Box

Lucian Bute nu se gandeste la retragere

Pugilistul Lucian Bute a dezmintit intr-o conferinta de presa ca s-ar gandi la retragerea din box dupa ce a acuzat o accidentare la spate si a amanat meciul cu Roberto Bolonti din 6 decembrie.

“Am auzit multe zvonuri in ultimele zile, dar pot spune ca nu ma voi retrage. Sunt dezamagit si foarte trist din cauza anularii meciului cu Bolonti”, a spus Bute, anunta presa canadiana.

Fostul campion mondial IBF la categoria semimijlocie a mai spus ca va lucra in continuare cu antrenorul Freddie Roach.

Bute, 34 ani, a mai spus ca trebuie sa efectueze in continuare mai multe investigatii medicale pentru a cunoaste natura accidentarii sale la spate.

“Tot ce pot sa va spun este ca ma doare in continuare. Pot merge pe jos, pot intra in masina, dar resimt dureri si nu pot boxa la suta la suta din capacitatea mea”, a completat Bute.

Pugilistul nostru a relatat si cum a resimtit primele dureri in timpul unui sparring de meci.

“A fost un ghinion pentru ca faceam un sparrind si eram in runda a opta cand am simtit o durere. Am terminat cele 12 runde, dar m-am simtit rau cand am ajuns la hotel. A doua zi abia m-am dat jos din pat si am putut merge”, a mai relatat Bute.

[news-110762]



Lucian Bute nu se gandeste la retragere