost o mini-revolutie aseara si nimeni nu vorbeste despre asta. Lasandu-l pe Geoana si Basescu cu campaniile lor, oamenii aia spuneau cu durere ca avem in continuare comunisti printre noi si presa nici nu acorda importanta evenimentului. De ce suntem prostiti cu televizorul? Cine e raul cel mai mare din tara asta? Basescu sau televizorul?
http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-6593045-video-aproximativ-500-oameni-protestat-piata-universitatii-semn-solidaritate-incidentele-din-timisoara-participantii-sustin-vor-continua-protestele-miercuri.htm

[Bancaru]

Lucian, cum adica mani****ti sau nu? La noi nu e greu sa starnesti un miting de dimensiuni simpatice. Agitatorii, bagatorii de seama si oamenii de buna credinta se vor afla acolo in egala masura.
Televiziunile sunt cat se poate de obiective, depinde din ce punct privesti. Eu am vazut aseara imagini cu un nenea la o agitatie intre membrii PSD si cei ai PDL, intamplata in Bucuresti. Acelasi nenea era ieri la Timisoara, de data asta fara insemnele partidului, pentru ca asa s-a dat circulara la PD. Nu purtati portocaliu. Frumos, nu am ce zice. Cat de repede s-a transportat asta de la Bucuresti la Timisoara si cat de speriat pentru valorile revolutiei trebuie sa fii ca sa ajungi asa de repede acolo?

[krapulax]

televiziunile ar putea fi mai obiective, e loc. ia uite ce zice costi, nu iacov, fie-i numele slavit, ci rogozanu:
Ca în vremurile bune, pe TVR 2… Se întrerupe o emisiune documentar “Învingătorii” şi se difuzează în direct manifestarea de la Adamclisi cu Geoană şi Mazăre. Apoi se revine frumos, fără nici o explicaţie, la programul iniţial. De aia nu-mi place genul de intervenţie pesedistă în presă. S-a întîmplat cea mai clară ofensivă teveristă proPSD. Pînă acum cei de la conducerea TVR au lucrat prin nonacţiune. Acum au trecut la fapte…

[Luci@n333]

Lucian, cum adica mani****ti sau nu? La noi nu e greu sa starnesti un miting de dimensiuni simpatice. Agitatorii, bagatorii de seama si oamenii de buna credinta se vor afla acolo in egala masura.
Televiziunile sunt cat se poate de obiective, depinde din ce punct privesti. Eu am vazut aseara imagini cu un nenea la o agitatie intre membrii PSD si cei ai PDL, intamplata in Bucuresti. Acelasi nenea era ieri la Timisoara, de data asta fara insemnele partidului, pentru ca asa s-a dat circulara la PD. Nu purtati portocaliu. Frumos, nu am ce zice. Cat de repede s-a transportat asta de la Bucuresti la Timisoara si cat de speriat pentru valorile revolutiei trebuie sa fii ca sa ajungi asa de repede acolo?

Eu ma uit din curiozitate pe http://www.cna.ro/ si din ce am citit eu acolo pareau ca sunt platiti destui oameni sa contorizeze si sa aprecieze obiectivitatea presei. Jurnalismul din Romania lasa mult de dorit. Realitatea si Antena sunt anti Basescu, B1 si OTV par sa fie pro Basescu. De ce nu avem macar o televiziune obiectiva? Chiar incep sa-mi doresc sa iasa Geoana cu majoritatea lui parlamentara si sa vedem in 6 luni cat de obiective urmeaza sa fie televiziunile si care este programul guvernamental, laudat, al lui Geoana. Legat de unu care s-a transportat repede de la Timisoara la Bucuresti, sunt curios cat de repede s-au transportat toti de la Timisoara la Constanta sa apara la cat mai multe evenimente de 1 Decembrie si la cate evenimente urmeaza sa participe de 2 Decembrie ? Noi de ce nu dam cu petarde si cu artificii de 1 Decembrie ca de 4 sau 14 ulie dar simtim sa iesim in strada sa protestam impotriva comunistilor? Probabil ca ceva chiar nu merge bine in tara asta si mai mult ca sigur ca o sa mearga si mai prost cu cei de la PSD la butoane. Cat de mult incep sa-mi doresc sa-i vad pe cei de la psd si de la pnl, cu directi si viziuni diferite, la guvernare. Mai a ramas ceva de lamurit cand vorbim de PSD sau de o coalitie majoritara care este blestemata sa nu reziste mai mult de cateva luni? Daca lumea vrea circ , circ sa fie.

:D http://www.youtube.com/watch?v=5RJ64hBLBD8 :D

[Luci@n333]

Vizita la Moscova, acum asta :

"Accesarea neautorizată, în scopul obţinerii frauduloase de voturi de către Mircea Geoană, a bazei de date cu informaţiile privind ofiţerii Armatei Române pune în pericol securitatea naţională a României deoarece, spre exemplu, în cazul apariţiei unei situaţii extreme, de război, inamicul va putea afla nu numai care este capacitatea exactă de mobilizare rapidă a rezerviştilor români, dar şi toate datele de identificare a acestora. „În cazul de faţă, conducerea MapN şi Statul major al Forţelor Armate îl acuză pe Mircea Geoană de folosirea în interes propriu a unor asemenea informaţii clasificate”, afirmă, ÎN EXCLUSIVITATE pentru Exploziv-news si Expresul de Sud, purtătorul de cuvânt al instituţiilor mai sus-amintite. De asemenea, redacţia noastră a intrat – prin filiera Serviciului Secret al Armatei - şi în posesia unei alte declaraţii, de această dată formulată de către un înalt oficial al NATO, cu grad de general al Armatei Americane: „Suntem îngrijoraţi de ceea ce s-a întâmplat cu baza de date a armatei române, deoarece avem indicii că Mircea Geoană a accesat nu doar datele de identificare ale ofiţerilor români, ci şi date ale bazelor secrete ale NATO, ceea ce ne îndreptăţeşte să vă cerem (solicitarea este adresată DGIA – Direcţia Generală de Informaţii ale Armatei, n.r.) verificări riguroase în acest sens, în paralel cu specialişti ai NATO pe probleme de securitate informatică!”.

Un subiect care implica securitatea nationala nu este dezbatut de televiziunile publice dar suntem intoxicati cu ,,cavalerii dreptatii" de la Timisoara? Unde este obiectivitatea presei?

[miril]

Se practica diversiunea de ambele parti. Miscare gresita dpdv electoral a "grupului" Geoana, de aici posibilitatea PD-L-ului de mani****...revolutionar. In opinia mea, vom avea parte de asa ceva atat timp cat il vom avea pe Basescu presedinte. Daca au ajuns pana si Dinescu si Doinea Cornea sa fie pusi la indoila, ma refer drept critici ai dictaturii, in schimb un ******** pervers precum Basescu este credibil pe post de critic al comunismului... Insemna ca ce se petrece, nu numai in capul oamenilor, este foarte grav. Eu zic precum si Doinea Cornea, o persoana a carei moralitatea sta mai presus de mani****rile politicenilor, Basescu este cel mai toxic.

[Luci@n333]

Eu zic ca televizorul este cel mai toxic si sa fie comparat Basescu ca fiind mai nociv decat PSD inseamna ca am trait degeaba 20 de ani.
http://anticomunism.com/wp-content/uploads/2009/12/590.jpg

[miril]

Basescu este un fost FSN-ist, ******** la Antwerpen,deci din aceeasi gasca cu Iliescu, care a fost exonerat definitiv acum de toate acuzele si crimele din perioada revolutiei si minerioadelor sub presedentia lui Basescu, la fel si Nastase si Hrebenciuc, dar nu acelasi lucru se poate spune si de Geoana, prin comparatie. Citeste te rog articolul lui Radu Calin Cristea, critic politic inca de pe vremea lui Radio Europa Libera, mai sus. Repet, se recurge la diversiune de amble parti, prin intermediul massmediei si nu numai. Sa nu uitam ca Basescu are si el un partid in spate care, initial, s-a nascut tot din FSN. Cu Basescu subsecretar de stat la transporturi s-a dat verde garniturilor de tren pline cu mineri in 1990, a fost cvasidesfiintat PNT-CD-ul, partid istoric, si s-a ajuns ca pe vremuri, la cultul personalitati si promovarea odraslelor in politica europeana, cazul manelistei de Dorobanti, EBA. Ca sa nu mai vorbesc la atacurile asupra pralamentului, a slabiri autoritatii politicenilor parlamentari, blocajului politic actual, samd. Un iresponsabil psihopat, asta-i Basescu. Pentru unul care a trait atat perioada lui Ceausescu dar si a lui Basescu, nu pot decat sa spun ca ultima imi aduce aminte de prima si ca, daca iese marinarul din nou presedinte, se va ajune cam ca pe vremea Odiosului, daca nu mai rau.

[Luci@n333]

Pai si intre un ******** ca Basescu si un fiu de general de securitate, trebuie sa aleg intre unul care a recunoscut ca a fost ******** si unul despre care nu se vorbeste nimic despre faptul ca a fost ********, am sa aleg totusi unul care recunoaste.
Am sa aleg unul care face parte dintr-un partid care s-a dezis de comunisti. Daca au plecat din FSN pe 2 ramuri separate, partea care a plecat pe felia PDSR a chemat minerii sa planteze bastoane in Piata Universitati, si abia in timpul celor din PD au inceput sa fie studiate arhivele securitati si sa se ofere si po****tiei acces la acele informatii. Diversiuni, diversiuni dar stiu si eu sa disting cand apar diversiunile despre Basescu (cu o luna inainte de alegeri, nu pe parcursul celor 5 ani de mandat) si "diversiunile" create din '89 pana'n prezent. Este si greu sa renunt la un presedinte pe care l-am votat doar de dragul diversitati si de dragul reveniri PSDului la butoane. Ce credeti ca se intampla cu dosarele deschise in instanta despre coruptie si revolutie daca Geoana iese presedinte? Cred ca am o idee ...nici urmasii urmasilor nostri nu vor afla "vinovatii"

[Bancaru]

Basescu este la fel de nociv ca PSD, daca nu putin mai rau. Adica pe langa starea de confuzie generala mai este loc si de batai intre oameni. Cand s-au batut intre ei ultima data?
B1TV pare pro Basescu? TVR a fost echidistanta, orice ar vrea sa se zica. Nu stiu si nu ma refer la emisiunea aceea, confruntarea, amanata nu stiu de ce. Pana atunci Basescu a avut spatiu de antena de ni se acrise. A fost si la blonda aia purie si la Luca Niculescu in emisiuni. A spus ce a vrut, ba mai mult, si-a batut joc de femeia aia in stilu-i caracteristic. A facut o remarca de obraz gros, nu mai are importanta, am mai pomenit undeva pe aici. Lucian, daca vrei cu adevarat sa vezi ce fac aia voteaza si gata, se rezolva. Tot ce isi doreste sufletelul tau.:D

[Luci@n333]

:))

Problema se pune ca eu nu sunt Pro Basescu, eu sunt in proportie covarsitoare anti PSD. Am mai spus inainte de turul 1, ca intre Antonescu si Geoana votez cu Antonescu, intre Basescu si Geoana , clar Basescu. Crescand cu imaginile mineriadelor si vazandu-l pe Iliescu ( Presedintele PSD ) multumind minerilor pentru panselute, este evident ca nu am sa votez niciodata cu PSD.
Trist este ca orice anti-manifestare publica ajunge sa fie discreditata si atribuita inamicilor. Nu mai crede niciun jurnalist in libertatea de exprimare, nu mai crede nimeni in revolta/revolutie, totul este mani****re, daca nu-ti convine parerea cuiva, esti clar mani****t si indoctrinat, esti trimis de partid sa protestezi, daca nu gandesti ca mine, esti clar impotriva mea si asa mai departe.
Pai scuzati supararea din exprimare dar toti au dreptul la o opinie, toti au dreptul la o parere libera, in schimb, la tembelizor nu se vad decat defectele lui Basescu, nu se vad si defectele candidatului. Inainte de alegeri eram convis sa nu votez, sa iasa cine-o vrea dar acum ma simt revoltat si obligat sa ma duc la vot sa nu iasa PSD-ul pentru ca deja vad ca libertatea de exprimare nu mai este garantata si ca principalele mijloace massmedia sunt impotriva unui presedinte ales de popor (si reconfirmat de o majoritate anul trecut). Daca era Basescu atat de rau, de ce nu s-au unit PSD si PNL inainte de alegeri sa sustina inca din primul tur un candidat SALVATOR AL POPORULUI care sa ne scape de tiran? De ce majoritatea din parlament nu a semnat protocolul de colaborare inainte de primul tur? Pentru ca toti sunt la fel, toti sunt niste comunisti imputiti in frunte cu BASESCU si Iliescu, continuand intr-o mai mica masura cu Geoana si Antonescu. Cand o sa aflam si noi de dl profesor si de notele de informare date despre parinti si despre minorele dlui amorez Antonescu? Daca tot aruncam cu rahat in Basescu pai sa stim si ce rahat avem de aruncat in alternativele lui.

[miril]

Basescu este numarul unu in stat, de aici si atentia massmediala, si a avut singur grija sa-si sublinieze, prin fapte, defectele. A uitat cand a avut sustinerea televiziunilor, exceptie TVR, in 2004, cand lupta impotriva lui Nastase si mai toata lumea il sustinea. Acum lumea a putut constata ca doar vorba e de el si...scandalul continuu de tipul "Cine nu-i cu mine este impotriva mea" si...mogul, pe deasupra. Eu l-am votat atunci sa nu iasa Nastase, acum il votez pe Geoana ca sa nu iasa el. Sa stii ca fiecare partid cu uscaciunile lui, lucru valabil si cu PSD, PD-L si PNL, in acelasi timp exista si oameni onorabili in mai toate partidele, inclusiv PSD, vezi Cristian Daiconescu, spre exemplu. In concluzie, lucrurile nu sunt nici albe nici negre ci, mai degraba, cenusii.

[Luci@n333]

Cand o sa votam si noi ca sa iasa cine vrem si sa incetam sa votam ca sa nu iasa cine nu vrem... niciodata in Romania.

[krapulax]

A uitat cand a avut sustinerea televiziunilor, exceptie TVR, in 2004, cand lupta impotriva lui Nastase si mai toata lumea il sustinea.
exceptie nu numai tvr, ci si antenele, protv, realitatea, b1, national, prima tv. erau ani in care nu existau talk-showuri iar stiri negative despre psd nu se vedeau la televizor. doar in evz, gsp si catavencu.


despre mine, nimic nou. raman la parerea ca nu pot alege raul cel mai mic, deoarece ambele rele sunt imense. peste capacitatea mea de discriminare.
in amintirea fostului meu profesor de utlm* si studiu**, care spunea : cine vrea sa ia note de 8,9 si 10 face si desenele, atasez o schitza



__________________________________________________ ______
* utilajul si tehnologia lucrarilor mecanice
** studiul materialelor

[miril]

Krap, poate este cu zici tu dar, iti amintesc, intre timp am intrat in UE, altfel... Basescu a fost pana mai ieri acasa la el, la Reailitatea TV, pe de alta parte nici sa nu mergem la vot nu este bine ,de preferat ar fi votul in alb, probabil si optiunea ta, pentru cei care nu pot sa aleaga raul mai mic. Oricum nu scapam de el. Raul.

[Luci@n333]

Asa gandeam si eu inainte de turul I :)
Acum ma gandesc ca nu vreau sa-mi scoata lumea ochii cand lucrurile o sa se repete ca in guvernarile psd si sa-mi spuna ,,Da', de ce n-ai fost la vot domne'?" Macar o sa pot sa zic ca eu am votat cu dictatoru'.

[Luci@n333]

Daca exista si romani anti pdl probabil exista si un site care sa-i reprezinte, pana atunci am sa-l postez pe cel pe care l-am gasit ca fiind anti-psd http://www.romaniantipsd.ro/

[Luci@n333]

A venit avizul de la "Institut". O mica lacrima de la presedinte ca sa dea bine la public si cu asta cred ca si-a castigat alegerile. Acum daca i-au ridicat mingea la fileu, sa culeaga si foloasele.

[miril]

Majoritatea are parerea deja formata, indiferent de opinie. Ceilalti sunt la mana mani****rii electorale, unde ambele tabere sunt experte. Pentru mine ramane reactia lui Basescu, cea imediata, "poate a injurat-o". Un aviz ramane exact ce este un aviz, nu o expertiza. Asta ia timp, saptamani sau chiar luni si implica sudoare, nu lacrimi. De crocodil.

[Bancaru]

Si-a castigat alegerile? Avizul este o chestie informativa. Si este dat pentru un film trimis acolo de Basescu. Nu este FILMUL acela. E o diferenta. In plus, daca era asa de concludent, era public din secunda 2 in care Basescu pusese gheara pe el.
Este rau ca s-a ajuns ca doamna Basescu sa isi ceara drepturile de familista in public. Nu am ce sa ii reprosez dumneaei din punct de vedere moral, cel putin deocamdata. Poate doar ca ar fi fost normal sa aiba o tresarire cat de mica atunci cand sotul a spus unei femei "psasarica" alteia i-a spus "tiganca imputita", pe alta a invitat-o pe masa sa ii arate ce inseamna "love" cu respiratie gura la gura (in paranteza fie spus, daca iti da Basescu din halena lui...). Asta ca sa amintesc numai cateva palem morale pe care Basescu i le-a dat si doamnei care i-a stat alaturi. Ar fi trist ca aceasta scrisoare sa fie tot o ticluire a staff-ului.
Raportata la educatie, macar, comparatie dintre Geoana si Basescu este fortata rau.
Am trecut de varsta la care sa cred ca nenorociti sunt numai la un partid, am trecut de varsta la care sa cred in programe promise, am trecut de varsta la care sa mor cu un singur partid in brate. Vreau sa votez cu cine cred eu ca face mai bine. Spunea un baiat pe facebook ca de luni ar fi bine sa intram in normaliltate si sa ne apucam de treaba, ca e multa de facut. Tu ce crezi Luciene? Orice ar fi, sa stii ca nu te judec prin prisma a ceea ce votezi ci prin prisma a ceea ce esti si cum gandesti si te comporti. Si imi pare ca esti genul de om cu care pot sa am un dialog civilizat, chiar si in contradictoriu.

[Luci@n333]

Nu detin eu adevarul absolut si nici am competentele necesare pentru a ma exprima pe cat mi-as dori intr-o deszbatere politica, dar am sa incerc cu argumentele la care ma gandesc acum, sa ma exprim. Cred ca Basescu nu este cel mai potrivit presedinte pe care-l putem avea si cred ca Geoana reprezinta imaginea unui presedinte mai bun decat imaginea pe care o reprezinta Basescu in acest moment

http://mariabarbu.files.wordpress.com/2009/03/basescu11.jpghttp://2.bp.blogspot.com/_qAvhpmidFj4/SXeykMc4c1I/AAAAAAAAElo/XwWpw1R0vOA/s400/MIRCEA+GEOANA.gif

, dar nu pot sa nu-mi pun intrebari, cand Geoana ascunde multe lucruri care apar la lumina prea tarziu
pentru a putea reprezenta piedicile pe care le are Basescu, cauzate de deciziile gresite pe care le-a facut pe parcursul mandatului sau.
Aflam cu doar 3 zile inainte de alegeri, ca Geoana a facut 3 vizite sau mai multe la Moscova in ultimul an, aflam ca avem o colaborare de sustinere a unui candidat ,,al poporului" cu doar 5 zile inainte de alegeri, cand aceasta colaborare putea sa apara de ani de zile si nu pe 1 Decembrie, avem istoricul mai putin favorabil al PSDului care a condus tara din umbra atata timp si poate inca o mai conduce, aflam mult prea tarziu de bubele celor care intruchipeaza cei ,,3 crai de la rasarit" si in acest context nu fac decat sa ma intreb: Pe Basescu il cunosc, dar ce ma fac cu cei despre care stiu prea putine?
Daca cei 3 aveau un trecut politic caracterizat de proiecte legislative salvatoare, de solutii economice salvatoare, de colaborari durabile si programe compatibile, de experienta politica, atunci puteam sa afirm ca Romania are o varianta pe care sa o aleg cu ochii inchisi, insa nu, nu pot sa dau vrabia din mana pe cioara de pe gard.
Stiu ca numirea oricarui candidat nu o sa-mi imbunatateasca traiul si stiu ca indiferent de cine o sa fie la putere , nu o sa ia cele mai bune decizii pentru noi, cetatenii sau pentru noi, statul Romania, dar macar stiu ca despre unul dintre ei cunosc pana si cum isi face wiskiul si despre al doilea stiu ca desi a avut un tata general de securitate si este presedintele PSD de cativa ani, nu are nici macar un apartament in care sa stea in chirie trecut pe declaratia de avere. Stiu despre Basescu ca a fost comandant de nava, ********, ministru la transporturi, primar, presedinte si stiu despre Geoana ca a avut un tata general de securitate, a fost ministru de externe si ambasador in SUA. In prezent lui Basescu i se scot ochii pentru tot ce a facut sau nu a facut in mandatul actual iar domnului Geoana nu i se misca nici scamele de pe hainuta de toate televiziunile de stiri.

Eu vreau sa-l votez pe Basescu in prezent pentru ca am o fobie fata de PSD si presedintele lor de onoare si pentru ca am inceput sa-l suspectez pe Geoana ca este agent secret rus care dupa ce a fost ambasador in SUA, acum face mult prea multe vizite private in Rusia.
Bazandu-ma pe http://www.mirceageoana.ro/mircea-geoana/biografie unde este mentionat ca "Mircea Geoana si-a inceput activitatea profesionala in domeniul energetic, ca inginer constructor. In timpul Revolutiei din 1989 era adjunct de sef de brigada la Trustul Energomontaj Bucuresti si student la Drept." nu pot sa nu-mi aduc aminte ca a mai fost altcineva care si-a inceput activitatea in domeniul energetic si daca barajul Vidraru de pe Arges va spune ceva, mie unul mi-a venit in minte si poza persoanei respective.

http://www.super-umor.com/trucaje/m_Geoaniliescu---Un-hibrid-pentru-viitorul-Rom%C3%A2niei-2009-12-02.jpg

[Bancaru]

Ce tare e colajul. The Joker. Un presedinte Joker-tor. Si Tariceanu a fost in acelasi domeniu cu Iliescu. Nu cred ca il putem suspecta de roseata. Lucian, culorile nu vor mai avea importanta. Tari precum Franta, Germania si altele incearca, si chiar reusesc sa aibe, relatii bune cu Rusia. Pe mine nu ma incalzeste, nici la propriu si nici la figurat, relatia de "ia poola" pe care Basescu, in prostia lui, a avut-o cu Rusia. Nici macar americanii nu fac asa. Il banuim pe Geoana ca a fost nu stiu ce pentru ca a lucrat in domeniul energetic, dar inchdem ochii la slujba babana a lui Basescu la Antverp. OK. Incearca sa ii tratezi cu aceeeasi unitate de masura. Cinzeaca, de exemplu.

[BBB]

Avem de ales intre un comunist care reprezinta un partid comunist si care recunoaste acest lucru, si un comunist care reprezinta un partid comunist care se preface ca e de dreapta. Fiecare are motivele lui de a vota sau nu, dar eu m-am decis. "Cetatenii model" nu vor mai avea unde trimite scrisori ;)

[Luci@n333]

Ce tare e colajul. The Joker. Un presedinte Joker-tor. Si Tariceanu a fost in acelasi domeniu cu Iliescu. Nu cred ca il putem suspecta de roseata. Lucian, culorile nu vor mai avea importanta. Tari precum Franta, Germania si altele incearca, si chiar reusesc sa aibe, relatii bune cu Rusia. Pe mine nu ma incalzeste, nici la propriu si nici la figurat, relatia de "ia poola" pe care Basescu, in prostia lui, a avut-o cu Rusia. Nici macar americanii nu fac asa. Il banuim pe Geoana ca a fost nu stiu ce pentru ca a lucrat in domeniul energetic, dar inchdem ochii la slujba babana a lui Basescu la Antverp. OK. Incearca sa ii tratezi cu aceeeasi unitate de masura. Cinzeaca, de exemplu.

Asa am si facut prin eliminarea defectelor :).
Amandoi comunisti, amandoi au la baza FSNul, amandoi presedinti de partid,
unul ministru la transporturi, celalalt la externe, unul primar celalalt nu, unul betiv, celalalt nu, unul po****r, celalalt deloc po****r, unul maleabil , celalalt mai putin maleabil, unul chior, celalalt fara ochelari, unul cu axa Bucuresti-Londra-Washington, celalalt cu axa Bucuresti-Moscova, unul este "puppeteer" celalalt puppet, unul mai vrea o data, celalalt vrea prima data, unul recunoaste ca a gresit, celalalt "nu a gresit niciodata" si multe altele care nu-mi vin acum in minte.
Din toate astea , eu mi-am ales cu cine sa nu votez si in opinia mea, vreau sa ma duc sa votez cu raul cel mai Boc.

[miril]

Apropo de axe, unul a fost ******** la Anvers servind pe..., in timpul dictaturii, celalalt fiind ambasador al Romaniei in SUA si, apoi, ministru de externe, in doua mandate diferite, dupa revolutie. Vreau sa spun ca nu-i chiar asa de usor sa arati cu precizie axa pe harta...politica. Vremea a trecut cand vroiam sa vina americanii si sovieticii sa ia mana dupa Romania. Am inteles de cand suntem liberi ca americanii nu sunt neaparat campionii democratiei iar cu rusii, datorita pozitiei geografice si resurselor energetice, trebuie sa avem o relatie functionala cu ei desi istoria recenta inca ne doare.

[Luci@n333]

Pentru gaze s-a dus Geoana la Moscova? Eu cred ca nu pentru presiunea gazelor de la aragaz s-a dus Geoana la Moscova.

Legat de 1 Decembrie 2009 :
http://prezidentiale.evz.ro/emain/articolul/878381/Caramitru-Pactul-PNTCD-PSD-un-gest-sinucigas-

[miril]

Pai ce americanii nu se duc la rusi? Citeste mai atent ce am zis, "cu rusii, datorita pozitiei geografice si resurselor energetice, trebuie sa avem o relatie functionala cu ei desi istoria recenta inca ne doare". Deci nu-i vorba pentru ce s-a dus ci ca este bine sa nu avem relatii proaste cu rusii, dupa modelul Basescu.

[Luci@n333]

Eu sunt putin mai ... sceptic in privinta intentiilor bune cu care s-a dus Geoana la rusi. Putea sa se duca sa-si ia caciula de vulpe sau ce vroia el, numai ca el participa si la sedintele CSAT ...in fine hai cu dezbaterea cea mare sa ma hotarasc daca ma duc la vot sau nu :).

[miril]

Oferta pentru micii progresisti. Lectura placuta!

http://www.jurnalul.ro/stire-special/wilhelm-hauff-inima-de-piatra-529329.html

[miril]

Pro si contra si de ce:

http://www.ziua.ro/display.php?data=2009-12-04&id=262615

http://www.cotidianul.ro/hai_la_lupta_cea_mare-104764.html

[krapulax]

lui sov i-au fost suficiente aseara 2 minute pentru a anula tot ce s-a scris si s-a spus cu patima sau cu luciditate in aceasta campanie electorala.

drept pentru care va redau un editorial al lui nichi manolescu (realesul) de acum cateva saptamani, intr-un numar al rumaniei literare care imi scapase. e cu michel tournier!

Într-un eseu instructiv şi amuzant din volumul Les vertes lectures (unde vertes are sensul de naive, pentru copii) (ediţia a 2-a de la Gallimard, 2007), Michel Tournier îşi analizează o povestire mai veche intitulată Pierrot sau misterele nopţii. Personajele sunt, până la un punct, cele din commedia del'arte, Pierrot, tăcut, timid şi selenar, Arlechin, locvace şi pitoresc, şi Colombina, logodnica primului, la care se întoarce după o aventură cu cel de-al doilea. Povestirea lui Tournier reia tema dintr-o naraţiune a lui Jean Giono, după care Marcel Pagnol a făcut un film în 1939. La Giono şi Pagnol, Pierrot e brutar, nici tânăr, nici frumos, Arlechin e păstor şi cântăreţ la ghitară, iar Colombina, iubita brutarului, fuge cu păstorul, dar revine nu după mult timp la căldura cuptorului. Cu aproape aceeaşi repartiţie a rolurilor mai este, îşi aminteşte Tournier, şi un film al lui Marcel Carné din 1945. Nu-şi aminteşte, în schimb, de o povestire a lui Arthur Schnitzler, în care Pierrot e un astronom cu ochii nedezlipiţi de pe cerul nopţii, Arlechin, un păstor şi cântăreţ din fluier, cu care fuge în lume Colombina, soţia astronomului. Fiecare dintre cei cinci autori moderni tratează tema vechii commedia del'arte în felul său, mai aproape de spiritul ei, Pagnol (n-am citit povestirea lui Giono), sau, încărcând triunghiul amoros de o puternică sexualitate, Schnitzler. George Steiner şi-ar fi putut ilustra cu această suită topologiile lui culturale.

Cea mai complexă relaţie este la Tournier. Ca şi singura interpretare a temei. Pierrot este la Tournier tot un brutar, dar Colombina este, ea, spălătoreasă (în franceză, blanchisseuse are un prim sens derivat de la înălbirea rufelor, sens important în contextul povestirii lui Tournier). Îşi face apariţia într-o trăsurică viu colorată Arlechin, care e zugrav de meserie. Îi zugrăveşte Colombinei spălătoria. "O converteşte la culoare", scrie Tournier. Colombina îl părăseşte pe Pierrot pentru Arlechin şi se face boiangioaică, cutreierând lumea pe unde o cheamă noua ei meserie. Venind iarna, i se acreşte de drumuri şi se întoarce la brutarul ei, care o primeşte cu braţele deschise.

Tournier dă acestor întâmplări, după propria mărturisire, un sens filosofic, spinozist: Pierrot e substanţa, Arlechin, accidentul. Culorile superficiale ale lui Arlechin se scorojesc repede, culoarea pâinii lui Pierrot durează, fiindcă e hrănitoare. Povestea nu se sfârşeşte însă cu întoarcerea Colombinei, precum toate cele dinainte. Arlechin, înspăimântat de iarnă, bate într-o bună zi la uşa brutăriei şi cere adăpost. Tournier, care a scris o carte de filosofie pe înţelesul copiilor, le-a pus unor elevi de 12-13 ani întrebarea dacă Pierrot ar fi trebuit să-i deschidă sau nu lui Arlechin uşa. Răspunsurile au fost, aproape fără excepţie, că nu. O fetiţă i-a furnizat următorul motiv: o soră a mamei l-a pierdut pe Pierrot al ei din cauza unui Arlechin. "În general, scrie Tournier în încheiere, cu cât mediul din care provin copiii este mai modest, cu atât ostilitatea faţă de Arlechin este mai mare. Mi se pare că ei reacţionează în funcţie de teama ca părinţii lor să nu se despartă."

Am şi o altă explicaţie. Finalul inventat de Tournier m-a dus cu gândul la fabula lui La Fontaine Greierele şi furnica. Pierrot fiind furnica, omul muncitor, cuminte şi cazanier, Arlechin e greierele, artistul, boemul şi seducătorul. Prejudecata copiilor, alimentată de opinia părinţilor, n-are cum fi favorabilă lui Arlechin. Imaginarul colectiv e dintotdeauna defavorabil artistului. Munca lui de pictor sau de cântăreţ nu seamănă cu a brutarului. De aceea e suspectat de lene şi de frivolitate. Libertatea nu reprezintă pentru cei mai mulţi o valoare la fel de mare ca apartenenţa. Urmărind să convingă, artistul trece drept un seducător. Şi aşa mai departe. Nu înseamnă însă că viaţa confirmă în mod absolut prejudecăţile educative. Fetiţa care îl respinge pe Arlechin nu va fi neapărat scutită, când va fi mare, de nesocotinţa Colombinei.

[miril]

Excelent! O adevarata bucurie, acest articol. Cu mult subtext si trimiteri la... Cred ca nu merita sa intelegem cine cine-i samd. Ar insemna sa murdarim rufele spalatoresei. Merci mult, Krap!

[Luci@n333]

http://www.liga2.ro/liga-3/pregatiri-amicale/sintetic-de-100-000-euro-la-berceni-5154992
A facut cocalaru rost de bani dintr-o data?

[Bancaru]

Care e primaria Berceni? Berceni asta e si comuna?

[krapulax]

e si comuna. chiar mai multe. e una langa ploiesti unde am innoptat acum 20 de ani fara vreo 10 zile. ce vremuri cacacioase, prieteni!
muller: dubla pentru baietii bercenari

[miril]

Deci, pe la revolutie erai aproape de Valea Calugareasca, prietene. Vremuri cacacioase atunci, nici astazi mai prielnice.

[krapulax]

nu, am plecat de acolo imediat inainte sa inceapa. mai spre sud un pic

[krapulax]

vintila mihailescu, in dilema. o poveste din rumania, care va putea fi spusa mereu, indiferent ca la cotroceni se afla dodu si sumudica, iacov, fata lu basescu sau mama lu geoana. un articol care m-a intristat major, gen. gen nu-l cititi

Surprinzător, traficul pe Magheru este destul de fluid pentru ora asta. Am noroc, n-o să-mi mai petrec o oră pe drum. Stau la stop şi îmi repet în minte ce am de făcut în orele următoare. În secunda următoare însă, o pală uriaşă de vînt, un tsunami, un ciclon, nu ştiu, mă ia pe sus şi îmi aruncă maşina undeva într-un cer înstelat. E linişte totală. Nu ştiu pentru cîtă vreme, căci la un moment dat mă trezesc cu pumni în ce a mai rămas din parbriz şi înjurături furibunde.
Mă dau jos şi încep să mă dumiresc. Cineva a intrat în mine în plină viteză, în timp ce stăteam la stop. Mă uit pe asfalt: nici o urmă de frînă. Mai încolo, trasă pe dreapta, văd şi maşina, cu capota ridicată din care ies aburi. Înregistrată în Bulgaria, tunată... Şoferul este un puşti care a amuţit.
Alături de el se află însă un tip care se agită cu un mobil: „Da, pe Magheru, spune-i lui Costel să vină repede! Da’ să vorbească mai întîi cu tipu’!“. Apoi, cînd mă vede, mă ia prieteneşte după umeri:
– Tataie, cu ochelarii ăştia oricum nu vezi prea bine. Aşa că zi şi matale că era galben, ştii, adică nu era chiar roşu... O să avem şi noi grijă de tine!...
Mă uit pe sub ochelari la el şi ceea ce vede nu-i place, aşa că se duce mai încolo şi dă alte telefoane.
– M-a loviiit! Ajutooor! ţipă un conaţional, şchiopătînd dramatic pe trotuar.
– E beat, uitaţi-vă la el, e beat! Criminalul! îl acompaniază prietenul său.
– Dacă vreţi, pot să vă fiu martor, am văzut cum s-a întîmplat... se oferă o fată cu ochi albaştri şi îmi întinde buletinul.
Îi mulţumesc, surprins, şi mă duc să văd ce s-a întîmplat cu cei doi pietoni. N-au nimic, slavă Domnului, se prefac. Mă întorc la maşină să-mi iau actele, în aşteptarea poliţiei. Nu-mi vine să-mi cred ochilor: între scaunele din faţă e plantată o sticlă pe jumătoate goală de Noroc. Cînd au avut timp să mi-o strecoare în maşină?
Între timp, cele două „victime“ s-au lămurit că eu eram cel accidentat, aşa că au dat fuga la cealaltă maşină. Peste cîteva minute îi văd plecînd, rîzînd; probabil că şi-au primit tainul ca să nu ceară cine ştie ce daune.
Vine şi poliţia, urmată relativ repede de para-medici.
– E vreo victimă? întreabă poliţistul, scoţîndu-şi un carneţel din tunică.
– Nu, totul e în regulă, îi răspunde asistenta, după ce ne-a controlat sumar.
– Atunci la accidente uşoare cu voi! conchide poliţistul, aşezîndu-şi carneţelul înapoi în tunică.
– Dar nu faceţi o constatare? întreb eu, timid.
– Nu-i cazu’! mă asigură el. Apoi, luîndu-mă deoparte: nu vrei să-ţi cumpăr roţile?
– Nu, mulţumesc... mă bîlbîi eu.
– Mai gîndeşte-te! Am şi un service, te rezolv eu. Ieftin! şi îmi întinde un pliant.
Ajunşi la „accidente uşoare“, amicul şoferului care m-a ciocnit mă asigură că o să meargă repede.
A venit şi numitul Costel şi ne bagă pe toţi prin faţă.
Seara, cînd ajung acasă, încep să mă gîndesc la cele întîmplate. Dacă nu aveam centura de siguranţă şi, mai ales, dacă nu aş fi avut tetiera bine aşezată, nu mai eram pe lumea asta. Realizez apoi că, o secundă mai tîrziu, ar fi fost măcel: dacă pietonii apucau să treacă, pur şi simplu îi spulberam.
Băiatul cu maşina tunată a rămas fără trei puncte pentru nerespectarea distanţei legale. Eu am rămas fără maşină.

[miril]

Neagu Djuvara, Doinea Cornea, Ion Diaconescu, Mircea Dinescu si..., printre alti altii, Dinu Zamfirescu:

http://prezidentiale.evz.ro/emain/articolul/879026/Nu-m-as-alia-cu-Basescu-E-machiavelic-vrea-sa-ne-distruga

[herculis01]

Miril, Miril, anii trecut, iar tu tot liberal convins ai ramas.
Doar ca...... unii din acesti liberali sunt liberali doar cu numele. Mie teama ca tu ar trebui sa te intorci in Romania si sa preiei conducerea PNL. Ca actualii, au cam scapat oistea in gard...

Numai bine

[miril]

"Nu cred ca te cunosc". Nu spui lucruri noi. Numai bine si tie.

[herculis01]

Nu, nu spun nimic nou, si imi aduc aminte de discutiile noastre de acum 2-3 ani. La fel imi spuneai si atunci. Ciudata "incremenirea aceasta in proiect"

Mai vreau sa adaug un singur lucru, in fapt o intrebare: de ce nu dati linkuri si spre articole din Revista 22?

Cu asta, va las, si va urez din nou toate cele bune si tie, si Bancarului, si tuturor celorlati progresisti de aici. Cat se poate, data fiind situatia Progresului nostru iubit....

[krapulax]

herculis, mulzumesc.

sa mai pun un pic de portocaliu pe aceasta pagina. de fapt mai corect si mai pe sufletul meiu ar fi sa spun anti-rosu. interviewuri (fragmente). din catavencu, 22 e o revista prea desteapta pentru mine, n-o mai citesc de vreo 10 ani, de cand am inceput sa o iau pe panta descendenta.

Reporter (C Teodorescu): Domnule Caramitru, cum e cu demisia dvs. din PNŢCD? A fost sau n-a fost?
Ion Caramitru: A fost. Nu pot fi de acord cu încercarea de remorcare a PNŢCD la atelajul politic al dlui Geoană. Mi s-a părut o blasfemie ca numele seniorului Coposu să fie folosit în campanie electorală de continuatorii comunismului, fiindcă asta e PSD, asta a fost PDSR şi cum s-a mai numit partidul dlui Ion Iliescu. Nu pot fi de acord cu ceea s-a întîmplat cu PNŢCD la Timişoara, cu girul dlui Radu Sârbu şi al primarului Gheorghe Ciuhandu. Cred că dl Ciuhandu şi i-a îndepărtat pe timişoreni, cu opţiunea sa, care a stîrnit protestele locuitorilor oraşului şi ale asociaţiilor de revoluţionari din Timişoara.
Rep.: Pe mîna cui aţi mers în primul tur?
I.C.: Eu şi toţi cei din familia mea l-am votat pe Crin Antonescu. A doua zi după ce a obţinut 20% din voturi, Crin Antonescu a făcut greşeala de a trece în barca lui Mircea Geoană. O greşeală strategică ale cărei consecinţe ar putea fi dramatice pentru PNL pe termen lung. PSD a mai înghiţit partide, mă miră că liberalii au uitat acest lucru.
Rep.: Ce veţi face duminică, la alegeri?
I.C.: Deocamdată nu ştiu. Aş putea să mă duc, aş putea să nu mă duc sau să mă duc şi să-mi anulez votul. Ceea ce ştiu sigur în momentul acesta e că voi face ceea ce îmi va dicta conştiinţa. Lucru pe care îl recomand tuturor colegilor.

Reporter (Istodor): Am înnebunit cu toţii?
Ion Vianu: Da, oamenii se uită la televizor şi se încarcă cu o ură incredibilă. Sînt beţi de ură… Nu că nu ar avea motive să fie nemulţumiţi, dar această excitaţie este nesănătoasă şi scade încă şi mai mult durata medie de viaţă. Televiziunile ar trebui să fie mai responsabile.

Rep.: Ne mai vedem „lungul nasului“? Cum stau lucrurile în Occident, cum le vedeţi pe cele din România?
I.V.: Societatea occidentală nu este neapărat mai bună sub aspect moral, dar este mai funcţională. Trenurile, spitalele, chiar şcolile îşi îndeplinesc rostul. Noi sîntem în plin delir al „formelor fără fond“. Am combinat cinismul comunist cu vechea bază fanariotă, bine cimentată. Formula e garantată! Cum vreţi să cred că unui tip de genul lui M. Geoană, extract de burghez roşu 100%, fals pînă şi în vibraţia vocii lui, îi pasă de sărăcia de la ţară? Geoană este chiar cea mai groasă cacealma, dar cacealmaua este peste tot.

Rep.: E o absenţă a lui Dumnezeu?
I.V.: Vai mie! Să răspund la o atît de gravă întrebare… Un sistem nu poate exista fără repere, iar a avea un reper nu poate exista decît în afara sistemului. Trebuie salvat Dumnezeu! El este în afara lumii, dar lumea nu poate fără acest străin absolut şi totuşi angajat în ţesătura lumii noastre. Dar Dumnezeu trebuie reinventat. Trebuie să acceptăm că substanţa lui Dumnezeu nu este minunea, ci inconştientul nostru, individual şi colectiv, întîlnirea mereu reluată cu Sinele. Nu cred că vor fi alte religii, dar e nevoie de o altă înţelegere a religiilor deja existente.

Rep.: Trăim o vîrstă sumbră a omenirii?
I.V.: Nu, aşa s-a născut omul, şi aşa a rămas: problematic, anxios. Agresiv, creator. Conştient că va muri. S-ar putea întîmpla în viitor ca omenirea să emigreze din trupuri, să circule pe alte suporturi informatice. Dar tot oameni vor fi.

Rep.: Ce dracu’ să mai facem, dom’le?
I.V.: Deunăzi, pe stradă, era un individ cu şapcă şi care spunea, să-l audă toată lumea: „Dom’le, nu mai merge, trebuie să ne facem oameni de treabă“. Am fost de acord cu el, dar cum? Pe unde s-o apucăm? Noi nu mai sîntem o societate, ignorăm valoarea solidarităţii. Sîntem doar o sumă de egoisme individuale, iar cu sistemul ăsta intrăm drept în zid. Tot sper să se refacă, printr-un soi de selecţie naturală a simţirii, solidaritatea…

Rep.: Cum v-a putut trăda, dom’le, Stolnici?
I.V.: Aţi citit pe Shakespeare: „Fii credincios ţie însuţi“? Dl Bălăceanu-Stolnici nu pe mine m-a „trădat“… l-a turnat pe Nichita Stănescu, care n-avea pînă în acel moment, „dosar“ la Secu. De ce? Din arivism şi lăcomie. Pur şi simplu.

[Luci@n333]

Reporter (Istodor): Am înnebunit cu toţii?
Ion Vianu: Da, oamenii se uită la televizor şi se încarcă cu o ură incredibilă. Sînt beţi de ură… Nu că nu ar avea motive să fie nemulţumiţi, dar această excitaţie este nesănătoasă şi scade încă şi mai mult durata medie de viaţă. Televiziunile ar trebui să fie mai responsabile.

Rep.: Ne mai vedem „lungul nasului“? Cum stau lucrurile în Occident, cum le vedeţi pe cele din România?
I.V.: Societatea occidentală nu este neapărat mai bună sub aspect moral, dar este mai funcţională. Trenurile, spitalele, chiar şcolile îşi îndeplinesc rostul. Noi sîntem în plin delir al „formelor fără fond“. Am combinat cinismul comunist cu vechea bază fanariotă, bine cimentată. Formula e garantată! Cum vreţi să cred că unui tip de genul lui M. Geoană, extract de burghez roşu 100%, fals pînă şi în vibraţia vocii lui, îi pasă de sărăcia de la ţară? Geoană este chiar cea mai groasă cacealma, dar cacealmaua este peste tot.


Rep.: Trăim o vîrstă sumbră a omenirii?
I.V.: Nu, aşa s-a născut omul, şi aşa a rămas: problematic, anxios. Agresiv, creator. Conştient că va muri. S-ar putea întîmpla în viitor ca omenirea să emigreze din trupuri, să circule pe alte suporturi informatice. Dar tot oameni vor fi.



Foarte adevarat.

[herculis01]

herculis, mulzumesc.

sa mai pun un pic de portocaliu pe aceasta pagina. de fapt mai corect si mai pe sufletul meiu ar fi sa spun anti-rosu. interviewuri (fragmente). din catavencu, 22 e o revista prea desteapta pentru mine, n-o mai citesc de vreo 10 ani, de cand am inceput sa o iau pe panta descendenta.
]

22 este o revista normala, si mult prea portocalie pentru a fi de bon-ton

http://www.revista22.ro/au-infrint-impreuna-sting-cioburile-separat-7274.html

Si un articol al unui ex-portocaliu

http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/De_ce_am_votat_totusi_cu_Basescu_7_167453257.html

[miril]

Si pe Patapievici? Eu doar spun ce a spus CTP, am mai zis si in alta parte, "Securitatea a invins Partidul Comunist". Nu mai conteaza ce scrie in 22. Ma refer la politica.

[krapulax]

securitatea a invins partidul comunist in decembrie 1989. teoria lui ctp cum ca, exceptie facand emil constantinescu, luptele pentru cotroceni s-au dat intre pcr si secu suna frumos, dar mi se pare departe de realitate.

[Bancaru]

Adica cum? Si Emil era, sau luptele s-au dat si cu altii?

[krapulax]

adica, zicea el, emil era 'un accident'. asa parca a spus. a fost un accident fericit, spun eu

dar daca il excluzi pe emil, ce ramane? in 90 cine era pcr, cine era secu? poate in 2000 sa zici ca era nea ion pcr si nea cornele secu. dar nu e asa simplu. mai curand sunt diferite aripioare ale secu. aripa moskau, aripa nationalista, aripa antwerpen..

[Bancaru]

Cine e Cornele? Vagin? Eu cred ca ********ii au facut un experiment cu Emil. Nu le-a placut. Cu Basescu le place, in schimb. E vremea lor. In PSD nu prea sunt ********i. Mai degraba comunisti. Aia traiti mai bine. Cu staif. Finuti, Dorobanti, banuti, pizdulice, baietei, disco, masini, ma scoate ta din belea, jocuri de noroc. La PD sunt ********ii - mai harsaiti, duri, au suportat cu greu sa nu se bage peste astia de sus, au pus ban la ban, au strans din dinti, unii au mai scapat si prin meserii mai interesante, au muncit daca e sa concluzionam. PSD sunt feudalii si ********ii sunt burghezii, noua clasa. Daca inainte nu puteau sa spere acum ei fac legea. Le arata ei... ani intregi de frustrari.

[miril]

Ne arata, de fapt, noua.

[miril]

De la Stockholm. Cu batista.

http://www.cotidianul.ro/herta_m_ller_la_primirea_premiului_nobel_orice_cuv ant_stie_ceva_despre_cercul_dracesc-105317.html

[miril]

Zeul fraudei:

http://www.adevarul.ro/radu_calin_cristea_-_comentarii/Fraudarea_alegerilor-_o_poveste_cu_talc_7_171052897.html

[miril]

Pozitia PNL si un comentariu de bagat in memorie despre "Comitetul Regiunilor":

http://www.jurnalul.ro/stire-politic/crin-nu-vrea-sa-calce-pe-la-pd-l-530356.html

"Comitetul Regiunilor

Înfiinţat în 1994 prin Tratatul de instituire a Uniunii Europene, Comitetul Regiunilor (CoR) este un organ consultativ alcătuit din reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi locale europene. Se impune consultarea CoR înainte de adoptarea unor decizii la nivelul UE în domenii precum politica regională, mediul, cultura, educaţia şi transportul – care sunt, fără excepţie, domenii de interes local şi regional.

Comitetul are 344 de membri. Numărul de membri din fiecare stat......"

[miril]

Un lucru de inima si libertate, pentru mine:

Să aducem Europa Liberă acasă! Catalina Iancu JN

La aproape 60 de ani de la prima emisie, s-a lansat campania socială "Europa Liberă, AICI", pentru toţi cei care vor să îşi aducă aminte, dar şi pentru tinerii care vor să afle.

Despre acest proiect ne-a vorbit domnul Liviu Tofan, directorul Institutului Român de Istorie Recentă şi fost director adjunct al Europei Libere.
Jurnalul Naţional: Au fost 60 de ani în care Europa Liberă a trăit
prin puterea microfonului. Ce se întâmplă astăzi?

Liviu Tofan: Nu sunt doar 60 de ani de la prima emisie, ci şi un an şi ceva de când Europa Liberă nu mai emite pentru România. A intrat în istorie, ca să zic aşa, şi dacă vorbim astăzi despre Europa Liberă e ca şi cum am evoca un capitol de istorie. După părerea mea, capitolul acesta este unul trecut, dar nu este unul încheiat. Se spune că societăţile care îşi neglijează trecutul nu au viitor şi acesta este motivul pentru care vrem să aducem o parte din istoria noastră din nou acasă. Este vorba despre emisiunile Europei Libere, mai ales cele de până în 1989, care astăzi sunt documente ale istoriei noastre recente şi pe care e foarte important să putem să le avem accesibile aici, să le putem studia, să le putem cerceta.

Unde se află acum această arhivă?

Emisiunile în acest moment sunt într-o prestigioasă arhivă în Statele Unite, într-un volum foarte mare de material, vreo 600 de mii de pagini de text şi 3.500-4.000 de benzi de magnetofon, care nu sunt procesate aproape deloc. Sunt foarte greu accesibile, nu doar din cauza distanţei geografice, fiind peste mări şi ţări, dar nefiind procesate, e foarte greu pentru cineva să ajungă să găsească ceea ce caută. Singura soluţie este ca cineva - şi această sarcină ne-am asumat-o noi, aici, la Bucureşti, Institutul Român de Istorie Recentă - să poată finanţa un foarte costisitor proiect de digitalizare a acestei arhive. În felul acesta, rezultatul ar fi o copie digitală pe care, aducând-o în România, am pune-o la dispoziţia oricui, oricând.

La ce sumă s-ar ridica aceste costuri?

Estimarea primită este de 350.000 de dolari şi aceasta înseamnă doar procesarea, digitalizarea arhivei, dacă vrem să facem din această arhivă digitală doar temelia unui centru de documentare dedicat Europei Libere, pentru a înfiinţa o astfel de instituţie, pentru a o finanţa, pentru a-i asigura tehnica necesară, să avem o mică echipă care să lucreze acolo, asta presupune şi alte costuri. Dar sperăm că în urma campaniei noastre se vor sesiza şi factorii de decizie din România.

Dată fiind importanţa acestui demers, importanţă naţională, dânşii ne vor sprijini corespunzător. Până acum, Ministerul Culturii a fost singurul for la care am putut ajunge şi care a răspuns pozitiv, susţinându-ne, şi de unde suntem pe cale să obţinem şi o mică finanţare.

Restul sumei se va strânge din donaţii?

Sperăm că da. Aplicăm sistemul devenit deja tradiţional în România: printr-un SMS trimis la un număr scurt, în cazul nostru 8820, valabil
în cele trei mari reţele de telefonie mobilă. Se donează 2 euro prin fiecare SMS, care nu implică TVA, fiind vorba despre donaţie. Cel care trimite acest SMS face această donaţie, primeşte un mesaj de mulţumire din partea noastră şi ne gândim să oferim tuturor donatorilor posibilitatea de a-i include într-o bază de date care să devină un fel de "monument" dedicat lor, celor care susţin concret iniţiativa noastră.

Cine se va ocupa de proiectul propriu-zis? Aţi găsit deja specialişti?

Avem deja contacte cu specialişti atât din Statele Unite, cât şi din Europa, am fost special la Budapesta, aici se află depozitată o altă arhivă a Europei Libere şi anume cea a secţiei de documentare, am discutat cu ei despre o posibilă colaborare de digitalizare a arhivei, pentru că ei au o asemenea arhivă şi ne pot ajuta. Sunt mai multe modalităţi, inclusiv în România, unde chiar Radio România, partenerul nostru în această campanie, dispune de tehnologie, de mijloace pentru digitalizarea arhivei. Se vor găsi soluţii, cel mai important este să ne asigurăm că avem mijloacele financiare.

Aţi găsit soluţii tehnice?

În ultimă instanţă şi în măsura în care mijloacele permit, această arhivă, o cantitate enormă de date, va trebui găzduită pe nişte servere foarte puternice, la care trebuie linii foarte bune de acces. Soluţiile tehnice nu lipsesc, e o problemă de finanţare, şi în general proiectul e foarte ambiţios, de lungă durată, cu bătaie foarte lungă, în care vom face câte un pas în funcţie de facilităţile pe care le vom avea.

Cât timp va dura campania?

Campania va dura două luni, până la 31 ianuarie 2010. Vom difuza mesajele publicitare pe televiziuni, pe radio, am beneficiat de susţinerea multor personalităţi foarte cunoscute care au avut amabilitatea să ne stea la dispoziţie pentru testimoniale video şi, mai mult, acestea au fost atât de interesante, încât ne-am hotărât imediat să le punem cap la cap să le montăm şi să facem un documentar. La rândul lor sunt documente.

Campania a fost gândită pentru două categorii de public: pe de o parte, cei care au trăit sub dictatură şi cunosc îndeaproape rolul pe care Radio Europa Liberă l-a jucat în perioada comunistă, pe de altă parte, tinerii care nu cunosc acea perioadă. Ce le puteţi spune acestora din urmă?

Tinerii sunt cei care nu au apucat perioada aceea, mulţi nu ştiu ce a fost Europa Liberă, şi atunci facem ca acest mesaj să ajungă la ei, pentru a-i determina să înţeleagă mai bine trecutul. Dacă ştii de unde vin nişte probleme, e mai uşor să le abordezi, de aceea avem o componentă special dedicată tinerilor.
Tinerilor care nu trăit acea experienţă, dar care au dreptul şi vor să îşi cunoască istoria recentă.

[miril]

Portocalia Montana. Spre sa nu fie asa de lichele, Ba, Vindeanu et comp. sa...

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/880275/Aurul-din-Rosia-Montana--i-a-luat-ochii-lui-Videanu/

[miril]

Iesirea din cotidian. Cotidianul lui Ratiu:

La ultima pagină dintr-o poveste Cornel Nistoresu Cotidianul

Aveţi în faţă ultimul număr al ziarului Cotidianul din acest an. S-ar putea să re-apară în anul următor. La fel de bine s-ar putea să nu mai apară niciodată şi numele să nu se mai regăsească decât în dicţionarele de istoria presei.

La urma urmei, dispar firme, partide, chiar şi imperii! Ziarele fac parte dintre lucrurile care mor cel mai repede. Ele sunt doar expresia unui anume timp. Ţin o zi şi reflectă doar câteva ore de viaţă. Totodată, un ziar este o direcţie în societate. O tendinţă, o aspiraţie, un fel de vis împărtăşit de mai mulţi. Când el moare din lipsă de cititori e semn că nu mai reprezintă pe nimeni. Dar dacă frământarea există, încetarea unui ziar nu înseamnă nimic. Altele îi vor lua locul şi vor susţine acelaşi lucru. Şi oamenii se vor strânge cu miile, cu zecile de mii pe direcţia aceea până când vor deveni puternici şi de nestăvilit, ca un fluviu.

Nu vreau să intru în detalii privind gestionarea acestei publicaţii.

Şi nici despre marea aventură a tipăririi de carte. A traversat prea multe încercări, fiind adeseori foarte aproape de idealul celui care l-a înfiinţat. Iar alteori extrem de departe! De la preluarea din luna august am încercat o întoarcere la valorile impuse de directorul fondator, politicianul ardelean Ion Raţiu. Am slujit aceleaşi idei, am fost de partea legii, a democraţiei şi am încercat să ne aşezăm de partea adevărului. A adevărului social, politic şi istoric. Cei care n-au înţeles demersul nostru ne-au acuzat de câte în lună şi-n stele. N-am respectat şi n-am luat în seamă decât argumentele şi dovezile. De celelalte am râs sau le-am ignorat cu zâmbetul pe buze.

Am deranjat multă lume. Am încercat să oprim prostia şi apa murdară să se strecoare în mijlocul societăţii româneşti. Noi nu credem că Irinel Columbeanu, Gigi Becali şi Silviu Prigoană reprezintă ceva pentru economia românească. Doar partea ei comică, efemeră şi nişte figuri pitoreşti, răsărite din producţia tv. Şi care nu merită mai mult decât un popas de două zâmbete. A lua în serios efectele minore ale televiziunii este egal cu o participare entuziastă la o minciună naţională vândută celor tineri şi celor instruiţi. N-am susţinut şi nu vom susţine niciodată asemenea modele. În acelaşi timp nu ne animă un resentiment periculos la adresa acestor personaje! Noi credem că le-am catalogat corect şi cine a avut ochi le-a putut vedea şi într-o altă lumină. Şi i-a judecat cu propria minte. În puţinul timp avut la îndemână n-am fost nici de partea celor care s-au autointitulat judecătorii Securităţii, deşi printre ei se aflau mulţi dintre informatorii ei, agenţi acoperiţi sau servitori discreţi ai acesteia.

N-am scărmănat doar jumătatea de oligarhi ţintită de preşedintele României. Am încercat să arătăm cititorilor cealaltă jumătate, lăsată în pace de aproape toată presa. Am socotit o datorie de onoare să scriem despre abuzurile celor care sunt piese de bază sau clienţi ai actualei puteri. Jurnalistica în slujba mai-marilor zilei se numeşte propagandă. Noi am fost mereu de partea cealaltă, nu dintr-o înţelegere ocultă, nu dintr-un beneficiu sau dintr-o comandă. Împotriva puterii am fost şi la revista “Expres”, şi la “Evenimentul zilei”, şi la Cotidianul! A fost un mod de a încerca un modest decont pentru antijurnalistica din ultimii 50 de ani!

Cei care experimentează presa scamelor şi a complezenţei nu fac decât să se prostitueze şi să se apere prin moartea presei tipărite în faţa celei electronice.

Am inventariat cât am putut mai corect excesele primilor 5 ani de regim Băsescu. Şi costurile, şi riscurile, şi abuzurile. Rămân în arhive pentru cei interesaţi. Am pus semne importante asupra unor afaceri de milioane de euro, altele decât cele arătate cu degetul de autorităţi. Când vor fi preocupaţi cu adevărat de corupţie (nu de revanşă politică) procurorii pot răsfoi colecţia ziarului Cotidianul din aceste luni. Le-ar putea fi de mare folos!

Închei cu un gând bun pentru cititori şi pentru toţi membrii redacţiei de acum a ziarului Cotidianul. Dar şi cu o convingere. Decât să vadă un ziar îngenuncheat, Ion Raţiu ar fi făcut acelaşi lucru. Ar fi pus punct. Măcar pentru o vreme!

Post-Scriptum: Cine a publicat informaţia despre preluarea ziarului Cotidianul de Adrian Mititelu n-a făcut decât să-şi trădeze amatorismul şi să-şi înscrie un autogol de ţinut minte pentru restul carierei.

[miril]

Antropologul Claude Karnoouh: „România va rămâne o ţară subdezvoltată, fără putere externă“ Ruxandra Hurezean Cotidianul

Născut în 1940, Claude Karnoouh este specialist în ştiinţe umane (filozofie, antropologie socială, sociologie şi lingvistică), deţinând însă şi o licenţă în fizică şi chimie. A predat la universităţi de prestigiu din Franţa, dar şi din SUA şi Italia şi este membru al Centrului Naţional Francez de Cercetare Ştiinţifică.

În 1971 ajunge în România, iar în 1973 realizează mai multe anchete etnografice şi folclorice în sate din Maramureş. A predat la Facultatea de Filozofie de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj şi la Universitatea Bucureşti şi a scris câteva lucrări despre România. Într-un dialog cu ziarul Cotidianul, Claude Karnoouh face o radiografie crudă a României ultimilor 20 de ani.

Domnule Karnoouh, am văzut critici la adresa capitalismului globalizant, dar care ar fi păcatele capitalismului românesc?
Păcatele capitalismului românesc sunt păcatele capitalismului în general, adică un Weltanschauung care este unul singur: profitul. Dar specificul capitalismului românesc este următorul: în acest capitalism cetăţeanul n-are nici o protecţie legislativă.

Există legile, dar ele n-au nici un început de valabilitate din cauza corupţiei uriaşe. Nu spun eu acest lucru, ci UE.

Ce ne trebuie, în general, ca să digerăm complet istoria? De ce avem impresia că nu am învăţat nimic din trecut sau de la alţii şi dăm, inocent, de fiecare dată, cu capul de pragul de sus, făcând aceleaşi greşeli?
Spuneţi-mi care este poporul care nu face greşeli! Dar, în cazul României, mi se pare că elitele cred totdeauna că sunt mai şmechere decât orice popor... Şi la urma-urmei, ele sunt orbite de interesul lor imediat.

În 1989, românii trăiau criza comunismului, acum trăiesc criza capitalismului. Dacă în toamna lui 2009 ar fi candidat Ceauşescu, ce s-ar fi ales la urne?
Nu ştiu... acest tip de prognoză nu ţine de competenţa mea.

Avem nevoie de un ghid de bună/raţională folosire a capitalismului şi nu l-am avut? Ţările occidentale par că s-ar fi uitat la instaurarea democraţiei estice cu un fel de curiozitate extatică, precum la un experiment de proporţii, fără să se implice prea mult.
De ce s-ar împlica ţările din Vest dacă ţările din Est, „foste comuniste“, s-au purtat frumos, ca nişte bune slugi, fără contestaţii?... Plătind bine câteva elite bine îmblânzite, ca nişte câini de circ... totul era cum voia Vestul.

Deşertul se întinde - îl citaţi undeva pe Nietzsche referitor la modernitate, acum deşertul este cu adevărat un deşert -, ce va lăsa în urma ei această criză? Ce lecţie credeţi că vom învăţa?
Care criză? Cea economică, cea care în scurt timp a întărit, ca niciodată înainte, puterea băncilor care au supravieţuit crizei financiare, partea industrială, criza rămâne destul de puternică în afara Extremului Orient (China, India, Indonezia, Taiwan, Singapore etc...). Apoi avem şi o criză ecologică. Odată cu falimentul constatat la Copenhaga, este evident că deşertul va creşte... Mi se pare evident datorită logicii interne a capitalismul tehnico-ştiinţific care este nu doar o formă de dezvoltare, ci şi ultima întruchipare a metafizicii. Altfel spus, tehno-ştiinţa este o nouă religie, chiar pentru ecologişti.

România în anii ’90 era mai inocentă, mai naturală ca să zic aşa şi, deci, mai plăcută decât în 2009? Cum v-o amintiţi? Ce v-a frapat la prima întâlnire cu ţara noastră?
Prima mea întâlnire cu ţara dumneavoastră a fost în 1971... în ciuda naţional-comunismului şi a politicii de dezvoltare intensivă, care era excepţională în Europa, în ciuda comunismului, a Canalului-puşcărie din anii ’50, faptul că în mai multe locuri oamenii trăiau ca în secolul al XIX-lea... La începtul anilor ’90 era evident că mult apărea posibil, dar Vestul a pus punctul pe „i“ (cum se zice în franceză), şi cei care au dat lovitura de stat au pus imediat mâna pe puterea economico-politică, cu binecuvântarea Vestului... Deşi crocodilii au lăsat naivii, „inocenţi“, să se joace un pic, după care, foarte repede, lucrurile serioase au fost luate în mână... se vede bine astăzi. Puterea economică şi politică este în mâna tuturor foştilor membri importanţi ai PCR... şi mai precis a multor mari securişti sau a copiilor de securişti. Nu mă refer la securiştii de jos, ci la cei de sus.

Vă rog să schiţaţi o evaluare şi o descriere a evoluţiei sau (poate) a involuţiei României.
Îmi e greu, nu sunt profet, dar... Singurul lucru care mi se pare evident este într-adevăr că deşertul creşte între marea sărăcie şi supermarket.

Care ar fi, după părerea dumneavoastră, atuurile României şi de unde ar trebui să vină salvarea ei?
Nu există nici o salvare, nici un adăpost nicăieri... România va rămâne o ţară subdezvoltată, fără putere externă, bună pentru manopera sa de calitate şi extrem de ieftină.... Asta a vrut Vestul. Bineînţeles, veţi avea câţiva papagali care se pretind intelectuali care cântă în slujba capitalismului şi a liberalismului de baltă la comanda stăpânilor lor... E adevărat că intelighenţia română are de demult un sens al slugărniciei excepţional de bine dezvoltat, în afară de şcoala de la Cluj şi prietenii săi, cu multe nuanţe teoretico-practice în jurul revistei „Idea“...

Până la urmă, rămâne în picioare o chestiune importantă: libertatea. Nu? Cu riscurile şi deliciile ei, rămâne un ideal valabil pentru orice epocă. Cum îl putem apăra mai bine?
Puterea în România a devenit, datorită stilului Băsescu (şi consilierilor lui), o putere de tip peronist... Experienţa mea din lumea a treia m-a învăţat că libertatea este un cuvânt abstract şi gol dacă n-ai nimic în burtă. Toată istoria modernă, şi nu numai, arată că omul se luptă în primul rând pentru o supravieţuire fizică, şi că această luptă poate să aibă mai multe referinţe: religioase, instituţionale, ideologice. Credeţi că o parte din ţărănimea rusească s-a ridicat împotriva regimului autocratic ţarist fiindcă îl citise pe Lenin sau pe Plehanov? Nu, s-a ridicat fiindcă nu mai puteau de sărăcie şi din cauza pierderii războiului... Adevărul esenţei umane a fost dezvăluit, de demult, de un autor latin - Plautus şi reluat de Machiavelli, mai târziu de Hobbes, cu bună dreptate: „Homo homini lupus“. Asta e esenţa cea mai pură a speciei umane... Dar, cu toate acestea, se pot face din când în când lucruri excepţionale în domeniul artei...

[miril]

Craciun fericit, bagatorilor de ochi de pe Progresul!

„Amintirile frumoase de Crăciun au rămas din copilăria mea în România“ Ramona Draghici Cotidianul

Neagu Djuvara, despre sărbători din vremuri apuse

Sărbătorile de iarnă din România, de la Bucureşti şi Sinaia, i-au rămas distinsului istoric Neagu Djuvara cele mai frumoase amintiri ale copilăriei. Crăciunurile din străinătate, le-a „dosit“ într-un colţ de memorie, o memorie extraordinară.

Cum erau Crăciunurile copilăriei dumneavoastră, ce vă amintiţi?
Să nu credeţi că povestesc „goange“, dar să ştiţi că am amintiri precise de la vârsta de doi ani. Ei bine, la Crăciun, în fiecare an, pe când aveam 6, 7, 8 ani, la şase decembrie, de Sfântul Nicolae, ningea, vă spun, an de an - foarte curios -, parcă era scris în calendar. Şi noi, copiii, ne repezeam la geam şi vedeam zăpadă în curte. Se sărbătorea pe îndelete şi Sfântul Nicolae, în sensul că, dacă ai fost cuminte, primeai un mic cadou, dacă nu, primeai celebrele nuieluşe. În ziua de Crăciun era foarte emoţionant, mergeam în vizită, în general, la oameni mai avuţi printre rudele noastre (râde - n.n.), aveam nişte veri, familia Bobeanu, cei care au fost ctitorii Bisericii Icoanei.

Ei, şi lângă biserică, Bobenii aveau o casă. Nu am să uit niciodată Crăciunul acela, trebuie să fie din 1922, 1923. Mama ne-a adus pe noi, copiii, seara, pe mine şi pe fratele meu, care avea cu trei ani mai mult. Pe drumul dinspre casă a venit, deodată, o maşină cu farurile aprinse şi l-a luminat pe Moş Crăciun, care era acolo, în casă, şi noi trebuia să intrăm unul după altul, să luăm câte un dar. Era şi pomul mare de Crăciun cu toate ornamentele agăţate în el şi cu adevărate lumânări, de asta erau tot timpul pericole să ia foc. Mai cădea pomul, mai ardea o cracă-două.

Nu existau aceste instalaţii de astăzi?
Nu, erau adevărate lumânări, era ceva feeric.

Cum erau ornamentele din acea vreme?
Ornamentele erau cam aceleaşi ca acum, cu zorzoane luminoase, dar şi cu fructe pe care le agăţai, mandarine, smochine, ele de-abia atunci intrau pe piaţă la noi, iar acei copii care veneau să ne cânte colinde acasă nu primeau bani, ci aceste fructe.

Aşadar, de la vârsta de 8 ani v-aţi petrecut sărbătorile de iarnă la Sinaia...
Da, câţiva ani mai târziu am fost la Sinaia, între 8 şi 12 ani, am petrecut acolo toate Crăciunurile. În acea perioadă, Sinaia, iarna, nu era invadată de turişti ca astăzi, erau localnicii şi foarte puţine cadre, medici, învăţători, judecători, altfel oraşul era cam pustiu. Noi ne-am stabilit acolo, mama, săraca, închiria în fiecare an o altă casă din ce în ce mai mică fiindcă banii erau tot mai puţini. Dar era impresionant că veneau adevăraţii ţărănuşi, cu hainele lor tradiţionale şi cu cântecele lor, veneau cu Steaua şi ne mulţumeau pentru darurile pe care le primeau, fructele şi o bucăţică de ciocolată, asta era bucuria lor. Era impresionant şi pentru că totul era autentic. Mai veneau cete de colindători şi din împrejurimi, de la Breaza, Comarnic, Buşteni. Noi primeam în casă şi nişte verişoare de la Bucureşti care veneau în vacanţă şi pregăteam cu toţii un pom care semăna cu ce se face şi acum, dar ceva mai primitiv şi fără electricitate, bineînţeles. În orice caz, era o atmosferă foarte călduroasă, nesofisticată, fără excesul de daruri care se face acum, care pe mine mă scandalizează. Să dai unui copil nenumărate jucării, el se plictiseşte repede şi, până la urmă, se joacă tot cu o tinichea. Acum suntem împinşi de comerţ şi de publicitate să se cheltuiască din ce în ce mai mult cu prilejul acestor sărbători. Astfel de lucruri nu se întâmplau pe vremuri, cadourile erau mult mai moderate. Copiii primeau daruri, aşa, după vârstă. Îmi aduc aminte că eu însumi, băiat fiind, am avut o păpuşă. O păpuşă din pânză pe care am ţinut-o ani buni, dormeam cu ea în pat şi nu mi-a fost înlocuită multă vreme. Dar vă spun că atmosfera era de autenticitate.

Era şi în acele timpuri obiceiul de a spune poveşti Moşului ca să primiţi, „în schimb“, un cadou? Obişnuiaţi să-i scrieţi Moşului, să-i spuneţi ce să vă aducă?
Nu ţin minte să-i fi scris lui Moş Crăciun, asta chiar nu ţin minte, dar părinţii noştri ne ziceau: „Spuneţi-mi mie, să-i spun lui Moşul ce daruri vreţi“. Trebuie să vă mărturisesc că destul de repede mi-am dat seama că nu există Moş Crăciun, fiindcă am avut un frate cu trei ani mai mare şi un văr cu cinci ani mai mare şi ei au „deconspirat“ într-un fel. Eu cred că la 7 ani nu mai credeam în Moş Crăciun, poate că la 6, da, dar la 7 nu mai credeam.

Dar aţi „trişat“, aţi „mimat“ această credinţă şi după vârsta de 7 ani?
Puneam, în continuare, cizmele sau şoşonii lângă vatră şi le găseam dimineaţa pline cu cadouri, dar ştiam că în timpul nopţii a venit mama şi le-a pus acolo. Mergeam şi cu Sorcova şi primeam doi bani. „Sorcova vesela, ca un fir de calonfir, să trăiţi, să îmbătrâniţi“...

Ca un fir de trandafir...
Cel mai vechi text mi se pare că era „ca un fir de calonfir“, oricum, în familia mea era mai greu să spui trandafir, pentru că pe bunicul meu îl chema Trandafir Djuvara. (Râde) La noi în familie au fost trei generaţii de Trandafiri, pe unchiul bunicului meu, pe străbunicul şi pe bunicul meu i-a chemat, pe toţi, Trandafir.

Deci aţi avut trei Domni Trandafir în familie...
Da... Apoi, când am plecat în Franţa, lucrurile s-au schimbat, era şi acolo pom de Crăciun şi erau şi mese bogate, cu familia, dar nu aveam partea cu datinile vechi şi cântecele noastre. La început eu nu aveam familie franţuzească, fiind şi ortodox, îmi amintesc că trebuia să mergem la o biserică rusească. Asta se întâmpla în 1928. În primul an a fost foarte trist pentru mine, m-am simţit un copil de 12 ani deloc vesel, la internat era un regim aproape militar. Eram treziţi cu toba, la şase dimineaţă, şi mâncam pe nişte mese reci, din marmură. Amintirile frumoase de Crăciun, vă spun, au rămas din mica mea copilărie de la Bucureşti şi de la Sinaia.

Cum aţi ajuns în Franţa?
Vă spuneam că am amintiri precise de pe când aveam doi ani. Şi le pot data pentru simplul fapt că noi am plecat, adică mama şi cu cei doi fii ai ei, în octombrie 1917 din Moldova, unde eram refugiaţi cu tata, Marcel Djuvara - inginer ieşit de la Politehnica din Berlin. În timpul războiului a fost căpitan sub directorul armamentului pe toată ţara şi s-a refugiat împreună cu armata în Moldova. Şi cum tatăl lui, bunicul meu, era ministrul României în Belgia, refugiat cu toată Curtea şi Guvernul belgian în Franţa, tata a ales ca noi să mergem în Franţa. Acolo, deşi războiul dura de trei ani, se mânca bine. Să ştiţi că este şi unul dintre motivele pentru care, în cele din urmă, francezii au fost mai tari decât germanii.

Aveţi o memorie colosală...
Am o amintire precisă şi din momentul când mama află de moartea tatei în ţară. El a rămas în România şi a murit de gripa spaniolă, faimoasa epidemie care a venit în momentul armistiţiului, unde a murit mai multă lume decât de glonţ. Noi eram în Elveţia când mama a primit vestea că a murit tata şi ne-a chemat în odaia ei, la hotel, acolo, ca să ne spună: „Să ştiţi că a murit tata“ şi asta o ţin minte, aveam doi ani şi trei luni. Şi de atunci am fel de fel de amintiri, amintirile de când mă întorc în ţară, la patru ani, vârstă de la care îmi amintesc perfect Crăciunurile.

Povestiţi-ne cum e cu cele „două zile de naştere“ ale dumneavoastră.
Un lucru interesant este că s-a schimbat şi clima, nu doar cea morală din ţara noastră, dar peste tot pe glob. Când eram copil, la Bucureşti, între 4 şi 6 ani, am avut o căsuţă pe care o cumpărase mama cu banii de pe bruma de moşie pe care o vânduse. În anul acela, 1922, ţin minte de schimbarea calendarului, se adoptase cel gregorian. Mi s-a spus: „Să ştii că suntem în octombrie acum, dar pe ziua de 1 octombrie va fi 13 octombrie“. Eu, în actele mele de naştere, sunt trecut cu o dată greşită, toată lumea spune 18 august, este 18 august pe stil vechi, de fapt, sunt născut la 31 august. Dar comuniştii când au refăcut actele, „ca să le simplifice“, suprimau, în fond, numele de familie al mamei, noi nu mai aveam familii, adică eram numai fiul lui Marcel şi al Ecaterinei, nu mai exista trecut. E foarte interesantă intenţia aceasta de a şterge istoria. Aşa că, pe extrasul de naştere, la mine scrie: „Născut la 18 august pe 31 august“.

[krapulax]

Trăim într-o lume democratică, e-adevărat, dar cînd vine vorba de valori, lucrurile nu trebuie amestecate. În cadrul sistemului valoric, în zona culturală (cea care creează valorile), democraţia nu mai e deloc operantă. Ba chiar, aici, sîntem în plină incorectitudine politică şi discriminare. Nu e primită toată lumea la împărţirea bucatelor, nu toţi sîntem egali. Aici există elite şi plebe, iar plebea nu trebuie să se amestece cu elitele. Guţă nu are cum să se tragă de brăcinar cu Daniel Barenboim sau cu Cecilia Bartoli, nici aceştia nu au ce căuta să cînte la o petrecere de manelişti.
Mda... Ştiu că astfel de fraze (absolut banale, de altfel) îi vor face pe unii să mă catalogheze drept reacţionar, retrograd, dacă nu chiar fascist. Din fericire pentru mine, astăzi nu mai există tribunale ale poporului care să se ocupe de astfel de acuzaţii.
Ziceţi-mi cum vreţi, dar pe mine mă revoltă – să zic aşa –, cînd văd o soprană care se laudă că a cîntat la Scala din Milano cum se dă în spectacol la o petrecere de mahala sau cînd îl descopăr la o emisiune de divertisment ieftin pe ditai academicianul.
Zilele trecute, una dintre ştirile de la PRO TV era despre cum a sărbătorit revelionul miliardarul de Corbeanca, Cristian Ţînţăreanu. Îl ştiţi pe Ţînţăreanu: domnul în vîrstă care livrează presei tabloide poze cu el dezbrăcat în compania unor domnişoare tinere, cu care zice că face sex la petrecerile pe care le organizează. În fine, se sparie gîndul!...
Ei bine, de data aceasta, la petrecerea personajului respectiv nu mai erau exemplare siliconate, ci marea divă Mariana Nicolesco. Care a şi cîntat în duet cu miliardarul. Care miliardar, după ce a terminat cu diva, a trecut la nişte lăutari şi le-a zis cu foc şi împreună cu ei.
Tot aşa, într-una din serile trecute, la emisiunea aceea urlată de Dan Negru la Antena 1, Te pui cu blondele?, era invitat manelistul Costi Ioniţă. După ce invitatul formula răspunsul, erau luate şi cîteva vedete din afara studioului, să răspundă şi ele. Apăreau pe-acolo Cerebel (sau, mă rog, CRBL) de la trupa Simplu, impresara de fotbalişti Ana Maria Prodan şi alte vedetuţe dîmboviţene. Pînă acum, ne aflăm în cadrul aceleiaşi paradigme. Ei bine, printre toţi aceştia era şi Constantin Bălăceanu-Stolnici. Mai mult, ironia face ca, la o întrebare despre o expoziţie a lui Constantin Brâncuşi, manelistul Costi Ioniţă să ştie răspunsul, iar respectabilul academician să nu-l ştie.
Am scris „respectabilul“? Cred că am greşit. Din păcate pentru el, Constantin Bălăceanu-Stolnici nu mai e de mult respectabil. Om de ştiinţă şi descendent din vechea familie boierească a Bălăcenilor, academicianul a fost, totodată, un „biet“ turnător al Securităţii comuniste. Îşi semna delaţiunile cu numele „Laurenţiu“. Astăzi apare – iată – în emisiuni decerebrate, alături de indivizi care semnează „CRBL“. Prin urmare, lucrurile nu ar trebui să ne surprindă deloc.
Spuneam că, în lumea valorilor, lucrurile nu ar trebui să se amestece. De fapt, în cele două cazuri, nici nu s-au amestecat. Se pare că locul Marianei Nicolesco este mai degrabă acolo, lîngă miliardarul tabloid Ţînţăreanu, aşa cum şi locul lui Constantin Bălăceanu-Stolnici este la o emisiune îndoielnică, alături de manelişti. Aparent, nici unul dintre cei doi n-ar fi avut ce căuta în contextele respective. Numai că imaginea lor valorică a fost construită din aparenţe. Din cînd în cînd însă, baloanele de săpun se sparg şi în urma lor rămîne o mîzgă.

din dilema veche

[miril]

Cititi, cititi si iar cititi. Electronic.

http://www.gandul.info/life-style/cartea-viitorului-3-500-de-volume-intr-un-singur-dispozitiv-electronic-5304958

[Bancaru]

Ti-ai luat?

[miril]

Nu. Inca.

[miril]

Printre dezinformarile de rigoare si alte stiri de tip tabloid , se mai strecoara si o mica notita de interes national, ma rog, bucurestean, in primul rand, care nu trebuie chiar trecuta cu vederea. Cu ingaduinta dumneavoastra, just a little Bit(t), man, :

Japonia va finanţa construcţia reţelei de metrou Bucureşti – Aeroportul Henri Coandă Realitatea.tv

Natsuo Amemiya, ambasadorul Japoniei în România, a anunţat, miercuri, că a luat decizia de a acorda României un împrumut în valoare de circa 315 milioane euro, pentru realizarea proiectului "Legătura de Acces a reţelei de metrou a municipiului Bucureşti cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă".

"Acest proiect de infrastructură are o importanţă majoră, el realizând legătura dintre centrul Capitalei şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă", potrivit unui comunicat emis de Ministerul Transporturilor. Proiectul finanţat de Guvernul japonez reprezintă o soluţie viabilă pentru eliminarea blocajelor rutiere constante şi a poluării aerului cu care se confruntă Bucureştiul.

Guvernul României consideră că acest proiect va constitui un exemplu de cooperare în domeniul infrastructurii şi al conservării mediului, încurajând relaţiile economice de ansamblu între România şi Japonia.

[miril]

"Ia sa-ti ghicesc in hormoni, conasule"!

Viitorul poate fi citit in hormonii de stres Romania Libera

O tanara cercetatoare din Basel (Elvetia) primeste joi Premiul Latsis pentru activitatea sa, care permite o mai buna stabilire a pronosticurilor in cazul pneumoniei sau al atacului cerebral. "Daca intra un leu in aceasta camera, pulsul va creste si in corp se declanseaza o serie de evenimente", spune Mirjam Christ-Crain. Fie ca stresul se datoreaza lucrului in exces, fie unui infarct, cascada de hormoni eliberati va fi aceeasi, arata cercetatoarea, citata de cotidianul elvetian Le Temps, scrie Agerpres.

Masurand concentratia hormonilor in sange, endocrinologul elvetian a descoperit ca se pot prevedea mai precis evolutiile pneumoniilor si atacurilor cerebrale. Si, cine stie, poate ale altor tipuri de boli. "Stresul este o reactie de alarma, explica ea. Daca este prea puternica, nu este bine. Nu trebuie sa fie nici prea scazuta, deoarece corpul are nevoie de hormoni pentru a se apara." Tanara cercetatoare primeste joi Premiul Latsis 2009 de la fundatia cu acelasi nume, in valoare de 100.000 franci elvetieni, acordat de Fondul National Elvetian de Cercetare Stiintifica.

Mirjam Christ-Crain a inceput sa lucreze in cadrul unei echipe in domeniul a ceea ce ea numeste "endocrinologie largita", o disciplina care nu se limiteaza la diabet si la bolile glandei tiroide. "Ca endocrinologi, ne preocupa hormonii. Vrem sa-i integram medicinei generale, pentru a imbunatati diagnosticele si pronosticurile", afirma ea. Primele sale cercetari au vizat diagnosticul infectiilor cailor respiratorii. "Cand vine un pacient cu anumite simptome, este foarte greu de stabilit daca infectia este de origine virala sau bacteriana", precizeaza Christ-Crain. Tratamentul clasic consta in administrarea de antibiotice. Insa ele nu combat toate bacteriile: impotriva unui virus, nu servesc la nimic. In plus, cu cat se prescriu mai des, cu atat exista sanse sa se dezvolte rezistenta virusilor.

Cercetatoarea a avut ideea sa masoare nivelul de procalcitonina - un hormon a carui producere creste in cazul infectiei bacteriene - la un grup de pacienti internati la urgenta si sa nu le dea antibiotice decat daca concentratia era mai mare decat norma. "Am redus cu 50% folosirea lor, rezultatele fiind echivalente", arata ea.

S-a concentrat apoi pe cazurile de pneumonie, cand infectia - aproape mereu bacteriana - atinsese plamanii. "Era vorba sa stim cata vreme trebuia sa administram antibiotice, explica endocrinologul. Ne opream cand nivelul de procalcitonina scadea sub o anumita limita." Si in acest caz s-a putut micsora tratamentul cu 50%. De atunci, metoda face parte din tratamentul de rutina in multe spitale din Elvetia, Germania si Anglia.

Mirjam Christ-Crain s-a interesat apoi si de pronosticuri. "Voiam sa stiu daca exista un element masurabil care sa ne permita sa prevedem daca un pacient ajuns la urgenta va muri sau va supravietui, daca trebuie internat la terapie intensiva, supravegheat 24 de ore din 24, sau daca se poate intoarce acasa", precizeaza ea.

Ea se concentreaza de doi ani pe hormonii stresului. "Cascada de evenimente care se declanseaza in conditii de stres nu depinde numai de tipul stresului, adauga cercetatoarea. El poate fi de natura psihologica sau fizica." Creierul elibereaza mai multi hormoni, ca de altfel si glandele suprarenale, mai ales adrenalina si noradrenalina, a caror concentratie creste foarte repede, apoi scade rapid. La final este activat cortizolul, hormonul "clasic" al stresului. "Ipoteza era ca pacientii bolnavi de pneumonie, care avusesera un nivel ridicat de stres la internare, aveau un pronostic mai prost decat cei care aveau un nivel mai scazut, precizeaza endocrinologul. Masurarea formei libere a cortizolului a confirmat aceasta ipoteza."

Mirjam Christ-Crain s-a ocupat apoi de influenta hormonilor asupra atacurilor cerebrale, masurand de aceasta data un hormon mai putin "clasic", copeptina, produsa in creier. "Am facut aceeasi constatare ca la pneumonie. Nivelurile de copeptina erau mai ridicate la pacientii internati care au murit, ca si la cei care au suferit sechele trei luni dupa internare", releva Christ-Crain. Rezultatele au fost publicate de curand.

Endocrinologul considera ca masurarea hormonilor stresului, in context clinic, ar putea permite o mai buna alocare a resurselor in caz de pneumonie sau atac cerebral. "Pacientii ar avea o idee mai precisa asupra riscurilor la care sunt expusi, se poate reduce durata spitalizarii, ca si costurile tratamentului", adauga ea.

Cercetatoarea lucreaza acum la un nou proiect, pentru a vedea daca se pot ameliora sansele de supravietuire si viteza de restabilire in caz de pneumonie, administrand pacientilor mici doze de hormoni ai stresului. "Poate parea paradoxal, dar nu este acelasi lucru sa ai un nivel crescut de hormoni endogeni sau sa fie administrati prin tratament. In doze mari, cortizolul ca tratament poate fi imunosupresor. Insa dat in doze mici, poate elimina raspunsul exagerat la infectie. Aceasta practica este totusi controversata", admite ea.

De ce este mai ridicat nivelul hormonilor la unii pacienti? "Nimeni nu stie precis, spune Mirjam Christ-Crain. Se crede ca exista factori epigenetici (care afecteaza exprimarea genelor, n.red) ce fac ca unele persoane sa reactioneze mai mult la stres decat altele." Este posibil ca raspunsul sa fie mai puternic numai pentru ca atacul sau infectia este mai severa?, se intreaba ziarul. "Exista o corelatie, raspunde endocrinologul. Insa o analiza statistica a aratat ca cele doua lucruri sunt independente. Nivelul de hormoni nu este mai ridicat doar pentru ca atacul este mai grav."

Aceste descoperiri deschid numeroase perspective. Mirjam Christ-Crain apreciaza ca hormonii stresului joaca un oarecare rol in multe boli: este suficient sa fie studiati. Este un camp vast de studiu pentru "endocrinologia largita", incheie Le Temps.

[miril]

Paralamentul-n biblioteca si nu invers:

http://www.cotidianul.ro/cel_mai_mare_mall_in_cea_mai_mare_casa_a_poporului _langa_cea_mai_mare_catedrala_din_cel_mai_neingrij it_oras_european-106744.html

[krapulax]

si mie imi place (http://www.observatorcultural.ro/Exasperari-contemporane*articleID_23009-articles_details.html)
carnem mujat, in ocservatorul culturel

fragmente:


Cred că, prin modul în care a acţionat ca preşedinte al ICR, domnul Patapievici şi-ar fi putut asigura nu doar un al doilea mandat în fruntea instituţiei, ci chiar şi un al treilea, fără ca pentru asta să fie nevoit să aducă greţoase omagii conducătorului iubit. Ar fi putut, dar motive greu de înţeles din punctul meu de vedere, l-au determinat să prefere ca, săptămînă de săptămînă, în paginile unui cotidian central, să fie unul dintre cei mai zeloşi apologeţi ai preşedintelui statului. Nu s-a mulţumit să fie un susţinător, ca atîţia alţii, ci a ales, mutatis mutandis, rolul de poet de curte. Ca tip de comportament – servil cu toţi oamenii preşedintelui şi drastic cu cei care nu împărtăşesc entuziasmul colectiv al fidelilor – autorul Omului recent l-a întrecut pe Adrian Păunescu, de pildă, măcar şi pentru faptul că, în pofida oportunismului său, Păunescu reuşea, uneori, să rostească şi adevăruri incomode pentru puterea de dinainte de 1989.

Probabil că domnul Patapievici are nostalgia unanimităţilor, de vreme ce vorbeşte, în ultimul său editorial din 2009 (http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/881161/SENATUL-EVZ-Bilant-2009-I/) (apărut pe 31 decembrie, în Evenimentul zilei), despre „prestaţia jalnică“ a Observatorului cultural. E o premieră faptul că preşedintele Institutului Cultural Român judecă prestaţia unei reviste culturale nu în funcţie de semnăturile ce apar în paginile ei sau de temele şi subiectele abordate de-a lungul unui an, ci în funcţie de modul în care unii dintre redactori şi colaboratori se poziţionează faţă de şeful statului. Acesta pare să fie singurul criteriu de „analiză“ care i-a mai rămas filozofului jurnalist.

Semnificativ mi se pare că, în viziunea lui HRP, prestaţia unor personaje precum Elena Băsescu, Honorius Prigoană sau Cristian Boureanu nu poate fi calificată drept jalnică. Filozoful recent nu este deranjat nici de replica lui Prigoană senior, care consideră că „poporul român ar trebui să zică mersi că nu am pus-o pe nevastă-mea pe listă!“

Václav Havel considera că „intelectualul are sarcina de a nelinişti mereu, de a denunţa mizeria lumii, de a provoca prin spiritul său independent, de a se revolta împotriva tuturor presiunilor ascunse ori vizibile, împotriva manipulării, de a fi principalul element sceptic al sistemelor, puterilor şi al descîntecelor acestora, martorul înşelăciunii lor. Este motivul pentru care intelectualul respinge orice rol pe care cineva i l-ar aloca, ca atare nu poate apărea în istoria învingătorilor“.

Dar Havel s-ar putea să fie, şi el, unul dintre „agenţii de influenţă pesedişti, ca Doina Cornea, Ion Diaconescu şi, vai, Neagu Djuvara, foste figuri luminoase ale tranziţiei româneşti“. La atît se reduce, în opinia lui Mircea Mihăieş, existenţa celor trei simboluri ale luptei anticomuniste de dinaintea prăbuşirii regimului comunist. Mergînd pe logica editorialistului, se poate spune că Václav Havel e şi el tot o fostă figură luminoasă a tranziţiei europene. La Bucureşti, se fac eforturi sistematice pentru a acredita ideea că anticomuniştii veritabili s-au născut abia după 1989. Şi aceştia sînt cu totul alţii decît Doina Cornea, Ion Diaconescu sau Neagu Djuvara. Ei se numesc Traian Băsescu, Antonie Solomon, Gigi Neţoiu, Theodor Stolojan, dar şi H.-R. Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Ioan T. Morar, Mihail Neamţu şi Mircea Mihăieş însuşi.

Nu aveţi nici măcar scuza unui sistem opresiv sau a unei gîndiri limitate de prostie. La voi, impulsul de a exclude e mai puternic decît cel al îndoielii. Aţi vrea să excludeţi orice urmă a gîndirii de stînga pe care o identificaţi, incorect şi abuziv, cu doctrina comunistă. Aţi vrea să-i excludeţi, de fapt, pe cei care gîndesc altfel şi care au curajul de a-şi afirma public diferenţa. Pentru că ei, cei care gîndesc altfel, vă pun în faţă o oglindă incomodă. O oglindă în care nu vreţi să vă priviţi de teama de a vă recunoaşte. Aşa că aţi prefera să spargeţi oglinda.

[krapulax]

.....mai putin faza din final, cand se face avocat al stangii, si ii considera (gresit, zic eu) pe portocalii drept unici dreptaci in tarisoara/

[krapulax]

nae manolescu, despre chestii. foarte frumos.


„Există lucruri pe care oamenii ar trebui să le ştie dacă vor să citească o carte", spune Saul Bellow într-un loc.
Afirmaţia m-a luat oarecum prin surprindere. Tocmai îmi încheiasem volumul de memorii în care e vorba în primul rând despre citit, când, iată, autorul lui „Herzog" vine cu o afirmaţie foarte simplă, care, cel puţin în această formă tranşantă, nu-mi trecuse prin cap.

M-am simţit ca acel personaj din „Ostrovul lupilor" al lui Sadoveanu care scrie pe nişte suluri de pergament toate înşelăciunile ****reşti aflate de la unii şi de la alţii şi, aburcându-le pe un măgar, porneşte să cutreiere lumea în speranţa de a le face tuturor cunoscute, dar se lasă înşelat de prima femeie care îi iese în cale.

Ce spune Bellow e pe cât de adevărat, pe atât de instructiv, şi nu doar pentru cei care, destul de puţini, citesc, dar şi pentru cei care, şi mai puţini, pretind să-i înveţe pe alţii să citească: şi anume că lectura implică un fond aperceptiv, cum îl numesc psihologii, o experienţă similară anterioară, o referinţă prealabilă, fie de natura celei mai banale informaţii, fie de natura înţelegerii motivelor care ne determină să citim cărţi.

Vorbesc din inerţie despre cărţi, dar aş putea la fel de bine să vorbesc despre picturi, compoziţii muzicale, filme sau spectacole de teatru. Un critic al vieţii academice americane face şi el o observaţie similară. Mulţi dintre studenţii lui, lipsiţi de cultură generală, nu văd în tablourile de la Luvru decât culori şi forme, ca şi când pictorii vechi ar fi nonfigurativi ca şi unii dintre modernii mai bine ştiuţi de ei, şi asta, fiindcă ignoră totul despre subiectele mitologice sau religioase ale tablourilor. Este exact motivul pentru care cei care citesc trebuie să ştie anumite lucruri, dacă vor să citească o carte cu adevărat.

Deosebirea aceasta dintr-o lectură naivă şi una avizată am făcut-o într-o împrejurare oarecare înainte de a fi luat cunoştinţă de remarca lui Bellow. Când avea cinci ani şi jumătate sau şase, am dus-o pe fetiţa mea la Luvru. Avusesem buna idee de a-i citi din Biblia pentru copii. Nu mă gândisem neapărat la ce şi când îi va fi de folos informaţia. Pe când ne uitam la tabloul lui Leonardo cu familia sfântă, Nicolae Balotă, care ne însoţea, a întrebat-o pe Ana dacă recunoaşte personajele din tablou. Ana i le-a înşirat conştiincios.

„Dar Iosif cine e?", a întrebat-o Balotă. „Aproape tatăl lui Iisus", i-a răspuns fetiţa de nici şase ani. „De ce aproape?", a insistat Balotă. „Fiindcă tatăl adevărat e Dumnezeut", i-a explicat Ana, apăsând din nou, în felul ei un pic pedant, pe cuvântul esenţial pentru o limpede înţelegere. Lectura Bibliei, chiar şi în versiunea pentru copii, i-a fost de folos şi recent, când a văzut la Muzeul André Jacquemart din Paris „Masacrul inocenţilor" al lui Breughel, cu ocazia expoziţiei organizate de Bruckentalul sibian.

Nu s-a mişcat din faţa tabloului până n-a identificat personajele principale din reprezentarea scenei biblice a uciderii pruncilor din ordinul lui Irod. Cu siguranţă, cele două capodopere nu i-ar fi reţinut atenţia în absenţa informaţiilor despre conţinutul lor.

[miril]

Foarte bune articolele, Krap. As vrea sa comentez putin articolul lui Manolescu, cand am timp, in sens...invers. Altfel, Adevarul, dupa 10 ani...:

Ion Raţiu, o moştenire Ovidiu Nahoi Adevarul

S-au împlinit ieri zece ani de la plecarea dintre noi a celui care a fost Ion Raţiu.

Un mare român, un om politic al principiilor, fondator al respectabilului ziar „Cotidianul" şi, mai presus de toate, un vizionar. Ion Raţiu rămâne însă şi un mare nedreptăţit. A fost - alături de Corneliu Coposu şi Doina Cornea - omul asupra căruia propaganda fesenistă a aruncat unele dintre cele mai mari cantităţi de mizerii. Şi asta spune ceva.

L-au prezentat oamenilor drept un exploatator lipsit de scrupule - pentru că avea avere. L-au arătat drept venetic - din cauza accentului său uşor englezit. Dar Ion Raţiu a primit toate atacurile senin, chiar jovial. A continuat să vorbească despre capitalism şi despre Occident, atunci când asemenea cuvinte sunau, pentru mulţi, mai degrabă ca nişte ameninţări decât ca nişte promisiuni.

A susţinut mereu că România are nevoie de reforme profunde, de o privatizare rapidă, de liberalizarea preţurilor şi de un sistem politic deschis, bazat pe diversitate şi toleranţă. A fost unul dintre acei bărbaţi de modă veche capabili să poarte o discuţie în contradictoriu cu zâmbetul pe buze şi fără a răni.

A fost unul dintre puţinii oameni politici în stare să spună ceea ce gândesc şi nu ceea ce le-ar plăcea celor mulţi să audă, la un moment dat. Multe se pot spune despre moştenirea lui Ion Raţiu, despre Fundaţie, despre bursele oferite în numele său, despre Centrul pentru Democraţie, despre contribuţia sa la dezvoltarea presei româneşti, despre ideile sale politice.

Dar cea mai valoroasă moştenire lăsată de Ion Raţiu constă în gestul său din timpul mineriadei din septembrie 1991, atunci când trupa lui Miron Cozma a pătruns în sediul Parlamentului - aflat, pe atunci, în palatul din Dealul Mitropoliei. Când atacatorii, înarmaţi cu răngi şi topoare, au intrat în sală şi cei mai mulţi dintre parlamentari se pregăteau să o şteargă englezeşte, doi oameni le-au ieşit în faţă.

Doi ţărănişti: poetul Ioan Alexandru, cu crucea în mână, ca şi cum ar fi vrut să ţină piept unei hoarde de vampiri şi Ion Raţiu. „Cum îndrăzniţi să intraţi aşa, în această instituţie a democraţiei? Ieşiţi afară, imediat!", le-a spus bătrânul Raţiu, pe un ton atât de apăsat încât minerii, pe cât erau ei de porniţi, au făcut, tăcuţi, cale întoarsă.

Poate că nu înţelegem nici astăzi, pe deplin, cât de mult datorează democraţia românească acelui gest de convingere şi curaj. Dar acest gest capătă noi semnificaţii astăzi, când instituţiile democratice sunt din nou atacate, nu cu bâtele, precum în 1991, ci cu armele mult mai sofisticate ale populismului şi demagogiei. Să ne amintim, aşadar, de această moştenire simbolică pe care Ion Raţiu ne-a lăsat-o tuturor. Merită.

[krapulax]

replik lui biju morar la articolul lui carmen mushat, de mai sus. ocoleste esentialul, pacat!

Am mai scris-o şi cu altă ocazie, dar trebuie să reiau ideea, provocat de o recentă întîmplare culturală (e drept, măruntă). Există nişte mediocri care cred că-şi pot lua legitimaţie de intelectual de mîna-ntîi „desfiinţîndu-l“ pe Patapievici, trăgîndu-i un cap în gură lui Liiceanu, dînd în Tismăneanu şi negîndu-l pe Cărtărescu. Nu contează că argumentele sînt de provenienţă biliară, că raţionamentul este clădit pe ură, principalul e să te afirmi! După asemenea isprăvi, cred respectivii, eşti făcut. Ai cu ce te lăuda: „Ai văzut cum l-am ras pe Patapievici? Ţi-a plăcut cum l-am pocnit pe Liiceanu? Hai că l-am desfiinţat pe Cărtărescu!“. Ca bonus, merge şi o mîrîială contra lui Pleşu, la fel de gratuită! Esenţial este să înjuri. În cercul strîmt al acestor frustraţi, mediocri şi plicticoşi, cu un simulacru de operă fără sare şi piper, conduc în clasament cîteva persoane. Una dintre ele este o cucoană căreia a trebuit să-i facă soţul o revistă ca să aibă şi ea unde scrie. Această cucoană simte nevoia să se revalideze ca intelectual, din cînd în cînd, prin metoda de mai sus. Înconjurată de tipi şi mai jalnici decît ea (iată că se poate!), cucoana ia, probabil, şi aplauze la astfel de ieşiri. Speranţa lor secretă este că vor reuşi să-i alunge din prima linie pe cei pe care-i înjură ca să le ia locul! Sau că, măcar, înjurîndu-i pe cei numiţi, lumea te va considera egalul lor. Adică te baţi pe burtă cu valorile, iar asta înseamnă, de bună seamă, că ai şi tu valoare. Doar nu sari la bătaie dacă nu eşti, ca la box, în aceeaşi categorie! Şi, uite aşa, lumea vorbeşte despre tine, numele îţi circulă. Da, dar nu şi în acest articol!

[Bancaru]

Asta a devenit mai scarbos decat Boc. Cu care seamana. Fizic.

[miril]

Un Bou. Sa rambursati bine!

http://www.adevarul.ro/financiar/analiza_special/Statul_roman_este_dator-vandut_bancilor_0_193181245.html

http://www.gandul.info/news/datoria-romaniei-va-ajunge-la-43-de-miliarde-de-euro-fmi-avertizeaza-guvernul-boc-grecia-da-faliment-5389674

[miril]

O...prea multi!

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Marius_Oprea-_-Suntem_condusi_de_circa_10-000_de_ticalosi_0_193781125.html

[miril]

"Prostie, prostie dar s-o stim si noi"!

http://voxpublica.realitatea.net/freestyle/s-a-deschis-marele-muzeu-al-prostiei-umane-spre-bucuria-fraierilor-25603.html#Scene_1

[krapulax]

cartarescu spune in cuvinte mult mai frumoase si mai bogate ceea ce am avut si eu onoarea sa va raportez nu demult

Cu câteva saptămâni în urmă, în plină campanie electorală, Cristian Tudor Popescu îmi reamintea - şi-i mulţumesc pentru asta - că scrisesem cândva de bine despre Mircea Geoană şi mă acuza, în consecinţă, de inconsecvenţă.
E adevărat, a fost un moment, cam pe vremea în care Ion Iliescu îi lipise pe spinare bileţelul cu „prostănacul”, când mi-am legat de Geoană speranţele de reformare a PSD-ului, de scoatere a lui de sub sinistra umbră a celui mai sus pomenit.

Scriam atunci, chiar în titlul articolului, „Sprijiniţi-l pe Mircea Geoană”. Nu regret niciun moment acel text, tot ce regret e că promisiunea de primenire a celui mai venal partid din România, de douăzeci de ani încoace, nu s-a realizat.

Imediat după apariţia acelui articol s-a întâmplat să-mi lansez, la Librăria Humanitas de la Kretzulescu, volumul „Baroane”. Ploua cu găleata. Practic, nu se vedea, în rafalele de ploaie, celălalt trotuar de pe Calea Victoriei. Pe când Gabriel Liiceanu tocmai vorbea, am văzut o siluetă murată care intra, luptându-se cu o umbrelă, pe uşa de sticlă a librăriei. Era Mircea Geoană.

Niciodată înainte, niciodată după, n-a asistat vreun politician la o lansare de-a mea. Numi venea să-mi cred ochilor. Geoană a stat cuminte în public până ce povestea s-a sfârşit, apoi a stat la coadă să-i scriu un autograf pe o carte. Domnul Liiceanu a făcut nişte remarci tăioase atunci, dar eu, mărturisesc, am fost impresionat.

Iar vara trecută, pe când lâncezeam în holul unui hotel de la mare, m-am trezit iarăşi cu un telefon de la Mircea Geoană, care mă consola pentru tonul amar al unui articol abia publicat.

Stimate cititor, eu sunt un om foarte modest, un om oarecare. Imaginează-ţi că dumneata ai fi sunat, chiar acum, de Hrebenciuc, de Boc sau de Becali, adică de personaje care pentru noi nici nu au realitate, care trăiesc doar la televizor. N-ai fi uimit? Odată m-a oprit pe stradă Geanina Corondan. S-a învârtit atunci totul cu mine, s-au năruit, ca să zic aşa, bazele ontologice ale lumii mele...

Auzisem cu mult înainte despre Mircea Geoană de la prietenul meu Volodea Tismăneanu, care-l cunoscuse la Washington, pe când Geoană era ambasador în Statele Unite. Volodea îmi spusese atunci că „e băiat bun”. Şi Geoană a fost, întra-devăr, băiatul bun şi reformist al PSD-ului, băiatul credibil al acestui partid de monştri, până când a ajuns acolo unde n-ar fi trebuit să ajungă niciodată, la şefia acestuia.

Probabil că şi atunci a ţopăit - mai cu fereală - de bucuria victoriei asupra lui Iliescu, probabil că şi atunci, în scurtă vreme, şi-a muşcat mâinile de disperare. Căci o fi avut Geoană idei sincere de reformare a PSD, dar greii partidului i-au arătat repede ce înseamnă, vorba lui Năstase, să ai ce număra. Pentru mine e un prilej de mare mirare cum a reuşit acest om evident din altă plămadă, un om mai sensibil şi mai spălat intelectual, să se menţină atâta vreme la conducerea acestui partid.

Am văzut în acea vreme cum o lasă progresiv baltă cu schimbările, cum începe să mintă neruşinat, cum reaua-credinţă şi cea mai goală demagogie au devenit instrumentele lui de lucru de fiecare zi. Am asistat la urâţirea, zi cu zi şi ceas de ceas, asemenea portretului lui Dorian Gray, a acestui om care o fi avut cândva idealurile lui.

Geoană nu mi s-a părut niciodată un ticălos sau un mizerabil autentic, asemenea colegilor lui de partid, ci un om care încearcă disperat să fie ticălos şi mizerabil doar ca să se menţină, cu orice preţ, la putere. Uluitoarele gafe cu care el şi-a presărat în ultima vreme cariera politică nu mi-l fac antipatic, poate chiar dimpotrivă. Dar dacă ar trebui să-l găzduiesc la mine acasă o săptămână, primul meu gând ar fi să acopăr prizele şi să pun pe raftul cel mai de sus toate sub stanţele toxice.

Mircea Geoană nu e prostănac, aşa cum prinţul Mîşkin (iertată-mi fie comparaţia blasfemică) nu era idiot. E doar un copil mare care, înfrângându-şi scârba şi mila, rupe picioarele lăcustelor doar ca să fie primit în gaşcă de cei cu adevărat răi. Dacă nu s-ar fi vârât în troacă, poate nu l-ar fi mâncat porcii.

Poate că ar fi rămas toată viaţa un diplomat stimabil şi al treilea copil al soţiei sale. Dar blestemata foame de putere i-a menit altceva: nenorocirea şi deruta în care se află acum şi care nu s-au sfârşit cu oribila trezire de pe 7 decembrie. Vor urma pentru el treziri poate şi mai dureroase.

Geoană e un caz trist, pentru care am avut mereu o anume simpatie. Căci, de ce să v-o ascund, am ţinut întotdeauna cu loserii. La filmele sovietice din copilăria mea ţineam cu nemţii. La box eram de partea celui desfigurat de pumni, care abia se mai ţinea pe picioare. La fotbal îmi bătea inima pentru cei care scoteau de câte şase ori mingea din plasă.

Cum îi vreau sincer binele, l-aş sfătui pe Mircea Geoană să lase partidul baltă şi, cât mai e timp, să se retragă undeva la ţară. Ar evita astfel un lung şir de previzibile umilinţe.

ev zilei, 22 ianuarie 2010.

[miril]

Cartarescu este si el inconsecvent. Tine cu... Nu-i vorba de Progresul. In rest, despre plagiat numai de bine. Astazi sunt in mov, sa inteleg ca-l "plagiez" pe Geoana?

http://www.adevarul.ro/nicolae_manolescu_-_comentarii/Definitia_plagiatului_7_195050495.html

[miril]

O continuare la cititi, cititi, cititi...electronic sau trecerea de la Guthenberg la Steve Jobs si Bill Gates.

http://www.capital.ro/articol/revolutia-e-book-piata-cartii-intoarce-foaia-130990.html

[krapulax]

9.Pe clădirea de la Coada Calului lui Mihai Viteazu, care adăposteşte sediile centrale ale PSD şi PNL, se vede că a fost un an prost pentru cele două partide, în care nu le-a ieşit nimic, inclusiv la nivelul ţurţurilor. Ţurţuri mici, anemici, dar numeroşi. Sînt porecliţi de şoferii de taxi, "Cei 322", şi par cu fiecare oră care trece din ce în ce mai puţini, în ciuda ninsorii.

e un top al tzutzurilor. catavencu, al. varzaru
http://www.catavencu.ro/top_10_urturi_mortali_din_bucuresti-12245.html

[miril]

Tanar si nelinistit:

http://yorick.ro/pentru-mine-teatrul-e-%E2%80%9Etinerete-fara-batranete%E2%80%9D/

Nu tocmai tanar dar nelinistit. Din fericire (nu ca de aici i se trage, vreau sa precizez):

http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Inactualitati_-II_7_196850316.html

[miril]

Cred ca ne apuca... Ziua de apoi.

http://www.cotidianul.ro/autostrada_comarnic_bra_ov_va_trece_pe_sub_sinaia_ i_bu_teni-107405.html

[krapulax]

bun si trist plesu. trist, dar adevarat. adevarat si ingrijorator. nu mai devreme de azi dimineata... dar sa lasam.
tolontan, interview cu cartarescu

- Cum percepeţi, din Germania, criza românească?
- Am predat aici, la Berlin, 5 luni. Ţările şi companiile au batjocorit această criză şi uite că a ajuns să ne batjocorească ea pe noi. Cînd în Berlin rata şomajului e de 20% asta se observă şi pe feţele oamenilor. Desigur că e alt nivel decît în România, dar Germania s-a schimbat. Trenurile nu mai ajung mereu la timp, stilul de viaţă e diferit. Aşa că, revenind în ţară, nu mă întorc din Paradis în Infern, ci de pe o treaptă a Purgatoriului pe alta, mult mai jos plasată…
- Unde veţi găsi ce?
- În România, marea problemă este calitatea morală a oamenilor. E şocant cît de multă lipsă de educaţie există, cît de puţine aspiraţii! Televiziunile şi ziarele, generalizez, desigur, flatează straturile sociale joase.
- Şi instinctele joase ale fiecăruia dintre noi…
- Da, corect! Asta se observă pe net. Observaţi revărsarea de ură, de insulte! (http://www.onlinesport.ro/forum/forumdisplay.php?f=21)
- Nu e straniu cum ne purtăm pentru un popor care a fost învăţat să creadă despre el că e cultivat, inteligent şi bine antrenat cultural?
- Ni s-a propagat o iluzie. Întîi, prin ideologia poporului superior. Dacii erau cei mai buni dintre traci, deci şi românii deveniseră cei mai buni. Apoi, ne-am supraevaluat pentru că, înainte, ne exprimam mai ales prin elita noastră, care este sclipitoare. Dar cînd toţi vorbim, şi e bine că avem acest drept, se vede cum arată, de fapt, România profundă. Cea a fiecărei zile.

[Bancaru]

http://www.rkis.se/filiale/pagini_a.php?cod_filiala=28&cod=214

[miril]

IPhone, IPad!

http://i.gizmodo.com/tag/appletablet/

[Bancaru]

WTF? Ce e asta?

[miril]

Mai pe romaneste:

http://www.cotidianul.ro/apple_a_lansat_ipad_tablet_ul_atat_de_a_teptat_vid eo-107476.html

http://www.gandul.info/media-advertising/ipad-cel-mai-asteptat-gadget-al-momentului-a-fost-dezvaluit-vezi-aici-cum-arata-si-cat-costa-noua-jucarie-apple-5450936

http://www.businessmagazin.ro/business-hi-tech/it/apple-a-lansat-gadgetul-minune-ipad-vezi-ce-stie-sa-faca-5449180

Si din nou in...englezeste:

http://www.guardian.co.uk/technology/2010/jan/27/apple-ipad-tablet-first-review

http://www.crunchgear.com/2010/01/27/the-ipad-our-take/

Eu daca as fi Humanitas nu as intrevedea viitorul astfel:

http://www.gsptv.ro/viewVideo1.php?video_id=32041

[miril]

In continuare despre...noua jucarie:

http://www.apple.com/ipad/features/

[krapulax]

Numele iPad, ales de cei de la Apple, nu este însă foarte potrivit, consideră femeile din blogosfera americană, deoarece acesta poate fi foarte uşor asociat cu maxi-pad, un produs pentru igiena intimă.
Termenul "Hygienic pad" sau pur şi simplu "pad" este utilizat în limba engleză pentru a desemna absorbantele destinate igienei feminine, în perioada menstruaţiei sau după intervenţii chirurgicale.

[Bancaru]

Da, in blogosfera anglofona si Uranus se confunda.

[miril]

So...pad, so bad!

http://www.tare.ro/personasama/305672-hitler-este-dezamagit-de-noul-apple-ipad

[miril]

Ce nu au inteles uni...i, adica majoritatea. Cum am anticipat, eu si Bancaru, printre altii, se afla-n pritocire...finala. Partidul Uni, parlamentul uni, samd. Sa traiti! Unii!

http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Schimbarea_legii_electorale-_primul_ia_tot_0_200980511.html

http://neamt.adevarul.ro/actualitate/politica/Masinaria_care_poate_distruge_democratia_0_2009805 16.html

http://neamt.adevarul.ro/actualitate/politica/Amenintare_la_adresa_partidelor_de_opozitie_0_2009 80514.html

http://www.cotidianul.ro/herta_muller_nlaturarea_lui_marius_oprea_de_la_efi a_institutului_de_investigare_a_crimelor_comunismu lui_inseamna_o_batalie_ca_tigata_de_structurile_ve chiului_regim-107811.html

[miril]

Tamponul, pardon, tableta de dimineata:

http://www.cotidianul.ro/mario_garcia_doctorul_de_ziare_prea_multa_politica _in_presa_romaneasca-107809.html

[miril]

Tineti-va bine... Ce ti-e si cu evolutia asta.

http://www.romanialibera.ro/stiinta/a176683-studiu-homosexualitatea-are-un-rol-evolutionist.html

[miril]

Noul om vechi:

http://www.romanialibera.ro/opinii-comentarii/a176666-noul-om-nou.html

[miril]

Bucurestiul de altadata:

Asa da:

http://turism.evz.ro/emain/articolul/885239/Continental-poarta-spre-trecut-de-pe-Calea-Victoriei/

Asa nu:

http://turism.evz.ro/emain/articolul/885638/Centrul-Istoric-din-Bucuresti-un-Eldorado-de-miliarde

[krapulax]

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/885770/Cartea-care-arunca-in-aer-lumea-culturala-din-Romania/

about memoriile lui adrian marino

[miril]

”Un scriitor bun în România este un scriitor mort".

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/de-ce-hertha-muller-trebuie-sa-moara-cand-istoria-se-repeta-degeaba-cazul-marius-oprea-28411.html

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/zeci-de-intelectuali-semneaza-un-apel-in-spijinul-lui-marius-oprea-28355.html#comment-359945

[miril]

Extrase de...demult:

Extrase din “Masca de fiere”, aparuta in 2000, si “Incet, spre Europa. Interviu cu Vladimir Tismaneanu”, aparuta in acelasi an.
“Ilustrata superlativ de cazul Basescu, in care orgoliile mitocanesti, interesele de gasca, proasta crestere, incompetenta si nerusinarea isi dau gratios mana, viata politica de la noi pare, tot mai mult, o afacere intre mafioti. Clientelismul generalizat, teama pierderii privilegiilor (de la cele marunte la cele inimaginabil de mari), reflexele totalitare fac din Romania o tara in care normalitatea e tot mai mult exceptia, si nu regula”.
“As fi extrem de curios sa vad ce se intampla cu partidele care, in acest moment, au cazut la mijloc, intre aceste extreme, precum Partidul Democrat. E un partid nascut din scandal si care s-a ilustrat, in ultimii ani, exclusiv in aceasta directie. Chiar acum i se aduc lui Petre Roman acuzatii cum ca e un dictator absolut. Asa cum il percep eu, domnul Roman e mai degraba interesat sa-si atinga scopurile in perfecta liniste, miscand piesele in afara scenei. Or, oamenii pe care se sprijina, Basescu si Berceanu in primul rand, sunt mult mai rudimentari”.

“PD a fost de fiecare data eroul, daca nu chiar initiatorul crizelor din coalitie”.

“Sunt departe de a impartasi simpatia multora dintre gazetari fata de fostul capitan de vapor ajuns multiplu ministru. N-am apreciat niciodata umorul lui cam grosolan, smecheria unsuroasa a superiorului care se bate pe burta cu subordonatii. Nu cred nici in marile lui calitati manageriale, pentru simplul motiv ca prezenta in acelasi minister, in urma cu cinci ani, n-a depasit in consecinte trecerea gastei prin apa”.

“(…) E surprinzator ca dl. Constantinescu nu i-a inclus in lista invingatorilor sai si pe oamenii lui Roman. Nu stiu si n-am cum sa aflu in ce masura P.D.-ul corespunde portretului-robot al celor invocati de presedinte. Nu stiu, cu alte cuvinte, daca ei sunt ********i sau comunisti. Tot ce stiu e ca se comporta de parca ar apartine categoriilor aduse in discutie! Rapacitatea impinsa dincolo de orice limita, duritatea si badarania agresiva cu care isi apara privilegiile, functiile si fotoliile sunt de pura extractie comunista. Ele n-au de-a face cu democratia exact cum discursul pigmentat cu pilde marinaresti al d-lui Basescu n-are de-a face cu cultura!”

Cititi mai jos despre “nesimtirea de dimensiuni tropicale” a lui Basescu “Si-a facut guresul domn Basescu auzita vocea de stentor in vreo sedinta de guvern? A atras el atentia asupra starii soselelor, a liniilor de cale ferata, a pistelor aeroporturilor? Nici vorba! Domnia-sa avea pregatit, inca de acum un an, inca de acum doi si de cand se stie ministru, raspunsul-ghilotina: nu avem bani! Pai daca nu are bani, de ce mai sta in fotoliul de ministru? Ce nevoie mai e de un minister fara bani? Doar pentru a le da de lucru soferilor si mecanicilor de la intretinerea limuzinelor ministeriale?”

“Nesimtirea lui Basescu and comp. va atinge dimensiuni tropicale, acum, dupa ce ultimul ghimpe ce le statea in cale a fost smuls. Stiindu-se intangibili, santajand cu nerusinare carpele de la guvernare, ei isi vor da, cu inca mai multa agresivitate, arama pe fata”.

“Sper, de asemenea, ca ofiterilor implicati le-a mai ramas atata onoare incat sa-l dea pe fosta sluga a lui Iliescu in judecata!”

“Ziarele de saptamana trecuta au adus doua stiri socante. Abia inscaunat la Primaria Bucurestiului, dl. Basescu a anuntat ritos ca nu va parasi locuinta ce i s-a pus la dispozitie pe cand era demnitar al statului decat prin evacuare! Frumoase moravuri, frumoase cuvinte! Dl. Basescu (de neuitat pentru mine prin ignoranta sa admirabila in desavarsirea ei: ajuns, nu se stie cum, la o receptie data in primavara lui 1997 in cinstea lui Adam Michnik la Vox Maris-ul din Piata Victoriei, oarecum buimac sa descopere atatea celebritati, marinarul-ministru l-a abordat pe un faimos critic literar: “Dar cine e asta de a venit atata lume?!” Strafulgerandu-l cu binecunoscuta-i privire ironica, acesta l-a persiflat: “Dom’ Traian, azi nu dau meditatii pe gratis!”), domnul Basescu, asadar, intelege sa se bucure de toate avantajele pozitiei actuale, dar sa nu renunte la nici una din cele trecute! Un model ce a facut, face si va face prozeliti!”.

MIRCEA MIHAIES

[miril]

...si de mai deunazi:

...si de mai deunazi:

In “Evenimentul zilei” de luni, 24 septembrie a.c., Mircea Mihaies ii tavaleste prin toate zoaiele pe Serban Orescu, Octavian Paler si Doina Cornea, pe care-i acuza ca nu vad in Traian Basescu farul calauzitor al natiunii, asa cum, mai nou, l-a descoperit dumnealui! Iata ce scrie Mihaies despre Serban Orescu: “Urmaresc de mai multa vreme acrobatiile dizgratioase ale d-lui Serban Orescu, pe vremuri comentator (cam lipsit de har, ce-i drept) la Europa libera, astazi simbrias la Ziua”. Serban Orescu face parte, in opinia lui Mihaies, dintr-un “soi de Gica-contra, rosi in egala masura de reumatisme si resentimente”, cu conotatii legate evident de varsta inaintata a celebrului ziarist. In galleria “reumaticilor”, Mihaies include orice intelept al cetatii care nu-l preaslaveste pe actualul presedinte al tarii, “de la Octavian Paler, pe care anii nu l-au facut mai senin si mai detasat, ci mai acru si incarcat de umori negre, la incredibila Doina Cornea”.
Sigur ca e dreptul oricui sa creada orice despre oricine. In cazul personal al dlui Mircea Mihaies, lucrurile trebuie sa fie nuantate, caci dorinta sa de parvenire sau intentia de a se pune in slujba cuiva, fie si presedintele tarii, nu pot constitui motivatia denigrarii unor personalitati importante ale vietii noastre spirituale.
Mircea Mihaies este profesor la o facultate din Timisoara, fiind, in acelasi timp, vicepresedinte al ICR din Bucuresti si colaborator la diverse ziare si reviste. Foamea de bani si de glorie nemeritata pot fi intelese ca pacate firesti ale unora dintre noi, dar, pentru cei care nu uita usor, Mircea Mihaies poate fi identificat ca un impostor fara pereche. Simpla consultare a listei privind abonatii la functiile din cadrul Fundatiei Soros, care poate fi consultata in arhiva ziarului nostru, arata ca, in timp ce Mircea Mihaies facea parte din consiliul national de coordonare a fundatiei, sotia sa era presedinta filialei Timisoara. Nu cumva sa se duca dolarii in buzunarele altora! Daca are cineva curiozitatea sa citeasca opera lui Mihaies, va observa ca multe dintre cartilor sale (Balul mascat, incet, spre Europa, Vecinii lui Franz Kafka) sunt scrise in colaborare cu Vladimir Tismaneanu, o adevarata locomotiva care l-a tractat pe Mihaies inspre sferele Puterii.

De unde vine, totusi, ura lui Mihaies fata de Serban Orescu, Octavian Paler si Doina Cornea? Iata o intrebare care nu are raspuns, caci, sunt convins, in sinea sa, Mihaies a pastrat o admiratie fata de aceste nume sacre si fata de atitudinea lor in momentele cele mai dificile ale existentei noastre. Un motiv, totusi, exista. In timp ce Orescu, Paler sau Doina Cornea si-au pastrat verticalitatea, indiferent cine a detinut puterea la un moment dat, Mihaies a avut oscilatii care definesc tipul oportunistului jalnic. Am mai scris despre articolele sale de dinainte de anul 2000, adunate in vol. “Masca de fiere”, in care Traian Basescu, pe atunci primar al Capitalei, era facut de Mihaies “sluga lui Iliescu”, “nesimtit”, “grosolan”, “rudimentar”, cerand chiar trimiterea sa in judecata pentru declaratiile in legatura cu C.A.D.A.! Stiind ca Basescu nu uita nimic, Mircea Mihaies este dispus azi sa faca orice pentru a capata dreptul de a lustrui pantofii presedintelui. Inclusiv sa arunce in spatiul public acest atac golanesc la adresa Doinei Cornea, Octavian Paler sau Serban Orescu. Grea meserie si coprofagia asta!

[Bancaru]

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/885770/Cartea-care-arunca-in-aer-lumea-culturala-din-Romania/

about memoriile lui adrian marino

De asta se cheama ca matematica este stiinta exacta.

[bleu-albastru]

un material interesant

http://www.romanialibera.ro/sport/a177156-shay-doron-baschetbalista-care-a-invins-cancerul.html

[Bancaru]

Si asta e interesant. Si-au tras astia ofticos. Pardon, oficios.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/a177198-evenimentul-zilei-si-capital-vandute-grupului-b1tv.html

[miril]

Un articol de citit.

Maimuţa şi tehnologia Adevarul Dinu Patriciu

Computerul nu ştie altceva decât să te servească, dacă ştii ce să îi ceri.

Când a venit la mine managerul subsidiarei locale a unei multinaţionale să îmi propună să vorbesc la un seminar despre infrastructura informatică a afacerilor, sigur că m-am uitat la el ca la un extraterestru. Nu ştiu nimic despre domeniul ăsta. Încercând să îmi păstrez libertatea, toată viaţa am refuzat cu încăpăţânare să ştiu. Interlocutorul meu mi-a spus că ar trebui să le povestesc despre cum se vede industria lor din partea cealaltă. Asta m-a amuzat şi m-a convins.

taguriDinu PatriciucomputeritPe vremea când eram student la arhitectură, pentru că luasem în liceu nişte premii la olimpiade de matematică, încercam să mă autoconving că viitorul este lumea computerelor. Ţin minte câteva vizite în nişte camere îngrozitoare cu dulapuri mari în care se învârteau role cu bandă magnetică. Ele înghiţeau cartele găurite. Plin, gol, adică 0 şi 1. Mi se părea cumplit.

Am rămas la pensulele şi creioanele mele. Plăcerea pensulei o am şi astăzi. Când privesc câte o imagine făcută de computer, am un impuls nestăpânit să îi fac câte o corectură pe unde n-a greşit suficient ca să devină frumoasă. Producţia maşinii e perfectă, e nesimţită, adică fără simţire. Computerul şi astăzi, ca şi atunci când făcea găurele pe un carton, este o sculă proastă. Nu ştie altceva decât să te servească, dacă ştii ce să îi ceri. Nu poate gândi în locul tău.

Cu alte cuvinte, legătura mea cu IT-ul este relaţia gorilei cu o specie mult mai avansată. Se ascunde în desiş, ştie foarte bine să folosească frunzele, lianele, crengile şi pietrele. E speriată de agresiunea străinilor cu beţele şi pietrele lor miraculoase. Cred că, mărturisit sau nu, asta e prima reacţie pe care o are orice om de afaceri, orice manager la contactul cu lumea IT-ului.

George Bernard Shaw spunea că specialiştii sunt acei oameni care ajung să ştie din ce în ce mai mult despre din ce în ce mai puţin. În cele din urmă, ştiu totul despre nimic. Managerii, dimpotrivă, trebuie să ştie despre toate şi ajung la limita să nu ştie nimic despre tot. Cele două specii, puse faţă în faţă, evident se află în război continuu.

Din când în când apar la mine în birou nişte tineri drăguţi, simpatici şi bine învăţaţi să vândă, care încearcă să îmi dovedească cât de utilă este soluţia informatică pe care ne-o oferă. Ştiu însă că preţul pe care ni-l vor cere e legat direct de raportul între lucrurile inutile pe care mi le pun în pachet şi nevoia mea absolută de a-l avea.

Nenorocirea e şi mai mare pentru că îmi vorbesc într-un limbaj păsăresc plin de iniţiale englezeşti. De fapt, dincolo de echipamente, softuri şi soluţii, cu toţii vând branduri. Preţurile sunt complet diferite pentru exact acelaşi lucru. Marile corporaţii concurează cu buticul din colţ, unde câţiva tineri dau frâu liber imaginaţiei.

Mâine s-ar putea să le ia locul celor mari. Din fericire, cu toţii sunt supuşi aceluiaşi imperativ. Tehnologia trebuie să devină prietenoasă. Când cineva îţi loveşte maşina, simţi o durere fizică. Ea e un fel de prelungire a trupului sau a propriei personalităţi. Acelaşi lucru se întâmplă pentru o parte a locuitorilor planetei şi în ceea ce priveşte computerul. Pentru ca numărul lor să crească, tehnologia trebuie să rămână doar o infrastructură a cutiuţelor cu minuni ce te leagă cu lumea largă sau cu cea a propriilor afaceri. Conexiunea pare a fi simplă, inteligibilă pentru oricine.

Steve Jobs, şeful Apple, a înţeles cel mai bine că el nu vinde tehnologie. Vinde senzaţii, prestigiu, statut social. Cu cât stârneşte mai aprig tentaţia pentru miracol, cu atât va avea mai mare succes. Preţul e doar măsura tentaţiei şi aşa tehnologia se apropie de modă.

Când l-a angajat ca CEO la Apple pe John Scully, fostul conducător al gigantului Pepsi Cola, l-a întrebat: „Vrei să continui să vinzi apă cu zahăr sau să participi la o revoluţie?" După aproape două decenii, revoluţia e pe cale să se întâmple. Afacerile sunt arta de a desena în cifre modele de business, de a motiva oamenii în echipe, dar şi de a construi arhitecturi corporatiste ce se potrivesc cu motivaţiile naturale ale oamenilor. De aceea, tehnologia informatică se îndreaptă şi ea către artă, eliberează inventivitatea şi creativitatea, se umanizează. Pentru oameni şi corporaţii, e scula care permite afacerilor să devină o artă.

[miril]

Un altfel de articol despre un altfel de subiect:

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/888580/Un-roman-a-descoperit-secretul-artei--VIDEO/

[miril]

Romania incotro? Pulsul dar mai ales tensiunea natiunii, reflectate aici:

http://www.cotidianul.ro/scrisoare_catre_tara_mea_nu_ii_apartine_lui_alexan dru_tocilescu-109341.html

"Ion Ionescu, un cititor al Cotidianului, ne-a trimis o scrisoare adresată României despre oboseala teribilă pe care oamenii şi realităţile de aici i-o provoacă. Micile abuzuri la care statul român e complice îl determină pe domnul Ionescu să se gândească serios la emigrare. Iar argumentele sale sunt, în bună parte, şi argumentele noastre. Întrebarea e dacă e momentul să mai facem acel gest extrem al plecarii definitive. Suntem chiar atât de obosiţi?

"Scrisoare către ţara mea

Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa din moment ce nu-mi vine decât să vorbesc urât despre ea. Să-i spun vorbe grele, în fiecare oră, în fiecare dimineaţă când întârzii cât pot de mult întâlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pâinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei. Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun „omul simplu, de pe stradă“, om simplu căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gângav, analfabet, precum cel folosit de adulţii inculţi pentru a răspunde gângurelilor unui bebeluş.

Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cât timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).

Avocatul care-mi promite că va câştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, bani pe care i-am dat soţului ei, venit la întâlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plătirea taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu.

Editura la care s-a angajat prietena mea, editură renumită, foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică pe lângă care grafittiurile din WC-urile şi gările publice sunt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să îi promovezi cărţile doar printre cei, sau mai bine zis cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el…

Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămâni (plus în vacanţele şcolare).

Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori, unul pentru făcut sex şi un artdirector care ilustrează un articol despre cartea „Golful francezului“ cu o fotografie cu o lagună şi una cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol 18 şi zâmbeşte timp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice în photoshop ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia, cu mâini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.

Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alţi 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper ca acela care se numeşte şef de guvern, ori preşedinte de ţară, sau măcelar sau avocat ori cântăreţ, chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.

Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă orâcit de multe rele s-ar întâmpla în ţara asta, oricât de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă din când în când o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească cu glas de domnu Trandafir acrit pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.

Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot evacua din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare. Orice protest este inutil.

Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii, se fâsâie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul „c’eşti copil“ sau „mă laşi?!“ sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sunt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neispraviţii, hoţii de care depind într-un fel sau altul în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.

Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program, în care se amestecă de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lalâi despre salarii enorme, furt la factură, politişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali, cu breaking news-uri în faţa cărora tot românul moţăie: învârteli, băşcălii, ogici, ciumaci, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.

Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele, de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, de vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii, creţuleştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor târzii de televiziune.

Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit „succesuri“. Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii tinând-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.

Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănâncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pământul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali, filmaţi în circa de poliţie, înmormântări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cântăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfânta Parascheva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei, şi comentariile profesioniştilor care încep cu: „Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?“. Mă obosesc profesioniştii televiziunilor chiar şi fără comentarii. Fiindca sunt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cântăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete, şi în clipa imediat următoare descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decât meseria pe care altfel ar fi putut, altfel, s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.

Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anticriză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sunt de fapt amante de miniştri. Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria, şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are. Am obosit să aud de miticădelaligă, naşusandu, memestoica, galactici, jucătorititraţi, distracţiepecinste.

Am obosit să ştiu că din atâtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat, pentru viol.

Mă oboseşte Mihaela Rădulescu. Şi cei care o combat. Şi cei care o apără.

Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să îmi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extraordinară, care să merite măcar efortul scanarii fotografiei lor.
Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice, de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm.
Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc.

Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.

Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gândit la un moment dat să cer oamenilor, obosiţi ca şi mine, să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarde şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, fetze tâmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mângâiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.

Am obosit de ţara în care nu se întâmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tânjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.
De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Sper doar că acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea."

Ion Ionescu

[krapulax]

basescianul tru, despre davide beckham, foarte frumos

Terminus David Optimus Centrator !

Cine se bucură de anihilarea unui veteran e un începător în ale eticii

A durat prea mult? Cu siguranţă, media-fashion-celeb-show-ul din jurul lui David Beckham a iritat enorm. Fotbalul umbrit de acest halou luxos s-a revoltat urît şi a pus capăt întregii afaceri. Aşa ar putea fi explicată răfuiala din minutul 88 al partidei AC Milan-Chievo: Beckham a întins prea mult coarda, iar coarda şi tendonul s-au rupt, aşa, ca din întîmplare.

Bucuria care a mustit în reacţiile multor comentatori are, însă, ceva impudic şi nedrept. David Beckham a jucat ultimii 3-4 ani, numai cu gîndul la un loc în naţională. După calificarea Angliei la Mondiale, străduinţa lui Beckham a devenit o fixaţie permanentă. Marele star a acceptat să facă ucenicie umilă şi să dea probe de angajare în serie A. Ruptura de tendon a lovit cu o precizie tipică pentru un pluton de execuţie. Căci accidentarea din minutul 88 n-a fost o accidentare. A fost o suprimare. Cariera lui Beckham s-a încheiat pe loc, într-o secundă fără recurs. Beckham va mai juca fotbal doar în reclame, iar reclamele cu Beckham vor dispărea curînd, dacă n-au dispărut deja.

Ura faţă de cultul comercial Beckham conţine o contradicţie flagrantă. Detractorii sînt oripilaţi de îndepărtarea fotbalului de fotbal. De ce avem un manechin celebru în locul unui fotbalist? Nu văd de ce n-ar fi putea fi cineva supărat pe comercialismul lui Beckham şi totdată mulţumit de calitatea pasei lui Beckham. Pasa lungă şi centrarea lui Beckham nu suferă comparaţie balistică şi fotbalistică. Cei ce s-au rezumat la a detesta celebritatea mondenă a lui Beckham şi-au luat ochii de la minge şi au pierdut în acest fel tocmai spectacolul pe care îl cereau respectat.

Necrologul englezului care centra perfect trebuie scris cu respect. În fond, fotbalul plin de grozăvii financiare şi impurităţi comerciale pe care îl înghiţim zilnic nu e scutit de dramă. Clasicii cad seceraţi, de la Owen la Beckham. În aceeaşi clipă, ascesnsiunea fenomenală a lui Rooney uimeşte şi împinge mulţimile foarte-foarte departe de cei ce au fost pînă acum o clipă uluitori. Beckham merită măcar un epitaf drept şi precis.

[miril]

De citit:

http://www.adevarul.ro/stelian_tanase_-_opinii/Lupul-Scufita_rosie_7_226847316.html

[miril]

Altceva. De la CTP.

http://www.gandul.info/puterea-gandului/antichrista-5771956

[krapulax]

noua nu prea ne-a placut antichristul lui von trier. multe imagini frumoase totusi (nu ma refer la alea). iar infama scena cu vulpea e chiar usor penibila
<object width="500" height="315"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/4L2ooG_MX9E&hl=en_US&fs=1&rel=0&hd=1&border=1"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/4L2ooG_MX9E&hl=en_US&fs=1&rel=0&hd=1&border=1" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="500" height="315"></embed></object>

[miril]

Cu...tableta la subtioara, prin parc, rasfoind, apoi, virtual. Lectura placuta!

Cum renunţi la bibliotecă. Cartea digitală – echivalentul unui volum tipărit Raluca Ion Gandul

Tiparul înlocuit de e-book. În curând va fi lansat primul proiect digital din România, care le va permite celor interesaţi să citească titlurile altfel - pe smartphone, laptop, calculator sau cu ajutorul unui cititor electronic specializat - e-reader

Cărţi de la cele mai mari edituri româneşti vor apărea, în aprilie, în variantă digitală (e-book). Aproximativ 100 de titluri de la edituri precum Polirom, Curtea Veche, Nemira, Trei şi Publica vor putea fi citite, în perioada aprilie - mai, în format digital, în cadrul unui concept-premieră pe piaţa autohtonă: LibrăriaDigitală.ro.

Potrivit iniţiatorului său, Petre Lică, cărţile sunt disponibile în formate adaptabile oricărui tip de ecran - fie că e vorba de cititor electronic specializat (e-reader), smartphone, laptop ori tabletă PC. Mai mult, volumele sunt organizate pe categorii: chick lit, literatură pentru copii, SF, literatură de citit în tramvai, cărţi de spionaj. Sigur că proiectul va prinde, Lică estima la începutul acestui an, pentru Gândul, că în librăria digitală se vor vinde lunar cărţi electronice în valoare de 5.000 de euro.

Cât va costa o carte

Pentru început, LibrăriaDigitală.ro va lansa 100 de titluri de cărţi provenite din fondul de carte al editurilor care s-au raliat proiectului, precum Polirom, Nemira, Trei, Curtea Veche, Pandora M, Publica, Litera şi Rentrop-Straton. Preţul e-book-urilor variază între 0,99 şi 6 euro, acestea fiind împărţite în trei domenii: cărţile din domeniul public (care nu mai necesită plata drepturilor de autor) intern şi internaţional: 0,99 - 2 euro, cărţile digitale de succes care nu se retipăresc sau se tipăresc în tiraj redus: 2-4 euro şi cărţile de succes în print care urmează să fie lansate în România: 5-6 euro. Potrivit iniţiatorului proiectului, librăria va avea campanii de discount. În plus, cărţile din domeniul public vor fi oferite gratuit la cumpărarea unui alt volum digital.

Humanitas lansează cărţi electronice în iunie

Librăria lui Petre Lică nu este singurul proiect care va pune la dispoziţia românilor cărţi electronice. Humanitas Online va oferi cititorilor e-book-uri, pe site-ul propriu. Potrivit lui Paul Balogh, managerul general al Humanitas Online, citat de Mediafax, volumele în format digital vor fi disponibile pe site odată cu lansarea primelor e-book-uri ale editurii, în iunie, în perioada târgului Bookfest.

Cititorul electronic, în România cu 999 de lei

Primul e-book reader comercializat în România, iRiver Story, care încorporează o bibliotecă electronică în limba română, a fost prezentat, anul acesta, la târgul de cadouri organizat la Bucureşti. E-book reader-ul a putut fi achiziţionat la preţul de 999 de lei, fiind comercializat împreună cu un card SD de 2 GB, pe care sunt salvate 101 cărţi de la editura Litera, opere clasice semnate de Caragiale, Coşbuc, Creangă, Eminescu, Ispirescu, Slavici.

[Bancaru]

Cine naiba mai citeste asa ceva si in format electronic?
Am vazut ieri pe net oferta la un DELL, mini notebook, care devenea si tabela grafica si care, automat, era si un soi de reader pentru carti in format electronic. Mie mi se pare ca tot ce se scoate nou este deja perimat intr-o perioada de timp foarte scurta. Deci cu acel DELL am internet mobil, imi descarc cand vreau (nu eu, in general) orice carte, desenez, scriu, trimit mesaj, fac poza care ajunge instant oriunde mi se scoala, etc. In cel mai scurt timp asa ceva va putea sa faca oricine cu telefonul. Miril deja face, pun pariu. :D Ce telefon ai? "AiPod"? AiRezistat tentatiei?

[miril]

Am. Pana acum.

[krapulax]

...decât in observatorul cultural, revista neostângii băsescofobe, dupe cum zice unii.


kqu34şlede,msd (http://www.observatorcultural.ro/Nu-stiam-niciodata-ce-se-va-produce-in-poezie*articleID_23406-articles_details.html)


p.s.: dilema: Cu totul extraordinară convorbirea lui Mircea Ivănescu cu trei redactori ai Observatorului cultural (nr. 259, din 18 martie). Nu-mi îngădui să spun decît că ne găsim în faţa unei vieţi de artist povestite ca într-un vis de o precizie halucinantă, pe un ritm frenetic, care atinge culmile humorului deosebit de grav. (Radu Cosaşu)

[krapulax]

Despre criticii care nu l-au votat în anketa adevărului literar despre romanul deceniului (http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/Romanul_deceniului_0_226177830.html):
Nu poţi găsi o fărâmă de adevăr, măcar, într-o glumă proastă ca Iovănel sau într-un carierist îngâmfat gen Cristea-Enache. În cazul lor, verdictul trebuie luat întotdeauna invers ca să devină credibil.

şî restul interviewului (http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/Mircea_Cartarescu-Orbitor-_este_portavionul_flotei_mele_0_230377465.html)

[miril]

Nu stiam ca el l-a tradus pe Faulkner, unul din preferatii mei. Ca sa nu mai vorbesc de Dostoievsky. Absalom, Absalom si Lumina de august... Eh, ce vremuri! Aveam mai multa rabdare sa...colind prin... Et in Yoknapatawpha ego!

[miril]

Interesant punct de vedere despre...Manea. Va asigur ca nu-i vorba despre (s)ex-ul Rapidului, aici:

http://www.romanialibera.ro/arte/vedete/un-tanar-cu-trei-facultati-a-infiintat-muzeul-manelelor-181793.html

[krapulax]

andrei plesu, in dilema:

Din păcate, nu apuc să mai ascult radio decît foarte rar. Cînd sînt la volan, de pildă, profitînd de amplele răgazuri oferite de traficul metropolitan. Ştiu că există o mulţime de posturi, care de care mai zglobii, mai ştiu cîte ceva despre excelentele emisiuni culturale ale dnei Teodora Stanciu, dar, în general, n-am datele necesare pentru a emite judecăţi definitive despre prestaţia unei instituţii care, în copilărie, mi-a marcat decisiv formaţia culturală. Uneori, primesc totuşi solicitări de colaborare. Deunăzi, o asemenea solicitare m-a indispus pentru cîteva ceasuri bune. O doamnă, sau domnişoară, altfel foarte bine-crescută, plină de bune intenţii, insistentă dar cuviincioasă, mi-a cerut să mărturisesc o „plăcere vinovată“ în materie de muzică. Urma ca, după mărturisirea mea, piesa menţionată să fie difuzată în cadrul unei emisiuni de divertisment. Va să zică cineva avusese ideea unui scenariu cît se poate de „amuzant“, din care să rezulte ce ascultă pe ascuns cîte un grangure de pe scena publică (eventual culturală). Am încercat să explic de ce ideea mi se pare defectă. În materie estetică nu există „plăceri vinovate“, decît dacă eşti ipocrit, snob, sau prost. Gustul fiecăruia dintre noi poate avea, cu sau fără justificări, o cuprindere nelimitată, dincolo de criteriile „academice“ curente. Cînd îţi place ceva (o imagine, o melodie, un spectacol etc.) nu stai să te gîndeşti ce-o să zică lumea. Îţi place sau nu-ţi place. Iar dacă îţi place, nu e cazul să amesteci plăcerea cu psihanalizabile complexe de vinovăţie. Plăcerea are nuanţe inanalizabile şi motivaţii multicolore. „Unde-i jenă nu-i plezir!“ – zice o vorbă de cartier...

Ceea ce mi se sugera era să declar că îmi place ceva, dar că, în acelaşi timp, mi-e ruşine că îmi place. Să nu-mi ascund însă plăcerea, ca să se distreze ascultătorii. Să zică: „Uite domnule, ăsta, care părea om serios, declară pe şleau că îi place Romica Puceanu, sau Fărîmiţă Lambru. Ce vremuri! Ce decădere! Cine ar fi crezut!?“ Am şarjat, brav: bine, doamnă, îmi place „Inel, inel de aur“ cu Fărîmiţă Lambru. Dar adaug că nu mă simt deloc vinovat. Melodia e, în genul ei, foarte bună, iar cîntăreţul e excelent. Ar fi ofensator pentru toată lumea să mă socotesc vinovat pentru opţiunea mea. Interlocutoarea mea vrea însă mai mult; vrea, mă-nţelegi, ceva picant, vreo indiscreţie buclucaşă, un mic iz de telenovelă: „De ce vă place? Vă aminteşte ceva? Se leagă de vreo trăire inavuabilă? De vreo persoană? De vreo împrejurare anume?“ Simt că devin materie primă. Trebuie să livrez: confesiuni suculente, ohtături, rele. Mă enervez. De ce-ar vrea cineva să mă transform în Sexy Brăileanca? Ce alţi „băieţi fini“ au mai căzut în capcana asta? Mi se dă un nume.


Celebru. „Şi ce v-a răspuns?“ „Că îi place Florin Bogardo, dar că, de fapt, nu muzica lui îi place, ci doar cuvintele cîtorva cîntece.“ Înţeleg că muzica lui Bogardo e o „plăcere vinovată“. Mi se pare scandalos. Nu pricep hazul acestei hîrjoneli de doi bani şi mă înfurii că pierd atîta timp ca să mă explic şi să mă sustrag.

Întîmplarea de mai sus subîntinde două întrebări: 1) Ce a ajuns să însemne, la noi, „divertismentul“? O mică bălăcăreală cu gîdilici, o zgîndărire a „flagrantului“, un moft echivoc, din care cineva să iasă niţel şifonat, niţel micşorat, niţel impur. Aşa, ca să mai rîdem! 2) Ce cred unii despre oamenii de cultură? Că stau de dimineaţa pînă seara în frac, cu mîna la tîmplă, rostind aforisme, citind Kant şi ascultînd Bach. Orice alt tip de „consum“ e un derapaj, o subterană stingheritoare, o „plăcere vinovată“. E ca şi cînd ai spune că dacă îţi plac icrele negre, e musai să nu te atingi niciodată de mititei, sau să o faci pe întuneric, deghizat, roşind de jenă. Împotriva acestei imagini bolînde despre frumuseţe şi despre spirit, declar, cu toată neruşinarea de care sînt capabil, că nu există incompatibilitate între Verdi şi Ionel Fernic, între Van Gogh şi Pârvu Mutu, între şampanie şi palincă. Şi că e stupid să te ruşinezi, dacă ai apetit şi organ pentru ambele.

[miril]

Din nou cu Plesu. Andrei. De data asta fara...Dilema. De acord cu Maestru.

http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Un_grup_de_cercetatori_7_238846117.html

[miril]

Un articol inteligent, marca CTP:

http://www.gandul.info//puterea-gandului/cine-l-a-ucis-pe-iosif-sava-6062017

[krapulax]

florin iaru despre forumisti. nu noi!
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/forumistul-ura-te-pedepse-te-repara-realitatea-interviu

andrei plesu cu umorul lui cald, despre noua ideologizare
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/training

pretenul cioroian, depanand amintiri cum numa el stie
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/ieri-cu-vedere-spre-azi/articol/dupa-20-de-ani-singurul-supravietuitor-al-golaniadei

si multe altele, numai in dilema

[krapulax]

ciory n'are dreptatea, golaniada was not about somebody, but about something.

[miril]

Corect!

[miril]

O incercare chiar reusita, as zice. De dregerea busuiocului.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-ce-ar-trebui-sa-cuprinda-noua-constitutie-893612/pagina-comentarii/1.html#comentarii

[miril]

Si Udrea ar fi invidioasa:

http://www.jurnalul.ro/stire-interviu/james-rosapepe-romania-are-multe-lucruri-minunate-si-unice-de-promovat-542507.html

[krapulax]

http://blogsport.gsp.ro/ioanitoaia/2010/04/27/nu-privesc-inapoi-cu-regret-dar-nici-inainte-cu-speranta/

[Bancaru]

Nu stiu cum se face, nu as vrea sa supar pe nimeni, dar mi se pare ca Radu Cosasu seamana cu Kra****x. Adica invers.

[Jerome LeBanner]

Pai sa vedem: si lui kra****x ii place ciclismul, tine cu progresu, kra****x, iti plac filmele vechi?

[krapulax]

drajii mei, n-am vazut casablanca de 132 de ori. si imi plac chaplin sau fratii marx mai mult decat stan&bran

[Jerome LeBanner]

pai si celuilalt Radu ii plac mai mult, chiar daca are o carte: o povestire cu stan si bran. iar despre casablanca sunt convins ca si el crede ca e un film siropos, chiar si pt. fourties

[Tyler Durden]

Pai sa vedem: si lui kra****x ii place ciclismul, tine cu progresu, kra****x, iti plac filmele vechi?

Gresit, filmelor vechi le place de kra****x.

[Jerome LeBanner]

Incomplet, everybody likes kra****x

[Bancaru]

Ce e aici, rubrica de matrimoniale?
In alta ordine de idei - mi-am pierdut primul numar pe care l-am avut vreodata din Kamikadze. Nu stiu ce am facut cu el. Pe strada il aveam in mana iar cand am intrat in tren (metrou) nu il mai posedam.
@Jerome, cica, ascultam eu la radio parca, Petrolul a mai facut un pas spre promovare. Asa e?

[Jerome LeBanner]

Uita-te la mine la ¨echipa favorita¨ si o sa vezi cat imi pasa

[miril]

De citit:

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/note-berlineze

[miril]

Eu zic ca merita citit:

http://www.adevarul.ro/la_masa_adevarului/Calin_Popescu_Tariceanu-Il_vad_pe_Iohannis_la_Presedintie_0_273573192.html

[miril]

Seria interviurilor CPT continua:

http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/in-romania-nu-s-au-intalnit-prostii-cu-smecherii-188908.html

[krapulax]

tru loveste discret in basescu. nepotism? bate saua sa priceapa iapa, vorbeste de funie in ca$a spanzuratului, e smecher.

Aşadar, Luis Suarez e un nenorocit, o bestie sud-americană, un ucigaş de speranţe africane! Excelent! Pe zi ce trece, devenim mai uşori la cap. Am învăţat să subcontractăm: clişeele fac treaba cu care se îndeletnicea odinioară buna judecată.

Dacă Suarez e vinovat de crimă de lez-africanitate, de ce n-ar fi şi Harry Kewell? Şi el a pus mîna pe minge, şi el a împiedicat un gol ghanez, şi el a fost eliminat. Diferenţa e că în meciul cu Australia, Gyan a marcat din penalty, iar în ultima secundă a meciului cu Uruguay acelaşi Gyan a ratat.

Vorbind de lez-africanitate; ştiaţi cine primeşte 15000 dolari pe lună pentru titanica funcţie de “ofiţer de legătură” între firma de servicii de protocol a FIFA şi stadioanele sud-africane? Un domn Andrew Jordaan. Fratele dlui. Danny Jordaan, şeful Comitetului de Organizare al Cupei Mondiale. Şi cine e acţionar la firma de servicii de protocol a FIFA? Un domn Philippe Blatter. Nepotul dlui Sepp Blatter. Unchiul Sepp. Zis Naşul Blatter.

Alte servicii pro-africanitate se înşiră la coadă spre buna ştiinţă şi judecată a naţiunilor africane private de succes fotbalistic şi jefuite de Banda lui Suarez. Aşa de pildă, Guvernul sud-african a cheltuit straşnic pentru a organiza Cupa Mondială. Pe această cale, autorităţile au reuşit să-i despartă pe sud-africani de 1,5 miliarde dolari, într-o ţară cu jumătate de po****ţie sub nivelul de sărăcie şi cu aproape 25% şomaj. Rezultatul acestei nobile investiţii pro-africane: 10 stadioane. 5 noi şi 5 renovate. Capacitate medie 50.000 locuri, într-o ţară cu o rată de 8000 de spectatori la meciurile campionatului naţional. Sud-africanii rămîn în posesia unui ansamblu de piramide inutilizabile şi se alătură Greciei care şi-a îmbogăţit colecţia de ruine cu instalaţiile olimpice ediţia 2004.

Numitul Suarez Luis are totuşi un merit: a intervenit cu mîna lui. Nu s-a folosit de membrele rudelor. De aici, o propunere modestă care urmăreşte să schimbe un cuvînt, doar atît, în frumoasele recitări tip Cîntarea României care preced, pios, meciurile Cupei Mondiale. În loc de “Say No to Racism”, a se folosi “Say No To Nepotism”. Şi chiar: Tembelism.

[miril]

De la 500 la 22 de milioane nu-i decat un pas:

http://www2.adevarul.ro/blogs/ovidiu_nahoi/2010/07/08/pentru-traian-basescu-poporul-e-nasol-de-ce/

[miril]

Un model de urmat? Primul pas s-a facut. Care va fi urmatorul?

Cum va arăta Wall Street-ul de Bucureşti Gandul Maria Manoliu

PROIECT l Toate clădirile din faţa Bancii Naţionale, începând de la intersecţia străzilor Doamnei cu Academiei şi până la sediul Bibliotecii Naţionale, vor fi demolate şi vor fi construite imobile de birouri şi o parcare subterană cu 200 de locuri

În Centrul Istoric al Bucureştiului, în faţa Băncii Naţionale, se vor construi clădiri de birouri. Tot şirul de clădiri istorice va fi dărâmat şi pe lângă blocuri de birouri se va construi şi o parcare subterană de 200 de locuri. Anunţul a fost făcut de guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

Acesta a mai precizat că va fi demolat "tot frontul de clădiri de vizavi de Banca Naţională, începând de la intersecţia străzilor Doamnei cu Academiei şi până la sediul Bibliotecii Naţionale şi vor fi construite imobile de birouri şi o parcare subterană cu 200 de locuri".


Potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, "parcarea va fi dispusă pe patru niveluri subterane şi va reprezenta salvarea Centrului Istoric, pentru că aici nu sunt locuri de parcare.

Nu doar terasa Doamnei va fi demolată ci tot ce este în spate". Guvernatorul BNR a mai explicat că, din punct de vedere arhitectural, se poate observa că tot frontul de clădiri de vizavi de BNR era proiectat să se demoleze, pentru a se putea "lega" clădirile din strada Academiei de Palatul Bursei. "De fapt, Biblioteca Naţională se va muta în noul sediu, iar Bursa de Valori va reveni în sediul iniţial", a mai declarat Mugur Isărescu. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a declarat, pentru Gândul, că proiectul imobiliar nu aparţine Băncii Naţionale, că instituţia nu are imobilele ce urmează a fi demolate în administrare şi că speră ca " viitoarele clădiri să nu fie mai înalte decât sediul Băncii Naţionale".

Proiectul imobiliar nu este revendicat nici de Primăria Capitalei. "Municipalitatea nu are niciun fel de proiect de dezvoltare în zona Băncii Naţionale. Noi facem tot posibilul să conservăm întreaga arie a Centrului Istoric.

Dacă domnul Isărescu se referă la un proiect al unui investitor privat-proprietar pe anumite clădiri din zona respectivă trebuie să amintim că orice proiect de modificare în zonă va trece la aprobare atât la Primăria Capitalei, cât şi la Ministerul Culturii şi va respecta toate regulile urbanistice în vigoare", se arată în precizarea venită prin biroul de presă al Primăriei Capitalei.

[krapulax]

cinema doina, magazinul trei ursuleti, cam astea sunt reperele mai vechi care vor fi demolate cf articolului

[Bancaru]

BNR cred ca va fi viitorul presedinte al Romaniei. Dictator. Am inteles ca a strans o avere fabuloasa. Are o rezerva valutara mai ceva ca valutistii.

[miril]

Alte...locatii?

[miril]

Interesant. De citit.

Ilie Şerbănescu: Economia bazată pe consum nu poate duce niciodată la dezvoltare Florentina Cioacă Bălăceanu Adevarul

Ilie Şerbănescu şi George Rădulescu discutând la videochatul adevarul.roRomânia poate ieşi din recesiune, însă nu şi din criză, pentru că modelul economic al României este unul bananier, bazat pe consum fără producţie, doar cu importuri, fără exporturi. Criza în România abia acum începe. Doar capitalul străin mai poate face ceva, a declarat analistul economic Ilie Şerbănescu la videochatul "Adevărul".

Astăzi, la videochatul "Adevărul" a fost prezent analistul economic Ilie Şerbănescu. Emisiunea a fost moderată de George Rădulescu.

Ilie Şerbănescu:

Decizia Curţii Constituţionale a mărit gaura. O decizie corectă ar fi întrerupt amândouă tăierile. Din punct de vedere economic, această decizie a complicat lucrurile.

Creşterea TVA e o soluţie de avarie care nu ştiu dacă va compensa acele netăieri de pensii şi nu ştiu dacă va echilibra bugetul. Chestiunea pensiilor e în continuare nerezolvată.

Despre creşterea TVA: Dacă eu lovesc în consumul po****ţiei, iar firmele resimt, nu însemnă că m-am năpustit asupra firmelor. Firmele sunt neutre din acest punct de vedere, ele transferă la consumator această creştere.

Pensia poate fi considerată un venit şi poate fi impozitată. Acesta nu este un lucru nou, pentru că există deja, mie mi se reţin trei milioane din pensia brută, deci sunt impozitat.

Ungurii şi sârbii profită din plin de pe urma crizei din România

Ce nu este impozitat şi nu a spus preşedintele: impozitarea nu se face momentan pentru pensii de până la 10 milioane. Acest lucru este suportat de bugetul de stat, care nu ar trebui să aibă legătură cu bugetul de pensii.

Când s-ar trece şi la impozitarea pensiilor mici, punem toată povara sistemului de pensii pentru pensiile mici. Pe lângă cei 16% ca impozit, statul plăteşte şi cei 5,5% contribuţia pentru sănătate.

Suntem într-un cerc vicios şi nu ştiu cum vom ieşi. Ce măsuri de stimulare se pot lua? Stimularea consumului se poate face doar de către statele dezvoltate. În România, guvernul nu poate face acest lucru pentru că nu are bani.

În 2009, banii străini nu au mai venit. Cine ar putea da aceşti bani?

Haideţi să spunem adevărul. 80% din veniturile bugetare merg în salarii şi pensii. De unde să mai reduc? Dacă mă îndrept spre pensii şi salarii, toată lumea reproşează acest lucru. Nu se pot reduce efectivele de bugetari peste noapte, dintr-odată. Grosul bugetarilor sunt profesori, asistenţi, medici, poliţişti, armată.

Unde îşi ţine economiile: Ai bani, trebuie să-i ţii în mai multe monede şi în mai multe locuri. Diversificarea este singura soluţie. O treime în dolari, o treime în lei, o treime în euro. Pierzi într-o parte, câştigi în cealaltă.

Deprecierea leului în raport cu euro este artificială. Procesul de trezire la realitate a început, criza are şi acest lucru pozitiv, că ne aduce cu picioarele pe pământ după delirul din 2004-2008.

Unul dintre motivele pentru care am ajuns aici este că s-a furat prea mult. Nu am pus capăt furtului cel mare.

În perioada Victor Ciorbea, România era la capătul unui deceniu de scădere. Era foarte rău, iar, în plus, lipsa de bani devenise notorie şi aproape cronică. În momentul de faţă este oarecum mai rău, pentru că am mirosit 3-4 ani de delir. Atunci eram obişnuiţi cu răul, iar oamenii erau dispuşi să facă sacrificii, veniţi după 50 de ani de comunism. Acum e mult mai greu să le ceri să facă sacrificii. Atunci nu li se dăduse nimic, era mult mai uşor de gestionat penuria. Acum li se ia ceva înapoi. S-au trăit 3-4 ani pe credit, acum se plăteşte creditul.

Nu am niciun sfat de dat nimănui, fiecare face ce poate şi nu ce vrea. O singură diferenţă există: atunci oamenii erau mai puţini rodaţi şi mai puţin nocivi. Acum toţi sunt foarte rodaţi şi, dincolo de faptul că ar avea o responsabilitate, pe ei nu-i mai apără nici inocenţa, nici competenţa.

Noi suntem şi în recesiune, şi în criză. Din recesiune putem ieşi. Se poate întoarce roata să obţinem creştere economică, în special pentru că se redresează marile economii occidentale, deci prin export se mai redresează şi economia românească.

Dar din criză nu putem ieşi. Criza este a modelului de economie bazată pe consum fără producţie, pe importuri fără exporturi. Este un model bananier, în care se mai află şi vreo două-trei ţări de la periferie, ca şi noi. Economia bazată pe consum nu poate duce niciodată la dezvoltare.

Ce să mai facem, că nu mai avem pârghii. Eu nu cred că va obţine statul mai mult de câteva sute de milioane din privatizările companiilor pe care le mai avem. 80% din buget merge pe pensii şi salarii, ăsta e faliment. Le plătim din împrumuturi. Asta este sugrumare. Dacă capitalul străin vrea să facă ceva aici în afară de economie de tip bananier, aici e soluţia.

Mittal a înregistrat la Galaţi cea mai mare cădere din economia românească în 2009, 350 de milioane de euro pierdere. Nu ştiu dacă va mai rămâne în piaţă.

Mărirea taxelor care difuzează efortul către toată po****ţia nu rezolvă problema.

Ce este cel mai grav: am intrat în următorul cerc vicios. Deja avem de plătit anul acesta creditele vechi mai mult decât putem încasa sub forma creditelor noi.

Grecia? O să vândă insule, pentru că nu vor avea cum să iasă din situaţia aceasta. Dar noi ce vom face, că nu mai avem ce vinde.

Nenorocirea noastră este povestea cu salariile mici, nu poţi face protecţie socială cu salarii mici. Dacă vrei protecţie socială, majorezi salariul minim. De unde bani? De la firmele private. Nu le-am sufocat, nu mai spuneţi aşa. TVA nu este suportat de firme, noi ne plângem aşa..., cântăm prohodul unor oameni care o duc bine.

Întrebare: Sunteţi foarte fatalist. Chiar nu vedeţi să se întâmple şi ceva bun? Şerbănescu: Nu văd. De ce să-l mint pe cel care pune întrebarea.

Am spus să crească TVA pentru a scădea cota unică. Dar s-a mărit TVA în schimbul netăierii pensiilor, ceea nu ce nu e acelaşi lucru.

Scăderea cotei unice la 10% nu e realistă.

Stăpânul în această ţară este Fondul Monetar. Majorarea TVA vine de la FMI. Ce s-o mai îmbârligăm aşa. Vă amintesc că FMI a propus şi creşterea cotei unice.

Scăderea anul trecut a fost 7,2%. Dacă e mai mult anul acesta, FMI va fi întrebat: le-aţi dat bani ălora şi nu au crescut deloc?

CFR Marfă, CFR Călători, Huila, le desfiinţăm. Cine să le cumpere? Nu cumpără nimeni întreprinderi de căi ferate de călători, care sunt în deficit în toată lumea. Biletul ar trebui să crească de 10 ori ca să fie profitabil, ceea ce nu se poate întâmpla decât în ţările dezvoltate.

Dacă închidem Huila, de unde luăm petrol ca să compensăm resursa energetică?

Există un câştigător foarte clar: capitalul străin din domeniile nodale. Ei măresc preţul energiei, gazelor, carburanţi, iar nimeni nu poate spune nimic.

Toamna aceasta va fi foarte grea, criza în România abia acum începe. În 2009, statul a apărat şi economia de stat, şi pensionarii, şi bugetarii. Aceştia abia de acum încolo sunt loviţi.

Va mai rămâne acest guvern?

Ilie Şerbănescu: Nu este important.

Vedeţi pe altcineva?

Ilie Şerbănescu: Pe domnul Boc sau un alt domn Boc. Nu contează cum se va numi. Mugur Isărescu este foarte bun acolo unde este. De la BNR are mai multe părghii pentru a face ceva în economie. ca guvernator are două pârghii foarte importante: cursul şi inflaţia. Dacă le joacă inteligent, poate contribui la ieşirea din criză.

[miril]

Un articol foarte bun, de citit, in opinia mea, Fotbal si ciocolata, cu alte cuvinte:

Regizorul Cristi Puiu vorbeşte în premieră despre fotbal, Mondial şi specificul românesc: “Sîntem o ţară de chibiţi!” GSP

Criticii de film din SUA cred că românii nu pot face filme proaste, pentru că aşa e ADN-ul lor. Cristi Puiu crede că avem “gene” de Chiriţe şi Caţavenci. “Care 20 de ani? A fost o revoluţie, după care lucrurile au continuat la fel, dar cu supermarketuri. Mentalul e neschimbat”

Un regizor îşi aranjează singur lumina în cadru la interviu. Îşi fixează “mandarina” pe stativ, apoi se duce şi se aşează sub fasciculul micului reflector. N-ai crede că “noul val” din filmul românesc a pornit de la bărbatul din scaunul ergonomic, cu o ceaşcă de cafea în faţă şi afişul cu “Moartea domnului Lăzărescu” în spate. Nici urmă de puşca pe care o flutură în “Aurora”, ultimul lui film. Mare atenţie la întrebări, oricum!
Cristi Puiu îşi formulează şi reformulează răspunsurile, alege cuvintele ca pe actori, la casting. Uneori se opreşte. Ca şi cum nu ar exista cuvinte pentru orice. Pentru unele lucruri nu există decît imagini.

Episodul 1: Casting de suporteri
- Fotbal?
- Îmi place fotbalul, da’ îmi place aşa să joc. Adică jucam, cînd eram şi eu în cartier. Aşa, să mă uit la televizor e ok, da’ dacă mă duc pe stadion? Nu mă duc. Am fost o dată (pauză), nu, de vreo două-trei ori am fost.
- De trei ori în viaţă?
- Da, ultima oară prin 2000, cînd m-a trimis Pintilie, lucram la “După-amiaza unui torţionar”. Avea nevoie de casting la suporteri. Juca Steaua - Astra şi-a pierdut Steaua acasă. A fost destul de “spooky”, pentru că-i vezi pe oamenii ăia dezlănţuiţi, sînt nişte fiare…
- Sînt oameni normali, de fapt, în afara stadionului…
- Ştiu că sînt normali, pentru că au venit la film la Pintilie şi erau nişte băieţi drăguţi, unii dintre ei. Dar pe stadion oamenii se transformă. Probabil asta se întîmplă cu fiecare individ, cînd e prins în interiorul mulţimii. Era un vers de la RACLA, “Să nu mergi cu metroul în zi de meci”.

Episodul 2: “Generaţia de Aur? E prea mult!”
- Despre “naţionala” de fotbal ce părere aveţi?
- Noi sîntem în formare şi e nejustificată aroganţa noastră. De ce? Pentru că-n 94 am ajuns în “sferturi”? Vorbim despre Generaţia de Aur? Şi mie mi-a plăcut echipa aia, erau jucători foarte buni, dar, băi, e prea mult, e prea mult… Trebuie să-ţi recunoşti limitele. E exact ce se întîmplă în cinematografia română, se vorbeşte despre Noul Val în termenii ăştia! Băi, puţină decenţă oameni buni, lăsaţi timpul să treacă… Criticii s-au grăbit să facă un clasament al celor mai bune zece filme româneşti, băi, nu-i OK! Lăsaţi timpul să treacă, să se-aşeze lucrurile!
- Crezi că se pune presiune pe noile generaţii?
- Mi se pare că dau un exemplu greşit, oamenii ăştia nu-şi dau seama că sînt victimele societăţii de consum sau ce? Să faci clasamente în domeniul artistic? Cum le poţi pune în ordine? De ce, pentru că 40 de criticii au hotărît, au votat ei… Băi, nu-i OK, oricum ai da-o!

Episodul 3: “Deci nu Germania!”
- Cu cine ai ţinut la Mondial?
- N-am vrut niciodată să cîştige Germania. Niciodată! Prefer un meci pierdut frumos, “en beaute”, ţin cu echipa aia! Probabil că asta vine din copilărie. Eram bun la fotbal. Făceam echipa, şi la şcoală, şi la bloc, probabil de la asta-mi vine. Ca microbist, n-am fost pe stadioane.
- Ai o echipa favorită în campionat?
- Am fost dinamovist pînă în ‘77, aveam zece ani, cînd a căzut Rapidul în “B”. Florin Apostol, modelul nostru, era cu patru ani mai mare decît noi, era rapidist şi mi-a dat să citesc “Glasul roţilor de tren” a lui Ioan Chirilă. Şi-am citit cartea aia, şi-am devenit rapidist.
- Şi la turneele finale cu cine ţineai?
- Deci nu Germania! Tot ce este spectacol şi dramă prefer de departe. Mă doare cînd pierd, sigur. Acum sînt mai relaxat, pentru că am îmbătrînit şi-am înţeles în timp că sînt şi alte lucruri frumoase, pe lîngă victorii. Dar atunci sufeream… În ‘78 am plîns la finala Argentina - Olanda, a fost un moment cînd Olanda a fost aproape de gol şi ar fi cîştigat. N-a cîştigat, a pierdut. Şi stadionul ăla era o demenţă, era plin de confetti. S-a urlat “Gooool!” şi parcă-mi băgau iatagane-n inimă. Probabil din cauza asta sînt aşa, parcursul ăsta m-a făcut ce sînt azi, să aleg spectacolul, nu victoria.
- Ce alte echipe ţi-au mai plăcut?
- Mie mi-a plăcut foarte mult echipa Braziliei din ‘82. Da’ eu am ţinut întotdeauna cu Italia, la Mondial, pentru că atunci în ‘82, mi-am şi făcut un tricou cu squadra azzurra. Era echipa aia glorioasă, Conti, Antognoni…
- i-ai văzut pe italieni la Mondialul ăsta?
- Nu, pentru că joacă foarte prost şi sînt foarte aroganţi. M-am bucurat că s-au dus acasă şi ei, şi Anglia. Îmi pare rău de englezi, dar au bîlbîit foarte urît…
- Germania de acum ai văzut-o?
- Am văzut meciurile Germaniei şi joacă altfel decît în epoca lui Paul Breitner. Sau nu, atunci, în ‘82, jucau bine, nu e un exemplu bun. Ce jucau acuma, cu Mathaus era urît… M-am bucurat că i-au bătut bulgarii în ‘94, că i-au scos.

Episodul 4: Mîna lui Dumnezeu inginerul
- Îţi place Maradona?
- Nu mi-a plăcut Maradona şi l-am urît pentru golul ăla cu mîna. Anglia avea o echipă frumoasă atunci. Acum urma marea revanşă. Dar s-au revanşat nemţii mai repede pentru golul ăla din ‘66. Băi, n-ai ce-i face, băi, e Dumnezeu acolo, sus, sau cine e, acel inginer care a creat cosmosul, şi te pedepseşte cînd greşeşti.
- Poate e un regizor, acolo, sus…
- Mie mi se pare că inginerul e mai frumos. E ca replica aia pe care i-a dat-o Brătianu lui Iorga, în Parlament: “Da’ ce sa mă înveţe pe mine un inginer?”, “Măsura, domnule profesor, măsura!”. Mi s-a părut foarte bună. Nu mi-a plăcut Maradona, dar după povestea aia din ‘86, a fost executat nonstop. La fiecare colţ de stradă şi de articol, s-a dat cu el de pămînt.
- S-a dat şi singur de pămînt…
- Nu pot să nu mă gîndesc că ăsta este parcursul unui geniu, e foarte greu, eşti pe terenul de fotbal, nu ai egal, îţi pierzi reperele, cu cine te compari? Foarte puţini oameni se ridică la valoarea ta. Să fim serioşi, Maradona e mult deasupra lui Pele. Ca fotbalist, mi se pare un geniu. Mi se pare aşa, că el, ca artist creator, merita să cîştige cu Argentina. Asta mi se pare. Mai ales după tot ceea ce s-a întîmplat. În ‘94, dac-ar fi fost el în teren, România nu s-ar fi calificat, punct. Nu mai pupa “sfertul” cu Suedia.

Episodul 5: Filmul verii ‘94
Secvenţa 1: “Eram ca nişte găini decapitate!”
- A fost un noroc nemeritat?
- Am fost ajutaţi de destin şi am dat cu piciorul destinului pentru că decizia FIFA de a-l suspenda pe Maradona a fost favorabilă României. Ce jucau românii, ăla nu era fotbal, mă scuzaţi, se apărau cu încrîncenare şi scăpau pe contraatac. Ăla nu e fotbalul unor oameni stăpîni pe joc. După aceea abia, în meciul cu Suedia, aveau încredere, probabil venea din faptul ca i-au bătut pe argentinieni. Dar cu Argentina, pe bune, erau ca nişte găini decapitate acolo, pe teren.
- Şi cu Elveţia cum am fost?
- Eram în Elveţia, eram la şcoală acolo şi le ziceam ălora: “Vă dăm, vă facem!”. Şi apoi, hmmm, mi-era ruşine.

Secvenţa 2: “Un sentiment de rudă săracă”
- A fost doar un meci slab…
- Da, dar eu eram gură bogată. De obicei, nu sînt aşa, dar atunci îmi plăteam şi eu o poliţă. Stătusem patru ani acolo şi aveam aşa un sentiment de rudă săracă, tolerată acolo. Deşi nimeni nu mă privea aşa, era doar complexul meu de provincial, venit din România. Şi-atunci am sfidat: “Vă tragem, vă rupem!”. Şi s-a-ntîmplat! L-a scos Vlădoiu pe Christophe Ohrel. I-au pus şi o bulă în “Caţavencu”: “Alea patru minute mi s-au părut că nu se mai termină niciodată!”. Ce trist şi pentru Vlădoiu!
- Şi-a revenit între timp…
- Ideea e că nu s-a întîmplat încă nimic glorios în materie de fotbal pe meleagurile noastre.
- Dar finala de la Sevilla?
- A fost extraordinar, dar acolo a jucat “naţionala” României cu o echipă de club, ce mai încolo, încoace! Eram în armată, în ‘89, cînd a fost finala cu Milan. Mamă, ce ne-au urcat pe pereţi Gullit, Van Basten, mamă! În dormitorul ăla, cu 37-40 de militari impuţiţi, că lucram în construcţii, o tristeţeeee! Aveam şi un televizor amărît, alb-negru, prindeam prost postul….

Secvenţa 3: Prunea în Auditoriul Stravinski
- Alte amintiri legate de fotbal?
- În vacanta de vară din ‘94, am rămas în Elveţia mai mult, două săptămîni. M-am angajat să lucrez la Festivalul de Jazz de la Montreux. Nu cîştigam mare lucru, cît să mă întorc cu nişte bani în România. Eram în staff-ul festivalului, cu tricou, cu walkie-talkie, trebuia să supraveghem nişte zone. Majoritatea eram emigranţi, ăştia din staff. Cînd am bătut Argentina a fost seara braziliană la Montreux, au venit brazilienii şi m-au felicitat, parcă era meritul meu.
- Şi apoi, la meciul cu Suedia?
- A fost unul dintre cele mai grele momente pe care le-am trăit în Elveţia. Mi se părea c-am făcut ceva, c-am ajuns departe. Şi nu c-am ajuns departe, dar… Vedeam meciul pe furate, zona mea era la etaj, în Auditoriul Stravinski. Aveam televizor pe hol. Nu se întîmpla mare lucru, festivalul de jazz nu e festival de rock, cu rockeri supăraţi care muşcă din pereţi, nu.
- Ce fel de public era?
- Era multă burghezime acolo, mare, mică, de toate felurile. Era de bonton să te duci la Montreux… Chestia asta, că realizaserăm ceva, felul cum jucaserăm, Răducioiu, ăla era meciul lui Răducioiu! A jucat extraordinar şi mi s-a părut aşa, bă, ce suprapunere, şi ăsta cu faţa lui de suedez le dă gol suedezilor. Şi-a muncit… Şi-a luat-o Prunea! Cum s-a băgat ăla, Kennet Andersson…

Secvenţa 4: “Mi se părea că tot cosmosul e împotriva noastră”
- Se mai uitau şi alţii la meci?
- Ei, pe holul ăla erau fel şi fel de oameni, amatori de jazz, dar erau şi microbişti printre ei. Holul era plin. Cînd a dat gol Suedia, au sărit toţi ăia! Doamne, Doamne! Eu eram mic acolo, eram exact ca în Nino Manfredi, e un film care se cheamă “Pain et chocolat”, “Pîine şi ciocolată”, despre el emigrant italian, în Elveţia. Jucau Elveţia cu Italia şi el nu putea să se bucure pentru că se dădea elveţian, şi se bucura cînd dădeau elveţienii gol. Eram exact aşa ca Nino Manfredi, s-au rupt pereţii ăia acolo. Cel mai nasol a fost la penaltyuri.
- Erau mulţi suedezi pe-acolo?
- Nu, dar toţi ăia ţineau clar cu Suedia! Cind ratau românii, mamă, ce bucurie! Şi eu eram acolo, ultimul pîrlit. Am plecat de la Montreux în seara aia, eu stăteam în Lausanne şi făceam cu trenul15-20 minute. Mamă, mamă, mamă, mamă… Acolo în holul ăla de la Auditoriul Stravinski, cînd se bucurau la golurile Suediei şi la ratările noastre, eram praf, eram praf. Mi-au dat lacrimile, mi se părea că tot cosmosul e împotriva noastră. În holul ăla nu era ca pe teren, strigă unii dintr-o parte, unii dintr-alta. Aici era totul dezechilibrat, eram eu şi-un hol în care oamenii tot veneau, s-a umplut acolo, stăteau pe jos, eu stăteam undeva după un stîlp şi mă mai uitam aşa… A fost foarte nasol.
- A fost singurul moment nasol?
- S-a mai întîmplat. O dată, pînă-n ‘96, cînd juca România cu Franţa la rugby, au pierdut ai noştri şi comentatorul a zis: “Ce se-ntîmplă cu această echipă a României? Fac apel către toate cluburile şi oamenii din rugbyul francez să le trimită echipamente! Ei n-au echipamente, n-au ghete! Cu tot ce-aveţi, ajutaţi această echipă!”.
- De ce nasol? Nu avea intenţii rele…
- El era bine intenţionat, cu siguranţă. Dar eu m-am simţit ca un milog atunci. Echipamente pentru “naţională”! Nu puteam să ne ocupăm de atît măcar?

Episodul 6: Mutu, Eminescu şi părinţii
- Crezi că fotbaliştii ar trebui să fie modele morale?
- Nu. Cred că asta e o problemă de educaţie. În asta l-am transformat şi pe Eminescu, ultrachestionabil sub aspect moral. Ca poet are locul lui, indiscutabil.
- Cum se face că apar reproşuri de genul: “Păi, ce model le dă copiilor care vor să se apuce de fotbal?”?
- Întrebarea asta ar trebui să şi-o pună părinţii, în ce măsură reuşesc ei să-i ghideze pe copii în primii ani. Aici funcţionează mecanismul ţapului ispăşitor. Părinţii se plîng de Adrian Mutu, se droghează, nu se droghează. E foarte uşor să-l faci ţap ispăşitor. “Ce exemplu dă Adi Mutu?” Da’ ce exemplu-i dai tu, copilului tău? Oare părinţii care se plîng de asta oare sînt ei chiar atît de integri?
- Şi atunci care ar trebui să fie reperele morale?
- Deja este foarte complicat să-ţi educi copiii. Cînd se pune problema de repere morale, în primul rînd tu, părinte, trebuie să fii un reper moral al copilului, în carne şi oase. Dacă nu reuşeşti tu, atunci trebuie să te rogi la Dumnezeu măcar bunicii să fie repere, habar n-am, unchii, mătuşile, vecinul de la doi…

Episodul 7: Hănescu vs.Hănescu, la Wimbledon
- Pe Hănescu, după incidentul de la Wimbledon, unii l-au apărat, alţii l-au criticat, pentru că ne-a făcut de rîs la un turneu unde vine şi Regina Angliei. Tu ce părere ai?
- Există tot felul de sportivi care au avut manifestări din astea. Mă gindesc la Cantona sau la Zidane. Îmi pare rău că Hănescu s-a comportat aşa, dar n-are legătură cu noi românii, are legătură cu el în primul rînd. Nu pot să judec chestia asta, pentru că nu sînt el… E complicat! Cred că pînă la urmă… nu, nu pot judeca.
- E mai grav sau nu decît ce a făcut Cantona?
- Îmi vine să zic asa: Eric Cantona aparţine culturii franceze, care reprezintă un soi de reper în tot ceea ce priveşte cultura de orice fel. E mai uşor, pentru omul de rînd să zică: “Da, e urît ce-a făcut Cantona, dar pînă la urmă Franţa nu e doar Cantona, reprezintă şi altceva, uite aia, aia, aia”. Pe cînd la noi: “Da, e urît ce-a făcut Hănescu, dar noi, noi, noi ce?” (rîde) “Îl avem doar pe Hănescu şi uite că şi aia s-a dus”. Probabil că ăsta e reflexul, ne-a făcut de rîs. Dar totuşi avem mînăstirile alea în Moldova, veniţi să le vedeţi, că noi sîntem primitori.
- Şi atunci ar trebui criticat?
- Sigur el e primul care regretă, fără nici un fel de discuţie, să fim bine înţeleşi. Şi vii şi tu, şi-i mai dai şi tu una! Oamenii se grăbesc să-şi dea cu cărămida în piept, da’ uită că e un Dumnezeu sus şi-i pune la încercare. Nu te grăbi să spui, pentru că ţi se va întîmpla la fel. Nu pe un teren de tenis, ci în trafic, unde există miză, şi tu ai de apărat acolo, nu doar imaginea ta, ci şi ţara ta.
- Crezi că presiunile sînt prea mari?
- Poţi să spui ce-i în mintea unui sportiv cînd ajunge într-un turneu de înalt nivel? Păi, tu-l judeci pe Hănescu. Şi la volan, în trafic pe Magheru, ajungi să-ţi bagi în toţi şoferii care-ţi taie faţa, da’ zici: “Bă, nu mă vede nimeni, Regina Angliei nu-i aici, adică sînt la adăpost. Sînt la mine-n maşină”.

Episodul 8: Capra şi catedrala
- Care e specificul românesc?
- Specific nouă e capra vecinului. Noi, naţie de chibiţi fiind, ne preocupăm la modul cel mai serios cu putinţă, de ceea ce-i aparţine sau nu aproapelui nostru, ce are ăla şi nu am eu. Constanta e asta: stăm pe margine, cu mîinile în buzunar, seminţe, chibiţăm.
- Cum ai comenta un egal cu Franţa la fotbal?
- Luciditatea e obligatorie. Cine sîntem noi în fotbal? Dacă dăm timpul înapoi, în anii ‘70, şi ne gîndim cine-am fost în handbalul masculin, pe bune, eram cei mai buni, punct. Ei se raportau la noi. Lucrurile astea se pot întîmpla din nou şi se pot întîmpla în toate domeniile, dar pentru asta trebuie seriozitate, transpiraţie, să nu te-aştepţi să crească într-un an, doi. Adică investeşti şi nu aştepţi nimic. Trebuie să integrăm cît mai just semnificaţia marilor catedrale din Vest.
- Care e această semnificaţie?
- Oamenii care le-au proiectat şi mulţi dintrei cei care au lucrat la ele nu le-au văzut niciodată gata. Ne lipseşte filosofia investiţiei pe termen lung. Noi vrem imediat. O casă din paiantă, se face şi repede. Mă uitam la TV, au dat apele la Dorohoi şi-au rupt o casă. Se vede în secţiune zidul făcut din chirpici. Păi, cum să nu cadă aia? Cred că noi, românii, din povestea cu cei trei purceluşi, sîntem primul purceluş. Pe bune, lucrurile nu sînt făcute să dureze. Şi ce facem noi după aceea? Păi, scriem un poem!

Episodul 9: Vin tătarii!
- Facem un film. Dar avem scuza istorică, a tătarilor, care trec şi dărîmă…
- Asta e o explicaţie pe care mi-am dat-o şi eu. Dar uităm că şi în Europa Occidentală ăia s-au tot batut, nu cu turcii, creştini între creştini. Bine, vin tătarii o dată, de două ori, de trei ori, dar la un moment dat au obosit şi ăia. Toţi au avut probleme cu cîte cineva. Probabil, cînd nu mai veneau tătarii, românii îşi dădeau foc la case, să aibă ceva de făcut, se ciomăgeau între ei. Am rămas aşa.
- Am rămas săraci.
- Nu săraci. Moldova nu e săracă, de exemplu. Mie mi se pare că oamenii sînt mai poeţi, mai contemplativi. Dacă nu există autoritate, oamenii nu fac. În Occident s-a întîmplat la fel, dar oamenii învăţat. Noi am fost învăţaţi că statul e inamicul public nr.1. Dacă poţi să furi statul, fură. El nu face altceva decît să te fure pe tine.

Episodul 10: “O lume lăsată la voia întîmplării”

- Nu ne fură, statul ne dă, ne face…
- Trebuie să ne dea, trebuie să ne facă. În momentul în care aduce atingere intereselor noastre, ne războim cu el. Nu există respect pentru stat, pentru că ideea de stat e prost reprezentată. Pe de altă parte, marea majoritate a formatorilor de opinie îi pun în discuţie pe toţi reprezentanţii puterii. E un cerc vicios din care n-avem cum să ieşim. Există structura asta de chibiţ, în ADN-ul românului. Majoritatea stă pe margine şi comentează, ăla a făcut aşa, ăla a făcut aşa. Şi cum adică, a scuipat Hănescu unde vine Regina Angliei? Băi, cît respect pentru Regina Angliei! Da’ pentru că englezii o respectă. Dacă ar fi fost regele României? Sînt convins că pe toată durata regatului, regele era făcut albie de porci.
- Îl critica şi Ilie Moromete, în Poiana lui Iocan!
- Cred că lucrurile chiar aşa se petreceau. Noi avem tendinţa să credem că politicienii greşesc mai mult. Dar nu este adevărat, noi greşim la fel de mult ca şi politicienii noştri, dovadă că ei ne reprezintă. Moldova nu este săracă, este o lume lăsată la voia întîmplării, unde căpeteniile locale, baronii locali nu fac decît să-şi umple buzunarele, fără să le pese de comunitate.


Episodul 11: “O naţie de Chiriţe şi Caţavenci”
- Avem ceva sfînt, ca popor?
- Adică o valoare pe care o împărtăşim cu toţii? O calitate? Păi, asta cu “să moară capra vecinului”. Eu cred că asta aparţine culturilor primitive, în formare. Noi sîntem destul de primitivi, se vede din felul cum gîndesc oamenii cînd se întorc din străinătate. Foarte puţini sînt echilibraţi în raport cu tot ce înseamnă Vestul, civilizaţia, cultura. Cei care se consideră civilizaţi spun: “Am fost la Luvru şi-am văzut Mona Lisa. Superbă!”. O naţie plină de Chiriţe şi de Caţavenci!
- Stăm chiar atît de rău la civilizaţie?
- Păi, foarte mulţi cred că trebuie să citeşti ca să ai ce să vorbeşti în societate. Vorbeşti şi tu despre Dostoievski, despre una, alta… Foarte puţini sînt interesaţi în mod real de ceea ce se întîmplă în jur. Ei sînt salvarea noastră. Dar, ca în orice organism bolnav, celulele sănătoase nu sînt la vedere. La vedere e buba.

Episodul 12: Ţara domnului Lăzărescu
- Te simţi ca reprezentînd un sistem, o industrie cinematografică?
- Nu fac parte din sistem. Iar industria română de film nu există, e o fantasmagorie, în cel mai fericit caz. În varianta tristă, nu e nimic altceva decît un soi de provincialism. Adică, atîta vreme cît americanii au o industrie de film, de ce n-am avea şi noi, românii? Ne comparăm atît de uşor şi cu Anglia, şi cu Germania, şi cu America!
- Inclusiv la fotbal ne comparăm…
- Da, da, peste tot se-ntîmplă chestia asta, e o dovadă nu doar de provincialism. Ca să fiu cumva delicat cu noi înşine, noi românii, aş zice că e o consecinţă a imaturităţii noastre. Noi am ars multe etape, lucrurile nu s-au copt cum trebuie, am ajuns să arătăm acuma ca un cozonac rumenit numai la suprafaţă, cu coca nefăcută înăuntru, cum e mai rău. SÎNTEM PREA TINERI!
- Ce e de făcut?
- Numai, gata, s-a terminat. Nu ştiu dacă chestiile astea pot fi recuperate, trebuie un tratament de şoc, e foarte complicat. Adică se ia cozonacul felie cu felie şi se pune înapoi în cuptor, habar n-am.
- Trebuie întrebaţi specialiştii.
- Eu nu cred că se poate face, da’ lucrurile cam aşa stau. Am sărit etape şi ne-am trezit în plin modernism total nepregătiţi. Toată perioada comunistă, tulbure şi neagră, e refugiul ideal pentru cei mai mulţi dintre noi. Spunem: “Dom’le, a fost comunismul! Dacă n-ar fi fost comunismul să vezi ce s-ar fi întîmplat în spaţiul carpato-danubiano-pontic”. Păi, nu s-ar fi întîmplat mare lucru. E ca atunci cînd ai o problemă de sănătate pe care n-o tratezi şi pe măsură ce avansezi în vîrstă, problema avansează şi ea şi apar alte probleme. Sîntem ca un organism bolnav.
- Sîntem ca domnul Lăzărescu?
- M-am gîndit la România cînd am făcut un film despre un bolnav purtat prin spitale. Cum ieşi din chestia asta? Nu ştiu cum ieşi din chestia asta. Dar varianta frumoasă e să spui că sîntem tineri. Sîntem aşa, nişte adolescenţi. Şi-atunci, pentru că adolescenţii sînt revoltaţi, sîntem în conflict. Solidaritate nu există. E foarte greu de făcut ceva în momentul în care tragem fiecare în direcţia lui.


Episodui 13: “Gaşca veche” şi “gaşca nouă”
- De unde ar trebui să înceapă schimbarea?
- Fiecare pe domeniul lui, atît cît pot eu, dacă pot s-ajut, să fac. Asta le spuneam şi colegilor din cinematografie în 2003, cînd am făcut noi revoluţia aia împotriva bătrînilor din domeniu. Ne zicea Nae Caranfil: “Adică, băi, voi ce faceţi? Voi înlocuiţi gaşca existentă cu gaşca voastră. Şi i-am zis “Nu, Nae, exagerezi, nu-i aşa!”. Da’ de fapt Nae a avut dreptate. Ăsta e riscul, pentru că în programul acestei generaţii din care fac şi eu parte trebuie să existe cel puţin unu, două, trei, şapte capitole care să-i privească pe oamenii tineri care se apucă să facă film. Pentru că dacă nouă ne-a fost greu, ăstora o să le fie…
- Greu în ce sens?
- Noi ne luptam cu nişte oameni care în anii ‘80 n-au făcut altceva decît să arunce banii statului pe fereastră. Au făcut nişte filme mizerabile, iar lucrurile bune s-au întîmplat graţie unor accidente fericite. Daneliuc, Gulea, Tatos, oamenii care făceau film la modul responsabil, Pintilie. Ne raportam la nişte oameni care nu erau într-o poziţie atît de glorioasă faţă de cea în care sîntem noi acum. Cei care vin ce-o să zică? Trebuie să existe niste capitole în legea cinematografiei care să privilegieze debuturile. OK, ratezi, dai bani unor oameni care debutează şi fac nişte filme proaste. Dar în momentul în care dai bani unor oameni care au facut şi fac filme proaste, cum se cheamă chestia asta? Tu, statul, care ai o politică culturală în domeniul cinematografiei…
- Avem aşa ceva?
- Trebuite să avem. Tu, statul, trebuie să sprijini tot ce înseamnă tînăr regizor. Astea nu se trec la pierderi,oamenii ăştia trec prin şcoala de film. Şi atunci tu, statul român, nu faci altceva decît să creezi muritori de foame… Trebuie să le dai şansa să facă un film şi rămîn ăia care sînt cu adevărat competenţi. Da’ să aibă şansa! Tu îi carotezi înainte să le dai şansa?

Episodul 14: “Premiile sînt nişte efecte secundare”
- Ce părere aveţi despre faptul că statul finanţează regizori, şi în funcţie de cîte premii au la festivaluri?
- E o aberaţie. Multe filme importante, la care ne raportăm în ziua de azi, nu au cunoscut reflectoarele festivalurilor. Premiile şi festivalurile sînt nişte efecte secundare. Nu reprezintă altceva decît obolul pe care trebuie să-l plăteşti societăţii de care aparţii. Pentru că lucrurile se fac aşa în lumea asta. În realitate, pe tine, cineast, nu te interesează decît produsul de laborator , filmul căruia i se asociază gloria festivalurilor e pentru marele public. Dom’le, mă duc să văd un film de Oscar sau care-a luat Palm d’Or. Important este filmul, între limitele lui şi cu asta basta.
- Iar pentru stat ce e important în materie de film?
- Statul se întreabă “Dom’le, ce face arta? Ce face cinematografia?”. E o sursă de venit şi de imagine în plan internaţional. Noi nu putem vorbi de beneficii, tot ce cîştigăm în ţară e sub bugetul filmului. Nu sînt săli de cinema, nu e public de cinema, nu există traditie, interes pentru cinema. Noi nu vrem să acceptăm faptul că, din punct de vedere cultural, ne aflăm undeva în secolul 19, înainte de inventarea fotografiei. Ăia care ţin pasul sînt puţini şi sînt efectiv interesaţi de domeniul pe care şi l-au ales. Şi cam aia e. Marele public nu este educat la fel ca marele public din Franţa. Şi-atunci avem o problemă. Rămîne povestea cu imaginea. De asta au băgat criteriul festivalurilor.
.- Aţi semnat în mai, la TIFF, Proclamaţia de la Cluj, pentru viitorul cinematografiei româneşti şi împotriva unei legi propuse de Sergiu Nicolaescu?
- Am semnat-o din solidaritate cu oamenii care fac filme la modul serios şi responsabil. Restul e o ficţiune. Îmi doresc ca generaţia asta tînără să nu devină cumva un substitut pentru generaţia lui Nicolaescu şi a celorlalţi, pentru că riscul este foarte mare.

CV:
Cristi Puiu
Născut pe 3 aprilie 1967, Bucureşti
Absolvent al Şcolii de Arte Vizuale din Geneva
Regizor şi scenarist
Filme: “Marfa şi banii”, 2001 (premiu la festivalurile de la Salonic, Cottbus, Buenos Aires, Angers, Trieste), “Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea”, 2004 (”Ursul de Aur” pentru cel mai bun scurtmetraj, la Berlin), “Moartea domnului Lăzărescu”, 2005 (premiul “Un Certain Regard” la Cannes, premii la Reykjavik şi Chicago), “Aurora”, 2010 (în selecţia oficială la Cannes 2010, “Un Certain Regard”)

[miril]

Bon anniversaire !

Cât de francofoni mai sunt românii? Andreea Marin Adevarul

Hexagonul sărbătoreşte astăzi ziua naţională, dar şi 40 de ani de francofonie în lume. Ce importanţă mai acordă românii culturii franceze? Sub asaltul producţiilor muzicale şi cinematografice ce poartă amprenta limbii engleze, tot mai multe voci se întreabă ce rost mai are francofonia.

„Ideea că românii sunt francofoni mi se pare învechită. Astăzi, când cele mai vândute filme vin de la Holly­wood, când toată lumea fredonează melodii în limba engleză, iar la şcoală se învaţă mai degrabă spaniolă, italiană şi germană, să susţii că poporul român e francofil mi se pare cel puţin deplasat", spune Radu T. (28 de ani). Tânărul crede că aducerea în discuţie a francofoniei româneşti poate avea o explicaţie în măsura în care ne gândim la o expresie pe care a găsit‑o pe un forum: „Francezii ne fac ţigani, noi spunem că suntem francofoni...răzbunare, dulce răzbunare".

Mai mult, în cercul lui de prieteni, primele expresii franţuzite rostite spontan sunt: „omlette du fromage", cunoscută din desenul animat american „Dexter", „c'est la vie" sau „Qu'est-ce qu'il y a sur le bureau de Pierre?" (Ce se află pe biroul lui Pierre?), din manualul şcolar. „Nici nu trebuie să ştiu mai mult pentru că oricum, când plec în străinătate sau vorbesc cu un străin, mă descurc întotdeauna cu limba engleză", îşi argumentează Radu lipsa de interes faţă de limba franceză. De altfel, „declinul" culturii franceze a ţinut prima pagină în nenumărate publicaţii internaţionale. Un articol controversat, publicat în „The Times Magazine", arată că, deşi bugetul Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa creşte constant de la an la an, puţine creaţii artistice se mai bucură de un succes răsunător în afara graniţelor.

„Moartea culturii franceze"

„Generaţiile mai vechi de scriitori - de la Moli&#232;re, la Hugo, Balzac, Flaubert până la Proust, Sartre, Camus sau Malraux - se bucurau de atenţia unui public numeros în străinătate, în vreme ce, din 1985 până astăzi, Franţa a avut doar trei laureaţi la premiul Nobel pentru literatură", explica Morrison „moartea culturii franceze". „Dacă acum un secol Franţa scria regulile în arta cinematografică, cu regizori ca François Truffaut sau Jean-Luc Godard, astăzi, filmele americane ocupă aproape jumătate din încasările din Franţa", mai arată Morrison.

Mai mult, „casele de licitaţii din Hexagon se pot lăuda cu circa 8% din vânzările publice de artă contemporană, în timp ce în Statele Unite, cu 50% din total, iar Marea Britanie, cu 30%", estima Alain Quemin, cercetător la Universitatea din Marne-La-Vallée, pentru „The Time Magazine". „Şi industria muzicală franceză duce lipsă de compozitori de talia &#171;giganţilor&#187; din secolul al XX-lea precum Debussy, Satie, Ravel sau Milhaud. Interpreţi ca Charles Trenet, Charles Aynavour sau Edith Piaf desfătau o lume întreagă. Astăzi, americanii şi britanicii domină scena pop".

Mirosul cărţilor franţuzeşti

Totuşi, susţinătorii tezei declinului cultural francez recunosc că „minorităţile ambiţioase creează produse artistice la orice colţ de stradă, făcând din Franţa un bazar multietnic de artă, muzică şi literatură. Creaţiile muzicale africane, asiatice şi latino-americane au mai mult loc pe piaţa din Hexagon decât oriunde în lume, iar producţiile cinematografice din Afganistan, Argentina sau Ungaria îşi găsesc o adevărată piaţă în cinematografele de aici. Autori de toate naţionalităţile sunt traduşi în limba franceză şi vor influenţa în mod inevitabil generaţiile vii­toare de scriitori francezi".

Cultura şi limba franceză au fascinat-o şi pe Sanda-Maria Ardeleanu, prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare" din Suceava şi Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques". „Primele reviste pentru copii pe care părinţii mi le-au pus în mână au fost &#171;Roudoudou&#187;, &#171;Riquiqui&#187;, &#171;Pif le chien&#187;. Au urmat cărţile franţuzeşti pe care, înainte de a le deschide, le miroseam. Mi se părea că scrierile din franceza Hexagonului se distingeau şi prin mirosul lor. Marea literatură rusă am cunoscut-o prin intermediul traducerilor în franceză. Limba franceză mi-a adus, prin urmare, stilul de viaţă, pe care l-am adoptat nu din snobism, ci dintr-o nevoie interioară", mărturiseşte Ardeleanu.

Recensământul francofonilor

Peste 870 de milioane de oameni din întreaga lume fac parte din comunităţi care au adoptat limba franceză şi valorile comune ale Francofoniei: democraţia, solidaritatea, dezvoltarea durabilă. Din aceştia, doar 200 de milioane sunt vorbitori de limba franceză, potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF).

Ce ne leagă de Franţa

Relaţiile dintre români şi francezi sunt străvechi: în 1396, cavalerii lui Jean Nevers, fiul ducelui de Bourgogne, au luptat împotriva turcilor alături de soldaţii prinţului Valahiei, Mircea cel Bătrân. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, relaţiile franco-române s-au intensificat, în special datorită numeroşilor comercianţi şi intelectuali francezi care au călătorit în Principatele Române. În secolul al XIX-lea, majoritatea studenţilor români îşi făceau studiile la Paris, motiv pentru care, în 1846, au fondat în Cartierul Latin „Societatea studenţilor români la Paris", condusă de Ion Ghica, C.A. Rosetti şi avându-i ca membri pe Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Bălcescu.

În 1991, România obţine calitatea de observator în cadrul Francofoniei, iar doi ani mai târziu devine membru cu drepturi depline. Din 1994, Bucureştiul găzduieşte sediul Biroului Regional pentru Europa Centrală şi de Est al Agenţiei Universitare a Francofoniei. Zece ani mai târziu, în Bucureşti se instalează Antena Regională a Francofoniei.

Tinerele românce fac din franceză un atu profesional

„România ocupă locul al doilea în Europa, după Germania, în ceea ce priveşte prezenţa culturii franceze", a explicat pentru cititorii „Adevărul" Didier Dutour, ataşat cultural şi director- adjunct al Institutului Francez din Bucureşti. Aproximativ 10.000 de români frecventează centrele culturale franceze din ţară, dintre care aproximativ 5.000 de români sunt înscrişi la Institutul Francez din Bucureşti.

Alţi 1.000 de români studiază sau îşi perfecţionează franceza în cadrul Centrului Cultural Francez din Timişoara, iar restul, în instituţiile şi Alianţele franceze din Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Constanţa, Piteşti sau din Ploieşti.

Viitorul francofoniei

„Nu există un portret-robot al francofonului, oricine îşi poate găsi fărâma sa de francofonie sau de francofilie. Totuşi, marea majoritate a adulţiilor care vor să înveţe sau să-şi perfecţioneze franceza este reprezentată de femei tinere care au obiective foarte pragmatice şi pentru care limba franceză este un atu suplimentar în strategia lor şcolară sau profesională", arată Didier Dutour. „Constatăm că limba franceză permite o mai mare mobilitate internaţională (Belgia, Franţa, Québec) atât la nivel educaţional, cât şi pe piaţa muncii, prin promovare internă sau prin dobândirea unei slujbe în străinătate", explică Dutour avantajele practice ale stăpânirii limbii franceze.

„Comparativ cu 2005- 2006, există mai puţini români care învaţă franceza pentru că vor să emigreze în Québec. Totuşi, tot mai mulţi tineri (elevi, liceeni sau studenţi) doresc să înveţe franceza sau să-şi perfecţioneze competenţele lingvistice pentru a putea studia sau munci ulterior într-o ţară francofonă", ne-a explicat Veronica Cristodorescu, directoare de cursuri a Centrului Cultural Francez din Timişoara.

Dincolo de trecutul şi de prietenia dintre România şi Franţa, „oamenii sunt din ce în ce mai conştienţi că a vorbi mai multe limbi este un lucru indispensabil într-o Europă poliglotă şi, astfel, franceza captează din nou interesul românilor datorită utilităţii sale în viaţa profesională şi cea personală", crede Cristodorescu.

La fel de optimistă în privinţa francofoniei este şi Sanda-Maria Ardeleanu. „Nu îmi este teamă pentru soarta francofoniei, nici în România, nici în altă parte. Se spune că există spaţii care şi-au pierdut francofonia, precum Grecia. Nu cred că asemenea valori se pot pierde. Ele marchează, rămân pentru totdeauna în oameni, în cărţi, în idei, în mentalităţi. Ele doar se transformă, din nevoile şi în interesul oamenilor".

http://www.adevarul.ro/societate/viata/Cat_de_francofoni_mai_sunt_romanii_0_297570767.htm l

[Bancaru]

Mie tot nu imi plac francezii. Cate unul pe ici-pe colo. In rest... sa ne bucuram in continuare de prezenta in top a melodiilor britanice sau americane, pentru ca Led Zeppelin, Beatles, Elvis sau Omega(!) nu au fost francezi, da?, sa aplaudam tranzactiile caselor de licitatii Christie's sau Southeby's, sa invatam si spaniola, doar sunt campioni mondiali, dar si germana pentru ca franceza s-a cam facut in paralel cu rusa, etc pentru ca in scurt timp va trebui sa stim chineza. In caz ca nu se cunoaste, China a inceput sa plateasca mai mult la import (import in China, evident) pentru produsele de lux. Deunazi citeam ca in China se inchiriaza albi pentru diverse chestii, evenimente. Nu stiu cat de diverse. Sa fim putin nostalgici pentru literatura franceza si pentru filmul francez. Nu si pentru Les Bleus.
Le urez si eu la multi ani.
In final o intrebare cu semivaloare de banc: ce e mai bine sa fii, negru sau tigan?
Raspundeti voi.

[Jerome LeBanner]

Alonz anfan de la patri, hai! ... *******

[miril]

Vin Timpuri Noi. Din Suedia.

IKEA a cumpărat fabrica Timpuri Noi şi vrea să facă birouri şi apartamente Loredana Voiculescu Gandul

Grupul suedez IKEA, care deţine cel mai mare retailer local de mobilă, va dezvolta în Bucureşti un proiect "pe termen lung" care va cuprinde blocuri de locuinţe şi clădiri de birouri. Divizia de investiţii imobiliare a grupului IKEA, Vastint Holding B.V., a achiziţionat platforma Timpuri Noi din Capitală pentru 34,6 mil. euro, anunţând că locaţia nu va fi folosită pentru deschiderea unui nou magazin IKEA în România.

"Inter IKEA confirmă cumpărarea unei proprietăţi în zona Timpuri Noi din centrul capitalei Bucureşti. Proprietatea a fost cumpărată de Vastint Holding B.V., divizia de proprietăţi a Inter IKEA Group. Este o investiţie pe termen lung cu scopul de dezvoltare a unor spaţii cu destinaţii mixte: rezidenţiale, de birou şi de retail", au declarat pentru Gândul reprezentanţii Inter IKEA Group.

Având în vedere că suprafaţa totală construibilă permisă pe terenul achiziţionat este de circa 200.000 mp, în cazul în care investitorii suedezi vor construi 150.000 mp, ţinând cont că în prezent costul de construcţie pentru birouri poate ajunge la 1.500 euro pe mp, valoarea totală a investiţiei ar putea depăşi 200 milioane euro. Inter IKEA a menţionat că grupul Vastint Holding B.V. nu este implicat în dezvoltarea centrelor comerciale sau a magazinelor IKEA. "Prin urmare, proprietatea recent achiziţionată din Timpuri Noi nu va servi niciodată ca locaţie pentru deschiderea unui nou centru comercial sau a unui magazin IKEA în România", au mai spus reprezentanţii Inter IKEA Group.

5 hectare la nici 2 km de Piaţa Unirii

Terenul pentru care suedezii urmează să achite cei 34,6 milioane euro are 51.000 metri pătraţi şi este situat la circa doi kilometri de Piaţa Unirii, una dintre cele mai scumpe zone imobiliare din Bucureşti. Tranzacţia a fost anunţată marţi de compania Timpuri Noi şi confirmată joi de reprezentanţii grupului suedez. Adrian Breazu, preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii Timpuri Noi, a declarat pentru Gândul că negocierile cu reprezentanţii grupului suedez au durat aproape un an.

"Am avut mai multe oferte pentru platforma de cinci hectare, la preţuri mai mari decât suma cu care am vândut acum. Eu sunt doar administrator, decizia de a vinde acum a fost a Adunării Generale a Acţionarilor. Pentru teren am avut oferte şi de la retaileri de genul Auchan şi alţii, la preţuri cu puţin peste jumătate din suma convenită cu divizia de imobiliare a IKEA ", ne-a declarat Adrian Breazu. În urmă cu cinci luni, Breazu declara pentru Ziarul Financiar că cea mai bună ofertă primită pentru platforma Timpuri Noi a fost de 93 milioane euro - de 2,7 ori mai mare decât suma oferită acum de grupul suedez-, în luna noiembrie 2007, dar ceilalţi acţionari s-au opus vânzării.

Valoarea tranzacţiei este de 34,6 milioane euro. Terenul de cinci hectare nu va fi folosit pentru construcţia unui nou magazin IKEA

Societatea Timpuri Noi este controlată de Asociaţia Salariaţilor, care deţine 73,64% din acţiuni, SIF Muntenia având 21,95% din capital, reprezentată de Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Pensiilor Private din România. Breazu a declarat anterior pentru aceeaşi publicaţie că participaţia Asociaţiei Salariaţilor este controlată, printre alţii, şi de Gheorghe Ionescu, tatăl lui Bogdan Ionescu (Syda), prietenul fiicei şefului statului, Elena Băsescu, conform ziarelor tabloide.

Dividende de 0,8 mil. euro

În luna mai, IKEA a anunţat că va acorda dividende de 3,44 milioane lei (0,8 milioane euro) către foştii acţionari, firmele Engma Beheer şi Turkmall Retail. Aceste firme sunt controlate de omul de afaceri Puiu Popoviciu, cel care a adus retailerul de mobilă pe piaţa românească în 2007.

La începutul lunii martie, Popoviciu a vândut participaţia sa la magazinul IKEA din Băneasa către firma-mamă de la care luase iniţial franciza, tranzacţie estimată la peste 30 de milioane de euro.
Magazinul IKEA a înregistrat profit încă din primul an de funcţionare în România. În 2009, vânzările magazinului din Bucureşti au fost de aproape 350 milioane lei (83,2 milioane euro), în scădere cu 9%. Grupul suedez are 301 magazine în 37 de ţări.

INFO Fondatorul IKEA conduce acelaşi Volvo de 15 ani

Fondatorul companiei suedeze IKEA, omul de afaceri Ingvar Feodor Kamprad (foto), este a unsprezecea cea mai bogată persoană din lume, cu o avere estimată în 2010 la 23 miliarde de dolari, potrivit publicaţiei americane Forbes. Acronimul IKEA este compus din iniţialele numelui său (Ingvar Kamprad), la care se adaugă cea a fermei unde s-a născut (Elmtaryd) şi iniţiala localităţii vecine Agunnaryd. El este cunoscut pentru faptul că zboară numai la clasa economic, conduce aceeaşi maşină Volvo de 15 ani şi îi încurajează pe angajaţii săi să scrie pe ambele părţi ale unei coli.

[miril]

Bunul gust european. (Si) Din Suedia. Vorba unui comentator la articol, uite ce iese (uneori) cand dai cu Gugalu.

125 de ani de la naşterea lui Josef Frank EvZ

Google şi-a schimbat iar logo-ul, cum azi se împlinesc 125 de ani de la naşterea lui Josef Frank, cunoscutul arhitect austriac.

Josef Frank este faimos pentru lucrările sale de design care i-au adus şi premiul statului austriac pentru arhitectură.

Între 1925 şi 1934 a colaborat cu Oskar Wlach şi Oskar Strnad la o compania de design interior, Haus & Garden.

Josef Frank, designer de legendă şi în Suedia

Josef Frank s-a născut pe 15 iulie 1885 în Baden bei Wien, Austria, şi a murit ca un arhitect legendar în Stockholm pe 8 ianuarie 1967.

Atras atât de arhitectura modernă cât şi de piesele de mobilier din perioada neo-clasică, Josef Frank a fost influenţat de diverse stiluri precum Chippendale, de arta asiatică sau din centrul Europei.

Pentru cine vrea sa afle mai multe, iata mai jos:

http://www.svenskttenn.se/default.aspx

44944 44945

[miril]

Cum va intra Bucurestiul (inca o data) la apa. Iata proiectul:

http://www.libertatea.ro/stire/asa-va-ajunge-bucurestiul-la-dunare-297798.html

http://www.romanialibera.ro/actualitate/bucuresti/capitala-metropola-ce-ar-castiga-bucurestenii-195048.html

45080

[miril]

Ii merge...computerul:

http://www.romanialibera.ro/stiinta-tehnica/descoperiri/creierul-model-pentru-computer-195046.html

[miril]

E(u)- Book, I Pad:

http://www.adevarul.ro/cultura/Sansele_cartii_electronice_in_Romania_0_306569853. html

[miril]

Ce s-a ales de Valea mea. Calugareasca. Haş doi-es-o-patru.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/cernobalul-de-la-valea-calugareasca-901947.html

[miril]

Din nou despre Bucuresti XXL:

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/62_de_orase_si_comune_ar_putea_intra_in_Zona_Metro politana_Bucuresti_0_310169470.html

45127

[miril]

Bulgaroi cu ceafa groasa. Dar fara PET-uri:

http://www.adevarul.ro/ion_m-_ionita_-_editorial/PET-uri_de_gradina_7_310238977.html

[necon]

Monica Lovinescu, a urmat Andrea Esca

[miril]

Vai de Andrea-ua noastra! Despre Garana numai la superlativ. De data asta, No...Sound Of Music.

http://www.catavencu.ro/an_de_criza_andezit_la_garana-15126.html

[krapulax]

http://blogsport.gsp.ro/opinii/2010/08/06/scrisoare-deschisa-catre-victor-piturca/

[miril]

Un scriitor exceptional, pentru unii, un trecut sinuos, controversat. Cititi "Decojind ceapa", face toti banii.

http://www.adevarul.ro/cultura/Gunter_Grass_sau_despre_constiinta_vinovatiei_0_31 2569099.html

[miril]

Deschisa si inchisa, in acelasi timp, caci nu mai ramane nimic de spus, in opinia mea.

http://www.cotidianul.ro/121741-Scrisoare_catre_Traian_Basescu

[miril]

Cum stam cu autostrazile virtuale? Fiti atenti la viteza!

http://www.romanialibera.ro/stiinta-tehnica/internet/oficial-ue-dezvoltarea-internetului-de-mare-viteza-poate-crea-un-milion-de-locuri-de-munca-in-europa-195945.html

[miril]

Interviu cu una dintre marile personalitati contemporane ale muzicii clasice:

Jordi Savall: „Muzica lui Cantemir e formidabilă“ Adevarul Monica Isăcescu

Supranumit „Rege al muzicii vechi“, violistul a înregistrat muzica lui Dimitrie Cantemir pe CD-ul „Cartea ştiinţei muzicii“, care include nouă piese scrise de marele cărturar, într-un sistem de notaţie inventat chiar de el. Artistul a înregistrat muzica la propria casă de discuri, Alia Vox, în noiembrie 2009. CD-ul„Istanbul. Dimitrie Cantemir - Le livre de la science de la musique“ va fi disponibil la începutul lui septembrie în Librăriile Humanitas din Bucureşti şi din ţară.

Proiectele dvs. sunt în majoritate dedicate muzicii vechi occidentale. Nu vi s-a părut că intraţi într-o lume radical diferită în momentul în care aţi pornit proiectul „Istanbul - Dimitrie Cantemir: Cartea ştiinţei muzicii"?

taguriJordi Savall muzica solist concertist profesor cercetător compozitor dirijor Da, bineînţeles. Eu m-am bazat în special pe repertoriul pentru viola da gamba în muzica occidentală. De la începutul studiului meu împreună cu Ansamblul Hesperion XXI, între anii 1970-1974, am fost preocupaţi de legăturile dintre muzica occidentală şi cea orientală, pentru că prima noastră înregistrare pe care am realizat-o în acea perioadă pentru casa EMI, în colecţia Reflex, a fost un dublu album dedicat Spaniei creştine, catolice şi evreilor spanioli, sefarzilor.

Exista multă muzică a sefarzilor conservată de tradiţiile orale, cu precădere în ţările orientale. În ţări ca Spania, unde po****ţiile orientale precum cele musulmane şi cele iudaice au fost o parte importantă a culturii noastre timp de secole, avem o sensibilitate deosebită pentru aceste tradiţii, ceea ce ne permite să abordăm studiul şi apropierea faţă de aceste culturi, inclusiv faţă de cea otomană, într-o manieră mai sensibilă.

Cum s-a născut interesul dvs. pentru Dimitrie Cantemir şi care au fost paşii acestei cercetări?

Cred că interesul meu pentru Cantemir a apărut odată cu primele piese pe care le-am ascultat din creaţia lui, în 1989. Am început să cunosc colecţia pe care a alcătuit-o în epocă şi am fost surprins să observ aceste muzici orientale, de tradiţie orală, cu atât mai mult cu cât erau rezultatul culegerii nu a unui muzician turc, ci a unui cărturar român, care concepuse un studiu atât de interesant asupra muzicii otomane din acea vreme.

Am fost foarte surprins. Acest lucru s-a transformat într-un adevărat şoc când am consultat un volum ce cuprindea piesele pe care el le-a cules, sistemul de notare pe care Cantemir l-a inventat, aproximând până aproape de perfecţiune maniera de interpretare a acestei muzici, tonalităţile, modurile, ritmurile, înălţimile, toate erau absolut formidabile. Şi toate acestea mi-au permis ca împreună cu interpreţii turci, marocani sau francezi să aprofundez studiul acestei muzici.

Alături de Ansamblul Hesperion XXI

Pentru acest proiect, aţi fost tentat dvs. sau membrii Ansamblului Hesperion XXI să cântaţi pe instrumente specifice zonei islamice (tambur, ney, ud, santur)?

Eu personal nu am cântat pe instrumentele pe care le-aţi amintit. Am cântat doar pe instrumentele pe care le cunosc de-o viaţă, ce provin din Evul Mediu şi sunt instrumente cu coarde. Este vorba despre rebab, vielă, care au pătruns în Europa, în secolele VIII-IX, din lumea orientală. Deci în Evul Mediu, aceste instrumente erau mânuite atât de către interpreţi occidentali, cât şi de cei orientali.

Aţi învăţat uşor să cântaţi la aceste instrumente?

Eu nu am făcut decât să învăţ felul în care ele sunt folosite în lumea din care provin, într-un mod specific: viela, lira cu arcuş şi să înţeleg raportul dintre registre. În privinţa celorlalte instrumente - ud, santur, ney, tambur, canun - ele au fost mânuite de interpreţi specializaţi, pentru că este vorba de o tradiţie profundă, nu este un lucru care se învaţă uşor. Ansamblul acestor lucrări, aproximate după tradiţiile orale muzicale din Evul Mediu, a permis acest rezultat într-adevăr deosebit, pentru că proiectul Cantemir pe care noi l-am realizat este o abordare modernă asupra muzicii din perioada otomană, nu pentru că este legat de tradiţiile actuale, ce constituie o deformare a celor din secolele al VIII-lea şi al IX-lea, ci pentru că reprezintă o privire asupra secolului al XVII-lea, văzut prin prisma Evului Mediu şi a Renaşterii.

Deşi l-aţi intitulat „Dimitrie Cantemir. Istanbul. Cartea Ştiinţei muzicii", CD-ul este gândit ca un dialog între muzica instrumentală savantă de la curtea otomană din secolul al XVII-lea şi cea tradiţională.

Semnificaţia este aceea de a aminti că, spre deosebire de prezent, unde întâlnim o separare clară în muzică între cultura po****ră şi cea savantă, în acea epocă nu exista această separare. Pe atunci, aceiaşi muzicieni interpretau creaţii po****re şi savante şi exista o inspiraţie reciprocă între cele două culturi. Toate muzicile savante din Evul Mediu şi din Renaştere sunt legate între ele. Am făcut aceste constatări în procesul de documentare, citind comentariile din textele de epocă, aşa cum sunt şi cele ale lui Cantemir, şi explicaţia că muzicienii de la curte, care erau favorizaţi, cei mai bine văzuţi, nu erau neapărat turci, ci unii precum Cantemir, care era român, sau alţii de origine sefardă, de origine greacă sau armeană.

„Toată lumea este uimită"

Care au fost sursele dvs. în privinţa sonorităţii muzicii acestui proiect?

Orchestraţia este bazată pe descrierile utilizate în epocă şi care continuă să fie utilizate şi astăzi. Ştim că deja în Cantigas de Santa Maria se menţionează că în Spania secolului al XII-lea se regăsea un melanj extraordinar între instrumente cu arcuş (vielă, rabab, rebeg), foarte diverse; avem totodată tot soiul de flaute, de rebab, canun, ţiteră, multe instrumente de percuţie. Nu este greu de imaginat această muzică, raportată la documente.

Care au fost criteriile în alegerea - dintre cele peste 350 de lucrări din „Cartea ştiinţei muzicii" - a pieselor pentru disc?

Criteriul a fost adesea acela al muzicii celei mai frumoase. Sunt conştient de asemenea că am avut o viziune oarecum particulară, nefiind o persoană de provenienţă otomană, ci cu un fel de a vedea lucrurile mai degrabă occidental. Mai întâi am selectat lucrările care mi s-au părut cel mai uşor de înţeles pentru o ureche occidentală. Am găsit lucrări foarte frumoase, dar în moduri atât de îndepărtate faţă de modurile actuale, încât deveneau foarte dificil de urmărit în ceea ce priveşte sensul melodic. Am fost conştient că realizez un proiect pentru un public larg, din Spania, din Franţa, Anglia sau Germania şi de aceea muzica trebuie să poată fi înţeleasă imediat. Proiectul Cantemir a fost precedat de patru-cinci ani de studiu, de reflecţie asupra muzicii, asupra contextului. Am studiat muzica armeană, sefardă şi lucrurile s-au aşezat la locul lor în timp.

Prezentaţi proiectul Cantemir în concertele dvs. Au fost reacţii din public care v-au surprins faţă de această muzică? Are succes?

Reacţiile pe care le-am receptat în toate ocaziile în care am prezentat acest program, precum şi ecourile pe care le-am avut cu privire la disc din partea specialiştilor, au fost entuziaste. Cred că toată lumea este uimită să descopere o muzică atât de frumoasă, de plină de energie, plină de nostalgie, cu mult caracter, foarte diferită de ceea ce cunoaştem în creaţia occidentală, şi în acelaşi timp să îl cunoască pe Cantemir care a fost o personalitate a epocii, cu o cultură impresionantă, multă ştiinţă şi muzicalitate. Cred că era momentul să se afle despre acest cărturar, cu vederi largi, iar la acea epocă era cu adevărat un personaj european, deschis tuturor culturilor europene.

În acest an, Istanbulul este una dintre Capitalele culturale europene. Aţi avut în vedere acest lucru când aţi demarat CD-ul Cantemir?

Nu am fost conştient de acest lucru. A venit într-un moment potrivit, dar a fost opera hazardului această coincidenţă în ceea ce priveşte apariţia discului şi statutul de capitală culturală al Istanbulului. Este o întâmplare fericită că după cei 10 ani în care am lucrat la acest proiect să se întâmple aşa.

Muzica de la curtea otomană, din secolul al XVII-lea

Prin proiectul „Cartea Ştiinţei Muzicii de Dimitrie Cantemir şi tradiţiile muzicale sefarde şi armene" s-a dorit, potrivit lui Jordi Savall, prezentarea muzicii instrumentale savante de la curtea otomană din secolul al XVII-lea, aşa cum a fost ea reţinută în lucrarea lui Cantemir.

Prin alăturarea în titulatura CD-ului a tradiţiilor muzicale sefarde şi armene s-a dorit un dialog şi cu muzica tradiţională a muzicienilor armeni şi a celor din comunitatea sefardă stabilită, după expulzarea din Regatul Spaniei în Istanbul sau Smirna.

„Cartea Ştiinţei Muzicii" a fost scrisă în limba turcă în perioada petrecută de cărturar la Istanbul şi cuprinde pe de o parte un studiu extrem de amplu asupra muzicii otomane, în ceea ce priveşte teoria, stilul şi formele existente. Pe de altă parte, volumul conţine 355 de piese, dintre care nouă îi aparţin chiar lui Cantemir, scrise într-un sistem de notaţie inventat chiar de el. „Cartea Ştiinţei Muzicii reprezintă cea mai importantă colecţie de muzică instrumentală otomană a secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea, pentru unii poate doar un document de arhivă.

Viola da gamba, un sunet extraordinar

În anii '60, atunci când aţi început specializarea pe tărâmul muzicii vechi, erau foarte puţini cei care se arătau interesaţi de acest domeniu. Ce v-a încurajat să continuaţi? Nu aţi avut îndoieli că acest tip de muzică nu îşi va găsi adepţi?

Nu, pentru că muzica veche mi s-a părut foarte interesantă, ceea ce m-a făcut să nu-mi pun această problemă, ba dimpotrivă, atunci când am descoperit frumuseţea muzicii, în special a celei pentru viola da gamba scrisă de Couperin, de Marin Marais, de
Bach, din Evul Mediu, Renaştere, am fost convins că va prinde.

V-aţi apropiat de muzică la început studiind violoncelul. Ce v-a oferit în plus viola da gamba, pe care aţi preferat-o violoncelului?

Trebuie să vă spun că primul contact cu muzica l-am luat cântând cu vocea. Apoi vocea mi s-a schimbat, nu mai puteam cânta cu glasul de copil şi aşa am ales violoncelul care mi-a plăcut cel mai mult, pentru că semăna cu vocea, cred. După opt-nouă ani de violoncel, spre finalul studiilor mele în timpul cărora am interpretat multă muzică pentru viola da gamba, în multe aranjamente pe care le descoperisem, m-am întrebat ce fel de instrument este acesta pentru care se scrisese o astfel de muzică. Şi aşa am descoperit viola da gamba, sunetul ei extraordinar. Prin asta am recuperat o voce, un timbru mai rar folosit, o voce care tăcuse în acea epocă pentru că nimeni nu o mai făcea să cânte.

La ce anume lucraţi acum? Ce alte proiecte aveţi în pregătire?

În acest moment lucrăm şi prezentăm un proiect cu totul diferit. Se intitulează „Royaume oublié" şi aduce un omagiu culturii occitane şi catarilor, o regiune care odată era considerată eretică, iar credincioşii creştini erau persecutaţi într-o manieră îngrozitoare. Este un omagiu adus acestei culturi şi victimelor acestor persecuţii. Celălalt proiect la care lucrăm vizează legătura dintre Spania şi Lumea Nouă, muzica din Mexic, din America de Sud, stabilind o relaţie între muzica secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea şi tradiţiile care au fost continuate în aceste ţări sud-americane şi care sunt încă de actualitate. Mai lucrăm la alte proiecte axate pe muzica clasică precum „Misa în si minor" a lui Bach, proiecte tratând muzica la curtea lui Ludovic al XV-lea şi altele.

În toamnă, la Iaşi

- Jordi Savall s-a născut în anul 1941 în regiunea spaniolă Catalunia
- A absolvit Conservatorul din Barcelona.
- Printre colaboratorii săi apropiaţi se numără soţia sa, soprana şi harpista Montserrat Figuéras, dar şi cei doi copii ai lor, Arianna Savall (soprană şi harpistă, la fel ca mama ei) şi Ferran Savall (lăută, teorbă şi chitară barocă).
- În decursul carierei, Jordi Savall a înregistrat peste 160 de CD-uri.
- Participarea sa la realizarea filmului „Tous les Matins du Monde" (regia: Alain Corneau, 1991) a adus filmului un Premiu César pentru cea mai bună coloană sonoră.
- Susţine peste 140 de concerte pe an, iar discografia se completează anual cu şase albume noi.
- În România a fost prezent cu două concerte, la Festivalul Internaţional „George Enescu", în 2007. Artistul va reveni în România la 30 noiembrie la Iaşi, unde va interpreta muzica lui Cantemir.
- CD-ul „Cartea Ştiinţei Muzicii" a fost înregistrat la casa de discuri a lui Jordi Savall, la Alia Vox, în noiembrie 2009.
- Preţul CD-ului „Istanbul. Dimitrie Cantemir - Le livre de la science de la musique", disponibil de la începutul lui septembrie în Librăriile Humanitas din Bucureşti şi din ţară, va fi de aproximativ 60 lei.
- Librăriile Humanitas sunt distribuitor exclusiv al casei de discuri a lui Jordi Savall, Alia Vox. Fragmente din CD-ul „Dimitrie Cantemir - Cartea ştiinţei muzicii" pot fi ascultate în cadrul emisiunii „Poveşti de succes ale muzicii" difuzate, la Radio România Muzical, în 15 şi 22 august, de la ora 15.00.
- Autoarea interviului este realizator la Radio România Muzical. CD-ul integral poate fi ascultat în arhiva online a emisiunii „Music box" difuzată în 29 martie 2010. (http://www.romaniamuzical.ro/emisiuni/).

[miril]

De la Plesu la CTP sau de la "Exasperarea se tratează cu pupături" la "Moartea nu-i ca viaţa"!

http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Ce_inseamna_-tara_7_318638137.html

http://www.gandul.info//puterea-gandului/moartea-nu-i-ca-viata-6930908

[miril]

Vantu, Soare si (unde e) Progresul.

http://www.zf.ro/eveniment/cum-a-reusit-vantu-sa-recruteze-o-intreaga-echipa-de-la-bnr-in-urma-cu-10-ani-si-cum-i-au-facut-o-banca-nicolae-vacaroiu-si-florin-georgescu-7173655

[miril]

Ca de la filosof la scriitor:

http://www.romanialibera.ro/arte/oameni/dialogul-herta-muller-gabriel-liiceanu-moment-istoric-pentru-cultura-romana-200986.html

[miril]

Drumul de la Noica la Basescu:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/nota-lui-basescu-catre-securitate-vazuta-de-andrei-plesu-907350.html

[miril]

Välkomna till Stockholm!

http://www.romanialibera.ro/stil-de-viata/calatorii/cumparaturi-la-stockholm-201226.html

[Bancaru]

Nimic nu se compara cu Expo Dorally.

[miril]

La Gandul. Cu Liiceanu.

http://www.gandul.info/blog/gabriel-liiceanu-cartea-in-forma-traditionala-nu-va-rezista-7444458

[Bancaru]

In poza este altcineva. E hacker?

[miril]

Este Hackerberry Finn, zis si Doru Iftimie. Gabriel Liiceanu este Tom Sorryer.

[miril]

Dupa...carnati, cu Academia Catavencu:

http://www.catavencu.ro/o_suta_de_stenograme_care_nu_trebuie_sa_ti_lipseas ca_din_biblioteca-16129.html

[Bancaru]

Si in astea tot despre carnati e vorba. Nu ai citit cum venea Basescu la Vantu, ii manca putin din carnat si apoi spunea "sar'na pentru masa".

[miril]

I Love You!

http://www.romanialibera.ro/stiinta-tehnica/descoperiri/harta-dragostei-din-creier-202998.html

[miril]

Ne plângem foarte mult, dar la o țuică. Hai cu...Progresul.

http://www.adevarul.ro/locale/iasi/Iasi-_Andrei_Plesu-_-Romanii_se_plang_foarte_mult-dar_la_o_tuica_0_359964682.html