Baschet

PUNCT cu PUNCT Romania-Letonia, meci decisiv pentru calificarea la EuroBasket 2015

Nationala masculina de baschet a Romaniei a avut sansa calificarii, miercuri seara, la primul turneu final de Campionat European dupa o pauza de 28 de ani. Am avut nevoie de victorie cu Letonia, echipa care ne-a invins in ultimele doua sferturi ale meciului de la Sibiu.

Romania - Letonia 70-82 (Final)

Final de partida. Romania pierde intalnirea de la Sibiu si ramane la mana rezultatelor pentru a spera la o calificare dupa 28 ani.

2:14 Meciul este decis in mare parte si ramane sa speram doar la un joc pozitiv al rezultatelor pentru a prinde un loc la Campionatul European.

4:38 Mandache arunca de trei, dar mingea nu atinge nici macar instalatia. Letonilor le intra din partea aceluias Blums. Romania ajunge la 60-75.

6:42 Acelasi Blums o pune in cos de la distanta chiar din fata lui Moldoveanu (59-72).

7:51 Blums inscrie de trei puncte si Letonia are zece puncte in fata.

9:07 Contraatac rapid finalizat de Paul si Romania se apropie la cinci puncte (59-64).

Sfertul 3

0:10 Minge scoasa pentru aruncarea de trei a lui Paul. Letonii replica rapid si termina sfertul cu SAPTE puncte avans (55-62).

1:33 Doua din doua pentru Moldoveanu de la libere (50-58).

2:05 Recuperare ofensiva a lui Moldoveanu si acesta inscrie doua puncte vitale.

3:51 Silvasan isi face loc si marcheaza doua puncte ajungand la cota 12 in acest meci. Letonii refac insa rapid diferenta de 13 puncte (43-56).

4:45 Cos de trei al letonilor si diferenta creste la zece puncte. Time-out solicitat de selectionerul Marcel Tenter.

5:22 Letonia zburda pe teren in acest sfert in care apararea noastra este depasita cu foarte mare usurinta. Ratam mult si sub celalalt panou si de aici diferenta in crestere (41-48).

7:47 Adi Tudor aduce primul punct in acest sfert pentru Romania. Doua din doua si ne apropiem de letoni (39-41).

20:06 S-a reluat partida cu un atac ratat de tricolori. Ramanem in posesie.

Sfertul 2

0:01 Cos in ultima secunda reusit de Bertens printr-un lay-up. La pauza mare cele doua echipe intra la egalitate, scor 37-37. 

0:05 Alte cinci secunde transformate de Gutoaia si avem avantaj de doua puncte aproape de pauza mare (37-35).

0:36 Baciu transforma cele doua libere de care a beneficiat. Romania trece la conducere (35-33).

1:12 Patrundere personala a lui Gutoaia si acesta inscrie dintr-o pozitie dificila (33-33). Berzins rateaza de trei si avem atacul in ultimul minut al sfertului.

3:51 Nicoara egaleaza scorul din pasa lui Moldoveanu. Romania este din nou langa Letonia (30-30).

5:27 Moldoveanu ajunge la cota 10 puncte in acest meci dupa doua libere puse in cos. Urmeaza o faza rapida cu pasa in scurt data de Mita Paul lui Moldoveanu si acesta inscrie spectaculos. Ne apropiem la doua puncte (28-30).

5:30 Janicenoks o pune in cos de la distanta dupa o faza rapida de atac. Un nou moment de cadere in jocul Romaniei, iar Letonia profita distantandu-se pe tabela (24-30).

6:28 Mandache isi ia un capac urat, iar letonii finalizeaza un contraatac de singur cu panoul.

8:00 Silvasan o indeasa practic din nou in cos de la distanta. Romania revine la conducere (24-23).

8:52 Silvasan inscrie de la distanta si aduce Romania la un punct in spatele Letoniei (21-22).

9:38 Capitanul Silvasan patrunde in forta si reduce din diferenta in debutul sfertului al doilea (18-22).

Primul sfert

0:01 Cos de trei puncte reusit de Mandache in disperare de cauza in ultima secunda a primului sfert. Este primul cos de la distanta reusit de Romania in acest meci (16-22).

0:37 O noua ratare din partea lui Mandache si de la acel 13-11 Romania nu a mai marcat nimic. O fac insa letonii care se duc la 13-22.

1:22 Nicoara obtine doua libere la putin timp dupa ce i-a luat locul lui Baciu pe postul de pivot. Din pacate ambele aruncari libere sunt ratate si Romania ramane fara cos marcat de mai bine de trei minute.

2:23 Mandache este capacit sub panoul advers, dar avem sansa cu mingea scapata in afara terenului de letoni.

3:20 Inca un cos de trei puncte, al treilea in acest meci, si Letonia se distanteaza pe tabela (13-17).

4:47 Patrundere a lui Baciu, dar avantajul nostru este anulat de dunk-ul reusit de Berzins, cel mai valoros jucator al Letoniei (13-13).

5:53 O noua patrundere a lui Moldoveanu si aceasta aduce alte doua puncte pentru echipa Romaniei.

6:37 Inca un cos de la distanta al oaspetilor prin Janicenoks. Egalitate pe tabela (9-9).

6:55 Primul cos de trei al letonilor. Tudor incearca acelasi lucru la celalalt panou, dar mingea nu intra. Moldoveanu urmareste si recupereaza cu pretul unui fault. Avem doua libere.

8:15 Moldoveanu trimite de la semi distanta si mingea este in cos. Romania in premiera la conducere (5-3). 

8:48 Revenim in atac si pivotul Catalin Baciu reuseste cos cu fault. Romania egaleaza scorul (3-3).

9:21 Un prim atac al Romaniei. Vlad Moldoveanu, liderul nostru, ia faza pe cont propriu si din pacate rateaza carligul incercat.

19:02 Incepe meciul cu un prim angajament castiga de letoni. 

18:59 Dupa intonarea imnurilor de stat cele doua echipe au trecut la scurta etapa de incalzire.

18:57 Bun gasit prieteni ai baschetului. De la aceasta ora transmitem live text meciul Romania-Letonia, decisiv pentru calificarea la Campionatul European din 2015. 

Tricolorii ocupa locul doi in Grupa F de calificare, cu patru victorii si o infrangere, si intalnesc Letonia (5-0), echipa in fata careia au suferit singura infrangere din aceasta campanie.

Romania are nevoie de victorie pentru calificarea la turneul final, dar poate ajunge la EuroBasket 2015 si de pe locul al doilea. Cele sapte castigatoare de grupa si cele mai bune sase echipe de pe locul secund se califica la Campionatul European.

Pentru a termina pe primul loc Romania trebuie sa invinga la cel putin 24 de puncte diferenta, insa cu un succes locul doi ar fi asigurat in batalia cu celelalte formatii aspirante la calificare.

Meciul Romania-Letonia se disputa la Sibiu si va fi live text in aceasta pagina dupa ora 19:00.

Romania a jucat ultima data la un Campionat European in 1987, cand a facut parte din Grupa A alaturi de Uniunea Sovietica, Iugoslavia, Spania, Grecia si Franta, terminand pe ultimul loc (12) cu sapte infrangeri pe linie.

Vedeti mai jos un scurt rezumat din partida tur cu Letonia:



PUNCT cu PUNCT Romania-Letonia, meci decisiv pentru calificarea la EuroBasket 2015