Federaţia naţională de fotbal s-a afiliat la FIFA în anul 1929, primele partide jucate în preliminariile pentru Campionatul Mondial fiind cele din 1930. Este cea mai titrată echipă naţională a zonei CONCACAF, intrând în competiţie în penultima etapă a preliminariilor când a făcut parte din grupa C. A terminat grupa pe locul doi după Trinidad Tobago, deşi a zdrobit-o în partida de pe teren propriu cu un categoric 7-0, dar egalul din ultima etapă cu echipa Canadei a aruncat echipa pe locul doi. În grupa finală echipa a debutat cu o înfrângere, 0-2, la Columbus, în deplasare, contra SUA.

Evoluţia echipei a fost oscilantă, urmând o victorie contra Jamaicăi, 4-0 pe teren propriu, un egal cu Trinidad Tobago 1-1, la Port-of-Spain, înfrângeri pe teren propriu contra echipei naţionale a statului Costa Rica, 1-2, urmate de o partidă pierdută în deplasare la San Pedro Sula, 1-3 contra Hondurasului. Revinimentul a avut loc contra SUA pe care mexicanii au învins-o cu 1-0 pe teren propriu. Au urmat două victorii, 2-1 cu Jamaica, la Kingston, 3-0 cu Trinidad Tobago, acasă. Pentru ca finalul să fie mai interesant, Mexicul a remizeat în deplasare, la San Jose, cu Costa Rica, 0-0, urmând să aştepte ultimul fluier al partidei cu Hondurasul pentru a sărbătorii calificarea.

Ultima partidă de pe teren propriu era foarte importantă. Dacă Mexicul câştiga era calificată, orice altă opţiune aruncând echipa în afara turneului final. Hondurasul nu a avut însă puterea să reziste presiunii stadionului arhiplin din capitala Mexico City şi a pierdut cu 3-0.

Astfel pentru a 12-a oară echipa Mexicului va participa la un turneu final. Precedentele ediţii la care a participat sunt cele din: Uruguay 1930 (a pierdut toate cele trei partide jucate. Rezultate: Franţa-Mexic 4-1, Chile - Mexic 3-0 şi Argentina - Mexic 6-3), Brazilia 1950 (ca şi în precedenta ediţie a pierdut toate partidele jucate. Rezultate: Brazilia - Mexic 4-0, Yugoslavia - Mexic 4-1, Elveţia - Mexic 2-1), Elveţia 1954 (în ediţia elveţiană a campionatului mondial din 1954 a jucat numai două partide, pierdute de asemenea.

Rezultate: Brazilia - Mexic 5-0, Franţa - Mexic 3-2), Suedia 1958 (la această ediţie realizează primul punct la un turneu final. Rezultate: Suedia - Mexic 3-0, Mexic - Tara Galilor 1-1, Hungaria - Mexic 4-0), Chile 1962 (evoluţiile bune ale echipei continuă, la această ediţie ea reuşind prima victorie. Rezultate: Brazilia - Mexic 2-0, Spania - Mexic 1-0, Mexic - Cehoslovacia 3-1), Anglia 1966 (la ediţia engleză a turneului final echipa are o grupă dificilă, din care mai fac parte Anglia, Uruguay şi Franţa. Rezultate: Franţa - Mexic 1-1, Anglia - Mexic 2-0, Uruguay - Mexic 0-0), Mexic 1970 (este prima ediţie găzduită de către Mexic. Fiind cap de serie, are o grupă relativ uşoară cu URSS, El Salvador, Belgia. Rezultate: Mexic-URSS 0-0, Mexic - El Salvador 4-0, Mexic - Belgia 1-0.

Turul următor a programat o partidă Mexic - Italia. Experienţa superioară a italienilor se impune, ei învingând cu 4-1), Argentina 1978 (echipa este eliminată încă din faza grupelor. Rezultate: Tunisia - Mexic 3-1, Germania Federală - Mexic 6-0, Polonia - Mexic 3-1), Mexic 1986 (a doua ediţie găzduită de Mexic, este turneul final la care echipa a avut cea mai bună comportare de până. Rezultate: Belgia - Mexic 1-2, Mexic - Paraguay 1-1, Iraq - Mexic 0-1, în grupe, a urmat Mexic - Bulgaria 2-0, în şaisprezecimi, şi Germania Federală - Mexic 0-0, scorul final de 4-1 fiind stabilit după executarea loviturilor de la 11 metri, în optimi), SUA 1994 (echipa se califică din nou în turul doi al turneului final, fiind eliminată după executarea loviturilor de la 11 metri de Bulgaria.

Rezultate: Norvegia - Mexic 1-0, Mexic - Irlanda 2-1, Italia - Mexic 1-1, Mexic - Bulgaria 1-1, şi 1-3 după lovituri de la 11 metri), şi Franţa 1998 (echipa se califică din nou în turul doi, dar de data aceasta este eliminată de Germania. Rezultate: Coreea de Sud - Mexic 1-3, Belgia - Mexic 2-2, Olanda - Mexic 2-2 (după ce la pauză era 2-0 pentru olandezi), în grupe şi Germania - Mexic 2-1).

În afara acestor 13 prezenţe la turneul final (doar Brazilia, cu 17 prezenţe, Italia şi Germania, cu 14 prezenţe, şi Argentina cu 12 prezenţe, o întrec la capitolul participări), fostul portar al reprezentativei Mexicului între 1950-1966, Antonio Carbajal, a deţinut până în 1998 recordul de prezenţe la turneele finale, cinci la număr. El a fost egalat în 1998 de un alt mare fotbalist, germanul Lothar Matthaus.

Mexicul a început campania de calificări sub comanda lui Manuel Lapuente, dar acesta a demisionat înainte de sfârşitul grupei semifinale. Echipa a fost preluată de către Enrique Meza, fost internaţional, dar comportarea catastrofală a echipei sub comanda acestuia a obligat oficialii mexicani să îl schimbe, aducându-l ca antrenor pe Javier Aguirre.

Lotul este compus în general din jucători care evoluează acasă, la echipele mexicane, Cruz Azul: Oscar Perez, Melvin Brown, Guadalajara: Oswaldo Sanchez, Ramon Morales, UNAM: Jorge Campos, Pachuca: Manuel Vidrio, Francisco Gabriel de Anda, Alberto Rodriguez, Gabriel Caballero, Toluca: Salvador Carmona, Rafael Garcia, Puebla: Alberto Garcia Aspe, alături de aceştia Javier Aguirre apleând şi la serviciile lui Rafael Marquez (AS Monaco, Franţa), Gerardo Torrado (FC Seville, Spania), Cuauhtemoc Blanco (Real Valladolid, Spania), Francisco Palencia (Espaniol Barcelona, Spania).

Echipa naţională a Mexicului va evolua în grupa G, alături de echipele Italiei, Ecuadorului şi Croaţiei. Partidele grupei se vor disputa pe stadioanele din Niigata (Stadium Big Swan), Sapporo (Sapporo Dome), Ibaraki (Kashima Stadium), Miyagi (Miyagi Stadium), Oita (Stadium Big Eye), Yokohama (International Stadium Yokohama).

Prezentări: Remus Dogaru (Onlinesport)
Loturi: Sorin Arotăriţei (Onlinesport)