Paul
30th April 2006, 11:26
Para vs Cernat
Radu Oprişan
Steaua este pe cale să se despartă de mijlocaşul Sorin Paraschiv, care ar putea pleca în vară la Dinamo Kiev. Stelistul a fost monitorizat de ucraineni la partidele din Cupa UEFA şi emisarii lor au întrat în discuţii cu oficialii români, schiţînd detaliile transferului.
Asfel, Paraschiv va ajunge la Dinamo Kiev la schimb cu Florin Cernat. Pe deasupra, clubul din Ghencea va primi şi 800.000 de dolari. Cernat este în dizgraţie la clubul din Ucraina, Demianenko mizînd foarte rar pe el. Este dorit însă la Steaua de Mihai Stoica, cel care l-a lansat în fotbal la Galaţi, dar şi de către patronul Gigi Becali. "După meciul de la Middlesbrough mi-am dat seama că ne mai trebuie măcar un jucător dintr-ăsta, tehnic, care să ia mingea, să facă ce ştie cu ea, dar să o şi bage în poartă", a declarat patronul stelist, descrierea sa vizîndu-l pe Cernat.
Chiar la derby-ul din această seară, Steaua - Rapid, impresarul Arcadie Zaporojanu, care intermediază mai toate transferurile de jucători români în spaţiul ex-sovietic, va fi în tribuna stadionului "Lia Manoliu". El va veni împreună cu nişte reprezentanţi ai lui Dinamo Kiev, care îl vor urmări în principal pe Paraschiv.
Mi se pare o prostie pe de o parte deoarece:
- Paraschiv merita sa joace la o echipa mai buna decat Dinamo Kiev
- Cernat nu a mai jucat de ceva timp; Oare ce au patit Danciulescu , Florea , Barcauan sau Alexa nu ii pune pe ganduri pe stelisti
- Cernat e finul lui MM ... ce bataie va fi in echipa Radoi (finu lu Gigi) , Cernat (finu lu MM) , Ogararu (finu lu Lacatus) si Dica (finu lu Radoi , care e finu lu Gigi).
- Paraschiv e un jucator important , printre cei mai vechi si mai experimentati
- Paraschiv e peste Lovin , in ideea ca Radoi trece FC , Ghionea sare din scema si noi cumparam un mijlocas central
Totusi sunt si cateva aspecte de "bine"
- vine un mijlocas central ofensiv (nu avem asa ceva in lot) , iar Cernat e unul dintre cei mai buni MC romani
- primim o suma frumusica de bani (800.000 $)
- avem o dublura pentru Paraschiv : Lovin