EURO-zeii

Grecia a reusit duminica seara sa castige Campionatul European de Fotbal 2004! Elenii au invins cu 1-0 pe Portugalia, dupa ce le umilisera pe gazde si in meciul inaugural cu 2-1! Grecia a marcat prin Charisteas in repriza a doua, iar portughezii si-au pierdut rabdarea cu fiecare minut, nefiind in stare sa puna in pericol poarta adversarilor decat o singura data, prin Figo. O echipa de jucatori fara nume si-a facut nume in Europa si a ridicat cel mai pretios trofeu continental deasupra capului. EURO 2004 nu a fost turneul vedetelor si vedetismelor. Grecia a devalorizat EURO prin insasi valoarea ei.
Asa am trait: Portugalia-Grecia, 0-1
Statistici complete: Portugalia-Grecia
EURO 2004: Tabloul final | Toate rezultatele | Golgeteri
Grupe: Grupa A | Grupa B | Grupa C | Grupa D | Toate rezultatele | Tabloul final
Utile EURO:
Echipe | Stadioane | Palmares | Multimedia
Forum: Concurs de pronosticuri


Asa cum in urma cu trei saptamani, la Porto, trebuia sa debuteze cu victorie la Euro 2004. Gratie a trei lovituri ascunse, dar uluitor de precise, Grecia a smuls coroana “lusitanilor“, oferind-o ofranda batranului Zeus din Olimp.

Fara a-i oferi surprize omologului sau Scolari, selectionerul elenilor, Otto Rehhagel si-a asezat soldateii la fel ca in partida de debut a turneului final. Incert inaintea meciului, Kapsis l-a anihiliat complet pe Pauleta, Dellas a “maturat“ totul in aria careului de 16 metri, “lateralii“ Seitaridis si Fyssas i-au blocat perfect pe Figo si Cristiano Ronaldo, in vreme ce “inchizatorii“ Zagorakis si Basinas au facut din Deco si, apoi, Rui Costa, doi anonimi. Grecia este cosmarul Portugaliei, insa mai presus de toate, este Regina Europei.

Cu alura unui cocostarc, o privire de copil, Angelos Charisteas a fost responsabil cu lovitura decisiva. S-a inaltat imperial de langa Costinha, unul dintre cei mai temuti saritori la cap din fotbalul modern, si a adus Greciei o performanta uluitoare. Obisnuita rezerva la echipa de club, ca majoritatea titularilor folositi de Rehhagel, Charisteas a devenit o adevarata vedeta.

Apararea Greciei n-a luat gol de la Franta, Cehia si Portugalia, trei dintre cele mai ofensive echipe de la EURO. Pina sa vina la acest turneu final, elenii nu obtinusera nici o victorie la o mare competitie! De mentionat ca si in meciul de deschidere, pe 12 iunie, "albastrii" ii rapusesera pe lusitani.

In 1992, Otto Rehhagel a cistigat Cupa Cupelor chiar pe "Estadio Da Luz", arena pe care s-a disputat aseara finala Europenelor. Microbistii si-a luat ramas bun la competitie desfasurata pe pamint portughez, dindu-si intilnire in Austria si Elvetia, unde va avea loc EURO 2008.

Luis Figo a jucat pentru ultima oara in tricoul Portugaliei, anuntindu-si retragerea din nationala. Starul lusitan declarase ca era dispus sa renunte la toate titlurile obtinute pina acum in schimbul celui de campion european. Figo a cistigat, cu FC Barcelona, patru campionate ale Spaniei, trei Cupe si o Supercupa.

Cu Real Madrid a izbindit in Liga Campionilor, Cupa Intercontinentala si-n Supercupa Europei, precum si de doua ori in campionatul iberic. La Sporting Lisabona, Figo a pus mina doar pe o Cupa a Portugaliei. Ca titluri individuale, mijlocasul a acumulat un "Balon de aur" si a fost recompensat o data cu distictia "FIFA - Player of the Year". in 1989, cu Figo pe teren, Portugalia a cistigat Europenele rezervate jucatorilor sub 16 ani, iar doi ani mai tirziu, Mondialul de tineret (sub 20 de ani).

Inainte de a veni la EURO, Angelos Charisteas le-a spus colegilor sai de la Werder Bremen ca va renunta la fotbal daca Grecia va ajunge in finala. Dupa ce elenii au pasit in ultimul act, Angelos s-a scuzat: "imi pare rau, in general imi tin cuvintul dat, dar acum va fi altfel. Nu pot sa-mi tin cuvintul, fiindca vreau sa mai joc fotbal". Charisteas a marcat golurile cu care Grecia a rapus Franta si Portugalia. Nationala elena era cotata cu 67/1 la cistigarea trofeului.

Fanii greci au beneficiat de 12.000 de bilete pentru finala, dar 1.500 dintre suporterii veniti din Grecia s-au trezit ca nu pot intra la meci. Acestia au acuzat federatia ca a facut trafic cu tichete. Nevosi, grecii s-au luat la bataie in fata stadionului "Da Luz", citiva dintre ei fiind retinuti si dusi la sectiile de politie din Lisabona.

Un intrus pe teren

In minutul 85, un spectator a intrat pe teren. Suporter al Barcelonei, acesta i-a aruncat in fata lui Figo un fular al formatiei pe care mijlocasul portughez a parasit-o in favoarea Realului. Urmarit de fortele de ordine, suporterul s-a prabusit in poarta lui Nikopolidis. Pe tricoul pe care-l purta era scris mesajul "Jimmy Jump (Jimmy sare)!". Pe pagina sa de Internet, acesta dezvaluise ca ii place sa se manifeste la evenimentele publice.

Declaratii

Otto Rehhagel (antrenor, Grecia): "Grecia a obtinut un succes neprevazut de nimeni in fotbalul european. E fantastic. Cind ne vom intoarce, miine (nr. -astazi) in Grecia, vom trai clipe inimaginabile. Charisteas a fost unul dintre cei mai buni jucatori de la EURO"

Angelos Charisteas (atacant, Grecia): "Sintem cei mai buni din Europa! E un moment unic. Nici nu visam ca mi va intimpla asa ceva vreodata! E cel mai important moment din cariera mea"

Theodoros Zagorakis (mijlocas, Grecia): "Nu pot sa exprim ceea ce simt. Am scris istorie. Dedic aceasta performanta grecilor din intreaga lume"

Luiz Felipe Scolari (antrenor, Portugalia): "S-a dovedit ca disciplina de grup poate depasi individualitatile dintr-o echipa. il felicit pe colegul meu, Rehhagel. E greu de acceptat, dar Grecia a fost mai buna, chiar daca a jucat defensiv. Le cer scuze suporterilor nostri"

Jorge Sampaio (presedinte, Porugalia): "N-avem motive sa fim tristi. Am ajuns, pentru prima oara, in finala Europenelor".

05/07/2004