|
Aitor
González a câștigat Turul Spaniei
Spaniolul Aitor Gonzales de Galdeano a câștigat
duminică Turul Spaniei la ciclism, reușind să îl depășească în ultima
etapă pe Roberto Heras printr-un contratimp fulminant, în care i-a
topit avantajul de un minut și 8 secunde. Televiziunea spaniolă
TVE a pus punct transmisiilor Turului Spaniei 2002 într-un decor
familiar: Stadionul Santiago Bernabeu.
Rezultatele
etapei a 21-a | Clasamente
finale
|
Aitor González nu a avut adversar în ultima etapă a Turului Spaniei,
un contratimp individual de 41,2 kilometri între San Martin de la
Vega și stadionul lui Real Madrid, Santiago Bernabeu. Gonzales a
reușit cel mai bun timp al zilei, cu un avantaj de peste trei minute
în față de Roberto Heras, clasat abia pe locul 14 al etapei și pe
locul al doilea în clasamentul general.
Podiumul Turului Spaniei a fost unul în totalitate spaniol, lângă
cei doi amintiți mai sus urcând pe locul al treilea treilea Joseba
Beloki de la ONCE. Cei mai bine clasați sportivi străini au fost
italianul Francesco Casagrande, de la Fassa Bortolo, pe locul al
șaptelea, și Gilberto Simoni, de la Saeco, care a terminat pe locul
10.
Gonzales a pornit puternic și a rulat în forță, constant, declarând
la final că încrederea l-a ajutat să câștige tricoul auriu. Efortul
său a fost mai mare în munți, unde nu era un specialist și unde
s-a luptat să nu piardă mult timp. De altfel, Roberto Heras, a spus
după încheierea Turului că l-a surprins evoluția lui Gonzales la
cățărări și nu în ultima zi de concurs, unde știa că este extrem
de puternic. Campionul La Vuelta 2000, Heras, a predat tricoul galben
la finalul ultimei etape, într-o întrecere care a ținut suspansul
până în ultimele secunde.
Superioritatea lui Aitor s-a arătat de la primii kilometri. La km.
6 sportivul lui Kelme câștigase 12 secunde, iar diferența dintre
el și Heras cădea de la metru la metru, ca un trenuleț din parcurile
Warner Bros, pe lângă care plutonul trecuse sâmbătă. La km 12, jumătate
din diferență era mâncată. Heras cedase 33 de secunde și Belda îl
anunța pe Aitor din mașina lui Kelme: "Vamos, que ya tienes
la Vuelta" - "Haide, deja Vuelta este a ta."
La kilometrul 24, tricoul auriu era pe umerii lui Aitor González.
Heras pierduse până la acel punct 1:33 minute și avea să piardă
mai mult, în timp ce rivalul său îl depășea pe Sevilla, care luase
startul un minut mai devreme și se apropia de Joseba Beloki. Johan
Bruyneel, directorul de la US Postal, deja se resemna cu finalul
implacabil.
Nu a existat incertitudine. Specialistul în contratimp mergea spre
vitorie și a intrat pe ultimii metri ai liniei de sosire, pe Stadionul
Bernabeu, aclamat mai tare decât Figo în vremurile bune. A fost
Turul Spaniei al lui Gonzaes și al lui Kelme.
Onlinesport - 29/09/2002
|
|
|