Dubla medaliata cu aur la Jocurile Olimpice, gimnasta Sandra Izbasa a anuntat ca nu va mai continua in sportul de performanta si astfel sansele de o vedea la Rio sunt practic nule.
“Nu voi continua in gimnastica de inalta performanta. Mi-a fost foarte greu sa iau aceasta decizie. Bellu si Bitang m-au inteles, mi-au respectat decizia. Mi-as fi revenit, dar nu la nivelul pe care i-am obisnuit pe toti”, a spus Izbasa la ProSport LIVE.
Sandra Izbasa a obtinut aurul olimpic la sol in 2008 si la sarituri in 2012. Aceasta s-a retras din activitate dupa Campionatele Mondiale de la Anvers (2013).
Echipa feminina de gimnastica a Romaniei va incerca sa obtina unul dintre ultimele locuri la Jocurile Olimpice in competitia preolimpica din luna aprilie dupa ratarea prezentei in finala mondiala la Glasgow anul trecut.