View Full Version : CS Caras Severin Resita
Resita
27th June 2007, 19:58
Discutii, stiri, rezultate, totul despre UCMR aici
Resita
28th June 2007, 08:22
din cate stiu eu pana acum la Resita au venit:
- Mihut Pancu de la Steaua
- Olexandr Nataliuk , portarul nationalei Ucrainei
- Csepreghi - Baia Mare
Resita
4th July 2007, 10:25
Cel mai titrat antrenor al momentului în handbalul românesc, Aihan Omer, a început, luni dimineaþã, al doilea sezon la cârma echipei UCM Reºiþa, cu care, sezonul trecut a terminat pe locul patru în Liga Naþionalã ºi a câºtigat, în premierã pentru sporturile de echipã din Banat, un trofeu european, ºi anume, Challenge Cup. Pentru a afla care sunt obiectivele echipei pentru noul sezon, ce modificãri a suferit lotul ucemerist ºi ce ºanse sunt de a prelua naþionala României, i-am solicitat tehnicianului un scurt interviu.
Domnule Omer, cum a fost vacanþa?
Plãcutã, normalã. M-am odihnit, relaxare, probleme administrative. Ca în vacanþã, deconectare ºi relaxare totalã.
Luni a avut loc reunirea lotului. Am vãzui destui absenþi.
Majoritatea sunt veniþi, cu excepþia celor câþiva pe care i-am învoit pentru cã au avut bilete cumpãrate din timp, în vacanþã, la mare, la munte, fiecare cu familia. ªi atunci, reunirea completã a lotului se va face pe data de 5 iulie.
Aþi anunþat douã nume noi pentru sezonul viitor. Se vor prezenta tot joi?
Da, tot pe 5. Atât portarul Olexander Nataliuc, cât ºi interul dreapta Mihuþ Pancu, pe care l-am adus de la Steaua, au fost anunþaþi din timp sã vinã pe 5. N-am fãcut transferuri senzaþionale. Nici nu ne-am dorit sã aducem prea multe vedete. Am optat sã ne menþinem lotul pe care l-am avut anul trecut ºi sã completãm câteva posturi deficitare. Din pãcate, pe postul de pivot încã n-am reuºit sã transferãm un jucãtor care sã-l suplineascã pe Irimescu în momentul în care el va fi suspendat sau accidentat. Pânã la începutul campionatului mai este însã timp suficient sã rezolvãm ºi aceastã problemã.
La cei prezenþi deja aþi observat kilograme în plus?
La primul control maseorul ne-a spus cã stãm foarte bine la capitolul ãsta, mai bine ca anul trecut. Cu excepþia unui kilogram, douã, la unul, doi jucãtori, restul sunt foarte bine. Vom avea o grijã în minus. Vom face pregãtire aºa cum trebuie, fãrã sã mai urmãrim ºi alimentaþia lor.
Care este programul de pregãtire pânã la startul campionatului?
Este un program foarte încãrcat, dar eu zic cã benefic ºi plãcut. Dupã o sãptãmânã de pregãtire la Reºiþa, în care ne vom acomoda cu efortul, vom pleca marþi într-un stagiu de pregãtire la mare, pe nisip, unde, dupã pãrerea mea, se face o pregãtire foarte bunã pentru perioada care vine. Deci, nisipul, în concepþia mea, este foarte important, atât pentru întãrirea articulaþiilor ºi ligamentelor, cât ºi pentru forþa în picioare. Dupã care, iarãºi revenim la Reºiþa, o sãptãmânã, ºi plecãm la Bãile Herculane, unde avem alt stagiu de pregãtire, unde, deja, combinãm antrenamentele la altitudine cu antrenamentele în salã. Apoi, bineînþeles, vom începe pregãtirea, sperãm sã intrãm în Sala Sporturilor din Reºiþa, pentru o perioadã de douã sãptãmâni. Dupã care, vom pleca în Germania, la meciuri de pregãtire. Când mã refer la plecarea în Germania, înseamnã cu escalã la Szeged, Tatabanja, pentru meciuri de pregãtire, turneu în Germania ºi din nou turneu în Serbia. Cam ãsta este în mare programul nostru. Bineînþeles, cu o sãptãmânã înainte de campionat, sã avem liniºtea necesarã sã ne revenim ºi sã pregãtim meciul cu Timiºoara care, cum ºtie toatã lumea, este considerat derbi al Banatului ºi un derbi în campionat. Faptul cã vom juca pe teren propriu ne îndreptãþeºte sã ne gândim sã începem cu o victorie.
Cum apreciaþi programul campionatului?
S-a folosit metoda pe care am vrut-o noi: tragerea la sorþi, deci sã nu se programeze niciun meci. Programul este foarte echilibrat, deci nu vor mai fi meciuri slabe. Dacã anul trecut am mai sperat într-un meci mai uºor, cu Iaºiul sau cu Clujul, deºi în campionat s-a dovedit cã n-a fost chiar aºa, anul acesta putem sã spunem cã nu avem niciun meci uºor. Toate echipele s-au întãrit ºi campionatul este extrem de echilibrat. Vã spun, nu se ºtie cine va fi campioanã ºi cine va retrograda. Nici dupã sfârºitul turului nu se va ºti.
Care este obiectivul Reºiþei în noul sezon?
Obiectivul Reºiþei este în continuare atacarea locurilor fruntaºe. Nu ne-am propus încã un obiectiv extraordinar pentru cã, aºa cum v-am zis, încã nu ne-am întâlnit cu conducerea, dar obiectivele noastre sunt clar îndrãzneþe.
Sã trecem la un alt obiectiv: echipa naþionalã. De curând aþi fost nominalizat pentru postul de selecþioner al României. Ce înseamnã asta pentru dumneavoastrã?
Au fost mai mulþi antrenori nominalizaþi. Acum aºteptãm verdictul Federaþiei ºi, în special, al domnului Gaþu (n.r. - preºedintele FRH). Dânsul va hotãrî cine va fi antrenorul echipei naþionale. Din punctul meu de vedere e o onoare, o mândrie sã fii antrenorul echipei naþionale.
Aþi pregãtit un program, o strategie pentru echipa naþionalã, aºa cum a cerut Federaþia?
Este în lucru. ªi eu o sã încep sã-mi pregãtesc un program, o strategie aºa cum ne-a cerut. Sunt lucruri evazive, de dragul de a fi fãcute, nu sunt lucruri foarte importante, dar, dacã se cere asta, e bine sã le facem. Nu cred cã asta va fi un criteriu de selecþie.
Rezultatele din ultima vreme vã propulseazã ca favorit.
Probabil, dar ºtiþi cã niciodatã nu se iau dupã asta. Se iau dupã anumite criterii, pe care numai domnul Gaþu le poate alege.
În cazul în care dumneavoastrã veþi fi ales, ceea ce vã ºi dorim, veþi antrena în paralel ºi Reºiþa, aºa cum s-a procedat în ultimii ani?
Sigur cã îmi doresc foarte mult sã continui la Reºiþa. Aºa cum ºi ceilalþi antrenori, mã refer la Tadici, Muºi, Râºniþã sau Munteanu, care toþi au avut echipe de club, nu vãd de ce nu aº putea sã fac ºi eu acelaºi lucru.
Mult succes!
intervi preluat din 24 ore
Csepreghi a ramas la Baia Mare
Resita
22nd August 2007, 10:25
U.C.M.R. s-a „verificat“ în Germania
REªIÞA - Din patru partide, handbaliºtii reºiþeni au obþinut douã victorii, suferind douã înfrângeri.
Echipa masculinã de handbal a C.S. U.C.M.R. a revenit, la începutul acestei sãptãmâni, din Germania, unde s-a aflat într-un turneu de pregãtire.
Elevii antrenorilor Omer Aihan ºi Gligore Czari au susþinut, conform programului stabilit, patru meciuri, înregistrând douã victorii ºi douã înfrângeri. Iatã rezultatele înregistrate: 34-38 ºi 29-24, cu H.C. Stralsund; 32-34, cu S.V. Anhaltbernburg; 38-27, cu Bad Blankenburg.
„În primul rând, scopul a fost sã susþinem meciuri tari, ne-a declarat, ieri, antrenorul Omer Aihan. ªi au fost foarte tari. Chiar dacã am jucat cu adversari din Liga a II-a, se cunoaºte forþa ºi valoarea handbalului german. În ansamblu, sunt mulþumit de jocul bãieþilor. În primul meci a fost mai greu, fiindcã oboseala, dupã drum (30 de ore în autocar), ºi-a spus cuvântul. Dar, încet, încet ºi-au dat drumul“.
În altã ordine de idei, handbaliºtii reºiþeni aºteaptã cu nerãbdare sã revinã în Sala Polivalentã, unde, în aceste zile se face curãþenie generalã, în perspectiva inaugurãrii din data de 26 august a.c.
articol prelut din caon
Resita
24th August 2007, 17:27
Se apropie marele eveniment al inaugurãrii Sãlii Polivalente, dupã amplele lucrãri de reabilitare la care a fost supusã. Acesta se va produce duminicã, 26 august 2007, la ora 17.00.
Spectacol sportiv
Iniþial, se discuta despre un spectacol cultural-sportiv. În cele din urmã, din informaþiile primite de la Robert Buzzi, directorul Sãlii Polivalente, ºi ºeful Biroului Cultural-Sportiv din cadrul Consiliului Judeþean Caraº-Severin, am reþinut cã dupã tãierea pamblicii, cei care vor lua loc în tribune vor asista la partida amicalã dintre U.C.M. Reºiþa, câºtigãtoarea Challenge Cup ediþia 2007, ºi Proleter Zrenjanin, una dintre cele mai puternice formaþii ale Serbiei.
Porþile Sãlii Polivalente se vor deschide în jurul orei 16.00, fiindcã organele de ordine vor avea misiunea sã efectueze controlul corporal, conform noilor mãsuri impuse pentru prevenirea ºi combaterea violenþei în sport. sursa caon
Resita
28th August 2007, 22:43
Salã de campioni
Ieri a avut loc inaugurarea oficialã a Sãlii Polivalente din Reºiþa. Termenul de inaugurare poate fi puþin forþat, dacã notãm cã edificiul a fost dat în folosinþã în 1979. Dar, lucrãrile de reparaþii au dat o cu totul altã faþã clãdirii. Au fost refãcute în totalitate încãperile, suprafaþa de joc ºi întreaga infrastructurã, totul la standarde europene. Sala impresioneazã prin aspect. Însã românul, tot român. Acustica ºi ventilaþia nu se ridicã la standardul celorlalte lucrãri, executate de firma reºiþeanã Consproiect. Cu siguranþã cã autoritãþile prezente la festivitatea de ieri ºi-au dat ºi ele seama de inconvenientele semnalate ºi le vor remedia. Enumerãm, dintre noile dotãri, douã sãli de conferinþã, o salã de protocol, dormitoare pentru arbitri. De menþionat este ºi calitatea suprafeþei de joc, dintr-un material performant, de ultimã generaþie, cu o grosime de 14 milimetri.
Tãierea panglicii a urmat unor scurte discursuri rostite de fostul preºedinte al Consiliului Judeþean, Sorin Frunzãverde, ºi de actualul preºedinte, Iosif Secãºan, urmaþi de protopopul Reºiþei, Vasile Petrica. Cei prezenþi s-au arãtat entuziasmaþi, chiar dacã cele 1800 de locuri nu au fost ocupate în totalitate. În fine, s-a tãiat panglica ºi a urmat momentul cel mai aºteptat de public. Prezentarea lotului echipei de handbal UCM Reºiþa, câºtigãtoarea din acest an a Challenge Cup. Cei trei portari sunt Cristian Ionescu, Cristian Antonaru ºi Olexandr Natalyuk. Jucãtori de câmp, Adrian Tucanu, Bojan Butulija, Andrei Macovei, Ilie Vaidasigan, Dusan Pasic, Vladimir Kovacevic, Florin Cuciula, Sebastian Pârvan, Gheorghe Irimescu, Mihai Rohozneanu, Florin Ciubotariu, Marius Grozãvescu ºi Mihuþ Pancu. Antrenor principal, Aihan Omer. Antrenor secund, Gligore Czari. Medicul echipei, Ioan Brizu. ªi Mihai Zsizsik, maseur.
La ora 17 ºi 30 de minute s-a fluierat începutul partidei amicale dintre UCM Reºiþa ºi ocupanta locului trei din campionatul sârbesc, Rukometni Klub Proleter Neftagas Zrenjanin. Arbitrii întâlnirii au fost Daniel Lupu ºi Adrian Lupºa. Cei prezenþi au putut urmãri un joc frumos, în care handbaliºtii celor douã formaþii, nefiind presaþi de miza partidei, au jucat dezinvolt ºi au oferit faze de un real spectacol. Prima reprizã a fost la discreþia reºiþenilor, aceºtia conducând cu pânã la zece goluri diferenþã. Dupã 30 de minute, scorul a fost 22 la 14 în favoarea gazdelor. În cea de a doua reprizã, sârbii au jucat ceva mai bine ºi au reuºit sã piardã cu 35 la 32, la doar trei goluri diferenþã de UCM Reºiþa. Cele douã echipe urmeazã sã se întâlneascã ºi peste o sãptãmânã, dar în Serbia. sursa 24 ore
Resita
6th September 2007, 17:53
Omer: UCMR vrea tot!
Mai puþin de douã sãptãmâni ne despart de startul unui nou sezon al Ligii Naþionale de handbal masculin. Pentru a afla cu ce obiective porneºte în sezonul 2007-2008 deþinãtoarea Challenge Cup, UCM Reºiþa, am asistat la antrenamentul alb-albaºtrilor de luni searã, înaintea cãruia am purtat un scurt dialog cu tehnicianul Aihan Omer.
Mai sunt douã sãptãmâni pânã la startul unei noi ediþii de campionat. Cum decurge pregãtirea echipei?
Pregãtirea echipei decurge normal, exact aºa cum mi-am propus dupã planul de pregãtire pe care l-am stabilit înaintea începerii stagiului de pregãtire. Am mai trecut o etapã, turneul din Serbia, care a fost extraordinar de util. Am avut meciuri tari, cu adversari diferiþi, echipa a trecut prin diferite situaþii ºi asta este cel mai important cã a reuºit sã treacã cu bine peste aceste momente. Cel mai îmbucurãtor lucru, repet, este cã nu sunt accidentãri.
Ce urmeazã pânã la debutul campionatului?
Mai avem douã sãptãmâni. Urmeazã un turneu la Baia Mare, vineri ºi sâmbãtã, unde am promis încã cu mult timp înainte cã vom fi prezenþi, dupã care intrãm în linie dreaptã. Rãmâne o sãptãmânã în care trebuie sã ne punem la punct ultimele detalii ºi, în special, pregãtirea teoreticã ºi psihologicã, foarte importantã în derby-ul Banatului de sâmbãtã unde, dupã pãrerea mea, va fi unul dintre cele mai echilibrate meciuri din Campionatul României. Am vãzut Poli la Timiºoara, în turneul din Serbia, ºi este cu totul altã echipã decât anul trecut. Este foarte redutabilã ºi ne aºteaptã un meci extraordinar de greu, poate mai greu ca cele cu Constanþa, Steaua sau Dinamo.
Este mai puternicã Reºiþa decât anul trecut?
Poate. Nu pot sã spun cã este mai puternicã din cauza faptului cã nu am reuºit niciun transfer, dar pot spune cã e o echipã mai aºezatã, sau mai omogenã, ºi poate mai limpede în momentele delicate ale jocului, mai limpede în gândire, mai bine aºezatã în teren. Bineînþeles, va intra în teren cu aceleaºi gânduri, indiferent de adversar, pentru a câºtiga. Asta este mentalitatea echipei UCM Reºiþa!
Cum s-au integrat în lot Nataliuk ºi Pancu?
Fãrã nicio problemã. Nataliuk este portar, iar Pancu mai are câteva probleme de rezolvat, dar ºi el este 75% integrat în echipã.
ªtiu cã vã mai doreaþi cel puþin un pivot.
Mi-aº fi dorit încã vreo 4 jucãtori, fãrã discuþii, pe care i-am avut deja foarte aproape de club. Dar, din pãcate, nu s-a putut, din diferite motive. Nu comentez acum. Important este cã n-au plecat jucãtori ºi nucleul de bazã este în continuare la echipã ºi, cu un moral bun, cu o atmosferã bunã, cred cã se pot face rezultate frumoase. Ce vreau sã adaug, pentru meciul de sâmbãtã, fiindcã va fi ºi meciul de debut, care va începe de la ora 17, publicul sã fie alãturi de noi, sala sã fie neîncãpãtoare, sã susþinã din primul ºi pânã în ultimul minut echipa noastrã, pentru a crea o presiune adversarului. Este un meci foarte greu, este debutul ºi trebuie neapãrat sã începem cu dreptul. Cred cã ºi publicul, dupã un an de zile este nerãbdãtor sã vadã echipa în meciurile oficiale.
Spuneaþi de Poli Timiºoara cã s-a întãrit foarte tare. Ce informaþii aveþi despre celelalte echipe cu pretenþii?
Sigur cã Dinamo ºi Constanþa s-au întãrit foarte mult. Au adus mulþi jucãtori, au încã probleme de omogenizare, sunt mulþi jucãtori strãini, foarte mulþi jucãtori strãini neintegraþi încã complet. O sã vedeþi ºi dumneavoastrã în grupele Champions League cã HCM Constanþa încã mai are probleme, Dinamo de asemenea suferã la acest capitol. Steaua este o echipã care ºi-a pãstrat lotul ºi doar a plombat cu doi trei jucãtori, mã refer la Georgescu, Stavrositu ºi Buricea, toþi trei jucãtori de mare experienþã.
Þinând cont ºi de aceste aspecte, este Steaua principala favoritã la titlu?
Campionatul acesta va fi deosebit de spectaculos. De exemplu, o echipã ca Poli, Reºiþa, Bacãu poate sã batã primele trei clasate, de asemenea aceste trei echipe care spunem noi cã sunt puternice acum, pot pierde la noua promovatã. Va fi extraordinar de spectaculos, iar cred eu cã, în acest an, campionatul se va decide în ultima etapã.
UCMR a avut un sezon 2006-2007 de excepþie. Ce-ºi propune de la noul an competiþional?
Repet, ne-am fi propus obiective ºi mai îndrãzneþe dacã ne-am fi întãrit, dar rãmâne în continuare o echipã care vrea sã câºtige tot. Ãsta este cel mai important lucru, mentalitatea jucãtorilor de a intra în teren ºi de a câºtiga fiecare meci. De aici vor veni ºi rezultatele ºi punctele în clasament ºi aºa mai departe. Important este sã fim realiºti ºi sã ne vedem de locul nostru în campionat ºi sã încercãm sã fim surpriza plãcutã.
Cum se va descurca Aihan Omer ºi pe banca UCMR, ºi la cârma naþionalei?
Sigur, va fi ºi mai dificil, deoarece nu va mai exista timp liber, nu vor mai exista vacanþe. Va trebui sã îmbin munca de la club cu cea de la naþionalã, va fi mai greu, foarte greu pentru mine, dar nu cred cã va dãuna echipei din Reºiþa.
Ce e mai greu? Sã antrenezi o echipã de club sau sã fii selecþioner?
Selecþioner, fãrã discuþii! Deoarece, când eºti la un club, rãspunzi în faþa unui oraº, dar când eºti selecþioner, rãspunzi în faþa tuturor românilor ºi atunci responsabilitatea este foarte mare.
Ce aþi alege între titlul de campioanã cu UCMR ºi o participare cu naþionala la un turneu final?
Mi le-aº dori pe amândouã!
sursa 24ore
Resita
9th September 2007, 18:13
UCM RESITA a castigat Cupa Minaur :yeah::yeah::yeah:
rezultate:
U.C.M. Reºiþa - C.S.M. Oradea 33 - 30
Universitatea Hasit Cluj - U.C.M. Reºiþa 32 - 30
H.C. Minaur Baia Mare - U.C.M. Reºiþa 38 - 45
de asemenea Bojan Butulija a fost golgheterul turneului cu 29 goluri si tot el a fost declarat si cel mai tehnic jucator
Resita
18th September 2007, 12:18
In prima etapa UCM RESITA - Poli Izometal Timisoara 32-25
Ionescu Antonaru - Irimescu (10 goluri), Ciubotariu (6), Pasici (6), Butulija (5), Rohozneanu (3), Tucanu (1), Kovacevic (1), Cuciula, Vaidasigan, Pârvan, Grozãvescu, Pancu. Antrenori: Aihan Omer ºi Gligore Czari.
a fost un meci controlat din primul minut dresita.
Etapa viitoare vom juca in deplasare la Steaua, trebuie sa castigam :ok:
Resita
19th September 2007, 18:40
ªansa instalãrii în fotoliul de lider
Joi, 20 septembrie a.c., Steaua – U.C.M.R., în etapa a II-a a Ligii Naþionale.
Sala Sporturilor „Concordia“ din Chiajna va gãzdui joi, cu începere de la ora 19..00, unul dintre derby-urile rundei a II-a a Ligii Naþionale de handbal, meci ce va fi transmis pe Sport.Ro.
ªedinþã de acomodare
Protagoniste vor fi Steaua Bucureºti ºi U.C.M. Reºiþa, adicã ocupantele primelor douã locuri, formaþii departajate de golaveraj, care au început în forþã noul sezon competiþional.
Astfel, elevii antrenorilor Omer Aihan ºi Gligore Czari au ºansa, în cazul unei victorii mult dorite, sã se instaleze în fotoliul de lider. De fapt, cu acest gând au ºi plecat spre Bucureºti cu destinaþia Snagov, unde ºi-au stabilit „cartierul general“.
În vederea meciului cu steliºtii de joi searã, handbaliºtii reºiþeni au programat miercuri, de la ora 15.30, un antrenament de acomodare în sala din Chiajna.
„N-avem ce pierde“
„Joi avem o ºansã mare, pe care încercãm sã o valorificãm, ne-a declarat, la plecare, antrenorul Omer Aihan. Mã refer la faptul cã, dacã vom învinge Steaua, va fi o ºansã în plus de a urca pe locul întâi. Nu ne va fi uºor. Steaua îºi joacã ºansa decisivã. Pentru cã, orice meci pierdut de ei, înseamnã ieºirea din cãrþi. Astfel, îºi vor lua toate mãsurile pentru a câºtiga acest joc. Atuul nostru este cã vom juca dezinvolt, pentru cã nu avem ce pierde. În timp ce ei vor juca sub presiune. ªi atunci când eºti condamnat sã câºtigi, poþi face greºeli“. sursa caon
17 Nentori
20th September 2007, 11:59
Etapa viitoare vom juca in deplasare la Steaua, trebuie sa castigam :ok:
Facem pariu pe un kil de fier de la combinatul siderurgic ca v-o luati la scor?
17 Nentori
20th September 2007, 12:02
Salã de campioni
Cei trei portari sunt Cristian Ionescu, Cristian Antonaru ºi Olexandr Natalyuk. Jucãtori de câmp, Adrian Tucanu, Bojan Butulija, Andrei Macovei, Ilie Vaidasigan, Dusan Pasic, Vladimir Kovacevic, Florin Cuciula, Sebastian Pârvan, Gheorghe Irimescu, Mihai Rohozneanu, Florin Ciubotariu, Marius Grozãvescu ºi Mihuþ Pancu.
Stai sa ma mai frec la ochi...cu astia o sa ne bateti la noi acasa?
Resita
20th September 2007, 12:04
Facem pariu pe un kil de fier de la combinatul siderurgic ca v-o luati la scor?
mai bine pe un kil de rachie (tuica) :ok:
Resita
20th September 2007, 12:07
Stai sa ma mai frec la ochi...cu astia o sa ne bateti la noi acasa?
cu echipa asta v-am tras-o anul trecut de doua ori :D
17 Nentori
21st September 2007, 10:04
cu echipa asta v-am tras-o anul trecut de doua ori :D
Uite ca acum v-am tras-o noi exact asa cum doare cel mai mult, cu gol decisiv in ultimele secunde, si ma bucur enorm pentru asta.
17 Nentori
21st September 2007, 10:06
Stai sa ma mai frec la ochi...cu astia o sa ne bateti la noi acasa?
Pentru ca respect adevarul, trebuie sa spun ca echipa Constanta 2 a fost o surpriza pt mine ieri seara...ii credeam mai slabi. Oricit mi-e sila de aerele de virgina urita si ingimfata ale lui Omer, calitatile lui de antrenor sint incontestabile iar HCM ar trebui sa-l linga si-n dos pt titlul de anul trecut.
Resita
21st September 2007, 10:21
Uite ca acum v-am tras-o noi exact asa cum doare cel mai mult, cu gol decisiv in ultimele secunde, si ma bucur enorm pentru asta.
aseara ati avut noroc, dar trebuie sa recunosc norocul cateodata tine cu cel care crede mai mult in victorie :ok:
Pentru ca respect adevarul, trebuie sa spun ca echipa Constanta 2 a fost o surpriza pt mine ieri seara...ii credeam mai slabi. Oricit mi-e sila de aerele de virgina urita si ingimfata ale lui Omer, calitatile lui de antrenor sint incontestabile iar HCM ar trebui sa-l linga si-n dos pt titlul de anul trecut.
Constanta 2?
noi din cate tin eu minte anul trecut am castigat un trofeu international, voi ce trofeu ati castigat? hai sa terminam cu ironia ca nu este buna, ati castigat o batalie nu si razboiul :D
Resita
30th September 2007, 23:24
UCM Reºiþa - HC Minaur Baia Mare 37-27 (22-13), în etapa a III-a
UCM Reºiþa: Ionescu, Antonaru, Pasic (10 goluri), Irimescu (9), Grozãvescu (3), Vaidasigan (3), Tucanu (2), Butulija (2), Kovacevic (2), Cuciula (2), Rohozneanu (2), Ciubotariu (1), Pancu (1), Pîrvan. Antrenori: Omer Aihan, Gligore Czari
Resita
13th October 2007, 10:21
azi de la ora 11 jucam acasa cu Medgidia, o victorie ne propulseaza pe primul loc
hai ucmr :ok:
Resita
1st November 2007, 19:30
Peste 10-12 zile o sa realizez un interviu cu antrenorul echipei noaste nationale si a echipei UCM Resita, AIHAN OMER, precum si un interviu cu cel mai bun jucator din campionatul nostru, golgheterul la zi a actualei editii BOJAN BUTULIJA.
Daca doriti sa aflati ceva despre ei, ce intrebari doriti sa le adresati le puteti scrie aicic
Geografu
1st November 2007, 20:17
Felicitari Resita pentru reusita ! :ok:
O intrebare pentru Omer : cand crede ca echipa noastra se va mai califica la vreun turneu final de handbal,fie CM fie CE si de ce nu ? JO ? :rolleyes:
Vlad
17th November 2007, 22:17
Am castigat prima mansa a turului 3 din Cupei Challenge 34-35 in deplasare cu Lindsberg. :yeah: :yes:
Principalii marcatori pentru UCM Resita au fost Bojan Butulija cu 10 si Ghita Irimescu 9.
Vlad
24th November 2007, 14:38
Si dupa o noua victorie cu Lindesberg 39-29 am ajuns in optimi :D
Resita
24th November 2007, 15:10
frumos meci, frumoasa atmosfera :yeah::yeah::yeah:
o victorie fara probleme, in repriza a IIa echipa a jucat mai mult pentru spectatorii la spectacol
Resita
27th November 2007, 15:20
În semn de preþuire pentru imaginea deosebitã pe care handbaliºtii de la UCM Reºiþa o fac municipiului de pe Bârzava, ieri, la Casa Municipalã, primarul Liviu Spãtaru i-a avut ca invitaþi pe câºtigãtorii Cupei Challenge, pentru a le acorda un mic semn al recunoºtinþei reºiþenilor faþã de ei. Îmbrãcaþi la patru ace, componenþii echipei care în vara acestui an au adus primul trofeu european pentru sportul de echipã din Banat, au primit felicitãrile edilului-ºef, care a þinut sã sublinieze cã performanþa lor înseamnã enorm pentru oraº, dar ºi pentru imaginea României.
Spãtaru a þinut sã aminteascã meritele deosebite în aceastã ascensiune a clubului reºiþean ale noii conduceri manageriale a uzinei, care, nu numai în handbal reuºeºte sã uimeascã ºi sã încânte, ci ºi în automobilism, unde UCMR este campioanã la toate clasele. „Vrem sã vã felicitãm ºi sã vã mulþumim; pe de altã parte, vrem sã vã înmânãm un mic semn al recunoºtinþei pe care toþi reºiþenii trebuie sã o aibã faþã de dumneavoastrã. Vã promisesem ceva, acum a venit momentul sã ne þinem promisiunea. Nu este mult cât meritaþi, nici atât de mult cât am fi dorit noi, dar vreau sã vedeþi în gestul nostru un gest simbolic“, li s-a adresar primarul handbaliºtilor. Fiecare jucãtor sau membru al staffului tehnic a primit o diplomã de excelenþã ºi „un mic cadou de sãrbãtori“, aºa cum a spus primarul. Cãpitanul echipei, Adrian Tucanu, i-a oferit la rândul sãu edilului-ºef un tablou cu echipa ce a adus Cupa Challenge la Reºiþa, cu toate autografele eroilor de la Drammen.
Cu aceeaºi ocazie, Consiliul Local Reºiþa i-a conferit titlul de Cetãþean de Onoare lui Aihan Omer pentru merite deosebite în creºterea prestigiului ºi renumelui municipiului Reºiþa. „În primul rând, mulþumesc din suflet domnului primar ºi Consiliului Local, care au considerat ca eu sã fiu numit cetãþean de onoare al municipiului Reºiþa. Pentru mine este o mare onoare, o mândrie, pentru cã a fi cetãþean de onoare al unui oraº înseamnã un respect deosebit din partea tuturor locuitorilor. Sunt bucuros, fericit, dar ºtiu cã, totodatã este ºi o mare responsabilitate. Îmi doresc ca, în continuare, împreunã cu echipa ºi conducerea clubului sã facem lucruri frumoase ºi despre Reºiþa sã se audã atât în þarã, cât ºi în Europa. De fapt, Reºiþa se aflã deja pe harta handbalisticã a Europei“, a declarat noul cetãþean de onoare al Reºiþei, Aihan Omer.
Festivitatea s-a încheiat în salonul de protocol al Casei Municipale, unde primarul Liviu Spãtaru a ciocnit un pahar de ºampanie cu handbaliºtii care sunt gata sã pãstreze cupa la Reºiþa ºi în ediþia în care au debutat în urmã cu douã sãptãmâni. sursa: 24ore
Resita
10th December 2007, 12:23
probleme la UCM Resita, se pare ca Bojan Butulija nu mai vrea sa ramana la Resita si vrea neaparat sa plece dar conducerea nu este de acord cu acest lucru.
Mai multe voci spun ca jocul sau slab din ultimele meciuri se datoreaza refuzului conducerii de-ai da drumul, el mai are contract cu Resita pana in 2011
Vlad
10th December 2007, 19:41
Probabil ca vrea sa plece ca la felul cum a jucat ultimele meciuri... fara vlaga, fara nimic. Nu poti tine pe cineva cu forta ca mai mult rau face. A fost un jucator constant bun pana acum si dintr-o data o cadere 'inexplicabila'...
Si apropo, ca tot vine pauza competitionala, ar trebui luat serios in considerare aducerea unor jucatori pentru partea defensiva, sa intareasca lotul. Degeaba avem cel mai bun atac cand la aparare suntem putin mai tari ca Romvag Caracal!
Resita
9th January 2008, 08:52
La prima întâlnire din 2008, ieri, mai puþin de jumãtate din componenþii echipei masculine de handbal UCM Reºiþa s-au pregãtit sub comanda secundului Gligore Czari. La reunirea lotului a absentat antrenorul principal Aihan Omer, aflat în aceste zile la cârma echipei naþionale, acolo unde îi are în subordine ºi pe jucãtorii UCMR-ului, Gheorghe Irimescu, Mihai Rohozneanu ºi Florin Ciubotariu. Tot o convocare sub tricolor, dar la echipa de tineret, l-a împiedicat ºi pe Alin Macovei sã fie prezent la reunirea de la Complexul Francisc Vaºtag. Stranierii Bojan Butulija, Vladimir Kovacevic ºi Dusan Pasic, care au sãrbãtorit luni Crãciunul, se vor alãtura lotului în cursul zilei de astãzi. Pânã joi, când ucemeriºtii vor pleca într-un stagiu de pregãtire centralizatã de zece zile la Bãile Herculane, va sosi la Reºiþa ºi portarul naþionalei Ucrainei, Olexandr Natalyuk. O veste mai puþin bunã este legatã de portarul Cristian Antonaru, care a suferit recent o intervenþie chirurgicalã în Ungaria, nefiind cunoscutã încã perioada în care va sta departe de teren. Pânã în 20 ianuarie, când se va întoarce profesorul Omer, de echipã se va ocupa antrenorul secund, Gligore Czari. „Începem un nou ciclu de pregãtire. Din pãcate, sunt cam puþini sportivi, dar, din fericire, avem trei la lotul naþional de seniori ºi unul la tineret. Va fi dificil, lotul fiind mai restrâns, dar sperãm sã aducem, ca ºi anul trecut, multã bucurie reºiþenilor. Bãieþii au avut un program stabilit ºi pe perioada vacanþei ºi vãd cã l-au respectat, astfel cã nu sunt probleme cu greutatea. Antonaru, din pãcate, va avea o perioadã de recuperare destul de lungã. A fost o operaþie pe os ºi aºteptãm informaþiile medicilor“. Cu un tonus optimist a revenit la Reºiþa ºi cãpitanul echipei, Adrian Tucanu, care ne-a declarat: „Pentru noi va fi un an dificil, pentru cã ceea ce am realizat anul trecut, ne obligã ºi în acest sezon. Sperãm cã 2008 va fi un an mult mai bun, din toate punctele de vedere ºi, la final, când tragem linie, sã vedem cã aºa va fi. În primul rând ne dorim sã fim sãnãtoºi ºi sperãm la o clasare în primele trei ºi la un parcurs cât mai lung în Cupa Challenge“. sursa 24ore
ducus
9th April 2008, 09:56
Rãmâne pânã în 2011
Omer nu pleacã de la Reºiþa
Conducerea echipei UCM Reºiþa a remis ieri un comunicat, în care a þinut sã precizeze cã antrenorul Aihan Omer nu va pleca de la gruparea bãnãþeanã. „Aihan Omer are contract cu UCM Reºiþa pânã în 2011 ºi îl va onora pânã la sfârºit”, se menþionezã în comunicatul trimis de preºedintele echipei, Ion Zamfirescu.
http://www.prosport.ro/alte-sporturi/handbal/omer-nu-pleaca-de-la-resita-2532925
Resita
16th April 2008, 20:37
UCMR - Pedroso, în tainã
Profitând de ora liberã a handbaliºtilor de la Benfica, oficialii C.S. U.C.M.R. s-au întâlnit luni, în jurul prânzului, la un restaurant din centrul municipiului, cu portughezul Claudio Pedroso, în perspectiva unui transfer.
alex-hcm
16th April 2008, 21:07
Resita - Caracal 40-32/// dupa ce incredibil Caracal a condus la pauza cu 22-17... obositi se pare resitenii, pe care ii asteapta o partida infernala la Constanta duminica.
Resita
22nd May 2008, 12:10
UCM Resita - Imnul echipei :yeah::yeah::yeah:
http://www.trilulilu.ro/resita1979/8ddfc909c2ba2e
Resita
10th June 2008, 20:36
Loviturile Reºiþei
UCM Reºiþa are ambiþii mari pentru sezonul urmãtor, mai ales pe plan intern unde vizeazã titlul de campioanã. Trupa lui Aihan Omer a perfectat pânã în prezent ºase transferuri. Au fost achiziþionaþi doi internaþionali români, Ricã Pârãianu (Creteil, pivot) ºi Marian Filip (Dinamo Baumit, inter stânga), plus Yan Vizhbovskyy (Minaur, centru), Martin Prachar (ªtiinþa Bacãu, pivot), Michal Kraus (Melsungen, extremã dreapta) ºi Mihaly Pereverzia (Debrecen, portar). Primii patru au semnat contracte pe câte douã sezoane, iar ultimii doi au bãtut palma pe câte un an. La capitolul plecãri, figureazã Vladimir Kovacevic ºi Barnabas Olah.
În altã ordine de idei, Reºiþa s-a înscris pentru sezonul urmãtor tot în Challenge Cup, deºi ar fi putut sã evolueze în Cupa EHF. Locul bãnãþenilor în EHF va fi luat de ªtiinþa Bacãu.
sursa: prosport
Resita
27th June 2008, 20:58
UCM Reºiþa a reuºit încã douã transferuri, numãrul handbaliºtilor aduºi la Reºiþa ajungând acum la opt. Dupã Eremia Paraianu, Marian Filip, ungurul Mihaly Pereverzia, ucrainianul Yan Vizhbovskyy ºi cehii Michal Kraus ºi Martin Prachar, alþi doi handbaliºti de valoare au semnat contracte cu UCM Reºiþa ºi se vor pregãti din sezonul viitor sub comanda profesorului Aihan Omer.
E vorba despre Nenad Damjanovic, portar, transferat de la Politehnica IzoMetal Timiºoara ºi Ion Claudiu Stan, inter dreapta care a fost transferat de UCM Reºiþa în urma draftului organizat de FRH la Centrul Naþional Olimpic de Excelenþã de la Sighiºoara.
Stan este în vârstã de 19 ani are 1.95 metri ºi 104 kg. Stan este component al echipei naþionale de tineret ºi unul dintre cei mai promiþãtori tineri handbaliºti români.
Resita
30th June 2008, 07:35
Handbaliºtii dublei câºtigãtoare a Cupei Challenge, UCM Reºiþa, îºi reiau astãzi pregãtirile în vederea noului sezon, unul în care ambiþiile bãnãþenilor sunt mai mari decât oricând. Asta, ºi pentru cã, în aceastã varã, conducerea clubului a transferat nu mai puþin de opt jucãtori, nume importante în handbalul românesc, dar ºi jucãtori de valore din campionate puternice.
Dupã Eremia Pârâianu, Marian Filip, ungurul Mihaly Pereverzia, ucraineanul Yan Vizhbovskyy ºi cehii Michal Kraus ºi Martin Prachar, alþi doi handbaliºti de valoare au semnat contracte cu trupa pregãtirã de profesorul Aihan Omer. Portarul Nenad Damjanovic, unul dintre cei mai buni golkepeeri din sezonul trecut al Ligii Naþionale, a dat Politehnica Izometal Timiºoara pe UCM Reºiþa, grupare cu care a semnat un contract pe doi ani. UCMR investeºte ºi în viitor nu numai în prezent, drept dovadã, achiziþionarea lui Ion Claudiu Stan, un inter dreapta descoperit în urma draftului organizat de FRH la Centrul Naþional Olimpic de Excelenþã de la Sighiºoara. În vârstã de 19 ani, 1.95 metri ºi 104 kg, Stan este component al echipei naþionale de tineret ºi unul dintre cei mai promiþãtori tineri handbaliºti români. Nãscut la Arad, Stan a semnat cu UCMR un contract pe patru ani.
La reunirea lotului, programatã în aceastã dimineaþã, vor absenta motivat Aihan Omer ºi mai mult de jumãtate din echipã. Tucanu, Pancu, Butulija, Pasic, Kraus ºi Prachar sunt aºteptaþi sã se alãture lotului condus în aceastã perioadã de secundul Gligore Czari pânã la 7 iulie. O sãptãmânã mai târziu, vor sosi la Reºiþa internaþionalii Irimescu, Rohozneanu, Ciubotariu, proaspãtul ecemerist Pârâianu, dar ºi profesorul Omer.
În ceea ce priveºte programul de pregãtire al acestei veri, UCMR va pleca în douã cantonamente, unul la mare, iar celãlalt, la munte. În ultima fazã a pregãtirii, ucemeriºtii vor lua parte la un turneu în Germania ºi, probabil, unul la Odorheiul Secuiesc, unde ºi-au anunþat prezenþa ºi cele mai puternice echipe din campionatul maghiar
sursa: 24 ore
Resita
2nd July 2008, 07:16
O parte dintre componenþii echipei masculine de handbal a C.S. U.C.M.R. s-a reunit, luni, 30 iunie a.c., la Stadionul „Gloria“, pentru primul antrenament, dupã vacanþã.
Start în etape
Conform înþelegerilor cu antrenorii Aihan Omer ºi Gligore Czari, la apel au rãspuns opt jucãtori, din cei 22 cu care se va aborda noul sezon: Ionescu, Antonaru, Mihaly Pereverzia (D.K.S. Debrecen) - Cuciula, Vaidasigan, Grozãvescu, Pârvan ºi Rohozneanu. În zilele urmãtoare, ºi pânã în 15 iulie a.c., vor veni, pe rând, ºi ceilalþi componenþi ai U.C.M. Reºiþa: Pasic, Tucanu, Ciubotariu, portarul Nenad Damjanovic (Politehnica Timiºoara), Michal Kraus (M.T. Melsungen, Germania), Martin Prachar (ªtiinþa Bacãu), Eremia Pârâianu (U.S. Creteil, Franþa), Yan Vizhbovskyy (Minaur Baia Mare), Marian Filip (Dinamo), Claudiu Stan (Centrul de Excelenþã Sighiºoara), Alin Macovei, Bojan Butulija, Gheorghe Irimescu. Cu precizarea cã ultimii doi urmeazã un program special de recuperare dupã intervenþiile chirurgicale suferite, primul la umãr, cel de-al doilea la genunchi. ªi cã pe portarul ucrainean Olexander Natalyuk, se va conta abia la jumãtatea turului de campionat.
În aer liber
Antrenamentele sunt conduse de „secundul“ Gligore Czari, ºi se desfãºoarã în aer liber, la Stadionul „Gloria“ ºi la Complexul „Francisc Vaºtag“, constând în alergãri ºi exerciþii de forþã. În acelaºi timp, handbaliºtii vor trece ºi pe la dr. Ioan Brizu, medicul echipei, pentru obiºnuita ºi necesara vizitã medicalã.
Resita
17th July 2008, 07:34
programul complet al meciurilor pe care UCM Resita le va disputa in turul campionatului:
Etapa 1
STIINTA Bacau - UCM Resita
Etapa 2
UCM Resita - PANDURII Targu Jiu
Etapa 3
POLITEHNICA Timisoara - UCM Resita
Etapa 4
UCM Resita - STEAUA Bucuresti
Etapa 5
CSM Medgidia - UCM Resita
Etapa 6
UCM Resita - HC Odorhei
Etapa 7
UNIVERSITATEA Cluj - UCM Resita
Etapa 8
UCM Resita - HCM Constanta
Etapa 9
H&V Pitesti - UCM Resita
Etapa 10
UCM Resita - HC MINAUR Baia Mare
Etapa 11
CSM Oradea - UCM Resita
Etapa 12
UNIVERSITATEA Suceava - UCM Resita
Etapa 13
UCM Resita - DINAMO Bucuresti
Resita
28th July 2008, 07:34
Clubul Sportiv UCM Resita a pus in vanzare abonamentele pentru meciurile pe care echipa de handbal le va disputa pe teren propriu in sezonul 2008-2009.
Pretul unui abonament este 100 lei si asigura posesorului locul rezervat la toate meciurile de pe teren propriu ale UCM Resita din Liga Nationala de Handbal Masculin in sezonul 2008-2009.
De asemenea, posesorii de abonamente UCM Sport vor avea locul rezervat si pentru meciurile din Challenge Cup. Acestia isi pot pastra locul in urma achizitionarii CONTRA COST a biletelor pentru partidele din Challenge Cup. Posesorii de abonamente vor putea cumpara de la sediul clubului biletele rezervate cu locurile de pe abonamente inaintea partidelor din cupele europene.
Conform Legii 4/2008 privind combaterea violentei la competitiile sportive, din sezonul 2008-2009, Clubul Sportiv UCM Resita are obligatia sa asigure emiterea si distribuirea abonamentelor catre suporteri, urmarind inserarea, pe fiecare abonament in parte, a numelui, prenumelui, a codului numeric personal si a unei fotografii a acestuia, precum si tinerea unei evidente clare a abonatilor.
Astfel, din acest sezon, abonamentele UCM Sport vor fi personalizate cu nume, prenume, foto si CNP. Abonamentele sunt individuale si netransmisibile. Falsificarea, multiplicarea sau folosirea abonamentului de catre alta persoana decat cea trecuta in abonament reprezinta fapte penale si se pedepsesc conform legii.
Suporterii echipei de handbal care doresc sa achizitioneze abonamente trebuie sa se prezinte PERSONAL la sediul Clubului Sportiv UCM Resita cu suma de 100 lei si o copie dupa cartea de identitate. Vor achita abonamentul, vor fi inregistrati in baza de date si vor fi fotografiati pe loc. Pentru ca abonamentele vor fi personalizate si securizate, acestea se vor elibera in saptamana 08-12 septembrie 2008, inaintea primei partide disputate pe teren propriu contra echipei Pandurii Tg. Jiu pe 13 septembrie.
Abonamentele se fac DOAR la sediul Clubului Sportiv UCM Resita din Calea Caransebesului nr. 16, parter, telefon: 257.096. Persoana care se ocupa de abonamente este Secretarul General al Clubului, Dorinel GURBINA.
Programul de inscriere pentru abonamente este luni-vineri intre orele 10:00-14:00 si luni si miercuri dupa-amiaza intre orele16:00-18:00.
Resita
28th July 2008, 07:43
Dupa lansarea site-ului clubului, un alt proiect UCM Sport a devenit realitate in aceasta vara. Magazinul de prezentare al Clubului Sportiv UCM Resita a fost inaugurat in urma cu cateva zile. Situat langa Sala Polivalenta, la parterul Complexului NERA, magazinul ofera iubitorilor sportului o gama foarte variata de obiecte promotionale, toate purtand marca UCM Sport. Astfel, fanii pot achizitiona, la preturi variind intre 2 si 150 lei, pixuri, cani, brelocuri, afise, fanioane, sepci, ceasuri, esarfe, brichete, scrumiere, palmute de plastic, sorturi, tricouri, seturi sort-tricou inscriptionate cu numele jucatorului preferat, portofele, rucsace si multe altele. Nu lipseste din magazin nici haioasa mascota BUMI, cea care poarta noroc sportivilor ucemeristi.
Toate articolele mentionate pot fi comandate si online pe site-ul clubului UCM Resita: www.ucmsport.com la sectiunea Magazin Online.
Resita
31st August 2008, 11:29
UCM Resita: 2 infrangeri in turneul de la Odorhei:(:(:(
Desi pornea ca principala favorita la castigarea turneului, echipa din Valea Domanului a inregistrat 2 infrangeri in turneul de la Odorheiul Secuiesc.
In prima zi, vineri, 29 august, UCM Resita a intalnit Universitatea Bucovina Suceava. Moldovenii au fost mai organizati in aparare si mai exacti in aruncarile de la distanta, reusind sa castige o partida in care au condus in majoritatea timpului. Resitenii au avut o puternica revenire pe finalul meciului fiind la un pas de egalare dar moldovenii si-au conservat avantajul si au terminat partida cu un gol avantaj.
UCM Resita - Universitatea Suceava 38-39( 18-21 )
UCM Resita: DAMJANOVIC, PEREVERZIA, ANTONARU - STAN, MACOVEI, VAIDASIGAN, VIZHBOVSKYY 3, PRACHAR 1, PARVAN, TUCANU 1, ROHOZNEANU 2, PARAIANU 3, PASIC 9, FILIP 1, PANCU 1, IRIMESCU 3, CIUBOTARIU 4, KRAUS 8, GROZAVESCU 2.
Nu au facut deplasarea la Odorheiul Secuiesc:
IONESCU si CUCIULA accidentati;
BUTULIJA aflat inca in program de recuperare dupa operatia suferita la umarul drept.
In a doua zi a turneului, sambata, 30 august, banatenii au intalnit echipa locala, HC Odorhei. HandbalistiI. Cu o evolutie mult mai buna decat in partida cu Suceava, UCM Resita a terminat prima repriza in avantaj: 18-16. Banatenii si-au continuat evolutia buna si in repriza a doua reusind sa conduca si cu 5 goluri diferenta. Din acest moment si-au intrat in rol cei 2 arbitri din Odorheiul Secuiesc a caror evolutie clar partinitoare a inclinat decisiv balanta in favoarea echipei locale care a reusit sa obtina victoria.
UCM Resita - HC Odorhei 32-34( 18-16 )
UCM Resita: DAMJANOVIC, PEREVERZIA, ANTONARU - STAN, MACOVEI, VAIDASIGAN, VIZHBOVSKYY, PRACHAR 1, PARVAN,. TUCANU, ROHOZNEANU 3, PARAIANU 9, PASIC 3, FILIP 5, PANCU 2, IRIMESCU 1, CIUBOTARIU 3, KRAUS 4, GROZAVESCU 1.
Mihai ROHOZNEANU a fost declarat cel mai tehnic handbalist al turneului.
Resita
31st August 2008, 23:54
Lotul UCMR-ului a crescut considerabil, atât din punct de vedere numeric, cât mai ales, valoric. Toate compartimentele au fost întãrite, astfel cã, pe fiecare post se va da o luptã acerbã pentru titularizare. Considerat de multe ori punctul slab al echipei, poarta ar putea fi acum unul din atuurile reºiþenilor. Ionescu ºi Antonaru vor avea concurenþã serioasã odatã cu sosirile lui Nenad Damjanovic (Poli Izometal Timiºoara) ºi Mihaly Pereverzia (DKSE Debrecen). Irimescu, cel care a dus de cele mai multe ori greul pe semicercul advers, ºi Cuciula au la rândul lor de tras serios pentru un loc în primul ºapte. Achiziþionarea pivotului naþionalei, Eremia Pârâianu (US Creteil), a fost consideratã drept transferul verii. Al patrulea pivot al echipei este internaþionalul ceh Martin Prachar, venit de la ªtiinþa Bacãu. Rolul de coordonator îi revine în continuare lui Rohozneanu. Acum însã, el va fi sprijinit atât de tânãrul Macovei, cât ºi de Yan Vizhbovskyy, internaþional ucrainean sosit de la HC Minaur Baia Mare.
Vedeta UCMR-ului, Bojan Butulija, va putea fi odihnit în acest sezon fãrã prea multe probleme dupã rãfuielile cu apãrãrile adverse. Vaidasigan, ºi mai nou, Marian Filip, fostul golgheter al Lignitului Târgu Jiu, ultima datã la Dinamo, sunt soluþiile pentru postul de inter stânga. Pe flancul opus, Omer îmbinã experienþa cãpitanului Tucanu cu tinereþea lui Ioan Stan, jucãtor adjudecat de UCMR în aceastã varã dupã o luptã strânsã cu HCM Constanþa, de la Centrul Naþional Olimpic de Excelenþã Sighiºoara. Pancu este o altã variantã pentru postul de inter dreapta, lucru pe care l-a dovedit în sezonul trecut. Extrema dreaptã a fost, la rândul, sãu întâritã. Pasic ºi Pârvan vor avea concurenþã serioasã odatã cu aducerea cehului Michal Kraus, internaþional ceh care a lãsat Bundesliga pentru Liga Naþionalã. Singura poziþie pe care nu a fost adus în aceastã varã niciun jucãtor este cea de extremã stânga, acolo unde Aihan Omer va miza în continuare pe Ciubotariu ºi Grozãvescu.
Aºadar, UCMR porneºte la drum în noul sezon cu un antrenor campion ºi cu un lot alcãtuit din mai mulþi jucãtori care au în palmares cel puþin un titlu în campionatele în care au evoluat. În plus, Adrian Chebuþiu e obiºnuit cu locul 1, Viteza în Coastã ºi Motociclismul Vitezã fiind cele mai bune exemple în acest sens. Cu alte cuvinte, UCMR are toate premisele prentu a fi noua campioanã a României.
cipriroho
7th September 2008, 12:27
conform statisticilor rohozneanu dan mihai este cel mai bun centru din romania.spera ca resita sa isi revina cat mai repede.forza resita.!
zob79
7th September 2008, 13:31
conform statisticilor rohozneanu dan mihai este cel mai bun centru din romania.spera ca resita sa isi revina cat mai repede.forza resita.!
Care statistici, fratello?
Dupa mine, e unul din cei mai slabi centri din tara. Nu te lua dupa faptul ca-l taraste Omer la nationala; pur si simplu trebuia sa ia si pe cineva de la resita si cum restul erau prea slabi, l-a luat pe amaritul asta. Are o viziune a jocului cu totul mediocra, singurul lucru pe care-l stie e sa se repeada bezmetic in patrunderi la 6m, profitand de faptul ca arbitrii nu dau fault in atac(asta din cauza gabaritului sau zero - forta zero, el neputand sa darame un adversar nici daca ar vrea). Nu in ultimul rand, uita-te si ce fata are...pare evadat recent de la vreun sanatoriu.
caine4ever
7th September 2008, 17:41
Acum ai probleme si cu resita ca sunt mai buni ca voi,spurcatule?
zob79
7th September 2008, 19:21
Acum ai probleme si cu resita ca sunt mai buni ca voi,spurcatule?
Mai Grivei, nu tin minte sa ne fi batut, ca sa pot schelalai tu c-ar fi ei mai buni. :)
Dar de ce te implici in discutia asta, cind tu de fapt ar trebui sa tremuri pentru retrogradarea patrupezilor tai?
Mario Di Lazi
5th May 2009, 20:12
Academia lui Gaþu de la Sighiºoara a scos primul licenþiat
Stânca Reºiþei!
Claudiu Stan este primul jucãtor crescut la Centrul Naþional Olimpic (CNOE) de Excelenþã de la Sighiºoara care scoate capul cu adevãrat în handbalul românesc.
La numai 19 ani, interul drept a avut o evoluþie excelentã pentru Reºiþa în semifinala retur cu Beºiktaº (scor 32-21). Prin cele zece goluri înscrise a contribuit decisiv la calificarea echipei bãnãþene în finala Challenge Cup. Mai mult, ne-a demonstrat cã are profilul unui jucãtor care s-ar putea impune pe viitor în linia de nouã metri a naþionalei României. Calitãþi: "stângaci" de 1.96 cm, bine clãdit fizic, cu un braþ de fier, care poate face diferenþa ºi dincolo de linia de nouã metri. Poate cã la detentã este încã deficitar, dar Stan are tot timpul pentru a se pune la punct ºi la acest capitol.
Jucãtorul a fost remarcat de antrenorul Aihan Omer, astfel cã în vara trecutã, când prima generaþie de la CNOE Sighiºoara a fost scoasã la licitaþie, conducerea Reºiþei a avut sarcinã clarã, sã nu-l rateze sub nicio formã. ªi cel puþin dupã primul sezon pare cã a fãcut o investiþie bunã. Un lucru este cert, e primul handbalist dintre "olimpicii" de la Sighiºoara care a ieºit în evidenþã. "Am fost foarte fericit cã Reºiþa m-a dorit. Am avut posibilitatea sã merg ºi la HCM Constanþa, dar am preferat UCM pentru cã aici lucra ºi domn profesor Aihan Omer", susþine Claudiu Stan, care a început handbalul, la Arad, ca portar, dar reprofilat rapid în inter dreapta de cãtre Pompiliu Moldovan.
Modelul lui Stan, Rareº Jurcã
Dacã o va þine pe acelaºi drum ascendent, n-ar fi exclus ca interul dreapta de la Reºiþa sã ajungã ºi la prima reprezentativã, unde l-ar putea întâlni pe Rareº Jurcã, unul dintre jucãtorii preferaþi. "Este visul meu sã joc pentru naþionala mare, dar ºtiu cã mai am de tras pentru a ajunge acolo", spune Claudiu Stan, care îl admirã mult ºi pe Ricã Pârâianu, chiar dacã evolueazã pe un cu totul alt post. El nu ºi-a ascuns gândul de a evolua într-un viitor într-un campionat mult mai puternic, FC Barcelona fiind echipa preferatã.
Primul "act" dintre Reºiþa ºi Suceava
Cele douã finaliste din Cupa Challenge, UCM Reºiþa ºi Bucovina Suceava se înfruntã azi (ora 17:00), în Liga Naþionalã. Miza existã ºi cu aceastã ocazie: bãnãþenii vor locul doi, iar moldovenii þintesc locul ºase, care le-ar asigura, automat, o nouã calificare în cupele europene, indiferent de ce se va întâmpla în finala Challnege Cup. Interesant este faptul cã pânã la cele douã întâlniri pentru troeful european, Reºiþa ºi Suceava s-ar putea înnfrunta sãptãmâna viitoare ºi în Cupa României.
prosport
Resita
24th June 2009, 19:40
Adrian Petrea a parasit echipa Pick Szeged si negociaza cu UCM Resita ;)
sa speram ca se va finaliza afacerea ;)
SweetBoy
25th June 2009, 09:37
O...un jucator foarte bun!Si daca vine la Resitava ajunge si la nationala sigur!
Dani_handbal
16th July 2009, 09:09
resita este o echipa buna si tare care joaca bine si are jucatori de valuare..............
Resita
16th July 2009, 09:37
UCM Resita a inceput in forta campania de achizitii pentru noul sezon. Primii sositi in lotul triplei casigatoare a Cupei CHALLENGE sunt 2 jucatori de top, componenti de baza ai echipei nationale a Romaniei: Adrian Petrea si Cristian Fenici.
Adrian Petrea a venit la UCM Resita de la vicecampioana Ungariei, Pick Szeged iar Cristian Fenici a venit in lotul resitean de la Politehnica Timisoara.
Ambii jucatori au semnat cu UCM Resita contracte pe 2 ani.
cristy1110
18th July 2009, 15:54
nu prea vad rostul lui Petrea ,fiindca acolo sunt 2 interi stanga foarte buni si anume Butulija si Vaidasigan,plus Filip cu toate ca nu stiu dac este de meserie inter sau centru.
referitor la Fenici era de asteptat sa il ia o echipa de top din tara.
pana la urma in ce cupa sa inscris UCMR?
Nilatac
18th July 2009, 16:31
crred ca challange cup...
Mario Di Lazi
27th April 2010, 15:31
Aihan Omer a demisionat de la UCM Reºiþa.
cristy1110
29th April 2010, 23:06
eu zic ca trebuia demis imediat dupa ce a iesit din cupele europene...
Resita
26th May 2010, 23:19
Respect Bojan Butulija, DusanPasic, Adrian Tucanu, Mihuþ Pancu, Cristian Ionescu ºi Nenad Damjanovic! Mult noroc acolo unde veti ajunge!Resita nu va va uita!
ps. din pacate cred ca, visul frumos s-a terminat
cacatii astia din conducere distrug echipa si tot ce inseamna UCMRSport, miliarde pierderi pe anul trecut si acum trebuie sa taie din cheltuiele, mama lor de hoti imputiti
Mario Di Lazi
27th May 2010, 17:47
L-am vãzut pe la teveu pe managerul celor de la UCM Reºiþa, nu i-am reþinut numele. Mie mi-a plãcut cum a vorbit de viitorul echipei. Sã mã fi pãcãlit pe mine ...
Resita
23rd February 2011, 18:37
Vicecampioana naþionalã, câºtigãtoarea Cupei României în ediþia precedentã, „campioana de toamnã“ a actualului sezon competiþional, calificatã în sferturile de finalã ale Cupei Cupelor s-a desfiinþat astãzi.
În dimineaþa zilei de miercuri, 23 februarie, la sediul S.C. UCMR a avut loc o întâlnire între ing. Adrian Chebuþiu, preºedinte director general al companiei, ºi componenþii echipei masculine de handbal a Clubului Sportiv U.C.M.R.
Cu acest prilej, staff-ul tehnic ºi jucãtorii au fost informaþi cã s-a întrerupt colaborarea între cele douã pãrþi. Mai precis, formaþia reºiþeanã a fost desfiinþatã, urmând ca aceastã decizie radicalã a conducerii S.C. U.C.M.R. sã fie comunicatã Federaþiei Române de Handbal, care va consfinþi retragerea din toate competiþiile.
O veste tristã pentru iubitorii sportului reºiþean, pentru cei ai handbalul în special. Aºadar, vicecampioana naþionalã, câºtigãtoarea Cupei României, în ediþia precedentã, „campioana de toamnã“ a actualului sezon competiþional, calificatã în sferturile de finalã ale Cupei Cupelor, s-a stins într-o clipã. S-a terminat un vis prea frumos, ca sa fie realitate. Cu toate cã pânã marþi, 22 februarie a.c., mai existau unde de speranþã.
În cadrul unei conferinþe de presã susþinutã azi, preºedintele directorul general Adrian Chebuþiu a precizat: „Echipa de handbal a fost un vis obiectiv de pe urma cãruia nu am avut nici un câºtig personal ci doar ci doar o satisfacþie imensã. Am fost mereu de acord sã o preia cineva însã niciodatã nu am avut o ofertã serioasã în acest sens. Am avut numai oferte de scuze. Am discutat cu jucãtorii pentru cã dacã le promiteam azi ceva ce nu pot îndeplini ar fi fost un gest miºelesc din partea mea. Regret faptul cã în ºapte ani de zile nu am reuºit sã administrez în jurul acestei echipe o susþinere care sã fie mai puternicã decât criticile ºi speculaþiile maliþioase care s-au tot fãcut“.
Sorin Blaj
23rd February 2011, 19:31
Sa nu urmeze Oltchim.
miril
23rd February 2011, 19:50
Numai la noi se poate intampla asa ceva :(.
Elgorriaga
23rd February 2011, 19:56
Pãi? ºi sferturile alea de C.C.?!?
Nilatac
23rd February 2011, 19:59
Imi pare foarte rau!! Resita a aratat ca e o echipa buna, si acum e pe locul 1 in Liga Nationala :(...pacat..
Dario
23rd February 2011, 20:22
Sa nu urmeze Oltchim.
Tot ce-i posibil.Daca vor fi privatizati sunt sanse minime ca viitorul patron sa scoata bani din buzunar si pentru echipa.
resita,imi pare rau pentru desfiintarea UCMR-ului.
S-a ales praful de sportul de performanta din Romania,vezi ce s-a intamplat si cu gimnastica,boxul,scrima,caiac-canoe..s.a....s.a...:mda:
El Pistolero
23rd February 2011, 21:02
Numai la noi se poate intampla asa ceva :(.
Asa e.
Pacat de Resita.:(
Resita
23rd February 2011, 21:07
lipsa banilor, in iarna "vedetele" au plecat, au ramas doar cei cara au acceptat sa joace "pt. public" si cu toate astea am castigat doua meciuri in campionat si doua in cup, 4din 4.
asta e, din pacate problemele financiare au invins echipa
ps. macar traiesc satisfactia de a vedel live asta http://www.onlinesport.ro/forum/showthread.php?t=252576
UCM Resita are deja un palmares impresionant, chiar daca a promovat in Liga Nationala de Handbal Masculin doar din anul 2004:
Castigatoare a CHALLENGE CUP: 2007, 2008 si 2009; :ok:
UCM Resita este prima echipa de handbal din Europa care a reusit sa castige acest trofeu european 3 ani consecutiv.
Cupa EHF - calificata in Turul III al competitiei in sezonul 2009-2010
Liga Nationala:
Locul 2 si medalie de argint in sezoanele 2008 - 2009 si 2009-2010;
Locul 3 in sezonul 2007 - 2008;
Cupa Romaniei:
Castigatoare: 2009-2010;
Finalista in sezonul 2008 - 2009;
Semifinalista in sezonul 2006-2007.
RIP
Nilatac
23rd February 2011, 21:17
Dar de la Universitatea Resita(feminin) ce se aude?
Resita
23rd February 2011, 21:58
Dar de la Universitatea Resita(feminin) ce se aude?
nu urmaresc handbalul feminin din resita si nu vreau sa-ti spun "prostii"
Lordul
23rd February 2011, 22:29
pacat chiar imi pare rau...la resita nu a fost antrenor omer...si avea patron cu multi bani
acum chiar imi pare rau ....
Sentient7
24th February 2011, 00:45
numai la noi se poate intampla asa ceva intr-adevar... fara cuvinte...
Sorin Blaj
24th February 2011, 15:49
Veste buna, UCM-ul nu se desfiinteaza: http://www.onlinesport.ro/stiri/sporturi/handbal/72432/ucm-resita-scapa-de-desfiintare-va-deveni-ucm-caras-severin.htm
cip tm
24th February 2011, 15:52
Veste buna, UCM-ul nu se desfiinteaza: http://www.onlinesport.ro/stiri/sporturi/handbal/72432/ucm-resita-scapa-de-desfiintare-va-deveni-ucm-caras-severin.htm
multam fain Sorine,mi-ai inseninat ziua :ok:
/hello/hello/hello
dar n-am prea inteles schimbarea numelui,chiar daca banii ar veni de la consiliul judetean...:thinkso:
Sorin Blaj
24th February 2011, 16:20
Fiind finantata de CJ Caras-Severin ... Asta sa fie singura problema.
Apropo de aceasta preluare a echipei de catre CJ, am avut ceva informatii in acest sens de la un coleg din Resita, apropiat al lui Sorin Frunzaverde, dar am preferat sa nu spun nimic, pentru ca era doar la stadiu de dorinta.
Ma bucura faptul ca echipa continua, pentru ca are ce arata, atat in campionat, unde se afla pe primul loc, chiar si in conditiile in care a pierdut jucatori importanti, cat si in Cupa Cupelor, unde sunt calificati in sferturi.
Resita
24th February 2011, 18:21
Veste buna, UCM-ul nu se desfiinteaza: http://www.onlinesport.ro/stiri/sporturi/handbal/72432/ucm-resita-scapa-de-desfiintare-va-deveni-ucm-caras-severin.htm
De mult se vehicula un agrement intre CJ si CSS, pe de o parte ma bucur de acest proiect deoarece sportul nu moare dar pe de alta parte il contest, deoarece sunt niste gauri enorme care trebuie acoperite din banii CJ.
Sa vedem, timpul ne va spune dca am avut sau nu dreptate
Nilatac
24th February 2011, 19:32
Dar Adi Petrea a semnat cu Bacau :(
Lordul
24th February 2011, 21:06
UCM Reºiþa, echipã care s-a aflat în pragul desfiinþãrii, îºi va continua activitatea competiþionalã sub numele de UCM HC Caraº-Severin, în urma unui acord cu Clubul Sportiv Caraº-Severin, informeazã site-ul oficial al grupãrii reºiþene.
Preºedintele Consiliului Judeþean, Sorin Frunzaverde, a mediat, joi, o întâlnire între conducerea UCMR Sport, reprezentantã de Adrian Chebuþiu ºi Ion Zamfirescu, ºi conducerea Club Sportiv Caraº-Severin, în urma cãreia "s-au cãutat ºi gãsit soluþii de conlucrare ºi s-a hotãrât menþinerea echipei în competiþie sub denumirea de UCM HC Caraº-Severin".
"Urmeazã negocieri cu jucãtorii, în vederea menþinerii unui lot, atât numeric cât ºi calitativ, care sã poatã asigura continuitatea performanþelor cel puþin la nivelul anilor anteriori, atât în Liga Naþionalã masculinã de handbal cât si în Cupa Cupelor", se aratã într-un comunicat al Compartimentul Protocol, Relaþii Mass-media si Petiþii al Consiliului Judeþean Caraº-Severin, postat pe site-ul echipei UCM Reºiþa.
Astfel, echipa va juca, sâmbãtã, de la ora 20.00, pe teren propriu, meciul de campionat cu HC Odorhei. Antrenorul echipei Gligore Czari declarase, miercuri, pentru MEDIAFAX, cã UCM Reºiþa, s-a desfiinþat, din cauza problemelor financiare, anunþul fiind fãcut de preºedintele Adrian Chebuþiu.
Vicecampioanã a României en-titre, UCM Reºiþa a câºtigat Cupa României (2010), dar ºi trei trofee Challenge Cup. În actuala campanie europeanã, reºiþenii sunt calificaþi în sferturile de finalã ale Cupei Cupelor, preformanþã realizatã în care lotul a fost serios subþiat în urma plecãrii unor jucãtori.
Mario Di Lazi
13th March 2011, 17:39
Sa vedem ce o sa se intample cu echipa dupa ce vor parasi Cupele Europene. Tare imi e frica ca acesta o sa fie un nou moment important pe UCM Resita.
Mario Di Lazi
20th March 2011, 08:12
Vulpe aduce douã puncte mari UCM-ului
HC Minaur Baia Mare-UCM HC Caraº Severin 23-24 (11-10)
http://www.handbalvolei.ro/index.php/handbal/2089-vulpe-aduce-dou-puncte-mari-ucm-ului-
Resita
25th May 2011, 19:26
EXCLUSIV: UCM HC Caraº-Severin îºi face echipã pentru titlu. Jucãtorii plecaþi în iarnã se întorc la Reºiþa! http://www.argument-cs.ro/content/exclusiv-ucm-hc-cara%C5%9F-severin-%C3%AE%C5%9Fi-face-echip%C4%83-pentru-titlu-juc%C4%83torii-pleca%C5%A3i-%C3%AEn-iarn%C4%83-se-%C3%AEnt
sa vedem, campanie electorala sau ... :confused::confused:
Mario Di Lazi
11th December 2011, 18:53
In optimile de finala ale Challenge Cup, echipa din Resita intalneste in luna februarie 2012 echipa SSV Bozen din Italia.
Dario
30th December 2011, 18:57
La inceputul lunii ianuarie Aihan Omer revine pe banca tehnica a echipei CS Caras-Severin.A semnat pe o perioada de trei ani si jumatate.
Resita
30th December 2011, 19:09
da, va fi an electoral iar Consiliul Judetean va arunca cu miliade :rosu::rosu::rosu:
Dario
30th December 2011, 19:17
E bine ca au,tot pedisti si aia?
Resita
30th December 2011, 19:49
dap, pai pt. voturi cum sa nu aibe bani
Mario Di Lazi
6th January 2012, 08:08
Demis Grigoraş, aproape de o revenire la Reşiţa
Ajuns cu cântec la Bacău în vară în urma licitaţiei de jucători de la Centrul Naţional de Excelenţă iată că interul dreapta Demis Grigoraş (18 ani) revine pe malurile Bârzavei sub formă de împrumut până la sfârşitul acestui sezon. De altfel, dorinţa jucătorului a contat foarte mult el având o experienţă pozitivă la fosta UCM actuala HC Caraş-Severin.
Demis Grigoraş şi Sandu Mihai au fost împrumutaţi de FRH în vară cu condiţia ca cei doi jucători să joace cel puţin 30 de minute pe meci. Cum Ştiinţa are un obiectiv de îndeplinit şi formează o echipă cu jucători destul de experimentaţi chiar dacă unii dintre ei sunt destul de tineri, cei doi nu au putut bifa minutele impuse în acordul de împrumut de către Federaţie. Drept urmare, vor avea alte destinaţii până în vară, când va fi licitaţia finală la CNOE.
handbalvolei
Mario Di Lazi
22nd January 2012, 21:06
HC Caras-Severin - Potaissa Turda 29-24 (14-11)
HC Caraş-Severin (29):
Portari: Ionescu (8 intervenţii din 26 aruncări), Antonaru (2/8)
Marcatori: Tucanu (6/7), Marta (5/7), Cuciula (4/4), Ciubotariu (4/7), Petrea (4/11), Pîrîianu (2/2), Vaidasigan (2/2), Rohozneanu (2/7)
Au mai evoluat: Grigoraş (0/1), Popovici
Aruncări de la 7m: 1 primită, 1 transformată
Antrenori: Aihan Omer, Gligore Czari
Potaissa Turda (24):
Portari: Szabo (9/31), Viman (1/8)
Marcatori: Vizhbovskyy (8/13, 3/3 la 7m), Dediu (5/8), Pavel (3/5), Cîmpan (2/3), Ştef (1/1), Alisie (1/1), Pop (1/1), Savic (1/2), Vasiloiu (1/2), Ignat (1/3)
A mai evoluat: Raul Marian
Aruncări de la 7m: 3 primite, 3 transformate
Antrenor: Horaţiu Gal
handbalvolei
Mario Di Lazi
21st February 2012, 10:04
Caras Severin a ratat calificarea in sferturile Cupei Challenge
CS Caras Severin – SSV Bozen 25-22 (13-8)
Cu scorul general de 44-49 dar cu o victorie de palmares in mansa secundă, jucătorii pregătiţi de Aihan Omer si Gligore Czari părăsesc Cupa Challenge in detrimentul italienilor de la Bozen. Partida retur a fost castigata de resiteni care au avut si 6 goluri (20-14) la un moment dat si au sperat la calificare.
În finalul meciului, carasenii nu au fost la fel de inspiraţi, iar diferenţa de pe tabelă nu a fost una care să trimită reprezentanta României în faza următoare a Cupei Challenge. CS Caraş-Severin a obţinut o victorie meritată, cu 25-22, dar numai de palmares, pentru că mai departe în competiţie merge Bozen, calificată cu scorul general de 49-44.
Astfel, Cupa Challenge continuă fără CS Caraş-Severin, care părăseşte competiţia după două tururi, în care a eliminat pe Spartak Varna, dar a fost stopată de surpriza numită Bozen. Trebuie semnalate absenţele de marcă din lotul cărăşenilor, jucători de bază care pot decide soarta unui meci, cum sunt pivotul Eremia Pîrîianu şi extrema stângă Florin Ciubotariu ne informeaza Radio Resita.
CS Caraş-Severin rămâne cu satisfacţia de a fi încheiat parcursul european cu o victorie, 25-22, într-un meci în care a sperat până în ultima clipă într-o minune. Tripla câştigătoare a Cupei Challenge se va concentra de acum asupra competiţiei interne, în care se află pe locul 4, la egalitate de puncte cu ocupanta locului al treilea, HC Odorhei.
handbalvolei
Mario Di Lazi
1st March 2012, 07:53
Aihan Omer a fost suspendat o etapa dupa meciul de la Suceava
In timpul partidei de la Suceava dintre echipa locala si CS Caras Severin, echipa vizitatoare a fost foarte aproape sa se retraga de pe teren la solictarile antrenorului. Pentru acest lucru, Comisia de Disciplină a FRH a decis sanctionarea acestuia precum si a clubului carasean.
Astfel, in urma deciziei Comisiei de Disciplină, antrenorul Aihan Omer a fost sanctionat cu o etapa de suspendar si o amenda de 300 de ron, in timp ce clubul resitean a primit 500 de roni amenda.
Pentru Caras-Severin urmează o aprtida extrem de importanta pe terenul propriu in compania Stiintei Bacau, formatie situată pe locul secund, o nucă tare pentru formatiile pe care le întâlneşte.
handbalvolei
Mario Di Lazi
12th March 2012, 08:23
Reşiţenii câştigă derby-ul Banatului! Ionescu, imperial
Politehnica Timişoara – CS Caraş-Severin 18-22 (9-9)
Doua serii a cate 3 goluri, întrerupte de o unică replică din partea căpitanului polist Fenici, au “rupt” imediat după pauză echilibrul unui aprins derby Timişoara – Reşiţa, oaspeţii desprinzîndu-se decisiv de la 9-9 la 10-15 şi conservîndu-şi apoi avantajul şi pe fondul remarcabilelor intervenţii ale portarului Ionescu, care nu doar i-a “ţinut” pe cărăşeni în joc în prima sa parte. A fost 18-22… Deznodămîntul doar confirmă palmaresul superior al Reşiţei, neînvinsă de Nedeljko Vuckovic în jocuri oficiale, şi decalajul totuşi existent între cele două rivale, cărăşenii, şi cu un joc mai puţin disputat, desprinzîndu-se acum la 5 puncte faţă de violeţi.
Atmosferă de derby bănăţean ne informează colegii de la sportim.ro, cu tribune destul de pline, galerii în cele două capete din “Constantin Jude”, alb-violeţi şi alb-albaştri, şi un joc pe muchie de cuţit, foarte strîns, cu egalitate la pauză, 9-9, şi cu foarte puţine goluri… S-a mers cap la cap şi chiar dacă fiecare dintre echipe s-a desprins în prima parte la două goluri, CS Caraş Severin la 4-6, după ce întorcea de la 3-2, respectiv Poli la 8-6, cu o spectaculoasă răsturnare, de fiecare dată egalitatea a fost restabilită de “duble” ale puncherilor, mai întîi Stan, apoi Petrea.
Lucrurile au început însă încet-încet să se schimbe după cel de-al doilea şi ultimul gol al interului stînga Mirko Lalic, de 7-6, în minutul 17, cînd Aihan Omer a tăiat elanul polist cu un time-out în urma căruia nu s-a mai marcat vreme de aproape 7 minute, răstimp în care portarul Ionescu a avut două senzaţionale intervenţii în faţa lui Mrakic respectiv Timofte.
Numărul 1 reşiţean a fost Ionescu, cu 9 parade în prima parte, iar odată ce Petrea a dat primele sale goluri, două la rînd pentru 8-8, Poli a mai avut forţa doar să preia pentru o ultimă dată conducerea: 9-8, prin Lela.
Moment în care a scos capul extrema dreaptă Sebastian Pârvan, cu prima sa reuşită, egalarea înaintea pauzei, iar apoi cu 3 goluri la rînd la reluare, decisive în economia partidei: de la 9-11 la 10-14!
Semn al alternanţei la conducere, poliştii au preluat de 5 ori avantajul în prima parte, cînd reşiţenii au egalat de tot atîtea ori, trecînd de două ori la timonă, cu 3-4 şi 4-5. Însă la reluare, odată ce a făcut 9-10, CS Caraş Severin nu s-a mai uitat niciodată înapoi!
Un alt moment cheie, la 11-15, în minutul 41, cînd Stan a fost primul polist eliminat temporar, după un total déjà de 6 în contul vizitatorilor, paradoxal, în inferioritate numerică, violeţii avînd şansa lui 13-15 doar că Mihai Timofte a irosit un 7 metri la repetarea execuţiei.
O ultimă speranţă timişoreană s-a irosit la 16-19, după două goluri poliste, cînd Pîrîianu a smuls un 7 metri şi două minute pe tuşă pentru Băiceanu, Vaidasigan fructificînd atunci a patra sa aruncare, din tot atâtea şanse.
Poli, cu 4 victorii din 5 din 5 februarie încoace, şi cu o singură înfrîngere, la Cluj Napoca, la un gol diferenţă, a trebuit să se recunoască răpusă de un adversar cu mai mult singe rece mai ales la ieşirea de la vestiare.
Reşiţa, cu 4 succese din 6 jocuri în 2012 pînă la ora derbyului Banatului, a obţinut astfel cel mai scump scalp extern în acest sezon, după rezultate pozitive în deplasare doar la codaşe: 26-26 la Ploieşti, 29-27 la Cluj, 34-28 la Steaua, pe 29 ianuarie. CS Caraş Severin a folosit ascendentul palmaresului şi al succesului din tur, 23-21 în urmă cu exact 5 luni, pe 8 octombrie, reamintind că se impunea la Timişoara cu 27-36 şi în turul ediţiei trecute, de unde că Politehnicii nu i-a mai folosit avantajul terenului propriu, fructificat pînă acum de 7 ori în 2011-2012.
handbalvolei
Mario Di Lazi
12th March 2012, 08:24
Aihan Omer: ,,Am reuşit să mai învingem încă o dată pe Timişoara!”
Politehnica a suferit doua infrangeri in acest campionat in fata Resitei, handbalistii antrenati de Aihan Omer fiind muolt mai inspirati in defensivă, Ionescu contribuind si el major la succesul echipei sale prin cele 16 interventii. Mai jos puteti citi declaratiile celor doi antrenori de la conferinta de presa redate de partnerul media al handbalvolei.ro, sporttim.ro, precum si planurile lui Omeri si ale Resitei pentru viitor.
“Important a fost cum am început repriza a doua, cînd am primit două goluri uşoare de la extrema stîngă”, a recunoscut Nedeljko Vuckovic, încă fără triumf într-un joc oficial cu reşiţenii, că meciul s-a pierdut mai ales în cele cîteva minute după ieşirea de la vestiare: “Ne-am pierdut cu firea, n-am rezistat nervos pe atac şi am dat 4-5 mingi la mînă, prinşi pe contraatac”.
Vuckovic a explicat la conferinţa de presă că le-a atras atenţia jucătorilor la vestiare să menţină nivelul de concentrare şi pe parcursul părţii a doua a meciului, caracterizîndu-i “visători” pentru erorile din primele 10 minute ale reprizei secunde: “Apărarea Reşiţei a fost mai bună pe cînd nouă ne-au cedat nervii în plan individual”.
Întrebat dacă nu cumva a solicitat puţin cam tîrziu time-out, şi implicit tardiv, antrenorul alb-violeţilor a spus că “am cerut abia în minutul 50, cînd erau 4 goluri diferenţă. În final am pierdut clar şi este păcat pentru suporteri!”
Vuckovic, care a deplîns ratarea oportunităţii din prima parte, cu avantaj de 8-6 şi două perioade de superioritate numerică, a mai amintit de starea de oboseală resimţită în sânul lotului: “Am spus la conducere, echipa e puţin obosită…” respectiv “Fenici a fost puţin obosit, nu a condus meciul cum trebuia”.
Cu o mină mulţumită, deşi evident tensionat de asprimea disputei, Aihan Omer a remarcat: “Cred că a fost un joc foarte plăcut pentru publicul spectator şi cel mai important este că jocul s-a disputat într-un spirit de fair-play, deşi era un meci al marilor ambiţii de zonă. Am reuşit să mai învingem încă o dată pe Timişoara! Noi am cam ştiut după prima parte ce poate Poli, ce formă sportivă are, iar la pauză putem schimba multe. Am schimbat în registrul tactic şi am reuşit cu experienţa a 3-4 jucători să trecem la conducere iar apoi să gestionăm acel avantaj. Iar cînd portarul îţi apără mai mult de 10 mingi, ai şanse mari să cîştigi!”
Anticipînd puţin şi viitorul imediat, implicînd un duel cu HCM Constanţa, dar şi cel pe termen scurt-mediu, antrenorul reşiţenilor a explicat: “Nu avem un obiectiv anume, ci să jucăm bine şi să culegem cît mai multe puncte, iar din vară să construim din nou o echipă, în care să aducem cîţiva jucători mai tineri. Ceea ce am reuşit este să avem o schimbare în bine de mentalitate, de a lupta pînă la capăt, o determinare în plus un joc”.
Aihan Omer a mai spus că un asemenea deziderat al reconstrucţiei nu se poate atinge de pe un sezon pe altul: “Sincer, în 2 ani de zile, şi nu luînd rapid 3-4 jucători, ci să construim o echipă cu tineri valoroşi dar modeşti, care doresc să se afirme!”
handbalvolei
Mario Di Lazi
22nd March 2012, 20:21
Rică Pîrîianu, indisponibil sase saptamani!
La jumătatea primei reprize din meciul cu campioana HCM Constanta, veteranul Rică Pîrîianu, jucator in vârstă de 36 de ani, a parasit terenul accidentat la umar, formatia sa nemaiputand sa conteze pe serviciile sale.
În acel moment, nu s-a stiut gravitatea accidentarii sale, diagnosticul exact urmand sa fie stabilit după un consult mai amănunţit la Timişoara şi efectuarea unui RMN.
In urma controlului, diagnoticul dat de doctor conform conducerii clubului resitean a fost de fractura la un os al umarului, fiind chiar necesara si o interventie chirurgicală pentru ca apoi să nu existe complicaţii.
Pe aceasta cale ii uram insanatosire grabnica valorosului pivot si recuperare usoara.
Foarte probabil, daca temnerile si diagnosticul celor in cauza se confirmă, acest sezon pare unul aproape compromis pentru Pîrîianu.
handbalvolei
vBulletin® v3.7.4, Copyright ©2000-2012, Jelsoft Enterprises Ltd.