NBA

Kobe Bryant va fi introdus in Hall of Fame alaturi de alte doua legende din NBA

Sursă foto: https://twitter.com/HotNewHipHop

Regretatul Kobe Bryant, plecat dintre noi intr-un mod tragic la inceputul acestui an, va fi introdus in Hall of Fame-ul NBA alaturi de alti doi jucatori de top.

Bryant, Tim Duncan si Kevin Garnett au pus capat carierelor de jucatori profesionisti in anul 2016.

Introducerea celor trei in Hall of Fame va avea loc pe 29 august la Springfield in statul american Massachusetts, anunta site-ul The Athletic.

Kobe Bryant a cucerit de cinci ori titlul in NBA cu Los Angeles Lakers (2000, 2001, 2002, 2009, 2010) si are in palmares doua medalii de aur la Jocurile Olimpice (2008, 2012).

La randul sau, Tim Duncan se poate lauda cu cinci titluri in NBA ((1999, 2003, 2005, 2007, 2014), toate cu San Antonio Spurs. De doua ori in cariera a fost numit MVP al sezonului regular (2002, 2003).

Cu 21 de sezoane la activ in NBA, Kevin Garnett are un titlu NBA cucerit cu Boston Celtics in 2008, un titlu MVP al sezonului regular in 2004 si o medalie de aur la Jocurile Olimpice din 2000 cu nationala Statelor Unite.

Kobe Bryant si-a pierdut viata pe 26 ianuarie in urma unui accident de elicopter petrecut in apropiere de Los Angeles.



Kobe Bryant va fi introdus in Hall of Fame alaturi de alte doua legende din NBA