Turul Frantei

Vincenzo Nibali castiga autoritar Turul Frantei

Rutierul italian Vincenzo Nibali a ajuns, duminica, in galben la Paris si a obtinut oficial victoria in Turul Frantei, spunem oficial pentru ca inca de la jumatatea cursei devenise clar ca cel supranumit “Rechinul” nu mai poate scapa victoria decat printr-un mare ghinion.

Nibali, ciclistul echipei Astana, devina astfel la 29 ani primul italian castigator in Marea Bucla dupa regretatul Marco Pantani in 1998.

De asemenea, Nibali intra in galeria selecta a ciclistilor care au triumfat in cariera in toate cele trei Mari Tururi. Acesta a mai triumfat in Turul Spaniei (2010) si Turul Italiei (2013).

Nibali este doar al saselea ciclist din istorie care izbuteste tripla, iar victoria obtinuta de “Rechin” la o diferenta de 7 minute si 37 de secunde este cea mai mare dupa victoria obtinuta de Jan Ullrich in 1997.

Ullrich l-a invins atunci pe francezul Richard Virenque pentru 9 minute si 9 secunde, acela fiind ultimul rutier din Hexagon prezent pe podiumul Turului Frantei pana in acest an cand nu unul ci chiar doi francezi au avut acest privilegiu.

Jean-Christophe Peraud de la AG2R a incheiat al doilea, in timp ce Thibaut Pinot de la FDJ.fr s-a clasat al treilea.

Marele perdant al cursei este spaniolul Alejandro Valverde (Movistar), rutier care a ratat podiumul la contratimpul individual din penultima etapa cand s-a sufocat in fata celor doi francezi.

Americanul Tejay van Garderen de la BMC a completat topul cinci la peste 11 minute diferenta de Nibali.

Slovacul Peter Sagan (Cannondale) a ajuns in verde la Paris obtinand victoria in clasamentul pe puncte, in timp ce polonezul Rafal Majka (Tinkoff-Saxo) a fost incoronat cel mai bun catarator al cursei in alb cu buline rosii. Pinot a iesit primul in clasamentul alb al tinerilor rutieri sub 23 ani.

Ultima etapa a cursei i-a revenit la sprint pe celebrul bulevard parizian Champs-Elysee germanul Marcel Kittel (Giant-Shimano), acesta devansandu-l la capatul unui sprint furibund pe norvegianul Alexander Kristoff (Katiusa).



Vincenzo Nibali castiga autoritar Turul Frantei