Rutierul Eduard Grosu s-a clasat, miercuri seara, pe locul al doilea in prologul Turului Sibiului.
Desfasurat pe un trase extrem de tehnic in lungime de 2.37 kilometri pe stradutele pavate din centrul Sibiului, prologul a fost castigat de brazilianul Rafael Andriato de la echipa Southeast.
Acesta a acoperit distanta in 3 minute si 21 de secunde, fiind urmat la mai putin de o secunda, mai precis 94 de zecimi, de Eduard Grosu, liderul echipei Nippo-Vini Fantini.
Podiumul a fost completat de slovacul Maros Kovac de la echipa Kemo Dukla Trencin.
Al doilea cel mai bine clasat rutier roman a fost Andrei Nechita de la Tusnad Cycling Team pe locul al 10-lea, la sase secunde in urma invingatorului.
Joi caravana Turului Sibiului va avea de parcurs prima etapa in linie, o mansa de 224 kilometri in jurul orasului principal al cursei, Sibiu, cu trecere prin Medias.
sursa foto: Dragos Dumitru (facebook.com/TurulCiclistAlSibiului)