Federaţia naţională de fotbal este înfiinţată în 1893 şi s-a afiliat la FIFA în 1912, echipa naţională fiind prezentă încă de la prima ediţie a Campionatului Mondial. Între timp s-au strâns 12 prezenţe la turneele finale, şi două titluri la turneele finale ale Cupei mondiale.

Primul titlu a fost câştigat, în 1978, la ediţia Campionatului Mondial găzduită chiar de Argentina, de o echipă în care au strălucit Daniel Passarella, Osvaldo Ardiles şi Mario Kempes, şi care a învins în finală, cu scorul de 3-1, echipa Olandei cu celebrii Krol, Neeskens, Haan, fraţii van de Kerkhof, Rensenbrink. Al doilea titlu a fost câştigat în 1986, pe terenurile din Mexic.

Mare parte din acest succes i se datorează lui Maradona. De ce spunem asta? Pentru că el, de unul singur, a învins Anglia (vă mai amintiţi declaraţia lui Maradona referitoare la acest primul gol al său în partidă contra englezilor) în sferturi şi Belgia în semifinale. În finală, Argentina a trecut de Germania, cu 3-2, la capătul unei partide extraordinare. Maradona a fost liderul unei echipe care îi avea în componenţă printre alţii pe Pumpido, Ruggeri, Burruchaga, Valdano, Passarella.

O mare parte din jucătorii care au evoluat la acest turneu final vor face parte şi din echipele pe care Argentina le va alinia la următoarele două turnee finale. Dacă la cel din Italia din 1990, echipa a avut o comportare bună, ajungând în finală unde a fost învinsă de Germania cu 1-0 după o lovitură de la 11 metri controversată, la ediţia din SUA a turneului final echipa a acuzat din plin şocul suspendării lui Maradona ca urmare a rezultatului pozitiv înregistat de acesta la un control antidoping. Echipa a fost eliminată de către România în şaisprezecimi, după o partidă spectaculoasă.

Aceasta este istoria. Viitorul însă este la fel de bun. Noul antrenor al echipei, Marcelo Bielsa, adeptul unui sistem 3-3-2-2, este cel care a ştiut să pună să joace împreună vedetele echipei. Rezultatele nu au întârziat să apară. Pornită ca din puşcă în actualele preliminarii, echipa s-a instalat confortabil pe prima poziţie pe care nu a mai cedat-o până la sfârşit.

Singurele echipe care se pot mândri că au luat puncte Argentinei în aceste preliminarii sunt naţionalele Braziliei (a învins acasă cu 3-1, de altfel singura înfrângere a Argentinei), Paraguay-ului (două egaluri 1-1 la Buenos Aires şi 2-2 la Asuncion), Boliviei (3-3 acasă, la La Paz) şi Uruguay-ului (1-1 la Montevideo). Având o linie de clasament cu 13 victorii, 4 egaluri şi numai o înfrângere, golaveraj de 42-15, 12 puncte avans, la final, faţă de a doua clasată, echipa Argentinei a fost calificată la turneul final cu mult înaintea desfăşurării tuturor partidelor din preliminariile zonei CONMEBOL.

Meritul antrenorului este cu atât mai mare cu cât din multele vedete avute la dispoziţie - Batistuta (AS Roma), Crespo (Lazio), Veron (Manchester United), Ortega (River Plate), Gallardo (AS Monaco), Ayala (Valencia), Zanetti (Internazionale), Samuel (AS Roma), Juan Riquelme (Boca Juniors), Javier Saviola (FC Barcelona), Martin Palermo (Villareal), Andres D'Alessandro (River Plate) - el a ales întotdeauna pe cei mai în formă astfel că rezultatele echipei nu au avut de suferit.

Dacă Nigeria este echipa spre care se îndreaptă speranţele Africii la acest turneu final, Argentina reprezintă speranţele Americii de Sud pentru un nou titlu mondial.

Prezentări: Remus Dogaru (Onlinesport)
Loturi: Sorin Arotăriţei (Onlinesport)