din_montreal
18th April 2008, 21:26
Cu câțiva ani în urmã când am plecat din România unul dintre lucrurile ce le-am regretat cel mai mult a fost reprezentat serile în care stãteam cu prietenii și urmãream un meci de fotbal sau altul. Am continuat ani la rând sã citesc forumurile și ziarele din țarã avid dupã informații din lumea fotbalului, însã mizeriile și nimicurile care au transformat un sport atât de frumos într-o degringoladã numitã activitate sportivã m-au dezgustat din ce în ce mai mult. Continui și acum sã citesc din când în când știrile din lumea fotbalului, însa mult mai des deschid site-ul nhl.com pentru a citi știri reale, netransformate sau pãrtinitoare din lumea hockey-ului.
De ce îmi place hockey-ul? Mi-am pus întrebarea asta de multe ori pânã acum. Am gãsit felurite rãspunsuri, însã nu am reușit sã gãsesc niciodatã RÃSPUNSUL. Știți probabil cum este, sã gãsești rãspunsul ce trebuie, cel care te va lãsa pânã la urmã sã dormi liniștit. Așa cã am sa aleg acum cele mai interesante rãspunsuri gãsite, cele care mi s-au pãrut a fi mai apropiate de realitate.
Îmi place hockey-ul pentru cã nu exista o lume atât de murdarã a jocurilor de culise precum în fotbal. Chiar dacã existã, chiar dacã se trag anumite sfori, aceste lucruri sunt fãcute cu discreție și fãrã ca la suprafața sã rãzbatã vreo urma de mârsãvie.
Îmi place hockey-ul pentru cã jucãtorii echipelor din NHL nu sunt transformați în vedete peste noapte. Nu am vãzut/auzit/citit pe nicãieri despre viața personalã a jucãtorilor de hockey de la Canadiens (îi dau exemplu pentru cã țin cu echipa, ca și orice montrealez dealtfel). Nu știu dacã Higgins sau Koivu sau Kovalev sunt însurați, și nici, dacã da, când au facut-o, pe cine au luat în cãsãtorie și ce manelist celebru a cântat la nunta lor. Nu știu nici dacã au magazine, restaurante sau baruri și nici mãcar nu mã intereseazã.
Presa de aici pare mult mai mult interesatã de viața profesionalã a sportivilor și nu de cea privatã. Nu o sã citiți niciodatã în ziare cã Markov și-a luat casã la Corbeanca (sau Thousand Islands) chiar dacã și-a luat și nici ce fel de Lincoln Navigator (doar un exemplu) conduce Carey Price.
Îmi place hockey-ul pentru cã în tribune poți sta alãturi de un fan al echipei adverse și te poți bucura de fiecare gol dat de echipa proprie. Este o senzatie ciudatã, recunosc, sã nu existe garduri despãrțitoare între galerii și sã nu se arunce cu bâte, scaune, brichete (!sic) sau orice alte obiecte contondente în teren sau înspre suporterii adverși. Ãsta poate este unul din motivele pentru care la un meci de hockey poți sã te duci cu copilul, cu prietena sau cu soția. Nu ai nevoie sã fii un Van Damme în devenire și nici mãcar nu trebuie sã-l cunoști pe Gicã Corsicanu ca sã nu-ți fie fricã ca o vei lua in frezã.
În plus, la patinoar se servește bere și nu numai afarã pe culoare, ci și înãuntru pe scaunele pe care stã civilizat fiecare spectator. Probabil cã nu le este teamã de suporterii in stare de ebrietate care ar putea transforma atmosfera pationarului.
Îmi place hockey-ul pentru cã nimeni nu te bate în tramvai dacã țesti suporterul lui Boston Bruins sau al Ottawa Senators și iți manifești partizanatul fiind imbrãcat în tricoul echipei adverse în centrul Montrealului. În plus, îti poti afișa cu mândrie la geamul mașinii steagul echipei favorite și poți fii liniștit cã nimeni nu o sã-ți spargã geamul, fure steagul sau zgârie masina.
Îmi place hockey-ul pentru cã fiecare oraș are o singurã echipã mare (existã o exceptie, New York-ul cu Rangers și Islanders) și deci, tot orașul este un suflet pentru echipa ce-l reprezintã. Cum spun cei de pe aici: "La ville est hockey!".
Îmi place hockey-ul pentru cã aici nu avem un Gigi Becali, un Nețoiu sau un Mititelu (mai sunt mulți de enumerat, însã m-am oprit doar la câțiva). Aici îi vezi pe directorii generali ai cluburilor stând sus, la ultimul etaj al patinoarului, fãrã sã epateze ceasuri de aur și ghiuluri de țãrani, privind decent și liniștiți meciul echipei lor. Patronii cluburilor? Probabil sunt oameni foarte ocupați pentru cã ei apar destul de rar la meciuri, iar dacã apar rãmân undeva în spațiul privat al lojelor conducerii. Nu o sã vedeți vreodatã un patron al unei echipe de hockey coborând la vestiare și certându-și jucãtorii sau dând directive antrenorului. Ei au o singurã grija: sã meargã echipa bine și sã scoatã un profit din asta. Nu merge echipa, directorul general nu este bun, îl schimbãm.
Motive ar mai fi, insã mi-e teama cã risc sã lungesc pagina și în concluzie sã vã plictisesc. În schimb, am sã vã rog pe voi, cei puțini care ați avut rãbdarea necesarã sã citiți pânã la capãt, sã-mi spuneți de ce vã place sau nu vã place hockey-ul, sau altfel, sã-mi spuneți de ce vã place sau nu fotbalul de la noi din România.
O zi minunatã vã doresc. GO HABS!!!
De ce îmi place hockey-ul? Mi-am pus întrebarea asta de multe ori pânã acum. Am gãsit felurite rãspunsuri, însã nu am reușit sã gãsesc niciodatã RÃSPUNSUL. Știți probabil cum este, sã gãsești rãspunsul ce trebuie, cel care te va lãsa pânã la urmã sã dormi liniștit. Așa cã am sa aleg acum cele mai interesante rãspunsuri gãsite, cele care mi s-au pãrut a fi mai apropiate de realitate.
Îmi place hockey-ul pentru cã nu exista o lume atât de murdarã a jocurilor de culise precum în fotbal. Chiar dacã existã, chiar dacã se trag anumite sfori, aceste lucruri sunt fãcute cu discreție și fãrã ca la suprafața sã rãzbatã vreo urma de mârsãvie.
Îmi place hockey-ul pentru cã jucãtorii echipelor din NHL nu sunt transformați în vedete peste noapte. Nu am vãzut/auzit/citit pe nicãieri despre viața personalã a jucãtorilor de hockey de la Canadiens (îi dau exemplu pentru cã țin cu echipa, ca și orice montrealez dealtfel). Nu știu dacã Higgins sau Koivu sau Kovalev sunt însurați, și nici, dacã da, când au facut-o, pe cine au luat în cãsãtorie și ce manelist celebru a cântat la nunta lor. Nu știu nici dacã au magazine, restaurante sau baruri și nici mãcar nu mã intereseazã.
Presa de aici pare mult mai mult interesatã de viața profesionalã a sportivilor și nu de cea privatã. Nu o sã citiți niciodatã în ziare cã Markov și-a luat casã la Corbeanca (sau Thousand Islands) chiar dacã și-a luat și nici ce fel de Lincoln Navigator (doar un exemplu) conduce Carey Price.
Îmi place hockey-ul pentru cã în tribune poți sta alãturi de un fan al echipei adverse și te poți bucura de fiecare gol dat de echipa proprie. Este o senzatie ciudatã, recunosc, sã nu existe garduri despãrțitoare între galerii și sã nu se arunce cu bâte, scaune, brichete (!sic) sau orice alte obiecte contondente în teren sau înspre suporterii adverși. Ãsta poate este unul din motivele pentru care la un meci de hockey poți sã te duci cu copilul, cu prietena sau cu soția. Nu ai nevoie sã fii un Van Damme în devenire și nici mãcar nu trebuie sã-l cunoști pe Gicã Corsicanu ca sã nu-ți fie fricã ca o vei lua in frezã.
În plus, la patinoar se servește bere și nu numai afarã pe culoare, ci și înãuntru pe scaunele pe care stã civilizat fiecare spectator. Probabil cã nu le este teamã de suporterii in stare de ebrietate care ar putea transforma atmosfera pationarului.
Îmi place hockey-ul pentru cã nimeni nu te bate în tramvai dacã țesti suporterul lui Boston Bruins sau al Ottawa Senators și iți manifești partizanatul fiind imbrãcat în tricoul echipei adverse în centrul Montrealului. În plus, îti poti afișa cu mândrie la geamul mașinii steagul echipei favorite și poți fii liniștit cã nimeni nu o sã-ți spargã geamul, fure steagul sau zgârie masina.
Îmi place hockey-ul pentru cã fiecare oraș are o singurã echipã mare (existã o exceptie, New York-ul cu Rangers și Islanders) și deci, tot orașul este un suflet pentru echipa ce-l reprezintã. Cum spun cei de pe aici: "La ville est hockey!".
Îmi place hockey-ul pentru cã aici nu avem un Gigi Becali, un Nețoiu sau un Mititelu (mai sunt mulți de enumerat, însã m-am oprit doar la câțiva). Aici îi vezi pe directorii generali ai cluburilor stând sus, la ultimul etaj al patinoarului, fãrã sã epateze ceasuri de aur și ghiuluri de țãrani, privind decent și liniștiți meciul echipei lor. Patronii cluburilor? Probabil sunt oameni foarte ocupați pentru cã ei apar destul de rar la meciuri, iar dacã apar rãmân undeva în spațiul privat al lojelor conducerii. Nu o sã vedeți vreodatã un patron al unei echipe de hockey coborând la vestiare și certându-și jucãtorii sau dând directive antrenorului. Ei au o singurã grija: sã meargã echipa bine și sã scoatã un profit din asta. Nu merge echipa, directorul general nu este bun, îl schimbãm.
Motive ar mai fi, insã mi-e teama cã risc sã lungesc pagina și în concluzie sã vã plictisesc. În schimb, am sã vã rog pe voi, cei puțini care ați avut rãbdarea necesarã sã citiți pânã la capãt, sã-mi spuneți de ce vã place sau nu vã place hockey-ul, sau altfel, sã-mi spuneți de ce vã place sau nu fotbalul de la noi din România.
O zi minunatã vã doresc. GO HABS!!!