International

Starea lui Pele s-a inrautatit

Starea sanatatii legendarului fotbalist brazilian Pele (74 ani) s-a inrautatit joi, triplul campion mondial fiind transferat intr-o unitate de tratament specializata, a anuntat spitalul "Albert Einstein" din Sao Paulo, in care este internat pentru o infectie urinara, anunta agentia Agerpres joi seara.

"Edson Arantes do Nascimento (Pele) este in continuare spitalizat (incepand de luni), intr-o stare clinica instabila. Pentru a primi cel mai bune ingrijiri, el a fost transferat intr-o unitate de tratament specializata", intermediara inaintea celei de terapie intensiva, precizeaza spitalul intr-un comunicat.

"Pacientul a fost transferat intr-o camera in care va fi mai bine supravegheat, insa nu este o sectie de terapie intensiva, ci o unitate intermediara", a explicat pentru AFP un purtator de cuvant din cadrul spitalului "Albert Einstein".

Miercuri, acelasi spital anunta ca Pele a fost supus unei terapii cu antibiotice intravenoase, iar starea sa era "stabila pentru moment".

Este pentru a doua oara intr-un interval de 10 zile cand "regele" Pele a fost spitalizat in aceasta clinica, dupa ce a fost supus unei operatii pentru calculi renali, pe 13 noiembrie. El a ramas atunci internat timp de doua zile.

Sursa: Agerpres



Starea lui Pele s-a inrautatit