Box

Carl Froch i-a rupt filmul lui George Groves

A doua inclestare intre britanicii Carl Froch si George Groves a adus o victorie mult mai clara pentru cel supranumit “Cobra”. Froch si-a pastrat astfel cele doua centuri la categoria supermijlocie, IBF si WBA, dupa un KO in repriza a opta din cele 12 programate.

Carl Froch, omul care l-a deposedat pe Lucian Bute de titlul mondial IBF si-a aparat cele doua centuri pe care le detine in fata conationalului sau George Groves intr-un meci desfasurat pe stadionul Wembley din Londra.

Groves a inceput energic si a incercat sa-l surprinda pe Froch cu lovituri taioase de dreapta. Cu zece ani mai in varsta decat adversarul sau, Froch si-a jucat bine cartea tactica si a ramas in asteptare.

Desi a lasat impresia ca pe masura scurgerii reprizelor isi termina energia, Froch a lovit decisiv in runda a 8-a si l-a ingenuncheat la propriu pe Groves.

Impins intr-unul din colturile ringului, Groves a fost momit intr-o prima faza cu o lovitura de stanga in zona urechii, pentru ca imediat dupa sa fie tamponat de un croseu fabulos de dreapta direct in barbie.

Lovitura in urma careia lui Groves i s-a taiat complet filmul, acesta cazand pe spate cu unul dintre picioare sub el. Acesta a incercat sa se ridice, dar mai rau s-a impleticit in propriile picioare si in cele din urma oamenii din coltul sau au acceptat infrangerea.

In timp ce Froch si ai lui savurau victoria, bietul Groves isi revenea in simturi cu ajutorul unei masti de oxigen.

"Acesta este cel mai bun moment al carierei mele in box", au fost primele cuvinte ale lui Froch dupa victoria cu Groves de pe Wembley.

Pentru Carl Froch, 36 ani, acesta ar fi putut fi ultimul meci din cariera, asa cum a lasat chiar el sa se inteleaga inaintea meciului de sambata seara.

Dupa victoria de sambata seara Froch si-a cerut iubita de sotie chiar in mijlocul ringului, gest care alimenteaza si mai mult zvonurile retragerii lui din box.



Carl Froch i-a rupt filmul lui George Groves