Box

"Greul" Dinu si-a palmuit adversarul la cantarul oficial

Bogdan Dinu, boxerul roman de categorie supergrea care va intra diseara in ring, a facut un gest razboinic la cantarul oficial.

Dinu (foto, in partea stanga) va boxa impotriva lui Davit Gorgiladze, vineri seara,  intr-un meci ce conteaza pentru titlul IBF est/vest.

La cantarul de joi, Dinu l-a palmuit de cateva ori, ce e drept moale, peste fata, pe Gorgiladze. Chiar daca palmele au fost usoare, ele raman un semn puternic de avertizare.

Dupa ce a fost palmuit peste fata, Gorgiladze a privit  la Dinu zambind subtire, chiar dispretuitor, din coltul gurii.

"S-a uitat la mine urat si am vrut sa il pun in garda", a explicat Dinu acel episod.

Dinu - neinvins in 15 meciuri - are 1,96 metri inaltime si este favorit in meciul de diseara cu Gorgiladze. El are o cota mica la victorie, putin mai mare de 1, dar o cota de 1.40 de a castiga prin KO.

Pugilistul roman tinteste mai sus dupa acest meci, chiar o centrau mondiala. Acest lucru a determinat doua companii sa se alature echipei sale prin sprijin: Betano si Kettler.

Meciul de diseara, de la ora 21:00, are loc in cadrul Galei Noaptea Campionilor, al carei program este urmatorul:

Viorel Simion - Andoni Gago Lopez (categoria pana, centura IBF interncontinentala)
Bogdan Dinu - David Gorgiladze (categoria supergrea, titlul IBF est/vest)
Flavius Biea - Roman Seleverstov (categoria semimijlocie)
Cezar Juratoni - Mladen Manev (categoria supergrea)
Eronim Aradoaie - Stanislav Nenkov (categoria semimijlocie)
Daniel Buciuc - Boyan Aleksandrov (categoria semimijlocie)

 



"Greul" Dinu si-a palmuit adversarul la cantarul oficial