Prima federaţie naţională de fotbal din lume, înfiinţată în 1863, s-a afiliat la FIFA în 1905, iar prima participare a echipei naţionale la un turneu final o înregistrăm la ediţia din Brazilia 1950. De atunci naţionala Angliei a mai participat la alte 8 ediţii ale Campionatului Mondial (ediţiile din Elevţia 1954, Suedia 1958, Chile 1962, Anglia 1966, Mexic 1970, Spania 1982, Mexic 1986, Italia 1990 şi Franţa 1998).

Cea mai bună performanţă la aceste turnee finale a fost realizată la ediţia din 1966, a participat în calitate de gazdă a turneului final, când a căştigat singurul titlu mondial din palmaresul, de până acum, al echipei. După aceea echipa Angliei a atins nivelul sferturilor de finală în ediţiile din Mexic 1970 şi 1986 (ne amintim încă de celebrele goluri ale lui Maradona care a îngenunchiat de unul singur echipa Angliei), şi Franţa 1998 (învinsă după executarea loviturilor de la 11 metri de Argentina), ocupând un loc 4 la ediţia din Italia 1990.

Cam puţin în comparaţie cu valoarea lotului englez şi pentru a satisface mândria violenţilor suporteri englezi. De altfel, amintirile despre suporterii englezi nu sunt foarte plăcute, cele mai recente, cele de la ediţia franceză a turneului final, venind să întărească acest lucru.

Actualele preliminarii au debutat cu o înfrângere, 0-1, pe Wembley, în faţa naţionalei Germaniei. Poate dacă înfrângerea era în deplasare era mai uşor digerată de oficialii de la Londra şi de către suporteri, dar aşa, înfrângerea l-a costat pe Kevin Keegan postul de antrenor. Nici Howard Wilkinson, următorul antrenor, nu a reuşit decât un egal în faţa Finlandei, 0-0, la Helsinki.

Se părea că singura şansă a Angliei de calificare ca rămâne partida de baraj. Aducerea ca antrenor a suedezului Sven Goran Eriksson a fost o alegere foarte bună. În chiar partida de debut a acestuia pe banca tehnică a Angliei echipa se impunea cu 2-1, la Liverpool în faţa Finlandei. Au urmat victoriile în faţa outsiderilor grupei Albania, 3-1 la Tirana, şi Grecia, 2-0 la Atena.

Data de 1 septembrie 2001 va rămâne una istorică: Anglia umilea naţionala Germaniei, la Munchen, cu un scor care scoteşte de orice comentariu: 5-1. Din acest moment echipa trece pe primul loc, pe care nu-l va mai ceda pănâ la sfârşitul partidelor din preliminarii. A urmat o victorie cu 2-0 în faţa Albaniei la Newcastle, şi un egal, smuls în extremis, Greciei, 2-2, la Manchester. Eroul partidei David Beckham, cel care cu patru ani în urmă fusese socotit vinovat de o ţară întreagă pentru eliminarea în sferturi în faţa Argentinei.

Deşi, după uimitoarea victorie în faţa Germaniei mulţi au considerat naţionala Angliei ca una dintre candidatele la un loc în finala actualei ediţii a turneului final, ultimele luni au adus nori negri deasupra cantonamentului echipei. Mai întâi a fost accidentarea gravă a lui Beckham, o întreagă ţară discutând despre şansele acestuia de revenire pe gazon. După numai o săptămână o altă accidentare gravă G. Neville. Când se părea că lucrurile au revenit la normal, Ericksson se vede nevoit să renunţe la Steven Gerrard şi Kieron Dyer.

Nici sorţii nu au fost blânzi cu naţionala Angliei, ea fiind repartizată într-o grupă de foc, grupa F, alături de naţionalele Argentinei, Suediei şi Nigeriei. O grupă foarte dificilă, în care oricare dintre cele patru formaţii se poate califica. Diferenţa va fi făcută de forma de moment a jucătorilor sau de inspiraţia vedetelor care vor evolua pe teren. La bursa pariurilor, naţionala Angliei, este cotată ca fiind una dintre cele şase echipe favorite la câştigarea turneului final.

Partidele grupei se vor disputa pe stadioanele din Ibaraki (Kashima Football Stadium), Saitama (Young Stadium), Kobe (Misaki Stadium), Sapporo (Sapporo Dome), Miyagi (Prefecture Stadium), Osaka (Nagai Stadium).

Prezentări: Remus Dogaru (Onlinesport)
Loturi: Sorin Arotăriţei (Onlinesport)